10 Noiembrie 2020
Purtând întotdeauna în trup omorârea lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să fie arătată în trupul nostru; pentru că noi, cei care trăim, întotdeauna suntem dați morții datorită lui Isus, pentru ca și viața lui Isus să fie arătată în carnea noastră cea muritoare.
1 Corinteni 4.10,11
Pentru a face față responsabilității noastre avem nevoie de veghere continuă și de o credincioșie neabătută. Aceasta vrea apostolul să sugereze când spune: „Întotdeauna purtăm în trupul nostru omorârea lui Isus”. Momentele de relaxare sunt cele mai periculoase perioade din viața noastră. Uităm așa de des că mijlocul trebuie să ne fie întotdeauna încins și că, după ce am luat întreaga armură a lui Dumnezeu și am biruit totul, trebuie să rămânem în picioare.
În același timp avem nevoie să învățăm să fim necruțători în judecata de sine. De multe ori suntem ca Saul, care a cruțat cele mai bune oi și vite, sub pretextul că erau destinate slujbei Domnului. Nu, nimic nu trebuie cruțat, ci tot ceea ce ține de mine, ca om natural, tot eul, carnea, tot ceea ce sunt eu, trebuie dat morții. Atunci, și numai atunci, Hristos va străluci. Pentru împlinirea acestui scop este Dumnezeu nevoit adesea să acționeze atât de aspru cu privire la noi; căci vasul de lut trebuie spart, dacă vrem ca lumina dinăuntru să strălucească.
Unde însă – ar putea întreba cineva – se găsește puterea pentru a face față unei asemenea responsabilități? Nu poate fi găsită decât în preocuparea cu Hristosul aflat în slavă. „Iar noi toți, privind ca într-o oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în același chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului” (2 Corinteni 3.18). Fiind astfel transformați, asemănarea cu Hristos va străluci în afară și vom reflecta slava prin care suntem schimbați.
E. Dennett
Și Domnul a fost cu Iosif și Și-a întins bunătatea peste el. L-a făcut să găsească favoare înaintea mai-marelui casei turnului.
Geneza 39.21
Să suferi nevinovat
Pentru că nu a cedat ispitei păcatului, Iosif a ajuns în temniță. Temător de Dumnezeu – aceasta era acuzarea lui. Trebuia să sufere fără să existe, așadar, un motiv întemeiat. Pentru el, o conștiință bună înaintea lui Dumnezeu era mai prețioasă decât o viață plăcută, deși condițiile din închisoare nu erau ușoare. Psalmul 105.18 dă glas durerii sale: „I-au strâns picioarele în butuci”.
Dumnezeu a văzut că Iosif a rămas statornic și că nu a păcătuit nici când a fost ispitit, nici când încercarea devenea tot mai grea. Acest tânăr suferea în închisoare fără să se revolte. Pentru a-i întări credința, Domnul i-a arătat lui Iosif că era cu el și că aprecia credincioșia lui. Domnul l-a eliberat din închisoare, deși nu imediat. Tot Domnul a făcut ca Iosif să fie bine văzut de supraveghetorul închisorii.
Această istorie veche din Biblie este foarte actuală. Dacă tinerii nu se lasă seduși de păcat, pentru că vor să păstreze o conștiință bună, vor suporta consecințele. Dumnezeu este de partea lor, îi întărește pe cale și le dăruiește pacea Sa în inimă. Dumnezeu aprobă și apreciază o viață trăită cu evlavie și supunere față de El: „este un lucru demn de laudă dacă cineva, pentru conștiința lui față de Dumnezeu, suferă întristare, îndurând pe nedrept” (1 Petru 2.19).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CONTROLEAZĂ-ȚI GÂNDIREA! – Fundația S.E.E.R. România
„Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa” (Proverbele 1:5)
Pe măsură ce îți analizezi greșelile, îți dai seama că mintea ta din acel moment a fost cea care le-a provocat, și din acest motiv trebuie să-ți controlezi gândirea. „Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa.” Cum facem lucrul acesta? Învățând să apreciem modul în care gândesc ceilalți și stând mereu în preajma celor care sunt diferiți de tine. Tu vei gândi la fel ca aceia cu care îți petreci timpul. Când petreci timp cu cei care gândesc altfel decât tiparele, probabil vei fi un deschizător de drumuri. S-o recunoaștem: de fiecare dată când găsim un mod de a gândi care dă roade, cea mai mare tentație a noastră este să ne bazăm pe el la nesfârșit – chiar dacă în anumite situații nu dă rezultate.
Când ai ca scop protejarea succesului de care te bucuri deja, pui frână procesului care te poate duce spre un succes și mai mare! E bine să păstrezi o tradiție veche, dar trebuie să ții minte că fiecare tradiție a fost o idee bună la început, poate chiar una revoluționară, dar nu toate tradițiile sunt o idee bună pentru viitor. Când te agăți de ceva care este deja fixat, te opui schimbării – chiar și schimbării în bine. De aceea este important să-ți pui la încercare gândirea.
Dr John Maxwell scrie: „În anii tinereții, nu vei greși atât de tare pe cât cred unii. În anii bătrâneții, nu vei avea atâta dreptate pe cât cred alții. Iar în toți ceilalți ani, vei fi mai bun decât ai crezut că poți fi!” Așadar, începe – măcar de astăzi – să-ți controlezi gândirea!
de Jean Koechlin
2 Cronici 35:1-14
Celebrarea Paştelui de către Iosia şi popor ocupă aici aproape întregul capitol, în timp ce 2 Împăraţi nu i-a consacrat decât trei versete (23.21-23). Este rezultatul întoarcerii la Domnul, la care am asistat în capitolul anterior. Paştele era pentru Israel cea dintâi instituire divină (prin lege). Dumnezeu li-l dăduse chiar înainte ca ei să fi părăsit Egiptul. El reprezenta memorialul marii eliberări a lui Israel.
Un astfel de „memorial” au şi copiii lui Dumnezeu de astăzi (1 Corinteni 11.24-25). În jurul Mesei Domnului, în fiecare zi dintâi a săptămânii, cei răscumpăraţi îşi aduc aminte de marea lor mântuire şi de Cel care a împlinit-o. Ce caracterizează în acelaşi timp şi Paştele de atunci şi închinarea creştină de astăzi? În primul rând, prezenţa chivotului: Hristos (v. 3). Apoi, în mod necesar, sfinţenia: Chivotul fiind sfânt, trebuia ca leviţii să se sfinţească, ca să fie potriviţi acestei prezenţe. În sfârşit, motivul însuşi al sărbătorii era aducerea de jertfe. Ele ne reamintesc de jertfa pe care fiecare credincios este chemat să o ofere, nu numai duminica, ci fără încetare, lui Dumnezeu: „o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (Evrei 13.15).
Mana Zilnica 