Mana Zilnica

Ascultați acum voi, care ziceți: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate …”. Căci ce este viața voastră? Nu este decât un abur, care se arată pentru puțin și apoi dispare.

Iacov 4.13,14

Bătrânul spărgător de pietre

Cu mulți ani în urmă, pe când se afla într-o călătorie cu trenul prin Anglia, un domn a văzut la un moment dat, pe fereastră, silueta unui vechi castel care, aflat în mijlocul unui parc, purta farmecul unei frumuseți aparte. Dar de istoria acestui castel se leagă amintiri neobișnuite.

„Proprietarul murise. Pe cât de bogat era în realitate, pe atât de sărac își închipuia că era. În fiecare dimineață mergea afară, în stradă, dar nu pentru a-și admira bunurile sau pentru a-și încânta ochii, ci pentru a sparge pietre, pe care apoi le vindea. Cu aceasta se ocupa zi de zi, pentru că, se gândea el, avuția pe care o deținea nu-i va fi suficientă pentru a se întreține până la sfârșitul vieții. S-a făcut tot posibilul de a-l convinge că averea pe care o deținea era suficient de mare și că nu era nevoie să spargă pietre și că și-ar fi putut folosi timpul pentru altceva cu totul mai bun. Zadarnic! El considera că trebuia să-și câștige existența cu spartul de pietre. Așa că l-au lăsat în pace. Mai toți trecătorii se uitau cu vădită compătimire la omul bătrân care, pe ploaie și pe vânt, pe soare și pe frig, era nelipsit de la munca lui grea din grohotișul drumului.”

Rămâne pentru noi să dăm răspuns la întrebarea: Cum folosim timpul? Vom găsi răspunsuri multiple cercetând viața și învățăturile înaintașilor noștri scrise pe paginile Cuvântului lui Dumnezeu. Și astfel, lăsându-ne atenționați, să luăm seama la umblarea noastră, la folosirea timpului dăruit de Dumnezeu!

coordonatori Bob & Debby Gass

SOȚIA TA ȘTIE CĂ O IUBEȘTI? (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Să veselească astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o” (Deuteronomul 24:5)

Vă reamintesc prescripția fundamentală a Scripturii: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25). Și din moment ce ucenicii au fost fondatorii primei biserici, să ne uităm și astăzi, din nou, la felul în care Domnul Isus S-a purtat cu ei; data trecută am spus că i-a iubit necondiționat… Altceva: Hristos a petrecut timp cu ei, vorbindu-le și ascultându-i.

Legea Vechiului Testament spunea în felul următor: „Când un om va fi însurat de curând, să nu se ducă la oaste, şi să nu se pună nicio sarcină peste el; să fie scutit, din pricina familiei, timp de un an, şi să veselească astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o.” (Deuteronomul 24:5). Poți să-ți imaginezi un an întreg în care să nu faceți nimic altceva decât să vă cunoașteți și să vă iubiți unul pe celălalt? De ce a lăsat Dumnezeu să fie așa? Deoarece nici-o luptă pe care o vei purta vreodată, și nici-o afacere în care vei fi implicat vreodată, nu este mai importantă decât zidirea unei relații trainice cu soția ta.

O cauză principală de divorț, în ziua de azi, este distanțarea, înstrăinarea – partenerii nu-și pun timp deoparte, la sfârșitul zilei de muncă, pentru a sta împreună, fără televizor și telefon, ca să-și împărtășească gândurile și sentimentele. Știi ce nu ai voie să lași să îmbătrânească? Comunicarea și asigurarea soției tale că, dintre toate locurile în care te-ai putea afla, tu preferi să fii cu ea. De multe ori, soția ta îți va împărtăși din problemele ei, dar nu neapărat pentru ca tu să i le rezolvi (oricum, destule dintre problemele pe care le-a discutat cu tine, cu luni în urmă, au rămas nerezolvate!)

Ceea ce caută ea este empatie, înțelegere și sprijin. Când îi asculți cu atenție preocupările, ea se simte iubită și prețuită… și, în nouă situații din zece, problema dispare în întuneric. E un mare câștig, cu o investiție minimă! Deci, petrece timp cu soția ta – măcar, de astăzi!…

de Jean Koechlin

Estera 2:1-11

Capitolul 2 ne conduce în afara palatului lui Assuerus (Ahaşveroş); aici aflăm de existenţa, în Susa şi în restul imperiului, a unui popor călcat în picioare, în suferinţă, a cărui umilinţă contrastează cu fastul de la curte. Imaginea aceasta este asemănătoare cu cea a lui Lazăr subliniată la masa bogatului (Luca 16.19-21). Aceşti oameni sunt iudeii exilului. Ei se află acolo, departe de patria lor, fără templu, fără jertfe, fără împărat, fără unitate naţională. Ei nu avuseseră pe inimă întoarcerea în ţara părinţilor (Ezra 1.3). Prin urmare, ei par să fi fost uitaţi complet de Domnul, al Cărui nume, remarcabil detaliu, nu este menţionat nici măcar o dată în toată această carte.

Pot exista perioade în viaţa noastră când, din cauza propriilor erori, ne pierdem bucuria în Hristos şi încetăm să recunoaştem valoarea sacrificiului Său. Nu El, ci lumea domneşte atunci în inimile noastre. Ce stare dureroasă! Totuşi, ne-a uitat Domnul din această cauză? Cartea Estera, prin analogie, ne va arăta că nu se întâmplă aşa niciodată.

La poarta palatului îşi avea locul Mardoheu, un israelit din seminţia lui Beniamin. El a adăpostit-o pe tânăra lui verişoară, Estera, care era orfană, şi a vegheat asupra ei cu devotament, chiar şi după ce a fost aleasă printre candidatele la succesiunea Vastiei (v. 11).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

20 dec. 2020

20 Decembrie 2020

S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte, și chiar moarte de cruce.

Filipeni 2.8

Oriunde Hristos este prezentat în perfecțiunea caracteristică Lui, gândurile noastre devin atât de nepotrivite, iar excelența Domnului le depășește atât de mult. El este suficient pentru a fi plăcerea Tatălui și cu siguranță că ar trebui să fie și a noastră. Însă este important ca inimile noastre să fie ocupate cu El, așa cum S-a aflat El pe pământ, în starea Lui smerită. Acum El Se află la dreapta lui Dumnezeu, iar noi, ca să fim schimbați în același chip cu al Lui, trebuie să privim la El în slavă. Însă, atunci când căutăm să avem în noi gândul lui Hristos, trebuie să privim la El așa cum a fost aici jos.

Astfel, în Filipeni 2, ni se spune: „Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus” – când s-a întâmplat aceasta? Atunci când Acela care avea chipul lui Dumnezeu n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor; atunci când a fost găsit la înfățișare ca un om, El S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Sunt două etape în coborârea Lui: prima, atunci când, având chipul lui Dumnezeu, El S-a coborât pentru a fi om; iar a doua, atunci când El, care S-a smerit atât de mult, S-a făcut ascultător până la moarte de cruce.

Acesta este felul în care El S-a coborât din slava lui Dumnezeu – S-a coborât aici pe pământ. Nimic nu L-a putut opri.

J. N. Darby

Acum Fiul Omului a fost preamărit și Dumnezeu a fost preamărit în El.

Ioan 13.31

Gloriile morale ale Domnului Isus

În Ioan 12.23, când Domnul Isus spunea: „A sosit ceasul să fie preamărit Fiul Omului”, El Se referea la viitor, la momentul când va prelua domnia universală. Atunci gloria Sa oficială va fi vizibilă pentru toți oamenii – ei Îl vor recunoaște în domnia Sa desăvârșită peste cer și peste pământ, în atributele Sale de putere, de înțelepciune și de bunătate.

Acum, cu toate că Domnul Se exprimă oarecum asemănător, El face referire la altceva. Spunând: „Acum Fiul Omului a fost preamărit”, El arată spre cruce. Când Își dă acolo viața, gloria Sa morală este cea care strălucește cel mai puternic. Cei mai mulți oameni nu au văzut nimic din aceasta. Dar cine privește prin credință la cruce nu poate să nu vadă ceva din grandoarea Sa morală.

Isus Hristos a fost ascultător de Dumnezeu toată viața, dar, la cruce, ascultarea Sa a atins punctul suprem: împlinind porunca Tatălui, El Și-a dat viața.

Mântuitorul a îndurat chinuri de nespus, dar în cele trei ore de întuneric, când a stat pentru noi, în judecata lui Dumnezeu, El a suferit cu răbdare până ce totul „s-a sfârșit”.

La cruce s-a arătat, de asemenea, dăruirea Sa de bunăvoie față de Dumnezeu, pentru ca planul divin de mântuire să fie împlinit.

Dragostea Sa față de noi a fost așa de mare, încât El S-a dat ca să ne mântuiască. El a suportat durerile morții din dragoste față de tine și față de mine.

coordonatori Bob & Debby Gass

SOȚIA TA ȘTIE CĂ O IUBEȘTI? (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele…” (Efeseni 5:25)

De ce spune Biblia: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea”? Pentru că soția ta trebuie să știe că o iubești, că te gândești la ea și că iei în considerare părerile ei, nevoile ei și dorințele ei. Și dacă nu-i spui, ea nu va ști! Așadar, să ne uităm la modul în care Domnul Isus a iubit Biserica Sa – care a început cu doisprezece ucenici, ființe umane cu slăbiciuni – și să învățăm de la El cum trebuie să ne iubim soțiile: Isus i-a iubit necondiționat!

A fost mereu un lucru ușor? Nu! Însă în loc să-i cicălească pe ucenici despre ce sunt sau nu sunt, El S-a bucurat gândindu-se ce vor deveni după ce harul Său va lucra în viețile lor. Oprește-te și adu-ți aminte de calitățile pe care le-ai văzut în soția ta și care te-au atras inițial la ea. De-a lungul anilor s-ar putea să fi luat câteva kilograme în plus, să-i fi apărut câteva riduri și uneori să fie inabordabilă, îngropată în munții de treburi gospodărești… Dar este în continuare aceeași persoană minunată de care te-ai îndrăgostit.

E ușor să uiți, așa că trebuie să-ți amintești constant de asta… și să-i amintești și ei! Când trandafirii sunt expuși la ger, se ofilesc și mor; dar dacă au parte de soare și de ploaie, ei înfloresc. Descriind soția ideală, Solomon scrie: „Fiii ei se scoală, şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală, şi-i aduce laude” (Proverbele 31:28).

De ce acești copii și-au lăudat mama? Pentru că l-au văzut pe tatăl lor făcând-o! Așadar, dacă ai fost prea ocupat, prea absorbit de muncă sau de propria ta persoană, schimbă-ți felul de a fi – și spune-i soției tale cât de mult o iubești (și sper să fie adevărat!). Și apropo, doamnelor: este un principiu care funcționează în ambele sensuri!

de Jean Koechlin

Estera 1:10-22

Refuzul împărătesei Vasti de a răspunde la chemarea soţului ei, să-şi arate frumuseţea, stârneşte mânia acestuia. Assuerus (Ahaşveroş) este în mod clar un om violent. Însă mânia nu poate fi considerată un semn de putere sau de autoritate. În general, ea denotă contrariul: slăbiciune de caracter şi lipsa autocontrolului. Cunoaştem din propria experienţă ce greu este să ne controlăm reacţiile când avem de făcut faţă dificultăţilor şi, în special, când acestea se acumulează. Să cerem astfel Domnului puterea de a ne controla.

Împărăteasa Vasti este aici imaginea creştinătăţii responsabile, smulse din mijlocul naţiunilor. Hristos a aşteptat ca Biserica Lui să-şi arate frumuseţea înaintea lumii şi, astfel, ca ea să-I preamărească gloria. Însă, vai! Cum a răspuns ea la această dorinţă? Printr-o desconsiderare totală a voii Domnului! Dar se apropie ziua când ea va auzi aceste cuvinte îngrozitoare: „Te voi vărsa din gura Mea” (Apocalipsa 3.16). Creştinule, dacă Biserica, în întregul ei, şi-a pierdut mărturia pe care trebuia s-o poarte, nu uita tu s-o duci mai departe! Dumnezeu aşteaptă ca fiecare dintre copiii Lui să arate lumii ceva din frumuseţea morală a Domnului Isus.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

19 dec. 2020

19 Decembrie 2020

Să nu te înspăimânți de ei; pentru că Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău un Dumnezeu mare și înfricoșător.

Deuteronom 7.21

Remediul pentru orice teamă a necredinței este de a avea privirile fixate asupra Dumnezeului viu; astfel, inima este ridicată deasupra dificultăților, oricare ar fi ele. Nu este de niciun folos să negi că există dificultăți și împotriviri de tot felul. Acest lucru nu va aduce mângâiere și încurajare inimii deznădăjduite. Unii oameni au un fel de a vorbi despre încercări și despre dificultăți care dovedește nu cunoașterea lor practică a lui Dumnezeu, ci ignoranța lor profundă cu privire la realitățile crude ale vieții. Ei încearcă să ne convingă despre faptul că nu ar trebui să simțim încercările, durerile și dificultățile de pe cale. Ar putea la fel de bine să ne spună că nu ar trebui să avem un cap pe umeri sau o inimă în piept. Astfel de oameni nu știu cum săi mângâie pe cei deznădăjduiți. Ei sunt doar teoreticieni, cu totul nepregătiți pentru a lucra cu sufletele care trec prin conflict și pentru a face față realităților zilnice.

Cum a căutat Moise să încurajeze inimile fraților săi? „Să nu te înspăimânți”, a spus el. De ce? Cumva pentru că nu existau nici vrăjmași, nici dificultăți, nici pericole? Nu, ci fiindcă „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău un Dumnezeu mare și înfricoșător”. Aici stă marea mângâiere și încurajare; vrăjmașii erau acolo, însă Dumnezeu este resursa sigură. Așa au stat lucrurile cu Iosafat, atunci când a fost încercat și apăsat. El a căutat să se încurajeze pe sine și pe frații săi cu cuvintele: „Dumnezeul nostru, nui vei judeca Tu? Pentru că noi nu avem nicio putere înaintea acestei mari mulțimi care vine împotriva noastră și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt spre Tine” (2 Cronici 20.12).

Iată secretul! Ochii sunt spre Dumnezeu! Se face loc puterii Lui, iar acest lucru rezolvă totul – „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?”.

C. H. Mackintosh

Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu și spunând: „S-a împlinit timpul … Pocăiți-vă și credeți în evanghelie!”.

Marcu 1.14,15

Credea că poate schimba lumea

Se spune că a fost odată un om care, văzând cât de rea era lumea în care trăia și că toți erau într-o goană nebună după bani, s-a hotărât să schimbe lumea. Zis și făcut! A trecut o vreme și, văzând că nu se întâmplă nimic și că este foarte greu să schimbi lumea, s-a hotărât să schimbe țara sa. Un plan măreț și acesta. De asemenea a trecut ceva timp și a observat că este foarte greu să schimbi țara. Însă tot nu s-a dat bătut și s-a hotărât deci să schimbe orașul său – un plan care părea mai puțin îndrăzneț ca primele două și care ar fi putut avea șanse de reușită. A trecut ceva vreme și a văzut că este tot greu să schimbi și orașul. Foarte hotărât, omul nostru și-a propus de astă dată să schimbe familia sa. Un plan care nu putea da greș, pentru că acolo erau implicate persoanele apropiate lui, pe care le iubea. După un timp a conștientizat că nici acest lucru nu era posibil. Deja bătrân și pe patul de moarte, și-a dat în sfârșit seama că, dacă vrei să schimbi familia ta, sau orașul, sau țara sau chiar lumea, trebuie să începi prin a te schimba pe tine.

Dacă omul din poveste ar fi citit mai întâi Biblia, ar fi priceput că schimbarea se face numai de către Altcineva. Fiecare om trebuie să se recunoască în fața lui Dumnezeu că este un păcătos pierdut. Schimbarea vine prin credința în Mântuitorul. El, prin lucrarea Sa de la cruce, a adus unica posibilitate de schimbare.

coordonatori Bob & Debby Gass

PACHETUL NOSTRU DE BENEFICII – Fundația S.E.E.R. România

„Aţi zis: „Degeaba slujim lui Dumnezeu…” (Maleahi 3:14)

În ultima carte a Vechiului Testament, Maleahi, israeliții se lamentau: „Degeaba slujim lui Dumnezeu! Ce câștigăm dacă-I păzim poruncile?” Este o întrebare pe care necredincioșii și uneori, chiar și credincioșii o pun, mai ales în vremuri grele când credința ne este serios încercată. Psalmistul ne dă răspunsul: „Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul, şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui! Sămânţa lui va fi puternică pe pământ; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat. El are în casă bogăţie şi belşug, şi neprihănirea lui dăinuieşte în veci. Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric, El este milostiv, îndurător şi drept. Ce bine-i merge omului care face milă şi împrumută pe altul, şi care îşi rânduieşte faptele după dreptate! Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci. El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui. El este darnic, dă celor lipsiţi; milostenia lui ţine în veci; capul i se înalţă cu slavă.” (Psalmul 112:1-9).

Putem observa că beneficiile slujirii lui Dumnezeu includ fericire, moștenitori, binecuvântări materiale, biruință și onoare. Dar în special să observăm cuvintele: „El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui.” Aceste binecuvântări sunt incluse și în „pachetul tău de beneficii” – dacă Îi slujești lui Dumnezeu… nu doar azi!

de Jean Koechlin

Estera 1:1-9

Istoria Esterei constituie o naraţiune cu totul distinctă, care poate fi plasată cronologic între capitolele 6 şi 7 ale cărţii Ezra. Pe de o parte, ea îi prezintă pe acei iudei care au rămas în imperiul persan după întoarcerea unora în Ierusalim (prima întoarcere); pe de altă parte, îl prezintă pe suveranul acestui imperiu, puternicul Assuerus (Ahaşveroş), împreună cu cei de la curtea lui. Acest împărat este cunoscut istoricilor ca Xerxes, fiul lui Darius. El a rămas celebru prin campania împotriva grecilor, marcată de răsunătoarea înfrângere a flotei lor la Salamina. Daniel 11.2 face aluzie la acest monarh şi la bogăţiile lui.

Petrecerea fabuloasă pe care el o dă în cap. 1 a avut loc înaintea războiului cu Grecia, probabil cu scopul de al pregăti. Totul în acest capitol este marcat de gloria omului, a cărui mândrie nu cunoaşte margini. Deşi un asemenea lux nu mai poate fi întâlnit, astăzi totuşi nu lipsesc manifestările grandioase şi sărbătorile prin care unii oameni (sau naţiuni) caută să se preamărească pe ei înşişi şi să-şi eclipseze vecinii. Copilul credincios al lui Dumnezeu n-are nici o parte în aceste lucruri. De ce? Tocmai pentru că puterea, inteligenţa, plăcerea şi toleranţa (amabilitatea v. 8) omului se exaltează aici în mândrie.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 dec. 2020

18 Decembrie 2020

„Tată, glorifică Numele Tău!” A venit deci un glas din cer: „L-am și glorificat și din nou Îl voi glorifica”.

Ioan 12.28

Acest pasaj prezintă o conversație sfântă între Tatăl și Fiul. Domnul Isus vorbise despre grăuntele de grâu care rămâne singur, dacă nu moare, dar care, dacă moare, aduce mult rod. El a vorbit, de asemenea, despre faptul că avea să fie înălțat de pe pământ, cu referire la moartea Sa (Ioan 12.32,33). El a mai spus și că sufletul Său era tulburat. Totuși n-a dorit să fie scăpat de ceasul suferinței (versetul 27), ci a vrut ca numele Tatălui să fie glorificat.

Glasul din cer a declarat că numele Tatălui fusese glorificat și că urma să fie glorificat din nou. Când fusese glorificat? Am putea spune că orice pas al vieții lui Isus adusese glorie Tatălui și că nicio notă discordantă nu existase în melodia binecuvântată și perfectă a cuvintelor și a acțiunilor Lui. „Eu fac întotdeauna ce-I este plăcut”, a spus El (Ioan 8.29). A existat însă un moment special al gloriei, la învierea lui Lazăr. Deși Isus, ca Fiu al lui Dumnezeu, avea viața în Sine Însuși (Ioan 5.26), El nu L-a înviat pe Lazăr fără să invoce, în public, numele Tatălui: „Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat; Eu dar știam că întotdeauna Mă asculți, însă pentru mulțimea care stă împrejur am spus, ca să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 11.41,42). Mulți care l-au văzut pe Lazăr înviat au crezut (Ioan 12.11). Apoi, cu siguranță, numele Tatălui a fost glorificat din nou la învierea lui Hristos. Cel care a băut paharul suferinței, pe care Tatăl I-l dăduse să-l bea, a fost înviat în puterea unei vieți nepieritoare.

Numele Tatălui este glorificat prin puterea divină și prin frumusețea morală a Domnului Isus, asupra Căruia moartea nu are nicio putere. În Persoana Mântuitorului se concentrează toate gloriile divine.

S. Campbell

Depărtează-te de rău și fă binele; caută pacea și urmărește-o. Ochii Domnului sunt peste cei drepți.

Psalmul 34.14,15

Punctul de cotitură

Era la sfârșitul secolului al XVIII-lea. O femeie din rândul nobilimii, foarte bogată, căuta cu orice preț pacea inimii. Crescuse în lux și fusese foarte răsfățată încă din copilărie. Dar și mai târziu, căsătorită fiind, a avut parte din belșug de toate bucuriile posibile. Fiecare dorință i se împlinea. Savura toate plăcerile și splendorile lumii. Dar, în loc să fie mulțumită, devenea tot mai nefericită. Era mânată de o dorință tot mai aprinsă după adevărata pace, o pace pe care nu o pot da nici bogățiile acestei lumi și nici toate onorurile ei.

Într-o zi a cerut să fie adus un pantofar, pentru a-i lua măsură pentru o nouă pereche de pantofi. A întins cu mândrie piciorul, fără măcar să-l privească pe pantofar. Dar ceva de pe fața acestuia i-a stârnit curiozitatea. Deodată l-a întrebat: „Sunteți fericit?”. Mirat, omul a răspuns: „Da, sunt cel mai fericit dintre toți oamenii!”. După ce a luat măsura, omul a plecat acasă și s-a pus pe treabă, să lucreze la perechea de pantofi. Doamna însă nu putea uita fața radioasă a acelui om simplu, pe care se vedea că avea pace sufletească. A doua zi s-a dus la el pentru a-l întreba care era sursa păcii lui. Acesta i-a răspuns bucuros: „Isus Hristos este pacea mea!”. Acel ceas a fost punctul de cotitură din viața baroanei Juliane von Kruedener (1764-1824).

Pentru tine, drag prieten, punctul de întoarcere către Mântuitorul, care vrea să-ți dea pace sufletului tău, poate fi chiar acum, când citești această pagină de calendar.

coordonatori Bob & Debby Gass

RUGĂCIUNEA CU CREDINȚĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Când vă rugaţi, să credeţi…” (Marcu 11:24)

Charles Haddon Spurgeon, „prințul predicatorilor”, a spus: „Crede în Dumnezeu până când Îi poți mulțumi pentru răspuns. Dacă răspunsul întârzie pe undeva, nu te ruga ca și cum este evident că nu crezi că-l vei mai primi. O asemenea rugăciune, în loc să fie un ajutor, va fi un obstacol; iar atunci când ai terminat acea rugăciune, vei descoperi că credința ta a slăbit sau că a dispărut în totalitate. Urgența cu care ai dorit să rostești o astfel de rugăciune a fost în mod clar din sine. Poate nu faci o greșeală să Îi pomenești Domnului de problema ta, dacă te face să aștepți, însă asigură-te că o faci în așa fel încât să fie implicată credința. Nu te ruga fără credință! Îi poți spune că aștepți și crezi în El în continuare, și de aceea Îl lauzi pentru răspuns. Nimic nu-ți poate scoate mai bine credința în evidență, precum faptul că Îi poți mulțumi lui Dumnezeu în avans, fiind sigur de răspunsul pe care-l vei primi.

Rugăciunile rostite fără credință neagă atât promisiunile lui Dumnezeu din Cuvântul Său, cât și șoapta Lui pe care a pus-o în inimile noastre. Aceste rugăciuni nu sunt decât expresia neliniștii din inima noastră, iar neliniștea implică necredință. „Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El” (Evrei 4:3).

Rugăciunea fără credință izvorăște adesea din focalizarea gândurilor noastre pe necaz sau problemă, și nu pe promisiunea lui Dumnezeu. Despre Avraam ni se spune că „nu s-a uitat la trupul său… nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu” (Romani 4:19-20). Așadar, să veghem și să ne rugăm ca să nu cădem în ispita de a ne ruga fără credință.” Amin?

de Jean Koechlin

Neemia 13:15-31

În pofida angajamentului pe care şi-l luase (10.31), poporul n-a mai respectat odihna de sabat. Neemia ia măsurile cele mai energice pentru remedierea acestei situaţii.

Oare nu se cuvine ca şi noi, dragi copii ai lui Dumnezeu, să dăm cel puţin tot atâta importanţă zilei Domnului, precum odinioară Israel sabatului Său? Cu siguranţă, noi nu ne mai aflăm sub Lege. Dar este trist că duminica poate fi considerată de unii creştini drept o zi de răgaz, sau de odihnă obişnuită, sau folosită pentru lecţii de şcoală care s-ar fi putut termina cu o zi mai devreme.

La ce ne duc cu gândul aceste porţi care trebuia să fie închise în timpul nopţii pentru protecţia faţă de pericolele venind din afară? Nu ne amintesc o dată în plus de cetatea sfântă despre care este scris: „Porţile ei nicidecum nu vor fi închise ziua, pentru că noapte nu va fi acolo… Şi nimic întinat nu va intra nicidecum în ea, nici cine practică urâciune şi minciună” (Apocalipsa 21.25, 27).

Cortina istoriei este căzută, în prezent, peste Israel. Ea se va ridica doar patru secole mai târziu (mai exact, patru sute patruzeci de ani), descoperindu-L pe Eliberatorul şi pe Mesia al lor, încă de pe prima pagină a Noului Testament.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

16 dec. 2020

16 Decemeber 2020

Când Se va arăta Hristos, care este viața noastră, atunci veți fi arătați și voi, împreună cu El, în glorie.

Coloseni 3.4

Nu peste mult timp va avea loc manifestarea acestei vieți împreună cu Hristos în glorie. Aceasta constituie contrastul perfect cu starea noastră prezentă, iar Scriptura vorbește despre acest lucru în câteva locuri, în diferite contexte. „Preaiubiților”, scrie apostolul Ioan, „acum suntem copii ai lui Dumnezeu; iar ce vom fi nu sa arătat încă, însă știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi ca El, fiindcă Îl vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3.2). Aceasta va constitui reversul complet al stării noastre de acum. Suntem încă de pe acum copii ai lui Dumnezeu; atunci însă se va arăta public că suntem ca Hristos. La fel stau lucrurile cu moartea noastră în ce privește această lume. Dumnezeu spune că suntem morți, iar noi ne socotim așa, însă, atunci când vom apărea cu Hristos în slavă, se va arăta faptul că El este viața noastră și că noi suntem una cu El în acea viață eternă. Atunci vom domni în viață prin acel Unul singur, Isus Hristos (Romani 5.17).

Această relație nu se va schimba niciodată. Așa cum Hristos este viața noastră acum, la fel va fi pentru întreaga veșnicie. Vom putea spune întotdeauna: „La Tine este izvorul vieții; în lumina Ta vedem lumina”. Atunci orice lacrimă va fi ștearsă și moartea nu va mai fi, nici suferință, nici țipăt, nici durere, căci lucrurile dintâi vor fi trecut. Căci moartea, cel din urmă vrăjmaș, va fi nimicită, și toți sfinții lui Dumnezeu se vor bucura constant, fără piedică și pentru totdeauna de puterea acelei vieți „din belșug”, pe care au primito prin Cel care a murit și a înviat, iar acum este viu pentru vecii vecilor. Ce deosebire față de împrejurările noastre prezente! Moartea domnește aici, iar noi trebuie să purtăm întotdeauna în noi omorârea Domnului Isus. Moartea este deci asupra noastră și asupra a tot ce ne înconjoară. Atunci însă va fi viață și nimic altceva decât viață, pentru totdeauna.

E. Dennett

Și, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata, tot așa și Hristos … Se va arăta a doua oară.

Evrei 9.27,28

Arborele doborât

Doi oameni, unul credincios și altul necredincios, au plecat în pădure după lemne. Doborând un arbore, cel necredincios a zis:

— Vezi, prietene, așa este și viața noastră. Când vine moartea, ne doboară și s-a terminat cu noi…

— O, dragul meu prieten, a răspuns credinciosul, nu-i adevărat că viața noastră s-a terminat când vom muri. Vezi tu arborele acesta? L-am doborât, dar abia acum, după ce l-am tăiat, se va vedea la ce este bun. Abia acum vom vedea dacă este sănătos și bun de prelucrat sau dacă este bun doar de foc. Tot astfel, vom afla la judecată cine a fost credincios lui Dumnezeu și Fiului Său și cine nu.

Fiecare om trebuie să înțeleagă că Dumnezeu va judeca lumea după dreptate. De aceea vă îndemnăm pe toți să vă puneți la adăpostul harului adus de Mântuitorul. Oricine poate face pasul spre a primi pacea lui Dumnezeu în sufletul lui. Fiecare poate spune cu sinceritate către Mântuitorul: „Ai milă de mine, păcătosul!”. Veniți, dragi prieteni, cu greșelile voastre la Mântuitorul care nu obosește iertând! Mulți dintre semenii voștri merg înaintea judecății lui Dumnezeu, fără apărare. Nu vă asemănați cu ei! Credința în Salvatorul sufletelor înseamnă un pas în afara judecății lui Dumnezeu.

coordonatori Bob & Debby Gass

CREDINȚA ÎN ACȚIUNE – Fundația S.E.E.R. România

„Mergeţi să cuceriţi ţara pe care v-o dă în stăpânire Domnul…” (Iosua 1:11)

Dumnezeu i-a zis lui Iosua: „Veţi trece Iordanul acesta ca să mergeţi să cuceriţi ţara pe care v-o dă în stăpânire Domnul, Dumnezeul vostru.” În ceea ce-L privea pe Dumnezeu, țara promisă aparținea deja poporului Său. Însă când le-a spus s-o „cucerească”, lucrul acesta însemna ca ei să meargă și să lupte pentru ea. Existau în perimetrul acela treizeci și unu de împărați – războinici puternici, fiecare cu propria armată; existau șapte mari cetăți de cucerit, și uriași de învins… Ca să învățăm și noi ceva din această relatare, vă sugerez să răspundeți la următoarele întrebări:

1) Credem noi că Dumnezeu, care ne-a dat darul, are și puterea și resursele de-a ne împlini menirea?

2) Suntem gata să luptăm pentru asta? Nu vom câștiga prin propria noastră putere, însă vestea bună este că nici nu trebuie. Dumnezeu a zis: „Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua1:9) Indiferent la ce te cheamă Dumnezeu, El îți va da abilitatea de a face lucrul acela, dar tu trebuie să lucrezi ca să-ți dezvolți acea abilitate. Uneori ție îți revine obligația de a urmări ceea ce El a promis – și asta necesită pasiune, răbdare și perseverență.

Te-ai gândit vreodată că poate aștepți ca Dumnezeu să-ți dea ceva, pe când El așteaptă ca tu să mergi și să obții acel ceva? El nu răspunde dorințelor noastre, nici măcar stăruințelor noastre; El răspunde credinței în acțiune! Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: acționează prin credință!

de Jean Koechlin

Neemia 12:31-47

Ceremonia dedicării zidurilor Ierusalimului, care începe în v. 27, se derulează în mijlocul unei mari bucurii. Două procesiuni, formate din cântăreţi şi însoţite de trompete, au pornit în acelaşi timp, mergând pe zid în direcţii opuse. Una este condusă de Ezra, în timp ce Neemia o încheie pe cealaltă. Cele două procesiuni se întâlnesc lângă templu, după ce fiecare dintre ele a înconjurat jumătate din oraş. Ei au împlinit acel cuvânt din frumosul psalm 48: „Înconjuraţi Sionul şi ocoliţi-l; număraţi turnurile sale, luaţi aminte la întăritura sa …„ (Ps. 48.12, 13).

Ajungând la casa Domnului, cele două coruri reunite îşi înalţă glasurile; şi „jertfe mari” sunt aduse în mijlocul bucuriei generale. Versetul 43 ne învaţă trei lucruri despre această bucurie: întâi de toate, că ea îşi are sursa în Dumnezeu: „Dumnezeu îi făcuse să se bucure cu mare bucurie”; apoi, că toţi au luat parte la ea, inclusiv copiii, căci ceea ce îi bucură pe părinţi le face plăcere şi copiilor; în sfârşit, că această bucurie se auzea
până departe. Lumea care ne înconjoară poate ea să vadă şi să audă că suntem oameni fericiţi?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

15 dec. 2020

15 Decembrie 2020

Domnul va lupta pentru voi, dar voi stați liniștiți!

Exod 14.14

Prețioasă promisiune! Cât de potrivită este ea pentru a liniști duhul chiar și în fața celor mai mari dificultăți și pericole! Domnul nu doar că Se așază pe Sine Însuși între noi și păcatele noastre, dar, de asemenea, Se așază și între noi și greutățile prin care trecem. În primul caz, ne dă pacea conștiinței; în ultimul, ne dă pacea inimii. Aceste două lucruri sunt cu totul distincte, așa cum cunoaște orice creștin exersat. Foarte mulți au pacea conștiinței și nu au pacea inimii. Ei au găsit în Hristos, prin har și prin credință, eficacitatea deplină a sângelui Său, care stă între ei și păcatele lor; dar nu pot, printr-o credință la fel de simplă, să înțeleagă faptul că El stă, în dragostea, puterea și înțelepciunea Sa divină, între ei și împrejurările prin care trec. Aceasta constituie o diferență esențială atât în ceea ce privește starea sufletului, cât și în ceea ce privește caracterul mărturiei. Nu există nimic care să glorifice mai mult Numele Domnului Isus decât acea liniște a duhului care rezultă din faptul că Îl avem pe El între noi și orice lucru care ar putea produce neliniște inimilor noastre. „Tu vei păzi în pace desăvârșită mintea care se sprijină pe Tine, pentru că se încrede în Tine” (Isaia 26.3).

Dar poate cineva sar simți îndemnat să întrebe: «Noi nu trebuie să facem nimic?». La aceasta se poate răspunde printr-o altă întrebare: Dar ce putem face? Toți care se cunosc cu adevărat pe ei înșiși trebuie să răspundă: nimic. Deci, fiindcă nu putem face nimic, am face mult mai bine să „stăm liniștiți”. Dacă Dumnezeu este Cel care lucrează pentru noi, nu am face mai bine să stăm retrași? Vrem noi să alergăm înaintea Lui? Vrem să ne amestecăm în sfera Lui de acțiune? Vrem să Îi stăm în cale? Nu se poate să lucreze două persoane, atât timp cât una singură poate face totul. Nimeni nu va crede că ar putea folosi lumina unei candele pentru a adăuga ceva la strălucirea soarelui în timpul amiezii; și totuși, dacă cineva ar crede acest lucru, ar putea fi socotit înțelept, comparativ cu acela care încearcă săL ajute pe Dumnezeu prin râvna sa fără pricepere.

C. H. Mackintosh

Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; și nu lasă nepedepsit pe cel rău.

Naum 1.3

Deficitul

Multe state au datorii foarte mari, iar plata dobânzilor aferente acestor datorii încarcă și mai mult bugetul. Așa se explică de ce administrarea statului ajunge în prea multe cazuri într-o situație critică. Deficitul anual pretinde noi credite. Mulți se întreabă: Cât timp mai poate merge așa?

Ceea ce se desfășoară la nivel înalt este o realitate cruntă și în viața privată. Multe persoane au achiziționat cu credite bunuri pentru care acum trebuie să plătească cu dobânzi majorate. Mulți dintre ei gândesc așa: dacă aș putea să scap de aceste datorii…!

Există însă o altă datorie care ne produce și mai multă suferință: greșelile noastre împotriva lui Dumnezeu! Această datorie sporește la tot pasul, cu toate că încercăm să o dăm la o parte. Orice nedreptate pe care am făcut-o față de oamenii din jurul nostru este în același timp un păcat împotriva lui Dumnezeu. Astfel ne-am făcut datorii mari înaintea Lui în decursul vieții. Este posibil să ne eliberăm de această vină?

Dumnezeu nu ne scutește de datorii, pentru că El pretinde o plată. Dar, pentru problema vinei noastre, există o soluție care corespunde cerinței Sale: Dacă ne recunoaștem păcatele noastre înaintea Lui și credem în Isus Hristos care a plătit cu viața Sa pentru noi, Dumnezeu ne spune că suntem eliberați de orice nedreptate. Astfel, vina noastră este ștearsă pentru totdeauna.

coordonatori Bob & Debby Gass

LECȚII DE LA FĂPTURILE CREATE DE DUMNEZEU (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi” (1 Petru 1:8)

Azi, încă o lecție, de la… un câine orb! În cartea sa „Câini vorbitori”, Sam Mason a inserat și o altă lecție învățată de la câinii lui: „În ultimii doi ani din viața sa, Tigger, unul dintre iubiții noștri ogari cenușii italieni, și-a pierdut treptat vederea. Avea cataractă. Această boală i-a furat vederea, dar nu i-a putut fura relația neprețuită cu stăpânul său. Carol, soția mea, se referea deseori la Tigger ca la „băiatul nostru iubitor.” Acest câine nu obișnuia să stea culcat în poala noastră, ci își punea labele de o parte și de alta a gâtului nostru, după care își cuibărea capul sub bărbia noastră. Era adorabil.

Deși era orb, dorința lui Tigger de a sta cu cei pe care nu-i mai putea vedea era neschimbată. În ciuda cataractei care i-a încețoșat privirea, nu știu cum făcea, dar reușea în continuare să ne privească chipurile. Capacitățile lui diminuate i-au limitat mișcările, însă dragostea și încrederea față de stăpânul său au rămas tari ca piatra.

Toți cei care ne-am pus încrederea în Domnul suferim de anumite handicapuri… chiar și de natură spirituală. Le folosim oare ca pe niște scuze pentru faptul că nu-L căutăm pe Dumnezeu atât de intens pe cât ar trebui?! Lăsăm noi oare aceste handicapuri să micșoreze dragostea noastră pentru El? Sau, cu ajutorul lui Dumnezeu, găsim tăria de a ne depăși limitările pentru a experimenta bucuria nemărginită a prezenței Sale și pentru a împlini planul pe care L-a stabilit pentru viața noastră?

Da, s-ar putea ca uneori să bâjbâim prin întuneric, și poate chiar să ne împiedicăm și să cădem, dar ne putem încrede în Acela care înțelege perioadele de orbire prin care trecem. Ne putem deschide inimile spre dragostea Sa și Îi putem răspunde cu iubire… chiar și fără să-L vedem!”

de Jean Koechlin

Neemia 11:12; 12:22-30

Exilaţii întorşi din Babilon erau foarte puţini la număr comparativ cu cei care locuiau în ţară înainte de deportare. Ierusalimul, cu zidurile reconstruite pe fundaţiile anterioare, nu reunea decât un număr infim de cetăţeni, printre care şi pe aceia care reparaseră în dreptul caselor lor. Se ia astfel decizia să se apeleze la voluntari, din Iuda şi din Beniamin, care să vină să locuiască în oraş. Numele lor sunt menţionate. Dumnezeu îi onorează, în adevăr, pe cei care, părăsindu-şi pământurile şi casele, vin să locuiască lângă sanctuarul Său, din devotament pentru locul acela. Ei nu vor fi în pierdere, după cum anunţă Ps. 122.6: „Ierusalim: cei care te iubesc vor prospera„.

Promisiunile sunt făcute cu privire la Ierusalimul din timpul împărăţiei de o mie de ani (Zaharia 2.4; Isaia 33.20 şi cap. 60), dar promisiunile care privesc cetatea sfântă, Ierusalimul ceresc, le întrec cu mult pe acestea. Dumnezeu, care a „pregătit-o” pentru Hristos (Apocalipsa 21.2), a „pregătit-o” şi pentru aceia care-I aparţin şi care au renunţat la ideea de a avea o cetate permanentă în această lume (Evrei 11.16). Această cetate minunată nu este construită ca să rămână goală, ci Dumnezeu Însuşi va locui în ea, în mijlocul alor Săi. Totuşi, o condiţie este esenţială pentru a intra în ea, aceea de a avea „hainele spălate” prin credinţa în sângele Mielului (Apocalipsa 22.14). Aţi făcut aceasta?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 dec. 2020

14 Decembrie 2020

A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor care L-au primit, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu.

Ioan 1.11,12

Domnul a avut o misiune specială din cer pentru Israel, pentru cei pe care îi scosese din Egipt, cu care călătorise împreună în pustie și pe care El, Iahve-Isus, îi așezase în Canaan. „A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit.” Lumea nu L-a cunoscut; Israel nu L-a primit. A fost disprețuit și părăsit de oameni, iar când a fost Prunc în cetatea lui David, nu s-a găsit loc pentru El în casa de poposire, la fel cum, mai târziu, nu s-a găsit loc pentru El în Ierusalim, nici în templu. Nici măcar în mijlocul poporului Său nu a găsit un loc în care să-Și plece capul. Cât de mult vorbește aceasta despre religiozitatea omenească! Ce demonstrație clară cu privire la faptul că omul căzut, oricât de cultivat, chiar și în ce privește legea lui Dumnezeu, nu are niciun simțământ și nicio atracție față de acea viață care era întotdeauna la Tatăl și care a fost manifestată în Persoana lui Isus!

Unii însă L-au primit pe Fiul lui Dumnezeu; L-au primit în inimile lor. Și, până în ziua de astăzi, în această lume, care L-a lepădat pe Domnul, există inimi care au un loc pentru El. Ferice de cei în a căror inimă locuiește El, căci privilegiile lor sunt atât de mari! Este necesară însă o lucrare reală în inimă. Una este să cunoști o persoană din vedere și după nume și cu totul alta este să-i deschizi ușa și să o poftești în casa ta. Mulți Îl cunosc pe Domnul după nume, însă El este străin pentru simțămintele lor, fiindcă niciodată nu I-au deschis ușa inimii, pentru a-L primi. Dacă însă dorim să știm ce înseamnă viața lui Dumnezeu, trebuie să-L primim pe Domnul Isus. La întrebarea: «Sunt eu un copil al lui Dumnezeu?», Scriptura răspunde astfel: „Cine are pe Fiul are viața”.

H. F. Witherby

Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire, … dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață.

Matei 7.13,14

„Oare unde duce drumul acesta?”

„M-am rătăcit. Oare unde duce drumul acesta?”, așa îl întreba un om băut pe un trecător. Cel întrebat însă îl cunoștea pe omul acela, știa ce viață duce, așa că i-a răspuns cu sobrietate: „Dumneavoastră sunteți de mult timp pe drumul greșit. Acest drum vă duce la pierzare!”.

Omul băut s-a speriat și dintr-odată parcă s-a trezit. L-a recunoscut pe omul credincios care stătea în fața lui și a spus: „Da, domnule, aveți dreptate. Trebuie să mă schimb, altfel merg în pierzare”. Credinciosul i-a răspuns prietenos: „Dar Dumnezeu nu vrea să mergeți în pierzare”. El l-a condus pe om acasă și i-a mai spus câteva cuvinte care să-l ajute.

La scurt timp după această întâmplare, acel om a fost eliberat de alcool și de legăturile acelei patimi. A venit la Dumnezeu și și-a recunoscut păcatele. Și, prin credința în Isus Hristos și în lucrarea Lui de salvare, a devenit un om nou. El a părăsit calea lată, care duce la pieire, și a trecut pe calea îngustă, care duce la viață.

Pe această cale lată care duce la pieire merge fiecare om atât timp cât nu intră pe „poarta cea strâmtă”. Prin poarta cea strâmtă intră omul când, conștient de propria-i viață, se îndreaptă spre Dumnezeu. La aceasta ne invită Dumnezeu pe fiecare. Cu acest cuvânt biblic despre poartă și cale, Domnul Isus ne transmite, pe cât de solemn, pe atât de prietenos, o invitație: Intrați pe poarta cea strâmtă!

coordonatori Bob & Debby Gass

LECȚII DE LA FĂPTURILE CREATE DE DUMNEZEU (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!” Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!” (Psalmul 27:8)

În cartea sa „Câini vorbitori”, Sam Mason vorbește despre felul în care Dumnezeu poate folosi animalele noastre de companie pentru a ne vorbi. Privind în urmă la câinii pe care i-a avut și la lecțiile pe care le-a învățat de la ei, el scria: „O astfel de ocazie a fost când Ranger, câinele nostru, stătea în poala mea, iar eu mă relaxam în balansoar. I-am observat acea adorabilă înclinare a capului, în timp ce mă privea drept în față. M-am trezit întrebându-mă ce urmărea de fapt. După o clipă, m-am înviorat ca atins de o inspirație divină, iar explicația s-a revărsat în potopul gândurilor. Ranger îmi căuta chipul! Vedeți, câinii devin elevii stăpânilor lor. Înțelegerea pe care o au ei despre limbajul uman vorbit se limitează la câteva cuvinte. Capacitatea lor de a înțelege o ființă cu un intelect mult mai dezvoltat este mărginită. Așa că ei ne studiază mișcările: mimica feței, gesturile mâinilor și alte componente ale limbajului corporal.

Tot astfel, și noi avem o înțelegere limitată a Stăpânului nostru. Prin urmare, cum „căutăm noi fața” Cuiva care este Superiorul nostru? Domnul Se descoperă prin Cuvântul Său. Acesta e locul în care începe călătoria noastră. Și este așa de trist că tot mai puțini creștini declarați citesc și studiază Biblia în mod regulat. Să ținem cont însă că, dincolo de Scripturi, mai există și alte modalități de a căuta fața lui Dumnezeu.

Fii atent la vorbirea lui Dumnezeu, atunci când Duhul Sfânt îți mișcă inima în timpul serviciului divin de la biserică. Învață din intervențiile Sale în viața ta și a celorlalți credincioși. În spatele lucrărilor și mesajelor Sale se află căile Sale! Hotărăște-te să devii elev al Stăpânului tău cu fiecare ocazie care ți se ivește!”

de Jean Koechlin

Neemia 10:28-39

Bărbaţii ale căror nume sunt scrise la începutul acestui capitol sunt cei care şi-au pus sigiliul la încheierea legământului cu Domnul. Ştim că şi Dumnezeu Îşi are sigiliul Său: Duhul
Sfânt. El este aplicat pe cel răscumpărat, ca marcă de proprietate prin care Domnul îl recunoaşte şi declară: Iată-l pe „unul care-Mi aparţine” (Efeseni 1.13; 4.30). „Este al Meu” (comp. Exod 13.2 cu Isaia 43.1). Oare poate El să recunoască în felul acesta pe fiecare cititor al acestor rânduri?

Dar, în timp ce propriile sigilii nu le pot conferi însoţitorilor lui Neemia puterea de a împlini cele la care s-au angajat (comp. 10.39 cu 13.10,11), Duhul Sfânt este nu numai sigiliul, ci şi puterea prin care creştinul acţionează în acord cu voia lui Dumnezeu (Ef. 3.16).

Întreaga naţiune s-a alăturat conducătorilor ei. Cunoaşterea legii (dobândite curând) nu rămâne la stadiul teoretic pentru ei, ci îi duce, pe rând, la curăţire, la respectarea sabatului şi a anului de odihnă al pământului (fiecare al şaptelea an), apoi la serviciul în templu şi la respectarea instrucţiunilor privind cele dintâi roade şi zeciuielile. „Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceţi”, spunea Domnul Isus (Ioan 13.17).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

12 dec. 2020

13 Decembrie 2020

Ce! Un ceas n-ați putut veghea împreună cu Mine?

Matei 26.40

În Matei, El este în mod deosebit prezentat ca Cel ce suferă. Peste tot, într-un fel minunat, poți vedea supunerea Lui totală, însoțită însă, lucru remarcabil, de adâncimile drumului Său de suferință. Gândindu-Se la ceea ce avea să vină asupra Lui, El spune: „Dacă este cu putință, fă să treacă paharul acesta de la Mine”. În Luca citim despre sudoarea care I se făcuse ca niște picături mari de sânge; acolo este privit ca Om. Vedem în aceasta cât de cumplită avea să fie mânia lui Dumnezeu. El a simțit (la cruce) ce înseamnă să fii părăsit de Dumnezeu în aceeași măsură în care știa ce înseamnă să fii sfânt. În sensul acesta, suferința Lui a fost perfectă, infinită, prin faptul că a contemplat-o împreună cu Tatăl Său. Sufletul Lui trece acum prin această adâncime cutremurătoare, așa încât sudoarea I se face ca niște picături mari de sânge. Însă, când Se întoarce la ucenicii Săi, nu mai este nici urmă din acea tulburare. El le vorbește atât de blând și cu atâta bunătate, pătrunzându-le gândurile, ca și cum nu ar fi existat acel pahar de băut. „Ce! Un ceas n-ați putut veghea împreună cu Mine?”

Este minunat să urmărești acest aspect, pe care-l poți găsi de-a lungul întregii vieți a lui Hristos: sensibilitate desăvârșită cu privire la tot ce se întâmpla în jurul Lui (cu excepția cazului extrem când a fost părăsit de Dumnezeu), însă totdeauna rămânând El Însuși – niciodată guvernat de suferință, măcar că o simțea perfect. Din momentul în care Se întoarce către ucenici, nu face altceva decât să manifeste cea mai deplină blândețe și bunătate. Se poate vedea aceasta peste tot; chiar înaintea lui Pilat El nu spune nimic, este ca un miel dus la măcelar, ca o oaie mută înaintea celor care o tund. A rămas tăcut, afară de cazul când bunătatea și blândețea trebuiau arătate cuiva; atunci El S-a comportat ca și cum nimic rău nu se întâmpla cu El, demonstrând o bunătate și o sensibilitate desăvârșite, către toți oamenii. Aici vedem supunerea Lui totală, faptul că-Și dădea perfect de bine seama cât de cumplit era lucrul prin care urma să treacă. Însă, deoarece simțea toate acestea în deplină comuniune cu Tatăl, a putut să Se întoarcă și să Se comporte la fel de perfect cu ucenicii Săi.

J. N. Darby

Când eram cu voi zi de zi în templu, n-ați pus mâna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru și puterea întunericului.

Luca 22.53

Isus, prins în mijlocul nopții

În grădina Ghetsimani, Domnul Isus, noaptea, în adâncă durere, Se ruga către Dumnezeu Tatăl. De acolo a fost prins și dat în mâinile oamenilor păcătoși. Domnul face cunoscută starea spirituală rea a lumii. Când dușmanii Săi au venit pentru a-L lua, Isus le-a amintit că El fusese zilnic cu ei și că îi învăța în templu. Dar ei au venit în mijlocul nopții pentru a-L prinde. Acum El rostește aceste cuvinte memorabile prin care condamnă lumea și dezvăluie, totodată, ce puteri întunecate o stăpânesc: „acesta este ceasul vostru și puterea întunericului”.

În acel ceas, omul făcea ce voia și acționa în opoziție directă față de Dumnezeu. Dar, și mai grav, lumea se afla sub puterea diavolului. Era ceasul în care întunericul era suveran: domnea cu autoritate. Diavolul a reușit să-i instige pe conducătorii politici și religioși ai lumii împotriva lui Isus, cu toate că totul se petrecea după planul suveran al lui Dumnezeu (Ioan 19.11; Fapte 2.23). Aceasta arată starea întunecată a inimii omenești, care este condusă de „dumnezeul acestei lumi”.

În schimb, vine o zi cu privire la care împăratul David face referire în mod profetic: „Poporul Tău este plin de înflăcărare, când Îți aduni oștirea” (Psalmul 110.3). Vine o zi când „Își adună oștirea”. În acea „zi”, toate puterile rele vor fi legate, iar Hristos va domni în dreptate.

coordonatori Bob & Debby Gass

AI GRIJĂ LA CINE APELEZI (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu” (Psalmul 32:5)

Când te lupți cu o apucătură sâcâitoare sau cu o dependență dură, vei găsi suport dacă apelezi la un grup de sprijin potrivit. Și când ai nevoie de ajutor, să nu-ți fie jenă să apelezi la un astfel de sprijin…

Dar ai grijă cui îi mărturisești păcatele!

Psalmistul a scris: „Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.”

Iată ce am găsit scris undeva: „Nu discuta niciodată ceea ce dorești ca celălalt să uite. Cuvintele fac din gânduri o realitate; ele dau viață și longevitate subiectelor discutate. Certurile ar muri și conflictele ar înceta dacă vorbele tale nu le-ar susține. Cuvintele suflă viață peste toate lucrurile. Este scris: „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele” (Proverbele 18:21). Cuvintele pot răni: „Cuvintele bârfitorului sunt ca prăjiturile: alunecă până în fundul măruntaielor” (Proverbele 18:8).

Nu-i poți opri pe alții să vorbească despre tine, dar nu le da tu informațiile pe care ți-ai dori să nu le știe, ori să le uite. Și nu oferi niciodată informații inutile, care implică, solicită sau pretind întrebări suplimentare. Fii precaut când îți mărturisești greșelile. Încercarea ta de a fi deschis poate fi sinceră, dar greșelile tale pot avea dimensiuni și consecințe mai mari, în mintea lor, decât lecția pe care ai învățat-o și pe care încercai să le-o împărtășești.

Firește, există momente în care e benefic și chiar necesar să oferi informații și clarificări suplimentare, dar trebuie să fii înțelept. Concentrează-te asupra viitorului, nu asupra trecutului. Nu spune niciodată nimic din ceea ce nu ai dori să mai auzi vreodată tot restul vieții tale!”

Ai grijă deci la cine apelezi, și cum o faci!

de Jean Koechlin

Neemia 9:28-38

Avem rezumatul acestui întreg capitol în v. 33: „Dar Tu eşti drept în tot ce a venit asupra noastră. Pentru că Tu ai făcut potrivit adevărului, iar noi am păcătuit„ (compară cu Pl. Ier. 1.18). Să punem această declaraţie în legătură cu un verset din Evanghelia după Ioan: „Cine a primit mărturia Lui a pecetluit că Dumnezeu este adevărat„ (Ioan 3.33; vezi şi Romani 3.4). Pecetluirea este actul de aprobare oficială a unei declaraţii, care o validează şi prin care cei care o semnează se angajează la respectarea ei. Astfel, căpeteniile, leviţii şi preoţii îşi pun peceţile (cu alte cuvinte, semnăturile) pentru a-şi confirma acordul.

La sfârşitul acestei lungi mărturisiri, să ne reamintim încă două învăţături foarte importante: În primul rând, pentru judecarea unui rău este necesar să ne întoarcem cât mai în urmă posibil, până la originea lui, printr-o completă revizuire a paşilor făcuţi. Călcarea legii a început odată cu confecţionarea viţelului de aur; ei bine, faptul acesta nu poate trece sub tăcere (v. 18)! În al doilea rând, o mărturisire trebuie să fie precisă: a-I spune lui Dumnezeu într-un fel general: „sunt păcătos, am comis nişte păcate”, costă foarte puţin şi n-are valoare înaintea Lui.

El aşteaptă de la noi să spunem: „Doamne, sunt vinovat în aceasta; iată ce am făcut şi iată ce am omis să fac” (vezi Levitic 5.5).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

12 dec. 2020

12 Decembrie 2020

Cine va sta înaintea indignării Lui și cine va rămâne înaintea mâniei Lui aprinse? Furia Lui se varsă ca focul și stâncile crapă înaintea Lui. Domnul este bun, un loc întărit în ziua necazului; și El cunoaște pe cei care se încred în El.

Naum 1.6,7

Cât de cumplit trebuie să fie atunci când Dumnezeul etern, care este încet la mânie, Se înfurie împotriva creaturilor Sale păcătoase și răzvrătite! „Cine va sta înaintea indignării Lui?” Chiar și stâncile crapă înaintea Lui. Dacă inimile oamenilor sunt împietrite ca o stâncă, acest lucru nu le va oferi nicio protecție, căci El le sfărâmă cu ușurință în bucăți.

Însă puterea măreață este imediat prezentată într-un contrast izbitor cu acțiunea ei în judecată. „Domnul este bun, un loc întărit în ziua necazului; și El cunoaște pe cei care se încred în El.” Este într-adevăr minunat că puterea mare a Dumnezeului cerului și a pământului nu se manifestă doar în aprinderea mâniei Lui și în judecată, ci și în bunătatea Sa. El este „un loc întărit în ziua necazului”, însă nu pentru inimile împietrite ale oamenilor răzvrătiți. Aceștia sunt zdrobiți în bucăți, în timp ce aceia care se încred în El, în Domnul viu al gloriei, descoperă, prin toate necazurile și încercările lor, că El este cu adevărat un loc întărit.

Astfel, bunătatea și puterea lui Dumnezeu sunt văzute într-o perfectă armonie în producerea binecuvântării pentru toți cei care se încred în El. Acest lucru iese minunat în evidență în jertfa scumpă a Domnului Isus. Bunătatea Lui s-a manifestat prin faptul că Și-a dat de bunăvoie viața pentru cei vinovați. Vedem însă și puterea Sa manifestată în lucrarea de la cruce, o putere care l-a biruit pe vrăjmaș, care a judecat păcatul în întregime, care i-a eliberat pe păcătoși de vină și de robie și care le-a oferit o moștenire nestricăcioasă și nepătată, păstrată în ceruri pentru ei.

L. M. Grant

Dar adu-ți aminte de Creatorul tău în zilele tinereții tale, înainte de a veni zilele cele rele … și țărâna se întoarce în pământ.

Eclesiastul 12.1,7

Oare este bine construit podul? (2)

Întrebările chinuitoare pe care și le pune lui însuși, „Oare este bine construit podul?”, „Oare este destul de puternic?”, sunt secretul care îi întunecă dureros viața.

Max Eyth zugrăvește tulburător cum într-o noapte cu furtună grozavă, plin de teamă, „celebrul” inginer își supraveghează iarăși podul. El vede cum un tren se angajează pe pod. Urmărește lanternele roșii ale ultimului vagon. Deodată ele dispar… și vede că trenul… se prăbușește în apele adânci ale mării înfuriate. Podul se rupsese pe la mijloc.

Citind acest pasaj, ne vine în gând ideea: „Nu este aceasta istoria vieții fiecărui om?”. Toți construim un pod al vieții. Am construit corect? Este suficient de solid pentru a rezista furtunilor vieții? Dacă acest pod al vieții se construiește după planurile divinului Arhitect, încă din tinerețe, și se sprijină pe Stânca veșnică – Isus Hristos – cu siguranță va rezista în toate furtunile pe care vrăjmașul sufletelor le aduce asupra noastră. Dacă lucrăm contra voinței divine, ne putem aștepta dintr-un moment într-altul ca podul vieții noastre să se prăbușească.

Dacă podul vieții noastre nu e rupt încă, dacă firul vieții noastre nu e încă tăiat, aceasta este datorită harului și bunătății lui Dumnezeu. Iar bunătatea lui Dumnezeu ne îndeamnă la pocăință: „Disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări? Nu știi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?” (Romani 2.4).

coordonatori Bob & Debby Gass

AI GRIJĂ LA CINE APELEZI (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Vai de cine este singur, şi cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice!” (Eclesiastul 4:10)

Dumnezeu nu ne-a creat să „ne strecurăm singuri prin viață.” Cu toții avem nevoie, din când în când, de ajutor și de încurajare, dar trebuie să ai grijă la cine apelezi. Iată trei sugestii:

1) Nu apela la cineva care nu-ți poate gestiona problema. Poate vei avea parte de o ușurare temporară prin faptul că-ți împărtășești problema cu acea persoană, dar dacă nu e suficient de matură ca s-o gestioneze? Domnul Isus a zis: „pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adâncul mării” (Matei 18:6).

2) E bine să apelezi la un prieten adevărat doar dacă este matur spiritual. Biblia spune: „Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate” (Proverbele 17:17). Dar trebuie să știi că e un prieten adevărat! Apostolul Petru scrie: „dragostea acopere o sumedenie de păcate” (1 Petru 4:8). Cel care te iubește cu adevărat se roagă pentru tine și merge alături de tine până când ieși biruitor. Când te afli pe drumul greșit, prietenul nu te acoperă și nu caută scuze pentru tine, ci te trage la răspundere.

3) Când este posibil, apelează la un părinte spiritual. Apostolul Pavel spune: „chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi” (1 Corinteni 4:15). Să ne gândim la calitățile unui bun părinte: el te mustră, dar nu te condamnă niciodată. Nu îți întoarce spatele. Te evaluează pe baza celor mai importante calități pe care le ai și nu pe baza defectelor. În loc să reacționeze în mod negativ la eșecurile tale, îți recunoaște potențialul și continuă să te formeze. Așadar, roagă-L pe Dumnezeu, astăzi, să-ți scoată în cale un părinte spiritual, și păstrează o comunicare regulată cu el.

de Jean Koechlin

Neemia 9:16-27

După ce, asemenea acestor leviţi, a urmărit îndelung istoria harului lui Dumnezeu pentru Israel, Ştefan, în capitolul 7 din Fapte, îşi continuă vorbirea în acelaşi fel. „Voi, cu grumazul înţepenit, … întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt„ (Fapte 7.51). Grumazul înţepenit, gâtul care refuză să se plece pentru a se supune jugului Domnului, nu caracterizează numai poporul Israel sau numai pe cei neîntorşi la Dumnezeu! Toţi ascundem înăuntrul nostru această natură nesupusă, voinţa
proprie. Fiecare creştin, fără excepţie, o cunoaşte foarte bine şi este imposibil pentru cineva s-o învingă prin propriile eforturi. Dar, în acelaşi timp, cunoaşte oare fiecare eliberarea pe care Domnul i-o acordă? Dând morţii, la cruce, această voinţă rebelă, nesupusă, El ne-a oferit în schimb natura supusă a Domnului Isus. Firea cea veche se află încă în noi, cu dorinţele ei, dar nu mai are dreptul să ne conducă.

Toate aceste păcate ale lui Israel ies în evidenţă cu atât mai mult cu cât sunt puse, ca aici, în contrast cu harul lui Dumnezeu, iar lor li se adaugă, ca să spunem aşa, lipsa de
recunoştinţă (vezi Deuteronom 32.5-6). Nu este adevărat lucrul acesta şi pentru atât de mulţi tineri şi tinere crescuţi de părinţi credincioşi?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

11 dec. 2020

11 Decembrie 2020

Isus deci le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă pâinea din cer, cea adevărată; pentru că pâinea lui Dumnezeu este aceea care coboară din cer și dă viață lumii”.

Ioan 6.32,33

Ce este deci Mana pentru cel credincios? Este Hristos întrupat, în smerenie pe acest pământ. Hristos este deci Mana, privit ca venit în trup, deopotrivă ca Cel care La descoperit pe Tatăl și ca Omul perfect. Harul Său, compasiunea, simpatia, tandrețea și dragostea Lui, pe toate le găsim în Mana pe care Dumnezeu nea dato ca hrană în timpul călătoriei noastre prin pustie.

El este cu deosebire prezentat ca Mană în acele epistole care se ocupă de caracterul de călător al credinciosului. „Gândiți-vă bine dar la Cel care a răbdat de la păcătoși așa mare împotrivire față de Sine, ca să nu obosiți, descurajându-vă în sufletele voastre” (Evrei 12.3). Cu alte cuvinte, suntem îndemnați să ne hrănim cu Hristos ca Mană, pentru a putea face față încercărilor, dificultăților și persecuțiilor pe care le întâlnim în pustie.

În aceeași manieră, Petru, care scrie evreilor împrăștiați în lume, ne îndreaptă privirile continuu către Hristos, văzut în caracterul Său de Mană. „La aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi și va lăsat un exemplu, ca să călcați pe urmele Lui” (1 Petru 2.21). Apostolul Pavel, de asemenea, îi hrănește pe sfinți cu Mana, așa cum am văzut deja în citatul din Evrei. Găsim același lucru și în epistola sa către Filipeni, deși cu o aplicație mai largă, însă aceeași Mană, de cel mai prețios caracter. „Și, la înfățișare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte, și chiar moarte de cruce” (Filipeni 2.59). În Evanghelii însă găsim Mana strălucind peste tot în jurul nostru, de unde o putem culege pentru a o folosi în nevoile fiecărei zile. Acolo găsim desfășurată acea viață minunată, viața Aceluia care a fost Omul Desăvârșit și, în același timp, Dumnezeu arătat în trup.

E. Dennett

Căci unde este multă înțelepciune este și mult necaz și cine își înmulțește știința își mărește durerea.

Eclesiastul 1.18

Oare este bine construit podul? (1)

Scriitorul german Max Eyth (1836-1906), inginer constructor, în nuvela sa de ficțiune, „Tragedia profesională”, descrie viața unui inginer care își câștigă notorietatea ridicând un grandios pod peste un fluviu, tocmai în zona unde acesta este și un braț la mare. Dificultatea proiectului constă în faptul că podul era supus fluxului și refluxului mării. Tânărul inginer devine centrul atenției contemporanilor datorită acestei importante lucrări, a cărei comandă o primise printr-un concurs de împrejurări cu totul neobișnuite. Lucrarea este inaugurată cu muzică și flamuri. El este pe prima pagină a ziarelor, un om cu faimă. Trăiește la Londra, unde își deschide un birou de arhitectură, și este căsătorit cu o femeie foarte frumoasă. Are o viață prosperă și tot ce-și dorește inima.

Dar un lucru – cunoscut numai de el și de soția lui – îi întunecă viața. Când vine toamna, el pleacă să-și vadă podul. Iar când furtuna urlă în noapte, iar ploaia cade în rafale, atunci stă la picioarele podului, cu inima strânsă cât un purice: „Oare este bine construit podul?”. Simte forța furtunii care se dezlănțuie împotriva stâlpilor de susținere. Și, de fiecare dată, reface calculele pentru a se asigura că stâlpii sunt, de fapt, destul de puternici, că a evaluat corect forța vântului și a valurilor. Când trece furtuna, se reîntoarce la Londra și redevine omul celebru care ocupă un loc atât de important în viața mondenă a marelui oraș.

coordonatori Bob & Debby Gass

TE ROGI PENTRU CINEVA DRAG CARE ESTE NEMÂNTUIT? – Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu… are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca niciunul să nu piară” (2 Petru 3:9)

Dacă te rogi pentru o persoană dragă ție, care nu este mântuită, iată o promisiune biblică pe care te poți baza astăzi: „Dumnezeu… are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca niciunul să nu piară.” Și te rog să pui în loc de cuvântul „niciunul” numele persoanei pentru care te rogi. Câtă vreme există viață, există nădejde! Ultima minune pe care a făcut-o Domnul Isus a fost mântuirea unui tâlhar care atârna pe cruce lângă El: „Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” (Luca 23:43). Sau, după cum scria compozitoarea Annie Johnson Flint: „Dragostea Sa nu are margini, harul Său este fără măsură, puterea Sa nu cunoaște sfârșit; căci din nemărginita Sa bogăție în Isus – El dăruiește, dăruiește, dăruiește mereu.” Indiferent cât de departe de Dumnezeu este persoana dragă ție, harul și îndurarea Lui pot s-o ajungă – deci, continuă să te rogi pentru ea.

Ascultă: „mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă” (Isaia 59:1). Domnul Isus a zis: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl” (Ioan 6:44). Deci, roagă-L pe Dumnezeu să-i scoată pe cineva în cale care să-i arate drumul spre mântuire. Mai presus de toate, nu te descuraja și nu ceda în fața îndoielii.

Nu uita: voia lui Dumnezeu este s-o mântuiască și, când știi că te rogi după voia Sa, te poți apropia de El cu încredere. El a inspirat aceste cuvinte (1 Ioan 5:14-15): „Îndrăzneala pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice i-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut.” Fii sigur de asta, de astăzi!