Mana Zilnica

15 Decembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul va lupta pentru voi, dar voi stați liniștiți!

Exod 14.14

Prețioasă promisiune! Cât de potrivită este ea pentru a liniști duhul chiar și în fața celor mai mari dificultăți și pericole! Domnul nu doar că Se așază pe Sine Însuși între noi și păcatele noastre, dar, de asemenea, Se așază și între noi și greutățile prin care trecem. În primul caz, ne dă pacea conștiinței; în ultimul, ne dă pacea inimii. Aceste două lucruri sunt cu totul distincte, așa cum cunoaște orice creștin exersat. Foarte mulți au pacea conștiinței și nu au pacea inimii. Ei au găsit în Hristos, prin har și prin credință, eficacitatea deplină a sângelui Său, care stă între ei și păcatele lor; dar nu pot, printr-o credință la fel de simplă, să înțeleagă faptul că El stă, în dragostea, puterea și înțelepciunea Sa divină, între ei și împrejurările prin care trec. Aceasta constituie o diferență esențială atât în ceea ce privește starea sufletului, cât și în ceea ce privește caracterul mărturiei. Nu există nimic care să glorifice mai mult Numele Domnului Isus decât acea liniște a duhului care rezultă din faptul că Îl avem pe El între noi și orice lucru care ar putea produce neliniște inimilor noastre. „Tu vei păzi în pace desăvârșită mintea care se sprijină pe Tine, pentru că se încrede în Tine” (Isaia 26.3).

Dar poate cineva sar simți îndemnat să întrebe: «Noi nu trebuie să facem nimic?». La aceasta se poate răspunde printr-o altă întrebare: Dar ce putem face? Toți care se cunosc cu adevărat pe ei înșiși trebuie să răspundă: nimic. Deci, fiindcă nu putem face nimic, am face mult mai bine să „stăm liniștiți”. Dacă Dumnezeu este Cel care lucrează pentru noi, nu am face mai bine să stăm retrași? Vrem noi să alergăm înaintea Lui? Vrem să ne amestecăm în sfera Lui de acțiune? Vrem să Îi stăm în cale? Nu se poate să lucreze două persoane, atât timp cât una singură poate face totul. Nimeni nu va crede că ar putea folosi lumina unei candele pentru a adăuga ceva la strălucirea soarelui în timpul amiezii; și totuși, dacă cineva ar crede acest lucru, ar putea fi socotit înțelept, comparativ cu acela care încearcă săL ajute pe Dumnezeu prin râvna sa fără pricepere.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie; și nu lasă nepedepsit pe cel rău.

Naum 1.3

Deficitul

Multe state au datorii foarte mari, iar plata dobânzilor aferente acestor datorii încarcă și mai mult bugetul. Așa se explică de ce administrarea statului ajunge în prea multe cazuri într-o situație critică. Deficitul anual pretinde noi credite. Mulți se întreabă: Cât timp mai poate merge așa?

Ceea ce se desfășoară la nivel înalt este o realitate cruntă și în viața privată. Multe persoane au achiziționat cu credite bunuri pentru care acum trebuie să plătească cu dobânzi majorate. Mulți dintre ei gândesc așa: dacă aș putea să scap de aceste datorii…!

Există însă o altă datorie care ne produce și mai multă suferință: greșelile noastre împotriva lui Dumnezeu! Această datorie sporește la tot pasul, cu toate că încercăm să o dăm la o parte. Orice nedreptate pe care am făcut-o față de oamenii din jurul nostru este în același timp un păcat împotriva lui Dumnezeu. Astfel ne-am făcut datorii mari înaintea Lui în decursul vieții. Este posibil să ne eliberăm de această vină?

Dumnezeu nu ne scutește de datorii, pentru că El pretinde o plată. Dar, pentru problema vinei noastre, există o soluție care corespunde cerinței Sale: Dacă ne recunoaștem păcatele noastre înaintea Lui și credem în Isus Hristos care a plătit cu viața Sa pentru noi, Dumnezeu ne spune că suntem eliberați de orice nedreptate. Astfel, vina noastră este ștearsă pentru totdeauna.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LECȚII DE LA FĂPTURILE CREATE DE DUMNEZEU (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Voi Îl iubiţi fără să-L fi văzut, credeţi în El, fără să-L vedeţi” (1 Petru 1:8)

Azi, încă o lecție, de la… un câine orb! În cartea sa „Câini vorbitori”, Sam Mason a inserat și o altă lecție învățată de la câinii lui: „În ultimii doi ani din viața sa, Tigger, unul dintre iubiții noștri ogari cenușii italieni, și-a pierdut treptat vederea. Avea cataractă. Această boală i-a furat vederea, dar nu i-a putut fura relația neprețuită cu stăpânul său. Carol, soția mea, se referea deseori la Tigger ca la „băiatul nostru iubitor.” Acest câine nu obișnuia să stea culcat în poala noastră, ci își punea labele de o parte și de alta a gâtului nostru, după care își cuibărea capul sub bărbia noastră. Era adorabil.

Deși era orb, dorința lui Tigger de a sta cu cei pe care nu-i mai putea vedea era neschimbată. În ciuda cataractei care i-a încețoșat privirea, nu știu cum făcea, dar reușea în continuare să ne privească chipurile. Capacitățile lui diminuate i-au limitat mișcările, însă dragostea și încrederea față de stăpânul său au rămas tari ca piatra.

Toți cei care ne-am pus încrederea în Domnul suferim de anumite handicapuri… chiar și de natură spirituală. Le folosim oare ca pe niște scuze pentru faptul că nu-L căutăm pe Dumnezeu atât de intens pe cât ar trebui?! Lăsăm noi oare aceste handicapuri să micșoreze dragostea noastră pentru El? Sau, cu ajutorul lui Dumnezeu, găsim tăria de a ne depăși limitările pentru a experimenta bucuria nemărginită a prezenței Sale și pentru a împlini planul pe care L-a stabilit pentru viața noastră?

Da, s-ar putea ca uneori să bâjbâim prin întuneric, și poate chiar să ne împiedicăm și să cădem, dar ne putem încrede în Acela care înțelege perioadele de orbire prin care trecem. Ne putem deschide inimile spre dragostea Sa și Îi putem răspunde cu iubire… chiar și fără să-L vedem!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 11:12; 12:22-30

Exilaţii întorşi din Babilon erau foarte puţini la număr comparativ cu cei care locuiau în ţară înainte de deportare. Ierusalimul, cu zidurile reconstruite pe fundaţiile anterioare, nu reunea decât un număr infim de cetăţeni,  printre care şi pe aceia care reparaseră în dreptul caselor lor. Se ia astfel decizia să se apeleze la voluntari, din Iuda şi din Beniamin, care să vină să locuiască în oraş. Numele lor sunt menţionate. Dumnezeu îi onorează, în adevăr, pe cei care, părăsindu-şi pământurile şi casele, vin să locuiască lângă sanctuarul Său, din devotament pentru locul acela. Ei nu vor fi în pierdere, după cum anunţă Ps. 122.6: „Ierusalim: cei care te iubesc vor prospera„.

Promisiunile sunt făcute cu privire la Ierusalimul din timpul împărăţiei de o mie de ani (Zaharia 2.4; Isaia 33.20 şi cap. 60), dar promisiunile care privesc cetatea sfântă, Ierusalimul ceresc, le întrec cu mult pe acestea. Dumnezeu, care a „pregătit-o” pentru Hristos (Apocalipsa 21.2), a „pregătit-o” şi pentru aceia care-I aparţin şi care au renunţat la ideea de a avea o cetate permanentă în această lume (Evrei 11.16). Această cetate minunată nu este construită ca să rămână goală, ci Dumnezeu Însuşi va locui în ea, în mijlocul alor Săi. Totuşi, o condiţie este esenţială pentru a intra în ea, aceea de a avea „hainele spălate” prin credinţa în sângele Mielului (Apocalipsa 22.14). Aţi făcut aceasta?