Mana Zilnica

Mana Zilnica

16 Martie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Ce este viața voastră? Este doar un abur, care se arată pentru puțin și apoi dispare.
Iacov 4.14


Știm din alte părți din Scriptură că Dumnezeu ne-a dat viață și că toate lucrurile își au ființa și subzistă prin Hristos. Prin urmare, Îi datorăm totul Lui și suntem responsabili înaintea Lui pentru tot ceea ce ne-a dat. De aceea este bine să ne punem această întrebare cercetătoare: Ce este viața noastră?

Scriptura ne spune că viața noastră trece repede, ca un abur, iar anii noștri zboară cu iuțime (vedeți, de exemplu, Psalmul 90.3-12). Conștienți fiind de acest lucru, trebuie să ne folosim timpul în vederea a ceea ce este veșnic, însă problema noastră este că suntem prea legați de ceea ce se vede. Avem nevoie să ne aducem aminte că trebuie să trăim prin credință, nu prin vedere. Lucrurile de pe acest pământ vor trece în curând și nu au nicio importanță în perspectiva veșniciei. Fie ca această realitate să fie tot mai vie pentru noi!

Punem prea mult preț pe cei câțiva ani pe care îi trăim aici; ei sunt importanți, însă doar pentru faptul că Dumnezeu ne oferă prilejul și privilegiul ca în acest scurt timp să-L slujim pe El și să ne arătăm dragostea față de El prin împlinirea voii Sale. Altfel nu facem altceva decât să ne risipim viața căutând satisfacerea propriilor noastre plăceri.

Da, viața noastră aici este foarte importantă, fiindcă ea ne oferă prilejul de a ne pregăti în vederea a ceea ce va veni după ea. Pavel spune: „De aceea ne și străduim să-I fim plăcuți, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă. Pentru că noi toți trebuie să fim arătați înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească cele făcute în trup, potrivit cu cele ce a făcut, fie bine, fie rău” (2 Corinteni 5.9,10).

A. Blok

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Căci este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți.
1 Timotei 2.5,6


Marele Dumnezeu – un Dumnezeu-Mântuitor

Noi, oamenii, ne străduim să-L înțelegem pe atotputernicul Dumnezeu. Moise, omul lui Dumnezeu, a spus: „Înainte de a se fi născut munții și înainte de a fi fost formate pământul și lumea, din veșnicie în veșnicie, Tu ești Dumnezeu” (Psalmul 90.2).

Cineva a notat câteva comparații de diferențiere, pentru a-L descrie puțin pe Dumnezeu:

Dumnezeu a creat totul, dar El nu a fost creat.

El nu face prognoze meteo – El face vremea.

Un duhovnic încearcă să mângâie în furtunile vieții, dar Dumnezeu poate să liniștească furtuna.

Un prieten poate să țină mâna unui muribund, dar Dumnezeu ține în mâna Sa viața.

Filosofii dezbat sensul vieții. Dar numai Dumnezeu dă vieții un sens adânc!

Marele Dumnezeu este în același timp blând și plin de iubire. El vă iubește și pe dumneavoastră și dorește să ajungeți într-o legătură cu El. Dar cineva trebuie să mijlocească între noi, cei care am trăit fără Dumnezeu și am păcătuit, și Cel Atotputernic. Pe acest Mijlocitor L-a dat Însuși Dumnezeu. Este Fiul Său, Isus Hristos, care a murit la cruce pentru oameni păcătoși. Credeți în El și în lucrarea Sa de mântuire! Atunci deveniți un copil al lui Dumnezeu, care are parte de favoarea Sa.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII GATA SĂ AJUȚI! (2)

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora” (Galateni 6:2)


Când un prieten sau un membru al familiei se află într-o criză, scopul tău trebuie să fie acela de a ajuta acele persoane să facă față situației, și s-o depășească. Dar de multe ori, e ușor de spus și greu de făcut! Pe măsură ce inimile lor rănite se adaptează unor circumstanțe noi și necunoscute, ar putea fi reținute cu privire la persoana în care să aibă încredere. Dar a fi alături de ei este semnul distinctiv pentru cel ce face parte din Împărăția lui Dumnezeu! „Purtaţi-vă sarcinile unii altora” ne îndeamnă Domnul prin apostolul Pavel.

Dedicarea ta poate avea un rol semnificativ în călătoria cuiva spre sănătate emoțională. Iată trei sugestii practice:

1) Nu te aștepta ca acea persoană să ia legătura cu tine. E ceva obișnuit ca oamenii care trec printr-o criză să se retragă, nu să ceară ajutorul. Deseori ei sunt prea necăjiți ca să știe de ce au nevoie, așa că probabil va trebui să faci tu primul pas. Și te rog să nu ai impresia că ești un profesionist.

Doi pași simpli îl pot face pe cel ce suferă să se simtă prețuit și înțeles:

a) Ascultă-i cu atenție îngrijorările și părerile.

b) Privește-l în ochi și dă dovadă de un interes real.

2) Ajută-l să-și reducă stresul. Fii o prezență calmă, invită-l să-și împărtășească sentimentele. Iar dacă părerea lui pare distorsionată, spune lucruri precum: „Aș putea să-ți sugerez un alt mod de a vedea lucrurile?”

3) Ajută-l să se concentreze asupra lucrurilor importante. El se simte copleșit, așa că ajută-l să rezolve problemele care necesită imediat atenția lui. În loc să discutați despre trecut și să vă îngrijorați cu privire la viitor, încurajează-l să se concentreze asupra prezentului, căci „ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi” (Matei 6:34).  


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 45:1-15


Sosise momentul pe care Iosif îl aştepta de mult timp. Câtă răbdare a avut! Dacă s-ar fi făcut cunoscut prea devreme, fraţii săi l-ar fi cinstit de nevoie, ca snopii din visul său, în timp ce inimile lor ar fi rămas reci şi pline de teamă.

Acum fraţii află că guvernatorul Egiptului, cel căruia îi aparţine toată această glorie, nu este altcineva decât cel pe care l-au urât şi l-au respins ei. Nu numai că el este în viaţă, ci toate lucrurile îi sunt supuse (Evrei 2.8). Iar purtarea lor criminală a fost tocmai mijlocul prin care    s-au împlinit visele lui Iosif. Cât de încurcaţi vor fi fost în
inimile lor văzând măreţul har a cărui dovadă vie era Iosif! El nu s-a răzbunat, nici măcar nu le-a reproşat ceva, ci dorea numai fericirea lor. Cât despre inima lui, nu este ea plină de bucurie, o bucurie ca cea a Păstorului care a găsit oaia rătăcită? Acum fraţilor li se dă un mesaj fericit, să ducă veşti bune, să meargă la tatăl lor şi să-i spună despre gloria celui care i-a iertat. Aceasta este şi misiunea noastră, dragi răscumpăraţi ai Domnului, să le spunem altora, începând cu cei mai apropiaţi de lângă noi, ce am găsit în Isus şi să istorisim Tatălui Său „toată gloria Lui” în adunări de închinare.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: