Mana Zilnica

29 Noiembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Sufletul Meu este foarte întristat, până la moarte.

Marcu 14.34

Există două categorii ale suferințelor Domnului Isus: suferințele pe care le-a îndurat din partea oamenilor, în timpul vieții Sale, și suferințele cauzate de mânia lui Dumnezeu. Suferințele din partea omului au și ele două părți: cele produse direct de oameni, prin împotrivire și lepădare, și cele produse prin povara păcatelor pe care Domnul Isus a trebuit să le poarte atunci când a băut paharul pe care Tatăl I l-a dat să-l bea.

N-am fost noi, de multe ori, întristați la gândul păcatelor noastre? Ele arată pe deplin nebunia și ușurătatea inimii omenești. Noi, care prin păcatele noastre, am făcut ca paharul băut de Domnul să fie atât de amar și de cumplit, putem oare privi păcatul ca fiind neimportant în ochii lui Dumnezeu? Domnul a fost Acela care a cunoscut pe deplin cât de groaznic a fost acest pahar. Dacă inimile noastre, nenorocite așa cum sunt ele, nu simt păcatul, Hristos l-a simțit atunci când a băut paharul pentru noi și când a purtat păcatul nostru. Dacă inima nu înțelege gravitatea păcatului (nu în măsura în care Domnul o înțelege, bineînțeles, însă într-o oarecare măsură), dacă suntem străini de gravitatea lui, înseamnă că nu am pătruns deloc în gândurile lui Isus.

A avea inima atinsă de aceste lucruri este un lucru cu totul diferit de a le cunoaște doar cu mintea. A avea cunoștința gravității păcatului și a ceea ce L-a costat pe Domnul acest păcat și totodată a rămâne cu inima neatinsă este cu mult mai rău decât a nu cunoaște nimic din toate acestea. Nimeni însă nu poate înțelege pe deplin ce au însemnat suferințele Domnului. În grădina Ghetsimani, sufletul Său a fost „foarte întristat, până la moarte”.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea!

Ioan 15.9

Dragoste divină

Este greu pentru inimile noastre să înțeleagă cum a fost posibil ca ucenicii să fie iubiți de Domnul și Învățătorul lor așa cum L-a iubit Tatăl pe Fiul Său. Și totuși, așa a fost! Mântuitorul i-a iubit pe ai Săi, care erau în lume, și i-a iubit până la capăt. Ne putem întreba: A fost oare la ucenici ceva vrednic să atragă iubirea Domnului Isus Hristos? Este de ajuns să ne gândim doar la câteva împrejurări din viața unora dintre ei și vom înțelege cât de nevrednici au fost ei de dragostea Mântuitorului.

Să ne gândim la împrejurarea când Domnul Se îndrepta spre Ierusalim și nu a fost primit să găzduiască într-un sat al samaritenilor! În această situație dureroasă pentru orice om, vedem din nou strălucind măreția dragostei Domnului și Mântuitorului nostru. Doi ucenici I-au spus: „Doamne, vrei să spunem să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie?”. Însă Domnul Isus, în dragostea Sa divină, le-a răspuns cu blândețe: „Fiul Omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască” (Luca 9.55).

Același scop Îl are și cu tine, prieten drag! Mântuitorul Și-a dat viața pe cruce, ca și tu să fii mântuit. Astăzi este cel mai potrivit timp pentru a-L primi pe Mântuitorul. Bucuria ta va fi deplină, pentru veșnicie.

Este cu putință, Doamne, din țărâna frământată,
O ființă murdărită greu, ca mine,
Să ajung-al Tău copil, să-Ți spună „Tată”,
Să-l înalți până la Tine?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ORA DE VÂRF – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace” (Psalmul 29:11)

Oare de ce momentul de întoarcerea acasă, seara, se numește „oră de vârf”, când nimic nu se mișcă? Adevărata „oră de vârf” este mai degrabă când ajungem acasă, deoarece tuturor ne este foame și ne pierdem rapid răbdarea. Când ambii părinți lucrează, se întorc de obicei acasă obosiți, uneori iritați, dar copiilor nu le pasă – ei au nevoie de atenția lor imediată. Așa se creionează un cadru potrivit pentru ceartă. Există anumite lucruri pe care mama le poate face pentru a detona această bombă a orei de vârf.

Mai întâi, dă-le un telefon copiilor înainte de-a pleca de la serviciu. Lucrul acesta îți poate oferi un punct de pornire în rezolvarea problemelor care ar putea mocni acasă.

Al doilea lucru, roagă-te și fă un efort conștient, în drumul spre casă, pentru a te debarasa de responsabilitățile de la serviciu și de problemele acelei zile.

Al treilea, în ce privește cina, e înțelept să faci câte ceva de dimineață, sau în seara dinainte. O cină cu legume care pot merge din congelator direct în cuptor, împreună cu șnițelele pregătite dimineața, vor elibera presiunea din momentul în care stresul e cel mai mare. Cu cât familia mănâncă mai repede și nivelul de zahăr din sânge crește, cu atât mai bine.

Apoi, petrece-ți timp cu copiii înainte de-a le verifica temele. Tatăl ar putea să-i scoată la o plimbare prin cartier sau să joace fotbal cu ei.

În cele din urmă, puneți-i pe copii la culcare și rezervați-vă câteva clipe de liniște pentru voi. Nu e ușor să faci față orei de vârf cinci seri pe săptămână, dar cu o mică planificare, poate fi mai puțin stresant. Și iată o promisiune pentru ora de vârf: „Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace.” Iar noi spunem: „Doamne ajută, Doamne dă izbândă, tuturor părinților!” Amin!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 2:1-8

În timp ce fiii lui Iuda se aflau în mare necaz şi în ruşine, Neemia deţinea una dintre poziţiile cele mai de cinste la curte: cea de paharnic al împăratului. Ar fi putut, din egoism, să-şi păstreze acest post avantajos sau chiar să şi-l justifice, spunând: „Deoarece am încrederea împăratului, lângă el voi fi mai de folos poporului meu. Pentru scopul acesta m-a pus Dumnezeu aici”. Dar Neemia nu judecă în felul acesta. Inima lui, asemenea celei a lui Moise altădată, îl îndeamnă să-şi viziteze fraţii, pe fiii lui Israel (Fapte 7.23). Decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale palatului imperial, el alege „mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu„ (Evrei 11.25).

Să remarcăm că discuţia lui cu Artaxerxes nu este doar precedată (1.11), ci şi însoţită (v. 5) de rugăciune. Între întrebarea împăratului şi propriul răspuns, Neemia găseşte timp să-I vorbească lui Dumnezeu în inima sa. Numim aceasta „rugăciune-săgeată”. Să imităm mai des acest exemplu şi vom vedea, ca şi acest slujitor (al Domnului mai degrabă decât al împăratului), mâna bună a lui Dumnezeu odihnindu-se asupra noastră şi asupra a tot ce facem.