11 August 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
Puterea ta să țină cât zilele tale!
Deuteronom 33.25
Traseul spre vârf
Cutreierând munții, se întâmplă de multe ori ca de departe să vezi profilul unor stânci abrupte. Știi că drumul spre vârf trece pe acolo. Atunci te întrebi descurajat: Cum voi reuși?
Dar, cu cât te apropii mai mult de această trecere dificilă, cu atât mai ușoară pare. În timp ce înaintezi pas cu pas pe drumul marcat, pe neobservate treci de locul cu dificultăți. Ajuns în vârf, ești răsplătit cu o priveliște splendidă.
Experiențele creștinilor în călătoria lor prin viață sunt asemănătoare. Care copil al lui Dumnezeu nu a fost neliniștit și temător când s-a uitat la greutățile ce îi stăteau înainte, care se asemănau cu munții peste care nu se putea trece?
Dar adesea am experimentat că necazul nu s-a asemănat în niciun caz cu acel munte care din depărtare părea să fie de netrecut! Uneori greutățile pe care le vedeam s-au destrămat în nimic!
Există vreun remediu împotriva temerilor de viitor, pe care, de altfel, nu ar trebui nicidecum să ni le facem? Da, este încrederea simplă și totală în grija iubitoare a Tatălui nostru ceresc. El știe de ce avem trebuință în fiecare zi. De aceea, Domnul Isus ne spune: „Nu vă îngrijorați deci pentru ziua de mâine” (Matei 6.34). Nu trebuie să trăim în teamă de necunoscutul mâine. Să fim cu băgare de seamă pentru ca astăzi să mergem cu Domnul și să facem ceea ce El dorește de la noi.
SĂMÂNȚA BUNĂ
Petru, răspunzându-I, a spus: „Doamne, dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape”.
Matei 14.28
Petru pe ape (1)
La început, cunoștința lui Petru este foarte superficială. „Doamne, dacă ești Tu”, spune el. Ea a fost însă suficientă; pentru el, totul depindea de identitatea persoanei, iar dacă era El, cuvântul Său era suficient pentru a-l face să părăsească corabia – „Poruncește-mi să vin la Tine pe ape”. Era un lucru serios să părăsești locul de aparentă siguranță și să pășești acolo unde nu exista nicio cale, însă, așa cum am spus, cuvântul lui Hristos a fost suficient pentru Petru. El îi cunoștea puterea. La cuvântul Său aruncase mreaja, așa că tot la cuvântul Lui pornește pe ape. Acest cuvânt l-a făcut să meargă pe ape la fel cum îl făcuse să vină și să-L cunoască pe Mântuitorul. „Poruncește-mi să vin la Tine.”
Cerând această favoare, Petru nu s-a gândit să facă vreun experiment sau să-și arate priceperea în depășirea obstacolelor; ceea ce voia el era să meargă la Domnul. Hristos îl atrăgea și, pentru moment, nu s-a gândit deloc la vânt, nici la valuri. Dacă inima naturală ignoră calea care conduce la Hristos, credința găsește o cale în mijlocul dificultăților de tot felul, în întuneric și în furtună, și ajunge astfel aproape de Domnul.
Credința părăsește corabia, singurul adăpost aparent, fără să-l considere a fi adevăratul loc de siguranță și, pe baza cuvântului divin, merge către Domnul, a Cărui prezență valorează mai mult decât a ajunge în siguranță pe malul celălalt.
H. L. Rossier
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎNCHINAREA ADUCE IZBÂNDĂ ÎN LUPTELE SPIRITUALE – Fundația SEER
„A numit nişte cântăreţi care… lăudau pe Domnul…” (2 Cronici 20:21)
Închinarea este o armă puternică, una care poate întoarce lupta în favoarea ta. Când regele Iosafat s-a confruntat cu atacul a trei armate diferite, în același timp, a știut că nu le putea face față. Așa că s-a întors spre Dumnezeu spunând: „Noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!” (2 Cronici 20:12). Iată cum le-a răspuns Dumnezeu: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.” (2 Cronici 20:15). Apoi Dumnezeu i-a oferit o strategie uimitoare pentru a obține victoria: El i-a spus să plaseze un cor în fața armatei și să meargă la luptă cântând laude lui Dumnezeu.
Îți poți imagina cum ar fi să sugerezi lucrul acesta Academiei Militare sau Șefului de Stat Major al Armatei sau Consiliului Suprem de Apărare a Țării? Te-ar trimite la psihiatru! Dar Iosafat a ascultat: „…a numit nişte cântăreţi care, îmbrăcaţi cu podoabe sfinte, şi mergând înaintea oştirii, lăudau pe Domnul…” (2 Cronici 20:21) Și dacă asta îți pare de neconceput, citește ceea ce urmează: „În clipa când au început cântările şi laudele, Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon şi ai lui Moab şi împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi.” (2 Cronici 20:22).
În loc să atace poporul din Iuda, cele trei armate s-au atacat una pe alta. Israel nu a fost nevoit să ridice sabia, nu au existat victime în poporul lui Dumnezeu, și a fost nevoie de trei zile ca Israel să strângă prada. Așadar, când ești angajat într-o luptă pe care nu o poți câștiga, începe să-L lauzi pe Dumnezeu – și armatele cerului îți vor veni în ajutor!
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
2 Imparati 21:1-18
Ezechia fusese cel mai credincios dintre împăraţii de după David. Fiul său Manase va fi cel mai detestabil. „A făcut rău peste măsură în ochii Domnului” (v. 6). Şi, la toate crimele lui, se adaugă responsabilitatea de a fi chiar fiul evlaviosului Ezechia, al celui care spusese mai înainte: „Tatăl va face cunoscut copiilor adevărul Tău” (Isaia 38.19). Dacă la acest subiect nu ni s-ar fi dat decât acest singur capitol, am spune că un astfel de om este cu siguranţă pierdut pentru totdeauna. Dar cartea 2 Cronici (33.12-13), care descrie sfârşitul istoriei lui Manase, ne învaţă că harul lui Dumnezeu a avut cel din urmă cuvânt.
Cine ar fi crezut vreodată că un astfel de om s-ar fi putut pocăi, ruga şi să fie iertat? Cu adevărat, gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile noastre. Mântuirea noastră nu depinde de felul cum ne-am purtat, mai mult sau mai puţin respectabil. Ea este rezultatul harului neasemuit al Dumnezeului dragostei. Dar ceea ce am făcut înainte de convertire, sub orice formă am privi, trebuie să vedem ca dezgustător înaintea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel s-a numit pe sine cel dintâi dintre păcătoşi, pentru că persecutase Adunarea. „Dar pentru aceasta mi s-a arătat îndurare”, adaugă el, „ca Isus Hristos să arate în mine, cel dintâi, toată îndelunga Lui răbdare…” (1 Timotei 1.16).
Mana Zilnica 