Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “noiembrie 26, 2020”

26 Noiembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Am istorisit căile mele și Tu mi-ai răspuns; învață-mă hotărârile Tale.

Psalmul 119.26


Meditații asupra Psalmului 119 (6)

În această secțiune, de la versetul 25 la 32, psalmistul vorbește despre diferite căi. În versetul 26, el menționează căile sale. Ce a făcut el cu privire la ele? Le-a istorisit lui Dumnezeu, iar El i-a răspuns. Astăzi noi suntem în pericol de a ne istorisi căile înaintea lumii, spunând tuturor ceea ce facem. În Scriptură însă nu găsim un asemenea lucru, ci, așa cum vedem, psalmistul le-a istorisit Domnului. După ce ucenicii au fost trimiși în misiune de către Domnul, s-au întors la El și I-au istorisit tot ceea ce făcuseră și ceea ce-i învățaseră pe alții. Domnul le-a zis: „Veniți voi înșivă deoparte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin” (Marcu 6.30,31). Domnul a dorit să-i ia deoparte, ca ei să aibă personal un timp de părtășie cu El.

Este bine să istorisim Domnului căile noastre: dar să vedem și cum au procedat Pavel și Barnaba atunci când s-au întors din călătoria lor misionară, iar adunarea era strânsă laolaltă: „Când au ajuns și au strâns adunarea, le-au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu cu ei și că deschisese națiunilor o ușă a credinței” (Fapte 14.27). Ei le-au istorisit celor credincioși ceea ce Dumnezeu făcuse cu ei. Acesta este un lucru diferit. Nu trebuie să istorisim oamenilor ceea ce noi am făcut, ci ceea ce Dumnezeu a făcut. Dacă stăm în prezența Domnului, putem să-I istorisim căile noastre, fiindcă El evaluează totul în felul corect și fiindcă putem fi siguri că El ne ascultă. Prin urmare, psalmistul spune: „Învață-mă hotărârile Tale”. Îi istorisim Lui căile noastre, cu dorința ca El să ne învețe hotărârile și căile Lui.

M. Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

Toți am ajuns ca niște necurați și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită.

Isaia 64.6



Cinci minute după moarte (2)

Dacă ar sta în putința lui, fiecare om păcătos nepocăit s-ar întoarce la Dumnezeu în primele cinci minute după moarte. Dar această posibilitate nu există, după cum ne spune Biblia.

Ascultați acum Cuvântul lui Dumnezeu, când încă e posibilă mântuirea! Sunteți chemat acum să vă recunoașteți înaintea lui Dumnezeu păcatele și să-L primiți pe Hristos ca Salvator personal!

Sunt mulți oamenii care spun că sunt creștini, chiar dacă încă nu sunt născuți din nou și încă nu sunt curățiți de păcatele lor prin credința în sângele lui Hristos.

Cum se vor simți ei deja în primele cinci minute după moarte? O, ei și-au întemeiat speranța salvării lor veșnice pe teorii greșite, fără fundament! Ei așteaptă ca Dumnezeu să Se îndure de ei și să le dea un loc în cer, pentru că sunt membrii unei biserici, sau pentru că au întreprins o activitate religioasă plină de râvnă, sau pentru că au oferit daruri generoase în scopuri caritabile. În acest fel, ei cred că își pot dobândi intrare liberă în locuințele veșnice ale lui Dumnezeu.

Pentru că nădejdea lor se bazează pe o temelie falsă și nebiblică, ei nu vor intra după moarte în locul de odihnă. Ei aparțin acelora pe care Dumnezeu va trebui să-i condamne. Pentru astfel de oameni, deja primele cinci minute după moarte vor fi o groaznică trezire la realitate și o dezamăgire. Departe de Dumnezeu, existența lor veșnică va fi un chin nesfârșit.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE AGĂȚA DE OAMENI! (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Luaţi-mă, şi aruncaţi-mă în mare…” (Iona 1:12)


Este o greșeală să te agăți de ceva sau de cineva, când Dumnezeu îți spune să-i dai drumul. Până nu asculți de Dumnezeu, furtuna în care te afli se va înteți – la fel ca în cazul lui Iona. Biblia precizează că „marea era din ce în ce mai înfuriată. El le-a răspuns: „Luaţi-mă, şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!” Oamenii aceştia vâsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se întărâta tot mai mult împotriva lor. Atunci au strigat către Domnul, şi au zis: „Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia, şi nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci, Tu, Doamne, faci ce vrei! Apoi au luat pe Iona, şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit.” (v. 11-15).

Dumnezeu are un plan pentru acei „Iona” cu care te confrunți, și s-ar putea ca ei să fie nevoiți să dea de greu, înainte de-a se ridica iarăși. Și câtă vreme tot încerci să-i salvezi, planul lui Dumnezeu este împiedicat și amânat. Problema lui Iona nu era că nu-L iubea pe Dumnezeu, ci că nu dorea să facă voia lui Dumnezeu. Așa că Dumnezeu a recurs la măsuri extreme pentru a-i capta atenția, pentru a-l împinge spre destinul său și pentru a salva cetatea Ninive. Tu nu-ți poți imagina ce plan are Dumnezeu pentru persoana la care îți cere să renunți și să-i dai drumul. Dacă este copilul Său răscumpărat, Dumnezeu dorește ca acea persoană să propășească (vezi Ieremia 29:11). El dorește s-o salveze și s-o elibereze pentru a face voia Lui – așa că… dă-i drumul!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 9:5-15


Să luăm seama la atitudinea lui Ezra din acest capitol şi s-o imităm. Oricine altcineva ar fi adus poporului reproşurile cele mai severe. Ezra însă se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu, acuzându-se pe sine împreună cu întregul Israel. Jertfind doisprezece boi şi doisprezece ţapi (8.35), el reafirmase unitatea poporului lui Dumnezeu. O consecinţă naturală a acestei unităţi este împărţirea responsabilităţii şi a suferinţei (vezi 1 Corinteni 12.26). Ce lecţie în această privinţă ne dă acest slujitor al lui Dumnezeu! El ne învaţă nu numai să evităm să scoatem în evidenţă greşelile altor creştini, ci şi să simţim noi înşine ruşinea şi durerea lor înaintea Domnului. „Dumnezeul meu, îmi este ruşine şi nu îndrăznesc să-mi ridic faţa către Tine” spune omul lui Dumnezeu (v. 6).

Cuvintele lui Ezra sunt cu adevărat mişcătoare. Ele pun în antiteză îndurarea Dumnezeului lui Israel cu nerecunoştinţa poporului Său. Dar, în timp ce simte profund greutatea păcatului pe care nu l-a comis personal, Ezra n-are nici o putere să facă ceva pentru a-l îndepărta de sub ochii unui Dumnezeu sfânt. Unul singur a avut puterea să împlinească ispăşirea. Fiul lui Dumnezeu, luând asupra Sa păcatele noastre, a fost în stare să exclame în suferinţa Sa inexprimabilă: „M-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile Mele …” (Psalmul 40.12).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: