14 August 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.
Fapte 5.29
Avem prezentată aici, în cea mai simplă formă, datoria fiecărui creștin adevărat. El trebuie să asculte de Dumnezeu. Necredinciosul poate zâmbi disprețuitor privind spre un călugăr și se poate mira cum o ființă rațională poate renunța cu totul la rațiunea și la înțelegerea ei, pentru a se supune autorității unui muritor, sau cum poate să se supună la reguli și la practici atât de absurde, atât de degradante și atât de contrare naturii. Necredinciosul se laudă cu libertatea lui intelectuală imaginară și își închipuie că rațiunea proprie este o călăuză suficientă pentru el și nu înțelege că este mai departe de Dumnezeu decât bietul călugăr pe care îl disprețuiește. El nu știe că, în timp ce se laudă cu propria voie, de fapt este rob al lui Satan, cel care este prințul și dumnezeul acestei lumi. Omul este creat să asculte – să privească în sus, la Cineva care este deasupra lui. Creștinul este sfințit spre ascultarea lui Isus Hristos, spre acel caracter al ascultării care a fost manifestat de Însuși minunatul nostru Domn și Mântuitor.
Acesta este un lucru foarte important, care trebuie înțeles de oricine dorește să cunoască adevăratul caracter al ascultării creștine. A înțelege acest lucru este secretul real al eliberării de voința proprie, de necredință și de ascultarea falsă față de superstiție. Niciodată nu poate fi un lucru corect săți faci propria voie, după cum nu poate fi altfel decât greșit să faci voia altui om. Întotdeauna este corect să facem voia lui Dumnezeu. Aceasta a fost ceea ce a venit să facă Domnul Isus și ceea ce El a făcut întotdeauna. „Iată, Eu vin să fac voia Ta”; „Este desfătarea Mea, Dumnezeul Meu, să fac plăcerea Ta, și legea Ta este înăuntrul inimii Mele” (Evrei 10.9; Psalmul 40.8).
Noi suntem chemați și puși deoparte spre acest minunat caracter al ascultării, așa cum lam învățat de la apostolul Petru, la începutul primei sale epistole, unde el vorbește despre credincioși ca fiind „aleși după știința dinainte a lui Dumnezeu Tatăl, în sfințirea Duhului, spre ascultare și stropire cu sângele lui Isus Hristos” (1 Petru 1.2).
C. H. Mackintosh
SĂMÂNȚA BUNĂ
Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea; cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima.
Ieremia 17.9,10
Țarul și inima sa
Petru cel Mare a fost unul dintre cei mai puternici țari ai Rusiei. Într-un acces de mânie, l-a lovit pe grădinarul său, care, după câteva zile, a decedat. „Vai!”, a spus țarul cu tristețe, „am cucerit națiuni, dar nu am fost în stare să mă cuceresc pe mine”.
În fața lui Dumnezeu, toți oamenii sunt păcătoși, indiferent că unul este țar, iar altul este grădinar. Singurul lucru pe care îl poate face omul în această stare este recunoașterea păcatelor sale în fața lui Dumnezeu. Observăm însă că tocmai de o astfel de recunoaștere a păcatelor fuge orice om. Firea omenească este gata să se supună, cu ușurință, practicării unei religii, imitării anumitor lucrări de pe terenul credinței, dar fără pocăință și fără nașterea din nou. Aceasta este religia firii pământești, care este numai o aparență, nimic mai mult. Prin puterea proprie, nimeni nu este în stare să facă din firea sa ceva bun. „Poate un etiopian să-și schimbe pielea, sau un pardos să-și schimbe petele? Tot așa, ați putea voi să faceți binele, voi, care sunteți deprinși să faceți răul?”, se întreabă profetul Ieremia. Exemplul țarului este tipic fiecărui om. Fără nașterea din nou – adică fără primirea unei naturi divine prin credință și pocăință – nimeni nu poate sta în fața lui Dumnezeu, nimeni nu va vedea și nu va intra în Împărăția lui Dumnezeu. Biblia ne spune că cei care au crezut și-au răstignit firea pământească cu patimile și poftele ei.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
O POȚI LUA DE LA CAPĂT! – Fundația SEER
„Domnul este partea mea de moştenire”… de aceea nădăjduiesc în El.” (Plângerile lui Ieremia 3:24)
Când nu ai realizat ceea ce ai sperat, regretul îți poate afecta o mare parte din timp. Programatorul (sau IT-istul) și-ar fi dorit să devină contabil, contabilul și-ar fi dorit să devină doctor, doctorul pictor etc. Poate planul tău a fost să lași o moștenire, dar până în prezent tot ce ai lăsat este o listă de aspirații neîmplinite. Nu este prea târziu; poți începe din nou! Trebuie doar să fii pregătit să-ți împlinești visul și să plătești prețul. „Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună.” (1 Corinteni 9:25).
Nu asculta persoanele critice, și nici pe cele care se văicăresc mereu, sau care s-au mulțumit cu mai puțin. Scopul tău nu trebuie să fie să trăiești mult, ci să produci o schimbare în lumea în care trăiești și să-L glorifici pe Dumnezeu. Charles Lindbergh a spus: „Am sentimentul că am trăit la un nivel superior scepticilor, pe acest pământ. Cine a prețuit viața mai mult: aviatorii care și-au trăit viața prin prisma pasiunii pentru zbor, sau acești neînsemnați care și-au dus traiul zgârcit prin prisma perspectivelor lor mărunte? Dacă aș putea zbura și numai zece ani înainte ca să mor prăbușindu-mă cu avionul, pentru mine ar avea mai multă valoare decât o viață lungă dar nesemnificativă.”
Uită-te la Moise, uită-te la apostolul Pavel: amândoi au luat-o de la capăt. Uită-te la Winston Churchill: în loc să se retragă după cel de-al Doilea Război Mondial, a continuat și a câștigat premiul Nobel pentru literatură. Heinrich Schliemann s-a retras din afaceri pentru a căuta cetatea legendară Troia a lui Homer, și a reușit s-o găsească! Iar versetul biblic pe care te poți baza spune: „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moştenire” zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El.” (Plângerile lui Ieremia 3:22-24).
Asta înseamnă că și tu o poți lua de la capăt!
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
2 Imparati 23:1-11
După cuvântul de judecată pe care Domnul tocmai îl pronunţase, Iosia ar fi putut concluziona: La ce bun atunci să curăţ acest loc asupra căruia Domnul Îşi va aprinde mânia? Dar acesta nu este niciodată şi raţionamentul unui credincios adevărat. Chiar în ajunul judecăţii finale, Scriptura porunceşte: „Cine este sfânt să fie sfinţit în continuare„ (Apocalipsa 22.11). Aplicând cuvintele care i-au fost citite din Deuteronom 31.11, împăratul recunoaşte valoarea Cuvântului lui Dumnezeu şi se preocupă să-l facă auzit la „tot poporul, de la mic până la mare„ (v.2). Avem şi noi aceeaşi dorinţă de a face cunoscut în jurul nostru Cuvântul cel viu şi eficace?
Râvna pentru casa lui Dumnezeu îl „mistuie” pe Iosia, cum Îl va mistui, mai apoi, pe Unul mai mare decât el (Ioan 2.15-17). Să ne amintim cu ocazia aceasta de întrebarea pe care apostolul Pavel le-o pune corintenilor: „Nu ştiţi că voi sunteţi templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? … că templul lui Dumnezeu este sfânt şi aşa sunteţi voi?” (1 Corinteni 3.16-17; 6.19). Am primi noi oare vreun vizitator nobil într-o casă plină de dezordine şi de praf? Se va simţi el însuşi bine acolo? Cu cât mai mult trebuie să ne îngrijim când este vorba de Oaspetele divin care doreşte să-Şi facă locuinţa în inima noastră! A-I da onoarea cuvenită înseamnă, în primul rând, să punem această inimă în ordine, îndepărtând tot ceea ce o împovărează şi o spurcă.
Mana Zilnica 