12 Decembrie 2020
Cine va sta înaintea indignării Lui și cine va rămâne înaintea mâniei Lui aprinse? Furia Lui se varsă ca focul și stâncile crapă înaintea Lui. Domnul este bun, un loc întărit în ziua necazului; și El cunoaște pe cei care se încred în El.
Naum 1.6,7
Cât de cumplit trebuie să fie atunci când Dumnezeul etern, care este încet la mânie, Se înfurie împotriva creaturilor Sale păcătoase și răzvrătite! „Cine va sta înaintea indignării Lui?” Chiar și stâncile crapă înaintea Lui. Dacă inimile oamenilor sunt împietrite ca o stâncă, acest lucru nu le va oferi nicio protecție, căci El le sfărâmă cu ușurință în bucăți.
Însă puterea măreață este imediat prezentată într-un contrast izbitor cu acțiunea ei în judecată. „Domnul este bun, un loc întărit în ziua necazului; și El cunoaște pe cei care se încred în El.” Este într-adevăr minunat că puterea mare a Dumnezeului cerului și a pământului nu se manifestă doar în aprinderea mâniei Lui și în judecată, ci și în bunătatea Sa. El este „un loc întărit în ziua necazului”, însă nu pentru inimile împietrite ale oamenilor răzvrătiți. Aceștia sunt zdrobiți în bucăți, în timp ce aceia care se încred în El, în Domnul viu al gloriei, descoperă, prin toate necazurile și încercările lor, că El este cu adevărat un loc întărit.
Astfel, bunătatea și puterea lui Dumnezeu sunt văzute într-o perfectă armonie în producerea binecuvântării pentru toți cei care se încred în El. Acest lucru iese minunat în evidență în jertfa scumpă a Domnului Isus. Bunătatea Lui s-a manifestat prin faptul că Și-a dat de bunăvoie viața pentru cei vinovați. Vedem însă și puterea Sa manifestată în lucrarea de la cruce, o putere care l-a biruit pe vrăjmaș, care a judecat păcatul în întregime, care i-a eliberat pe păcătoși de vină și de robie și care le-a oferit o moștenire nestricăcioasă și nepătată, păstrată în ceruri pentru ei.
L. M. Grant
Dar adu-ți aminte de Creatorul tău în zilele tinereții tale, înainte de a veni zilele cele rele … și țărâna se întoarce în pământ.
Eclesiastul 12.1,7
Oare este bine construit podul? (2)
Întrebările chinuitoare pe care și le pune lui însuși, „Oare este bine construit podul?”, „Oare este destul de puternic?”, sunt secretul care îi întunecă dureros viața.
Max Eyth zugrăvește tulburător cum într-o noapte cu furtună grozavă, plin de teamă, „celebrul” inginer își supraveghează iarăși podul. El vede cum un tren se angajează pe pod. Urmărește lanternele roșii ale ultimului vagon. Deodată ele dispar… și vede că trenul… se prăbușește în apele adânci ale mării înfuriate. Podul se rupsese pe la mijloc.
Citind acest pasaj, ne vine în gând ideea: „Nu este aceasta istoria vieții fiecărui om?”. Toți construim un pod al vieții. Am construit corect? Este suficient de solid pentru a rezista furtunilor vieții? Dacă acest pod al vieții se construiește după planurile divinului Arhitect, încă din tinerețe, și se sprijină pe Stânca veșnică – Isus Hristos – cu siguranță va rezista în toate furtunile pe care vrăjmașul sufletelor le aduce asupra noastră. Dacă lucrăm contra voinței divine, ne putem aștepta dintr-un moment într-altul ca podul vieții noastre să se prăbușească.
Dacă podul vieții noastre nu e rupt încă, dacă firul vieții noastre nu e încă tăiat, aceasta este datorită harului și bunătății lui Dumnezeu. Iar bunătatea lui Dumnezeu ne îndeamnă la pocăință: „Disprețuiești tu bogățiile bunătății, îngăduinței și îndelungii Lui răbdări? Nu știi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?” (Romani 2.4).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
AI GRIJĂ LA CINE APELEZI (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Vai de cine este singur, şi cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice!” (Eclesiastul 4:10)
Dumnezeu nu ne-a creat să „ne strecurăm singuri prin viață.” Cu toții avem nevoie, din când în când, de ajutor și de încurajare, dar trebuie să ai grijă la cine apelezi. Iată trei sugestii:
1) Nu apela la cineva care nu-ți poate gestiona problema. Poate vei avea parte de o ușurare temporară prin faptul că-ți împărtășești problema cu acea persoană, dar dacă nu e suficient de matură ca s-o gestioneze? Domnul Isus a zis: „pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adâncul mării” (Matei 18:6).
2) E bine să apelezi la un prieten adevărat doar dacă este matur spiritual. Biblia spune: „Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate” (Proverbele 17:17). Dar trebuie să știi că e un prieten adevărat! Apostolul Petru scrie: „dragostea acopere o sumedenie de păcate” (1 Petru 4:8). Cel care te iubește cu adevărat se roagă pentru tine și merge alături de tine până când ieși biruitor. Când te afli pe drumul greșit, prietenul nu te acoperă și nu caută scuze pentru tine, ci te trage la răspundere.
3) Când este posibil, apelează la un părinte spiritual. Apostolul Pavel spune: „chiar dacă aţi avea zece mii de învăţători în Hristos, totuşi n-aveţi mai mulţi părinţi” (1 Corinteni 4:15). Să ne gândim la calitățile unui bun părinte: el te mustră, dar nu te condamnă niciodată. Nu îți întoarce spatele. Te evaluează pe baza celor mai importante calități pe care le ai și nu pe baza defectelor. În loc să reacționeze în mod negativ la eșecurile tale, îți recunoaște potențialul și continuă să te formeze. Așadar, roagă-L pe Dumnezeu, astăzi, să-ți scoată în cale un părinte spiritual, și păstrează o comunicare regulată cu el.
de Jean Koechlin
Neemia 9:16-27
După ce, asemenea acestor leviţi, a urmărit îndelung istoria harului lui Dumnezeu pentru Israel, Ştefan, în capitolul 7 din Fapte, îşi continuă vorbirea în acelaşi fel. „Voi, cu grumazul înţepenit, … întotdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt„ (Fapte 7.51). Grumazul înţepenit, gâtul care refuză să se plece pentru a se supune jugului Domnului, nu caracterizează numai poporul Israel sau numai pe cei neîntorşi la Dumnezeu! Toţi ascundem înăuntrul nostru această natură nesupusă, voinţa
proprie. Fiecare creştin, fără excepţie, o cunoaşte foarte bine şi este imposibil pentru cineva s-o învingă prin propriile eforturi. Dar, în acelaşi timp, cunoaşte oare fiecare eliberarea pe care Domnul i-o acordă? Dând morţii, la cruce, această voinţă rebelă, nesupusă, El ne-a oferit în schimb natura supusă a Domnului Isus. Firea cea veche se află încă în noi, cu dorinţele ei, dar nu mai are dreptul să ne conducă.
Toate aceste păcate ale lui Israel ies în evidenţă cu atât mai mult cu cât sunt puse, ca aici, în contrast cu harul lui Dumnezeu, iar lor li se adaugă, ca să spunem aşa, lipsa de
recunoştinţă (vezi Deuteronom 32.5-6). Nu este adevărat lucrul acesta şi pentru atât de mulţi tineri şi tinere crescuţi de părinţi credincioşi?
Mana Zilnica 