1 Noiembrie 2020
Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în paradis.
Luca 23.43
Cât de minunat strălucește harul în mântuirea tâlharului de pe cruce! Este clar că el n-avea nicio faptă bună în care să se încreadă. Nu făcuse nicio dărnicie, iar despre botez și despre Cina Domnului nu cunoștea absolut nimic. Într-un cuvânt, situația lui era complet disperată, în privința a ceea ce putea să facă el. Căci ce putea el să facă? Încotro să se îndrepte? Mâinile și picioarele îi erau bătute în cuie pe cruce. Mâinile sale, atunci când putuse să le folosească, se îndeletniciseră cu furtul și cu violența, iar acum erau țintuite pe cruce și nu mai puteau întreprinde nimic. Picioarele sale, atunci când le folosise, umblaseră pe căile nelegiuirii, iar acum erau și ele țintuite pe cruce și nu-l mai puteau purta nicăieri.
Remarcați însă acest lucru! Deși sărmanul tâlhar nu-și mai putea folosi mâinile și picioarele (atât de indispensabile pentru o religie a faptelor!), inima și gura sa erau libere, iar acestea sunt exact lucrurile chemate la acțiune în religia credinței, așa cum citim în Romani: „Deoarece cu inima se crede spre dreptate și cu gura se mărturisește spre mântuire” (Romani 10.10).
Scumpe cuvinte! Ce bine se potrivesc ele tâlharului de pe cruce! Cât de potrivite sunt ele pentru orice sărman păcătos, corupt și lipsit de speranță! Și fiecare dintre noi trebuie să fie mântuit în aceeași manieră ca tâlharul de pe cruce. Nu există două căi către cer. Există una singură, care pornește de la tronul lui Dumnezeu Însuși și ajunge acolo unde zace păcătosul vinovat, mort în păcate și în fărădelegi. Ea este marcată de har, de răscumpărare și de sângele ispășitor al lui Hristos. Aceasta este calea către cer, o cale pavată cu dragoste, stropită cu sânge și străbătută de oastea fericită a închinătorilor strânși din toate colțurile lumii, pentru a înălța imnul ceresc: „Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat!”.
C. H. Mackintosh
Au silit pe un trecător care se întorcea de la câmp, pe Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru și al lui Ruf, ca să-I ducă crucea.
Marcu 15.21
Nu au vrut…
Simon din Cirena se întorcea de la câmp în cetatea Ierusalim. Când s-a apropiat de cetate, a văzut că trei condamnați la moarte își duceau crucea spre locul executării. Doi dintre ei erau tâlhari care își meritau pedeapsa. Dar al treilea era pe nedrept condamnat.
Simon a vrut să meargă acasă, dar deodată soldații l-au reținut și l-au silit să ducă crucea Domnului Isus. Astfel a trebuit să urmeze mulțimea de oameni. El a auzit cum vorbea Mântuitorul cu femeile care Îl urmau plângând. Ce o fi relatat Simon acasă despre această întâmplare?
Un sutaș roman a urmărit răstignirea pe Golgota. El a auzit cuvintele despre iertare pe care Isus Hristos le-a spus de pe cruce. A văzut cum deodată totul s-a întunecat timp de trei ore. Apoi a văzut cum Mântuitorul Și-a dat duhul cu un strigăt puternic. Plin de mirare, sutașul a exclamat: „Cu adevărat, Omul Acesta era Fiul lui Dumnezeu!” (Marcu 15.39).
Nici Simon din Cirena și nici sutașul roman nu au vrut să aibă de-a face cu Isus Hristos. Dar Dumnezeu i-a condus la crucea Mântuitorului – și viața lor nu a rămas ca înainte.
Poate nici tu nu vrei să auzi nimic despre Isus Hristos. Totuși această foaie de calendar se află în mâinile tale. Cum vei reacționa la mesajul ei? Vei crede în Fiul lui Dumnezeu?
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
JERTFE DE BUN MIROS – Fundația SEER
„Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui; dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere” (Geneza 4:4-5)
Cain a arat pământul, a semănat, a strâns recolta și I-a oferit lui Dumnezeu roadele muncii sale. A crezut că Dumnezeu va fi impresionat și că Se va simți obligat să-l binecuvânteze. Însă nu așa merg lucrurile cu Dumnezeu! Abel, pe de altă parte, I-a spus lui Dumnezeu: „Eu nu am făcut nimic. Tu ai creat mielul pe care îl aduc ca jertfă. Nu fac decât să-Ți dau înapoi ceea ce Îți aparține, și Te rog să-l binecuvântezi.” Și Dumnezeu așa a făcut! Poți spune multe despre cineva după felul în care se raportează la Dumnezeu.
Unii dintre noi ne comportăm ca și cum Dumnezeu ne este dator. Alții suntem atât de impresionați de starea și de realizările noastre, pe plan spiritual, încât avem impresia că ne putem apropia de Dumnezeu cu fraze simandicoase, sau cu „surle și trâmbițe”. Însă Dumnezeu nu este impresionat, așa că haideți să fim serioși cu lucrurile spirituale! „Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui.” De ce? Deoarece Abel, spre deosebire de fratele său, nu căuta recunoaștere în nicio privință. El dorea ca Dumnezeu să primească toată slava. O astfel de jertfă mișcă inima lui Dumnezeu și Îl invită să toarne peste viețile noastre cele mai bogate binecuvântări.
Acestea fiind spuse, ce jertfă Îi aduci tu lui Dumnezeu astăzi? Realizările tale? Acreditările din partea vreunei denominațiuni religioase? Propriile tale resurse? Emoțiile tale superficiale? Dacă atât este tot ce ai, nu te deranja! Singurul lucru pe care ți-l cere Dumnezeu este să-ți deschizi inima cu smerenie și să-L lași să te modeleze în asemănarea cu Domnul Isus Hristos. Când faci lucrul acesta, se întâmplă extraordinarul. Prin faptul că reduci importanța propriilor tale interese și Îi oferi lui Dumnezeu o jertfă de bun miros, nu numai că El o va primi și o va respecta, dar El te va binecuvânta și te va echipa cu cele necesare pentru a-i binecuvânta la rândul tău pe alții. Așa funcționează lucrurile!
de Jean Koechlin
2 Cronici 30:1-14
Inima înţeleaptă a lui Ezechia înţelege că Paştele trebuie să fie restabilit: acesta va avea loc în luna a doua, cum autoriza Numeri 9.11. Inima largă a lui Ezechia cuprinde întregul Israel, unde trimite soli … întocmai cum astăzi Domnul face publică, peste tot, invitaţia Lui de har. Oare vede El în noi acei servitori cărora să le poată încredinţa preţiosul mesaj? Ce conţine acest mesaj?
1) „Întoarceţi-vă la Domnul”: pocăinţa.
2) „Daţi mâna Domnului”: credinţa.
3) „Veniţi la sfântul Lui locaş”: căutaţi locul prezenţei Sale.
4) „Slujiţi Domnului”.
5) În sfârşit: Să ştiţi că El este milos şi îndurător (v. 9).
Un asemenea mesaj este întâmpinat cu mult dispreţ, iar atitudinea pe care prea mulţi oameni o au faţă de chemările harului este una de neîncredere sau de indiferenţă. Totuşi atenţionarea lor a meritat, pentru că unii s-au smerit şi au venit la Ierusalim, locul unde se strângea o mare adunare. Acolo continuă curăţirea începută prin leviţi. Altarele pe care Ahaz le făcuse pentru sine însuşi „în toate colţurile Ierusalimului” (28.24) ajung din urmă necurăţiile din templu, fiind şi ele aruncate tot în adâncul pârâului Chedron (29.16).
Mana Zilnica 