Mana Zilnica

6 Septembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Voi sta de strajă … să văd ce-mi va zice.

Habacuc 2.1

Ești cumva descurajat? Chiar și profetul Habacuc a fost așa, atunci când privea la starea poporului lui Dumnezeu și când avea multe lucruri de care să se plângă. Oricine trece prin momente când speranțele îi sunt năruite. Dezamăgirea este prima reacție atunci când așteptările ne sunt înșelate. Dacă este lăsată să acționeze, ea se va transforma în descurajare, care seamănă cu un nor gros, în calea strălucirii soarelui. Când lucrurile stau așa, nu mai există niciun simțământ de bucurie sau de mulțumire.

Poate că împrejurările care produc o astfel de stare sunt inevitabile, însă felul în care răspundem la ele este alegerea noastră. Fie lăsăm tristețea să ne copleșească sufletul, fie întâmpinăm situația cu îndrăzneală și curaj, înaintea Aceluia care ne poate ajuta.

Descurajarea face ca mintea noastră să nu se mai preocupe cu nimic, decât cu problema noastră. Apoi vom căuta să găsim vinovați – pe Dumnezeu, pe cei din jurul nostru sau pe noi înșine.

Frustrarea care nu este tratată la timp se poate transforma în depresie, care, la rândul ei, ne înstrăinează de ceilalți, fiindcă oamenilor nu le place să fie împreună cu cineva care este întotdeauna amar și acuzator. Această izolare conduce la decizii nepotrivite, luate nu pe baza adevărului, ci pe baza simțămintelor afectate. Cu siguranță, a urma un astfel de drum nu este ceea ce Dumnezeu dorește pentru viața noastră. Habacuc, în cele din urmă, a mers cu întrebările sale la Dumnezeu și a așteptat răspunsul Lui.

Deși cu toții vom fi confruntați cu dezamăgirea în anumite momente, nu trebuie să stăruim în ea. Dumnezeu dorește să ne încredem în El pe deplin, chiar și atunci când nevoile sau suferințele noastre nu-și găsesc un răspuns. Există un scop divin în orice lucru pe care El îl îngăduie în viețile noastre (Romani 8.28).

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Văzând ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s-au mirat, întrucât știau că erau oameni fără carte și simpli; și au recunoscut că fuseseră cu Isus.

Fapte 4.13

Izvorul divin

Duhul Sfânt i-a dat lui Petru o putere și o încredere menite să-i rușineze pe ascultătorii lui. Petru a experimentat ceea ce Domnul le-a spus ucenicilor Săi când le-a prezis că vor fi duși înaintea dregătorilor și înaintea împăraților, din cauza Numelui Său: „Vă voi da o gură și o înțelepciune căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă” (Luca 21.15).

Petru și Ioan aveau puterea Duhului Sfânt; puterea iudeilor se afla în ura lor împotriva Domnului. Petru putea să le spună în față iudeilor cum arătau ei în împotrivirea lor față de Dumnezeu, omorându-L pe Isus din Nazaret, în timp ce Dumnezeu arătase toată valoarea Fiului Său. Aceste căpetenii religioase, impresionate de ceea ce ele numeau îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, și care nu era altceva decât puterea cuvintelor lor sub lucrarea Duhului Sfânt, au constatat faptul fără a ști cauza lui.

Dacă ucenicii ar fi fost oameni instruiți, s-ar fi atribuit acest fapt erudiției lor; dar ei erau necărturari, adică nu aveau învățătura rabinilor. Chiar dacă ar fi avut-o, cuvântul lor n-ar fi avut mai multă putere. S-a făcut aceeași observație cu privire la Domnul Isus. Divina putere a Cuvântului Domnului rămâne în afară de orice înțelepciune omenească. Duhul Sfânt se servește atât de oameni erudiți, când El are nevoie de ei, cât și de oameni simpli; dar și unii și alții nu trebuie să fie decât canale, alimentate la un Izvor divin, transmițând ceea ce poartă caracterul divin.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SERIOZITATEA ÎN UMBLAREA CU DUMNEZEU – Fundația SEER

„Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm și să ne întoarcem la Domnul.” (Plângerile lui Ieremia 3:40)

 

Când te rogi: „Doamne, fă-mă un om mai bun,” care sunt domeniile specifice în care vrei să te schimbi, să crești și să te maturizezi? Ca să fii sincer cu Dumnezeu, trebuie să dai răspuns următoarelor întrebări, la care gândește-te cu mare grijă și într-o atitudine de rugăciune:

1) Sunt eu cinstit și am un comportament ireproșabil în toate situațiile financiare în care sunt implicat? Asta include și dăruirea zeciuielii din venitul tău.

2) Mă plasez eu în situații nepotrivite (cu privire la relațiile intime), sau mă expun unor imagini dăunătoare?

3) Petrec eu destul timp cu familia, și pot ei spune lucrul acesta despre mine?

4) Spun eu adevărul chiar și atunci când lucrul acesta îmi aduce suferință și critici?

5) Mi-e ușor să recunosc: „Am greșit! Îmi pare sincer rău! Îmi cer scuze! Iartă-mă!”? sau: port eu pică altora?

6) Compromit cu bună știință vreun domeniu din viața mea, și refuz să mă confrunt cu rezultatele faptelor mele?

7) Mi-am format cumva obiceiuri care dăunează sănătății mele, locului meu de muncă, familiei mele sau umblării mele cu Hristos?

8) Sunt eu o persoană mândră, egoistă sau arogantă?

9) Mi-am asumat eu meritul pentru ceea ce au făcut alții și pentru care ei ar fi trebuit să primească răsplata?

10) Am eșuat eu la capitolul mărturisirii față de o persoană care ar fi trebuit să-mi cunoască greșelile?

11) Am fost eu insensibil sau abuziv față de cei dragi ai mei?

12) Petrec eu suficient timp în rugăciune și în Cuvântul lui Dumnezeu?

„Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, și să ne întoarcem la Domnul.” Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: dă dovadă de seriozitate în umblarea ta cu Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 22:22-41

Astfel Balaam şi-a înşeuat măgarul şi a pornit cu inima uşoară, făcându-şi socoteli cu privire la „răsplata nedreptăţii” (2 Petru 2.15). Înaintea Domnului însă, calea lui era „spre prăpăd” (v.32). Balaam pretindea că-L ascultă pe Dumnezeu, dar, în realitate, era „atras şi ademenit de propria lui poftă” (Iacov 1.14). Domnul vrea să-l facă să înţeleagă, vorbindu-i în chip miraculos prin gura măgăriţei sale (2 Petru 2.16). Trudă în zadar! Nici aceasta n-are efect asupra lui. Apoi însuşi Îngerul i se arată şi-l previne. Mai nebun şi mai orb decât măgarul său, Balaam se încăpăţânează, iar Domnul îl lasă să meargă … Oare nu Se ridică Dumnezeu şi în calea voinţei noastre pentru a ne opri? El ne pune în cale piedici care ne vorbesc din partea Sa, dacă ştim să le ascultăm. În tot atâtea ocazii să ne întrebăm dacă nu cumva Domnul Se opune realizării unui plan cu care nu este de acord.

Noul Testament aminteşte de „calea lui Balaam” (2 Petru 2.15), apoi de „rătăcirea” lui (Iuda 11) şi, în sfârşit, de „învăţătura” lui (Apocalipsa 2.14). Propria voinţă duce întotdeauna şi mai mult în rătăcire. Balac şi Balaam s-au întâlnit acum pentru lucrarea lor distrugătoare. Împreună, aceşti doi asociaţi îl simbolizează pe împăratul cel rău, numit „fiara”, şi pe profetul mincinos sau Antihrist, care, în timpurile apocaliptice, vor fi împinşi de Satan împotriva lui Israel şi a lui Dumnezeu.