Mana Zilnica

4 Decembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru arătarea dreptății Sale, datorită trecerii peste păcatele făcute mai înainte, în îngăduința lui Dumnezeu.

Romani 3.25

Cei credincioși, înainte de cruce, au beneficiat de îngăduința lui Dumnezeu, care a trecut cu vederea păcatele lor. După lucrarea de la cruce, care a satisfăcut toate cerințele lui Dumnezeu și a înlăturat păcatele, cei ce cred acum se află într-o cu totul altă poziție: ei sunt îndreptățiți și iertați.

Să presupunem că un om are o datorie pe care nu o poate plăti. O persoană amabilă îi spune că la o anumită dată îi va plăti datoria. Din acest moment creditorul nu-l mai presează, ci îl îngăduie. Totuși datoria n-a fost încă plătită; ea atârnă asupra datornicului, care nu poate încă răsuflat cu totul ușurat. Să presupunem însă că omul bogat și amabil achită datoria, fără ca datornicul să știe. Ce minunat!, vom exclama. Totuși, deși datoria nu mai există, datornicul nu este eliberat de temeri; el crede că se află încă sub îngăduința creditorului său. Vine însă cineva și-i dă vestea bună că totul a fost achitat și că însuși creditorul dorește ca el să știe acest lucru și să nu se mai teamă.

Această „îngăduință” a marcat starea sfinților înainte de cruce. Ei se încredeau în Dumnezeu – se încredeau în promisiunile Lui. Ei știau că într-o zi sau alta aceste promisiuni se vor împlini. Astfel, ei au trăit și au murit cu această încredere în Dumnezeu. Crucea era încă viitoare, iar Fiul era în cer – Acela care Se angajase să vină într-o zi pe pământ și să facă toată voia lui Dumnezeu (Psalmul 40.6-8). Dumnezeu aștepta și sfinții Săi erau sub „îngăduința” Lui; iar Fiul era, ca să spunem așa, Garantul pentru păcatele lor. El urma să vină, să preia datoria și s-o achite. În cele din urmă Fiul lui Dumnezeu a venit și, într-o dragoste sfântă, a împlinit lucrarea – a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn și a achitat orice datorie. A murit, a înviat, apoi S-a înălțat, după care, din cerurile unde intrase în virtutea sângelui Său (Evrei 9.12), a trimis Duhul Sfânt cu mesajul că păcatele au fost purtate și îndepărtate, conștiințele noastre fiind astfel curățite prin primirea mărturiei Sale dată către noi (Evrei 10.15-17); apoi, după ce am primit această mărturie către noi, El vine și locuiește în noi, unindu-ne cu Cel care a făcut curățirea păcatelor noastre. Fiind astfel uniți, suntem mădulare ale Trupului Său, carne din carnea Lui și os din oasele Lui.

F. G. Patterson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ascultați, fiilor, învățătura … și luați aminte, ca să pricepeți.

Proverbe 4.1

Luați seama să cunoașteți priceperea!

„Trebuie să mănânci ca să trăiești, nu să trăiești ca să mănânci.”

Cicero

„Plutește drept înainte și, dacă pământul pe care-l cauți nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea înadins, pentru a-ți răsplăti îndrăzneala.”

Regina Izabela (către Cristofor Columb)

„Cuvintele bune prețuiesc mult și costă puțin.”

George Herbert, poet englez

„Să ai grijă, când vrei să-i ajuți pe unii, să nu-i nedreptățești pe alții.”

Cicero

„Munca pe care o împlinim cu plăcere ne vindecă de truda ei.”

Shakespeare

„Cine vrea să câștige prea mult riscă să piardă.”

La Fontaine

„A fi curajos nu înseamnă a te arunca înainte în orice primejdie, cu orice risc, ci a fi hotărât să fii întotdeauna de partea adevărului.”

Plutarch, scriitor grec

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CÂȘTIGĂM BĂTĂLIILE VIEȚII (4) – Fundația S.E.E.R. România

„Nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu” (2 Cronici 20:15)

Un alt lucru necesar, dacă vrem să câștigăm bătăliile vieții, este să învățăm să ne relaxăm prin credință. Să observăm modul în care a răspuns Dumnezeu la rugăciunea lui Iosafat: „Nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.” Mulți dintre noi se istovesc încercând să ducă luptele lui Dumnezeu de unii singuri. În entuziasmul de început al vieții noastre de creștini, suntem nerăbdători să câștigăm lumea pentru Hristos și să punem neîntârziat bazele Împărăției Sale prin forțe proprii. Asta pentru că nu înțelegem care sunt implicațiile! Apoi, după ce ne-am străduit din răsputeri, se instalează realitatea. Și vom ajunge în final, să ne târâm înapoi pe coate și pe genunchi, amărâți și descurajați, crezând că L-am dezamăgit pe Dumnezeu. El însă ne liniștește, spunându-ne: „Nu M-ai dezamăgit, întrucât nu te-ai încrezut în Mine.” Adevărul este că nu noi ne încredem în Dumnezeu, El crede în noi! Nu noi Îl ținem pe El de mână, ci El ni le ține într-ale Sale! Și El ne spune să ne odihnim prin credință și să-L lăsăm pe El să lucreze prin noi.

Apostolul Pavel a scris: „După cum L-aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El” (Coloseni 2:6). Cu alte cuvinte, adu-ți aminte cum erai la început când ai crezut: aveai o credință curată și clară în lucrarea desăvârșită a lui Hristos… Așadar continuă să trăiești prin acea credință. Tu nu ai devenit creștin, căutând desăvârșirea, prin strădanie și fapte bune. Lucrările lui Dumnezeu nu au nimic de-a face cu asta! Mântuirea este un dar fără plată. Dumnezeu nu are nevoie de noi ca să gestionăm lucrurile la milimetru; El ține totul sub control, și El dorește ca noi să ne odihnim și să-L lăsăm pe El să lucreze prin noi.

Concluzie: Biruința în viață este un dar de la Dumnezeu! De aceea (cf. 2 Corinteni 2:14), „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos”.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 4:15-23; 5:1-5

La dificultăţile şi la oboseala construcţiei se adaugă, la sf. cap. 4, cele ale luptei. Şi, în adevăr, credinciosul nu este numai un lucrător, ci şi un luptător. Asemenea gărzii lui Neemia, acesta îşi ţine într-o mână instrumentul de lucru, iar în cealaltă, arma (care este Cuvântul lui Dumnezeu: Efeseni 6.17). N-are voie să renunţe la nici una.

După frumoasa manifestare de zel pe care am văzut-o, capitolul 5 ne pune înainte o surpriză neplăcută. Aceşti „scăpaţi”, care, înainte să vină Neemia, trăiau într-o mare sărăcie (1.3), se găsesc acum într-o stare şi mai rea. Au fost nevoiţi să-şi pună garanţie posesiunile şi, în unele cazuri, să-şi dea în robie copiii, ca să-şi poată plăti taxele şi să nu moară de foame. Şi ce era mai rău, cei care îi aduseseră în această stare nu erau vrăjmaşii. Erau propriii lor fraţi care, făcând aşa, călcaseră legea (Exod 22.25; Levitic 25.39-43; Deuteronom 15.11; 23.19-20).

Unde ne aflăm noi pe planul dragostei frăţeşti? Fără ea, cel mai bun serviciu creştin este fără valoare (1 Cor. 13.1-3). Să punem în practică ceea ce ne spune apostolul Iacov (2.15-16). Da, să ne cercetăm cu atenţie inimile în această problemă. Şi, la fel, şi purtarea noastră!