24 Decembrie 2020
Și, iată, era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta era drept și evlavios, așteptând mângâierea lui Israel; și Duh Sfânt era peste el.
Luca 2.25
Simeon a trăit într-o perioadă deprimantă. Însă el a privit către viitor, și nu în zadar. Deși nu ni se spun multe lucruri despre el, cuvintele și atitudinea lui sunt de natură să ne învioreze și să ne încurajeze, pe noi, la distanță de două mii de ani; căci și noi trăim într-o perioadă deprimantă, într-o perioadă în care mulți nu mai văd nicio speranță pentru civilizația umană.
Simeon aștepta „mângâierea lui Israel”, o expresie mai neobișnuită, însă care, în mod simplu, înseamnă că el credea ceea ce Dumnezeu spusese în Vechiul Testament și, prin urmare, Îl aștepta pe Mesia al lui Israel. Așteptarea lui n-a fost zadarnică, însă cum L-a recunoscut el pe Hristos în Pruncul adus la templu de părinții Săi? Răspunsul este simplu: „A fost divin înștiințat prin Duhul Sfânt”. Acesta nu este un lucru neobișnuit, fiindcă Dumnezeu Își găsește întotdeauna plăcerea în a-L descoperi pe Fiul Său oricui dorește să-L vadă prin credință.
Simeon era un om fericit. Dumnezeu Îl făcuse așa. După ce L-a văzut pe Pruncul Isus, a mărturisit că era gata să plece de pe pământ, căci viața lui era acum completă. El a văzut în acel Prunc propria sa mântuire, precum și mântuirea tuturor celor care aveau să creadă. A recunoscut că toate planurile lui Dumnezeu se concentrau în acel Prunc – Prunc născut ca să moară pentru întreaga omenire.
G. W. Steidl
Nu vă temeți, căci iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul.
Luca 2.10
O, noapte preasfințită!
Imnul „O, noapte preasfințită” a fost compus de un pastor al unei biserici din Oberndorf, în noaptea când se pregăteau să serbeze nașterea Mântuitorului. Orga din biserică se stricase, astfel că pastorul trebuia să pregătească o cântare simplă, pe care să o cânte fără orgă. Organistul bisericii a fost atât de mișcat când i-a citit versurile pentru prima oară, încât a spus: „Cuvintele cântă singure în această poezie!”.
Astfel, imnul a fost cântat pentru prima dată într-o biserică mică în anul 1818, iar de atunci s-a răspândit în toată lumea, așa că astăzi nu există țară unde să nu fie intonat. Nu este o odă închinată nopții când S-a născut Isus; cuvintele pot părea neizbutite. Este un triumf al bucuriei: Hristos S-a născut!
O, noapte preasfințită!
Toate-s în odihnă.
Toți dorm, numai părinții sfinți
Stau veghind lângă al lor iubit.
Dormi și Tu, o, Prunc Sfânt!
O, noapte preasfințită!
Glas îngeresc sună!
Auzi din cer: „Aleluia!”
Acest cuvânt, o, cum răsună:
Hristos ne mântuie!
O, noapte preasfințită!
Saltă, o, inimă!
Acum Fiul lui Dumnezeu
Te mângâie prin harul Său!
Hristos S-a născut!
de Jean Koechlin
Estera 4:1-17
În timp ce împăratul şi Haman „stăteau la băut„, nefericiţii iudei erau cuprinşi de cea mai profundă jale.
Profetic, ne aflăm în acea perioadă viitoare numită „necazul cel mare”, care va urma imediat răpirii Bisericii. Două figuri principale vor domina atunci scena: Împăratul, cunoscut drept „Fiara„, conducătorul imperiului roman, şi „Antihristul”, personaj diabolic, a cărui înverşunare faţă de Israel se va sprijini pe puterea civilă a primului. Este momentul în care rămăşiţa lui Israel va putea să se adreseze Domnului conform Psalmului 83: „Iată, vrăjmaşii Tăi se agită … urzesc cu viclenie planuri împotriva poporului Tău şi se sfătuiesc împotriva celor ascunşi ai Tăi. Ei au zis: <Veniţi şi să-i nimicim … şi să nu mai fie amintit numele lui Israel>” (Ps. 83. 2, 3, 4).
Cum putem explica ura aceasta al cărei subiect a fost, îi este şi îi va fi întotdeauna poporul Israel (mai mult decât oricând în perioada de care vorbim)? Este rezultatul eforturilor reînnoite şi fără precedent ale lui Satan pentru a se debarasa de Hristos, Mesia, a Cărui reîntoarcere îi va marca nimicirea definitivă. Astfel înţelegem că, dacă în spatele lui Haman se vede în final profilându-se marele Vrăjmaş, în Mardoheu avem, prin contrast, figura remarcabilă a Domnului Isus Hristos.
Mana Zilnica 