Mana Zilnica

Mana Zilnica

1 Decembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a venit un glas către el: „Ridică-te, Petru, înjunghie și mănâncă!”. Și Petru a spus: „Nicidecum, Doamne, pentru că niciodată n-am mâncat ceva întinat sau necurat”.

Fapte 10.13,14


Petru și Domnul Său (10) – „Nicidecum, Doamne!”

După moartea și învierea lui Hristos și după coborârea Duhului Sfânt, Petru făcuse un mare progres spiritual. Iertat fiind pentru păcatul de a se fi lepădat de Domnul, restabilit ca apostol de frunte printre ceilalți și umplut cu Duhul Sfânt, Petru era acum un om cu totul schimbat.

Totuși existau anumite concepții ale lui care trebuiau ajustate de către Domnul. Vechile noastre prejudecăți dispar greu, în special cele de ordin religios și etnic. Fiind un bun iudeu, Petru nu voia să aibă de-a face cu cei dintre națiuni și cu siguranță ar fi refuzat să mănânce împreună cu ei. Separarea dintre iudei și națiuni era bine păzită de către Petru (Efeseni 2.14). Dumnezeu însă urma să deschidă ușa împărăției cerurilor pentru națiuni, iar Petru avea să folosească cheia pentru a le deschide ușa (Matei 16.19).

Petru a avut o viziune în care a văzut un vas ca o pânză mare, în care erau toate animalele considerate de iudei ca necurate. Domnul i-a poruncit să taie și să mănânce, însă Petru a răspuns: „Nicidecum, Doamne!”. Acesta a fost un oximoron (o contradicție în termeni), fiindcă, dacă Îi spunem „nicidecum” Domnului, El nu poate fi Domnul nostru. Dumnezeu a folosit animalele necurate ca să-l învețe o lecție pe Petru: „Ce a curățit Dumnezeu, tu să nu numești întinat” (Fapte 10.15). Domnul urma să prezinte evanghelia celor dintre națiuni, punând astfel capăt poziției exclusiviste a iudeilor. Îl vedem apoi pe Petru în casa lui Corneliu, un centurion roman. Petru a intrat în casa acestui om, în ciuda prejudecăților sale etnice și religioase. Avem și noi de învățat această lecție, căci uneori întreținem gânduri și prejudecăți care nu sunt de la Duhul. Dacă așa stau lucrurile, să fim gata, ca Petru, de a ne supune domniei lui Hristos și în această privință!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Acum, nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați vândut aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.

Geneza 45.5



Inscripția de pe piatră

Pe o piatră funerară erau gravate următoarele cuvinte: „Ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră”. În acel mormânt fusese depus unicul fiu al unor oameni cu vază din cetate. Fiul lor fusese cercetat de dragostea mântuitoare a lui Dumnezeu, astfel că, prin credință și pocăință, el devenise o oiță a Bunului Păstor. Viața tânărului a fost o lumină pentru cei din jur și o bună mărturie despre schimbarea pe care o face Mântuitorul în viața celor care Îl primesc ca Domn. Dar părinții s-au împotrivit și nu au ascultat de glasul Mântuitorului care îi chema și pe ei la pocăință.

Într-o zi, pe neașteptate, fiul a murit. Aceasta a sfâșiat inima părinților de durere. De atunci, ei au început să-și facă timp să cerceteze calea credinței. Astfel, foarte curând, și-au încredințat viața în mâinile Atotputernicului Mântuitor. Ei au mărturisit: „Prin moartea fiului nostru preaiubit am găsit viața veșnică”. Au propus să fie dăltuite în piatra funerară cuvintele Scripturii: „Ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră”.

Acestea sunt cuvintele pe care Iosif le-a spus fraților săi, care veniseră înfometați din țara lor, și sunt cuvinte pe care le putem citi în toată viața și lucrarea Mântuitorului. El de bunăvoie Și-a dat viața la crucea de pe Golgota, „pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. „Oricine” înseamnă tu și eu. Nimeni nu este exclus. Nu este niciun păcătos prea vinovat pentru a nu putea fi mântuit.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CÂȘTIGĂM BĂTĂLIILE VIEȚII (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră” (2 Cronici 20:12)


Cu ajutorul lui Dumnezeu, regele Iosafat a învins nu doar o armată, ci trei! Și istoria lui ne învață și pe noi cum putem câștiga bătăliile vieții. Așa că, în câteva episoade consecutive vom învăța împreună cum să biruim și noi. În primul rând, trebuie să ne identificăm dușmanii. Cei mai mulți dintre noi nici nu se gândesc cine este adevăratul dușman. Credem că e automat cel care vrea să ne ia locul de muncă, soțul, soția, sau banii. Însă de multe ori dușmanul este în noi – e propria atitudine! Adesea, ceea ce ne doboară nu este ce ni se întâmplă, ci reacția noastră la acea situație. Înainte de-a obține victoria, la nivel personal, trebuie să-ți identifici dușmanul.

Să observăm cum a reacționat Iosafat când a auzit că „o mare mulțime” se ridică împotriva lui. El s-a umplut de „spaimă” (v. 2-3) – o reacție (am spune) destul de firească: întrezărim problema, ne îngrijorăm, ne umplem de spaimă gândindu-ne ce-o să ni se întâmple, ori ce să facem. În realitate, spaima este totalmente nocivă doar dacă ne raportăm la ea într-un mod greșit. Dar o putem și folosi, pentru a ne motiva să învingem problema și să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Numai atunci când devenim descurajați, când renunțăm, când ne înfuriem, când începem să întrebăm: „De ce eu, Doamne?” – atunci de fapt ne învinge teama.

Dacă te afli într-o situație care te umple de neliniște, de frică, de panică – adu-ți aminte: Dumnezeu răspunde nu neapărat la nevoi, El răspunde la credință! Așadar, fundamentează-ți credința pe Cuvântul Său neclintit și bazează-te pe promisiunile Sale, precum cea din Isaia 41:10: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.” Încrederea nezdruncinată în Cuvântul lui Dumnezeu declanșează ajutorul Său în favoarea noastră. Așadar, încrede-te în promisiunile lui Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 3:1-15


Contrar ordinii normale, reconstrucţia Ierusalimului a început cu altarul, a continuat cu templul (Ezra 3) şi a sfârşit cu zidul cetăţii. Altarul şi templul (sanctuarul) vorbesc de închinare, care, în mod evident, constituie cea
dintâi responsabilitate a poporului lui Dumnezeu. Dar noi nu suntem doar creştini de duminică. Restul cetăţii, care simbolizează viaţa cotidiană din casele noastre, cu împrejurările de zi cu zi, trebuie şi ea protejată împotriva răului de afară şi, de asemenea, despărţită clar de lumea din jur. Fiecare trebuie să vegheze şi în special să construiască înaintea propriei case (v. 10, 28, 30).

Sub impulsul dat de Neemia, întregul Iuda s-a apucat de lucru. Acest capitol ne poartă în jurul oraşului, ca să ne arate diferitele grupuri de lucrători în acţiune. Fiecare a preluat, fie poarta, fie turnul, fie partea sa de zid, după puterea lui şi, mai ales, după măsura devotamentului său. Dar, în timp ce unii au zel suficient ca să repare o parte dublă (v. 11, 19, 24, 27, 30), alţii „inclusiv dintre conducători” refuză să-şi plece grumazul în serviciul Domnului (comp. cu Matei 20.27-28; 2 Cor. 5.15). Ce tristă mărturie consemnează aici cartea lui Dumnezeu!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: