Mana Zilnica

22 Noiembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Atunci Isus i-a spus: „Pune-ți sabia la locul ei, pentru că toți cei care iau sabia, de sabie vor pieri. Sau gândești că nu pot să rog acum pe Tatăl Meu, și să-Mi pună la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?”.

Matei 26.52,53

Petru și Domnul său (9) – O sabie și șaizeci de mii de îngeri

Petru avea un caracter energic, emoțional și impulsiv. Acest caracter natural al lui nu era un lucru rău în sine, însă au fost momente când, fără ajutorul Duhului Sfânt și al harului, caracterul său l-a determinat să facă ceea ce nu era potrivit cu gândul lui Hristos. Vedem că, ori de câte ori s-a întâmplat așa, Domnul, în credincioșia Sa, n-a trecut peste lucrul respectiv, ci l-a atenționat pe Petru.

O astfel de împrejurare a avut loc în grădina Ghetsimani, când cei care fuseseră trimiși de la preoții de seamă au venit să-L prindă pe Domnul Isus. Petru a scos sabia și i-a tăiat urechea unui slujitor al marelui preot (Ioan 18.10; Luca 22.50,51). Domnul însă i-a zis lui Petru: „Pune sabia în teacă. Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?” (Ioan 18.11). Petru, prin acțiunea lui, a arătat că era ignorant cu privire la scopul lui Hristos de a merge la cruce. Apoi Domnul l-a avertizat cu solemnitate că cei care scot sabia vor pieri de sabie. Oare nu înțelegea el că douăsprezece legiuni de îngeri ar fi fost la dispoziția Domnului, dacă El le-ar fi cerut?

Douăsprezece legiuni înseamnă aproximativ șaizeci de mii de îngeri. Domnul însă vorbește de „mai mult” de douăsprezece legiuni! În Isaia 37.36 vedem ceea ce un singur înger a putut face unei armate numeroase. Acest lucru face ca sabia lui Petru să pară complet lipsită de putere și inadecvată. Câteva ceasuri mai târziu, Domnul avea să-i spună lui Pilat: „Dacă Împărăția Mea ar fi fost din lumea aceasta, slujitorii Mei ar fi luptat” (Ioan 18.36). Nici Pilat și nici Petru nu au înțeles adevărata luptă în care Domnul urma să intre și din care avea să iasă ca Biruitor glorios.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi ca prinos și ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu.

Efeseni 5.2

Ce vedem la cruce?

Jertfa de pe cruce a Mântuitorului nostru Isus Hristos a ispășit păcatele noastre. Pe baza acestei jertfe ne putem apropia de Dumnezeu.

Moartea Domnului Isus Hristos are o valoare atât de mare înaintea lui Dumnezeu, încât ea constituie, am putea spune, un nou temei de arătare a măreției dragostei infinite a Tatălui ceresc pentru Fiul Său. Mântuitorul a putut spune: „Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau”.

Moartea Domnului Isus pe cruce a arătat în chip absolut devotamentul Lui pentru slava Tatălui.

Prin cruce, răul venit în lume prin Satan – și, odată cu el, mizeria, moartea, judecata – a dat prilej să se manifeste slava lui Dumnezeu. Dreptatea, măreția și dragostea lui Dumnezeu și-au găsit împlinirea cerințelor în Isus Hristos cel răstignit. Tot la cruce se dezvăluie desăvârșirea Persoanei Domnului Isus Hristos: supunerea față de voia Tatălui, iubirea Sa, ascultarea Sa chiar cu prețul vieții, pentru slăvirea Tatălui ceresc și pentru mântuirea celor iubiți de El, răbdarea Lui desăvârșită, încrederea Lui în Dumnezeu chiar și atunci când era părăsit din cauza păcatelor noastre. Nimic nu L-a împiedicat pe Mântuitorul să-Și ducă la bun sfârșit lucrarea, cu dorința fierbinte ca toți cei care se încred în El să fie prezentați ca oameni fericiți înaintea Tatălui ceresc. Toate acestea sunt motive să ne ocupăm mai mult cu lucrarea Mântuitorului Isus Hristos cel răstignit.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂ DOVADĂ DE MILĂ (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Când l-a văzut, i s-a făcut milă de el” (Luca 10:33)

Multe dicționare definesc mila drept simpatie, compasiune sau grijă – toate acestea fiind reacții emoționale. Însă mila Domnului Isus transcende emoțiile și se transpune în faptă. Mila asemănătoare cu a lui Hristos recunoaște nevoile altora. „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora” (Filipeni 2:3-4).

Să observăm expresia „mai presus de el însuși”… să ne uităm la persoanele din viața noastră și să ne spunem: „mai presus de mine însumi.” Dacă ai tendința de a fi egoist, va dura o vreme până îți vei însuși acest concept. Să remarcăm însă și cuvintele: „să se uite… la foloasele altora.” Uneori acești „altora” sunt persoane cu multe greșeli și care nu sunt ușor de iubit. De exemplu, ce spui de cei din închisori? Poate crezi: „Ei bine, au primit ce-au meritat.” Poate – dar tu ai primit mereu ce ai meritat? Sau pur și simplu nu ai fost prins?! Gândește-te la asta! Când vizitezi un bolnav sau pe cineva în închisoare, Domnul Isus a spus că „Mie mi le faceți!” (Matei 25:40).

În Luca 23:43, El a arătat milă față de un criminal condamnat la moarte prin crucificare și l-a mântuit. Nu trebuie să alegi față de cine dai dovadă de milă! Biblia spune: „Cel ce suferă are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atotputernic” (Iov 6:14). Maica Tereza s-a rugat: „Permite-mi Doamne, chiar dacă ești ascuns sub masca respingătoare a mâniei, a crimei sau a nebuniei, să Te pot recunoaște și să spun: „Doamne Isuse, Tu care suferi, este așa de plăcut să Te pot sluji!” Încearcă deci astăzi să dai dovadă de milă… slujitoare!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 7:1-18

S-au scurs aproximativ patruzeci de ani între evenimentele din cap. 6 şi cele cu care începe cap. 7; este vorba de călătoria lui Ezra sub domnia lui Artaxerxes. Spre deosebire de preoţii neglijenţi − a căror problemă a fost în cap. 2.61-62 − Ezra este capabil să reconstituie genealogia întorcându-se până la Aaron. De asemenea, el este „cărturar priceput în legea lui Moise„. Cât de bine este să fim instruiţi în Cuvântul lui Dumnezeu! Dar nu este de ajuns să-l cunoaştem prin inteligenţă şi memorie, asemenea materiilor învăţate la şcoală. Acest gen de cunoaştere nu serveşte decât la umflarea mândriei (1 Corinteni 8.1; 13.2). Este deci vital să iubim acest Cuvânt şi Persoana pe care ne-o prezintă. Priviţi-l pe Ezra! El „îşi îndreptase inima să caute legea Domnului” (v. 10), şi nu numai să o caute, ci şi „s-o împlinească„, deoarece cunoaşterea (chiar cu inima) nu este suficientă, dacă nu punem în practică ceea ce ne-a învăţat Scriptura (Iacov 1.22). Numai când aceste condiţii sunt împlinite, o persoană va putea să-şi asume responsabilitatea de a-i învăţa pe alţii.

Cu bunăvoinţă şi generozitate, împăratul a dat toate dispoziţiile necesare pentru a-i permite lui Ezra să întreprindă călătoria şi, de asemeni, să se ocupe, la sosirea lui, de lucrarea casei Domnului.