21 Decembrie 2020
Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine Te caut în zori de zi; sufletul meu însetează după Tine, carnea mea tânjește după Tine, într-un pământ sec și uscat, fără apă.
Psalmul 63.1
Probabil ați auzit spunându-se că micul dejun este cea mai importantă masă din zi. Un concept similar se aplică inimii și minții. Hrana pe care o dăm inimii și minții în fiecare dimineață ne afectează pentru tot restul zilei. Citirea Cuvântului lui Dumnezeu, rugăciunea și meditația reprezintă hrana spirituală pentru relația noastră cu Tatăl.
David își începe ziua cu Domnul. În Psalmul 63, el vorbește despre a-L căuta pe Dumnezeu în zori. El se trezea flămând după Creatorul său și, după ce își sătura sufletul cu plinătatea Domnului, dădea glas recunoștinței și laudei la adresa Lui. Chiar și noaptea, în patul său, David se gândea la Dumnezeul lui. Ce minunată trebuie să fie o astfel de zi – plină de bucurie și de recunoștință față de Dumnezeu! Așa ceva este posibil atunci când rezervăm începutul zilei pentru a fi petrecut împreună cu Domnul, ascultând ce are să ne spună din Cuvântul Său și vorbindu-I în rugăciune. Binecuvântarea noastră va fi încă și mai bogată atunci când vom sta în prezența Domnului întreaga zi, până în noapte, contemplând Persoana Lui și felul Lui de a lucra. Privirea la Domnul nu numai că va umple sufletul nostru, ci va și mări foamea după El.
Oare simțim că ne este prea greu să punem deoparte un timp pentru Domnul în fiecare dimineață? Trebuie să înțelegem însă că obiceiurile bune se formează cu pași mici, nu cu hotărâri radicale. Să începem cu câte un sfert de oră pe zi, după care vom vedea cum Domnul va începe să ne mărească foamea după El!
T. Hadley, Sr.
Ascultați acum voi, care ziceți: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate …”. Căci ce este viața voastră? Nu este decât un abur, care se arată pentru puțin și apoi dispare.
Iacov 4.13,14
Bătrânul spărgător de pietre
Cu mulți ani în urmă, pe când se afla într-o călătorie cu trenul prin Anglia, un domn a văzut la un moment dat, pe fereastră, silueta unui vechi castel care, aflat în mijlocul unui parc, purta farmecul unei frumuseți aparte. Dar de istoria acestui castel se leagă amintiri neobișnuite.
„Proprietarul murise. Pe cât de bogat era în realitate, pe atât de sărac își închipuia că era. În fiecare dimineață mergea afară, în stradă, dar nu pentru a-și admira bunurile sau pentru a-și încânta ochii, ci pentru a sparge pietre, pe care apoi le vindea. Cu aceasta se ocupa zi de zi, pentru că, se gândea el, avuția pe care o deținea nu-i va fi suficientă pentru a se întreține până la sfârșitul vieții. S-a făcut tot posibilul de a-l convinge că averea pe care o deținea era suficient de mare și că nu era nevoie să spargă pietre și că și-ar fi putut folosi timpul pentru altceva cu totul mai bun. Zadarnic! El considera că trebuia să-și câștige existența cu spartul de pietre. Așa că l-au lăsat în pace. Mai toți trecătorii se uitau cu vădită compătimire la omul bătrân care, pe ploaie și pe vânt, pe soare și pe frig, era nelipsit de la munca lui grea din grohotișul drumului.”
Rămâne pentru noi să dăm răspuns la întrebarea: Cum folosim timpul? Vom găsi răspunsuri multiple cercetând viața și învățăturile înaintașilor noștri scrise pe paginile Cuvântului lui Dumnezeu. Și astfel, lăsându-ne atenționați, să luăm seama la umblarea noastră, la folosirea timpului dăruit de Dumnezeu!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
SOȚIA TA ȘTIE CĂ O IUBEȘTI? (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Să veselească astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o” (Deuteronomul 24:5)
Vă reamintesc prescripția fundamentală a Scripturii: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25). Și din moment ce ucenicii au fost fondatorii primei biserici, să ne uităm și astăzi, din nou, la felul în care Domnul Isus S-a purtat cu ei; data trecută am spus că i-a iubit necondiționat… Altceva: Hristos a petrecut timp cu ei, vorbindu-le și ascultându-i.
Legea Vechiului Testament spunea în felul următor: „Când un om va fi însurat de curând, să nu se ducă la oaste, şi să nu se pună nicio sarcină peste el; să fie scutit, din pricina familiei, timp de un an, şi să veselească astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o.” (Deuteronomul 24:5). Poți să-ți imaginezi un an întreg în care să nu faceți nimic altceva decât să vă cunoașteți și să vă iubiți unul pe celălalt? De ce a lăsat Dumnezeu să fie așa? Deoarece nici-o luptă pe care o vei purta vreodată, și nici-o afacere în care vei fi implicat vreodată, nu este mai importantă decât zidirea unei relații trainice cu soția ta.
O cauză principală de divorț, în ziua de azi, este distanțarea, înstrăinarea – partenerii nu-și pun timp deoparte, la sfârșitul zilei de muncă, pentru a sta împreună, fără televizor și telefon, ca să-și împărtășească gândurile și sentimentele. Știi ce nu ai voie să lași să îmbătrânească? Comunicarea și asigurarea soției tale că, dintre toate locurile în care te-ai putea afla, tu preferi să fii cu ea. De multe ori, soția ta îți va împărtăși din problemele ei, dar nu neapărat pentru ca tu să i le rezolvi (oricum, destule dintre problemele pe care le-a discutat cu tine, cu luni în urmă, au rămas nerezolvate!)
Ceea ce caută ea este empatie, înțelegere și sprijin. Când îi asculți cu atenție preocupările, ea se simte iubită și prețuită… și, în nouă situații din zece, problema dispare în întuneric. E un mare câștig, cu o investiție minimă! Deci, petrece timp cu soția ta – măcar, de astăzi!…
de Jean Koechlin
Estera 2:1-11
Capitolul 2 ne conduce în afara palatului lui Assuerus (Ahaşveroş); aici aflăm de existenţa, în Susa şi în restul imperiului, a unui popor călcat în picioare, în suferinţă, a cărui umilinţă contrastează cu fastul de la curte. Imaginea aceasta este asemănătoare cu cea a lui Lazăr subliniată la masa bogatului (Luca 16.19-21). Aceşti oameni sunt iudeii exilului. Ei se află acolo, departe de patria lor, fără templu, fără jertfe, fără împărat, fără unitate naţională. Ei nu avuseseră pe inimă întoarcerea în ţara părinţilor (Ezra 1.3). Prin urmare, ei par să fi fost uitaţi complet de Domnul, al Cărui nume, remarcabil detaliu, nu este menţionat nici măcar o dată în toată această carte.
Pot exista perioade în viaţa noastră când, din cauza propriilor erori, ne pierdem bucuria în Hristos şi încetăm să recunoaştem valoarea sacrificiului Său. Nu El, ci lumea domneşte atunci în inimile noastre. Ce stare dureroasă! Totuşi, ne-a uitat Domnul din această cauză? Cartea Estera, prin analogie, ne va arăta că nu se întâmplă aşa niciodată.
La poarta palatului îşi avea locul Mardoheu, un israelit din seminţia lui Beniamin. El a adăpostit-o pe tânăra lui verişoară, Estera, care era orfană, şi a vegheat asupra ei cu devotament, chiar şi după ce a fost aleasă printre candidatele la succesiunea Vastiei (v. 11).
Mana Zilnica 