Mana Zilnica

Dar el, întristat de aceste cuvinte, a plecat mâhnit de tot, căci avea multe avuții.
Și-a văzut de drum plin de bucurie.

Marcu 10.22; Fapte 8.39

Ori întristat, ori plin de bucurie?

Acești doi oameni ajunseseră în contact cu Isus. La despărțire, unul a plecat întristat mai departe, pe când celălalt și-a văzut de drum cu bucurie. Care este motivul pentru aceste două reacții diferite?

Primul era un om foarte religios, care se străduia cu sinceritate să țină toate poruncile lui Dumnezeu. Când a venit la Domnul Isus și L-a întrebat: „Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?”, a sperat să fie apreciat pentru viața sa foarte riguroasă. Dar Mântuitorul i-a răspuns: „Îți lipsește un lucru„. Bunele sale înclinații naturale îl orbeau pe acest om să recunoască un singur lucru, anume că are nevoie de mântuirea prin moartea Domnului Isus. Omul I-a prezentat Mântuitorului bogăția sa și apoi, în mod lamentabil, L-a părăsit.

Al doilea era un etiopian care pornise într-o călătorie tocmai la Ierusalim, în căutarea lui după Dumnezeul cel adevărat. Însă, așa cum a venit, așa s-a întors: nemulțumit. Dobândise totuși o comoară: cartea profetului Isaia – o parte din Cuvântul scris al lui Dumnezeu! Când Dumnezeu l-a trimis în calea acestuia pe evanghelistul Filip, etiopianul tocmai citea din această carte. Filip l-a întrebat: „Înțelegi tu ce citești?”. Atunci etiopianul a făcut referire la locul citit din Isaia 53, fapt ce i-a dat lui Filip prilejul de a-i vesti evanghelia lui Isus. Bărbatul a ascultat, a crezut mesajul, s-a lăsat botezat și a devenit un urmaș al Domnului Isus. Ce plăcută era bucuria etiopianului! Este bucuria celui mântuit!

Cu cine ne asemănăm noi, tu și eu?

coordonatori Bob & Debby Gass

PLANUL LUI DUMNEZEU PENTRU IZBĂVIREA TA – Fundația S.E.E.R. România

„Urmăreşte-o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.” (1 Samuel 30:8)

Cuvântul lui Dumnezeu îți promite că oricare ar fi dependența ta în acest moment, Dumnezeu te poate elibera de ea. Și nu numai atât! Poți recupera ce ai pierdut, ba chiar poți dobândi ceva și mai bun. Cum? Făcând ceea ce a făcut David când armatele amaleciților i-au distrus casa și i-au luat familia captivă:

1) El s-a întors spre Dumnezeu ca să primească puterea de a face față problemei. „David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul Dumnezeul lui” (1 Samuel 30:6). Recunoaște: dacă ai fi putut rezolva problema singur, ai fi făcut-o, nu-i așa? Nu trebuie să te simți prost pentru asta, nu ești singurul… Iar faptul că recunoști că ești lipsit de putere este primul pas spre victorie. „Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită.” (2 Corinteni 12:9). Nu este același lucru să recunoști că ești neputincios sau să cedezi în fața neputinței. Înseamnă să recunoști că nu poți, că Dumnezeu poate și că El te va ajuta atunci când îți încredințezi problema în mâinile Sale

2) Dumnezeu i-a dat lui David un plan prin care să facă față problemei: „Urmăreşte-i… căci vei izbăvi totul.” Înarmat cu puterea lui Dumnezeu și cu planul Său, David a urmărit dușmanul și a continuat atacul până când a recuperat tot ce i se furase.

Dumnezeu dorește să facă și pentru tine același lucru. El a promis așa: „vă voi răsplăti astfel anii pe care i-au mâncat lăcustele” (Ioel 2:25). Când te întorci la Dumnezeu, El îți poate dărui mai multă bucurie și reușită în anii care îți stau înainte decât în toți anii care s-au deja scurs! Acesta e planul Său pentru izbăvirea ta!

de Jean Koechlin

Neemia 8:1-12

Pentru frumoasa scenă care ocupă acest capitol, Neemia îi cedează locul de onoare lui Ezra, preotului. Ştim că „era cărturar priceput în legea lui Moise” şi de mult timp „îşi îndreptase inima să … înveţe în Israel rânduieli şi judecăţi„ (Ezra 7.6, 10). Fericită dorinţă, care, la cererea poporului, găseşte ocazia să se împlinească! Este vorba de citirea clară şi de explicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Deschizându-l, Ezra nu uită să-L binecuvânteze pe Domnul care a dat acest Cuvânt, tot aşa cum astăzi începem prin a mulţumi atunci când în adunare urmează să se citească Scriptura şi să se mediteze asupra ei. În ce-i priveşte pe cei prezenţi, nu este suficient să poată pricepe (v. 3); este necesar şi să ia aminte (sf. v. 3). Facem totdeauna aşa în strângerile noastre sau în lectura din familie? Înţelegerea Cuvântului este mijlocul prin care putem fi noi înşine hrăniţi şi încurajaţi în comuniunea cu Domnul (v. 12). Dar să ne gândim şi la cuvintele trimiteţi porţii, ceea ce înseamnă să-i facem şi pe cei care n-au fost prezenţi să profite de ceea ce ne-a făcut nouă bine.

Subliniem în încheiere acest verset glorios: „Bucuria Domnului este tăria voastră” (sf. v. 10 compară cu Ps. 28.7). Şi, mai presus de orice, să-l experimentăm în vieţile noastre!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 dec. 2020

8 Decembrie 2020

Copilașilor, să nu iubim cu cuvântul, nici cu limba, ci în faptă și în adevăr. Și prin aceasta vom cunoaște că suntem din adevăr și ne vom asigura inimile înaintea Lui.

1 Ioan 3.18,19

Ioan le scria fiindcă erau cu toții iertați; dar, dacă vrem să avem inima liniștită înaintea lui Dumnezeu, trebuie să umblăm pe calea Lui. Dacă umblarea înaintea lui Dumnezeu face ca inima mea să mă condamne, aceasta nu se poate numi încredere. Dacă nu umblu potrivit voii lui Dumnezeu, fie mă voi depărta în cele din urmă de El, fie, atunci când mă găsesc în prezența Lui, Duhul Său mă va mustra constant; iar acest lucru nu se poate numi îndrăzneală.

„Dacă ne condamnă inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră și cunoaște toate” (versetul 20). El cunoaște despre mine mai multe decât cunosc eu însumi. Dacă un copil a făcut ceva nepotrivit, ceva care implicit îi produce o conștiință rea, el se teme de venirea tatălui său. Dar dacă, dimpotrivă, conștiința lui este bună, el îi aleargă în întâmpinare și se aruncă în brațele lui. Însă dacă inima îl condamnă, nu poate avea o astfel de îndrăzneală. Iată ce trebuie să căutăm noi întotdeauna: să fim alături de Dumnezeu, cu o încredere deplină în El, fără niciun gând că poate ar avea ceva împotriva noastră, nu în ce privește condamnarea veșnică, ci în privește îndrăzneala și încrederea prezentă. Nu este vorba deci de ziua judecății, ci de legătura prezentă cu Dumnezeu și de lucrarea Lui în suflet.

„Preaiubiților, dacă inima noastră nu ne condamnă, avem îndrăzneală la Dumnezeu” (versetul 20). Am fost aduși într-o stare de încredere prezentă în Dumnezeu, așa că ne așteptăm la orice lucru bun de la El. Dacă un copil este neascultător, nu poate păși înainte cu încredere. El poate spune: «Tatăl meu mă iubește, însă o să mă nuielească». Dar când inima îi este în ordine, copilul se așteaptă la orice lucru bun care poate să izvorască din dragostea tatălui său.

J. N. Darby

Mai bine să fii smerit cu cei blânzi … Cine cugetă la cuvânt va găsi fericirea și cine se încrede în Domnul este fericit.

Proverbe 16.19,20

Fierăria rămâne închisă duminica! (2)

Maistrul a vrut să-i dea lucrătorului său un răspuns batjocoritor. Dar, când s-a uitat în ochii sinceri ai acestuia, a spus:

— Din partea mea, du-te la biserică! Dar, dacă va fi ceva urgent de lucru, care trebuie terminat în aceeași zi, contez pe tine și duminica!

Duminica următoare nu a fost în sat nimeni așa de fericit ca Wilhelm. Dar, în sâmbăta cealaltă, i s-a spus:

— Wilhelm, mâine am nevoie de tine, auzi?

Și Wilhelm a trebuit să lucreze. Când i s-a plătit salariul la sfârșit de săptămână, Wilhelm a primit 42 de euro. Dar el a dat înapoi 6 euro și a spus:

— Nu, domnule maistru, conform înțelegerii, eu primesc pe zi 6 euro. Sunt șase zile lucrătoare. Dacă lucrez duminica, fac acest lucru numai pentru că ați pretins, dar plată nu primesc pentru aceasta.

Mirat, fierarul s-a uitat la el lung și nedumerit, s-a întors și apoi a plecat. În următoarea zi i s-a adresat tânărului:

— Wilhelm, de acum fierăria rămâne închisă duminica, și de-ar fi puțină și de-ar fi multă treabă, iar salariul tău pe săptămână rămâne 42 de euro!

Din acel ceas nu s-a mai auzit ciocanul în fierărie în ziua Domnului, iar maistrul nu a avut nicio pierdere.

coordonatori Bob & Debby Gass

FII DEPENDENT ÎN TOTALITATE DE DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare…” (2 Corinteni 3:5-6)

Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă” (Matei 26:41). Ce a vrut El să le spună prin asta? El a dorit să le transmită că fără prezența Duhului Sfânt care dă putere, și pe care aveau să-L primească în curând, ei nu ar fi fost pregătiți pentru provocările cu care aveau să se confrunte. Nu se punea problema că Domnul Isus se îndoia de devotamentul și de disponibilitatea lor de a-L sluji; dar El știa că ei nu se puteau descurca singuri. Și nici tu nu poți! Așadar, cu cât încetezi mai repede să încerci, cu atât va fi mai bine pentru tine!

Dumnezeu nu caută oameni destoinici, pasionați și bine intenționați – dar firești; de fapt, El nu caută deloc oameni firești.

El te va binecuvânta numai când îți recunoști totala dependență de El. Asta înseamnă să te rogi și să te sprijini pe El înainte de a începe și să continui să te rogi și să te sprijini pe El până când ajungi la linia de sosire.

În același timp, dacă Dumnezeu nu te trimite, iar tu insiști să mergi sau dacă El îți spune să faci ceva și tu încerci să faci lucrul acela prin propriile tale forțe, vei claca negreșit. Și în plus de asta, El te va lăsa să repeți eșecul până ajungi în punctul în care vei spune asemenea apostolului Pavel: „Nu că noi prin noi înşine suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori.”

Când ajungem la capătul resurselor noastre, atunci intervine puterea lui Dumnezeu. Așadar, cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi, este următorul: Nu te mai sprijini pe propriile tale forțe și resurse, ci fii dependent în totalitate de Dumnezeu!

de Jean Koechlin

Neemia 7:61-73

Neemia are pe inimă realizarea unui recensământ al poporului. El foloseşte registrul genealogic stabilit în timpul primei întoarceri în Ierusalim. De aceea, v. 6-73 repetă mai mult sau mai puţin capitolul 2 al cărţii Ezra. Îi găsim aici, spre exemplu, pe descendenţii acelui om care „şi-a luat soţie dintre fiicele lui Barzilai Galaaditul şi s-a numit după numele lor” (v. 63). Barzilai fusese acel bătrân bogat şi respectat care-l întreţinuse pe David şi pe însoţitorii lui la Mahanaim (2 Samuel 19.32). Aici aflăm că ginerele lui, deşi fusese preot, renunţase odinioară la propriul nume. Alesese să fie chemat după cel al socrului său, deoarece aceasta-i conferea un statut social mai înalt. Care au fost consecinţele nefericite? Descendenţii lui au fost excluşi din serviciul preoţiei, ca fiind necuraţi! Să fim atenţi ca nu cumva, din preocuparea pentru întâietate, să ne abandonăm privilegiile de creştini! Există vreo demnitate şi vreo nobleţe mai mare decât aceea de a aparţine familiei lui Dumnezeu, „preoţiei împărăteşti”
?

Această înregistrare a poporului subliniază contrastul cu zilele lui David. Numai seminţia lui Iuda numărase în acel timp patru sute şaptezeci de mii de bărbaţi în stare să scoată sabia: deci de zece ori mai mult decât acum. Dar ceea ce are importanţă nu sunt cifrele, ci credincioşia!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 dec. 2020

7 Decembrie 2020

Știind că dezbrăcarea de cortul meu este grabnică, după cum mi-a arătat și Domnul nostru Isus Hristos.

2 Petru 1.14

Petru și Domnul său (11) – Timpul dezbrăcării de cort

Cei cărora le place să meargă în drumeții au dormit de multe ori într-un cort. Corturile sunt bune dacă le folosim o dată sau de două ori pe an, însă, dacă am încerca să locuim în ele permanent, cel mai probabil s-ar deteriora foarte repede, fiindcă nu sunt făcute pentru un uz permanent.

Biblia vorbește despre corturi, uneori ca o metaforă pentru a descrie trupul omenesc. În a doua sa epistolă, Petru le scrie ultimele sale cuvinte celor credincioși. De două ori în capitolul 1, el își descrie trupul ca pe un cort: „Cât timp sunt în acest cort” și „știind că dezbrăcarea de cortul meu este grabnică” (versetele 13 și 14). Gândul de aici este că trupurile noastre prezente nu sunt niște locuințe permanente, ci suntem în așteptarea trupurilor noastre glorificate (2 Corinteni 5.1,2).

Petru a scris această epistolă pentru a le reaminti creștinilor despre învățăturile sale, înainte de „plecarea” sa. Cuvântul „plecare” este, în original, „exod” („ieșire”); el este folosit și pentru moartea Domnului Însuși (Luca 9.31). Petru știa de mult timp că avea să vină acest moment, fiindcă Domnul îi vestise că avea să moară ca martir (Ioan 21.18,19).

Este prețios să vedem simplitatea cu care Petru își descrie moartea de martir: „Dezbrăcarea de cortul meu”. Aceasta nu mai era acea bravură a tinereții, pe care o manifestase ca ucenic, atunci când se lăudase că avea să moară pentru Domnul (Luca 22.23). Nu, ci acum vedem siguranța deplină că Domnul avea să fie cu El în ceasul morții, așa cum îi promisese (Ioan 21.18). Meditând la aceste lucruri, putem căpăta și noi o perspectivă corectă asupra timpului pe care îl petrecem aici „în cortul acesta” și cu privire la „plecarea” noastră.

B. Reynolds

Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui; mai bine cel răbdător decât cel îngâmfat.

Eclesiastul 7.8

Fierăria rămâne închisă duminica! (1)

A trecut deja mult timp de când în satul nostru s-a petrecut această întâmplare, dar ea vorbește și astăzi inimilor și conștiințelor noastre.

Un fierar l-a angajat pe tânărul Wilhelm cu funcția de calfă. Afacerea mergea bine, iar maistrul câștiga bani frumoși. Wilhelm își cunoștea meseria, iar maistrul său era foarte mulțumit de el. Și lui Wilhelm îi plăcea noul său mediu de lucru. Numai că duminica trebuia să lucreze ca în zilele lucrătoare ale săptămânii, căci maistrul nu voia să audă nimic de „mersul la biserică” sau de alte propuneri asemănătoare. Pretindea ca munca să nu sufere nicio întrerupere. După ce Wilhelm a lucrat trei duminici la rând, s-a dus într-o zi la locuința maistrului și a spus:

— Domnule maistru, eu nu mai pot rezista mult timp fără Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă trebuie să lucrez în fiecare duminică, sunt în celelalte zile doar un om pe jumătate. Vă rog să-mi dați duminica liber!

— Nu merge! În special acum nu, când trebuie să-i supraveghezi pe ceilalți. Dacă tu primești liber, și ceilalți vor vrea să aibă liber, iar fierăria va fi goală!, a răspuns maistrul.

— Știți prea bine că nu sunt leneș. Dar nu pot trăi fără Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă, într-adevăr, trebuie să lucrez în continuare și duminica, sunt nevoit să îmi dau demisia!

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ESTE SCĂPAREA TA! – Fundația S.E.E.R. România

„Mântuirea… vine de la Mine” (Isaia 54:17)

Ai fost vreodată acuzat pe nedrept? Nu ești singurul! Și Domnul Isus a fost! Lumea L-a numit mâncăcios, bețiv și prieten al celor mai mari păcătoși. Pe apostolul Pavel l-au acuzat că e prefăcut, nebun, palavragiu… Cine era în spatele acestor acuzații? Cel pe care Biblia îl numește „tatăl minciunilor” (Ioan 8:44) – Satan! Și când îți iei angajamentul de a face voia lui Dumnezeu, el te va ataca și pe tine – și se va folosi de oameni pentru asta. Nu te descuraja și nu dispera: Dumnezeu te va apăra! Cuvântul Său așa spune (Isaia 54:17): „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine.”

Dar dacă insiști să te răzbuni, Dumnezeu Se va retrage… și te va lăsa s-o faci! Însă atunci când lași situația în mâinile Sale, încercarea poate duce la o mărturie despre bunătatea și harul Lui în viața ta. Așa că, în loc să-ți irosești timpul văicărindu-te sau încordându-te, mai bine rostește aceste cuvinte din Scriptură (Psalmul 31:16-20): „Fă să lumineze Faţa Ta peste robul Tău, scapă-mă, prin îndurarea Ta! Doamne, să nu rămân de ruşine când Te chem. Ci să rămână de ruşine cei răi, şi ei să se pogoare muţi în locuinţa morţilor! Să amuţească buzele mincinoase, care vorbesc cu îndrăzneală, cu trufie şi dispreţ împotriva celui neprihănit! O, cât de mare este bunătatea Ta pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de Tine, şi pe care o arăţi celor ce se încred în Tine, în faţa fiilor oamenilor! Tu îi ascunzi, la adăpostul Feţei Tale, de cei ce-i prigonesc, îi ocroteşti în cortul Tău de limbile cari-i clevetesc.” Sau roagă-te simplu: „Tată, încredințez situația asta în mâinile Tale. Te rog, scapă-mă! Amin!”

de Jean Koechlin

Neemia 6:15-19; 7:1-7

Cincizeci şi două de zile le-au fost suficiente oamenilor lui Iuda ca să astupe spărturile şi să reconstruiască zidul. Majoritatea erau neexperimentaţi în mânuirea mistriei şi a cazmalei, dar au avut zel şi inimă pentru lucrare (3.20; 4.6). Şi în ochii Domnului, devotamentul lucrătorilor Săi este mai valoros decât capacităţile lor. El dă, cu siguranţă, aceste capacităţi tuturor acelora care au devotament şi care-L urmează.

Eforturile lui Tobia de a-l intimida pe Neemia şi sprijinul pe care această persoană cu influenţă rea îl primeşte din partea mai multor conducători din Iuda reprezintă ultimele manifestări de ostilitate ale vrăjmaşilor. Ierusalimul cu zidurile reconstruite va apărea de aici înainte naţiunilor înconjurătoare „zidit ca o cetate strâns unită împreună” (Psalmul 122.3). Dar este necesar să fie încă supravegheat. Neemia se ocupă de porţi, ca şi de stabilirea gărzilor (vezi Isaia 62.6-7). Sunt atribuite şi alte funcţii, incluzându-le aici şi pe cele ale celor doi
guvernatori ai oraşului (v. 1, 2). Şi unul şi altul meritau această responsabilitate: Hanani, prin preocuparea lui pentru popor (1.2), Hanania, în virtutea credincioşiei şi a temerii lui de Dumnezeu (v. 2).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 dec. 2020

6 Decembrie 2020

Și, după ce au cântat o cântare de laudă, au ieșit spre Muntele Măslinilor.

Marcu 14.26

Ce minunat este să avem acces la aceasta imagine a Domnului Isus în mijlocul suferințelor și agoniei Sale! Îl vedem perfect liniștit, cântărind cu calm tot ceea ce avea să vină asupra Lui. Și în ce împrejurări? În mijlocul tuturor lucrurilor de natură să stingă dragostea inimii Lui. Unul dintre cei apropiați Lui urma să-L vândă, iar inima Sa este rănită până în străfundurile ei. Iar când ucenicii au început să se întristeze și să întrebe cine era acela, El arată cum inima Sa este zdrobită. Unul dintre voi, care M-a cunoscut, care M-a văzut și care a fost primit în apropierea Mea! Și, în toate acestea, Isus a manifestat un calm perfect.

Pe când oamenii urmau să-L răstignească, la cine Se gândea El? La ucenicii Săi! Trupul Său urma să fie dat, iar sângele să-I fie vărsat. Urma să sufere mânia lui Dumnezeu și El le explică, plin de pace, cât avea să-L coste ceea ce urma să facă pentru ei. El merge în duh către acele timpuri, dincolo de cele pe care le trăim noi, când, mulțumit de rodul muncii sufletului Său (Isaia 53.11), va bea rodul viței într-un fel nou în Împărăția lui Dumnezeu. Ce minunat este să vezi cum Domnul Isus Își aruncă privirile peste veacuri! În mijlocul împrejurărilor cumplite în care Se afla, sufletul Său este suficient de calm pentru a se gândi la fericirea eternă, dobândită pentru ucenicii Săi prin suferințele Sale, și la bucuria pe care El Însuși o va avea văzându-i în această stare slăvită. Fără să fie împiedicat de gândul propriilor suferințe, fără agitație și fără tulburare, El contemplă în pace perfectă valoarea jertfei Sale și fericirea de a-i vedea pe ucenicii Săi binecuvântați în viitor. Trădarea lui Iuda, lepădarea lui Petru, fuga ucenicilor, lepădarea din partea lumii, vrăjmășia lui Satan – nimic din toate acestea nu-L tulbură. „Au cântat o cântare de laudă” (Marcu 14.26).

J. N. Darby

Hristos … a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.

Evrei 9.24

Mijlocitorul nostru la Tatăl

Relatările biblice despre învierea și înălțarea la cer a Domnului Isus nu lasă nicio îndoială: Isus Hristos trăiește! Dumnezeu L-a înviat și „L-a înălțat foarte sus și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2.9).

Este acum acest Domn înviat – care are cea mai înaltă poziție din univers – departe de noi? Nu, dimpotrivă! Căci, în primul rând, Hristos ca Om S-a înălțat la cer. El ne înțelege în toate slăbiciunile și în toate situațiile apăsătoare de pe acest pământ: El Însuși a fost „ispitit în toate, asemenea nouă, dar fără păcat” (Evrei 4.15). Iar în al doilea rând – versetele de astăzi ne-o arată clar – Hristos este acum activ în cer pentru toți cei care cred în El.

Ce face Hristos? El intervine pentru cei credincioși. El merge înaintea lui Dumnezeu pentru ei. Diavolul este „acuzatorul” celor credincioși (Apocalipsa 12.10). El încearcă să tulbure bucuria comuniunii lor cu Dumnezeu și, prin aceasta, să-i facă mai puțin folositori în scopurile lui Dumnezeu. Cel mai ușor reușește în timp ce îi împinge la a păcătui. Dar chiar și atunci când un credincios păcătuiește, el poate, recunoscându-și păcatele, să își amintească de cuvintele apostolului Ioan: „avem la Tatăl un Mijlocitor: pe Isus Hristos cel drept. El este ispășirea pentru păcatele noastre” (1 Ioan 2.1,2). Ce prețioasă slujbă a Domnului Isus, de a fi Mijlocitorul celor credincioși la Tatăl!

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CÂȘTIGĂM BĂTĂLIILE VIEȚII (6) – Fundația S.E.E.R. România

„Iosafat a numit nişte cântăreţi cari… lăudau pe Domnul” (2 Cronici 20:21)

Încă un lucru de făcut, dacă vrem să câștigăm bătăliile vieții: să învățăm să-I mulțumim lui Dumnezeu în avans. Imaginează-ți că stai pe vârful unui munte și privești în zare spre muntele care se vede de partea cealaltă a unei văi. Jos, se pregătește o luptă. Pe muntele din fața ta, trei armate inamice stau pregătite și așteaptă să nimicească poporul Israel. Iudeii stau pe muntele pe care stai și tu, iar Iosafat, căpetenia lor, le spune așa: „Iată planul de luptă al lui Dumnezeu: toți cei care cântați în cor, vreau să veniți în față.” Așa că, armata va mărșălui spre locul luptei având în linia întâi… corul, care va cânta laude lui Dumnezeu! A funcționat planul? Da! Armatele dușmane au fost „învălmășite” și au ajuns să se omoare unii pe alții – astfel că tot ce i-a mai rămas poporului lui Dumnezeu de făcut a fost să ridice și să împartă prada! De ce a procedat Dumnezeu astfel?

Pentru a ne da o imagine clară, din care noi să învățăm să-L lăudăm pe Dumnezeu, prin credință, chiar înainte ca victoria să aibă loc! Deci ne putem ruga astfel: „Doamne, știu că știi că am probleme, dar Îți mulțumesc dinainte, pentru că nu există situație de care Tu să nu te îngrijești!” Vom vedea că se întâmplă trei lucruri:

1) Atmosfera se schimbă. Nu mai resimți teamă, pentru că ai siguranța prezenței lui Dumnezeu.

2) Atitudinea ta se schimbă. Începi să spui: „Doamne, poate situația e prea grea pentru mine, dar pentru Tine nu e prea mare!”

3) Abordarea ta se schimbă. În loc să te plângi prin necredință, începi să rostești vorbe pline de credință. Și pentru că credința ta Îl onorează pe Dumnezeu, și El îți va onora credința și lupta se va schimba în favoarea ta.

Și mai există un lucru important referitor la viața de biruință: nu-L lăuda pe Dumnezeu doar periodic, ci laudă-L neîncetat – până când vine, dar și după ce obții izbăvirea sau victoria. Amin?

de Jean Koechlin

Neemia 6:1-14

Încercările anterioare lipsite de succes nu i-au descurajat pe Sanbalat, pe Tobia şi pe Gheşem. Ei îi fac lui Neemia o propunere vicleană: „Vino să ne întâlnim împreună…”. Valea Ono (sau a meşteşugarilor: 11.35), fixată ca loc de întâlnire, reprezintă un act de colaborare cu vrăjmaşii poporului lui Dumnezeu. Oferta este respinsă, în pofida ameninţărilor care-o însoţesc până la a cincea oară. Apoi o altă cursă îi este întinsă, de data aceasta prin intermediul unui iudeu, Şemaia. Printr-o falsă profeţie, acest slujitor al vrăjmaşului încearcă să-l împingă pe Neemia (care nu era preot), la neascultarea de Domnul prin căutarea unui refugiu în Templu (2 Cor. 11.13; 1 Ioan 4.1). În acelaşi fel au acţionat fariseii cu Domnul Isus. „Ieşi şi pleacă de aici„, Îi spun ei, „pentru că Irod vrea să Te omoare„ (Luca 13.31).

Ei au încercat (şi Satan a fost în spatele lor) să-L înfricoşeze şi să-L abată de pe calea credinţei pe Acela care-Şi îndreptase hotărât faţa să meargă la Ierusalim (Luca 9.51).

Dublul atac, respins de credinciosul Neemia, îl pune pe credinciosul de astăzi în gardă cu privire la două pericole extreme:

1. Lărgirea căii, lucrând mână-n mână cu cei care nu se supun Cuvântului;

2. „Închiderea” într-un sectarism pretenţios şi egoist.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 dec. 2020

5 Decembrie 2020

Voi alerga pe calea poruncilor Tale, când îmi vei scoate inima la larg.
Și voi umbla în loc larg, pentru că am căutat rânduielile Tale.

Psalmul 119.32,45

Meditații asupra Psalmului 119 (8)

A avea inima scoasă la loc larg este o descriere poetică a libertății. Oamenii au căutat întotdeauna să fie liberi, iar psalmistul ne oferă aici două principii. Primul este în versetul 32. El spune: „Voi alerga pe calea poruncilor Tale, când îmi vei scoate inima la larg”. Cu alte cuvinte, libertatea conduce la ascultare. Fiindcă Dumnezeu îi dăduse libertate, fiindcă îi scosese inima la loc larg, psalmistul spune că va alerga pe calea poruncilor Lui. Adevărata libertate creștină conduce la ascultare față de Cuvântul lui Dumnezeu. Avem același gând în versetul 45, însă ordinea este schimbată: „Și voi umbla în loc larg, pentru că am căutat rânduielile Tale”. Vedem deci că și ordinea inversă este adevărată: ascultarea conduce la libertate. Lumea nu înțelege aceste concepte. Ce legătură poate fi între ascultare și libertate, în viziunea ei? Pentru ea, aceste două lucruri se contrazic unul pe altul, fiindcă ea gândește că libertatea înseamnă să poți să faci ce vrei, nu să asculți de cineva. Biblia însă spune cu totul altceva. Libertatea și ascultarea merg mână în mână în Cuvântul lui Dumnezeu.

„Hristos ne-a pus în libertate; rămâneți deci tari și nu vă prindeți din nou într-un jug al robiei! … Pentru că voi ați fost chemați la libertate, fraților; numai nu folosiți libertatea ca un prilej pentru carne, ci slujiți unii altora prin dragoste” (Galateni 5.1,13).

M. Vogelsang

Mântuitorul nostru Hristos Isus … a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea, prin evanghelie.

2 Timotei 1.10

Neliniștea vecinului

De la fereastra casei care dădea spre grădină, vecinul nostru putea vedea pietrele funerare ale cimitirului din apropiere. Până și crucea cea mare din marmură a familiei o putea vedea zilnic. Dar gândul că și el va fi depus într-o zi în acel mormânt îi era de nesuportat. Pentru a împiedica acea priveliște obsedantă, a pus să se planteze plopi în fundul grădinii. Frunzișul a crescut de la an la an și curând mormintele din cimitir nu mai puteau fi văzute.

Între timp, vecinul nu a devenit mai liniștit. Își pusese un paravan între sine și moarte, dar realitatea a rămas. Auzise de multe ori despre Mântuitorul și despre iertarea pe care El o dăruiește tuturor celor care se recunosc păcătoși. A murit la o vârstă destul de înaintată, afectat de o boală grea. Oare L-a primit în ultimul moment pe Mântuitorul Isus Hristos care a nimicit moartea aducând la lumină viața veșnică? Numai Dumnezeu știe. Trupul său, așezat într-un coșciug, a trecut dincolo de paravanul de temut. Dar sufletul său? Va fi la Mântuitorul, ori departe de El?

Cine este însă neliniștit la gândul morții trebuie să știe că Mântuitorul a pregătit viața veșnică pentru toți cei care se încred în El. Astfel de oameni sunt fericiți și aici și dincolo. Drag prieten, te bucuri și tu de o astfel de nădejde? Dacă nu ai încă această bucurie în sufletul tău, dorim să-ți spunem că mai găsești har, dar acum și aici. Acum este momentul potrivit să primești în dar salvarea sufletului tău.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CÂȘTIGĂM BĂTĂLIILE VIEȚII (5) – Fundația S.E.E.R. România

„Staţi acolo, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” (2 Cronici 20:17)

Uitându-ne la exemplul din 2 Cronici 20, încercăm să învățăm cum să câștigăm și noi bătăliile vieții! O a cincea condiție: să rămânem neclintiți. Ați reținut ce i-a spus Dumnezeu lui Iosafat? „Stați acolo!” Ce înseamnă să stai neclintit când ești într-o criză? Este o atitudine mentală de încredere și de pace sufletească, în care declar: „Mă voi încrede în Dumnezeu!” Un pastor scria: „E ceva ce învăț încetul cu încetul; voia lui Dumnezeu nu este niciodată să fug de o situație dificilă. Dacă fug, situația mă va urmări și mă va ajunge din urmă, mai încolo, pe drum… Poate nu va arăta la fel, dar va fi aceeași. De ce?

Pentru că Dumnezeu dorește să mă învețe că El este îndeajuns pentru orice problemă. Dacă nu învățăm lucrul acesta astăzi, poate îl vom învăța săptămâna viitoare. Dacă nu-l învățăm săptămâna viitoare, poate îl vom învăța anul viitor. Până-ntr-un final, îl vom învăța… dar cu cât mai devreme, cu atât mai bine! Ne putem scuti de probleme dacă stăm neclintiți și-L așteptăm pe Dumnezeu cu o încredere deplină!” Așadar, pe ce stăm noi neclintiți? „Încredeţi-vă în Domnul, Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi” (2 Cronici 20:20).

Trebuie să stăm neclintiți bazându-ne pe caracterul lui Dumnezeu. Avem un Dumnezeu credincios, pe care ne putem bizui! În al doilea rând, noi trebuie să stăm neclintiți bazându-ne pe mesajele pe care ni le-a oferit prin profeții Săi – cu alte cuvinte, pe adevărul Bibliei. Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu și noi trebuie doar să ne bazăm cu încredere pe promisiunile scrise ale lui Dumnezeu. Așadar, cuvântul Lui pentru tine (pentru noi toți!) astăzi este acesta: Stai neclintit, bazându-te pe caracterul imuabil, statornic al lui Dumnezeu și pe promisiunile neschimbătoare pe care le găsim în Cuvântul Său!

de Jean Koechlin

Neemia 5:6-19

Indignat şi mâniat foarte mult, Neemia îi strânge pe mai-mari şi pe căpetenii înaintea restului poporului pentru a le adresa reproşurile pe care le merită. Cei care sunt vinovaţi se supun şi aceasta nu numai pentru că Neemia este guvernatorul, ci pentru că el însuşi le dă exemplul dragostei dezinteresate. El renunţase la privilegiile personale pe care i le dădea poziţia sa, iar aceasta îi permite acum să le ceară căpeteniilor să se poarte în acelaşi fel. Exemplul este regula de aur pentru a obţine ceva de la aproapele nostru. Apostolul Pavel îşi făcuse un ţel din a fi totdeauna un exemplu pentru credincioşii pe care îi învăţa (Fapte 20.35; 1 Corinteni 4.16; 10.32,33…).

Mai presus de toate, să gândim la divinul Stăpân. El le-a spus ucenicilor Săi: V-am dat un exemplu, pentru ca, aşa cum v-am făcut Eu, să faceţi şi voi (Ioan 13.15). Dar, în acelaşi timp, i-a pus în gardă faţă de cărturari şi faţă de farisei: „Deci toate câte vă spun ei, faceţi şi ţineţi, dar nu faceţi după faptele lor, pentru că ei spun şi nu fac (Matei 23.3). Mulţimile au observat diferenţa: Isus îi învăţa ca având autoritate şi nu precum cărturarii lor„ (Matei 7.29).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 dec. 2020

4 Decembrie 2020

Pentru arătarea dreptății Sale, datorită trecerii peste păcatele făcute mai înainte, în îngăduința lui Dumnezeu.

Romani 3.25

Cei credincioși, înainte de cruce, au beneficiat de îngăduința lui Dumnezeu, care a trecut cu vederea păcatele lor. După lucrarea de la cruce, care a satisfăcut toate cerințele lui Dumnezeu și a înlăturat păcatele, cei ce cred acum se află într-o cu totul altă poziție: ei sunt îndreptățiți și iertați.

Să presupunem că un om are o datorie pe care nu o poate plăti. O persoană amabilă îi spune că la o anumită dată îi va plăti datoria. Din acest moment creditorul nu-l mai presează, ci îl îngăduie. Totuși datoria n-a fost încă plătită; ea atârnă asupra datornicului, care nu poate încă răsuflat cu totul ușurat. Să presupunem însă că omul bogat și amabil achită datoria, fără ca datornicul să știe. Ce minunat!, vom exclama. Totuși, deși datoria nu mai există, datornicul nu este eliberat de temeri; el crede că se află încă sub îngăduința creditorului său. Vine însă cineva și-i dă vestea bună că totul a fost achitat și că însuși creditorul dorește ca el să știe acest lucru și să nu se mai teamă.

Această „îngăduință” a marcat starea sfinților înainte de cruce. Ei se încredeau în Dumnezeu – se încredeau în promisiunile Lui. Ei știau că într-o zi sau alta aceste promisiuni se vor împlini. Astfel, ei au trăit și au murit cu această încredere în Dumnezeu. Crucea era încă viitoare, iar Fiul era în cer – Acela care Se angajase să vină într-o zi pe pământ și să facă toată voia lui Dumnezeu (Psalmul 40.6-8). Dumnezeu aștepta și sfinții Săi erau sub „îngăduința” Lui; iar Fiul era, ca să spunem așa, Garantul pentru păcatele lor. El urma să vină, să preia datoria și s-o achite. În cele din urmă Fiul lui Dumnezeu a venit și, într-o dragoste sfântă, a împlinit lucrarea – a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn și a achitat orice datorie. A murit, a înviat, apoi S-a înălțat, după care, din cerurile unde intrase în virtutea sângelui Său (Evrei 9.12), a trimis Duhul Sfânt cu mesajul că păcatele au fost purtate și îndepărtate, conștiințele noastre fiind astfel curățite prin primirea mărturiei Sale dată către noi (Evrei 10.15-17); apoi, după ce am primit această mărturie către noi, El vine și locuiește în noi, unindu-ne cu Cel care a făcut curățirea păcatelor noastre. Fiind astfel uniți, suntem mădulare ale Trupului Său, carne din carnea Lui și os din oasele Lui.

F. G. Patterson

Ascultați, fiilor, învățătura … și luați aminte, ca să pricepeți.

Proverbe 4.1

Luați seama să cunoașteți priceperea!

„Trebuie să mănânci ca să trăiești, nu să trăiești ca să mănânci.”

Cicero

„Plutește drept înainte și, dacă pământul pe care-l cauți nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea înadins, pentru a-ți răsplăti îndrăzneala.”

Regina Izabela (către Cristofor Columb)

„Cuvintele bune prețuiesc mult și costă puțin.”

George Herbert, poet englez

„Să ai grijă, când vrei să-i ajuți pe unii, să nu-i nedreptățești pe alții.”

Cicero

„Munca pe care o împlinim cu plăcere ne vindecă de truda ei.”

Shakespeare

„Cine vrea să câștige prea mult riscă să piardă.”

La Fontaine

„A fi curajos nu înseamnă a te arunca înainte în orice primejdie, cu orice risc, ci a fi hotărât să fii întotdeauna de partea adevărului.”

Plutarch, scriitor grec

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CÂȘTIGĂM BĂTĂLIILE VIEȚII (4) – Fundația S.E.E.R. România

„Nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu” (2 Cronici 20:15)

Un alt lucru necesar, dacă vrem să câștigăm bătăliile vieții, este să învățăm să ne relaxăm prin credință. Să observăm modul în care a răspuns Dumnezeu la rugăciunea lui Iosafat: „Nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.” Mulți dintre noi se istovesc încercând să ducă luptele lui Dumnezeu de unii singuri. În entuziasmul de început al vieții noastre de creștini, suntem nerăbdători să câștigăm lumea pentru Hristos și să punem neîntârziat bazele Împărăției Sale prin forțe proprii. Asta pentru că nu înțelegem care sunt implicațiile! Apoi, după ce ne-am străduit din răsputeri, se instalează realitatea. Și vom ajunge în final, să ne târâm înapoi pe coate și pe genunchi, amărâți și descurajați, crezând că L-am dezamăgit pe Dumnezeu. El însă ne liniștește, spunându-ne: „Nu M-ai dezamăgit, întrucât nu te-ai încrezut în Mine.” Adevărul este că nu noi ne încredem în Dumnezeu, El crede în noi! Nu noi Îl ținem pe El de mână, ci El ni le ține într-ale Sale! Și El ne spune să ne odihnim prin credință și să-L lăsăm pe El să lucreze prin noi.

Apostolul Pavel a scris: „După cum L-aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El” (Coloseni 2:6). Cu alte cuvinte, adu-ți aminte cum erai la început când ai crezut: aveai o credință curată și clară în lucrarea desăvârșită a lui Hristos… Așadar continuă să trăiești prin acea credință. Tu nu ai devenit creștin, căutând desăvârșirea, prin strădanie și fapte bune. Lucrările lui Dumnezeu nu au nimic de-a face cu asta! Mântuirea este un dar fără plată. Dumnezeu nu are nevoie de noi ca să gestionăm lucrurile la milimetru; El ține totul sub control, și El dorește ca noi să ne odihnim și să-L lăsăm pe El să lucreze prin noi.

Concluzie: Biruința în viață este un dar de la Dumnezeu! De aceea (cf. 2 Corinteni 2:14), „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos”.

de Jean Koechlin

Neemia 4:15-23; 5:1-5

La dificultăţile şi la oboseala construcţiei se adaugă, la sf. cap. 4, cele ale luptei. Şi, în adevăr, credinciosul nu este numai un lucrător, ci şi un luptător. Asemenea gărzii lui Neemia, acesta îşi ţine într-o mână instrumentul de lucru, iar în cealaltă, arma (care este Cuvântul lui Dumnezeu: Efeseni 6.17). N-are voie să renunţe la nici una.

După frumoasa manifestare de zel pe care am văzut-o, capitolul 5 ne pune înainte o surpriză neplăcută. Aceşti „scăpaţi”, care, înainte să vină Neemia, trăiau într-o mare sărăcie (1.3), se găsesc acum într-o stare şi mai rea. Au fost nevoiţi să-şi pună garanţie posesiunile şi, în unele cazuri, să-şi dea în robie copiii, ca să-şi poată plăti taxele şi să nu moară de foame. Şi ce era mai rău, cei care îi aduseseră în această stare nu erau vrăjmaşii. Erau propriii lor fraţi care, făcând aşa, călcaseră legea (Exod 22.25; Levitic 25.39-43; Deuteronom 15.11; 23.19-20).

Unde ne aflăm noi pe planul dragostei frăţeşti? Fără ea, cel mai bun serviciu creştin este fără valoare (1 Cor. 13.1-3). Să punem în practică ceea ce ne spune apostolul Iacov (2.15-16). Da, să ne cercetăm cu atenţie inimile în această problemă. Şi, la fel, şi purtarea noastră!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 dec. 2020

3 Decembrie 2020

Da, bunătatea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele.

Psalmul 23.6

Cum putem fi siguri de adevărul acestor cuvinte? Datorită a ceea ce Domnul este ca Păstor al nostru. Putem vorbi astfel fiindcă ne încredem în El și cunoaștem ceea ce I se potrivește Lui. Dar mai avem ceva: „Și voi locui în casa Domnului zile îndelungate”. Toate conduc către acest scop. Oricât de binecuvântați suntem acum și oricare ar fi lucrurile de care ne bucurăm fiindcă Hristos este Păstorul nostru, vom intra în binecuvântări încă și mai mari și în bucurii încă și mai desăvârșite atunci când El va veni să ne ia la Sine și când vom fi pentru totdeauna cu El.

Însă nu trebuie să neglijăm aplicația prezentă a acestor cuvinte. Efectul harului asupra inimii este de a ne apropia tot mai mult de Acela din care curge acest har și de a produce în noi dorința de a locui în casa Sa pentru totdeauna, de a sta veșnic în prezența Lui. „Un lucru I-am cerut Domnului, pe acesta îl voi căuta: să locuiesc în casa Domnului toate zilele vieții mele, ca să văd frumusețea Domnului și să întreb despre El în templul Său” (Psalmul 27.4). Inima este astfel atrasă și absorbită de contemplarea Aceluia a Cărui frumusețe sa descoperit în căile Sale de har și de dragoste; de aceea ea nuși poate găsi odihna și satisfacția decât în prezența Obiectului ei. Toate binecuvântările sunt concentrate în Domnul și, prin urmare, sufletul care cunoaște acest lucru dorește să fie pentru totdeauna cu El. Ferice de cei care au învățat această lecție, de a nu dori nimic în afară de Hristos; care au înțeles că El este de ajuns să le umple inima și gândurile.

Domnul Însuși să ne descopere fiecăruia tot mai mult din frumusețea Sa, ca și caracterul negrăit al binecuvântărilor ce ne aparțin, fiindcă prin har am fost aduși în relație cu El ca Păstor al nostru!

E. Dennett

Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte îl face cunoscut altei nopți.

Psalmul 19.1,2

Căutarea ceasornicarului în ceasornic

Câțiva meseriași discutau odată despre Dumnezeu. Între ei era unul care nu credea în existența lui Dumnezeu. „Dacă există Dumnezeu”, zicea acel necredincios, „atunci de ce nu L-a văzut nimeni? Nimeni nu poate spune că L-a văzut pe Dumnezeu…”.

Între acei meseriași era și un ucenic cu frică de Dumnezeu. Acela nu a replicat nimic la cuvintele jignitoare ale necredinciosului, ci a luat un ceasornic și a început să se uite în interiorul lui cu o lupă, ca și cum ar căuta ceva.

— Ce cauți în ceas?, l-a întrebat unul dintre colegi.

— Îl caut pe cel care a făcut ceasornicul și nu-l găsesc… așa cum vrea colegul nostru să-L vadă pe Dumnezeu, Creatorul lumii. Necredinciosul a înțeles morala și a rămas rușinat.

Drag prieten, ai înțeles și tu că există Cineva, și Acesta este Creatorul, care conduce toate lucrurile în univers? Nu uita că Dumnezeu dorește să-L recunoști prin credință. Iar credința nu este un sistem de doctrine, nu este o explorare a universului, ci o relație cu Dumnezeu prin Omul Isus Hristos.

Dumnezeu ne dă viață eternă și această viață este în Fiul Său.

Iar „prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El” (Psalmul 25.14).

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CÂȘTIGĂM BĂTĂLIILE VIEȚII (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Iosafat şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul” (2 Cronici 20:3)

Un alt lucru pe care trebuie să-l facem pentru a câștiga bătăliile vieții este să ne aducem problemele înaintea lui Dumnezeu. În mijlocul crizei în care se afla, Iosafat „şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul şi a vestit un post.” Rugăciunea nu este întotdeauna primul lucru la care ne gândim. De ce? Pentru că vrem să ne rezolvăm problemele pe cont propriu. Într-o zi, un diacon și-a sunat pastorul și i-a zis: „Avem o problemă pe care nu o putem rezolva. Am încercat toate metodele și nimic nu merge.” Pastorul a răspuns: „Ei bine, înseamnă că tot ce ne rămâne de făcut este să ne rugăm.” La care diaconul a replicat: „Chiar credeți că e nevoie să ne rugăm pentru așa ceva?”

Când ne confruntăm cu bătăliile vieții, rugăciunea trebuie să fie primul lucru la care recurgem, nu ultimul! Și uneori, când problema nu poate fi rezolvată doar prin rugăciune, Dumnezeu ne călăuzește spre un al doilea element: postul. L-ai încercat vreodată? Postul nu e ceva mistic, tainic; postul are de-a face cu concentrarea! Când postești tu spui: „Doamne, pot trăi fără multe lucruri, dar nu pot rezolva problema aceasta fără Tine. Așa că în loc să fiu preocupat de televizor, mâncare sau rețele de socializare, îmi voi petrece timpul căutând fața Ta!”

Sutașul Corneliu a postit și s-a rugat timp de patru zile, rugându-L pe Dumnezeu să-i arate calea. Drept urmare, Dumnezeu i l-a trimis acasă pe apostolul Petru, ca să-i predice Evanghelia lui și Neamurilor – și astfel el a schimbat cursul istoriei (vezi Faptele Apostolilor cap.10). Pentru a ști pe cine să aleagă în echipa misionară, biserica Noului Testament a postit, s-a rugat și a cerut călăuzirea lui Dumnezeu. Și drept rezultat, s-a format una dintre cele mai dinamice echipe de evanghelizare din toate timpurile: Pavel și Barnaba (vezi Faptele Apostolilor 13:2-3). Când devii suficient de serios ca să te rogi și să postești pentru problema ta, Dumnezeu îți va arăta soluția!

de Jean Koechlin

Neemia 4:1-14

În timp ce zidurile se refăceau, mânia vrăjmaşilor vuia împotriva lui Iuda. Sanbalat, purtătorul lor de cuvânt, se aprinde de mânie şi îi batjocoreşte în acelaşi timp. Noi toţi suntem cu predilecţie sensibili la batjocură. Lumea nu încetează să ridiculizeze despărţirea dintre creştini, slăbiciunea strângerilor lor laolaltă … Să nu ne lăsăm intimidaţi de remarcile sale. În loc de răspuns, Neemia I se adresează Dumnezeului său: „Auzi, Dumnezeul nostru, pentru că suntem dispreţuiţi …”(v. 4). El nu ţine nicidecum cont de ameninţări. „Dar noi am reconstruit…”, concluzionează omul lui Dumnezeu (v. 6)!

Atunci vrăjmaşul se pregăteşte de luptă deschisă şi descurajarea pune stăpânire pe oamenii lui Iuda. Ei se uită la propria slăbiciune (v. 10): asta înseamnă să-i dea dreptate vrăjmaşului care îi dispreţuise, numindu-i „iudei neputincioşi” (v. 2). Mai privesc şi la greutatea poverilor, la mormanele de dărâmături … Totuşi este unul care, împreună cu Neemia, cunoaşte dubla resursă (v.9). Aceasta este şi o poruncă a Domnului: „Vegheaţi şi rugaţi-vă …” (Matei 26.41; 1 Petru 4.7). Rugăciunea trebuie să fie primul nostru răspuns la eforturile Vrăjmaşului. Ea nu se desparte de veghere. Iată de ce Neemia ia numeroase măsuri pentru a asigura supravegherea şi păzirea poporului în timpul încheierii lucrării.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 dec. 2020

2 Decembrie 2020

Și mulțimea amestecată care era printre ei a poftit; și chiar și fiii lui Israel au plâns din nou.

Numeri 11.4

Nu există nimic mai păgubitor pentru cauza lui Hristos sau pentru sufletele celor ai Săi, decât asocierea cu oameni care au principii amestecate. Așa ceva este cu mult mai periculos decât a avea dea face cu vrăjmași pe față. Satan știe foarte bine aceste lucru, de aceea el depune un efort susținut pentru ai determina pe cei ai Domnului să se pună în legătură cu aceia care au inima împărțită. De asemenea, el face eforturi pentru a introduce oameni lipsiți de realitate, credincioși cu numele, în mijlocul celor care caută, în oricare măsură, să urmeze un drum al separării față de lume.

În Noul Testament avem nenumărate aluzii la acest caracter special al răului, fie în mod profetic, în Evanghelii, fie în mod istoric, în Fapte și în epistole. Avem astfel neghina și aluatul în Matei 13, apoi, în Fapte, vedem persoane care sau alipit de Adunare și care erau ca „mulțimea amestecată” din Numeri 11. Și, în cele din urmă, avem referirile apostolice la materialele false introduse de către vrăjmaș, cu scopul de a corupe mărturia și de a submina sufletele celor din poporul lui Dumnezeu (1 Corinteni 3). Astfel, apostolul Pavel vorbește despre „frați falși introduși pe ascuns” (Galateni 2.4). Iuda vorbește și el despre „anumiți oameni”, care „sau strecurat” (Iuda 4).

Aceste lucruri ne vorbesc despre nevoia urgentă a poporului lui Dumnezeu de a veghea și, de asemenea, de a fi cu totul dependent de Domnul, Singurul care ne poate păzi de pătrunderea acestor oameni falși și de contactul cu oamenii care au principii amestecate și caractere îndoielnice.

C. H. Mackintosh

Acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în dreptate și în adevăr.

Efeseni 5.8,9

Lumânările de diferite mărimi

Învățătorul școlii duminicale a așezat odată câteva lumânări de mărimi diferite pe masă. Noi ne uitam la el și eram foarte curioși să aflăm ce vrea să ne spună. După ce toate lumânările au fost aranjate după mărime pe un singur rând și după ce au fost aprinse, învățătorul a spus:

— Aceste lumânări reprezintă o familie: bunicul, tata și mama, doi copii mai mari și mezinul, cel mai mic din familie. Să presupunem că toți șase L-au primit pe Domnul Isus în aceeași zi – poate la o evanghelizare – și au fost mântuiți. Acum, toți cei șase Îl iubesc și doresc să fie o lumină pentru El.

Noi ne uitam cu atenție la micile lumânări care se mistuiau înaintea noastră.

— Ce credeți voi, care lumânare îl reprezintă pe bunicul și care pe mezin?

Noi i-am răspuns imediat că lumânarea mare îl reprezintă pe bunicul. Dar învățătorul a dat din cap dezaprobând. A tăcut un timp și ne-a privit cu atenție, iar noi am făcut liniște. Atunci am înțeles ce ar trebui să ne ilustreze aceste lumini. Lumânarea cea mică l-ar putea reprezenta pe bunicul, iar cea mare pe mezin! Nu avea mezinul, după gândirea omenească, timpul cel mai îndelungat înaintea sa, ca să fie în această lume o lumină pentru Mântuitorul?

La Domnul Isus nu vii niciodată prea devreme și nu Îi slujești niciodată îndeajuns. Vino deci acum și slujește-I cu credincioșie! Vei avea o răsplată mare!

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CÂȘTIGĂM BĂTĂLIILE VIEȚII (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!” (2 Cronici 20:12)

Pentru a câștiga bătăliile vieții, trebuie să ne recunoaștem inamicii… dar trebuie, 2: să ne recunoaștem neputința. Singurii oameni pe care Dumnezeu nu-i poate ajuta sunt aceia care nu cred că au nevoie de ajutorul Său. Regele Iosafat a zis: „Noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!” Deseori, ochii noștri sunt îndreptați spre orice și spre oricine, numai spre Dumnezeu, nu – adică, tocmai către Cel care chiar poate rezolva problemele! Circumstanțele noastre sunt precum o saltea: dacă stai pe ea, te odihnești bine, dar dacă stai sub ea – te poți sufoca! Ațintește-ți privirea la Domnul, și doar așa vei ieși biruitor în împrejurările în care te afli! Ține minte, „lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul…” (Zaharia 4:6).

Nu putem trăi viața de creștini prin propria noastră putere, pentru că ea este limitată. Avem nevoie de puterea pe care o căpătăm atunci când Îl lăsăm pe Duhul Sfânt să trăiască în noi. Să ne gândim la o mănușă. În sine, este neputincioasă și fără valoare. Dar când mâna intră în ea, mănușa devine utilă și eficientă. Domnul Isus a zis: „Voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi” (Faptele Apostolilor 1:8). Domnul Isus S-a referit deseori la Duhul Sfânt ca la „Mângâietorul”… așa că, atunci când nu știi ce să faci, bazează-te pe promisiunea Sa: „Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26). Concluzie: dacă luptăm prin propria noastră putere, vom pierde; dar când apelăm la puterea Duhului lui Dumnezeu care locuiește în noi, vom câștiga!

de Jean Koechlin

Neemia 3:16-32

De la v. 16 înainte este vorba despre partea de zid protejând cetatea lui David şi curtea templului.

Suntem uimiţi să aflăm că Eliaşib, marele preot, nu a reparat în faţa propriei case (confruntă cu 1 Tim. 3.5). A fost necesar ca alţii să lucreze în dreptul său (v. 20, 21). O a doua neglijenţă vinovată este aceea că, reconstruind Poarta Oilor, el şi fraţii săi, aceşti păstori răi, au neglijat s-o doteze cu încuietori şi cu zăvoare (v. 1). Aceasta va permite hoţilor şi tâlharilor să intre şi să ia în stăpânire „oile” lui Israel (vezi Ioan 10.8, 10).

Argintari, făcători de mir, negustori (v. 8, 32)
lucrează ca zidari. Unul dintre conducători, Şalum (v. 12), repară împreună cu fiicele sale. Dumnezeu ne învaţă prin aceste exemple că ne putem aduce aportul la lucrarea Lui indiferent de vârsta, sexul sau profesiunea noastră. Să observăm, de asemenea, că mai mulţi dintre aceşti oameni, sau părinţii lor, fuseseră implicaţi în vremea lui Ezra în căsătorii nelegitime cu femei străine. Astfel a fost cazul lui Baruc, fiul lui Zabai, al lui Malchiia, al lui Pedaia, fiul lui Pareoş (Ezra 10.25, 28). Este frumos să vedem acum nerăbdarea lor de a proteja Ierusalimul tocmai împotriva unor astfel de influenţe străine.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

01 dec. 2020

1 Decembrie 2020

Și a venit un glas către el: „Ridică-te, Petru, înjunghie și mănâncă!”. Și Petru a spus: „Nicidecum, Doamne, pentru că niciodată n-am mâncat ceva întinat sau necurat”.

Fapte 10.13,14

Petru și Domnul Său (10) – „Nicidecum, Doamne!”

După moartea și învierea lui Hristos și după coborârea Duhului Sfânt, Petru făcuse un mare progres spiritual. Iertat fiind pentru păcatul de a se fi lepădat de Domnul, restabilit ca apostol de frunte printre ceilalți și umplut cu Duhul Sfânt, Petru era acum un om cu totul schimbat.

Totuși existau anumite concepții ale lui care trebuiau ajustate de către Domnul. Vechile noastre prejudecăți dispar greu, în special cele de ordin religios și etnic. Fiind un bun iudeu, Petru nu voia să aibă de-a face cu cei dintre națiuni și cu siguranță ar fi refuzat să mănânce împreună cu ei. Separarea dintre iudei și națiuni era bine păzită de către Petru (Efeseni 2.14). Dumnezeu însă urma să deschidă ușa împărăției cerurilor pentru națiuni, iar Petru avea să folosească cheia pentru a le deschide ușa (Matei 16.19).

Petru a avut o viziune în care a văzut un vas ca o pânză mare, în care erau toate animalele considerate de iudei ca necurate. Domnul i-a poruncit să taie și să mănânce, însă Petru a răspuns: „Nicidecum, Doamne!”. Acesta a fost un oximoron (o contradicție în termeni), fiindcă, dacă Îi spunem „nicidecum” Domnului, El nu poate fi Domnul nostru. Dumnezeu a folosit animalele necurate ca să-l învețe o lecție pe Petru: „Ce a curățit Dumnezeu, tu să nu numești întinat” (Fapte 10.15). Domnul urma să prezinte evanghelia celor dintre națiuni, punând astfel capăt poziției exclusiviste a iudeilor. Îl vedem apoi pe Petru în casa lui Corneliu, un centurion roman. Petru a intrat în casa acestui om, în ciuda prejudecăților sale etnice și religioase. Avem și noi de învățat această lecție, căci uneori întreținem gânduri și prejudecăți care nu sunt de la Duhul. Dacă așa stau lucrurile, să fim gata, ca Petru, de a ne supune domniei lui Hristos și în această privință!

B. Reynolds

Acum, nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați vândut aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.

Geneza 45.5

Inscripția de pe piatră

Pe o piatră funerară erau gravate următoarele cuvinte: „Ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră”. În acel mormânt fusese depus unicul fiu al unor oameni cu vază din cetate. Fiul lor fusese cercetat de dragostea mântuitoare a lui Dumnezeu, astfel că, prin credință și pocăință, el devenise o oiță a Bunului Păstor. Viața tânărului a fost o lumină pentru cei din jur și o bună mărturie despre schimbarea pe care o face Mântuitorul în viața celor care Îl primesc ca Domn. Dar părinții s-au împotrivit și nu au ascultat de glasul Mântuitorului care îi chema și pe ei la pocăință.

Într-o zi, pe neașteptate, fiul a murit. Aceasta a sfâșiat inima părinților de durere. De atunci, ei au început să-și facă timp să cerceteze calea credinței. Astfel, foarte curând, și-au încredințat viața în mâinile Atotputernicului Mântuitor. Ei au mărturisit: „Prin moartea fiului nostru preaiubit am găsit viața veșnică”. Au propus să fie dăltuite în piatra funerară cuvintele Scripturii: „Ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră”.

Acestea sunt cuvintele pe care Iosif le-a spus fraților săi, care veniseră înfometați din țara lor, și sunt cuvinte pe care le putem citi în toată viața și lucrarea Mântuitorului. El de bunăvoie Și-a dat viața la crucea de pe Golgota, „pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. „Oricine” înseamnă tu și eu. Nimeni nu este exclus. Nu este niciun păcătos prea vinovat pentru a nu putea fi mântuit.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CÂȘTIGĂM BĂTĂLIILE VIEȚII (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră” (2 Cronici 20:12)

Cu ajutorul lui Dumnezeu, regele Iosafat a învins nu doar o armată, ci trei! Și istoria lui ne învață și pe noi cum putem câștiga bătăliile vieții. Așa că, în câteva episoade consecutive vom învăța împreună cum să biruim și noi. În primul rând, trebuie să ne identificăm dușmanii. Cei mai mulți dintre noi nici nu se gândesc cine este adevăratul dușman. Credem că e automat cel care vrea să ne ia locul de muncă, soțul, soția, sau banii. Însă de multe ori dușmanul este în noi – e propria atitudine! Adesea, ceea ce ne doboară nu este ce ni se întâmplă, ci reacția noastră la acea situație. Înainte de-a obține victoria, la nivel personal, trebuie să-ți identifici dușmanul.

Să observăm cum a reacționat Iosafat când a auzit că „o mare mulțime” se ridică împotriva lui. El s-a umplut de „spaimă” (v. 2-3) – o reacție (am spune) destul de firească: întrezărim problema, ne îngrijorăm, ne umplem de spaimă gândindu-ne ce-o să ni se întâmple, ori ce să facem. În realitate, spaima este totalmente nocivă doar dacă ne raportăm la ea într-un mod greșit. Dar o putem și folosi, pentru a ne motiva să învingem problema și să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Numai atunci când devenim descurajați, când renunțăm, când ne înfuriem, când începem să întrebăm: „De ce eu, Doamne?” – atunci de fapt ne învinge teama.

Dacă te afli într-o situație care te umple de neliniște, de frică, de panică – adu-ți aminte: Dumnezeu răspunde nu neapărat la nevoi, El răspunde la credință! Așadar, fundamentează-ți credința pe Cuvântul Său neclintit și bazează-te pe promisiunile Sale, precum cea din Isaia 41:10: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.” Încrederea nezdruncinată în Cuvântul lui Dumnezeu declanșează ajutorul Său în favoarea noastră. Așadar, încrede-te în promisiunile lui Dumnezeu!