Mana Zilnica

20 August 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Ei au primit Cuvântul cu toată bunăvoința, cercetând zilnic Scripturile, să vadă dacă aceste lucruri erau așa.

Fapte 17.11

Cum citim Scriptura? (1)

Nu este suficient să citim despre Scriptură, ci să citim noi înșine Scriptura. Un creștin care nu cunoaște Biblia este practic lipsit de apărare împotriva atacurilor din partea lumii, a cărnii și a diavolului. El este un pitic din punct de vedere spiritual, fiindcă nu poate crește fără laptele spiritual și curat al Cuvântului (1 Petru 2.2). Este biruit de cel rău, fiindcă nu poate mânui sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu (Efeseni 6.17). Se împiedică și cade în tot felul de capcane, rătăcind încoace și încolo, căci nu are o lampă pentru picioarele lui și nici lumina pe care Cuvântul o dă celor ce sunt preocupați cu citirea lui (Psalmul 119.105).

Vom avea un beneficiu imens dacă ne formăm obiceiul de a citi Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi. Vedem că cei din Bereea au fost recomandați de faptul că cercetau Scripturile „în fiecare zi” (Fapte 17.11). Va trebui să biruim multe dificultăți pentru a ne ține în mod strict de acest obicei sănătos. Nimic însă din ceea ce are valoare nu va fi făcut fără eforturi și fără tăgăduire de sine. Cel mai probabil, dacă nu dorim să pierdem în nicio zi privilegiul de a citi Biblia, va trebui să ne trezim mai devreme sau să renunțăm la anumite lucruri pe care le facem pentru plăcerea noastră. Însă cu siguranță că nu vom suferi nicio pierdere din cauză că am renunțat la ceva pentru a avea timp să citim Scriptura.

Să observăm că cei din Bereea cercetau Scripturile. Această practică implică sârguința de a înțelege ceea ce citim, cu dorința de a fi învățați de către Dumnezeu. Cititorul superficial nu va avea nici plăcere în a citi, nici folos.

W. J. Hocking

SĂMÂNȚA BUNĂ

Evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig. Căci noi n-am adus nimic în lume și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea.

1 Timotei 6.6,7

Mărturia generalului (4)

În primăvara anului 1896, Georg von Viebahn a înțeles că pentru el venise timpul să renunțe la serviciul în armată. Și a făcut acest pas de cotitură. Georg și-a păstrat în Stettin doar domiciliul, pentru că de acum avea înainte un vast câmp de misiune. Întâi în Berlin, apoi în diferite locații de garnizoană, el a început să țină înaintea ofițerilor prelegeri de evanghelizare, care au fost însoțite de o mare binecuvântare. Începând din anul 1899 a redactat publicația trimestrială „Sabia și pavăza”, prin care aducea Cuvântul lui Dumnezeu nu numai acelora dintre ofițeri care erau nemântuiți, ci și acelora care veniseră deja la credință și cărora voia să le slujească cu mai mult zel.

Foarte curând, la aceste publicații s-au adăugat și unele periodice care conțineau studii zilnice, foarte concise. Georg von Viebahn a fost neobosit în lucrarea Domnului. Era convins că evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig. Când se afla în călătorie pentru vestirea evangheliei, ziua era activ în predicare, iar noaptea, când gazdele lui dormeau, lucra deseori ore în șir la publicațiile sale. În afară de acestea, el a mai publicat unele lucrări despre practica vieții creștine în lumina Cuvântului lui Dumnezeu, dintre care cele mai cunoscute sunt cele despre familie și despre căsătorie. Remarcabilă este și lucrarea: „Ce am găsit la creștinii care se adună numai în Numele lui Isus”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCAPĂ DE NEVOIA DE A FI PE PLACUL OAMENILOR – Fundația SEER

„Te-am ales din mijlocul norodului acestuia… la care te trimit…” (Faptele Apostolilor 26:17)

Lucrarea apostolului Pavel a început atunci când s-a întâlnit cu Isus Hristos pe drumul Damascului. În acea întâlnire umilitoare, Domnul Isus i-a spus: „Scoală-te, şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le. Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la care te trimit, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină…” (Faptele Apostolilor 26:16-18). Înainte ca apostolul Pavel să aibă succes în slujirea lui și să lucreze eficient, el a trebuit să scape de nevoia de-a fi pe placul oamenilor. Asta îi includea atât pe cei care îl cunoșteau foarte bine, cât și pe cei care urmau să-l întâlnească și care nu-l cunoșteau deloc. Trebuia să se detoxifice de nevoia de a avea aprobarea oamenilor.

În esență, Dumnezeu i-a spus lui Pavel: „Tu ești doar un poștaș. Uneori oamenilor le va plăcea ceea ce le livrezi, alteori nu. Oricum ar fi, tu trebuie să livrezi poșta. Așa că te eliberez de teama de a fi respins și de nevoia de a fi acceptat.” Te-a chemat Dumnezeu să faci o slujbă anume? Îți este teamă că vei face greșeli? Contează pe asta – vei face greșeli! Ești îngrijorat că vei fi criticat? Dar asta vine la pachet! Lumea te va dezamăgi în o mie de feluri, dar dacă ești hotărât să faci voia lui Dumnezeu, roagă-te: „Doamne scapă-mă de nevoia de a fi pe placul oamenilor, ca să le pot împărtăși ceea ce mi-ai dăruit!” Și apoi, apucă-te de treabă!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 1:34

Acum, după ce omul a falimentat în totalitate pe terenul propriei responsabilităţi, urmează să-l vedem pe Dumnezeul harului reluând totul, de la început, în aceste cărţi ale Cronicilor. Istoria rasei umane este într-un fel recapitulată aici, însă fără să se mai pună accentul pe răul produs de om (ca în cărţile lui Samuel şi ale Împăraţilor), ci subliniindu-se binele gândit
şi
împlinit
de Dumnezeu ca răspuns la acest rău. Iată deci această istorie a omenirii recapitulată, mergând înapoi în genealogie până la Adam! Şi este de remarcat că semnificaţiile primelor zece nume permit să se citească o frază care este ca un rezumat al întregii Evanghelii.

(Adam:) Omul  (Set:) a luat locul lui (Enoş:) mortal, incurabil, (Cainan:) plângând; (Mahalaleel:) Dumnezeul preafericit, (Iared:) coborât, (Enoh:) consacrat, instruit, (Metuşala:) aduce prin moartea lui, (Lameh:) pentru cel care a călcat legea, (Noe:) consolare şi odihnă.

Nu este aici în primul rând o concluzie asupra a tot ce fusese înainte, adică declaraţia asupra ruinei iremediabile a creaturii? Dar, în acelaşi timp, este şi o admirabilă introducere la dezvăluirea planului divin, pe care îl vom urmări ca pe un fir de aur, de-a lungul întregului curs al acestor două cărţi!

19 August 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a fost așa: când l-a văzut Ahab pe Ilie, Ahab i-a zis: „Tu ești cel care tulbură pe Israel?”. Și el a zis: „Eu n-am tulburat pe Israel, ci tu și casa tatălui tău, pentru că ați părăsit poruncile Domnului și ați umblat după baali”.

1 Împărați 18.17,18

Împăratul Ahab s-a dus să-l întâlnească pe profet și imediat l-a acuzat că era cel care-l tulbura pe Israel. Țara era plină de idoli, de temple și de altare idolatre, la care slujeau preoți idolatri; poporul Îl părăsise pe Domnul și se închina lui Baal; împăratul conducea poporul către apostazie, iar soția lui era o păgână ucigașă – toate aceste rele însă, credea Ahab, nu-l tulburau pe Israel. Existau însă o secetă în țară și o foamete în Samaria, care se interpuneau în calea plăcerilor împăratului și puneau în pericol viața cailor săi – toate acestea erau o tulburare pentru el, iar omul la a cărui rugăciune cerul s-a închis era, în ochii lui, unul care-l tulbura pe Israel. Fiind în legătură cu puterea Dumnezeului viu, Ilie poate învia morții și poate opri ploaia, dar dacă denunță păcatul și îl avertizează pe păcătos, atunci el este unul care tulbură.

Prezența omului care revelează păcatul înaintea conștiinței și-l aduce pe păcătos în prezența lui Dumnezeu este întotdeauna tulburătoare în această lume. La venirea lui Hristos Însuși aici, pe pământ, Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el (Matei 2.3). Mai târziu, Pavel și însoțitorii lui au fost priviți ca unii care produceau tulburare, fiindcă locuitorii din Filipi au spus: „Oamenii aceștia, … tulbură cetatea noastră”.

Creștinul lumesc nu tulbură pe nimeni. Omul lui Dumnezeu, care se separă de cursul acestei lumi, în timp ce mărturisește împotriva răului și despre judecata viitoare, va produce întotdeauna tulburare, chiar dacă el proclamă harul și arată calea pentru binecuvântare.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Încredințează-ți lucrările în mâna Domnului și ți se vor împlini gândurile. Domnul a făcut toate pentru un scop.

Proverbe 16.3,4

Mărturia generalului (3)

Când a fost comandantul școlii de război, a cerut să se scrie versete biblice pe pereți, cum ar fi cel de astăzi. Prima sa lucrare de mare anvergură a fost un cămin creștin pentru soldați, pe care l-a finanțat cu bani proprii în timpul cât a fost comandant de regiment în Trier. Georg von Viebahn avea pe inimă mântuirea a sute de mii de tineri, care erau înrolați în fiecare an în serviciul militar. Astfel, el s-a decis, punându-și încrederea în Domnul său, să redacteze o foaie săptămânală cu caracter de evanghelizare, care era împărțită gratuit corpurilor de trupă subordonate lui. Pe 1 octombrie 1895 a apărut primul număr, purtând titlul de „Predici pentru soldați”, care, începând din anul al doilea, s-a numit „Mărturiile unui bătrân soldat către camarazii lui”, într-un tiraj de cinci mii de exemplare. Dumnezeu a binecuvântat aceste mesaje scurte, care, în timpul celor douăzeci și unu de ani de apariție, au cunoscut un tiraj între 150.000 și 170.000 de exemplare. Aceste mărturii au fost împărțite și în afara trupelor și au fost traduse în diferite limbi.

După ce Domnul i-a încredințat lui Georg von Viebahn această lucrare mare, la care s-au adăugat călătoriile pentru vestirea evangheliei, tot mai mult și-a pus întrebarea dacă nu cumva ar trebui să renunțe la serviciul în armată, pentru a se dedica în totul în slujba pentru Domnul. Se zăreau zorii unei misiuni de o mare importanță.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PE CE SE BAZEAZĂ RESPECTUL TĂU DE SINE? – Fundația SEER

„Mulţumiţi-vă cu ce aveţi” (Evrei 13:5)

Într-o dimineață, un om de afaceri a văzut un pescar ce stătea tolănit în barca lui, sorbindu-și cafeaua. „Te-ai întors devreme”, a strigat el. Pescarul a răspuns: „Am prins destul. Am terminat pe ziua de astăzi.” Omul de afaceri a continuat: „Și de ce nu te duci din nou? Dacă ieși în larg, prinzi mai mult pește și îți mărești venitul, mai cumperi o barcă, angajezi un echipaj și devii bogat ca mine.” Pescarul a întrebat: „Și de ce să fac asta?” Omul de afaceri i-a zis: „Ca să fii liber să faci ce-ți place, și să te bucuri de viață!” La care pescarul a replicat: „Păi, exact asta fac acum!”

Biblia spune: „Mulţumiţi-vă cu ce aveţi”… și cu toate astea, mulți dintre noi își fundamentează respectul de sine pe ceea ce au sau pe ceea ce au realizat. Suntem mulțumiți de propria noastră persoană numai când suntem implicați în anumite relații, când locuim în anumite zone sau când atingem anumite obiective. Noi spunem: „Când voi câștiga mai mulți bani, sau când devin director, sau când voi fi într-o condiție fizică mai bună etc… voi fi mulțumit!”

Așadar, pe ce se bazează respectul tău de sine? Dacă nu ești sigur, pune-ți întrebarea: „Care este lucrul fără de care nu pot să trăiesc?” Te temi că o anumită persoană te va părăsi? Sau este vorba de un loc de muncă în care ești prea implicat? E ceva ce trebuie să realizezi înainte să te simți desăvârșit? Să ai obiective în viață este biblic și înțelept, dar nu te submina crezând că „ești mai prejos decât” doar pentru că ai realizat sau ai dobândit mai puțin decât altcineva.

Scriptura ne învață (Luca 12:31-32) că atunci când prioritatea ta este planul lui Dumnezeu, „toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra… pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 25:18-30

Astfel se sfârşesc cele două cărţi ale Împăraţilor (care în originalul ebraic constituie o singură carte). Se deschiseseră cu gloria împăratului lui Israel şi se încheie cu cea a împăratului Babilonului; începuseră cu construirea Templului şi se termină cu tabloul distrugerii sale. La început, întâiul succesor al lui David urcase pe tron la Ierusalim (1 Împăraţi 1). La sfârşit, ultimul lui descendent este închis într-o temniţă la Babilon. Între acel început şi acest sfârşit, capitol după capitol, am fost martorii unui dureros declin. Aceasta este situaţia cu orice lucru încredinţat omului! În adevăr, inima omului este înşelătoare şi incurabilă. Iar Ezechiel, a cărui voce sa făcut auzită în timpul acestei perioade a captivităţii, confirmă aceasta în exclamaţia lui venind din adâncul inimii: „Cât de slabă
îţi este inima − zice Domnul Dumnezeu − de faci toate acestea!…” (Ezechiel 16.30)

Este consolant să vedem cum din aceste ultime versete străbate o mică licărire: un atât de slab început al restaurării. Dumnezeu ne arată că lucrarea Lui nu s-a încheiat. Ultimul cuvânt va fi al Lui când, după falimentul tuturor acestor împăraţi, va apărea Hristos, Fiul lui David, adevăratul Împărat al lui Israel.

18 August 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul este Păstorul meu.

Psalmul 23.1

Trebuie să existe o relație reală pentru ca cineva să poată rosti aceste cuvinte. Oricine poate spune că Domnul este un Păstor; de aceea întreaga însemnătate a afirmației este legată de cuvântul „meu”. A spune „Păstorul meu” este limbajul credinței; acest mic cuvânt constituie deci poarta de intrare în binecuvântările expuse în psalm. Ce minunat să poți spune: „El este Păstorul meu”.

Și ce urmează? „Nu voi duce lipsă de nimic”. Nu vom duce lipsă de nimic nu pentru că noi suntem oile Lui, ci pentru că El este Păstorul nostru. Această concluzie decurge nu din ceea ce suntem noi pentru El, ci din ceea ce este El pentru noi. Acest lucru, dacă îl înțelegem bine, este de natură să ne întărească sufletul, căci cu toții avem tendința să începem cu noi înșine; iar când descoperim ce ființe slabe, nevrednice și corupte suntem, alunecăm în îndoieli și temeri.

Dar când începem cu Domnul, când privim la ceea ce este El în Sine Însuși și de asemenea la ceea ce este El în relație cu noi, căpătăm siguranța neclintită că nu vom duce lipsă de nimic. Căci, într-adevăr, Păstorul este cel care trebuie să îngrijească de oi. Ce neghiobie ar fi, de exemplu, ca un copil să ceară socoteală părinților despre cum vor fi împlinite nevoile lui de a doua zi! Însă de o neghiobie cu mult mare am da dovadă noi dacă am face acest lucru față de Păstorul nostru.

Este de ajuns pentru inimile noastre să știm că El este al nostru și că, având o astfel de încredere liniștitoare, putem lăsa toate lucrurile în mâinile Sale, ale Aceluia care „Își va paște turma ca un Păstor” (Isaia 40.11). El este al nostru și avem totul în El; prin urmare, inima ni se poate odihni întro pace desăvârșită, în siguranța deplină a iubirii, a puterii și a grijii Sale neobosite!

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Am fost creați în Hristos Isus pentru fapte bune pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Efeseni 2.10

Mărturia generalului (2)

Căpitanul Georg von Viebahn a stat până în anul 1878 în Wiesbaden. În anul următor a fost promovat la gradul de maior. La sfârșitul anului 1883 a fost numit comandantul școlii de război împărătești în Engers pe Rin. Aici, pe 3 februarie 1884, soția lui a plecat acasă la Domnul și Mântuitorul ei. Trei ani mai târziu, Georg von Viebahn s-a căsătorit cu Marie Ankersmit, sora mai tânără a primei lui soții. În anul 1888, Georg von Viebahn a fost numit locotenent colonel, pentru ca un an mai târziu să fie desemnat colonel și comandant de regiment în Trier. În anul 1893 a devenit general maior și comandantul unei brigăzi de infanterie.

Din tinerețe, dorința acestui om serios a fost să-I slujească cu dăruire Domnului său prin profesia sa, să-L mărturisească oamenilor pe Isus Mântuitorul și să caute frați care, ca și el, Îl iubeau pe Domnul Isus și Îi slujeau. În mod deosebit l-au măcinat superficialitatea și sărăcia spirituală întâlnite în cercul extins al corpului de ofițeri.

El avea părtășie cu unii ofițeri și funcționari credincioși, cum ar fi locotenentul colonel Kurt von Knobelsdorff, care făcea slujba de îngrijire a alcoolicilor. Cu toate că deseori avusese parte de batjocură și de dispreț atunci când mărturisise că este de partea Domnului, a încercat totuși cu temere de Dumnezeu și curaj să le slujească colegilor și subalternilor lui și să-i ajute. O misiune importantă pentru toți cei care aparțin Mântuitorului!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AȘA A PLĂNUIT DUMNEZEU! – Fundația SEER

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa…” (Matei 19:5)

Scrisoarea care urmează este pentru părinți: „Dragă tată, Îți mulțumesc pentru momentele când m-ai ținut pe genunchi ca să văd meciurile de fotbal, și pentru cele când m-ai dus la „Zilele orașului” și mi-ai cumpărat hot dog. Nu voi uita niciodată ziua în care m-ai dus în brațe prin zăpadă pentru că-mi era foarte frig. Ai fost un tată extraordinar și nu te voi uita niciodată. Discutam cu Susana, într-una din zile, și ne întrebam ce mai faci. De când ne-am mutat, nu reușim să ne vedem prea des. Dar zilele acestea intenționăm să venim și să-ți facem o vizită. Ai grijă de tine. Te iubesc, fiul tău.” O scrisoare drăguță, nu?

Drăguță, dacă te-ai pregătit pentru momentul în care nu mai ești dorit în activitatea pe care o faci astăzi. Dacă nu, poți începe să ai resentimente față de cei pentru care ai sacrificat atât de mult și ai impresia că nu mai ești important pentru ei. Dumnezeu ți-a dăruit copiii cu împrumut, cu un termen de valabilitate.

Poetul Kahlil Gibran a spus: „Ei vin prin tine, dar nu de la tine. Tu ești arcul prin care sunt trimiși copiii tăi ca săgeți vii” (vezi în acest sens și Psalmul 127:4). A fi părinte nu înseamnă a fi proprietar, ci ispravnic. Prima ta datorie este să le oferi dragoste, ca ei să se simtă în siguranță, reguli ca să devină înțelepți, lumină ca să vadă pe unde merg, și un mod de viață pe care să-l urmeze. Următoarea ta datorie este să-i pregătești să meargă în lume și să pună în practică lucrurile pe care i-ai învățat. Așa că – dă-le drumul, sărbătorește investiția pe care ai făcut-o… și roagă-te pentru ei! Așa a plănuit Dumnezeu lucrurile pentru părinți!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 25:1-17

Exasperat de spiritul de revoltă al împăraţilor lui Iuda, Nebucadneţar se ridică pentru a treia oară împotriva Ierusalimului, îl înconjoară şi pătrunde în el după un asediu care durează mai mult de un an. De această dată nu mai există milă pentru oraşul orgolios. Începând cu templul, totul este complet distrus prin foc. Zidurile îi sunt demolate şi locuitorii sunt duşi în captivitate. Zedechia suferă consecinţele crude ale propriei îndărătnicii. Numai câţiva lucrători ai câmpului sunt lăsaţi în ţară.

Apoi gărzile caldeene îşi dezlănţuie mânia asupra templului, care pentru ei era simbolul rezistenţei. Nesatisfăcuţi doar cu incendierea lui, reuşesc să-l sfărâme şi să ia cu ei măreţele-i coloane de bronz, marea de bronz, piedestalele şi restul vaselor. Oare de ce v. 16 şi 17 repetă detaliile de ornament ale coloanelor tocmai în momentul când ele vor dispărea? Fără îndoială, dintr-un motiv foarte dureros: Nu era acolo cea din urmă privire aruncată asupra unui obiect preaiubit, după care inimile lor aveau să tânjească până la sfârşit? Cât de frumoase fuseseră aceste coloane, simboluri ale stabilităţii şi ale puterii, pe care Domnul le va îndepărta de atunci înainte de poporul Său neascultător şi răzvrătit! (1 Împ. 7.21).

17 August 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Va fi preot pe tronul Său; și sfatul de pace va fi între ei.

Zaharia 6.13

Melhisedec (6) – Un Preot împărătesc

Versetul de astăzi din Zaharia este o profeție uimitoare cu privire la Mesia. El va fi „un preot pe tronul Său”, ceea ce înseamnă că va fi Împărat și Preot în același timp. Un preot împărătesc este ceva ce Israel, ca popor, nu văzuse niciodată. De fapt, slujbele de preot și de împărat erau complet separate și doar fiii lui Aaron puteau funcționa ca preoți în templu (Numeri 16.39,40). Împăratul Ozia a învățat o lecție dureroasă atunci când a încercat să acționeze ca preot în templu (2 Cronici 26.16-21).

Profeția lui Zaharia privește către un timp când „sfatul de pace” va fi făcut între regalitate și preoție. Mesia (Împăratul) va fi Preot pe tronul Său în Mileniu. Dar care este legătura dintre acest lucru și Melhisedec? Melhisedec, preotul Celui Preaînalt, este „împărat al dreptății” și „împărat al păcii” (Geneza 14.18; Evrei 7.2). Cel care a fost una dintre cele mai timpurii imagini ale lui Hristos în Biblie a fost atât împărat, cât și preot. Vedem același lucru în Psalmul 110, unde este profețit că Hristos va cârmui din Sion și că va fi Împărat în Ierusalim (Psalmul 110.2,5). Dar Dumnezeu de asemenea a jurat că El va fi preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melhisedec (Psalmul 110.4). Psalmul 110 este într-o perfectă armonie cu profeția din Zaharia.

Dar aceste lucruri nu sunt doar chestiuni teoretice, ci au implicații vitale pentru noi, căci în prezent suntem „o preoție împărătească” (1 Petru 2.9) și, în viitor, vom împărăți împreună cu El, fiindcă El ne-a făcut „împărați și preoți” (Apocalipsa 1.6).

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este schimbare.

Iacov 1.17

Mărturia generalului (1)

În toate timpurile și din toate categoriile sociale, Dumnezeu a avut martorii Săi credincioși. Unul dintre aceștia a fost generalul Georg von Viebahn (1840-1915). El descindea dintr-o familie pe care împăratul Friedrich Wilhelm I, în anul 1728, o ridicase la rangul de nobilime prusacă și care a dat statului mulți ofițeri și funcționari. După ce și-a luat examenul de maturitate a dorit să continue tradiția familiei și să devină soldat.

Încă de la vârsta de cincisprezece ani, prin intermediul unui camarad de joacă credincios, care îi vestise evanghelia, L-a primit prin credință pe Domnul Isus ca Mântuitor al său personal. După bacalaureat, în anul 1859, și-a început cariera militară la un regiment al trupelor de elită din Berlin. Subiectul rugăciunii sincere a lui Georg a fost ca el să poată da permanent mărturia unui ucenic devotat al Domnului și Mântuitorului său.

Georg von Viebahn s-a căsătorit în anul 1869 cu Christine Ankersmit. Soții cercetau adesea împreună Cuvântul lui Dumnezeu. Soția lui Georg cunoscuse deja în tinerețe în Anglia câțiva creștini care se strângeau în Numele Domnului Isus după modelul primilor creștini, fără să aibă o denumire proprie deosebită. Cu un astfel de cerc de frați s-au strâns și ei în Wiesbaden (Germania), unde a fost primul lor domiciliu comun, având dorința sinceră să stăruie „în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MEDITEAZĂ LA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU! – Fundația SEER

„Zi şi noapte cugetă la Legea Lui!” (Psalmul 1:2)

Când treci dincolo de simpla citire a Bibliei și îți faci timp să meditezi în fiecare zi la adevărurile ei, începi să gândești ca Dumnezeu. Când se întâmplă lucrul acesta, viața ta se schimbă radical. Apostolul Petru era atât de dependent de cuvintele Domnului Isus, încât a zis: „La cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.” (Ioan 6:68). Și Iov a zis: „N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui.” (Iov 23:12).

Întrebare: Cât de des îți faci timp să meditezi la Cuvântul lui Dumnezeu? În timp ce meditezi, îți dezvolți o gândire care te ajută să-ți depășești fricile. „Cuvântul Meu… nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” (Isaia 55:11).

Ai înțeles? Cuvântul lui Dumnezeu va împlini planurile lui Dumnezeu pentru viața ta! De aceea Satan se va lupta cu tine să nu găsești timp pentru citirea Bibliei. De fapt, nu-ți găsești timp, ci ți-l faci! Proorocul Isaia a spus: „În fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea, să ascult cum ascultă nişte ucenici.” (Isaia 50:4). Într-o lume care este deseori privată de angajamente, Dumnezeu promite: „Eu nu voi renunța la tine. Voi lucra în continuare la viața ta – până când vei dobândi percepții clare, o credință puternică și o umblare spirituală echilibrată. Și pe măsură ce meditezi la preceptele Mele, vei începe deplasarea într-o direcție nouă. Iar când se va întâmpla asta, viața ta va deveni prosperă și rodnică!”

Așadar, începând de astăzi – meditează la Cuvântul lui Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 24:1-20

După cum spune profeţia din Isaia 10, puterea asiriană a fost anihilată. Pe ruinele ei s-a ridicat imperiul babilonian, înglobând aproape întreaga lume antică, inclusiv Egiptul. În consecinţă, va fi cunoscut ca primul mare imperiu al naţiunilor. Este un punct de cotitură în istoria lumii. Israel este lăsat deoparte; încetează să mai constituie centrul guvernării lui Dumnezeu pe pământ. Guvernarea este destinată acum naţiunilor (popoarelor neiudaice), iar ceea ce numim timpul
naţiunilor urmează să înceapă. Ea durează şi astăzi.

Ioiachim, împăratul lui Iuda, devenit şi el vasal lui Nebucadneţar, se revoltă după trei ani, iar fiul său Ioiachin (sau Ieconia), care-i succedă, urmează aceeaşi cale rea. Atunci are loc prima deportare a lui Iuda la Babilon. Eveniment solemn! Chiar şi aşa, mai rămâne o ultimă şansă pentru poporul sărac al ţării, care scapă de deportare. Ca suveran, Nebucadneţar îl aşază pe tronul lui Iuda pe un al treilea fiu al lui Iosia: Zedechia. Dar nici acesta nu acţionează altfel decât predecesorii lui. Adânca orbire a acestor din urmă trei împăraţi este mult mai de nescuzat, deoarece profetul Ieremia n-a încetat pe parcursul domniei lor să-i avertizeze din partea Domnului.

16 August 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

A Ta, Doamne, este mărimea și puterea și gloria și splendoarea și măreția.

1 Cronici 29.11

David a fost muzician, poet, învingător de uriași, războinic și, bineînțeles, împărat. Însă, mai presus de toate, David a fost un om după inima lui Dumnezeu. El nu numai că L-a iubit pe Dumnezeu și I s-a închinat, însă a răspuns cu uimire, reverență și apreciere la tot ceea ce El i-a revelat și și-a găsit plăcerea în a pătrunde în gândurile Lui. Nicăieri nu iese acest lucru în evidență mai mult decât în pasajul citat mai sus.

Totuși, acest pasaj merge mai departe de închinarea inimii sale, către o profeție profundă cu privire la Domnul nostru Isus Hristos:

„A Ta, Doamne, este mărimea” – El este mare în gloria Sa divină, mare în puterea Sa de creație și mare în coborârea Sa de pe tron la iesle. La întruparea Sa, îngerul a spus: „El va fi mare”.

„Și puterea” – Atunci când a umblat pe acest pământ, El a manifestat puterea lui Dumnezeu, vindecând și făcând binele, însă – prețios Mântuitor! – El niciodată n-a folosit această putere pentru a-Și face calea mai ușoară.

„Și gloria” – Cu puțin timp înainte de cruce, El a spus: „Tată, salvează-Mă din ceasul acesta! Dar pentru aceasta am venit la ceasul acesta. Tată, glorifică Numele Tău!” (Ioan 12.27,28). Într-adevăr, la Golgota a strălucit gloria atunci când Domnul Isus a îndepărtat păcatul prin jertfa Sa.

„Și splendoarea” – Splendoarea Sa a strălucit printr-o biruință completă. Învierea Sa a manifestat victoria asupra păcatului, a morții și a lui Satan.

„Și măreția” – Privim înainte către timpul când El Se va întoarce pentru a judeca pământul și pentru a Se război cu dreptate. Ce măreție! Atunci va fi aclamat ca „Împărat al împăraților și Domn al domnilor”. Într-adevăr, vrednic este Mielul!

G. W. Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste.

1 Ioan 4.16

Cunoaștere și credință

Viața creștină nu este ceva îndoielnic, ci o cunoștință vie despre dragostea lui Dumnezeu. Adevăratul creștinism este cunoaștere și credință. Cunoașterea adevărată nu este o simplă preocupare cu unele lucruri religioase. Cunoașterea adevărată vine prin Cuvântul lui Dumnezeu. Cât de mângâietor și de încurajator este adevărul că, în contrast cu ceea ce este omul, Dumnezeu este dragoste! Cum soarbe pământul uscat ploaia, la fel primește sufletul vestea că Dumnezeu este dragoste. În măreția dragostei Sale, Dumnezeu S-a gândit la sărmanii păcătoși. Dumnezeu a hotărât să-L trimită pe Fiul Său la moarte, pentru ca noi să trăim prin El. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică”. Cine erau și ce însemnau acei păcătoși pentru care a fost trimis Fiul lui Dumnezeu? Sărmane creaturi moarte în păcate și în fărădelegi! Nimic altceva decât fire de praf mânate încoace și încolo de Satan, prinse în vârtejul pieirii!

În măreția dragostei Sale, Dumnezeu a hotărât să-L trimită pe Fiul Său să dea viață păcătoșilor morți în păcatele lor. Domnul Isus ne-a fost dat ca viață veșnică, în ciuda stării de moarte în care eram când ne-a găsit. Da, Dumnezeu este dragoste. El L-a trimis pe singurul Său Fiu pe pământ pentru noi. Ne bucurăm noi cu adevărat de această cunoaștere a gloriei dragostei lui Dumnezeu?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

EL ȚINE TOT PĂMÂNTUL ÎN MÂNA SA – Fundația SEER

„Cel Prea Înalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea” (Daniel 4:25)

Dacă ești o persoană care pune preț pe Cuvântul lui Dumnezeu, iată trei cuvinte care nu trebuie să facă parte din vocabularul tău: noroc, soartă, coincidență. Înlocuiește-le cu providență, care înseamnă „a vedea dinainte și a furniza.” Mărturisirea de credință de la Westminster, scrisă în secolul al XVII-lea, declară: „Dumnezeu, marele creator al tuturor lucrurilor, susține, ghidează, dispune și guvernează toate creaturile, faptele și lucrurile, de la cele mai mari până la cele mai mici, prin providența Sa atotînțeleaptă și sfântă.” Asta înseamnă că Dumnezeu este în control, nu noi!

Dar cum rămâne cu voința noastră? Putem noi să acționăm independent? Teologul R.C. Sproul a afirmat: „Providența suverană a lui Dumnezeu este deasupra și mai presus de faptele noastre. El Își duce la îndeplinire voia prin intermediul voințelor omenești, fără să încalce libertatea acelor voințe umane.”

Uită-te la Iosif: frații săi au încercat să-l distrugă, dar eforturile lor l-au pus pe tronul Egiptului și au dus la împlinirea voii lui Dumnezeu. Mai târziu, Iosif a afirmat: „Voi v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine ca să împlinească ceea ce se vede azi” (Geneza 50:20).

Fapta cea mai atroce a lui Iuda a contribuit la împlinirea celui mai bun lucru care s-a întâmplat vreodată: ispășirea lui Hristos pentru păcatele noastre, la cruce. Ești tulburat din cauza lucrurilor care se întâmplă în jurul tău? Unul dintre motive ar fi că noi folosim doar 10% din potențialul nostru mental. În plus, apostolul Pavel arată că acum „cunoaștem în parte” (vezi 1 Corinteni 13:9). Când vom ajunge în Cer, Dumnezeu ne va explica totul! Sau poate nu vom mai avea nevoie de explicații! Până atunci, încrede-te în El! Și bucură-te, El ține tot pământul în mâna Sa – inclusiv pe tine!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 23:24-37

În pofida credincioşiei împăratului lor, poporul nu se întorsese la Domnul cu toată inima (Ieremia 3.10). „Vicleana Iuda” n-a învăţat lecţia din pedeapsa suferită de „necredincioasa Israel”. Astfel, acum va sosi ceasul când această seminţie va fi, la rândul ei, izgonită din ţară.

Pentru a-Şi împlini scopurile, Dumnezeu S-a folosit atât de marile popoare ale antichităţii, cât şi de naţiunile moderne, agenţi inconştienţi de gândurile Sale faţă de Israel. El controlează evenimentele mondiale şi le foloseşte pentru a-i proteja sau disciplina pe ai Săi.

Cele două mari puteri din vremea lui Iosia erau Egiptul şi Asiria. Situate la extremităţile opuse ale Canaanului, aceste două împărăţii aflate în permanent conflict trebuia să traverseze teritoriul lui Israel pentru a lupta una contra celeilalte. Iosia, luând partea împăratului Asiriei, încearcă să împiedice trecerea lui faraon Neco, dar este omorât de acesta la Meghido. Vai, măcar dacă sar fi despărţit de lume şi de alianţele ei cu aceeaşi grijă cu care se despărţise de rău! El a luat parte la o dispută care nu-l privea şi a  suferit consecinţele-i fatale (Proverbe 26.17).

După o domnie rea de trei luni, Ioahaz, fiul lui Iosia, cade sub puterea lui Neco. Acesta îl deportează şi-l înlocuieşte cu fratele lui, Ioiachim, care nu se va purta mai bine decât Ioahaz.

15 August 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar vă facem cunoscut, fraților, harul lui Dumnezeu, cel dat în adunările Macedoniei: că, în mare încercare de necaz, belșugul bucuriei lor și sărăcia lor lucie au prisosit spre bogăția dărniciei lor … Deoarece cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos, că El, bogat fiind, S-a făcut sărac pentru voi, ca, prin sărăcia Lui, voi să fiți îmbogățiți.

2 Corinteni 8.1,2,9

Harul nu este o calitate a inimii omenești naturale. Dumnezeului nostru însă Îi face plăcere să acorde har, acel har atât de străin inimilor noastre, încât ne face să ne minunăm și ne umple de bucurie atunci când îl vedem manifestat. Un exemplu în această privință este descrierea pe care apostolul Pavel o face cu privire la harul dăruit credincioșilor din Macedonia.

Pentru credincioșii dintre națiuni, a dori să-i ajute pe frații lor săraci din Iudeea era deja un lucru nenatural. În acele zile – atitudine ce s-a perpetuat până în timpul nostru – exista suspiciune, rezervă și chiar ostilitate între iudei și națiuni. Cât de minunat este harul lui Dumnezeu, care i-a unit pe creștinii dintre iudei și pe cei dintre națiuni într-un singur trup și care a biruit aceste simțăminte carnale!

Credincioșii din Macedonia erau foarte săraci, din punct de vedere material. Ei însă doreau să fie de ajutor și, mai mult decât atât, l-au implorat pe apostol să le dea voie să ajute. El nu i-a forțat, fiindcă știa prea bine cât erau de săraci, însă ei au insistat să aibă o parte în această ajutorare. Cât de diferită este această stare de lucruri de ceea ce vedem adesea astăzi în creștinătate, unde predicatori bogați fac adesea apel la ajutor financiar!

Acești sfinți săraci s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului, după care au dat cu mărinimie din ce aveau pentru a-i ajuta pe alții la fel de săraci ca ei. În aceasta ei au urmat exemplul Domnului. El, care era bogat, a venit din cer și S-a făcut sărac pentru noi, ca noi, prin sărăcia Lui, să fim îmbogățiți. Exemplul Lui trebuie să-l urmăm și noi.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine ești tu, ca să te temi de omul cel muritor și de fiul omului, care trece ca iarba, și să uiți pe Domnul … care a întins cerurile și a întemeiat pământul?

Isaia 51.12,13

Să luăm seama!

Era în anul 1945. Într-o zi, un avion american a aruncat manifeste deasupra Hiroshimei. În manifeste, oamenii erau avertizați să părăsească orașul. Poliția militară a interzis oamenilor să citească manifestele și a ordonat să fie strânse și predate autorităților. „Este încă o capcană pe care încearcă să ne-o întindă diabolicii de americani și sălbaticii de englezi”, li se spunea oamenilor. De altfel, ordinul de a nu citi manifestele nu avea niciun rost. Oamenii credeau cu atâta tărie în neînfrângerea Japoniei, încât nu le-ar fi dat crezare chiar dacă le-ar fi citit. O, dacă ar fi crezut oamenii cele scrise în manifeste, dezastrul din august 1945 nu ar fi fost chiar așa de mare!

Cât de necugetat este gândul de a nu da crezare avertismentelor cu privire la mântuirea sufletului! Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, ne avertizează în acest sens. Marele împărat David a spus odată către Dumnezeu: „Iată, zilele mele sunt cât un lat de palmă și timpul vieții mele este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține!” (Psalmul 39.5). Trecerea noastră din viață sau încheierea timpului de har se poate produce într-o clipă. Atunci nimeni nu se va mai putea întoarce la Dumnezeu, nimeni nu va mai putea primi iertarea păcatelor prin credința în Isus Hristos. Să luăm seama!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AI DREPTUL SĂ STRIGI DE BUCURIE! – Fundația SEER

„A trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit, şi i-a scăpat de groapă” (Psalmul 107:20)

Fiecare dintre noi vine la Domnul cu răni, așa că El începe un program de înnoire a gândurilor pe care le avem – despre El, despre ceilalți, despre noi înșine. Deși pe din afară arătăm neschimbați, în interiorul nostru se petrece o transformare constantă, întrucât Duhul Sfânt lucrează ca să respecte un termen limită și să ne facă „un vas de cinste, sfinţit, folositor” (2 Timotei 2:21). Și unul din instrumentele pe care le folosește El este „nebunia propovăduirii” (1 Corinteni 1:21).

Indiferent de ceea ce faci, să nu-ți pierzi niciodată apetitul pentru Scriptură, deoarece „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Mintea nenăscută din nou este deranjată să vadă cum predicarea cuvântului transformă persoanele cele mai disfuncționale în membri productivi ai societății. Și de cele mai multe ori, Dumnezeu face această transformare în ascuns, ca să ne protejeze reputația și percepția publică.

Ce mare har! Îți poți imagina cât de șocați ar fi oamenii dacă ar ști într-adevăr în ce stare eram când ne-a găsit Dumnezeu? Numai puterea lui Dumnezeu a putut deschide capcana care ne-a prins mințile și ne-a putut elibera ca să trăim din nou. David a declarat: „a trimis cuvântul Său şi i-a tămăduit, şi i-a scăpat de groapă. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui!” (Psalmul 107:20-21). Să remarcăm cine a făcut toate acestea: Cuvântul Domnului! Cuvântul oferă curățire de rușinea noastră, ne face neprihăniți și ne pune la dispoziție harta de călătorie spre destinul nostru. Datorită Lui, tu ai importanță! Datorită Lui, nu ai de ce să te temi.

Dacă există cineva care are dreptul să strige de bucurie astăzi – tu ești acela!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 23:12-23

Iosia îşi urmează curajoasa lucrare de curăţire. Şi iată că în mijlocul mormintelor preoţilor idolatri remarcă un alt mormânt. Este cel al omului lui Dumnezeu care anunţase evenimentele care se împlineau acum. Oasele morţilor zăceau acolo, unele lângă altele, însă destinul lor etern diferea. Domnul, la venirea Sa, va deosebi şi va învia dintre cei morţi trupurile credincioşilor care „au adormit“ (1 Tesaloniceni 4.13 …). Ceilalţi vor fi lăsaţi să aştepte învierea pentru judecată.

Iosia a înţeles că, înainte să celebreze Paştele Domnului într-un fel demn, toată necurăţia trebuia îndepărtată din ţară, căci nu poate exista vreun acord între adorarea Dumnezeului celui sfânt şi orice se află în asociere cu idolii (2 Corinteni 6.16, 17). Dacă cel credincios doreşte să rostească Numele lui Hristos într-un fel demn, este invitat să se depărteze de fărădelege şi să se cureţe de „vasele de ocară” (2 Timotei 2.19). Poate fi dureros să ne separăm, să ne retragem, să ne curăţăm şi, fără îndoială, vom fi acuzaţi de mândrie şi de îngustime. Dar aceasta este ceea ce Dumnezeu ne solicită înainte de a întreprinde orice lucrare pentru El. Să vedem care este consecinţa binecuvântată pentru Iosia şi pentru tot poporul: „Pentru că nu se sărbătorise Paşte ca acesta din zilele judecătorilor” (v. 22).

14 August 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.

Fapte 5.29

Avem prezentată aici, în cea mai simplă formă, datoria fiecărui creștin adevărat. El trebuie să asculte de Dumnezeu. Necredinciosul poate zâmbi disprețuitor privind spre un călugăr și se poate mira cum o ființă rațională poate renunța cu totul la rațiunea și la înțelegerea ei, pentru a se supune autorității unui muritor, sau cum poate să se supună la reguli și la practici atât de absurde, atât de degradante și atât de contrare naturii. Necredinciosul se laudă cu libertatea lui intelectuală imaginară și își închipuie că rațiunea proprie este o călăuză suficientă pentru el și nu înțelege că este mai departe de Dumnezeu decât bietul călugăr pe care îl disprețuiește. El nu știe că, în timp ce se laudă cu propria voie, de fapt este rob al lui Satan, cel care este prințul și dumnezeul acestei lumi. Omul este creat să asculte – să privească în sus, la Cineva care este deasupra lui. Creștinul este sfințit spre ascultarea lui Isus Hristos, spre acel caracter al ascultării care a fost manifestat de Însuși minunatul nostru Domn și Mântuitor.

Acesta este un lucru foarte important, care trebuie înțeles de oricine dorește să cunoască adevăratul caracter al ascultării creștine. A înțelege acest lucru este secretul real al eliberării de voința proprie, de necredință și de ascultarea falsă față de superstiție. Niciodată nu poate fi un lucru corect săți faci propria voie, după cum nu poate fi altfel decât greșit să faci voia altui om. Întotdeauna este corect să facem voia lui Dumnezeu. Aceasta a fost ceea ce a venit să facă Domnul Isus și ceea ce El a făcut întotdeauna. „Iată, Eu vin să fac voia Ta”; „Este desfătarea Mea, Dumnezeul Meu, să fac plăcerea Ta, și legea Ta este înăuntrul inimii Mele” (Evrei 10.9; Psalmul 40.8).

Noi suntem chemați și puși deoparte spre acest minunat caracter al ascultării, așa cum lam învățat de la apostolul Petru, la începutul primei sale epistole, unde el vorbește despre credincioși ca fiind „aleși după știința dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, în sfințirea Duhului, spre ascultare și stropire cu sângele lui Isus Hristos” (1 Petru 1.2).

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima.

Ieremia 17.9,10

Țarul și inima sa

Petru cel Mare a fost unul dintre cei mai puternici țari ai Rusiei. Într-un acces de mânie, l-a lovit pe grădinarul său, care, după câteva zile, a decedat. „Vai!”, a spus țarul cu tristețe, „am cucerit națiuni, dar nu am fost în stare să mă cuceresc pe mine”.

În fața lui Dumnezeu, toți oamenii sunt păcătoși, indiferent că unul este țar, iar altul este grădinar. Singurul lucru pe care îl poate face omul în această stare este recunoașterea păcatelor sale în fața lui Dumnezeu. Observăm însă că tocmai de o astfel de recunoaștere a păcatelor fuge orice om. Firea omenească este gata să se supună, cu ușurință, practicării unei religii, imitării anumitor lucrări de pe terenul credinței, dar fără pocăință și fără nașterea din nou. Aceasta este religia firii pământești, care este numai o aparență, nimic mai mult. Prin puterea proprie, nimeni nu este în stare să facă din firea sa ceva bun. „Poate un etiopian să-și schimbe pielea, sau un pardos să-și schimbe petele? Tot așa, ați putea voi să faceți binele, voi, care sunteți deprinși să faceți răul?”, se întreabă profetul Ieremia. Exemplul țarului este tipic fiecărui om. Fără nașterea din nou – adică fără primirea unei naturi divine prin credință și pocăință – nimeni nu poate sta în fața lui Dumnezeu, nimeni nu va vedea și nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu. Biblia ne spune că cei care au crezut și-au răstignit firea pământească cu patimile și poftele ei.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

O POȚI LUA DE LA CAPĂT! – Fundația SEER

„Domnul este partea mea de moştenire”… de aceea nădăjduiesc în El.” (Plângerile lui Ieremia 3:24)

Când nu ai realizat ceea ce ai sperat, regretul îți poate afecta o mare parte din timp. Programatorul (sau IT-istul) și-ar fi dorit să devină contabil, contabilul și-ar fi dorit să devină doctor, doctorul pictor etc. Poate planul tău a fost să lași o moștenire, dar până în prezent tot ce ai lăsat este o listă de aspirații neîmplinite. Nu este prea târziu; poți începe din nou! Trebuie doar să fii pregătit să-ți împlinești visul și să plătești prețul. „Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună.” (1 Corinteni 9:25).

Nu asculta persoanele critice, și nici pe cele care se văicăresc mereu, sau care s-au mulțumit cu mai puțin. Scopul tău nu trebuie să fie să trăiești mult, ci să produci o schimbare în lumea în care trăiești și să-L glorifici pe Dumnezeu. Charles Lindbergh a spus: „Am sentimentul că am trăit la un nivel superior scepticilor, pe acest pământ. Cine a prețuit viața mai mult: aviatorii care și-au trăit viața prin prisma pasiunii pentru zbor, sau acești neînsemnați care și-au dus traiul zgârcit prin prisma perspectivelor lor mărunte? Dacă aș putea zbura și numai zece ani înainte ca să mor prăbușindu-mă cu avionul, pentru mine ar avea mai multă valoare decât o viață lungă dar nesemnificativă.”

Uită-te la Moise, uită-te la apostolul Pavel: amândoi au luat-o de la capăt. Uită-te la Winston Churchill: în loc să se retragă după cel de-al Doilea Război Mondial, a continuat și a câștigat premiul Nobel pentru literatură. Heinrich Schliemann s-a retras din afaceri pentru a căuta cetatea legendară Troia a lui Homer, și a reușit s-o găsească! Iar versetul biblic pe care te poți baza spune: „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moştenire” zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.” (Plângerile lui Ieremia 3:22-24).

Asta înseamnă că și tu o poți lua de la capăt!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 23:1-11

După cuvântul de judecată pe care Domnul tocmai îl pronunţase, Iosia ar fi putut concluziona: La ce bun atunci să curăţ acest loc asupra căruia Domnul Îşi va aprinde mânia? Dar acesta nu este niciodată şi raţionamentul unui credincios adevărat. Chiar în ajunul judecăţii finale, Scriptura porunceşte: „Cine este sfânt să fie sfinţit în continuare„ (Apocalipsa 22.11). Aplicând cuvintele care i-au fost citite din Deuteronom 31.11, împăratul recunoaşte valoarea Cuvântului lui Dumnezeu şi se preocupă să-l facă auzit la „tot poporul, de la mic până la mare„ (v.2). Avem şi noi aceeaşi dorinţă de a face cunoscut în jurul nostru Cuvântul cel viu şi eficace?

Râvna pentru casa lui Dumnezeu îl „mistuie” pe Iosia, cum Îl va mistui, mai apoi, pe Unul mai mare decât el (Ioan 2.15-17). Să ne amintim cu ocazia aceasta de întrebarea pe care apostolul Pavel le-o pune corintenilor: „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? … că templul lui Dumnezeu este sfânt şi aşa sunteţi voi?” (1 Corinteni 3.16-17; 6.19). Am primi noi oare vreun vizitator nobil într-o casă plină de dezordine şi de praf? Se va simţi el însuşi bine acolo? Cu cât mai mult trebuie să ne îngrijim când este vorba de Oaspetele divin care doreşte să-Şi facă locuinţa în inima noastră! A-I da onoarea cuvenită înseamnă, în primul rând, să punem această inimă în ordine, îndepărtând tot ceea ce o împovărează şi o spurcă.

13 August 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Zilele mele zboară mai iuți decât suveica țesătorului, … viața mea este doar o suflare.
Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani.

Iov 7.6,7; Psalmul 90.10

Timp și veșnicie

În fiecare secundă, la fiecare bătaie a inimii noastre, la fiecare bătaie a pulsului, la fiecare respirație, la fiecare bătaie a ceasului, un suflet nemuritor părăsește corpul.

În fiecare minut, în timp ce secundarul face o rotație și arată astfel că iarăși au trecut șaizeci de secunde și s-au șters pentru totdeauna, mai mult de șaizeci de suflete părăsesc acest pământ pentru a intra în veșnicie.

În fiecare oră, în timp ce arătătorul mare face un cerc de-a lungul cifrelor, aproximativ patru mii de oameni părăsesc acest pământ și ajung într-o lume pe care până atunci nu au văzut-o și din care nu se mai întorc.

În fiecare zi, în decurs de douăzeci și patru de ore, o mulțime mare de bărbați, de femei și de copii, o ceată de aproximativ 90.000 de oameni, părăsesc acest pământ unde s-au născut și au trăit. Ei trec prin poarta morții, care este fie accesul spre a ajunge pentru totdeauna la „împăratul spaimelor” (Iov 18.14), fie intrarea în Paradis.

La întrebarea: „Ce este viața noastră?”, apostolul Iacov răspunde: „Un abur, care se arată pentru puțin și apoi dispare” (Iacov 4.14). Veșnicia stă la polul opus al vieții noastre scurte. Ea nu are sfârșit. Dacă ar trebui să plecați astăzi, unde veți fi: în locul fericirii veșnice sau în locul durerii veșnice? Primirea Domnului Isus Hristos în inimile noastre – sau respingerea Lui – hotărăsc soarta noastră veșnică.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Am învățat, în împrejurările în care sunt, să fiu mulțumit. Știu să fiu și smerit, știu să fiu și în belșug. În orice și în toate sunt deprins și să fiu sătul și să fiu flămând, și să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Am putere pentru toate, în El, care mă întărește.

Filipeni 4.11-13

Pavel era pe deplin mulțumit chiar și într-o închisoare romană. Să remarcăm însă că aceasta nu era înclinația lui naturală, fiindcă el trebuise să se deprindă să fie mulțumit, de-a lungul multor dificultăți și exersând o încredere reală în Dumnezeul cel viu. Egoismul și nemulțumirea sunt naturale pentru inima omului; a fi mulțumit este o stare care trebuie învățată.

Apostolul ne spune că știa să trăiască în lipsă și în belșug. Știm că este foarte posibil ca, atunci când suntem în lipsă, să avem un duh nepotrivit, însă lucrurile nu stăteau așa cu Pavel. A ști să trăiești în lipsă implică acceptarea cu bucurie a voii lui Dumnezeu. De cealaltă parte, a trăi în belșug poate fi o încercare încă și mai grea pentru mulți dintre noi. Într-un astfel de caz avem nevoie să folosim cum trebuie lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a dat din belșug.

În toate diferitele circumstanțe prin care trecea, Pavel recunoștea că Dumnezeu era la cârma tuturor lucrurilor și că El folosea toate aceste împrejurări în felul Său înțelept, pentru binele slujitorului Său. Să nu ne dăm înapoi de la experiențele prin care Dumnezeu dorește să ne treacă! Aceste experiențe sunt menite să ne instruiască așa cum nimic altceva n-ar putea-o face. Mai mult, ele sunt necesare pentru a pune în evidență puterea măreață care este în Hristos și care lucrează în noi, atunci când suntem dependenți. „Am puterea pentru toate, în El, care mă întărește.” Acesta nu este doar un simțământ sau un ideal înalt, ci, în ce-l privea pe apostol, era o afirmație din plin verificată în multe experiențe dificile. Felul în care el Îl introduce pe Hristos în împrejurările sale și le face astfel surse de minunate binecuvântări este o manifestare strălucită a puterii lui Hristos asupra sufletului său. El vorbește ca unul care Îl experimentase în mod real pe Hristos în împrejurări de tot felul.

L. M. Grant

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-L ÎNȚELEGEM PE TATĂL CERESC (2) – Fundația SEER

„Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmul 103:13)

Nu este ușor să-L vezi pe Dumnezeu ca pe un Tată iubitor, dacă porți cicatricile unei copilării abuzive. Nenumăratele nevoi care au rămas neîmplinite în copilăria ta (afecțiune, siguranță, încredere, mângâiere, hrană, nevoi materiale) te pot face să crezi cu greu că de-acum Dumnezeu Se va îngriji de toate nevoile tale.

Ce-i de făcut, atunci? Recunoaște că imaginea tatălui pe care o ai în mintea ta este defectă și că nu se potrivește nicidecum cu cea a Tatălui ceresc. Chiar și cel mai bun tată este o copie încețoșată a Tatălui ceresc. Dumnezeu dorește să-L vezi ca pe un Tată iubitor, sensibil, generos și de care poți depinde. De aceea Domnul Isus ne-a învățat să-L numim „Tatăl nostru”, nu doar „Domn și Dumnezeu atotputernic.” Este și motivul pentru care Domnul Isus L-a numit pe Dumnezeu „Tatăl tău”, nu doar „tatăl Meu”. Și, ca un Tată bun, Dumnezeu a anticipat fiecare nevoie a ta și S-a îngrijit de ea (vezi Matei 6:25-34).

La fel cum părinții buni înțeleg caracteristicile individuale ale copiilor lor, Tatăl ceresc îți știe nevoile, gândurile și sentimentele care sunt unice. „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El ştie din ce suntem făcuţi…” (Psalmul 103:13-14). Grija Sa pentru tine este croită în așa fel încât să se potrivească cerințelor și limitărilor tale specifice. Și la fel cum un tată bun de pe pământ își acceptă și își împlinește responsabilitatea de a se îngriji de copiii săi, Tatăl tău ceresc Se face responsabil pentru împlinirea nevoilor tale, și El dorește să te comporți la fel, încrezându-te în El. Cu alte cuvinte, rolul tău este să te comporți în permanență ca fiul unui Tată demn de încredere, generos și iubitor. Succes!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 22:8-20

Lucrările întreprinse de Iosia în casa Domnului au condus la descoperirea cărţii Legii. Ea fusese pierdută, uitată chiar de preoţii care, cu toate acestea, aveau răspunderea de a o păstra (Deuteronom 31.9, 26). În decursul istoriei Bisericii, marea trezire din timpul Renaşterii a adus Scripturile sacre înapoi, la loc de cinste. După secolele de întuneric ale evului mediu, Cartea lui Dumnezeu a fost scoasă din umbră, tradusă în limbile populare, tipărită şi răspândită în toate mediile. Să nu uităm să fim recunoscători pentru lucrul acesta. Citirea Bibliei atunci a deschis ochii multora ca să vadă starea de ruină a creştinătăţii. Dar, în acelaşi timp, lumina divină a Evangheliei a venit ca să lumineze sufletele ignorante.

Acest Cuvânt al vieţii ne prezintă nu numai – cum a făcut cartea Legii lui Iosia – ceea ce Dumnezeu a aşteptat de la om şi cum omul a eşuat în mod absolut (Vechiul Testament), ci de asemeni şi care este intenţia Lui în Hristos, Omul nou, şi ce a împlinit El în mod desăvârşit (adică întregul Nou Testament). Dacă Biblia este o Carte care ne pune înainte întreaga noastră responsabilitate, ea ne aduce în acelaşi timp şi  mesajul de har al lui Dumnezeu pentru sărmanii păcătoşi pierduţi.

12 August 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

În mine este voința, dar nu este puterea de a face binele. Căci nu practic binele pe care îl vreau, ci răul pe care nu îl vreau, iată ce fac!

Romani 7.19

Neputința omului

Ați încercat vreodată să vă lăsați de păcatele voastre și să fiți mai sfinți? Toți cei care au încercat să fie mai buni prin eforturile proprii au suferit un mare eșec. Unii au mers la biserică și au încercat să fie religioși; dar prin aceasta nu s-au făcut mai buni. Dumnezeu cunoaște întreaga noastră neputință și starea noastră. El nu ne-a văzut numai vinovați, ci și fără puterea de a ne face mai buni. Dumnezeu a văzut că suntem pierduți. Dacă cineva vrea să fie mântuit, trebuie să știe că aceasta nu se poate face decât numai prin credința în Mântuitorul. Orice strădanie proprie de a ne salva pe noi înșine dovedește doar adevărul că suntem pierduți. E ca și cum unui om care se îneacă i se strigă de pe mal să se autosalveze. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său „ca să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19.10). Domnul Isus Hristos este unicul Mântuitor: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4.12). „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2.8).

Adevărul lui Dumnezeu descoperă greșelile noastre. Să ne gândim tot timpul că omul, în starea lui firească, nu doar că se află în întunericul spiritual, ci el însuși este întuneric. Pentru a fi plăcut lui Dumnezeu, pentru a primi mântuirea, omul trebuie să accepte calea oferită de Sfânta Scriptură.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar, văzând vântul puternic, s-a temut; și, începând să se afunde, a strigat, spunând: „Doamne, scapă-mă!”.

Matei 14.30

Petru pe ape (2)

Deseori începem bine; credința dintâi și dragostea dintâi, simplitatea unei inimi pline de Domnul, toate acestea ne susțin, însă, din nefericire, se întâmplă să ne luăm ochii de la El, după care intervine căderea. Satan încercase să-i tulbure pe ucenici și să-i facă să se înspăimânte de Domnul Însuși (versetul 26), însă imediat Domnul i-a liniștit. Apoi vrăjmașul îl neliniștește pe Petru cu dificultățile pe care i le așază pe cale. Ce nebunie să ascultăm de el! Oare nu dificultățile ne conduc la Hristos? Ce creaturi sărmane și necredincioase suntem! În încercările noastre, ca și în nevoile noastre, singurul lucru pe care-l uităm este chiar acela pe care n-ar trebui nicidecum să-l pierdem din vedere: puterea divină! În capitolul 17, ucenicii nu uitaseră să numere pâinile și peștii pe care îi aveau, nici să ia în calcul resursele din satele apropiate, însă uitaseră complet de prezența Domnului. Petru de asemenea, după ce a pornit pe ape, a început să se gândească la violența vântului și să-și îndrepte privirile asupra propriei lui puteri, uitând că avea înaintea lui o putere de atracție mai mare decât forța gravitației, o putere care l-ar fi adus negreșit la Isus. În consecință, a început să se scufunde.

Cu toții am experimentat, ca Petru, ce înseamnă să ne scufundăm, însă un strigăt ieșit de pe buzele noastre: „Doamne, scapă-mă!”, a făcut ca El să-Și întindă mâna și să ne scape. Petru a strigat după ajutor exact atunci când era pe punctul de a ajunge la Domnul, care n-a trebuit decât să întindă mâna și să-l tragă la Sine. Încă un singur moment de credință și Petru nu s-ar fi scufundat. Să nu ne mai îndoim de Domnul, preaiubiților! Ne putem îndoi de multe alte lucruri, dar niciodată de Hristos. Să ne încredem în Cel care poate să ne mântuiască până la sfârșit, căci furtuna nu va înceta până când Domnul și cei ai Săi nu vor fi pentru totdeauna împreună.

H. L. Rossier

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-L ÎNȚELEGEM PE TATĂL CERESC (1) – Fundația SEER

„Ei n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl.” (Ioan 8:27)

Oamenii religioși de pe vremea Domnului Isus aveau dificultăți de înțelegere a conceptului de Dumnezeu ca Tată. Domn, rege, judecător, acestea erau pe înțelesul lor – dar nu și Tată. În Vechiul Testament se vorbește de Dumnezeu ca Tată de șase ori, în timp ce Noul Testament Îl pomenește de sute de ori. Domnul Isus Însuși a spus: „nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, în afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” (Matei 11:27).

Adevărul este că până când Domnul Isus nu L-a descoperit pe Tatăl, Dumnezeu a rămas un mister pentru ei. Și printre noi sunt mulți care nu înțeleg faptul că Dumnezeu ne este Tată, și nici că avem binecuvântări bogate în El. Tatăl, numele atotcuprinzător al lui Dumnezeu, înglobează tot ceea ce vei avea nevoie vreodată, și revelează exact sentimentele Sale față de tine. El exemplifică toate trăsăturile celui mai bun tată pe care ți l-ai imaginat vreodată! Tot ce ar face un tată iubitor pentru a împlini nevoia copilului său, Tatăl tău ceresc va face pentru tine – și încă mult mai mult! Odată ce Îl recunoaștem pe Dumnezeu ca fiind Tatăl nostru, fricile noastre dispar, căci începem să ne dăm seama că toate nevoile noastre vor fi împlinite.

Domnul Isus a spus: „Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.” (Luca 12:32). Dumnezeu Se bucură să-ți ofere resursele Împărăției Sale. De ce? Pentru că te iubește la fel de mult cât Îl iubește pe Domnul Isus! În Ioan 17:23, Domnul Isus S-a rugat ca noi să cunoaștem că Tatăl ceresc ne iubește „cum L-a iubit pe El.” Prin urmare, consideră-L pe Dumnezeu – Tatăl tău, și începe să te comporți ca un copil al Său, bucurându-te de toate beneficiile faptului că ești (vezi Efeseni 2:19) un membru al familiei Sale!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 21:19-26;22:1-7

Amon succedă lui Manase. După doi ani de domnie fără frică de Dumnezeu, el piere printr-o moarte violentă. Şi micul Iosia, fiul său, urcă pe tron la vârsta de opt ani. Ne amintim că numele lui fusese menţionat deja, cu câteva secole în urmă, de profetul venit din Iuda la Betel ca să vorbească împotriva altarului, în prezenţa lui Ieroboam (1 Împăraţi 13.2). Acest fiu trebuia să se nască în casa lui David pentru a împlini dreptatea şi judecata. În felul acesta, vedem cum, în prezenţa răului pe care-l suporta, gândurile lui Dumnezeu se îndreptaseră spre acest copil cu mulţi ani mai înainte. Încă din eternitate, ele se odihneau asupra Copilaşului din Betleem care avea să devină Mântuitorul lumii.

Domnia lui Iosia, asemenea celei a străbunicului său, Ezechia, corespunde unui fenomen care se numeşte reînsufleţire. În starea de adormire a creştinătăţii, Duhul Sfânt produce încă, ici şi colo, reînsufleţiri asemănătoare. Cea pentru care Iosia devine instrumentul remarcabil se caracterizează prin:

• un interes înnoit pentru casa lui Dumnezeu;
  
• o întoarcere la Cartea sfântă;
  
• în sfârşit, printr-o preocupare cu despărţirea de rău.
  

Exemplul micului împărat Iosia le aminteşte de asemenea tuturor copiilor noştri că nu este niciodată prea devreme pentru a face ceea ce este drept în ochii Domnului (v.2).

11 August 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Puterea ta să țină cât zilele tale!

Deuteronom 33.25

Traseul spre vârf

Cutreierând munții, se întâmplă de multe ori ca de departe să vezi profilul unor stânci abrupte. Știi că drumul spre vârf trece pe acolo. Atunci te întrebi descurajat: Cum voi reuși?

Dar, cu cât te apropii mai mult de această trecere dificilă, cu atât mai ușoară pare. În timp ce înaintezi pas cu pas pe drumul marcat, pe neobservate treci de locul cu dificultăți. Ajuns în vârf, ești răsplătit cu o priveliște splendidă.

Experiențele creștinilor în călătoria lor prin viață sunt asemănătoare. Care copil al lui Dumnezeu nu a fost neliniștit și temător când s-a uitat la greutățile ce îi stăteau înainte, care se asemănau cu munții peste care nu se putea trece?

Dar adesea am experimentat că necazul nu s-a asemănat în niciun caz cu acel munte care din depărtare părea să fie de netrecut! Uneori greutățile pe care le vedeam s-au destrămat în nimic!

Există vreun remediu împotriva temerilor de viitor, pe care, de altfel, nu ar trebui nicidecum să ni le facem? Da, este încrederea simplă și totală în grija iubitoare a Tatălui nostru ceresc. El știe de ce avem trebuință în fiecare zi. De aceea, Domnul Isus ne spune: „Nu vă îngrijorați deci pentru ziua de mâine” (Matei 6.34). Nu trebuie să trăim în teamă de necunoscutul mâine. Să fim cu băgare de seamă pentru ca astăzi să mergem cu Domnul și să facem ceea ce El dorește de la noi.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Petru, răspunzându-I, a spus: „Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape”.

Matei 14.28

Petru pe ape (1)

La început, cunoștința lui Petru este foarte superficială. „Doamne, dacă ești Tu”, spune el. Ea a fost însă suficientă; pentru el, totul depindea de identitatea persoanei, iar dacă era El, cuvântul Său era suficient pentru a-l face să părăsească corabia – „Poruncește-mi să vin la Tine pe ape”. Era un lucru serios să părăsești locul de aparentă siguranță și să pășești acolo unde nu exista nicio cale, însă, așa cum am spus, cuvântul lui Hristos a fost suficient pentru Petru. El îi cunoștea puterea. La cuvântul Său aruncase mreaja, așa că tot la cuvântul Lui pornește pe ape. Acest cuvânt l-a făcut să meargă pe ape la fel cum îl făcuse să vină și să-L cunoască pe Mântuitorul. „Poruncește-mi să vin la Tine.”

Cerând această favoare, Petru nu s-a gândit să facă vreun experiment sau să-și arate priceperea în depășirea obstacolelor; ceea ce voia el era să meargă la Domnul. Hristos îl atrăgea și, pentru moment, nu s-a gândit deloc la vânt, nici la valuri. Dacă inima naturală ignoră calea care conduce la Hristos, credința găsește o cale în mijlocul dificultăților de tot felul, în întuneric și în furtună, și ajunge astfel aproape de Domnul.

Credința părăsește corabia, singurul adăpost aparent, fără să-l considere a fi adevăratul loc de siguranță și, pe baza cuvântului divin, merge către Domnul, a Cărui prezență valorează mai mult decât a ajunge în siguranță pe malul celălalt.

H. L. Rossier

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCHINAREA ADUCE IZBÂNDĂ ÎN LUPTELE SPIRITUALE – Fundația SEER

„A numit nişte cântăreţi care… lăudau pe Domnul…” (2 Cronici 20:21)

 Închinarea este o armă puternică, una care poate întoarce lupta în favoarea ta. Când regele Iosafat s-a confruntat cu atacul a trei armate diferite, în același timp, a știut că nu le putea face față. Așa că s-a întors spre Dumnezeu spunând: „Noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!” (2 Cronici 20:12). Iată cum le-a răspuns Dumnezeu: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.” (2 Cronici 20:15). Apoi Dumnezeu i-a oferit o strategie uimitoare pentru a obține victoria: El i-a spus să plaseze un cor în fața armatei și să meargă la luptă cântând laude lui Dumnezeu.

Îți poți imagina cum ar fi să sugerezi lucrul acesta Academiei Militare sau Șefului de Stat Major al Armatei sau Consiliului Suprem de Apărare a Țării? Te-ar trimite la psihiatru! Dar Iosafat a ascultat: „…a numit nişte cântăreţi care, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, şi mergând înaintea oştirii, lăudau pe Domnul…”  (2 Cronici 20:21) Și dacă asta îți pare de neconceput, citește ceea ce urmează: „În clipa când au început cântările şi laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi.” (2 Cronici 20:22).

În loc să atace poporul din Iuda, cele trei armate s-au atacat una pe alta. Israel nu a fost nevoit să ridice sabia, nu au existat victime în poporul lui Dumnezeu, și a fost nevoie de trei zile ca Israel să strângă prada. Așadar, când ești angajat într-o luptă pe care nu o poți câștiga, începe să-L lauzi pe Dumnezeu – și armatele cerului îți vor veni în ajutor!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 21:1-18

Ezechia fusese cel mai credincios dintre împăraţii de după David. Fiul său Manase va fi cel mai detestabil. „A făcut rău peste măsură în ochii Domnului” (v. 6). Şi, la toate crimele lui, se adaugă responsabilitatea de a fi chiar fiul evlaviosului Ezechia, al celui care spusese mai înainte: „Tatăl va face cunoscut copiilor adevărul Tău” (Isaia 38.19). Dacă la acest subiect nu ni s-ar fi dat decât acest singur capitol, am spune că un astfel de om este cu siguranţă pierdut pentru totdeauna. Dar cartea 2 Cronici (33.12-13), care descrie sfârşitul istoriei lui Manase, ne învaţă că harul lui Dumnezeu a avut cel din urmă cuvânt.

Cine ar fi crezut vreodată că un astfel de om s-ar fi putut pocăi, ruga şi să fie iertat? Cu adevărat, gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile noastre. Mântuirea noastră nu depinde de felul cum ne-am purtat, mai mult sau mai puţin respectabil. Ea este rezultatul harului neasemuit al Dumnezeului dragostei. Dar ceea ce am făcut înainte de convertire, sub orice formă am privi, trebuie să vedem ca dezgustător înaintea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel s-a numit pe sine cel dintâi dintre păcătoşi, pentru că persecutase Adunarea. „Dar pentru aceasta mi s-a arătat îndurare”, adaugă el, „ca Isus Hristos să arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare…” (1 Timotei 1.16).