28 Noiembrie 2020
El îmi dă odihnă în pășuni verzi, mă duce la ape liniștite.
Psalmul 23.2
Apele liniștite vorbesc despre odihna inimii, datorată nu împrejurărilor favorabile, ci acelei păci care se ridică deasupra oricărei împrejurări. Isaia 26.3 spune: „Tu vei păzi în pace desăvârșită mintea care se sprijină pe Tine, pentru că se încrede în Tine”. Aceste cuvinte ne arată că putem avea o pace perfectă în mijlocul împrejurărilor care par să fie împotriva noastră.
Avem un exemplu cu privire la acest lucru în Domnul Isus Însuși. Ne aducem aminte de furtuna de pe lacul Galileii, când vântul bătea cu putere și valurile izbeau cu furie în micuța corabie în care El Se afla împreună cu ucenicii. Toți ceilalți din corabie, deși marinari încercați, au intrat în panică. Domnul însă „era la cârmă, dormind pe căpătâi” (Marcu 4.38).
De ce ucenicii nu s-au așezat și ei lângă El, împărtășind din acea pace care umplea inima Lui binecuvântată? L-au trezit din somn, iar El, cu un cuvânt, a potolit vântul și valurile, aducând o mare liniște. Totuși ucenicii erau la fel de „în siguranță” în timpul furtunii ca atunci, când marea se liniștise, de aceea nu avuseseră niciun motiv să nu împărtășească pacea Lui. Domnul poate să toarne pacea Sa în inimile noastre, însă vom avea nevoie de un căpătâi, pe care să ne plecăm capul; altfel nu ne putem bucura de această pace. Care a fost căpătâiul pe care El Și-a plecat capul? Dragostea perfectă a Tatălui Său! El știa că mâna Tatălui controla totul. Acele valuri înfuriate erau sub controlul Lui și, cunoscând dragostea neschimbătoare a Tatălui Său, Domnul Se putea odihni; iar același temei al odihnei ni-l oferă și nouă.
J. T. Mawson
Cine vorbește în chip ușuratic rănește ca străpungerea unei săbii, dar limba înțelepților aduce vindecare.
Proverbe 12.18
Limba înțelepților
Într-o zi, la o biserică din provincie, băiatul care slujea la altar a scăpat, din greșeală, paharul cu vin pentru împărtășanie. Preotul i-a tras o palmă și imediat l-a gonit, spunându-i: „Pleacă de aici și niciodată să nu-mi mai vezi fața”. Acel băiat a ajuns un aspru dictator. La început lider al unui detașament de opoziție, el nu avea să se mai întoarcă niciodată în biserică.
Într-o catedrală dintr-un mare oraș, un alt băiat cu slujbă la altar a scăpat și el cupa cu vin pentru împărtășanie. Preotul în exercițiu s-a întors spre el și i-a șoptit cu blândețe: „Nu-i nimic; într-o zi vei ajunge un mare preot”. Acel băiat a fost încurajat de acele cuvinte și mai târziu a ajuns un vestitor al evangheliei plin de bunătate.
Cuvintele noastre pot zidi sau pot dărâma. Câte cuvinte nepotrivite se aud în familiile celor care se numesc creștini, dar care cu inima sunt departe de Dumnezeu! Cuvintele rele aduc numai întristare. Cineva a spus: „Veghează asupra gândurilor tale – ele devin cuvinte! Veghează asupra cuvintelor tale – ele devin fapte!”. Cele spuse poate sunt adevărate; dar ce se va întâmpla cu sărmanul om pe care l-am rănit cu vorbe aspre? Un cuvânt răutăcios, o insinuare perfidă, o ocară adusă cuiva – un astfel de „cuvânt înaripat” își începe zborul nefast, cu urmări nebănuite. Numai Mântuitorul ne poate dărui și alinare și înțelepciunea de a vorbi. În școala divinului Învățător putem învăța cum limba omului înțelept dă știință plăcută și cum o vorbire potrivită aduce vindecare.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU CÂRTI! – Fundația S.E.E.R. România
„Faceţi toate lucrurile fără cârtiri” (Filipeni 2:14)
În serialul de desene animate „Peanuts”, Lucy anunță: „Vai, ce morocănoasă mă simt astăzi.” Linus, fratele ei mai mic, care este mereu împăciuitor, răspunde: „Poate te-aș putea ajuta. Cum ar fi să-mi iei tu locul în fața televizorului, iar eu să-ți pregătesc ceva bun de mâncare? Uneori toți avem nevoie de puțin răsfăț pentru a ne simți mai bine.” Câteva minute mai târziu, Linus îi aduce lui Lucy un sandwich, câțiva biscuiți cu ciocolată și lapte. „Dorești să-ți mai aduc și altceva? Ceva la care eu nu m-am gândit?” întreabă el. „Da” izbucnește Lucy. „Există un lucru la care nu te-ai gândi. Nu vreau să mă simt bine!”
Adevărul este că unii oameni nu doresc să se simtă mai bine – ei au nevoie doar de atenție, iar modul prin care vor s-o primească este văicăreala. Cunoști pe cineva de felul acesta? Biblia ne spune în mod repetat să ne ferim de cârtiri. Ai nevoie de multă sinceritate ca să te întrebi: „Cât din ceea ce spun eu se concentrează pe nemulțumirea față de situația în care mă găsesc, în loc să se concentreze pe îmbunătățirea ei? Mi-am construit eu viața în jurul unor persoane care simt la fel, persoane care probabil s-ar supăra dacă m-aș hotărî să mă maturizez și să am o atitudine mai bună? Trăiesc eu în trecut, îngrijind răni vechi, refuzând să-i iert pe alții și pe mine însumi?” Numai timpul nu vindecă – însă discernământul da!
Domnul Isus a spus că atunci când cunoaștem adevărul el ne va face liberi (vezi Ioan 8:32). Când ești dispus să te confrunți cu adevărul despre atitudinea ta și să faci ceva în această privință, viața ta va începe să se îmbunătățească.
Și încă un gând: apostolul Pavel spune: „Bucuraţi-vă întotdeauna… Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.” (1 Tesaloniceni 5:16-18). Aceasta este voia lui Dumnezeu – așa că azi împlinește-o și nu cârti!
de Jean Koechlin
Neemia 1:11
Din punct de vedere istoric, cartea Neemia este ultima privire pe care Vechiul Testament ne permite s-o aruncăm asupra poporului Israel. Evenimentele descrise în ea încep la circa treizeci de ani după cele relatate în cartea Estera şi la treisprezece ani după întoarcerea lui Ezra. În consecinţă, învăţăturile ei ne sunt potrivite în special nouă, creştinilor peste care au ajuns sfârşiturile veacurilor (1 Cor. 10.11). Ce popor demn de compătimit! El se află în mare necaz şi în ruşine, după relatarea câtorva călători (v.3). Însă Dumnezeu a pregătit pe cineva care va pune la inimă această situaţie. Este Neemia! Acest om este sensibil la suferinţele şi la umilinţa celor care au rămas, care au scăpat din captivitate
şi mărturiseşte înaintea Domnului păcatele care le-au cauzat situaţia. Ezra făcuse şi el acelaşi lucru (Ezra 9). Dumnezeu alege întotdeauna, din mijlocul celor care iubesc poporul Său, instrumente ale eliberării lor.
Dar să ne fixăm ochii asupra Unuia mai mare decât Neemia. Cine a pus la inimă condiţia disperată a lui Israel şi a lumii în general, dacă nu Însuşi Fiul lui Dumnezeu? El a înţeles starea noastră mizerabilă, a pătruns până în acel abis al păcatului în care căzusem şi a venit să ne scoată din el.
Mana Zilnica 