18 Decembrie 2020
„Tată, glorifică Numele Tău!” A venit deci un glas din cer: „L-am și glorificat și din nou Îl voi glorifica”.
Ioan 12.28
Acest pasaj prezintă o conversație sfântă între Tatăl și Fiul. Domnul Isus vorbise despre grăuntele de grâu care rămâne singur, dacă nu moare, dar care, dacă moare, aduce mult rod. El a vorbit, de asemenea, despre faptul că avea să fie înălțat de pe pământ, cu referire la moartea Sa (Ioan 12.32,33). El a mai spus și că sufletul Său era tulburat. Totuși n-a dorit să fie scăpat de ceasul suferinței (versetul 27), ci a vrut ca numele Tatălui să fie glorificat.
Glasul din cer a declarat că numele Tatălui fusese glorificat și că urma să fie glorificat din nou. Când fusese glorificat? Am putea spune că orice pas al vieții lui Isus adusese glorie Tatălui și că nicio notă discordantă nu existase în melodia binecuvântată și perfectă a cuvintelor și a acțiunilor Lui. „Eu fac întotdeauna ce-I este plăcut”, a spus El (Ioan 8.29). A existat însă un moment special al gloriei, la învierea lui Lazăr. Deși Isus, ca Fiu al lui Dumnezeu, avea viața în Sine Însuși (Ioan 5.26), El nu L-a înviat pe Lazăr fără să invoce, în public, numele Tatălui: „Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat; Eu dar știam că întotdeauna Mă asculți, însă pentru mulțimea care stă împrejur am spus, ca să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 11.41,42). Mulți care l-au văzut pe Lazăr înviat au crezut (Ioan 12.11). Apoi, cu siguranță, numele Tatălui a fost glorificat din nou la învierea lui Hristos. Cel care a băut paharul suferinței, pe care Tatăl I-l dăduse să-l bea, a fost înviat în puterea unei vieți nepieritoare.
Numele Tatălui este glorificat prin puterea divină și prin frumusețea morală a Domnului Isus, asupra Căruia moartea nu are nicio putere. În Persoana Mântuitorului se concentrează toate gloriile divine.
S. Campbell
Depărtează-te de rău și fă binele; caută pacea și urmărește-o. Ochii Domnului sunt peste cei drepți.
Psalmul 34.14,15
Punctul de cotitură
Era la sfârșitul secolului al XVIII-lea. O femeie din rândul nobilimii, foarte bogată, căuta cu orice preț pacea inimii. Crescuse în lux și fusese foarte răsfățată încă din copilărie. Dar și mai târziu, căsătorită fiind, a avut parte din belșug de toate bucuriile posibile. Fiecare dorință i se împlinea. Savura toate plăcerile și splendorile lumii. Dar, în loc să fie mulțumită, devenea tot mai nefericită. Era mânată de o dorință tot mai aprinsă după adevărata pace, o pace pe care nu o pot da nici bogățiile acestei lumi și nici toate onorurile ei.
Într-o zi a cerut să fie adus un pantofar, pentru a-i lua măsură pentru o nouă pereche de pantofi. A întins cu mândrie piciorul, fără măcar să-l privească pe pantofar. Dar ceva de pe fața acestuia i-a stârnit curiozitatea. Deodată l-a întrebat: „Sunteți fericit?”. Mirat, omul a răspuns: „Da, sunt cel mai fericit dintre toți oamenii!”. După ce a luat măsura, omul a plecat acasă și s-a pus pe treabă, să lucreze la perechea de pantofi. Doamna însă nu putea uita fața radioasă a acelui om simplu, pe care se vedea că avea pace sufletească. A doua zi s-a dus la el pentru a-l întreba care era sursa păcii lui. Acesta i-a răspuns bucuros: „Isus Hristos este pacea mea!”. Acel ceas a fost punctul de cotitură din viața baroanei Juliane von Kruedener (1764-1824).
Pentru tine, drag prieten, punctul de întoarcere către Mântuitorul, care vrea să-ți dea pace sufletului tău, poate fi chiar acum, când citești această pagină de calendar.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
RUGĂCIUNEA CU CREDINȚĂ – Fundația S.E.E.R. România
„Când vă rugaţi, să credeţi…” (Marcu 11:24)
Charles Haddon Spurgeon, „prințul predicatorilor”, a spus: „Crede în Dumnezeu până când Îi poți mulțumi pentru răspuns. Dacă răspunsul întârzie pe undeva, nu te ruga ca și cum este evident că nu crezi că-l vei mai primi. O asemenea rugăciune, în loc să fie un ajutor, va fi un obstacol; iar atunci când ai terminat acea rugăciune, vei descoperi că credința ta a slăbit sau că a dispărut în totalitate. Urgența cu care ai dorit să rostești o astfel de rugăciune a fost în mod clar din sine. Poate nu faci o greșeală să Îi pomenești Domnului de problema ta, dacă te face să aștepți, însă asigură-te că o faci în așa fel încât să fie implicată credința. Nu te ruga fără credință! Îi poți spune că aștepți și crezi în El în continuare, și de aceea Îl lauzi pentru răspuns. Nimic nu-ți poate scoate mai bine credința în evidență, precum faptul că Îi poți mulțumi lui Dumnezeu în avans, fiind sigur de răspunsul pe care-l vei primi.
Rugăciunile rostite fără credință neagă atât promisiunile lui Dumnezeu din Cuvântul Său, cât și șoapta Lui pe care a pus-o în inimile noastre. Aceste rugăciuni nu sunt decât expresia neliniștii din inima noastră, iar neliniștea implică necredință. „Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El” (Evrei 4:3).
Rugăciunea fără credință izvorăște adesea din focalizarea gândurilor noastre pe necaz sau problemă, și nu pe promisiunea lui Dumnezeu. Despre Avraam ni se spune că „nu s-a uitat la trupul său… nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu” (Romani 4:19-20). Așadar, să veghem și să ne rugăm ca să nu cădem în ispita de a ne ruga fără credință.” Amin?
de Jean Koechlin
Neemia 13:15-31
În pofida angajamentului pe care şi-l luase (10.31), poporul n-a mai respectat odihna de sabat. Neemia ia măsurile cele mai energice pentru remedierea acestei situaţii.
Oare nu se cuvine ca şi noi, dragi copii ai lui Dumnezeu, să dăm cel puţin tot atâta importanţă zilei Domnului, precum odinioară Israel sabatului Său? Cu siguranţă, noi nu ne mai aflăm sub Lege. Dar este trist că duminica poate fi considerată de unii creştini drept o zi de răgaz, sau de odihnă obişnuită, sau folosită pentru lecţii de şcoală care s-ar fi putut termina cu o zi mai devreme.
La ce ne duc cu gândul aceste porţi care trebuia să fie închise în timpul nopţii pentru protecţia faţă de pericolele venind din afară? Nu ne amintesc o dată în plus de cetatea sfântă despre care este scris: „Porţile ei nicidecum nu vor fi închise ziua, pentru că noapte nu va fi acolo… Şi nimic întinat nu va intra nicidecum în ea, nici cine practică urâciune şi minciună” (Apocalipsa 21.25, 27).
Cortina istoriei este căzută, în prezent, peste Israel. Ea se va ridica doar patru secole mai târziu (mai exact, patru sute patruzeci de ani), descoperindu-L pe Eliberatorul şi pe Mesia al lor, încă de pe prima pagină a Noului Testament.
Mana Zilnica 