Mana Zilnica

Mana Zilnica

18 August 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul este Păstorul meu.

Psalmul 23.1



Trebuie să existe o relație reală pentru ca cineva să poată rosti aceste cuvinte. Oricine poate spune că Domnul este un Păstor; de aceea întreaga însemnătate a afirmației este legată de cuvântul „meu”. A spune „Păstorul meu” este limbajul credinței; acest mic cuvânt constituie deci poarta de intrare în binecuvântările expuse în psalm. Ce minunat să poți spune: „El este Păstorul meu”.

Și ce urmează? „Nu voi duce lipsă de nimic”. Nu vom duce lipsă de nimic nu pentru că noi suntem oile Lui, ci pentru că El este Păstorul nostru. Această concluzie decurge nu din ceea ce suntem noi pentru El, ci din ceea ce este El pentru noi. Acest lucru, dacă îl înțelegem bine, este de natură să ne întărească sufletul, căci cu toții avem tendința să începem cu noi înșine; iar când descoperim ce ființe slabe, nevrednice și corupte suntem, alunecăm în îndoieli și temeri.

Dar când începem cu Domnul, când privim la ceea ce este El în Sine Însuși și de asemenea la ceea ce este El în relație cu noi, căpătăm siguranța neclintită că nu vom duce lipsă de nimic. Căci, într-adevăr, Păstorul este cel care trebuie să îngrijească de oi. Ce neghiobie ar fi, de exemplu, ca un copil să ceară socoteală părinților despre cum vor fi împlinite nevoile lui de a doua zi! Însă de o neghiobie cu mult mare am da dovadă noi dacă am face acest lucru față de Păstorul nostru.

Este de ajuns pentru inimile noastre să știm că El este al nostru și că, având o astfel de încredere liniștitoare, putem lăsa toate lucrurile în mâinile Sale, ale Aceluia care „Își va paște turma ca un Păstor” (Isaia 40.11). El este al nostru și avem totul în El; prin urmare, inima ni se poate odihni întro pace desăvârșită, în siguranța deplină a iubirii, a puterii și a grijii Sale neobosite!

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Am fost creați în Hristos Isus pentru fapte bune pe care Dumnezeu le-a pregătit mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Efeseni 2.10



Mărturia generalului (2)

Căpitanul Georg von Viebahn a stat până în anul 1878 în Wiesbaden. În anul următor a fost promovat la gradul de maior. La sfârșitul anului 1883 a fost numit comandantul școlii de război împărătești în Engers pe Rin. Aici, pe 3 februarie 1884, soția lui a plecat acasă la Domnul și Mântuitorul ei. Trei ani mai târziu, Georg von Viebahn s-a căsătorit cu Marie Ankersmit, sora mai tânără a primei lui soții. În anul 1888, Georg von Viebahn a fost numit locotenent colonel, pentru ca un an mai târziu să fie desemnat colonel și comandant de regiment în Trier. În anul 1893 a devenit general maior și comandantul unei brigăzi de infanterie.

Din tinerețe, dorința acestui om serios a fost să-I slujească cu dăruire Domnului său prin profesia sa, să-L mărturisească oamenilor pe Isus Mântuitorul și să caute frați care, ca și el, Îl iubeau pe Domnul Isus și Îi slujeau. În mod deosebit l-au măcinat superficialitatea și sărăcia spirituală întâlnite în cercul extins al corpului de ofițeri.

El avea părtășie cu unii ofițeri și funcționari credincioși, cum ar fi locotenentul colonel Kurt von Knobelsdorff, care făcea slujba de îngrijire a alcoolicilor. Cu toate că deseori avusese parte de batjocură și de dispreț atunci când mărturisise că este de partea Domnului, a încercat totuși cu temere de Dumnezeu și curaj să le slujească colegilor și subalternilor lui și să-i ajute. O misiune importantă pentru toți cei care aparțin Mântuitorului!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AȘA A PLĂNUIT DUMNEZEU! – Fundația SEER

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa…” (Matei 19:5)


Scrisoarea care urmează este pentru părinți: „Dragă tată, Îți mulțumesc pentru momentele când m-ai ținut pe genunchi ca să văd meciurile de fotbal, și pentru cele când m-ai dus la „Zilele orașului” și mi-ai cumpărat hot dog. Nu voi uita niciodată ziua în care m-ai dus în brațe prin zăpadă pentru că-mi era foarte frig. Ai fost un tată extraordinar și nu te voi uita niciodată. Discutam cu Susana, într-una din zile, și ne întrebam ce mai faci. De când ne-am mutat, nu reușim să ne vedem prea des. Dar zilele acestea intenționăm să venim și să-ți facem o vizită. Ai grijă de tine. Te iubesc, fiul tău.” O scrisoare drăguță, nu?

Drăguță, dacă te-ai pregătit pentru momentul în care nu mai ești dorit în activitatea pe care o faci astăzi. Dacă nu, poți începe să ai resentimente față de cei pentru care ai sacrificat atât de mult și ai impresia că nu mai ești important pentru ei. Dumnezeu ți-a dăruit copiii cu împrumut, cu un termen de valabilitate.

Poetul Kahlil Gibran a spus: „Ei vin prin tine, dar nu de la tine. Tu ești arcul prin care sunt trimiși copiii tăi ca săgeți vii” (vezi în acest sens și Psalmul 127:4). A fi părinte nu înseamnă a fi proprietar, ci ispravnic. Prima ta datorie este să le oferi dragoste, ca ei să se simtă în siguranță, reguli ca să devină înțelepți, lumină ca să vadă pe unde merg, și un mod de viață pe care să-l urmeze. Următoarea ta datorie este să-i pregătești să meargă în lume și să pună în practică lucrurile pe care i-ai învățat. Așa că – dă-le drumul, sărbătorește investiția pe care ai făcut-o… și roagă-te pentru ei! Așa a plănuit Dumnezeu lucrurile pentru părinți!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 25:1-17


Exasperat de spiritul de revoltă al împăraţilor lui Iuda, Nebucadneţar se ridică pentru a treia oară împotriva Ierusalimului, îl înconjoară şi pătrunde în el după un asediu care durează mai mult de un an. De această dată nu mai există milă pentru oraşul orgolios. Începând cu templul, totul este complet distrus prin foc. Zidurile îi sunt demolate şi locuitorii sunt duşi în captivitate. Zedechia suferă consecinţele crude ale propriei îndărătnicii. Numai câţiva lucrători ai câmpului sunt lăsaţi în ţară.

Apoi gărzile caldeene îşi dezlănţuie mânia asupra templului, care pentru ei era simbolul rezistenţei. Nesatisfăcuţi doar cu incendierea lui, reuşesc să-l sfărâme şi să ia cu ei măreţele-i coloane de bronz, marea de bronz, piedestalele şi restul vaselor. Oare de ce v. 16 şi 17 repetă detaliile de ornament ale coloanelor tocmai în momentul când ele vor dispărea? Fără îndoială, dintr-un motiv foarte dureros: Nu era acolo cea din urmă privire aruncată asupra unui obiect preaiubit, după care inimile lor aveau să tânjească până la sfârşit? Cât de frumoase fuseseră aceste coloane, simboluri ale stabilităţii şi ale puterii, pe care Domnul le va îndepărta de atunci înainte de poporul Său neascultător şi răzvrătit! (1 Împ. 7.21).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: