Mana Zilnica

Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.

Ioan 5.24

Puterea Cuvântului

O doamnă a fost puternic mișcată în sufletul ei când a auzit despre dreptatea care s-a arătat în moartea ispășitoare a Domnului Isus Hristos. Când a auzit binecuvântatele cuvinte ale Mântuitorului din versetul meditației de astăzi, ea a exclamat așa de tare, încât a fost auzită de toți din jur: „Are! Oh, spune chiar Isus: are viață veșnică”.

Da, acesta este Cuvântul lui Dumnezeu! Este plin de putere! De aceea, orice persoană care crede cu adevărat în Mântuitorul nu se poate îndoi de faptul că are viața veșnică. Nu știm prin ce fel de lupte sufletești a trecut doamna respectivă, dar imediat ce a înțeles că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, ea și-a simțit starea de vinovăție. Ea s-a întrebat: „Cum stau lucrurile cu păcatele mele?”. I s-a spus că sângele Domnului Isus, care este sfânt, curățește orice păcat. S-a aprins o luptă aprigă în interiorul ei. Dar este oare ceva prea greu pentru Domnul? Nu! Doamna a trecut din moarte la viață. Cuvintele Domnului i-au dat siguranță cu privire la două lucruri. Ea a recunoscut că este îndreptățită și că are viață veșnică. Ea L-a crezut pe Dumnezeu și o mare siguranță i-a cuprins inima.

Ce Carte binecuvântată! Puterea ei este veșnic mare, iar bogăția ei, nespus de adâncă! Nimeni nu trebuie să aibă temeri să vină la Isus, pentru că El Însuși a spus: „Pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi scoate afară” (Ioan 6.37).

coordonatori Bob & Debby Gass

TE ROGI CA DUMNEZEU SĂ-ȚI DEA UN COPIL? – Fundația S.E.E.R. România

„Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam.” (1 Samuel 1:27)

Ana își dorea atât de mult să devină mamă, încât „se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea”. (vers. 10). De fapt, ea a făcut o juruință înaintea lui Dumnezeu, promițând că, dacă îi va da un copil, „îl va închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui” (vers. 11). Și așa s-a întâmplat! Biblia relatează: „Când i s-au împlinit zilele, Ana a născut un fiu” (vers. 20). Același lucru i s-a întâmplat și lui Rut: „Boaz a născut pe Obed, din Rut” (Matei 1:5).

Rut era o văduvă săracă atunci când Dumnezeu i-a prezentat-o lui Boaz, proprietarul ogorului unde ea trudea din greu. Ea făcea parte dintre neamuri, iar el era iudeu – și prin Lege, le era interzis să se căsătorească. Însă Dumnezeu a dat la o parte bariera care le stătea în cale și, din unirea lor, a rezultat un băiat pe nume Obed. El va fi un strămoș al regelui David și în cele din urmă al Domnului nostru Isus Hristos. Dumnezeu a zis: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?” (Ieremia 32:27). Iar răspunsul, tot aici (Ieremia 32) în vers. 17: „Doamne… Tu ai făcut cerurile şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta!” Astăzi, dacă te rogi ca Dumnezeu să-ți dăruiască un copil, bazează-te pe aceste versete și crede-le: „Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra… Taci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El” (Psalmul 37:4-5, 7).

Domnul să-ți asculte ruga!

de Jean Koechlin

Neemia 2:9-20

Neemia a ajuns la Ierusalim având scrisori din partea împăratului. El începe prin a inspecta zidurile sau, mai degrabă, ceea ce mai rămăsese din ele. Fraţii lui îi relataseră despre ele (1.2-3), dar el vrea să evalueze personal extinderea stricăciunilor. Consternarea îl copleşeşte înaintea acestei privelişti cu care, în ce-i priveşte, locuitorii Ierusalimului se obişnuiseră! Fără nici o îndoială, şi noi, creştinii, ne aflăm în pericolul de a înceta să ne mai întristăm de situaţia de ruină în care Biserica responsabilă se găseşte astăzi. Nici un zid nu o protejează împotriva invaziei din partea lumii şi o astfel de stare serveşte perfect scopurilor vrăjmaşilor ei.

În timpul lui Zorobabel şi al lui Ezra, aceşti vrăjmaşi ai lui Israel se numeau Bişlam, Tabeel … Tatnai, Şetar-Boznai şi însoţitorii lor. Sub Neemia, Israel se confruntă cu Sanbalat, Tobia şi Gheşem. Diavolul foloseşte o varietate de lucrători. El îşi înnoieşte mereu „personalul”. Scopul lui însă este întotdeauna acelaşi: să menţină poporul lui Dumnezeu în înjosire şi în sclavie.

Neemia ştie ce trebuie făcut ca să-i îndemne pe bărbaţii din Ierusalim. Numele lui înseamnă: Domnul a mângâiat (sau ŤMângâierea Domnuluiť, cap. 1 v.1 notă). El primeşte acest răspuns îmbucurător şi încurajator: „Să ne ridicăm şi să reconstruim!” (v. 18).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

29 nov. 2020

29 Noiembrie 2020

Sufletul Meu este foarte întristat, până la moarte.

Marcu 14.34

Există două categorii ale suferințelor Domnului Isus: suferințele pe care le-a îndurat din partea oamenilor, în timpul vieții Sale, și suferințele cauzate de mânia lui Dumnezeu. Suferințele din partea omului au și ele două părți: cele produse direct de oameni, prin împotrivire și lepădare, și cele produse prin povara păcatelor pe care Domnul Isus a trebuit să le poarte atunci când a băut paharul pe care Tatăl I l-a dat să-l bea.

N-am fost noi, de multe ori, întristați la gândul păcatelor noastre? Ele arată pe deplin nebunia și ușurătatea inimii omenești. Noi, care prin păcatele noastre, am făcut ca paharul băut de Domnul să fie atât de amar și de cumplit, putem oare privi păcatul ca fiind neimportant în ochii lui Dumnezeu? Domnul a fost Acela care a cunoscut pe deplin cât de groaznic a fost acest pahar. Dacă inimile noastre, nenorocite așa cum sunt ele, nu simt păcatul, Hristos l-a simțit atunci când a băut paharul pentru noi și când a purtat păcatul nostru. Dacă inima nu înțelege gravitatea păcatului (nu în măsura în care Domnul o înțelege, bineînțeles, însă într-o oarecare măsură), dacă suntem străini de gravitatea lui, înseamnă că nu am pătruns deloc în gândurile lui Isus.

A avea inima atinsă de aceste lucruri este un lucru cu totul diferit de a le cunoaște doar cu mintea. A avea cunoștința gravității păcatului și a ceea ce L-a costat pe Domnul acest păcat și totodată a rămâne cu inima neatinsă este cu mult mai rău decât a nu cunoaște nimic din toate acestea. Nimeni însă nu poate înțelege pe deplin ce au însemnat suferințele Domnului. În grădina Ghetsimani, sufletul Său a fost „foarte întristat, până la moarte”.

J. N. Darby

Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea!

Ioan 15.9

Dragoste divină

Este greu pentru inimile noastre să înțeleagă cum a fost posibil ca ucenicii să fie iubiți de Domnul și Învățătorul lor așa cum L-a iubit Tatăl pe Fiul Său. Și totuși, așa a fost! Mântuitorul i-a iubit pe ai Săi, care erau în lume, și i-a iubit până la capăt. Ne putem întreba: A fost oare la ucenici ceva vrednic să atragă iubirea Domnului Isus Hristos? Este de ajuns să ne gândim doar la câteva împrejurări din viața unora dintre ei și vom înțelege cât de nevrednici au fost ei de dragostea Mântuitorului.

Să ne gândim la împrejurarea când Domnul Se îndrepta spre Ierusalim și nu a fost primit să găzduiască într-un sat al samaritenilor! În această situație dureroasă pentru orice om, vedem din nou strălucind măreția dragostei Domnului și Mântuitorului nostru. Doi ucenici I-au spus: „Doamne, vrei să spunem să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie?”. Însă Domnul Isus, în dragostea Sa divină, le-a răspuns cu blândețe: „Fiul Omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască” (Luca 9.55).

Același scop Îl are și cu tine, prieten drag! Mântuitorul Și-a dat viața pe cruce, ca și tu să fii mântuit. Astăzi este cel mai potrivit timp pentru a-L primi pe Mântuitorul. Bucuria ta va fi deplină, pentru veșnicie.

Este cu putință, Doamne, din țărâna frământată,
O ființă murdărită greu, ca mine,
Să ajung-al Tău copil, să-Ți spună „Tată”,
Să-l înalți până la Tine?

coordonatori Bob & Debby Gass

ORA DE VÂRF – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace” (Psalmul 29:11)

Oare de ce momentul de întoarcerea acasă, seara, se numește „oră de vârf”, când nimic nu se mișcă? Adevărata „oră de vârf” este mai degrabă când ajungem acasă, deoarece tuturor ne este foame și ne pierdem rapid răbdarea. Când ambii părinți lucrează, se întorc de obicei acasă obosiți, uneori iritați, dar copiilor nu le pasă – ei au nevoie de atenția lor imediată. Așa se creionează un cadru potrivit pentru ceartă. Există anumite lucruri pe care mama le poate face pentru a detona această bombă a orei de vârf.

Mai întâi, dă-le un telefon copiilor înainte de-a pleca de la serviciu. Lucrul acesta îți poate oferi un punct de pornire în rezolvarea problemelor care ar putea mocni acasă.

Al doilea lucru, roagă-te și fă un efort conștient, în drumul spre casă, pentru a te debarasa de responsabilitățile de la serviciu și de problemele acelei zile.

Al treilea, în ce privește cina, e înțelept să faci câte ceva de dimineață, sau în seara dinainte. O cină cu legume care pot merge din congelator direct în cuptor, împreună cu șnițelele pregătite dimineața, vor elibera presiunea din momentul în care stresul e cel mai mare. Cu cât familia mănâncă mai repede și nivelul de zahăr din sânge crește, cu atât mai bine.

Apoi, petrece-ți timp cu copiii înainte de-a le verifica temele. Tatăl ar putea să-i scoată la o plimbare prin cartier sau să joace fotbal cu ei.

În cele din urmă, puneți-i pe copii la culcare și rezervați-vă câteva clipe de liniște pentru voi. Nu e ușor să faci față orei de vârf cinci seri pe săptămână, dar cu o mică planificare, poate fi mai puțin stresant. Și iată o promisiune pentru ora de vârf: „Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace.” Iar noi spunem: „Doamne ajută, Doamne dă izbândă, tuturor părinților!” Amin!

de Jean Koechlin

Neemia 2:1-8

În timp ce fiii lui Iuda se aflau în mare necaz şi în ruşine, Neemia deţinea una dintre poziţiile cele mai de cinste la curte: cea de paharnic al împăratului. Ar fi putut, din egoism, să-şi păstreze acest post avantajos sau chiar să şi-l justifice, spunând: „Deoarece am încrederea împăratului, lângă el voi fi mai de folos poporului meu. Pentru scopul acesta m-a pus Dumnezeu aici”. Dar Neemia nu judecă în felul acesta. Inima lui, asemenea celei a lui Moise altădată, îl îndeamnă să-şi viziteze fraţii, pe fiii lui Israel (Fapte 7.23). Decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale palatului imperial, el alege „mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu„ (Evrei 11.25).

Să remarcăm că discuţia lui cu Artaxerxes nu este doar precedată (1.11), ci şi însoţită (v. 5) de rugăciune. Între întrebarea împăratului şi propriul răspuns, Neemia găseşte timp să-I vorbească lui Dumnezeu în inima sa. Numim aceasta „rugăciune-săgeată”. Să imităm mai des acest exemplu şi vom vedea, ca şi acest slujitor (al Domnului mai degrabă decât al împăratului), mâna bună a lui Dumnezeu odihnindu-se asupra noastră şi asupra a tot ce facem.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

28 nov. 2020

28 Noiembrie 2020

El îmi dă odihnă în pășuni verzi, mă duce la ape liniștite.

Psalmul 23.2

Apele liniștite vorbesc despre odihna inimii, datorată nu împrejurărilor favorabile, ci acelei păci care se ridică deasupra oricărei împrejurări. Isaia 26.3 spune: „Tu vei păzi în pace desăvârșită mintea care se sprijină pe Tine, pentru că se încrede în Tine”. Aceste cuvinte ne arată că putem avea o pace perfectă în mijlocul împrejurărilor care par să fie împotriva noastră.

Avem un exemplu cu privire la acest lucru în Domnul Isus Însuși. Ne aducem aminte de furtuna de pe lacul Galileii, când vântul bătea cu putere și valurile izbeau cu furie în micuța corabie în care El Se afla împreună cu ucenicii. Toți ceilalți din corabie, deși marinari încercați, au intrat în panică. Domnul însă „era la cârmă, dormind pe căpătâi” (Marcu 4.38).

De ce ucenicii nu s-au așezat și ei lângă El, împărtășind din acea pace care umplea inima Lui binecuvântată? L-au trezit din somn, iar El, cu un cuvânt, a potolit vântul și valurile, aducând o mare liniște. Totuși ucenicii erau la fel de „în siguranță” în timpul furtunii ca atunci, când marea se liniștise, de aceea nu avuseseră niciun motiv să nu împărtășească pacea Lui. Domnul poate să toarne pacea Sa în inimile noastre, însă vom avea nevoie de un căpătâi, pe care să ne plecăm capul; altfel nu ne putem bucura de această pace. Care a fost căpătâiul pe care El Și-a plecat capul? Dragostea perfectă a Tatălui Său! El știa că mâna Tatălui controla totul. Acele valuri înfuriate erau sub controlul Lui și, cunoscând dragostea neschimbătoare a Tatălui Său, Domnul Se putea odihni; iar același temei al odihnei ni-l oferă și nouă.

J. T. Mawson

Cine vorbește în chip ușuratic rănește ca străpungerea unei săbii, dar limba înțelepților aduce vindecare.

Proverbe 12.18

Limba înțelepților

Într-o zi, la o biserică din provincie, băiatul care slujea la altar a scăpat, din greșeală, paharul cu vin pentru împărtășanie. Preotul i-a tras o palmă și imediat l-a gonit, spunându-i: „Pleacă de aici și niciodată să nu-mi mai vezi fața”. Acel băiat a ajuns un aspru dictator. La început lider al unui detașament de opoziție, el nu avea să se mai întoarcă niciodată în biserică.

Într-o catedrală dintr-un mare oraș, un alt băiat cu slujbă la altar a scăpat și el cupa cu vin pentru împărtășanie. Preotul în exercițiu s-a întors spre el și i-a șoptit cu blândețe: „Nu-i nimic; într-o zi vei ajunge un mare preot”. Acel băiat a fost încurajat de acele cuvinte și mai târziu a ajuns un vestitor al evangheliei plin de bunătate.

Cuvintele noastre pot zidi sau pot dărâma. Câte cuvinte nepotrivite se aud în familiile celor care se numesc creștini, dar care cu inima sunt departe de Dumnezeu! Cuvintele rele aduc numai întristare. Cineva a spus: „Veghează asupra gândurilor tale – ele devin cuvinte! Veghează asupra cuvintelor tale – ele devin fapte!”. Cele spuse poate sunt adevărate; dar ce se va întâmpla cu sărmanul om pe care l-am rănit cu vorbe aspre? Un cuvânt răutăcios, o insinuare perfidă, o ocară adusă cuiva – un astfel de „cuvânt înaripat” își începe zborul nefast, cu urmări nebănuite. Numai Mântuitorul ne poate dărui și alinare și înțelepciunea de a vorbi. În școala divinului Învățător putem învăța cum limba omului înțelept dă știință plăcută și cum o vorbire potrivită aduce vindecare.

coordonatori Bob & Debby Gass

NU CÂRTI! – Fundația S.E.E.R. România

„Faceţi toate lucrurile fără cârtiri” (Filipeni 2:14)

În serialul de desene animate „Peanuts”, Lucy anunță: „Vai, ce morocănoasă mă simt astăzi.” Linus, fratele ei mai mic, care este mereu împăciuitor, răspunde: „Poate te-aș putea ajuta. Cum ar fi să-mi iei tu locul în fața televizorului, iar eu să-ți pregătesc ceva bun de mâncare? Uneori toți avem nevoie de puțin răsfăț pentru a ne simți mai bine.” Câteva minute mai târziu, Linus îi aduce lui Lucy un sandwich, câțiva biscuiți cu ciocolată și lapte. „Dorești să-ți mai aduc și altceva? Ceva la care eu nu m-am gândit?” întreabă el. „Da” izbucnește Lucy. „Există un lucru la care nu te-ai gândi. Nu vreau să mă simt bine!”

Adevărul este că unii oameni nu doresc să se simtă mai bine – ei au nevoie doar de atenție, iar modul prin care vor s-o primească este văicăreala. Cunoști pe cineva de felul acesta? Biblia ne spune în mod repetat să ne ferim de cârtiri. Ai nevoie de multă sinceritate ca să te întrebi: „Cât din ceea ce spun eu se concentrează pe nemulțumirea față de situația în care mă găsesc, în loc să se concentreze pe îmbunătățirea ei? Mi-am construit eu viața în jurul unor persoane care simt la fel, persoane care probabil s-ar supăra dacă m-aș hotărî să mă maturizez și să am o atitudine mai bună? Trăiesc eu în trecut, îngrijind răni vechi, refuzând să-i iert pe alții și pe mine însumi?” Numai timpul nu vindecă – însă discernământul da!

Domnul Isus a spus că atunci când cunoaștem adevărul el ne va face liberi (vezi Ioan 8:32). Când ești dispus să te confrunți cu adevărul despre atitudinea ta și să faci ceva în această privință, viața ta va începe să se îmbunătățească.

Și încă un gând: apostolul Pavel spune: „Bucuraţi-vă întotdeauna… Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.” (1 Tesaloniceni 5:16-18). Aceasta este voia lui Dumnezeu – așa că azi împlinește-o și nu cârti!

de Jean Koechlin

Neemia 1:11

Din punct de vedere istoric, cartea Neemia este ultima privire pe care Vechiul Testament ne permite s-o aruncăm asupra poporului Israel. Evenimentele descrise în ea încep la circa treizeci de ani după cele relatate în cartea Estera şi la treisprezece ani după întoarcerea lui Ezra. În consecinţă, învăţăturile ei ne sunt potrivite în special nouă, creştinilor peste care au ajuns sfârşiturile veacurilor (1 Cor. 10.11). Ce popor demn de compătimit! El se află în mare necaz şi în ruşine, după relatarea câtorva călători (v.3). Însă Dumnezeu a pregătit pe cineva care va pune la inimă această situaţie. Este Neemia! Acest om este sensibil la suferinţele şi la umilinţa celor care au rămas, care au scăpat din captivitate
şi mărturiseşte înaintea Domnului păcatele care le-au cauzat situaţia. Ezra făcuse şi el acelaşi lucru (Ezra 9). Dumnezeu alege întotdeauna, din mijlocul celor care iubesc poporul Său, instrumente ale eliberării lor.

Dar să ne fixăm ochii asupra Unuia mai mare decât Neemia. Cine a pus la inimă condiţia disperată a lui Israel şi a lumii în general, dacă nu Însuşi Fiul lui Dumnezeu? El a înţeles starea noastră mizerabilă, a pătruns până în acel abis al păcatului în care căzusem şi a venit să ne scoată din el.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

27 nov. 2020

27 Noiembrie 2020

„Ieșiți din mijlocul lor și fiți despărțiți”, spune Domnul; și „nu atingeți ce este necurat, și Eu vă voi primi; și vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice”, spune Domnul Cel Atotputernic.

2 Corinteni 6.17,18

Aici nu este vorba despre relația tainică de copii, formată prin acțiunea lucrării divine, ci de recunoașterea publică a poziției de fii prin separarea de rău.

Cititorul va face bine să înțeleagă această diferență importantă. Ea este de o mare valoare practică. Nu devenim fii ai lui Dumnezeu prin faptul că ne separăm de lume – „pentru că toți sunteți fii ai lui Dumnezeu, prin credința în Hristos Isus” (Galateni 3.26). „Dar tuturor celor care Lau primit lea dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu: celor care cred în Numele Lui, care au fost născuți nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu” (Ioan 1.12,13). „El, potrivit voii Sale, nea născut prin Cuvântul adevărului” (Iacov 1.18). Devenim copii ai lui Dumnezeu prin nașterea din nou, care – mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! – este o lucrare divină de la un capăt la altul. Ce contribuție am avut noi la nașterea noastră naturală? Și ce contribuție am putea avea la nașterea noastră spirituală? Niciuna!

Dar, de cealaltă parte, trebuie să ne amintim că Dumnezeu nui poate recunoaște în mod public și nu Se poate identifica decât cu aceia care, prin har, caută să umble întrun fel vrednic de El – un fel care se potrivește fiilor și fiicelor Domnului Atotputernic. Dacă purtarea noastră nu are caracterul Lui, dacă ne amestecăm cu tot felul de lucruri greșite și dacă ne înjugăm la un jug nepotrivit cu cei necredincioși, atunci cum neam aștepta ca Dumnezeu să ne recunoască, în mod public, ca fii ai Săi? Citim, în Evrei 11, despre aceia care au mărturisit „că sunt străini și călători pe pământ” și care au arătat „clar că ei caută o patrie”; despre unii ca aceștia ni se spune că „Dumnezeu nu Se rușinează de ei, ca să fie numit Dumnezeul lor”. El a putut să Se identifice în mod public cu ei și să recunoască faptul că Îi aparțineau.

C. H. Mackintosh

Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în împărăția cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri.

Matei 7.21

Cinci minute după moarte (3)

Nu este suficient să te supui unor învățături religioase, să te identifici cu o anumită biserică și să fii sârguincios în activități religioase și în fapte bune! Domnul Isus spune: „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în împărăția cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne!» N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege»” (Matei 7.21-23). Care este deci voia lui Dumnezeu? Însuși Hristos ne dă răspunsul: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca voi să credeți în Acela pe care El L-a trimis” (Ioan 6.29). Numai prin credința în Isus Hristos este posibil să fii salvat, nu pe baza unor fapte. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1.12).

După moarte nu mai există nicio posibilitate de a fi salvat. Astăzi Dumnezeu vă dă ocazia de a vă împăca cu El. Primiți acum oferta Sa! Nu veți regreta niciodată această hotărâre!

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE AGĂȚA DE OAMENI! (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Nu toţi sunt dintre ai noştri.” (1 Ioan 2:19)

În viața noastră există persoane cu care ne înțelegem bine și persoane cu care nu ne înțelegem. În unele cazuri, nici nu trebuie! Și vrem să fim bine înțeleși: aici nu vorbim despre a fi neiubitor, insensibil sau de a crea vrajbă. Apostolul Pavel a spus: „Dacă este cu putinţă… trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12:18). Noi vorbim aici despre oamenii de care Dumnezeu ne spune în mod clar să ne îndepărtăm, și să nu avem nicio legătură cu ei (vezi 2 Corinteni 5:11). Când e vorba despre cei care nu au ce căuta în viața ta, iată două lucruri pe care să le iei în considerare: primul este revelația. Biblia spune: „Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri.” Așa cum nu poți pune un dop pătrat la o sticlă rotundă sau cum nu poți amesteca uleiul cu apa, tot la fel există oameni care pur și simplu nu au ce căuta în viața ta. Al doilea aspect este separarea.

Apostolul Pavel spune: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci… cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice” (2 Corinteni 6:14-16). Așa că, atunci când Dumnezeu îți spune că o relație nu este bună pentru tine, ascultă-L și supune-te!

de Jean Koechlin

Ezra 10:1-19

Exemplul lui Ezra făcuse deja ca „toţi cei care tremurau la cuvintele Dumnezeului lui Israel” să se smerească împreună cu el (9.4). Acum, ca răspuns la rugăciunea lui, acelaşi simţământ se trezeşte în inimile unei mulţimi foarte mari de oameni din Israel, bărbaţi, femei şi copii (v. 1). Tinereţea (să fii tânăr) nu te poate împiedica să te întristezi de ceea ce-L dezonorează pe Dumnezeu. Aceste căsătorii cu persoane străine amintesc acelora dintre noi care sunt credincioşi despre mondenitate. „Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi; pentru că ce legătură este între dreptate şi fărădelege sau ce comuniune are lumina cu întunericul”? (2 Cor. 6.14).

Oare n-am permis noi în multe ocazii acestui intrus să pătrundă în casele şi în vieţile noastre? Tinerii au fost, adesea, primii care l-au introdus în casele părinţilor lor.

Ei bine! Nu este de ajuns să descoperim acest rău în lumina Cuvântului şi să ne smerim. Trebuie să acţionăm despărţindune de el. Aceasta va implica, spre exemplu, să ne examinăm obiceiurile cu o reală severitate: cărţile din biblioteca noastră, hainele, obiectele de toaletă…, ca să îndepărtăm fără milă toate lucrurile „străine”.

Este o misiune neplăcută, care va dura probabil un timp (v.13), dar acesta este preţul pentru reluarea relaţiilor fericite cu Domnul.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

26 nov. 2020

26 Noiembrie 2020

Am istorisit căile mele și Tu mi-ai răspuns; învață-mă hotărârile Tale.

Psalmul 119.26

Meditații asupra Psalmului 119 (6)

În această secțiune, de la versetul 25 la 32, psalmistul vorbește despre diferite căi. În versetul 26, el menționează căile sale. Ce a făcut el cu privire la ele? Le-a istorisit lui Dumnezeu, iar El i-a răspuns. Astăzi noi suntem în pericol de a ne istorisi căile înaintea lumii, spunând tuturor ceea ce facem. În Scriptură însă nu găsim un asemenea lucru, ci, așa cum vedem, psalmistul le-a istorisit Domnului. După ce ucenicii au fost trimiși în misiune de către Domnul, s-au întors la El și I-au istorisit tot ceea ce făcuseră și ceea ce-i învățaseră pe alții. Domnul le-a zis: „Veniți voi înșivă deoparte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin” (Marcu 6.30,31). Domnul a dorit să-i ia deoparte, ca ei să aibă personal un timp de părtășie cu El.

Este bine să istorisim Domnului căile noastre: dar să vedem și cum au procedat Pavel și Barnaba atunci când s-au întors din călătoria lor misionară, iar adunarea era strânsă laolaltă: „Când au ajuns și au strâns adunarea, le-au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu cu ei și că deschisese națiunilor o ușă a credinței” (Fapte 14.27). Ei le-au istorisit celor credincioși ceea ce Dumnezeu făcuse cu ei. Acesta este un lucru diferit. Nu trebuie să istorisim oamenilor ceea ce noi am făcut, ci ceea ce Dumnezeu a făcut. Dacă stăm în prezența Domnului, putem să-I istorisim căile noastre, fiindcă El evaluează totul în felul corect și fiindcă putem fi siguri că El ne ascultă. Prin urmare, psalmistul spune: „Învață-mă hotărârile Tale”. Îi istorisim Lui căile noastre, cu dorința ca El să ne învețe hotărârile și căile Lui.

M. Vogelsang

Toți am ajuns ca niște necurați și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită.

Isaia 64.6

Cinci minute după moarte (2)

Dacă ar sta în putința lui, fiecare om păcătos nepocăit s-ar întoarce la Dumnezeu în primele cinci minute după moarte. Dar această posibilitate nu există, după cum ne spune Biblia.

Ascultați acum Cuvântul lui Dumnezeu, când încă e posibilă mântuirea! Sunteți chemat acum să vă recunoașteți înaintea lui Dumnezeu păcatele și să-L primiți pe Hristos ca Salvator personal!

Sunt mulți oamenii care spun că sunt creștini, chiar dacă încă nu sunt născuți din nou și încă nu sunt curățiți de păcatele lor prin credința în sângele lui Hristos.

Cum se vor simți ei deja în primele cinci minute după moarte? O, ei și-au întemeiat speranța salvării lor veșnice pe teorii greșite, fără fundament! Ei așteaptă ca Dumnezeu să Se îndure de ei și să le dea un loc în cer, pentru că sunt membrii unei biserici, sau pentru că au întreprins o activitate religioasă plină de râvnă, sau pentru că au oferit daruri generoase în scopuri caritabile. În acest fel, ei cred că își pot dobândi intrare liberă în locuințele veșnice ale lui Dumnezeu.

Pentru că nădejdea lor se bazează pe o temelie falsă și nebiblică, ei nu vor intra după moarte în locul de odihnă. Ei aparțin acelora pe care Dumnezeu va trebui să-i condamne. Pentru astfel de oameni, deja primele cinci minute după moarte vor fi o groaznică trezire la realitate și o dezamăgire. Departe de Dumnezeu, existența lor veșnică va fi un chin nesfârșit.

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE AGĂȚA DE OAMENI! (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Luaţi-mă, şi aruncaţi-mă în mare…” (Iona 1:12)

Este o greșeală să te agăți de ceva sau de cineva, când Dumnezeu îți spune să-i dai drumul. Până nu asculți de Dumnezeu, furtuna în care te afli se va înteți – la fel ca în cazul lui Iona. Biblia precizează că „marea era din ce în ce mai înfuriată. El le-a răspuns: „Luaţi-mă, şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!” Oamenii aceştia vâsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se întărâta tot mai mult împotriva lor. Atunci au strigat către Domnul, şi au zis: „Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia, şi nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci, Tu, Doamne, faci ce vrei! Apoi au luat pe Iona, şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit.” (v. 11-15).

Dumnezeu are un plan pentru acei „Iona” cu care te confrunți, și s-ar putea ca ei să fie nevoiți să dea de greu, înainte de-a se ridica iarăși. Și câtă vreme tot încerci să-i salvezi, planul lui Dumnezeu este împiedicat și amânat. Problema lui Iona nu era că nu-L iubea pe Dumnezeu, ci că nu dorea să facă voia lui Dumnezeu. Așa că Dumnezeu a recurs la măsuri extreme pentru a-i capta atenția, pentru a-l împinge spre destinul său și pentru a salva cetatea Ninive. Tu nu-ți poți imagina ce plan are Dumnezeu pentru persoana la care îți cere să renunți și să-i dai drumul. Dacă este copilul Său răscumpărat, Dumnezeu dorește ca acea persoană să propășească (vezi Ieremia 29:11). El dorește s-o salveze și s-o elibereze pentru a face voia Lui – așa că… dă-i drumul!

de Jean Koechlin

Ezra 9:5-15

Să luăm seama la atitudinea lui Ezra din acest capitol şi s-o imităm. Oricine altcineva ar fi adus poporului reproşurile cele mai severe. Ezra însă se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu, acuzându-se pe sine împreună cu întregul Israel. Jertfind doisprezece boi şi doisprezece ţapi (8.35), el reafirmase unitatea poporului lui Dumnezeu. O consecinţă naturală a acestei unităţi este împărţirea responsabilităţii şi a suferinţei (vezi 1 Corinteni 12.26). Ce lecţie în această privinţă ne dă acest slujitor al lui Dumnezeu! El ne învaţă nu numai să evităm să scoatem în evidenţă greşelile altor creştini, ci şi să simţim noi înşine ruşinea şi durerea lor înaintea Domnului. „Dumnezeul meu, îmi este ruşine şi nu îndrăznesc să-mi ridic faţa către Tine” spune omul lui Dumnezeu (v. 6).

Cuvintele lui Ezra sunt cu adevărat mişcătoare. Ele pun în antiteză îndurarea Dumnezeului lui Israel cu nerecunoştinţa poporului Său. Dar, în timp ce simte profund greutatea păcatului pe care nu l-a comis personal, Ezra n-are nici o putere să facă ceva pentru a-l îndepărta de sub ochii unui Dumnezeu sfânt. Unul singur a avut puterea să împlinească ispăşirea. Fiul lui Dumnezeu, luând asupra Sa păcatele noastre, a fost în stare să exclame în suferinţa Sa inexprimabilă: „M-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile Mele …” (Psalmul 40.12).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

25 nov. 2020

25 Noiembrie 2020

Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi.

Exod 12.13

Mielul pascal ne vorbește despre faptul că siguranța există doar la adăpostul sângelui (Exod 12 și 13). Sentința judecății asupra Egiptului fusese pronunțată. Toți cei întâi-născuți urmau să fie nimiciți într-o singură noapte. Nimeni nu făcea excepție: nici cei săraci, nici cei bogați, nici cei morali, nici cei imorali. Cuvântul lui Dumnezeu fusese rostit: toți întâii-născuți din Egipt vor muri. Exista însă vreo cale pentru a scăpa de această judecată teribilă? Da, exista o cale, una singură: sângele mielului!

Fiilor lui Israel li s-a spus să ia un miel fără pată, să-l înjunghie și să stropească sângele lui pe pragul de sus și pe ușorii ușilor casei; iar promisiunea lui Dumnezeu pentru cei care aveau să facă așa era: „Când voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi”. Așa s-a și întâmplat: îngerul nimicitor a trecut pe lângă fiecare casă care avea semnul sângelui și a intrat în fiecare casă care nu era marcată cu sânge, aducând acolo judecata la îndeplinire, astfel încât nu a fost nicio casă a egiptenilor în care să nu existe un mort.

Diferența a fost făcută doar de sânge. Nu de faptul că ei vedeau sângele, ci că Dumnezeu îl vedea: „Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi”. Siguranța lor nu stătea în felul în care ei apreciau valoarea sângelui, ci în felul cum Dumnezeu o aprecia. Singura chestiune era dacă ei se aflau sau nu la adăpostul acestui sânge. Nu era vorba de mărimea casei, nici de faptul că erau ignoranți sau învățați, tineri sau bătrâni, de poziție înaltă sau joasă – singurul lucru important cu privire la siguranța lor era dacă își puseseră încrederea în sânge. Cei care au acceptat remediul lui Dumnezeu prin sânge și-au stropit cu el pragul de sus și ușorii ușilor și au rămas în casă la adăpostul acelui sânge, până când îngerul nimicitor a trecut pe lângă ei. Siguranța stătea doar în sânge.

H. H. Snell

A murit și bogatul și l-au îngropat. Pe când era el în Locuința Morților, în chinuri, și-a ridicat ochii, a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui.

Luca 16.22,23

Cinci minute după moarte (1)

Ce vor însemna pentru dumneavoastră primele cinci minute după moarte? Gândurile despre viață și despre moarte, despre Dumnezeu, despre Hristos, despre salvare, despre iad și soarta veșnică a omului neîntors la Dumnezeu, toate acestea vă vor apărea atunci într-o cu totul altă perspectivă decât cea de până acum. Atunci veți recunoaște că învățăturile Bibliei despre aceste lucruri sunt adevărate.

În aceste prime cinci minute după moarte, cel care în timpul vieții lui a refuzat să primească vestea lui Dumnezeu despre salvarea în Isus Hristos va constata îngrozit că acum este prea târziu.

Biblia spune clar că, pentru oamenii care în timpul vieții nu s-au întors la Dumnezeu, nu mai este posibilă salvarea după moarte. Moartea nu aduce o schimbare în relația omului cu Dumnezeu. Prin moarte, nimeni nu este curățit de răul pe care l-a făcut în viața lui. Moartea n-ar putea să facă așa ceva, pentru că ea este desprinderea sufletului de trup, de mădularele prin care sufletul a lucrat. Aceste mădulare sunt foarte strâns legate de suflet, dar și foarte diferite față de el. Gândurile, conștiința și simțurile sunt independente de mădularele care, prin moarte, trec în putrezire.

Urechile noastre, ochii noștri, mâinile noastre și așa mai departe, toate acestea trec în putrezire odată ce apare moartea. Însă chiar dacă toate părțile componente ale trupului omului sunt deconectate, prin moarte, totuși sufletul există mai departe și poate să gândească, să simtă, să se bucure sau să se teamă. Sufletul nu este sudat de trup, tot așa cum trupul nu este sudat de haine.

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU VORBEȘTE PRIN GÂNDURILE NOASTRE – Fundația S.E.E.R. România

„Voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt, şi ştiţi orice lucru” (1 Ioan 2:20)

Ai purtat vreodată o conversație cu cineva în mintea ta? Așa-i că ai jucat când rolul unuia, când rolul celuilalt? Deci, gândește-te la următorul lucru: dacă poți avea o conversație cu tine însuți în mintea ta, nu crezi că și Dumnezeu poate avea o conversație cu tine în mintea ta? Dar aici intervine următoarea problemă: mințile noastre nu sunt demne de încredere, deoarece le-am poluat cu multă mizerie. Și de aceea, noi ne îndoim de capacitatea Sa de a ne vorbi prin gândurile noastre. Când Dumnezeu te răscumpără, El începe să-ți înnoiască mintea (vezi Romani 12:2).

Apostolul Pavel scrie: „Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos.” (1 Corinteni 2:16). Ai înțeles? Când Dumnezeu te mântuie, El începe să-Și planifice și să Își transmită intențiile prin tine. El vorbește prin numeroase și diferite canale – mintea ta este doar unul dintre ele. Biblia spune: „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Să remarcăm sintagma „voința și înfăptuirea.” De fapt, Dumnezeu îți va direcționa voința și va crea în tine dorința de a face ceea ce Îi face Lui plăcere. Și în călăuzirea Sa găsim perseverență.

Când ai dorința de a face ceva și acel ceva tot revine în mintea ta, cu siguranță Dumnezeu vrea să-ți vorbească. De aceea este crucial să-ți monitorizezi mintea și să evaluezi gândurile pe care le întreții. Domnul Isus a zis: „voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus” (Ioan 15:3). Curăță-ți mintea în fiecare zi prin Cuvântul lui Dumnezeu, și rămâi pe frecvență pentru a auzi ce-ți spune El!

de Jean Koechlin

Ezra 8:31-36; 9:1-4

În timpul primei întoarceri în Ierusalim, Cirus înmânase iudeilor repatriaţi un număr dintre vasele Casei lui Dumnezeu. Nici Ezra, nici însoţitorii lui n-au plecat cu mâinile goale. Împăratul şi anturajul său, ca şi israeliţii care au rămas în exil, au dat daruri pentru templu.

Cu această bogăţie care ar fi putut atrage jefuitori, firava caravană fără escortă (dar protejată de mâna bună a lui Dumnezeu) a ajuns la Ierusalim. Prima lor preocupare este să înmâneze preţioasa încărcătură preoţilor responsabili. Apoi „repede”, în acord cu ordinul pe care-l primiseră (7.17), aduc sacrificii.

Să ne gândim la „talanţii” care ni s-au încredinţat pentru drum (Matei 25.15). Ce valoare adăugăm noi tuturor acestor daruri pe care ni le-a acordat Domnul: sănătate, inteligenţă, memorie şi, mai presus de toate, Cuvântul Lui? Când vom ajunge în cetatea cerească, totul va fi cântărit şi numărat la scara de valori a sanctuarului (vezi v. 33; Luca 12, sf. v. 48).

Totuşi, întoarcerea lui Ezra este umbrită dintr-o dată de ceea ce aude despre popor. Astfel, asistăm la o scenă de durere şi de lacrimi. „Râuri de apă curg din ochii mei, pentru că nu se păzeşte legea Ta” spune psalmistul (Ps. 119.136).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

24 nov. 2020

24 Noiembrie 2020

Prin credință, Avraam, când a fost încercat, l-a adus jertfă pe Isaac; și el, care își însușise promisiunile, oferea jertfă pe singurul său fiu.

Evrei 11.17

Este bine să observăm că Dumnezeu ne face o mare cinste atunci când ne testează inimile. Nu citim nicăieri că «Domnul la testat pe Lot». Nicidecum! Sodoma la testat pe Lot; el nu a ajuns niciodată la acea stare înaltă care să permită încercarea lui de către Dumnezeu Însuși. Era mult prea evident că între inima lui și Dumnezeu era o distanță atât de mare, încât nu mai era nevoie de cuptorul de foc pentru a da la iveală acest lucru. Sodoma nu ar fi reprezentat niciodată o ispită pentru Avraam. Acest lucru sa putut vedea în mod clar din întâlnirea pe care Avraam a avuto cu împăratul Sodomei, în Geneza 14. Dumnezeu știa foarte bine că Avraam Îl iubea pe El cu mult mai mult decât iubea Sodoma, dar a vrut să scoată în evidență că slujitorul Său Îl iubea mai presus decât oricine și orice, punând mâna pe acela care era cel mai aproape de el și cel mai scump inimii lui.

„Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, … pe Isaac.” Da, pe Isaac, copilul promisiunii, ținta speranței îndelung amânate, obiectul iubirii părintești și acela în care urmau să fie binecuvântate toate națiunile pământului! Acest Isaac trebuie să fie oferit ca arderedetot. Iată o încercare de credință cu mult mai prețioasă decât aurul care piere și care totuși este încercat prin foc, ca să aibă ca urmare: laudă, glorie și onoare (1 Petru 1.7).

Dacă Avraam nu sar fi sprijinit din toată inima pe Domnul, nar fi putut asculta fără șovăire de o poruncă prin care era pus la o încercare atât de grea. Dar Dumnezeu Însuși era sprijinul viu și statornic al inimii sale și de aceea era pregătit să renunțe la tot pentru El.

C. H. Mackintosh

Prindeți-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile.

Cântarea Cântărilor 2.15

Lucruri mici

Într-un parc dintr-o țară mediteraneeană, printre multele plante de o rară frumusețe aflate acolo, un sicomor încânta privirea tuturor prin înfățișarea sa falnică și atrăgătoare. De la o vreme însă, frunzișul sicomorului a început să se ofilească și într-o zi pomul chiar s-a uscat din rădăcină. Proprietarul acelui parc a povestit ce s-a întâmplat cu sicomorul de s-a uscat. Într-o zi observase cum un vierme se avântase să escaladeze pomul și căuta să intre sub coajă. Tocmai atunci acolo se afla și un botanist. Fiindcă stăpânul a vrut să omoare viermele, botanistul l-a rugat să lase viermele să intre sub coaja pomului pentru a observa ce avea să se întâmple. Și ce anume a reușit să facă un singur vierme mic unui pom așa de mare și de frumos? După doi ani, sicomorul cel falnic odinioară devenise o buturugă.

În viața spirituală a oamenilor se găsesc astfel de „viermi” ai păcatului, mici, dar care se infiltrează sub „coaja” vieții lor. Un singur păcat, pe care îl consideră mic, poate strica via cea mare a vieții. Este de ajuns un singur gând rău, ca să zămislească o mare nenorocire. Atenție deci, păcatul pândește la ușa inimilor noastre! Lucrurile mici pot strica lucrări mari! Persoana lui Hristos este izvorul divin al întregii prospețimi și energii spirituale. În El sufletul găsește tot ce are nevoie cu adevărat. Lui trebuie să ne încredințăm pe noi înșine pentru a ne oferi puterea de a înțelege pericolele lucrurilor mici, dar care sunt dăunătoare sufletului.

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂ DOVADĂ DE MILĂ (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Fiţi… miloşi…” (1 Petru 3:8)

Compasiune înseamnă „să fii părtaș la pasiunea altcuiva.” Cum să faci asta? Ai putea, de exemplu, să descoperi motivul pentru care cealaltă persoană este atât de stresată și de deprimată. Ce o preocupă, de ce este așa de pătimașă și cum ai putea tu să te implici? Sau poate că tocmai a fost diagnosticată cu o boală (hipertensiune, diabet, artrită, cancer etc.). Ce ar trebui să faci tu, când fratele sau verișorul tău plănuiește o nuntă sofisticată sau a cumpărat o casă nouă într-un cartier luxos? Poate un coleg tocmai a obținut o promovare, iar restul colegilor sunt plini de invidie și de resentimente. Atitudinile sunt schimbătoare în cele mai bune condiții – și indiscutabil sunt urâte în cele mai rele condiții! Însă persoana care a fost promovată radiază, așa că intră în pasiunea ei și radiază împreună cu ea! Poate un cunoscut de-al tău a pierdut o persoană dragă și nu știi ce să-i spui. Nu spune nimic; fii doar alături de el!

Biblia ne spune: „Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng” (Romani 12:15). Cu alte cuvinte, dacă cineva suferă, suferă împreună cu el; și dacă este fericit, bucură-te cu el și pentru el! Ia parte la pasiunea lui – acesta este modul în care dai dovadă de compasiune! În efortul nostru de a părea sfinți, suntem duri și insensibili uneori. Iată ce a afirmat Apostolul Pavel despre această problemă: „Ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare.” (Coloseni 3:12). Unii dintre noi avem mai mult de muncit la asta decât alții. Dar nu există alternativă! Biblia spune: „Să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi.” Asta te include și pe tine, nu-i așa? Așadar, astăzi – ia parte la pasiunea cuiva!

de Jean Koechlin

Ezra 8:1; 8:15-30

Adunarea îşi face tabăra lângă râul Ahaba. Pentru a-şi completa rândurile, Ezra trebuie să trimită după unii dintre leviţi. Puţini sunt lucrătorii
şi
mare este secerişul le spune Domnul ucenicilor Săi (Matei 9.37). Astăzi, El priveşte asupra tuturor răscumpăraţilor Săi de pe pământ şi îi ştie pe nume pe aceia care vor să-I slujească cu adevărat.

Este acum totul gata pentru plecare? Nu; un lucru esenţial lipseşte încă! Întocmai cum un călător nu pleacă fără să-şi studieze mai înainte harta, lui Ezra îi este necesar să cunoască drumul pe care trebuie să-l urmeze şi, în consecinţă, Îl consultă pe Domnul. „Calea cea dreaptă pentru noi şi pentru copiii noştri” nu este oare cea a ascultării depline de Dumnezeu? Hristos a fost primul care a evidenţiat-o în această lume (1 Petru 2.21), astfel încât Scriptura, care ne descoperă paşii desăvârşiţi ai căii Lui, devine într-un fel o „hartă rutieră” pentru noi. Vai, adesea pierdem calea sigură şi adevărată, pentru că mergem pe căile întortocheate ale voinţei noastre!

Smerenia, dependenţa, încrederea în Dumnezeu şi nu în om sunt câteva dintre lecţiile binecuvântate pe care le învăţăm în compania lui Ezra … sau, mai degrabă, în compania Domnului Isus.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

23 nov. 2020

23 Noiembrie 2020

Oile Mele aud glasul Meu, și Eu le cunosc și ele Mă urmează.

Ioan 10.27

El tocmai dăduse un exemplu despre acest lucru în cazul orbului din capitolul precedent. Domnul Sa oprit lângă el, ia deschis ochii, la scos din iudaism și la făcut închinător al Său, al Fiului lui Dumnezeu. Există de asemenea câteva ilustrații frumoase ale acestor trăsături ale Bunului Păstor, relatate în Evanghelia după Ioan. Una se află în primul capitol. „Isus l-a văzut pe Natanael venind spre El și a spus despre el: «Iată, cu adevărat, un israelit în care nu este viclenie». Natanael I-a spus: «De unde mă cunoști?» Isus a răspuns și i-a zis: «Înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut, când erai sub smochin»” (Ioan 1.47,48).

El Își cunoaște oile din veșnicie; iar când vine timpul potrivit, le cheamă pe nume și glasul Său pătrunde în sufletele lor, le conduce afară și le face să recunoască faptul că El este Păstorul cel bun. La fel ca în dimineața învierii, când El a spus: „Maria”, iar ea imediat a răspuns: „Rabuni”, tot așa și astăzi, El vorbește și oile ascultă glasul Lui șiL urmează de îndată. Așa i-a chemat El pe toți cei din turma Lui și așa îi va chema până la cel din urmă. „Eu cunosc oile Mele” sunt cu siguranță cuvinte ce mângâie mult inimile celor ai Săi.

Aflați încă în această pustie – deși urmându-L pe El – și adesea lipsiți de credință și obosiți, cât de puternică este ispita de a ne îndoi de grija și de dragostea Domnului! „Eu cunosc oile Mele” sunt cuvinte ce ar trebui să risipească orice teamă, să alunge orice neliniște, asigurându-ne că ochii Lui sunt întotdeauna ațintiți asupra noastră, că El înțelege orice greutate sau nevoie prin care trecem și că, mai presus de toate, ne cunoaște în mod desăvârșit!

E. Dennett

S-a stârnit o mare furtună de vânt și valurile loveau în corabie, încât corabia era aproape să se umple.

Marcu 4.37

Domnul – un ajutor în necaz

În anul 2005, uraganul Katrina, asaltând mai multe state ale Americii, a lăsat în urmă pagube covârșitoare.

O familie de oameni credincioși mai în vârstă din Mississippi, soț și soție, avertizați cu privire la furtună, și-au părăsit la timp casa și s-au refugiat într-o clădire special amenajată. După ce s-a potolit furtuna, s-au întors la casa lor. Dar ce dezolare: casa lor era distrusă în întregime! Unde aveau ei să locuiască de acum? Fiica lor i-a sunat și i-a rugat să meargă la ea în Atlanta. Dar nu aveau bani pentru zbor, pentru că toate băncile erau închise.

Au încercat să mai salveze câteva lucruri personale dintre dărâmături. Au găsit câteva fotografii de familie, îmbibate de apă. Când bărbatul a desprins poza tatălui său din ramă, ca să o pună la uscat, au căzut de acolo bancnote în valoare de 366 de dolari. Această sumă ajungea exact pentru două bilete de avion spre Atlanta! Cât de mult s-au bucurat că Domnul Isus le-a răspuns rugăciunilor și că le-a dat exact ceea ce aveau nevoie.

Poate și barca ta este puternic scuturată de furtună. Ți-e frică și strigi către Dumnezeu. Furtuna crește și valurile sunt gata să te cuprindă. Și zici: unde este Dumnezeul meu? Pune-ți încrederea în Dumnezeu, căci El are mijloace de izbăvire pentru fiecare. Ajutorul Său este pe măsura Atotputerniciei Sale, iar corabia în care Se află Domnul nu se poate scufunda.

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂ DOVADĂ DE MILĂ (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul este plin de milă” (Iacov 5:11)

Când vorbim de mila lui Hristos, Biblia ne mai învață două lucruri: Biblia spune că mila Domnului înțelege nevoile altora. Autorul epistolei către Evrei scrie că „n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi…” (Evrei 4:14-15). Domnul Isus ne înțelege – ce ușurare! Oricare ar fi situația, provocarea sau necazul în care ne găsim, Domnul Isus ne spune: „Te pot înțelege. Am trecut și eu pe acolo!”

Presiune? Respingere? Durere? Ispită? Defăimare? Minciuni? Acuzații false?

El înțelege, pentru că S-a confruntat cu astfel de situații. Biblia ne învață că mila Domnului răspunde la nevoile altora. Nu e suficient să recunoști și să înțelegi nevoile altora. Tu ai fost chemat la acțiune într-un mod practic; altfel, mila ta este lipsită de sens. Domnul Isus le-a răspuns celor bolnavi vindecându-i, celor flămânzi hrănindu-i și celor pierduți prezentându-le vestea bună a Evangheliei. Mila nu are limite! Mila sponsorizează un copil flămând, ajută la schimbarea cauciucului când cineva stă neputincios la marginea drumului, îi oferă hrană celui înfometat, ascultă cu răbdare pe cel ce are nevoie de un prieten… Mila se murdărește pe mâini; scrie cecuri; își sacrifică timpul, programul stabilit dinainte, dorințele și visele – pentru a împlini nevoile altora.

Biblia spune: „Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine, şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul; căci Dumnezeu era cu El.” (Faptele Apostolilor 10:38). Care este principala ta grijă în viață: să arăți bine, sau să faci bine? Dacă vrei să te asemeni tot mai mult cu Domnul Isus Hristos, știi deja răspunsul la această întrebare! Așa că, dă dovadă de milă!

de Jean Koechlin

Ezra 7:19-28

Ezra a păzit Cuvântul lui Dumnezeu şi n-a făcut de ruşine Numele Lui. Ezra şi oamenii care se strâng ca răspuns la chemarea sa vor fi făcuţi conştienţi de propria slăbiciune (sunt cel mult o mie cinci sute), dar, în acelaşi timp, şi de faptul că Dumnezeu le-a „pus înainte o uşă deschisă, pe care nimeni nu poate s-o închidă„ (Apoc. 3.8).

Artaxerxes I (Longimanus), zis Mână Lungă, asemenea predecesorilor săi Cirus şi Darius, este un instrument pregătit de Domnul ca să ţină deschisă
uşa reîntoarcerii la Ierusalim pentru rămăşiţa exilată a lui Iuda.

Scrisoarea împăratului arată că el era atent la toate. Întâi restabileşte închinarea în Ierusalim, cu tot ce era necesar jertfelor şi întreţinerii leviţilor; apoi pune în funcţie magistraţi şi judecători; în sfârşit, lucru remarcabil, dă instrucţiuni lui Ezra pentru a le face cunoscut tuturor legile Dumnezeului său (v. 25). „Inima împăratului în mâna Domnului este ca nişte izvoare de apă: El o îndreaptă încotro vrea” (Prov. 21.1; vezi şi Prov. 8.15-16). Ezra îl binecuvântează pe Domnul, ca pe Acela care a pus astfel de gânduri în inima împăratului. Să ne străduim, asemenea lui Ezra, să vedem întotdeauna „mâna”, da, „mâna bună a lui Dumnezeu” (v. 6, 9, 28; 8.18, 31), în orice ni se întâmplă.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

22 nov. 2020

22 Noiembrie 2020

Atunci Isus i-a spus: „Pune-ți sabia la locul ei, pentru că toți cei care iau sabia, de sabie vor pieri. Sau gândești că nu pot să rog acum pe Tatăl Meu, și să-Mi pună la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?”.

Matei 26.52,53

Petru și Domnul său (9) – O sabie și șaizeci de mii de îngeri

Petru avea un caracter energic, emoțional și impulsiv. Acest caracter natural al lui nu era un lucru rău în sine, însă au fost momente când, fără ajutorul Duhului Sfânt și al harului, caracterul său l-a determinat să facă ceea ce nu era potrivit cu gândul lui Hristos. Vedem că, ori de câte ori s-a întâmplat așa, Domnul, în credincioșia Sa, n-a trecut peste lucrul respectiv, ci l-a atenționat pe Petru.

O astfel de împrejurare a avut loc în grădina Ghetsimani, când cei care fuseseră trimiși de la preoții de seamă au venit să-L prindă pe Domnul Isus. Petru a scos sabia și i-a tăiat urechea unui slujitor al marelui preot (Ioan 18.10; Luca 22.50,51). Domnul însă i-a zis lui Petru: „Pune sabia în teacă. Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?” (Ioan 18.11). Petru, prin acțiunea lui, a arătat că era ignorant cu privire la scopul lui Hristos de a merge la cruce. Apoi Domnul l-a avertizat cu solemnitate că cei care scot sabia vor pieri de sabie. Oare nu înțelegea el că douăsprezece legiuni de îngeri ar fi fost la dispoziția Domnului, dacă El le-ar fi cerut?

Douăsprezece legiuni înseamnă aproximativ șaizeci de mii de îngeri. Domnul însă vorbește de „mai mult” de douăsprezece legiuni! În Isaia 37.36 vedem ceea ce un singur înger a putut face unei armate numeroase. Acest lucru face ca sabia lui Petru să pară complet lipsită de putere și inadecvată. Câteva ceasuri mai târziu, Domnul avea să-i spună lui Pilat: „Dacă Împărăția Mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii Mei ar fi luptat” (Ioan 18.36). Nici Pilat și nici Petru nu au înțeles adevărata luptă în care Domnul urma să intre și din care avea să iasă ca Biruitor glorios.

B. Reynolds

Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi ca prinos și ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu.

Efeseni 5.2

Ce vedem la cruce?

Jertfa de pe cruce a Mântuitorului nostru Isus Hristos a ispășit păcatele noastre. Pe baza acestei jertfe ne putem apropia de Dumnezeu.

Moartea Domnului Isus Hristos are o valoare atât de mare înaintea lui Dumnezeu, încât ea constituie, am putea spune, un nou temei de arătare a măreției dragostei infinite a Tatălui ceresc pentru Fiul Său. Mântuitorul a putut spune: „Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau”.

Moartea Domnului Isus pe cruce a arătat în chip absolut devotamentul Lui pentru slava Tatălui.

Prin cruce, răul venit în lume prin Satan – și, odată cu el, mizeria, moartea, judecata – a dat prilej să se manifeste slava lui Dumnezeu. Dreptatea, măreția și dragostea lui Dumnezeu și-au găsit împlinirea cerințelor în Isus Hristos cel răstignit. Tot la cruce se dezvăluie desăvârșirea Persoanei Domnului Isus Hristos: supunerea față de voia Tatălui, iubirea Sa, ascultarea Sa chiar cu prețul vieții, pentru slăvirea Tatălui ceresc și pentru mântuirea celor iubiți de El, răbdarea Lui desăvârșită, încrederea Lui în Dumnezeu chiar și atunci când era părăsit din cauza păcatelor noastre. Nimic nu L-a împiedicat pe Mântuitorul să-Și ducă la bun sfârșit lucrarea, cu dorința fierbinte ca toți cei care se încred în El să fie prezentați ca oameni fericiți înaintea Tatălui ceresc. Toate acestea sunt motive să ne ocupăm mai mult cu lucrarea Mântuitorului Isus Hristos cel răstignit.

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂ DOVADĂ DE MILĂ (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Când l-a văzut, i s-a făcut milă de el” (Luca 10:33)

Multe dicționare definesc mila drept simpatie, compasiune sau grijă – toate acestea fiind reacții emoționale. Însă mila Domnului Isus transcende emoțiile și se transpune în faptă. Mila asemănătoare cu a lui Hristos recunoaște nevoile altora. „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora” (Filipeni 2:3-4).

Să observăm expresia „mai presus de el însuși”… să ne uităm la persoanele din viața noastră și să ne spunem: „mai presus de mine însumi.” Dacă ai tendința de a fi egoist, va dura o vreme până îți vei însuși acest concept. Să remarcăm însă și cuvintele: „să se uite… la foloasele altora.” Uneori acești „altora” sunt persoane cu multe greșeli și care nu sunt ușor de iubit. De exemplu, ce spui de cei din închisori? Poate crezi: „Ei bine, au primit ce-au meritat.” Poate – dar tu ai primit mereu ce ai meritat? Sau pur și simplu nu ai fost prins?! Gândește-te la asta! Când vizitezi un bolnav sau pe cineva în închisoare, Domnul Isus a spus că „Mie mi le faceți!” (Matei 25:40).

În Luca 23:43, El a arătat milă față de un criminal condamnat la moarte prin crucificare și l-a mântuit. Nu trebuie să alegi față de cine dai dovadă de milă! Biblia spune: „Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atotputernic” (Iov 6:14). Maica Tereza s-a rugat: „Permite-mi Doamne, chiar dacă ești ascuns sub masca respingătoare a mâniei, a crimei sau a nebuniei, să Te pot recunoaște și să spun: „Doamne Isuse, Tu care suferi, este așa de plăcut să Te pot sluji!” Încearcă deci astăzi să dai dovadă de milă… slujitoare!

de Jean Koechlin

Ezra 7:1-18

S-au scurs aproximativ patruzeci de ani între evenimentele din cap. 6 şi cele cu care începe cap. 7; este vorba de călătoria lui Ezra sub domnia lui Artaxerxes. Spre deosebire de preoţii neglijenţi − a căror problemă a fost în cap. 2.61-62 − Ezra este capabil să reconstituie genealogia întorcându-se până la Aaron. De asemenea, el este „cărturar priceput în legea lui Moise„. Cât de bine este să fim instruiţi în Cuvântul lui Dumnezeu! Dar nu este de ajuns să-l cunoaştem prin inteligenţă şi memorie, asemenea materiilor învăţate la şcoală. Acest gen de cunoaştere nu serveşte decât la umflarea mândriei (1 Corinteni 8.1; 13.2). Este deci vital să iubim acest Cuvânt şi Persoana pe care ne-o prezintă. Priviţi-l pe Ezra! El „îşi îndreptase inima să caute legea Domnului” (v. 10), şi nu numai să o caute, ci şi „s-o împlinească„, deoarece cunoaşterea (chiar cu inima) nu este suficientă, dacă nu punem în practică ceea ce ne-a învăţat Scriptura (Iacov 1.22). Numai când aceste condiţii sunt împlinite, o persoană va putea să-şi asume responsabilitatea de a-i învăţa pe alţii.

Cu bunăvoinţă şi generozitate, împăratul a dat toate dispoziţiile necesare pentru a-i permite lui Ezra să întreprindă călătoria şi, de asemeni, să se ocupe, la sosirea lui, de lucrarea casei Domnului.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

21 nov. 2020

21 Noiembrie 2020

Samson a coborât la Timna și a văzut o femeie în Timna, dintre fiicele filistenilor.

Judecători 14.1

Prima faptă făcută în independență de Samson ne arată că nu putem pune accent prea mult pe importanța primului pas. Acest prim pas este cel care costă și el este cel care deschide calea pentru toți ceilalți pași. Pentru un tânăr, care pornește pe drumul credinței sau pe cel al slujirii, cât de important este ca primul pas să fie făcut în direcția cea bună! Dacă privim la primul pas al lui Samson vedem că, din nefericire, a fost un pas făcut în jos.

Așa că, atunci când citim că Samson „a coborât”, acest lucru ne sugerează, împreună cu tot ceea ce s-a întâmplat după aceea, că pasul a fost unul în jos. A coborât la Timna și a văzut-o pe una dintre fiicele filistenilor. Primul pas pe care Samson l-a făcut a fost să se alieze cu vrăjmașii lui Dumnezeu.

Mărturia lui Samson ar fi trebuit să fie una a separării, însă primul lucru făcut de el a fost să se pună în legătură cu vrăjmașul. În felul acesta, prin acest prim pas, el a stabilit caracterul relației și al mărturiei sale. Un om care primește o filisteancă la pieptul său nu poate fi un martor împotriva filistenilor. Să aplicăm acest lucru la relația noastră cu această lume. Dacă ne alipim de lume, cum am putea da mărturie cu credincioși împotriva ei? Cât de mulți sunt cei care doresc să fie nazirei ai lui Dumnezeu și totuși primul pas pe care îl fac este să se pună în legătură cu un sistem care este împotriva voii lui Dumnezeu. Cum pot lupta împotriva filistenilor, dacă sunt alipit de unul dintre ei? Cum poate cineva menține o mărturie împotriva unui sistem cu care s-a identificat în cel mai intim mod? A menține o poziție de separare costă și este dureros, iar Samson și-a ruinat întreaga mărturie prin acest prim pas al său. Niciodată nu a recuperat pe deplin ceea ce a pierdut în felul acesta.

S. Ridout

V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu aveți viața veșnică.

1 Ioan 5.13

Întrebarea fetiței (3)

Scriitorul a mărturisit mamei întristate că, înainte ca fetița să-i pună acea întrebare, el era departe de Dumnezeu. Se îndoia de existența Creatorului. Oamenii îl priveau pe scriitor ca pe o călăuză în viață, deși cărarea vieții lui mergea în jos, spre pierzarea veșnică. Întrebarea fetiței l-a condus către marea schimbare, prin credința în Mântuitorul.

„Îl iubești pe Isus?”, iată întrebarea cu care este întâmpinat acum sufletul tău.

Napoleon spunea: „Sunt de acord că natura existenței lui Hristos este misterioasă, însă acest mister satisface în totul aspirațiile oamenilor. Respinge-L, și lumea devine o enigmă inexplicabilă! Crede-L, și vei afla în El răspunsurile la toate întrebările ce frământă rasa umană!”.

Cuvintele niciunui alt om n-au fost atât de atrăgătoare ca ale Mântuitorului, deoarece niciun alt om nu a putut răspunde la întrebările fundamentale ale sufletului omenesc, așa cum a făcut-o El. Răspunsurile lui Hristos la întrebările și la căutările omului au o valoare permanentă, datorită Persoanei Domnului, datorită lucrării Sale de răscumpărare de la cruce. Valoarea lor rămâne, pentru că El rămâne! Răspunsurile lui Hristos au un caracter universal: ele corespund nevoilor tuturor oamenilor. Cine Îl cunoaște pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor nu va fi dezamăgit niciodată. Un astfel de om a trecut din moarte la viață.

coordonatori Bob & Debby Gass

PRACTICĂ BUNĂTATEA! – Fundația S.E.E.R. România

„Îmbrăcaţi-vă… cu bunătate…” (Coloseni 3:12)

Deoarece oamenii cu care avem de-a face în fiecare zi, remarcă purtarea pe care o avem, Biblia ne sfătuiește să ne îmbrăcăm „cu bunătate”. Însă uneori bunătatea este ultimul lucru la care ne gândim. Gândește-te de câte ori ai trecut pe lângă un om beat, întins pe asfalt, fără să te oprești sau să suni după ajutor. Sau de câte ori ai lăsat ca afacerile și presiunile de la serviciu să te facă să fii tăios și sec cu ceilalți. Haideți să învățăm din pățania unui tânăr care lucra în departamentul de vânzări al unui supermarket (și să nu facem la fel!) În prima lui zi de serviciu, o doamnă s-a apropiat de el, dorind să cumpere o jumătate de căpățână de salată verde. El a încercat s-o facă să se răzgândească, însă ea a insistat. În cele din urmă, el i-a zis: „Trebuie să merg în spate să vorbesc cu șeful.” S-a dus în biroul magazinului, fără să-și dea seama că femeia a mers după el. Când l-a văzut pe șef, el i-a spus: „A venit o toantă care dorește să cumpere o jumătate de căpățână de salată verde. Ce să-i spun?” Văzând expresia îngrozită de pe fața șefului, băiatul s-a întors, a văzut femeia, s-a schimbat brusc și a spus pe cel mai suav ton: „Iar această doamnă drăguță dorește să cumpere cealaltă jumătate!”

Uneori, când îi faci un compliment cuiva, ți se va răspunde: „Ești prea drăguț!” Dar de fapt ceea ce dorește acea persoană să spună este: „Mai zi o dată!”

După ce Robert E. Lee, comandantul general al armatei Statelor Unite, s-a retras din funcție, el a devenit președintele Colegiului Washington din Lexington, Virginia. Într-o zi, un student nou a intrat în biroul său ca să-i ceară un exemplar al regulamentului de ordine interioară. Fostul general i-a răspuns: „Fiule, noi nu avem o carte cu reguli. Singura noastră regulă este bunătatea.” Așadar, practică bunătatea în fiecare zi – inclusiv astăzi!