Mana Zilnica

I-a scos din întuneric și din umbra morții și le-a rupt lanțurile.
… cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.

Psalmul 107.14; Efeseni 4.32

Sclav al alcoolului

Mulți oameni sunt dependenți de alcool. Pe Andrei, de exemplu, soția și copiii l-au părăsit de câtva timp, pentru că n-au mai putut suporta viața cu el. Locul de muncă și-l pierduse de mult timp, iar prietenii și cunoscuții l-au abandonat și ei.

Tot ce mai avea părea a fi sticla de care se ținea strâns și o saltea veche într-o cameră goală.

Mai exista speranță pentru Andrei? El era peste măsură de nefericit și nici nu putea scăpa de lanțul său distrugător. Când venea această poftă, el nu i se putea împotrivi. Dependența l-a legat strâns. Adesea se întreba dacă nu trebuie cumva să pună capăt la tot. Cine îl putea elibera?

Dumnezeu a intervenit, „i-a rupt lanțurile” și l-a scos din acest haos. El a îngăduit ca Andrei să ajungă într-o clinică de dezalcoolizare coordonată de oameni credincioși. Acolo a înțeles cât de adânc a căzut și ce suferințe le-a provocat și altora. El a văzut că dependența de alcool este una dintre cele mai păcătoase lanțuri prin care Satan îi ține pe oameni ca sclavi.

Dar Andrei a descoperit și că Dumnezeu este mai tare decât Satan și că îl poate elibera. El a recunoscut înaintea lui Dumnezeu greșelile vieții lui și că este un păcătos și a primit vestea bună că Isus Hristos vrea să-l salveze și să-l elibereze de alcool. Apoi, cu Hristos, Andrei a început o viață nouă.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 14.1-10 · Psalmul 97.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

VALOAREA UNUI PRIETEN ADEVĂRAT – Fundația S.E.E.R. România

„Sufletul lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David, şi Ionatan l-a iubit ca pe sufletul din el” (1 Samuel 18:1)

Te doare când descoperi că nu toată lumea se gândește la ce e mai bun pentru tine, nu-i așa?

Așadar tu trebuie să înveți să ai mai mult discernământ și să știi la ce nivel să interacționezi cu oamenii. De obicei numai câteva persoane fac parte din cercul tău intim de prieteni. De aceea trebuie să fii înțelept cu privire la persoanele pe care le accepți în acel cerc. Vedem lucrul acesta ilustrat în viețile lui David și a lui Ionatan. David era „la cuțite” cu regele Saul, tatăl celui mai bun prieten al său, Ionatan. Ionatan a păstrat secretele lui David și l-a protejat cu însăși viața sa, chiar și când s-a confruntat cu riscul de a-și înfuria propriul tată. Ionatan nu căuta faimă, nu căuta să-și alimenteze părerea despre propria persoană sau să-și orchestreze propria avansare prin relația lui cu David. Simplu spus, ei aveau o „legătură de suflet.”

Valoarea unui prieten adevărat se dovedește în capacitatea lui de a păstra tăcerea. Dacă cineva este bârfitor, se descalifică automat. Noi trebuie să ne putem odihni în siguranța acestor relații, pentru a ne putea exprima, pentru a aduna informații și sfaturi înțelepte. Altfel, suportăm consecințele neplăcute ale faptului că persoane nepotrivite știu prea multe despre noi. Prietenii adevărați nu numai că ne păstrează secretele, dar ei refuză să folosească acea informație privilegiată spre propriul lor câștig. Lor le pasă cu adevărat de noi și nu ne aruncă în față greșelile din trecut. Ei nu-ți „dau în cap” cu cuvinte precum: „ți-am spus eu!”

Prietenii adevărați vor fi în viața ta pe termen lung și tu trebuie să-i binecuvântezi și să-i prețuiești, dacă îi ai!

de Jean Koechlin

Isaia 32:1-8; 33:17-24

În aceste capitole nu trebuie să căutăm o istorie închegată a evenimentelor viitoare; dimpotrivă, cele prezentate sunt tot atâtea imagini distincte, proiectate una câte una pe ecranul profetic. Izolate sau grupate, aceleaşi fapte pot apărea în mai multe rânduri din perspective şi lumini diferite. Din acest motiv, pentru a treia oară în această carte, avem ocazia să admirăm zorii radioşi ai împărăţiei milenare, de data aceasta în cap. 32 şi 33.

După îngrozitoarea nimicire a asirianului şi a falsului împărat, Antihrist (30.3133), se face loc adevăratului Împărat, Hristos, şi El va domni în dreptate (de data aceasta, cu siguranţă, accentul se pune pe dreptate sau pe justiţie): 32.16,17; 33.5,15. Aceia care vor scăpa teferi (rămăşiţa poporului) Îl vor contempla „cu ochi care văd„ (32.3) „pe Împărat, în frumuseţea Lui” (33.17). Cu încântare, vor descoperi în El „un Om„ care va fi pentru ei protecţie, odihnă, viaţă a sufletului lor (32.2).

Iubiţi copii ai lui Dumnezeu, cât de scumpe sunt şi pentru inimile noastre aceste promisiuni făcute lui Israel, pentru că şi noi trăim în aceeaşi lume nedreaptă şi-L aşteptăm pe acelaşi Domn, care este „mai frumos decât fiii oamenilor” (Psalmul 45.2)! Subliniem şi v. 8 din cap. 32, pentru a ne îndrepta gândul spre nobleţea morală care trebuie să caracterizeze comportarea celor pe care Dumnezeu îi pune alături de cei nobili (1 Samuel 2.8).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

19 mai 2021

20 Mai 2021

Este timp de luat argint și de primit haine, și măslini și vii, și oi și boi, și robi și roabe?

2 Împărați 5.26

Elisei, omul lui Dumnezeu, îi dăduse lui Naaman instrucțiuni despre cum să fie vindecat, iar Naaman, urmând instrucțiunile, fusese curățit de lepra sa. Recunoscător, el s-a întors la Elisei cu dorința de a-i plăti, însă Elisei a refuzat. El dorea să transmită mesajul clar cu privire la faptul că îndurarea, harul și mântuirea lui Dumnezeu sunt gratuite.

Totuși Ghehazi, slujitorul lui Elisei, văzând bogățiile pe care Naaman le adusese și faptul că acesta era gata să le ofere, a decis, din pricina lăcomiei sale, să profite de acest lucru. A alergat după Naaman și, mințindu-l, i-a cerut argint și haine. Inima lui Elisei însă a văzut ceea ce Ghehazi făcuse și, când acesta s-a întors, i-a pus întrebarea citată mai sus, după care a pronunțat judecata asupra lui.

Răspunsul la întrebarea retorică pusă de Elisei lui Ghehazi este nu.

Cum ni se aplică nouă astăzi această întrebare? Știm că Domnul va veni în curând, că perioada harului se va încheia și că, într-o zi viitoare, totul va arde în foc. Știm că a câștiga întreaga lume, dar a-ți pierde sufletul, este ceva cumplit. Prin urmare, este timpul pentru noi să căutăm bani, haine, pământuri și alte lucruri de felul acestora? Avem într-adevăr nevoie să mâncăm, să ne îmbrăcăm și să muncim, însă până unde merg toate acestea și cu ce preț? Ghehazi a plătit prețul pentru poftele sale.

Când vedem că sunt mulți oameni în lume care de-abia o duc de azi pe mâine; că un pumn de orez și un pahar de apă poate fi masa lor pe o zi întreagă; că familii întregi locuiesc împreună într-o colibă, ne dăm seama că posedăm o mulțime de lucruri de care nu avem nevoie. Și totuși ne chinuim să dobândim mai mult! Fie ca toți să privim această chestiune cu sinceritate și în lumina eternității!

A. Blok

Înainte de a Mă chema, le voi răspunde; în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi asculta.

Isaia 65.24

Răspunsul era pe drum înainte ca ei să se roage

Un misionar trăia împreună cu soția sa într-un orășel din Bolivia. Dar, de fapt, se simțea chemat de Dumnezeu către indieni, oameni neglijați, care trăiau în regiuni unde nu existau nici școli, nici spitale.

Într-o zi, pe când poverile indienilor păreau a fi tot mai aspre, s-a rugat: „Doamne, doresc așa de mult să merg la ei. Dar îmi mai lipsesc 500 de dolari”. Mai târziu, când s-a gândit la rugăciunea lui, s-a simțit vinovat. Nu-I dictase el cumva lui Dumnezeu ce să facă? Și nu se gândise el prea mult la banii lipsă?

În dimineața următoare a mers ca de obicei la poștă. În ultimul timp primise foarte rar scrisori. Și astăzi se afla acolo doar un singur plic – desfăcut. El conținea un cec cu 500 de dolari. În plic era și o scrisoare: „Eu sunt o femeie în vârstă, de optzeci de ani, și mă rog de ani de zile pentru cineva care să meargă la indieni. Alăturat pun 500 de dolari, ca să puteți începe această lucrare pentru Domnul”. Plicul venea din Australia și făcuse pe drum peste trei luni. – De-abia aștepta să ajungă acasă să-i spună soției despre plic. În grabă s-a năpustit în mica lor locuință și a strigat către soție: „Dragă, când poți, împachetează lucrurile, căci mergem la indieni”.

A fost un punct de cotitură în viața lor și apoi și în viața indienilor printre care au lucrat de atunci mulți ani și cărora le-au dus vestea cea bună despre Isus Hristos.

Este posibil și astăzi să avem parte de asemenea experiențe de credință? Putem și noi trăi așa ceva? Da, desigur! Și noi, tu și eu, putem să le trăim personal, nu doar să citim despre ele.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 13.6-23 · Psalmul 96.1-13

coordonatori Bob & Debby Gass

SUPLIMENTE SPIRITUALE – Fundația S.E.E.R. România

„Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu” (2 Corinteni 3:5)

Consilierul creștin Dr. Ann Shorb scrie: „În fiecare dimineață îmi iau doza de suplimente nutriționale. Fiecare din ele are câte ceva ce eu nu am, însă niciunul nu este suficient ca să-mi asigure tot ce am nevoie.” Iată „suplimentele spirituale” pe care acest consilier afirmă că le ia:

1) Jertfa de la Golgota, pentru că-mi este de folos pentru mântuirea mea: „De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei.” (Evrei 7:25).

2) Tăria Sa, pentru că mă ajută în slăbiciunea mea: „El dă tărie celui obosit, şi măreşte puterea celui ce cade în leşin” (Isaia 40:29).

3) Autoritatea Sa, pentru că mă ajută în luptele mele. Domnul Isus a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici” (Matei 28:18-19).

4) Puterea Sa, pentru că mă ajută să mă ridic: „Domnul sprijină pe toţi cei ce cad, şi îndreaptă pe cei încovoiaţi.” (Psalmul 145:14).

5) Înțelepciunea și cunoștința Sa, pentru că-mi sunt folositoare în călăuzire: „El ştie ce cale am urmat; şi, dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul” (Iov 23:10). 6) Harul Său, pentru că este suficient pentru toate nevoile mele: „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9).

Uneori s-ar putea să auzi Psalmul 51:12 citat în felul următor: „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii mele„, în loc de „Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale.” (cum e, de fapt!) E o mare diferență! Mântuirea mea înseamnă să lucrez ca să fiu mântuit și să nu știu niciodată dacă am făcut destul. Mântuirea Ta depinde în totalitate de lucrarea desăvârșită și încheiată a lui Hristos la Calvar. Ea recunoaște că deși „prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi, totuși „destoinicia noastră, vine de la Dumnezeu.” Să-i mulțumim Lui pentru asta, astăzi!

de Jean Koechlin

Isaia 30:15-25; 31:4-9

Capitolele 30 şi 31 invocă o dublă nenorocire asupra poporului răzvrătit care şi-a căutat ajutorul în Egipt. Niciodată nu vom ajunge să repetăm suficient de des, împreună cu Cuvântul lui Dumnezeu, că punerea încrederii în oameni este întâi nebunie (deoarece nu există un loc mai rău decât acesta), în al doilea rând, este necredinţă, cât timp Dumnezeu a stabilit încă de la începutul acestei cărţi să nu avem nimic de-a face cu omul (2.22), în al treilea rând, este o jignire adusă lui Dumnezeu, o dispreţuire a puterii şi dragostei Sale, ca şi cum El n-ar fi capabil să ne protejeze sau ca şi cum n-ar ţine de plăcerea Lui să facă aceasta.

Calea eliberării şi a puterii o găsim trasată în frumosul v. 15 din cap. 30: Întoarcerea la Domnul, în loc de mersul la lume (Egipt), şi rămânerea în odihnă, în loc de zbuciumare! „Liniştea şi … încrederea„ sunt condiţii necesare pentru a distinge îndrumarea Domnului: „Când veţi merge la dreapta sau când veţi merge la stânga„, urechile tale (personal) vor auzi un cuvânt în urma ta, spunând: „Aceasta este calea, umblaţi pe ea!” (v. 21). De câte ori nu ne-am rătăcit, pentru că inima noastră a neglijat să acorde atenţia cuvenită acestui glas statornic şi apropiat…! (Proverbe 5.12-14).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

19 mai 2021

19 Mai 2021

Iată, el se roagă.

Fapte 9.11

Cât de mult trebuie să se fi bucurat inima Domnului când El a spus aceste cuvinte despre cel care mai înainte fusese vrăjmaș al evangheliei! Înainte să-L întâlnească pe Domnul pe drumul Damascului, Saul din Tars putea fi numit pe drept un om religios, puternic, plin de râvnă, scrupulos, însă nicidecum nu putea fi numit un om al rugăciunii. Adevărata rugăciune este partea exclusivă a celor care Îl cunosc pe Domnul.

Nu vreau să spun că Saul nu învățase pe de rost și nu repetase rugăciuni. Probabil că acele cuvinte ale Domnului cu privire la oamenii religioși ipocriți i se aplicaseră și lui: „Să nu fii ca fățarnicii, pentru că lor le place să se roage stând în picioare în sinagogi și la colțurile străzilor, ca să se arate oamenilor” (Matei 6.5). Poate că rugăciunea fariseului din Luca 18.11 reflecta cu acuratețe inima lui Saul, înainte de convertirea sa: „Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni”.

Dar cât de diferită este rugăciunea lui Saul, după ce L-a întâlnit pe Domnul! Duhul său mândru și violent fusese zdrobit în întregime. Ochii săi, care cu puțin timp înainte priviseră cum Ștefan era omorât cu pietre, nu mai puteau vedea nimic acum. A trebuit să fie dus de mână în cetate, deși mai înainte plănuise să intre în ea triumfător. Acum, după trei zile și trei nopți în care nu mâncase și nu băuse nimic, se ruga. O viață începută într-o astfel de dependență de Dumnezeu avea în curând să aducă rod în Damasc și în Ierusalim, iar apoi mai departe, în ținuturile stăpânirii romane. Viața de rugăciune începută atunci a fost continuată cu o tot mai mare fervoare și inteligență de-a lungul întregii sale călătorii pe acest pământ. Să ne amintim de rugăciunea sa pentru mântuirea lui Israel, pentru creșterea spirituală a sfinților, din Efes, din Colose și din alte părți, ori pentru copilul său în credință, Timotei. Dumnezeu Își găsește plăcerea și astăzi în bărbați și în femei care se roagă cu perseverență.

G. W. Steidl

Eu ți-am șters fărădelegile ca un nor gros și păcatele ca o ceață: întoarce-te la Mine, căci Eu Te-am răscumpărat.

Isaia 44.22

Isus, Binefăcătorul meu

Cel mai mare Binefăcător al tău și al meu este Isus, Fiul lui Dumnezeu, pe care dragostea pentru păcătoșii vinovați și pierduți L-a determinat să vină aici, jos, pe pământ. El S-a smerit pe Sine Însuși, S-a împovărat cu blestemul păcatului nostru, a mers ca „girant” al nostru la judecata de pe Golgota și a purtat pe cruce pedeapsa noastră. „El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El, și prin rănile Lui suntem vindecați” (Isaia 53.5).

Cu ce I-am mulțumit? I-am dat Lui inima noastră? El ne-a chemat de atâtea ori! Am auzit noi chemarea Lui? Am înțeles-o? O, I-am întors spatele, iubind lumea și păcatul și neîntrebând de El! Dar Isus ne iubește foarte mult și dorește să ne mântuiască sufletul, să ne dea pace.

Să-L recunoaștem pe Acela care până în această zi a acționat în har cu privire la viața noastră. De multe ori – de mult mai multe ori decât ne-am putea gândi noi – El S-a rugat pentru noi, pe când moartea ne dădea târcoale, mijlocind la Tatăl ca timpul nostru de har să nu ajungă încă la capăt. Să înțelegem astăzi glasul dragostei Sale! Să ne ridicăm ochii spre Golgota, să vedem cum sângele se varsă – pentru mine și pentru tine! Dragostea Mântuitorului este acordată celui ce nu o merită, pentru ca nimeni să nu se laude vreodată înaintea lui Dumnezeu. Ce mult ne smerește acest gând, că am fost salvați fără plată printr-un har atât de bogat! Dar, în același timp, câtă recunoștință Îi datorăm acestui Mântuitor pentru o mântuire așa de mare!

Citirea Bibliei: 1 Samuel 12.16-13.5 · Psalmul 95.1-11

coordonatori Bob & Debby Gass

BINECUVÂNTĂRI CONDIȚIONATE – Fundația S.E.E.R. România

„Dacă vei asculta de glasul Domnului… Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine…” (Deuteronomul 28:1-2)

Multe dintre binecuvântările lui Dumnezeu vin cu anumite condiții: „Dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind şi împlinind toate poruncile Lui.” Când pui Cuvântul lui Dumnezeu în practică, ai parte de binecuvântarea Sa. Orbul Bartimeu cerșea când Domnul Isus trecea prin apropiere. Așa că a strigat: „Rabuni… să capăt vederea.” (Marcu 10:51). El știa că binecuvântarea lui Dumnezeu nu vine automat, dar este la îndemână. Într-un episod din serialul animat „Peanuts”, Charlie Brown se joacă de-a trasul cu arcul. Pe lângă arc și săgeți, el mai cară o pensulă și o găleată cu vopsea. Charlie trage cu săgeata unde vede cu ochii și oriunde aterizează aceasta, el desenează centrul țintei în locul unde s-a-nfipt săgeata. Când Lucy îl întreabă pe Charlie ce înseamnă asta, el îi spune: „În felul acesta arăt că am nimerit întotdeauna ținta!”

Un autor scrie: „Acesta este modul în care trăiesc unii creștini, oriunde se întâmplă să cadă săgețile vieții, ei pretind că aceea a fost destinația de la bun început!” Cât de mult îți dorești binecuvântarea lui Dumnezeu? Cât de serios ești în angajamentul tău? Dorințele pe care le-a pus Dumnezeu în duhul tău și planul pe care L-a stabilit în Cuvântul Său nu se vor împlini automat, dar ele se pot împlini.

În primul rând: tu trebuie să-ți zidești o temelie solidă, fundamentată pe Cuvântul lui Dumnezeu.

În al doilea rând: așteaptă să crești treptat. Apostolul Pavel scrie: „calcă pe urmele credinţei” (Romani 4:12). Rezultatele nu vor apărea peste noapte, dar ele vor apărea – și vei vedea răsplata ascultării tale!

În al treilea rând: țintește sus, așteaptă tot ce e mai bun de la Dumnezeu și fii dispus să Îi oferi tot ce ai mai bun.

Ap. Petru scria (2 Petru 1:5-7): „daţi-vă şi voi toate silinţele ca să uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa; cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.” Și dacă vom face asta, vom fi binecuvântați!

de Jean Koechlin

Isaia 29:1-24

După invazia din cap. 28, Ierusalimul tot nu cunoaşte eliberarea (vezi 40.2). El va suferi un nou asalt, din partea unei formidabile coaliţii de popoare, însă, de data aceasta, toţi duşmanii se vor topi ca un vis, pentru că Cel atacat va fi „Ariel” (Leul lui Dumnezeu), cetatea adevăratului David. Concomitent cu eliberarea, Dumnezeu va înfăptui încă o lucrare pentru poporul Său, vrednică de El: aceasta va fi în conştiinţă (v. 18-24). Urechile surde şi ochii orbi, potrivit profeţiei din cap. 6, v. 10, vor fi deschise. Inteligenţa îi va fi redată poporului, iar cuvintele cărţii, mai înainte pecetluite (v. 11), vor fi înţelese şi primite. Să ne amintim cu această ocazie că Biblia este o carte inaccesibilă inteligenţei naturale şi că, pentru a o înţelege, este nevoie de Duhul Sfânt.

Versetul 13 va fi citat de Domnul cărturarilor şi fariseilor, pentru că el exprimă starea lor (Matei 15.7,8). A-L onora pe Domnul cu buzele, având inima cu totul depărtată de El, este, cu siguranţă, o stare în care ne putem găsi şi noi dacă nu ne-am judecat pe noi înşine. Această formă de ipocrizie îi poate înşela pe alţii, pentru că ne poate face să părem mai evlavioşi decât suntem, dar nu-L va putea înşela pe Cel care ne citeşte inimile! (Ezechiel 33.31,32).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 mai 2021

18 Mai 2021

Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.

Ioan 8.12

Nu este aceasta o călăuzire perfectă? Ba da, mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! Să remarcăm aceste cuvinte: „Cine Mă urmează pe Mine”! El ne-a lăsat un exemplu, ca să călcăm pe urmele Lui. Aceasta este călăuzirea vie. Cum a umblat Isus? Întotdeauna doar la porunca Tatălui Său. Așa a acționat și așa a umblat; niciodată n-a acționat, nu a umblat și nu a vorbit fără porunca Tatălui.

Noi suntem chemați să-L urmăm și, făcând acest lucru, avem asigurarea Sa că nu vom umbla în întuneric, ci vom avea lumina vieții. Scumpe cuvinte – „lumina vieții„! Cine poate cunoaște adâncimea semnificației lor? Cine le poate estima valoarea? „Întunericul se împrăștie și lumina adevărată strălucește”, iar partea noastră este să umblăm în lumina deplină care strălucește asupra căii Fiului lui Dumnezeu. Există vreo incertitudine, vreo neclaritate, vreun temei pentru a ezita, pe această cale? Cu siguranță că nu! Cum ar putea fi așa ceva, dacă Îl urmăm pe El? Este imposibil ca astfel de lucruri să existe pe calea Sa.

Nu este nicidecum vorba de a avea un text din Scriptură, în mod literal, pentru orice mișcare sau pentru orice acțiune. De exemplu, nu voi găsi un text în Scriptură, nici nu voi auzi o voce din cer care să-mi spună să mă duc în orașul X sau Y; sau cât de mult trebuie să stau acolo, dacă mă duc. Atunci cum putem ști unde trebuie să mergem sau cât trebuie să stăm într-un anumit loc? Răspunsul este: încrede-te în Domnul, cu un ochi simplu și cu o inimă sinceră, iar El îți va face calea limpede ca lumina soarelui. Așa a procedat Domnul Isus, iar dacă noi Îl urmăm, nu vom umbla în întuneric. „Eu te voi sfătui, având ochiul Meu asupra ta” (Psalmul 32.8) – aceasta este o promisiune scumpă; însă, pentru a profita de ea, trebuie să fim suficient de aproape de El, pentru a prinde orice mișcare a ochiului Său, și trebuie să fim suficient de familiarizați cu El, pentru a-i înțelege semnificația.

C. H. Mackintosh

În biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători: Barnaba, Simeon … Luciu … Manaen care fusese crescut împreună cu tetrarhul Irod.

Fapte 13.1

Manaen – Irod

Numele celui dintâi, Manaen, este necunoscut, în timp ce al celui de-al doilea, Irod, este foarte cunoscut în istorie. Ambii bărbați crescuseră împreună; Însuși Dumnezeu ni-i prezintă astfel, în versetul de sus.

Manaen era învățător în biserica de creștini din Antiohia. El Îl acceptase pe Isus Hristos ca Mântuitor și Domn al său, Îl iubea și-I slujea. Astfel le-a putut fi de ajutor celor dintâi creștini.

Cât despre Irod, acesta Îl cunoscuse personal pe Fiul lui Dumnezeu, pentru că, înainte de răstignire, Isus fusese adus ca prizonier pe la el. Citim acest lucru în Luca 23.11: „Irod cu ceata lui de ostași se purtau cu El cu dispreț și și-au bătut joc de El și, îmbrăcându-L cu un veșmânt strălucitor, L-au trimis înapoi la Pilat”. Nu soldații au fost aceia care au inițiat această purtare, ci Irod. Plăcerea lui de senzații a fost dezamăgită când Isus nu a făcut minunea sperată. Astfel, L-au tratat cu dispreț.

Ce valoare are Fiul lui Dumnezeu pentru noi astăzi? Vrem să ne asemănăm cu Manaen ori cu Irod? Unul a fost spre binecuvântarea poporului lui Dumnezeu; celălalt L-a înjosit pe Acela care ne-a fost trimis de Dumnezeu ca Salvator.

Și astăzi fiecare om stă în fața alegerii: „Ți-am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege deci viața, ca să trăiești” (Deuteronom 30.19). „Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află” (Matei 7.13,14).

Citirea Bibliei: 1 Samuel 12.1-15 · Psalmul 94.12-23

coordonatori Bob & Debby Gass

NEPRIHĂNIT ÎN HRISTOS – Fundația S.E.E.R. România

„‘i-a fost socotită ca neprihănire’… este scris şi pentru noi, cărora, de asemenea, ne va fi socotită…” (Romani 4:23-24)

Pentru a înțelege cuvântul „socotit” să ne gândim la niște fonduri transferate dintr-un cont în altul. Băncile fac în mod curent lucrul acesta. Imaginează-ți că ești sărac lipit și incapabil de a-ți plăti datoriile. Apoi, printr-un uluitor act de bunătate, cineva își asumă toate datoriile tale și în același timp, transferă în contul tău un așa mare „belșug” încât nu mai trebuie să lucrezi vreodată! Ei bine, cam asta s-a întâmplat la cruce: Dumnezeu a „socotit” toate păcatele noastre în contul lui Hristos și a „socotit” toată neprihănirea Sa în contul nostru.

Șocant schimb, nu? Îți vine să spui: „Nu pot să fiu de acord să plătești Tu singur toate aceste datorii, de aceea îmi voi da și eu toate silințele ca să fiu vrednic de harul Tău!” Și asta facem noi – când „adăugăm” faptele noastre bune la lucrarea desăvârșită a lui Hristos. Mântuirea este ca o mâncare sănătoasă pe a cărei etichetă scrie: „fără adaosuri artificiale!”

Apostolul Pavel afirmă: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). În același sens, Dumnezeu „L-a făcut” pe Isus (care nu a păcătuit niciodată) „să fie păcat”, și El te-a făcut pe tine (care nu ai putea fi niciodată suficient de neprihănit) „să devii” neprihănit în ochii Săi. Ar trebui să te simți foarte vinovat atunci când păcătuiești, nu-i așa? Însă atunci când Hristos ți-a luat toate păcatele, El ți-a luat și toată vina.

Ce simți deci acum? Conflict lăuntric! Duhul tău născut din nou îți spune că nu te mai poți scălda în păcat; păcatul nu te mai definește! De ce a făcut Dumnezeu lucrurile în felul acesta? Deoarece neprihănirea pe care am putea-o noi realiza nu corespunde deloc cu standardele lui Dumnezeu. Bucură-te – astăzi, Dumnezeu te vede îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos, de aceea ești mereu iubit și acceptat de El.

de Jean Koechlin

Isaia 28:1-29

Odată cu cap. 28 se deschide cea de-a treia parte a acestei cărţi. Pentru început se face o revenire asupra unei teme deja abordate, pentru a fi prezentată în detaliu invadarea temutului Asirian profetic în Efraim (cele zece seminţii) şi apoi în Iuda. Îmbătat de orgoliu, nenorocitul popor evreu va fi dus în rătăcire, pentru că va avea cutezanţa să creadă că se poate pune la adăpost sigur făcând „legământ cu moartea„ (v. 15), aici simbolizată de conducătorul imperiului roman, iar din acest „legământ„ i se va trage pieirea. Asemeni unui ciclon, Asirianul va devasta Ierusalimul. Domnul Se va folosi de această „furtună de ape puternice care năvălesc„ (v. 2) pentru a-Şi împlini „lucrarea Sa ciudată … fapta Sa neobişnuită” (v. 21): judecata în timp ce lucrarea Sa obişnuită este să mântuiască şi să binecuvânteze (Ioan 3.17).

Dar prăbuşirea tuturor valorilor şi a oricărui sprijin omenesc Îi dă lui Dumnezeu ocazia de a arăta temelia sigură pe care a pus-o El în Sion. Cu câtă dragoste o priveşte, accentuând cu satisfacţie fiecare expresie: „o piatră, o piatră încercată, o preţioasă piatră de unghi, o temelie sigură„ (v. 16)! Da, această piatră, simbol al Domnului Hristos, „lepădată de oameni„, este „preţioasă înaintea lui Dumnezeu” şi, de asemeni, are preţ pentru noi, cei care credem (1 Petru 2.4,6,7). Pentru fiecare, Domnul Isus devine literalmente piatra de încercare. Este El preţuit de inima noastră, sau nu?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

17 mai 2021

17 Mai 2021

Mica a consacrat pe levit și tânărul i-a fost preot și a fost în casa lui Mica. Și Mica a zis: „Acum știu că Domnul îmi va face bine, pentru că am un levit ca preot”. … „Taci, pune-ți mâna la gură și mergi cu noi; și să ne fii părinte și preot. Este mai bine pentru tine să fii preot al casei unui singur om, sau să fii preot al unei seminții și al unei familii în Israel?”

Judecători 17.12,13; 18.19

Leviții (14) – În căutarea unei locuințe

Prin harul lui Dumnezeu, Israel intrase în țară, iar țara fusese cucerită și împărțită semințiilor. Vedem însă aici o istorie tragică, fiindcă „în zilele acelea nu era împărat în Israel; fiecare făcea ce era drept în ochii săi”. Este vorba despre un tânăr levit care căuta un loc în care să locuiască și, din nefericire, nu citim că el L-ar fi rugat pe Domnul să-l îndrume.

Acest tânăr a primit o slujbă de la Mica, un om care furase argintul mamei sale, după care i-l înapoiase, iar acum avea idoli în casă. Mai întâi Mica îl consacrase pe fiul său ca preot, însă acum simțea că Dumnezeu avea să-i fie favorabil, prin faptul că avea chiar un levit ca preot. Tânărul levit avea deci o poziție de preot și o situație materială stabilă. Însă ce părere avea Dumnezeu despre toate aceste lucruri?

Vedem cum seminția lui Dan, fiindcă eșuase în a lua în stăpânire moștenirea dăruită de Dumnezeu, căuta un loc pe care să-l câștige cu ușurință. Iscoadele lor se opriseră la casa lui Mica, iar acum, când întreaga seminție venise, ei i-au luat idolii și l-au invitat pe preotul acestuia să vină cu ei, pentru a fi preotul întregii seminții. Levitul a acceptat cu bucurie această ofertă, întrucât îi conferea o poziție și câștiguri mai bune. Astfel a fost introdusă idolatria în această seminție, idolatrie care a durat vreme de secole.

Câtă confuzie! Ce depărtare de la poruncile lui Dumnezeu! O cale asemănătoare a fost urmată și în creștinătate și îi vedem efectele peste tot astăzi.

E. P. Vedder, Jr.

Mi-ai schimbat jalea în veselie … Doamne, Dumnezeul meu, eu pururea Te voi lăuda!

Psalmul 30.11,12

Paravanul pliabil

Un bărbat grav accidentat se afla la spital. Acolo avea ceva mai mult timp să cugete. Deoarece șansele de vindecare erau nesigure, s-a gândit și la moarte.

Într-o zi, o soră medicală a pus deodată un paravan pliabil în jurul patului său. Bărbatul a înțeles bine ce însemna acesta: că nu mai avea mult de trăit.

Pe peretele din fața patului său era prins un verset din Biblie: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28). Privirea bolnavului se plimba de la verset la paravanul pliabil și invers. Era îndemnat să vină la Isus. Dar nu era prea târziu pentru el? Fusese atât de indiferent până acum față de Dumnezeu! Dar timpul îl presa, așa că a strigat: „Doamne Isuse, eu vin la Tine!” — „Sărmanul bărbat”, s-a gândit vecinul de pat, „acum începe să și delireze”.

Domnul a auzit acest strigăt! Și i-a răscolit amintirea bolnavului prin cuvinte din Biblie pe care acesta le auzise mai demult: „Pe cel care vine la Mine nu-l voi izgoni afară. Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 6.37; 11.25). Acest mesaj despre mântuire a căzut în inima lui învolburată, iar sămânța a încolțit. El a găsit pacea.

Mai târziu a apărut iarăși sora medicală: „Scuzați, vă rog, am greșit camerele”, și a îndepărtat paravanul. — „O, stați liniștită, greșeala dumneavoastră a fost spre mântuirea mea.” Bărbatul s-a însănătoșit în scurt timp și a avut privilegiul să ducă o viață fericită urmându-L pe Domnul Isus.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 11.1-15 · Psalmul 94.1-11

coordonatori Bob & Debby Gass

O VIAȚĂ NEPRIHĂNITĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Neprihănirea oamenilor cinstiţi îi cârmuieşte” (Proverbele 11:3)

După ce a condus poporul Israel timp de patruzeci de ani, profetul Samuel nu s-a bucurat de-o „petrecere de pensionare” și nu a primit cadou un ceas de aur. Dar a primit ceva mult mai bun, sub forma acestor cuvinte elogioase ale poporului: „Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit” (1 Samuel 12:4). El i-a condus, i-a învățat și i-a binecuvântat, și nici măcar odată nu a profitat de ei. Absolut remarcabil! – mai ales în lumea afacerilor și a politicii de astăzi. C.S. Lewis a spus: „Educația fără valori, oricât de utilă este, se pare că face din om un diavol.”

Așadar, înainte să-ți stabilești scopuri, stabilește-ți valorile! Valorile joacă rolul parapetelor de siguranță de pe autostradă: te împiedică să ieși de pe șosea și să cazi în prăpastie. Valorile determină cât de departe vei merge în situații ambigue. Când știi ce contează și ce prețuiești cu adevărat, deții cheia trăirii unei vieți pline de semnificație și scop. Pentru majoritatea dintre noi, problema nu este că nu avem valori, ci că nu le punem în practică. Cu toții prețuim onestitatea, integritatea și iertarea, dar când suntem presați, oare le trăim noi cu adevărat – mai ales atunci când ne costă?

Să ai o viață cu valori vine cu un preț. Însă ceea ce primim în schimb este acea încredere de-a ține capul sus ziua, și de a dormi liniștiți noaptea… Și poate la fel de important, ne ajută să ne relaxăm și să fim noi înșine. Prețul mental al înșelătoriei, al minciunii și al hoției este epuizarea. Încercarea de a-ți aminti minciuna pe care ai spus-o cuiva săptămâna trecută, așa încât să se potrivească și zilei de azi, te poate efectiv slei de puteri. Dar când duci o viață neprihănită, nu te vei îngrijora pentru astfel de lucruri!

de Jean Koechlin

Isaia 26:1-21 27:1-13

Prima parte a cărţii Isaia (cap. 1-12), având ca subiect judecata lui Israel, se încheia cu o magnifică viziune asupra împărăţiei de o mie de ani. Observăm că şi această a doua parte (cap. 13-27), care abordează tema pedepsirii naţiunilor, se încheie în acelaşi fel: este înălţată o cântare, din ale cărei versuri, cu totul speciale, câteva merită a fi subliniate şi în Bibliile noastre: v. 3 şi 4 din cap. 26, care au susţinut atâtea generaţii de copii ai lui Dumnezeu (comp. cu Psalmul 16.1); v. 8 şi 9, care dau glas suspinelor adânci ale credinciosului; de asemeni v. 13, care ne aminteşte de legăturile robiei din trecut. Îi cunoaştem prea bine pe aceşti alţi „stăpâni„: este vorba de Satan, de lume şi de poftele noastre, cei care ne-au dominat până când am fost dezrobiţi de Domnul, Căruia Îi aparţinem de acum înainte (2 Cronici 12.8).

În cap. 27, leviatanul, imagine a diavolului („şarpele cel vechi„), îşi pierde puterea (este redus la neputinţă. Psalmul 74.14; Apocalipsa 20.1-3). După aceasta, Israel este prezentat ca o viţă nouă (comp. cu cap. 5), care de astă dată nu mai produce struguri sălbatici, ci vinul curat al bucuriei fără amestec, umplând faţa pământului de roade pentru gloria lui Dumnezeu. Pentru că nu mai sunt vierii cei răi care să o aibă în întreţinere, Domnul Însuşi are grijă de ea, noapte şi zi.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

16 mai 2021

16 Mai 2021

Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.

Marcu 10.45

Adevărata slujire este o mare demnitate și onoare. Există unii care doresc ca totul să fie făcut în felul lor: ei să poruncească și ceilalți să-i asculte. O astfel de atitudine nu poate sfârși decât în înfrângere și în nenorocire. Omul egoist se va distruge întotdeauna pe sine.

Domnul Isus, care singur merită locul cel mai înalt, de onoare, a venit pe acest pământ și a luat, în har, locul cel mai de jos, slujind nevoilor altora. Întreaga Sa viață a fost trăită în acest fel frumos și nobil. El a exemplificat în mod perfect adevărul propriilor Sale cuvinte: „Este mai ferice să dai, decât să primești” (Fapte 20.35).

Nu numai că viața Sa fost o viață de slujire, însă această slujire a continuat cu jertfa Sa măreață de la cruce. Ce slujire mai mare ar fi putut fi adusă omenirii? Acolo El a slujit pentru cea mai mare și mai profundă nevoie a noastră. Nimic altceva nu ne putea elibera de starea păcătoasă cumplită în care ne aflam, decât oferirea Lui Însuși ca jertfă pentru păcatele noastre. Cu adevărat, „Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți”.

Un slujitor trebuie să ia locul de jos, însă El a luat cel mai de jos loc. Rezultatele acestei slujiri vor face ca eternitatea să răsune de laudele aduse Lui. „Vrednic ești, … pentru că ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminție și limbă și popor și națiune” (Apocalipsa 5.9). Ne bucurăm că El a luat cel mai înalt loc din univers, însă știm că, în harul Său infinit, El nu va înceta să slujească, așa cum Luca 12.37 ne spune: „Adevărat vă spun că Se va încinge și îi va pune să stea la masă și, apropiindu-Se, le va sluji”. În timp ce așteptăm venirea Lui, să-I slujim cu o inimă adevărată și să ne slujim unii pe alții în dragoste!

L. M. Grant

Eu Te-am preamărit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.

Ioan 17.4

Din ce perspectivă privim?

Din perspectivă omenească, răstignirea Domnului Isus a fost o înfrângere. El S-a prezentat poporului Israel ca Mesia cel promis și a dovedit aceasta prin cuvintele și prin faptele Sale; dar cei mai mulți iudei L-au respins. Împotrivirea lor a mers atât de departe, încât au cerut dregătorului roman moartea Domnului Isus: „Ei stăruiau, strigând în gura mare, cerând ca El să fie răstignit” (Luca 23.23).

Dacă privim însă moartea Sa din perspectivă divină, lucrurile stau cu totul altfel. În timpul vieții Sale, Domnul Isus L-a prezentat pe Dumnezeu și a arătat trăsăturile Sale de caracter. Însă, în moartea Sa, Domnul Isus L-a preamărit în mod deosebit pe Dumnezeul și Tatăl Său. Cea mai clară expresie a dragostei și a sfințeniei lui Dumnezeu o găsim pe Golgota, unde Isus Hristos Și-a dat viața. „Din pricina aceasta Tatăl Mă iubește: pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau” (Ioan 10.17).

Fiul lui Dumnezeu a împlinit la cruce lucrarea pe care I-a dat-o Tatăl să o facă. El a venit ca Om pe acest pământ, a trăit fiind plăcut Tatălui și Și-a dat viața pentru a împlini toate planurile divine. „Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 6.38). Astfel, moartea Domnului Isus este punctul culminant al ascultării Sale desăvârșite și al dăruirii Sale pentru Dumnezeu.

Dacă vom privi din perspectivă divină ceea ce s-a petrecut la Golgota, inimile noastre se vor umple de admirație și de adorare. Atunci Îl vom înălța pe Fiul înaintea Tatălui, prezentându-I meritele și gloriile Preaiubitului Său.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 10.13-27 · Psalmul 93.1-5

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU – EL ȘTIE CE FACE! – Fundația S.E.E.R. România

„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10)

Spuneam cu vreme în urmă că aceste cuvinte din psalmul 46 s-ar putea să fie înscrise pe frontispiciul sălii de așteptare a lui Dumnezeu: „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu!”

Să extragem câteva învățături din acest verset:

1) „Opriți-vă”. Activitatea născută din anxietate Îl împiedică pe Dumnezeu să Își manifeste puterea prin tine. Asta nu înseamnă că poți fi pasiv sau leneș; ci înseamnă să faci ceea ce te călăuzește Dumnezeu, dar fără să I-o iei înainte. Înseamnă să fii supus, să reduci viteza și să aștepți. De ce? Pentru a te asigura că ai un sentiment de pace atunci când continui cu ideile pe care crezi că ți le dă El (vezi Coloseni 3:15). Cere-I să-ți descopere voia Sa; apoi „oprește-te”, recunoaște că El este în control și că El știe ce face.

2) „Să știți că Eu sunt Dumnezeu.” – înseamnă să recunoști că nu tu ești Dumnezeu! Când nu-L asculți pe Dumnezeu, când nu-L consulți sau nu recunoști momentul ales de El, Îl dai jos de pe tronul vieții tale și… Îi iei locul. Și știi cât de bine funcționează lucrul acesta, nu? Am auzit atâtea lucruri despre stabilirea scopului și a viziunii, nu-i așa? Iată ce spune Biblia: „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu” (Proverbele 29:18). Și mai spune totodată că: „este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o” (Habacuc 2:3). Nu-ți vei împlini niciodată viziunea fără ajutorul Celui care ți-a dat-o!

Clericul american din secolul al XIX-lea, Henry Ward Beecher a spus: „Tăria unui om constă în aflarea căii pe care merge Dumnezeu și în… a se ține de acea cale!” Nu uita: nu-ți vei irosi timpul când Îl aștepți pe Domnul. Așadar, nu lăsa ca vreun seminar de genul „cum să…”, ori vreo „personalitate de tip A” să te facă s-o iei înaintea lui Dumnezeu ca să-ți croiești drumul de unul singur!

de Jean Koechlin

Isaia 25:1-12

Tir, înfloritoarea metropolă comercială a lumii antice, a făcut obiectul cap. 23, capitol în care am găsit prezentată cea din urmă „Profeţie despre…„ (sau oracol). Fiecare dintre aceste judecăţi a condamnat omul sub câte un alt aspect moral (de mare folos pentru înţelegerea lor ne este studiul făcut de J.N.D.: „Les Prophetes”, în care găsim un tablou care le rezumă pe toate).

În cap. 24, judecăţile apocaliptice menite să pună capăt puterii răului sunt desfăşurate pe pământ: şi îl zdruncină din temelii. În cap. 25 însă auzim înălţându-se o cântare emoţionantă chiar din mijlocul acestor ruine (v. 2). Rămăşiţa lui Israel, scăpată ca prin miracol de la nimicire, sărbătoreşte ceea ce a fost Domnul pentru ea în timpul necazului: acum i-a sosit „timpul cântării” (Cartea Cântărilor 2.12; comp. cu 24.13).

Versetul 4 a fost mângâierea şi totodată experienţa în încercările lor pentru credincioşi fără număr, iar v. 8 ne permite să întrevedem manifestarea unei puteri şi mai mari: „El va înghiţi moartea prin victorie (sau pentru totdeauna)”. Remarcăm că această propoziţie este la timpul viitor în cartea Isaia, în timp ce în 1 Corinteni 15.54 o vom găsi citată la timpul trecut, ca un fapt împlinit în favoarea celor credincioşi: „Moartea a fost înghiţită…” Între aceste două versete a intervenit crucea şi învierea triumfătoare a Învingătorului de la Golgota. Iar după „învierea” celor răi, moartea va fi nimicită (1 Corinteni 15.26).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

15 mai 2021

15 Mai 2021

Corabia era acum în mijlocul mării, bătută de valuri, pentru că vântul era împotrivă. Dar, la a patra strajă din noapte, El a pornit spre ei, umblând pe mare. Și ucenicii, văzându-L umblând pe mare, s-au tulburat, spunând: „Este o nălucă!”; și, de frică, au strigat. Dar Isus le-a vorbit îndată, spunând: „Îndrăzniți; Eu sunt, nu vă temeți!”.

Matei 14.24-27

Eu sunt – Prezența lui Isus (1)

Există ceva foarte mișcător în acele ocazii în care Domnul Isus a spus: „Eu sunt [aici]”. El ne asigură astfel că știe unde suntem și că nu este departe de noi. În acest pasaj, ucenicii Săi, la porunca Lui, urcaseră în corabie și traversau marea Galileei în timpul nopții. Ei se așteptau să-L găsească de cealaltă parte, fiindcă El le spusese să meargă „înaintea Lui” (versetul 22), însă traversarea se dovedea a fi foarte anevoioasă.

Atunci Isus Însuși a venit la ei. La început, ucenicii s-au înspăimântat văzându-L umblând pe ape. Au strigat de frică, însă Isus le-a vorbit: „Îndrăzniți; Eu sunt, nu vă temeți!”.

Pare ciudat că ei L-au confundat cu o nălucă, însă de multe ori reacționăm și noi în același fel. Trecând prin furtunile vieții, uităm de promisiunile Domnului. Evanghelia după Marcu ne spune că ei uitaseră chiar și de puterea miraculoasă pe care El o manifestase cu câteva ceasuri mai înainte, când hrănise mulțimea cu pâine și pește (Marcu 6.52). Când uităm de promisiunile și de puterea Sa, nu ne mai putem imagina că El poate fi prezent cu noi. Prin urmare, ne interpretăm experiențele în cele mai cumplite feluri, fără să ne mai așteptăm să-L vedem. Apoi însă, mai tare decât furtuna, glasul Său se face auzit cu claritate: «Eu sunt aici cu tine!». Îndată vedem că El este în corabie cu noi și de acum încolo totul va fi bine.

S. Campbell

Doamne, I-a zis Toma, nu știm unde Te duci; cum putem să știm calea? Isus i-a zis: Eu sunt calea și adevărul și viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

Ioan 14.5,6

Care este calea?

Un drumeț se rătăcise în munți. Ajunsese la un loc unde se intersectau mai multe drumuri. Care cale ducea spre satul unde trebuia să ajungă?

Din fericire, tocmai sosea un alt drumeț, pe care ar fi putut să-l întrebe. Acesta era un om vorbăreț și a început să povestească de unde vine, cât de mult îi plac munții, cum va fi vremea mâine. Dar nu știa să-i spună drumețului rătăcit care drum ducea spre satul unde acesta trebuia să ajungă. Probabil că acesta… Sau poate totuși celălalt?

Iată însă că acolo a sosit o țărancă. Oare va ști ea? Cu siguranță! Căci ea chiar provenea din satul pe care îl căuta drumețul rătăcit și cunoștea până și casa unde era așteptat. „Veniți după mine”, i-a spus ea.

Nu folosește la nimic să cunoaștem o varietate de religii și nici să comparăm între ele multele căi pe care oamenii doresc să ajungă în cer. Nu ne ajută nicio filosofie, nicio meditație! La întrebarea „Care este drumul corect spre Dumnezeu?” poate să răspundă doar Cineva care vine de la Dumnezeu, care Îl cunoaște pe Dumnezeu și care poate conduce la El.

Care este calea? Răspunsul este tot atât de scurt cât întrebarea: „Eu sunt Calea„. Isus este și rămâne singura Cale spre Dumnezeu. Cerul este casa Lui. El a venit de la Dumnezeu și Îl cunoaște pe Dumnezeu și este Dumnezeu.

Ești și tu pe calea care duce la cer, la Dumnezeu?

Citirea Bibliei: 1 Samuel 10.1-12 · Psalmul 92.1-16

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ ÎNVINGI ISPITA – Fundația S.E.E.R. România

„Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită” (Matei 26:41)

De ce le-a spus Domnul Isus ucenicilor: „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă”? Deoarece El știa că fără puterea lăuntrică a Duhului Sfânt, nu putem face față ispitelor care ne ies în cale. Domnul Isus nu a pus la îndoială dragostea ucenicilor față de El, sau dorința lor de a-l sluji, dar El a știut că ei nu puteau face nimic prin propriile lor eforturi. Și nici tu nu poți! Când te lupți cu firea, prin puterea firii, ajungi să te lupți cu tine însuți – și pierzi de fiecare dată. Să remarcăm cuvintele: „ca să nu cădeți în ispită.”

Nu vei fi scutit niciodată de ispită, însă nu trebuie să cazi în ea! Firește, duhul tău regenerat nu poate ceda ispitei, deoarece nu mai are nicio atracție față de păcat. Dar firea „nenăscută din nou” va fi mereu atrasă de păcat! Și faptul că ai devenit creștin mărește frecvența, varietatea și intensitatea ispitelor cu care te confrunți. De ce? Pentru că Satan, „ispititorul” nu renunță la control cu ușurință. El se va lupta cu tine în mod constant și pe diferite fronturi.

Biblia vorbește despre „felurite încercări” (1 Petru 1:6). Cuvântul „felurit” vrea să ne atragă atenția că sunt „multe feluri” de ispite. Care este răspunsul? „Harul felurit” (1 Petru 4:10)! În clipa când ispita își face simțită prezența, și înainte de a-i ceda – apropie-te de harul lui Dumnezeu. Cum poți face asta? Domnul Isus a zis: „Vegheați și rugați-vă…”

O altă versiune a Bibliei spune așa: „Fiți cu băgare de seamă și rugați-vă. Altfel, ispita vă va domina.” Oile nu au puterea de a-l învinge pe lup. Dar au strategie! Ele se apropie tot mai tare de păstor, și el se ocupă de lup! Deci, apropie-te de Dumnezeu-Păstorul tău, și El te va ajuta să învingi ispita!

de Jean Koechlin

Isaia 22:12-25

Una dintre reacţiile oamenilor din lume, atunci când sunt ameninţaţi de o calamitate, este să-şi ia toate măsurile de prevedere posibile din punct de vedere omenesc (aşa ne ajută să înţelegem v. 8-11); o altă reacţie, mai rea, este aceea de a lăsa lucrurile să curgă într-o totală nepăsare. Aici Domnul, printro încercare, îl invită pe Israel să plângă şi să se smerească; am putea spune că, într-un fel, „i-a cântat de jale” (Matei 11.17).

Dar poporul nu numai că nu s-a căit, ci a şi dat frâu liber veseliei şi bucuriei! Această filosofie, numită materialistă, are mulţi adepţi în secolul nostru agitat. „Pentru că existenţa este aşa de scurtă” – spun aceşti nebuni „şi pentru că suntem la discreţia calamităţilor, să ne bucurăm pe cât posibil de clipa de faţă!”. Ideea lor este rezumată atât de scurt de sfârşitul v. 13: „Să mâncăm şi să bem, pentru că mâine vom muri”. Apostolul le citează corintenilor aceste cuvinte (din Isaia 22.13) ca pentru a le spune: Dacă n-ar exista învierea, atunci, în adevăr, n-am avea altceva de făcut decât să trăim ca animalele, în unica bucurie a clipei care trece (1 Corinteni 15.32; Luca 17.27).

Versetele 15-25 îl pun deoparte pe administratorul necredincios, imagine a Antihristului, pentru a ni-l introduce pe fiul lui Hilchia: pe Eliachim (cel pus de Dumnezeu), o frumoasă imagine a Domnului Isus (v. 22-24; comp. cu Apocalipsa 3.7).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 mai 2021

14 Mai 2021

Pentru că, printr-o singură jertfă, i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți.

Evrei 10.14

Este copilul lui Dumnezeu stropit cu sânge de mai multe ori? Nicidecum, căci stropirea sângelui peste cel credincios este făcută în același timp cu vărsarea sângelui, fapt care s-a împlinit o dată pentru totdeauna înaintea lui Dumnezeu și niciodată nu se va mai repeta! Este important pentru creștin să țină cu tărie la adevăratul sens al valorii sângelui lui Hristos jertfit o dată pentru totdeauna. Altminteri, am aluneca în lucrurile începătoare ale iudeilor și, pentru fiecare greșeală, am căuta o stropire nouă. Și tocmai acest lucru îl pune apostolul Pavel în contrast cu o conștiință făcută desăvârșită pentru totdeauna prin sângele lui Hristos.

Lucrarea Domnului Isus este încheiată și este atât de completă, încât, dacă toate păcatele mele n-ar fi acum înlăturate pentru toată veșnicia, ele n-ar putea fi înlăturate niciodată. „Printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei care sunt sfințiți.” „Pentru totdeauna” înseamnă nu numai în mod veșnic, ci și neîntrerupt (perpetuu). Este permanență în valoarea jertfei lui Hristos înaintea lui Dumnezeu; nu există discontinuitate. Cuvântul folosit aici nu este cel care se traduce de obicei cu „veșnic”, deși, cu siguranță, valoarea jertfei Domnului este și veșnică; însă aici se vorbește despre permanenta ei desăvârșire înaintea lui Dumnezeu. Așa cum Hristos este pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, așa și conștiința noastră este pentru totdeauna făcută desăvârșită. În Evrei 10.12, acest cuvânt este folosit ca să arate că Hristos nu mai are nimic de făcut.

Pentru cei de afară, dovada că avem viața stă în purtarea noastră. Însă dovada și siguranța pentru sufletul meu se întemeiază pe aceasta: „Cel care aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viața veșnică”. În timp ce roadele se vor arăta, și trebuie să se arate, fiind izvorâte din credința în Hristos, este de cea mai mare însemnătate, în mijlocul răului din jur, să cunoaștem temelia pe care se bazează pacea noastră; și această temelie este tocmai lucrarea lui Hristos. Lucrarea pe care se întemeiază pacea mea este una a întregii Dumnezeiri. Îl văd pe Hristos venind din sânul Tatălui, apoi aducându-Se jertfă prin Duhul cel veșnic.

J. N. Darby

Mâna Dumnezeului nostru este, spre binele lor, peste toți cei care-L caută.

Ezra 8.22

Mâna Dumnezeului nostru

În Biblie citim de multe ori despre Mâna lui Dumnezeu, care simbolizează Puterea Sa în acțiune.

1. În crearea cerului și a pământului: „Mâna Mea a întemeiat pământul și Dreapta Mea a întins cerurile: cum le-am chemat, s-au și înfățișat împreună” (Isaia 48.13). Munții înalți și cerul înstelat dau mărturie despre atotputernicia lui Dumnezeu; în fața măreției lor, inimile noastre se pleacă cu adâncă recunoștință.

2. În conducerea lumii: „Inima împăratului este ca un râu de apă în Mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea” (Proverbe 21.1). În spatele tuturor evenimentelor Se află Dumnezeul cel Atotputernic care conduce toate după planul Său. Știind aceasta, că Mâna Domnului ține totul în control, ce bine ar fi să putem rămâne liniștiți, orice ar veni!

3. În salvarea din robia Egiptului: „Prin Mâna Lui cea atotputernică, Domnul ne-a scos din Egipt, din casa robiei” (Exod 13.14). Mâna puternică a lui Dumnezeu angajată în eliberarea lui Israel ne este chezășie că puterea Sa lucrează să ne scoată și pe noi din robia diavolului și din lume.

4. În ocrotirea celor credincioși: „Mâna Dumnezeului nostru a fost peste noi și ne-a păzit de mâna vrăjmașului și de orice piedică pe drum” (Ezra 8.31). Ezra a avut parte de ocrotirea divină în călătoria spre Ierusalim. Și noi putem conta zilnic pe ocrotirea Domnului nostru!

„Este mâna Mea prea scurtă ca să răscumpere? Sau n-am Eu destulă putere ca să mântuiesc?” (Isaia 50.2). „Iată, mâna Domnului nu s-a scurtat ca să mântuiască” (Isaia 59.1).

Citirea Bibliei: 1 Samuel 9.15-27 · Psalmul 91.9-16

coordonatori Bob & Debby Gass

NĂDĂJDUIEȘTE ÎN DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima, şi nădăjduieşte în Domnul!” (Psalmul 27:14)

David a ajuns la limită când a spus aceste cuvinte: „O! dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!” (Psalmul 27:13). Îți sună cunoscut? Ai ajuns și tu la limită? În aceste condiții, ai două opțiuni: să fii un învins, sau să fii un învingător. Totul depinde de ceea ce faci. Poate c-ați auzit zicala: „Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici.” Când vine necazul, fie te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu (pentru că L-ai slujit și nu înțelegi cum de îngăduie așa ceva!), fie te întorci la El ca să primești putere și pricepere. De aceea este extrem de important ce spune David în versetul 14, ultimul din Psalmul 27: „Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima, şi nădăjduieşte în Domnul!”

Uneori Dumnezeu ne schimbă situația; alteori, El o folosește pentru a ne întări. Încearcă să înțelegi asta. Nu e vorba numai despre tine, ci despre cei la care dorește Dumnezeu să ajungă prin tine.

„Dumnezeu… ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!” (2 Corinteni 1:4). Nimic nu-L poate lua pe Dumnezeu prin surprindere, și nimic nu este prea greu pentru El. Situația în care te găsești chiar acum poate deveni pentru o El o platformă pe care să-și demonstreze dragostea și grija pe care ți-o poartă. Cunoașteți desigur și următoarele versete: „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moştenire” zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caut

de Jean Koechlin

Isaia 21:11-17; 22:1-11

Pe lista vrăjmaşilor lui Israel trebuie să ne aşteptăm să găsim şi Edomul (aici Duma sau Idumeea). Profeţia în legătură cu el este, pe cât de scurtă, pe atât de gravă. Santinela credincioasă, pusă din ordinul Domnului (21.6), este provocată de batjocoritorii din Seir: „Cât mai este din noapte?„ (v. 11; comp. cu 2 Petru 3.3,4); iar răspunsul este deopotrivă serios şi urgent: „Vine dimineaţa…” (pentru cei care o aşteaptă: vezi Romani 13.12), „de asemenea şi noaptea”, noaptea eternă, pentru cei care sunt pierduţi! Creştini, să fim santinele vigilente, conştiente de slujba noastră pentru păcătoşi, de a-i îndemna: „Întoarceţi-vă, reveniţi!” Să mergem „în întâmpinarea celui însetat”, pentru a-i da apă (v. 14).

După „Profeţia împotriva Arabiei…”, ţară a cărei glorie de asemenea trebuie să ia sfârşit, găsim, odată cu începutul cap. 22, „Profeţia despre Valea viziunii”. Recunoaştem în această profeţie însuşi Ierusalimul, în starea sa de necredinţă. Ce descriere tragică şi pătrunzătoare! Toată cetatea fierbea, oamenii erau strânşi pe acoperişuri de beton pentru a asista la dezastrul său. Nu luaseră ei toate măsurile de precauţie posibile (v. 811)? Da, dar cu excepţia singurei măsuri necesare: aceea de a privi spre „Cel care a făcut acestea”, spre Domnul Dumnezeul lor.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

13 mai 2021

13 Mai 2021

Și bărbații lui Efraim i-au zis: „Ce ne-ai făcut, de nu ne-ai chemat când te-ai dus ca să te lupți cu Madian?”.

Judecători 8.1

Cunoaștem și noi ceva din duhul de nemulțumire, de invidie și de gelozie? Iată-i aici pe efraimiți, care sunt geloși pentru faptul că Dumnezeu l-a folosit pe Ghedeon și nu pe ei. Faptul că suntem geloși este o dovadă că Dumnezeu nu ne poate folosi. Dacă sunt gelos pe cineva, dacă invidiez pe cineva pentru starea sau puterea lui spirituală, aceasta este o dovadă simplă că Dumnezeu nu mă poate folosi. Dacă El m-ar putea folosi, n-aș fi gelos, iar dacă sunt, primul lucru pe care trebuie să-l fac este să cad cu fața la pământ și să recunosc înaintea lui Dumnezeu că nu sunt o unealtă credincioasă. Cel care îi invidiază pe frații săi ar trebui mai degrabă să se critice pe sine însuși. Iată lecția pe care Efraim ar fi trebuit s-o învețe, dar pe care n-a învățat-o. Totuși vedem cum Ghedeon le-a vorbit cu har, într-un fel care arăta că-și învățase lecția de la Dumnezeu. Cât de bine este să iau lecția pe care am învățat-o de la Dumnezeu și s-o aplic în relațiile cu frații mei! Ce binecuvântare a fost că Ghedeon a putut să le spună: „Ce-am făcut eu în comparație cu voi? … Atunci duhul lor s-a potolit față de el, când a zis cuvântul acesta” (versetele 2 și 3).

Este trist că duhul lor nu s-a potolit decât după ce au fost lăudați, însă acest lucru arată că Ghedeon era lipsit de gelozie. El nici măcar nu se luptase cu vrăjmașul, ci, în slăbiciune, proclamase puterea lui Dumnezeu; nu făcuse niciun lucru măreț. Astfel, el s-a dat pe sine la o parte. În ochii lui Dumnezeu, lucrarea lui Ghedeon era cu mult mai valoroasă decât cea a lui Efraim, însă, în propriii săi ochi, Ghedeon își vedea lucrarea mai nesemnificativă decât a altora. Învățăm deci o lecție frumoasă de la acest bărbat al credinței, pe care Dumnezeu l-a ridicat pentru poporul Său – lecția lepădării de sine.

S. Ridout

Boul își cunoaște stăpânul și măgarul cunoaște ieslea stăpânului său: dar … poporul Meu nu înțelege. Vai, neam păcătos …

Isaia 1.3,4

Andronicus și leul recunoscător

Un sclav roman, pe nume Andronicus, a fugit de la stăpânul lui și s-a adăpostit într-o peșteră izolată. Spre groaza lui, a observat imediat după aceea un leu intrând în peșteră. Animalul șchiopăta din cauza multelor dureri provocate de un spin mare care îi străpunsese una dintre labele din față. Andronicus a prins însă curaj și i-a tras spinul din rană; curând, leul s-a însănătoșit. Puternicul animal a devenit de acum prietenul și ocrotitorul binefăcătorului său.

Mai târziu, Andronicus a fost prins, dus la Roma și condamnat la moarte, ca toți sclavii fugiți. Trebuia să fie sfâșiat de animale sălbatice. A fost dus în arena circului, unde mii de spectatori așteptau spectacolul sângeros. Un leu uriaș a ieșit din cușcă pentru a se repezi la victima sa. Dar, când s-a apropiat de condamnat, animalul și-a recunoscut binefăcătorul și s-a culcat la picioarele lui. Toți au rămas uimiți. Întrebat despre această minune, Andronicus a povestit ce s-a întâmplat în acea peșteră. Și a fost grațiat. Această întâmplare bine cunoscută printre romani, deși trece drept una faimoasă, nu este probabil decât o legendă.

Adevărul că animalele sunt recunoscătoare se poate ușor învăța de la orice câine devotat. Iar ca să afli că oamenii sunt nerecunoscători, nu îți trebuie mai deloc experiență de viață.

Dar întrebarea se îndreaptă acum înspre noi: În ce ne privește, suntem noi recunoscători? I-am adus noi mulțumire celui mai mare Binefăcător, lui Isus, Mântuitorul lumii? Sau tot nerecunoscători am rămas?! În Coloseni 3.15 suntem îndemnați: „Fiți recunoscători!”.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 9.1-14 · Psalmul 91.1-8

coordonatori Bob & Debby Gass

LOCUL UNDE VREA DUMNEZEU SĂ FII – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul Dumnezeu a sădit o grădină… şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.” (Geneza 2:8)

Mai întâi, Dumnezeu a creat grădina, apoi a creat bărbatul și femeia și le-a dat-o în grijă. Așadar Dumnezeu creează întâi contextul potrivit, și apoi te cheamă „să lucrezi”.

Tu trebuie să înțelegi un lucru: Vei avea izbândă atunci când vei fi acolo unde dorește Dumnezeu să fii. Ai experimentat vreodată durerea unei dislocări articulare? E cruntă. La fel este și încercarea de „a-ți face propria voie”, în loc să faci voia lui Dumnezeu. Poți adopta calea grea sau calea simplă; Dumnezeu îți dă șansa să alegi, iar în cele din urmă vei înainta sau te vei scufunda.

Iona este un bun exemplu în acest sens – el s-a hotărât să nu meargă la Ninive și să predice (cum îi poruncise Domnul), deoarece nu-i plăceau oamenii care locuiau acolo. De fapt, avertizarea și salvarea oamenilor din Ninive era ultimul lucru pe care și-l dorea, așa că s-a hotărât să fugă de misiunea încredințată de Dumnezeu. Și chiar a fugit… dar a nimerit în plină furtună, a provocat multă suferință și pagubă celor aflați în corabie, și apoi a ajuns în adâncul mării – înainte de-a ajunge, în cele din urmă, acolo unde dorea Dumnezeu să meargă. Învață de la Iona; nu-i repeta greșeala stupidă și încăpățânarea prostească, și inutilă. Dumnezeu i-a zis lui Adam „să crească și să se înmulțească” (Geneza 1:28). Apoi i-a zis că trebuie „să lucreze.”

Când ajungi la locul potrivit, nu te aștepta ca misiunea ta să fie ușoară sau să ai succes peste noapte. Clericul și autorul american Philips Brooks s-a rugat: „Doamne, nu îți cerem poveri mai ușoare, ci spinări mai puternice.” Când apostolul Pavel s-a rugat lui Dumnezeu să-l scape, a primit următorul răspuns: „Harul Meu îţi este de ajuns” (2 Corinteni 12:9). Când te afli în locul potrivit, și împlinești voia lui Dumnezeu, vei prospera – în condiții în care alții s-ar prăbuși! – pentru că ți se va da harul de a face față situației!

de Jean Koechlin

Isaia 20:1-6; 21:1-10

Capitolul 20 completează „Profeţia despre Egipt…„. Umblând dezbrăcat şi în picioarele goale, profetul anunţă drumul înfiorător pe care-l vor avea de parcurs captivii egipteni şi etiopieni deportaţi de către împăratul Asiriei, specializat în strămutări de popoare. Israel („locuitorii ţărmului acestuia” v. 6) va vedea atunci consternat şi plin de teamă că s-a încrezut degeaba în poporul lui faraon, pentru a fi eliberat de grozavul asirian (Psalmul 60.11 sf.).

Capitolul 21 se deschide cu „Profeţia despre pustiul mării…”. Este vorba de noul Babilon. În timpul pe care el îl numeşte „noaptea plăcerii mele”, mezii şi perşii (Elam) pun capăt cu brutalitate acestui imperiu şi bogăţiilor sale (v. 4; vezi Daniel 5.2831). Dar şi această profeţie are o aplicaţie viitoare, ca şi cea din cap. 13 (Luca 21.35).

În v. 6, profetul este invitat să pună o strajă. Ordinele străjerilor erau să asculte cu atenţie şi să strige! Într-o armată, santinela ocupă un post de încredere. Responsabilitatea sa este foarte mare, pentru că cele două datorii care-i revin sunt foarte importante: să vegheze şi să avertizeze (vezi Ezechiel 3.17-18, în contrast cu Isaia 56.10). Nu sunt oare acestea îndatoririle oricărui credincios? Le îndeplinim noi cu credincioşie cu privire la oamenii din lume şi faţă de fraţii noştri?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

12 mai 2021

12 Mai 2021

Noe a zidit un altar Domnului și a luat din orice animal curat și din orice pasăre curată și a adus arderi de tot pe altar.

Geneza 8.20

Acesta este primul altar menționat în Biblie. Noe a luat din toate viețuitoarele curate și a adus o ardere-de-tot. Avem un lucru minunat aici, la care trebuie să privim îndeaproape. Noe nu I-a adus această jertfă lui Dumnezeu pentru a fi salvat, ci pentru că fusese salvat. Inima lui era plină de recunoștință. Acesta este motivul pentru care jertfa lui a fost o ardere-de-tot. El a adus-o pe un altar pe care îl zidise special pentru ea. În general, noi credem că lucrul pe care îl oferim pe altar este cel important. Socotim altarul mai puțin important decât jertfa de pe el. Însă, în Matei 23.19, Domnul Isus întreabă: „Ce este mai mare, darul, sau altarul care sfințește darul?”. Cu alte cuvinte, jertfa este sfințită de către altar. Acesta este un lucru la care merită să medităm în rândurile care urmează.

Când citim despre cort în Exod 28 și 29, vedem că atât altarul, cât și jertfa de pe el vorbesc despre Domnul Isus. Altarul este un simbol al Domnului Isus, ca Om adevărat. Era făcut din lemn și era acoperit cu bronz. Din Numeri 16.38 învățăm că bronzul este un simbol al acelei dreptăți care poate trece prin focul judecății, fără să fie consumată. Acest lucru se aplică într-un mod evident la altar. Când privim la Domnul Isus pe cruce, nu putem să nu fim marcați de valoarea lucrării pe care El a împlinit-o. Atunci când încercăm să evaluăm orice lucrare de pe pământ, este important să vedem cine este cel care a făcut-o. La fel este cu lucrarea de la cruce – ea este o lucrare minunată, însă ce îi oferă această excelență inegalabilă? Fără îndoială, faptul că a fost făcută de Fiul binecuvântat al lui Dumnezeu! El, Cel Sfânt și Adevărat, a purtat la cruce toată judecata pentru păcat, fiind făcut păcat. Acesta era Cel despre care Dumnezeu mărturisise că în El Își găsea toată plăcerea. El Însuși a putut spune pe drept că făcea întotdeauna ceea ce era plăcut înaintea lui Dumnezeu. Da, lucrarea de la cruce este glorioasă în ea însăși, însă are o valoare specială pentru inima lui Dumnezeu fiindcă a fost făcută de Cel care nu a cunoscut păcatul și care întotdeauna Îl glorificase ca Om pe pământ. El S-a supus judecății lui Dumnezeu printr-o ascultare perfectă, fiind „ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce”.

H. L. Heijkoop

El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui care nu mai este în stare de nimic.

Isaia 40.29

Timp pentru alimentarea bateriei!

Telefoanele mobile au un volum limitat de date transmise și o autonomie destul de redusă a bateriei reîncărcabile. Adesea, atât disponibilul de date, cât și bateria sunt epuizate mai repede decât ne-am fi așteptat. La mașina electrică se întâmplă același lucru: energia acumulată este fixă și, drept urmare, distanța parcursă cu mașina este limitată.

Cu siguranță, cunoaștem acest lucru din practică. „Volumul” acțiunilor noastre are un prag. Iar „bateria” energiei acestor acțiuni ajunge surprinzător de repede în zona roșie, după care nu mai avem absolut nicio putere să mai facem ceva. Când avem ceva dificil de rezolvat și capul ne vâjâie de durere, simțim că energia noastră s-a consumat. Dar, după o pauză relaxantă, suntem iarăși în formă și putem trece să rezolvăm problema. De aceea este foarte important să ne alimentăm, pentru că altfel în curând nu mai funcționează nimic. Când ne oprim ca să alimentăm, nu risipim timpul. Acest timp este necesar. Doar după aceea putem continua lucrul cu o nouă „energie”.

Cunoașteți aceste „opriri pentru alimentare” în viețile voastre? Avem nevoie nu doar de odihnă și de somn pentru corpul nostru, ci și de o alimentare pentru interiorul nostru, pentru sufletul nostru.

Prin Biblie, Dumnezeu dorește să ne dea putere nouă. Din acest izvor divin de putere, creștinii pot să se alimenteze întotdeauna și oriunde. Desigur, aceasta presupune să ne luăm timp, la fel ca la pompa de alimentare, dar se merită! Luați-vă și astăzi timp pentru alimentarea omului din interior! Luați-vă timp să stați de vorbă cu Dumnezeu! Luați-vă timp să citiți prețiosul Său Cuvânt, Biblia!

Citirea Bibliei: 1 Samuel 8.1-22 · Psalmul 90.10-17

coordonatori Bob & Debby Gass

EȘTI CHEMAT SĂ FII UN ÎNVINGĂTOR! – Fundația S.E.E.R. România

„Celui ce va birui” (Apocalipsa 2:7)

Niciun lucru nu devine măreț până nu le depășește pe celelalte. Apostolul Pavel scrie: „căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă, şi sunt mulţi potrivnici.” (1 Corinteni 16:9). Ușile deschise ale marilor ocazii vin la pachet cu mari provocări, care îți vor pune la încercare credința. Dacă succesul extraordinar ar apărea cu ușurință, toată lumea l-ar avea. Iar dacă toată lumea l-ar avea, nu ar mai fi un succes extraordinar. Cum se transformă omida într-un fluture? Învingând coconul. Ar fi mai ușor să stea la adăpostul acelui înveliș? În unele zile, lupta e atât de mare, încât omida se gândește la asta. Însă prețul libertății, al zborului și al descoperirii este lupta, dezvoltarea și izbânda. Nu există altă cale!

De ce Domnul Isus Și-a trimis ucenicii pe Marea Galileii pe timp de furtună? Pentru a-i învăța să se încreadă în El în orice împrejurare a vieții. În scurt timp avea să-i părăsească, așa că a folosit metode diferite pentru a-i echipa pentru viitor. Ce încerci să biruiești astăzi? În loc să te plângi sau să-L rogi pe Dumnezeu să ia acel lucru de la tine, încearcă să-l vezi ca pe o pregătire pentru chemarea pe care ți-a făcut-o.

Meditează la următoarele versete: „Ferice de cel ce rabdă ispita” (Iacov 1:12). „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din pomul vieţii.” „Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!” (Matei 5:10). „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine” (Romani 12:21). „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.” (Efeseni 6:11). Nu uita: azi, ești chemat să fii un învingător!