14 Noiembrie 2020
Atunci Petru, venind la El, I-a spus: „Doamne, de câte ori va păcătui fratele meu împotriva mea, și eu îl voi ierta? Până la șapte ori?”.
Matei 18.21
Petru și Domnul său (8) – „Doamne, de câte ori?”
În lucrarea Sa, așa cum este ea prezentată în Evanghelii, Domnul Isus a introdus o nouă ordine de lucruri. Prin predicile și prin comunicările Sale către ucenici, El a început să așeze temelia Împărăției. Învățătura asociată cu aceasta era complet nouă și diferită de tot ceea ce fusese înainte.
Fusese scris: „Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”, însă învățătura lui Hristos era: „Oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt” (Matei 5.38,39; Exod 21.4). Astfel de cuvinte și implicațiile lor erau complet diferite de gândurile omului. Chiar și ucenicii au avut probleme în a accepta învățătura Domnului, în multe ocazii. Petru a spus: „Doamne, de câte ori va păcătui fratele meu împotriva mea, și eu îl voi ierta? Până la șapte ori?”. Petru, cunoscând harul Domnului, se gândea probabil că, prin expresia „până la șapte ori”, avea să-L impresioneze pe Domnul. El însă i-a răspuns: „Nu îți spun până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte” (Matei 18.21,22). Domnul n-a vrut să spună că trebuie să iertăm de patru sute nouăzeci de ori, după care să încetăm să iertăm, ci că trebuie să iertăm mereu.
Pentru a accentua această învățătură, Domnul a spus și o pildă. Un slujitor datora stăpânului său o sumă enormă, echivalentul a multe milioane de dolari în zilele noastre. El l-a implorat pe stăpân să-i ierte datoria, iar stăpânul, făcându-i-se milă de el, i-a iertat-o. Acest om, după ce a plecat dinaintea stăpânului său, s-a întâlnit cu un altul, care îi datora o sumă foarte mică, și i-a poruncit să-i plătească ce-i datora (Matei 18.23-35). Datoria noastră către Dumnezeu, din cauza păcatelor noastre, este incalculabilă, însă în Hristos am fost iertați de toate lucrurile. A manifesta un duh neiertător față de fratele nostru înseamnă să facem exact ceea ce a făcut robul rău și nerecunoscător din pildă. Petru a învățat o lecție importantă de la Domnul în acea zi.
B. Reynolds
Dacă vezi un om care se crede înțelept, poți să ai mai multă nădejde pentru un nebun decât pentru el.
Proverbe 26.12
Dar dacă este adevărat…?
Saunders era un american inteligent, având o pregătire multidisciplinară, un reputat talent de orator, un caracter plăcut și o fire veselă. Era un oaspete binevenit în societățile cele mai înalte. În mândria lui, nu voia să audă nimic despre religie și era un împotrivitor pe față al Bibliei. Studiase cu zel scrierile lui Thomas Payne și se străduia să răspândească învățăturile acestui ateu. Într-o zi, Saunders a primit o invitație din Europa pentru a ține mai multe prelegeri în diferite metropole. Astfel, într-o zi, se afla în portul New-York, unde un mare vapor era gata de plecare. Până la îmbarcare s-a plimbat puțin cu un prieten. Acesta a observat că Saunders era îngrijorat de ceva și a încercat să-l înveselească. Deodată, Saunders și-a trecut mâna peste frunte și a spus: „Dar dacă este adevărat ce spune Biblia? O, dacă aș fi sigur că, într-adevăr, odată cu moartea s-ar sfârși totul…! Dacă Biblia este adevărată… atunci sunt un om pierdut!”. Câteva zile mai târziu a sosit vestea scufundării vaporului și, odată cu ea, listele cu pasagerii: Saunders figura printre cei morți.
O, dacă s-ar smeri fiecare om sub adevărul Bibliei! Să nu ne lăsăm înșelați de diavolul, care vrea pierzarea noastră veșnică! Mândria îi ține pe oameni departe de acceptarea domniei lui Isus Hristos. A recunoaște păcatul din noi și a înțelege că nu stă în puterea noastră să câștigăm viața veșnică este o permanentă piatră de poticnire pentru cei mândri. Să cugetăm cu toții la acest avertisment!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ROAGĂ-TE ÎNAINTE SĂ VINĂ ISPITA! – Fundația S.E.E.R. România
„Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită.” (Luca 22:40)
Tu poți să afișezi o expresie fericită pe chipul tău, pentru a-i convinge pe ceilalți că o duci mai bine decât ei, dar înlăuntrul tău tu știi care sunt domeniile în care greșești și ești ispitit cel mai tare. De fapt, dacă ești sincer cu tine însuți, probabil că ții o evidență drastică în mintea ta. Poate ceilalți îți vor aprecia cu 9 sau cu 10 lucrarea sau comportarea ta, dar tu știi că ești corigent! Și când lucrul acesta se întâmplă suficient de des, ajungi în punctul în care începi să te întrebi: „Ce rost mai are să Îi cer iertare lui Dumnezeu? Voi repeta aceleași păcate la nesfârșit și va trebui să merg iarăși la El…” Există însă o soluție.
Domnul Isus le-a spus ucenicilor: „Rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită” (vezi Matei 26:41). Cu alte cuvinte, roagă-te înainte să vină ispita și vei fi întărit și vei căpăta putere ca să-i faci față. „Dar chiar m-am rugat!” răspunzi tu. Atunci mărește doza și roagă-te mai mult! Înainte ca Domnul Isus să potolească furtuna de pe Marea Galileei, El a petrecut toată noaptea rugându-Se.
Stinge televizorul, oprește computerul, telefonul și orice altă conexiune exterioară – și petrece timp cu Dumnezeu.
Oare ce doreau să spună înaintașii noștri când vorbeau despre „rugăciunea continuă”? Un lucru simplu: poți ajunge la un anumit nivel în rugăciune când „știi” că Dumnezeu ți-a dat puterea de care ai nevoie, și că victoria este asigurată. Autorul epistolei către Evrei (4:16) ne îndeamnă: „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” De ce ai nevoie atunci când continui să păcătuiești? De harul lui Dumnezeu (prin care să fii iertat!) – și de ajutorul Său (pentru a învinge ispita!)
Așadar, roagă-te înainte să vină ispita, și Dumnezeu te va face învingător!
de Jean Koechlin
Ezra 1:1-11
Prin Ieremia, Domnul fixase mai dinainte ca durata captivităţii în Babilon să fie de şaptezeci de ani. Aceia care, asemenea lui Daniel, cercetau Scripturile, avuseseră posibilitatea să cunoască sfârşitul apropiat (Daniel 9.2). Cei şaptezeci de ani sunt număraţi de la primul an al lui Nebucadneţar, cel responsabil cu transportarea, până la primul an al lui Cirus, cel care îi va pune punct (Ieremia 25.1, 11). Cu circa două secole mai devreme, Domnul îl identificase deja, pe nume, pe acest ultim împărat (Isaia 44.28; 45.1). Fără nici o îndoială, Cirus avea cunoştinţă de această profeţie, deoarece era conştient că ea reprezenta un instrument ales de Dumnezeu ca să restabilească închinarea faţă de El.
În acelaşi timp, Domnul trezeşte duhul unui număr de iudei exilaţi, dintre aceia care-şi aminteau de Ierusalim cu lacrimi şi care făceau din el „cea dintâi dintre bucuriile lor” (vezi Psalmul 137.1, 5, 6). Prieteni creştini, şi noi ne aflăm într-un „ţinut străin”. Tânjim noi după Cetatea cerească? Duhul nostru a fost el „trezit” ca să-L aşteptăm pe Domnul Isus? El este marele Împărat, centrul profeţiilor, Cel Căruia Dumnezeu Îi va da în curând toate împărăţiile pământului (v. 2), ca să-Şi restabilească lauda şi gloria.
Mana Zilnica 