13 Decembrie 2020
Ce! Un ceas n-ați putut veghea împreună cu Mine?
Matei 26.40
În Matei, El este în mod deosebit prezentat ca Cel ce suferă. Peste tot, într-un fel minunat, poți vedea supunerea Lui totală, însoțită însă, lucru remarcabil, de adâncimile drumului Său de suferință. Gândindu-Se la ceea ce avea să vină asupra Lui, El spune: „Dacă este cu putință, fă să treacă paharul acesta de la Mine”. În Luca citim despre sudoarea care I se făcuse ca niște picături mari de sânge; acolo este privit ca Om. Vedem în aceasta cât de cumplită avea să fie mânia lui Dumnezeu. El a simțit (la cruce) ce înseamnă să fii părăsit de Dumnezeu în aceeași măsură în care știa ce înseamnă să fii sfânt. În sensul acesta, suferința Lui a fost perfectă, infinită, prin faptul că a contemplat-o împreună cu Tatăl Său. Sufletul Lui trece acum prin această adâncime cutremurătoare, așa încât sudoarea I se face ca niște picături mari de sânge. Însă, când Se întoarce la ucenicii Săi, nu mai este nici urmă din acea tulburare. El le vorbește atât de blând și cu atâta bunătate, pătrunzându-le gândurile, ca și cum nu ar fi existat acel pahar de băut. „Ce! Un ceas n-ați putut veghea împreună cu Mine?”
Este minunat să urmărești acest aspect, pe care-l poți găsi de-a lungul întregii vieți a lui Hristos: sensibilitate desăvârșită cu privire la tot ce se întâmpla în jurul Lui (cu excepția cazului extrem când a fost părăsit de Dumnezeu), însă totdeauna rămânând El Însuși – niciodată guvernat de suferință, măcar că o simțea perfect. Din momentul în care Se întoarce către ucenici, nu face altceva decât să manifeste cea mai deplină blândețe și bunătate. Se poate vedea aceasta peste tot; chiar înaintea lui Pilat El nu spune nimic, este ca un miel dus la măcelar, ca o oaie mută înaintea celor care o tund. A rămas tăcut, afară de cazul când bunătatea și blândețea trebuiau arătate cuiva; atunci El S-a comportat ca și cum nimic rău nu se întâmpla cu El, demonstrând o bunătate și o sensibilitate desăvârșite, către toți oamenii. Aici vedem supunerea Lui totală, faptul că-Și dădea perfect de bine seama cât de cumplit era lucrul prin care urma să treacă. Însă, deoarece simțea toate acestea în deplină comuniune cu Tatăl, a putut să Se întoarcă și să Se comporte la fel de perfect cu ucenicii Săi.
J. N. Darby
Când eram cu voi zi de zi în templu, n-ați pus mâna pe Mine. Dar acesta este ceasul vostru și puterea întunericului.
Luca 22.53
Isus, prins în mijlocul nopții
În grădina Ghetsimani, Domnul Isus, noaptea, în adâncă durere, Se ruga către Dumnezeu Tatăl. De acolo a fost prins și dat în mâinile oamenilor păcătoși. Domnul face cunoscută starea spirituală rea a lumii. Când dușmanii Săi au venit pentru a-L lua, Isus le-a amintit că El fusese zilnic cu ei și că îi învăța în templu. Dar ei au venit în mijlocul nopții pentru a-L prinde. Acum El rostește aceste cuvinte memorabile prin care condamnă lumea și dezvăluie, totodată, ce puteri întunecate o stăpânesc: „acesta este ceasul vostru și puterea întunericului”.
În acel ceas, omul făcea ce voia și acționa în opoziție directă față de Dumnezeu. Dar, și mai grav, lumea se afla sub puterea diavolului. Era ceasul în care întunericul era suveran: domnea cu autoritate. Diavolul a reușit să-i instige pe conducătorii politici și religioși ai lumii împotriva lui Isus, cu toate că totul se petrecea după planul suveran al lui Dumnezeu (Ioan 19.11; Fapte 2.23). Aceasta arată starea întunecată a inimii omenești, care este condusă de „dumnezeul acestei lumi”.
În schimb, vine o zi cu privire la care împăratul David face referire în mod profetic: „Poporul Tău este plin de înflăcărare, când Îți aduni oștirea” (Psalmul 110.3). Vine o zi când „Își adună oștirea”. În acea „zi”, toate puterile rele vor fi legate, iar Hristos va domni în dreptate.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
AI GRIJĂ LA CINE APELEZI (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu” (Psalmul 32:5)
Când te lupți cu o apucătură sâcâitoare sau cu o dependență dură, vei găsi suport dacă apelezi la un grup de sprijin potrivit. Și când ai nevoie de ajutor, să nu-ți fie jenă să apelezi la un astfel de sprijin…
Dar ai grijă cui îi mărturisești păcatele!
Psalmistul a scris: „Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.”
Iată ce am găsit scris undeva: „Nu discuta niciodată ceea ce dorești ca celălalt să uite. Cuvintele fac din gânduri o realitate; ele dau viață și longevitate subiectelor discutate. Certurile ar muri și conflictele ar înceta dacă vorbele tale nu le-ar susține. Cuvintele suflă viață peste toate lucrurile. Este scris: „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte, îi va mânca roadele” (Proverbele 18:21). Cuvintele pot răni: „Cuvintele bârfitorului sunt ca prăjiturile: alunecă până în fundul măruntaielor” (Proverbele 18:8).
Nu-i poți opri pe alții să vorbească despre tine, dar nu le da tu informațiile pe care ți-ai dori să nu le știe, ori să le uite. Și nu oferi niciodată informații inutile, care implică, solicită sau pretind întrebări suplimentare. Fii precaut când îți mărturisești greșelile. Încercarea ta de a fi deschis poate fi sinceră, dar greșelile tale pot avea dimensiuni și consecințe mai mari, în mintea lor, decât lecția pe care ai învățat-o și pe care încercai să le-o împărtășești.
Firește, există momente în care e benefic și chiar necesar să oferi informații și clarificări suplimentare, dar trebuie să fii înțelept. Concentrează-te asupra viitorului, nu asupra trecutului. Nu spune niciodată nimic din ceea ce nu ai dori să mai auzi vreodată tot restul vieții tale!”
Ai grijă deci la cine apelezi, și cum o faci!
de Jean Koechlin
Neemia 9:28-38
Avem rezumatul acestui întreg capitol în v. 33: „Dar Tu eşti drept în tot ce a venit asupra noastră. Pentru că Tu ai făcut potrivit adevărului, iar noi am păcătuit„ (compară cu Pl. Ier. 1.18). Să punem această declaraţie în legătură cu un verset din Evanghelia după Ioan: „Cine a primit mărturia Lui a pecetluit că Dumnezeu este adevărat„ (Ioan 3.33; vezi şi Romani 3.4). Pecetluirea este actul de aprobare oficială a unei declaraţii, care o validează şi prin care cei care o semnează se angajează la respectarea ei. Astfel, căpeteniile, leviţii şi preoţii îşi pun peceţile (cu alte cuvinte, semnăturile) pentru a-şi confirma acordul.
La sfârşitul acestei lungi mărturisiri, să ne reamintim încă două învăţături foarte importante: În primul rând, pentru judecarea unui rău este necesar să ne întoarcem cât mai în urmă posibil, până la originea lui, printr-o completă revizuire a paşilor făcuţi. Călcarea legii a început odată cu confecţionarea viţelului de aur; ei bine, faptul acesta nu poate trece sub tăcere (v. 18)! În al doilea rând, o mărturisire trebuie să fie precisă: a-I spune lui Dumnezeu într-un fel general: „sunt păcătos, am comis nişte păcate”, costă foarte puţin şi n-are valoare înaintea Lui.
El aşteaptă de la noi să spunem: „Doamne, sunt vinovat în aceasta; iată ce am făcut şi iată ce am omis să fac” (vezi Levitic 5.5).
Mana Zilnica 