Mana Zilnica

13 August 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Zilele mele zboară mai iuți decât suveica țesătorului, … viața mea este doar o suflare.
Anii vieții noastre se ridică la șaptezeci, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani.

Iov 7.6,7; Psalmul 90.10

Timp și veșnicie

În fiecare secundă, la fiecare bătaie a inimii noastre, la fiecare bătaie a pulsului, la fiecare respirație, la fiecare bătaie a ceasului, un suflet nemuritor părăsește corpul.

În fiecare minut, în timp ce secundarul face o rotație și arată astfel că iarăși au trecut șaizeci de secunde și s-au șters pentru totdeauna, mai mult de șaizeci de suflete părăsesc acest pământ pentru a intra în veșnicie.

În fiecare oră, în timp ce arătătorul mare face un cerc de-a lungul cifrelor, aproximativ patru mii de oameni părăsesc acest pământ și ajung într-o lume pe care până atunci nu au văzut-o și din care nu se mai întorc.

În fiecare zi, în decurs de douăzeci și patru de ore, o mulțime mare de bărbați, de femei și de copii, o ceată de aproximativ 90.000 de oameni, părăsesc acest pământ unde s-au născut și au trăit. Ei trec prin poarta morții, care este fie accesul spre a ajunge pentru totdeauna la „împăratul spaimelor” (Iov 18.14), fie intrarea în Paradis.

La întrebarea: „Ce este viața noastră?”, apostolul Iacov răspunde: „Un abur, care se arată pentru puțin și apoi dispare” (Iacov 4.14). Veșnicia stă la polul opus al vieții noastre scurte. Ea nu are sfârșit. Dacă ar trebui să plecați astăzi, unde veți fi: în locul fericirii veșnice sau în locul durerii veșnice? Primirea Domnului Isus Hristos în inimile noastre – sau respingerea Lui – hotărăsc soarta noastră veșnică.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Am învățat, în împrejurările în care sunt, să fiu mulțumit. Știu să fiu și smerit, știu să fiu și în belșug. În orice și în toate sunt deprins și să fiu sătul și să fiu flămând, și să fiu în belșug și să fiu în lipsă. Am putere pentru toate, în El, care mă întărește.

Filipeni 4.11-13

Pavel era pe deplin mulțumit chiar și într-o închisoare romană. Să remarcăm însă că aceasta nu era înclinația lui naturală, fiindcă el trebuise să se deprindă să fie mulțumit, de-a lungul multor dificultăți și exersând o încredere reală în Dumnezeul cel viu. Egoismul și nemulțumirea sunt naturale pentru inima omului; a fi mulțumit este o stare care trebuie învățată.

Apostolul ne spune că știa să trăiască în lipsă și în belșug. Știm că este foarte posibil ca, atunci când suntem în lipsă, să avem un duh nepotrivit, însă lucrurile nu stăteau așa cu Pavel. A ști să trăiești în lipsă implică acceptarea cu bucurie a voii lui Dumnezeu. De cealaltă parte, a trăi în belșug poate fi o încercare încă și mai grea pentru mulți dintre noi. Într-un astfel de caz avem nevoie să folosim cum trebuie lucrurile pe care Dumnezeu ni le-a dat din belșug.

În toate diferitele circumstanțe prin care trecea, Pavel recunoștea că Dumnezeu era la cârma tuturor lucrurilor și că El folosea toate aceste împrejurări în felul Său înțelept, pentru binele slujitorului Său. Să nu ne dăm înapoi de la experiențele prin care Dumnezeu dorește să ne treacă! Aceste experiențe sunt menite să ne instruiască așa cum nimic altceva n-ar putea-o face. Mai mult, ele sunt necesare pentru a pune în evidență puterea măreață care este în Hristos și care lucrează în noi, atunci când suntem dependenți. „Am puterea pentru toate, în El, care mă întărește.” Acesta nu este doar un simțământ sau un ideal înalt, ci, în ce-l privea pe apostol, era o afirmație din plin verificată în multe experiențe dificile. Felul în care el Îl introduce pe Hristos în împrejurările sale și le face astfel surse de minunate binecuvântări este o manifestare strălucită a puterii lui Hristos asupra sufletului său. El vorbește ca unul care Îl experimentase în mod real pe Hristos în împrejurări de tot felul.

L. M. Grant

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-L ÎNȚELEGEM PE TATĂL CERESC (2) – Fundația SEER

„Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmul 103:13)

Nu este ușor să-L vezi pe Dumnezeu ca pe un Tată iubitor, dacă porți cicatricile unei copilării abuzive. Nenumăratele nevoi care au rămas neîmplinite în copilăria ta (afecțiune, siguranță, încredere, mângâiere, hrană, nevoi materiale) te pot face să crezi cu greu că de-acum Dumnezeu Se va îngriji de toate nevoile tale.

Ce-i de făcut, atunci? Recunoaște că imaginea tatălui pe care o ai în mintea ta este defectă și că nu se potrivește nicidecum cu cea a Tatălui ceresc. Chiar și cel mai bun tată este o copie încețoșată a Tatălui ceresc. Dumnezeu dorește să-L vezi ca pe un Tată iubitor, sensibil, generos și de care poți depinde. De aceea Domnul Isus ne-a învățat să-L numim „Tatăl nostru”, nu doar „Domn și Dumnezeu atotputernic.” Este și motivul pentru care Domnul Isus L-a numit pe Dumnezeu „Tatăl tău”, nu doar „tatăl Meu”. Și, ca un Tată bun, Dumnezeu a anticipat fiecare nevoie a ta și S-a îngrijit de ea (vezi Matei 6:25-34).

La fel cum părinții buni înțeleg caracteristicile individuale ale copiilor lor, Tatăl ceresc îți știe nevoile, gândurile și sentimentele care sunt unice. „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El. Căci El ştie din ce suntem făcuţi…” (Psalmul 103:13-14). Grija Sa pentru tine este croită în așa fel încât să se potrivească cerințelor și limitărilor tale specifice. Și la fel cum un tată bun de pe pământ își acceptă și își împlinește responsabilitatea de a se îngriji de copiii săi, Tatăl tău ceresc Se face responsabil pentru împlinirea nevoilor tale, și El dorește să te comporți la fel, încrezându-te în El. Cu alte cuvinte, rolul tău este să te comporți în permanență ca fiul unui Tată demn de încredere, generos și iubitor. Succes!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 22:8-20

Lucrările întreprinse de Iosia în casa Domnului au condus la descoperirea cărţii Legii. Ea fusese pierdută, uitată chiar de preoţii care, cu toate acestea, aveau răspunderea de a o păstra (Deuteronom 31.9, 26). În decursul istoriei Bisericii, marea trezire din timpul Renaşterii a adus Scripturile sacre înapoi, la loc de cinste. După secolele de întuneric ale evului mediu, Cartea lui Dumnezeu a fost scoasă din umbră, tradusă în limbile populare, tipărită şi răspândită în toate mediile. Să nu uităm să fim recunoscători pentru lucrul acesta. Citirea Bibliei atunci a deschis ochii multora ca să vadă starea de ruină a creştinătăţii. Dar, în acelaşi timp, lumina divină a Evangheliei a venit ca să lumineze sufletele ignorante.

Acest Cuvânt al vieţii ne prezintă nu numai – cum a făcut cartea Legii lui Iosia – ceea ce Dumnezeu a aşteptat de la om şi cum omul a eşuat în mod absolut (Vechiul Testament), ci de asemeni şi care este intenţia Lui în Hristos, Omul nou, şi ce a împlinit El în mod desăvârşit (adică întregul Nou Testament). Dacă Biblia este o Carte care ne pune înainte întreaga noastră responsabilitate, ea ne aduce în acelaşi timp şi  mesajul de har al lui Dumnezeu pentru sărmanii păcătoşi pierduţi.