Mana Zilnica

11 Decembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus deci le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă pâinea din cer, cea adevărată; pentru că pâinea lui Dumnezeu este aceea care coboară din cer și dă viață lumii”.

Ioan 6.32,33

Ce este deci Mana pentru cel credincios? Este Hristos întrupat, în smerenie pe acest pământ. Hristos este deci Mana, privit ca venit în trup, deopotrivă ca Cel care La descoperit pe Tatăl și ca Omul perfect. Harul Său, compasiunea, simpatia, tandrețea și dragostea Lui, pe toate le găsim în Mana pe care Dumnezeu nea dato ca hrană în timpul călătoriei noastre prin pustie.

El este cu deosebire prezentat ca Mană în acele epistole care se ocupă de caracterul de călător al credinciosului. „Gândiți-vă bine dar la Cel care a răbdat de la păcătoși așa mare împotrivire față de Sine, ca să nu obosiți, descurajându-vă în sufletele voastre” (Evrei 12.3). Cu alte cuvinte, suntem îndemnați să ne hrănim cu Hristos ca Mană, pentru a putea face față încercărilor, dificultăților și persecuțiilor pe care le întâlnim în pustie.

În aceeași manieră, Petru, care scrie evreilor împrăștiați în lume, ne îndreaptă privirile continuu către Hristos, văzut în caracterul Său de Mană. „La aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi și va lăsat un exemplu, ca să călcați pe urmele Lui” (1 Petru 2.21). Apostolul Pavel, de asemenea, îi hrănește pe sfinți cu Mana, așa cum am văzut deja în citatul din Evrei. Găsim același lucru și în epistola sa către Filipeni, deși cu o aplicație mai largă, însă aceeași Mană, de cel mai prețios caracter. „Și, la înfățișare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte, și chiar moarte de cruce” (Filipeni 2.59). În Evanghelii însă găsim Mana strălucind peste tot în jurul nostru, de unde o putem culege pentru a o folosi în nevoile fiecărei zile. Acolo găsim desfășurată acea viață minunată, viața Aceluia care a fost Omul Desăvârșit și, în același timp, Dumnezeu arătat în trup.

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci unde este multă înțelepciune este și mult necaz și cine își înmulțește știința își mărește durerea.

Eclesiastul 1.18

Oare este bine construit podul? (1)

Scriitorul german Max Eyth (1836-1906), inginer constructor, în nuvela sa de ficțiune, „Tragedia profesională”, descrie viața unui inginer care își câștigă notorietatea ridicând un grandios pod peste un fluviu, tocmai în zona unde acesta este și un braț la mare. Dificultatea proiectului constă în faptul că podul era supus fluxului și refluxului mării. Tânărul inginer devine centrul atenției contemporanilor datorită acestei importante lucrări, a cărei comandă o primise printr-un concurs de împrejurări cu totul neobișnuite. Lucrarea este inaugurată cu muzică și flamuri. El este pe prima pagină a ziarelor, un om cu faimă. Trăiește la Londra, unde își deschide un birou de arhitectură, și este căsătorit cu o femeie foarte frumoasă. Are o viață prosperă și tot ce-și dorește inima.

Dar un lucru – cunoscut numai de el și de soția lui – îi întunecă viața. Când vine toamna, el pleacă să-și vadă podul. Iar când furtuna urlă în noapte, iar ploaia cade în rafale, atunci stă la picioarele podului, cu inima strânsă cât un purice: „Oare este bine construit podul?”. Simte forța furtunii care se dezlănțuie împotriva stâlpilor de susținere. Și, de fiecare dată, reface calculele pentru a se asigura că stâlpii sunt, de fapt, destul de puternici, că a evaluat corect forța vântului și a valurilor. Când trece furtuna, se reîntoarce la Londra și redevine omul celebru care ocupă un loc atât de important în viața mondenă a marelui oraș.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TE ROGI PENTRU CINEVA DRAG CARE ESTE NEMÂNTUIT? – Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu… are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca niciunul să nu piară” (2 Petru 3:9)

Dacă te rogi pentru o persoană dragă ție, care nu este mântuită, iată o promisiune biblică pe care te poți baza astăzi: „Dumnezeu… are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca niciunul să nu piară.” Și te rog să pui în loc de cuvântul „niciunul” numele persoanei pentru care te rogi. Câtă vreme există viață, există nădejde! Ultima minune pe care a făcut-o Domnul Isus a fost mântuirea unui tâlhar care atârna pe cruce lângă El: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23:43). Sau, după cum scria compozitoarea Annie Johnson Flint: „Dragostea Sa nu are margini, harul Său este fără măsură, puterea Sa nu cunoaște sfârșit; căci din nemărginita Sa bogăție în Isus – El dăruiește, dăruiește, dăruiește mereu.” Indiferent cât de departe de Dumnezeu este persoana dragă ție, harul și îndurarea Lui pot s-o ajungă – deci, continuă să te rogi pentru ea.

Ascultă: „mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă” (Isaia 59:1). Domnul Isus a zis: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl” (Ioan 6:44). Deci, roagă-L pe Dumnezeu să-i scoată pe cineva în cale care să-i arate drumul spre mântuire. Mai presus de toate, nu te descuraja și nu ceda în fața îndoielii.

Nu uita: voia lui Dumnezeu este s-o mântuiască și, când știi că te rogi după voia Sa, te poți apropia de El cu încredere. El a inspirat aceste cuvinte (1 Ioan 5:14-15): „Îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” Fii sigur de asta, de astăzi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 9:5-15

Câţiva leviţi, ale căror nume sunt menţionate, invită poporul să se ridice pentru a-L binecuvânta pe Domnul. Şi ei Îi adresează, în numele întregii adunări, lunga rugăciune care ocupă restul acestui capitol. Cele dintâi cuvinte ale ei sunt: „Tu eşti Acelaşi, Doamne, Tu singur…” Apoi, întorcându-se în timp până la creaţie, leviţii laudă împlinirea scopurilor lui Dumnezeu, chemarea lui Avraam „a cărui inimă a fost găsită credincioasă” eliberarea din Egipt, de la Marea Roşie, grija răbdătoare acordată lui Israel de-a lungul călătoriei prin pustie,  cu darea legii, şi, în sfârşit, intrarea în ţară. Pronumele „Tu” (şi „a Ta”) folosit împreună cu un verb activ la persoana a II-a se regăseşte de douăzeci şi cinci de ori în aceste câteva versete.

Celebrarea lui Dumnezeu întâi pentru ce este El, apoi pentru ce a făcut, nu este oare un privilegiu pe care îl avem şi noi, de vreme ce aparţinem Domnului? Să ne aducem mereu aminte de ceea ce harul Lui a făcut pentru noi şi să ne străduim să găsim tot mai multe motive de recunoştinţă, care vor fi tot atâtea noi legături de dragoste cu Tatăl nostru ceresc şi cu Domnul Isus. Ca şi David, să ne îndemnăm sufletele să-L binecuvânteze pe Domnul şi să nu uite „nici una din binefacerile Lui” (Psalmul 103.2)! Dar, de fapt, aceste beneficii sunt nelimitate!