6 Decembrie 2020
Și, după ce au cântat o cântare de laudă, au ieșit spre Muntele Măslinilor.
Marcu 14.26
Ce minunat este să avem acces la aceasta imagine a Domnului Isus în mijlocul suferințelor și agoniei Sale! Îl vedem perfect liniștit, cântărind cu calm tot ceea ce avea să vină asupra Lui. Și în ce împrejurări? În mijlocul tuturor lucrurilor de natură să stingă dragostea inimii Lui. Unul dintre cei apropiați Lui urma să-L vândă, iar inima Sa este rănită până în străfundurile ei. Iar când ucenicii au început să se întristeze și să întrebe cine era acela, El arată cum inima Sa este zdrobită. Unul dintre voi, care M-a cunoscut, care M-a văzut și care a fost primit în apropierea Mea! Și, în toate acestea, Isus a manifestat un calm perfect.
Pe când oamenii urmau să-L răstignească, la cine Se gândea El? La ucenicii Săi! Trupul Său urma să fie dat, iar sângele să-I fie vărsat. Urma să sufere mânia lui Dumnezeu și El le explică, plin de pace, cât avea să-L coste ceea ce urma să facă pentru ei. El merge în duh către acele timpuri, dincolo de cele pe care le trăim noi, când, mulțumit de rodul muncii sufletului Său (Isaia 53.11), va bea rodul viței într-un fel nou în Împărăția lui Dumnezeu. Ce minunat este să vezi cum Domnul Isus Își aruncă privirile peste veacuri! În mijlocul împrejurărilor cumplite în care Se afla, sufletul Său este suficient de calm pentru a se gândi la fericirea eternă, dobândită pentru ucenicii Săi prin suferințele Sale, și la bucuria pe care El Însuși o va avea văzându-i în această stare slăvită. Fără să fie împiedicat de gândul propriilor suferințe, fără agitație și fără tulburare, El contemplă în pace perfectă valoarea jertfei Sale și fericirea de a-i vedea pe ucenicii Săi binecuvântați în viitor. Trădarea lui Iuda, lepădarea lui Petru, fuga ucenicilor, lepădarea din partea lumii, vrăjmășia lui Satan – nimic din toate acestea nu-L tulbură. „Au cântat o cântare de laudă” (Marcu 14.26).
J. N. Darby
Hristos … a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.
Evrei 9.24
Mijlocitorul nostru la Tatăl
Relatările biblice despre învierea și înălțarea la cer a Domnului Isus nu lasă nicio îndoială: Isus Hristos trăiește! Dumnezeu L-a înviat și „L-a înălțat foarte sus și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume” (Filipeni 2.9).
Este acum acest Domn înviat – care are cea mai înaltă poziție din univers – departe de noi? Nu, dimpotrivă! Căci, în primul rând, Hristos ca Om S-a înălțat la cer. El ne înțelege în toate slăbiciunile și în toate situațiile apăsătoare de pe acest pământ: El Însuși a fost „ispitit în toate, asemenea nouă, dar fără păcat” (Evrei 4.15). Iar în al doilea rând – versetele de astăzi ne-o arată clar – Hristos este acum activ în cer pentru toți cei care cred în El.
Ce face Hristos? El intervine pentru cei credincioși. El merge înaintea lui Dumnezeu pentru ei. Diavolul este „acuzatorul” celor credincioși (Apocalipsa 12.10). El încearcă să tulbure bucuria comuniunii lor cu Dumnezeu și, prin aceasta, să-i facă mai puțin folositori în scopurile lui Dumnezeu. Cel mai ușor reușește în timp ce îi împinge la a păcătui. Dar chiar și atunci când un credincios păcătuiește, el poate, recunoscându-și păcatele, să își amintească de cuvintele apostolului Ioan: „avem la Tatăl un Mijlocitor: pe Isus Hristos cel drept. El este ispășirea pentru păcatele noastre” (1 Ioan 2.1,2). Ce prețioasă slujbă a Domnului Isus, de a fi Mijlocitorul celor credincioși la Tatăl!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ CÂȘTIGĂM BĂTĂLIILE VIEȚII (6) – Fundația S.E.E.R. România
„Iosafat a numit nişte cântăreţi cari… lăudau pe Domnul” (2 Cronici 20:21)
Încă un lucru de făcut, dacă vrem să câștigăm bătăliile vieții: să învățăm să-I mulțumim lui Dumnezeu în avans. Imaginează-ți că stai pe vârful unui munte și privești în zare spre muntele care se vede de partea cealaltă a unei văi. Jos, se pregătește o luptă. Pe muntele din fața ta, trei armate inamice stau pregătite și așteaptă să nimicească poporul Israel. Iudeii stau pe muntele pe care stai și tu, iar Iosafat, căpetenia lor, le spune așa: „Iată planul de luptă al lui Dumnezeu: toți cei care cântați în cor, vreau să veniți în față.” Așa că, armata va mărșălui spre locul luptei având în linia întâi… corul, care va cânta laude lui Dumnezeu! A funcționat planul? Da! Armatele dușmane au fost „învălmășite” și au ajuns să se omoare unii pe alții – astfel că tot ce i-a mai rămas poporului lui Dumnezeu de făcut a fost să ridice și să împartă prada! De ce a procedat Dumnezeu astfel?
Pentru a ne da o imagine clară, din care noi să învățăm să-L lăudăm pe Dumnezeu, prin credință, chiar înainte ca victoria să aibă loc! Deci ne putem ruga astfel: „Doamne, știu că știi că am probleme, dar Îți mulțumesc dinainte, pentru că nu există situație de care Tu să nu te îngrijești!” Vom vedea că se întâmplă trei lucruri:
1) Atmosfera se schimbă. Nu mai resimți teamă, pentru că ai siguranța prezenței lui Dumnezeu.
2) Atitudinea ta se schimbă. Începi să spui: „Doamne, poate situația e prea grea pentru mine, dar pentru Tine nu e prea mare!”
3) Abordarea ta se schimbă. În loc să te plângi prin necredință, începi să rostești vorbe pline de credință. Și pentru că credința ta Îl onorează pe Dumnezeu, și El îți va onora credința și lupta se va schimba în favoarea ta.
Și mai există un lucru important referitor la viața de biruință: nu-L lăuda pe Dumnezeu doar periodic, ci laudă-L neîncetat – până când vine, dar și după ce obții izbăvirea sau victoria. Amin?
de Jean Koechlin
Neemia 6:1-14
Încercările anterioare lipsite de succes nu i-au descurajat pe Sanbalat, pe Tobia şi pe Gheşem. Ei îi fac lui Neemia o propunere vicleană: „Vino să ne întâlnim împreună…”. Valea Ono (sau a meşteşugarilor: 11.35), fixată ca loc de întâlnire, reprezintă un act de colaborare cu vrăjmaşii poporului lui Dumnezeu. Oferta este respinsă, în pofida ameninţărilor care-o însoţesc până la a cincea oară. Apoi o altă cursă îi este întinsă, de data aceasta prin intermediul unui iudeu, Şemaia. Printr-o falsă profeţie, acest slujitor al vrăjmaşului încearcă să-l împingă pe Neemia (care nu era preot), la neascultarea de Domnul prin căutarea unui refugiu în Templu (2 Cor. 11.13; 1 Ioan 4.1). În acelaşi fel au acţionat fariseii cu Domnul Isus. „Ieşi şi pleacă de aici„, Îi spun ei, „pentru că Irod vrea să Te omoare„ (Luca 13.31).
Ei au încercat (şi Satan a fost în spatele lor) să-L înfricoşeze şi să-L abată de pe calea credinţei pe Acela care-Şi îndreptase hotărât faţa să meargă la Ierusalim (Luca 9.51).
Dublul atac, respins de credinciosul Neemia, îl pune pe credinciosul de astăzi în gardă cu privire la două pericole extreme:
1. Lărgirea căii, lucrând mână-n mână cu cei care nu se supun Cuvântului;
2. „Închiderea” într-un sectarism pretenţios şi egoist.
Mana Zilnica 