5 Septembrie 2019
Când Se va arăta Hristos, care este viața noastră, atunci veți fi arătați și voi, împreună cu El, în glorie.
Coloseni 3.4
Dacă Hristos este viața noastră, atunci această viață – care este Hristos Însuși – trebuie s-o manifestăm aici pe pământ. Într-adevăr, altă viață nu avem. De aceea apostolul Pavel spune: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2.20). Există trei stadii arătate cu claritate în Scriptură: primul, „Voi ați murit” – aceasta este declarația lui Dumnezeu; al doilea, „Tot așa și voi înșivă socotiți-vă morți față de păcat” (Romani 6.11) – prin credință noi trebuie să ne socotim morți, potrivit cu declarația lui Dumnezeu; iar în al treilea rând, „Purtăm întotdeauna în trupul nostru omorârea Domnului Isus, ca și viața lui Isus să fie arătată în trupul nostru” (2 Corinteni 4.10). Aceste trupuri ale noastre – odinioară instrumente și roabe ale păcatului – au fost rânduite de Dumnezeu, în harul Său, să devină mijloace pentru manifestarea lui Hristos.
Aceasta este deci întreaga noastră responsabilitate – să-L exprimăm în tot ceea ce suntem și facem, fiindcă El este viața noastră. Acest lucru înseamnă să purtăm în trupurile noastre omorârea lui Isus, acea aplicare constantă a crucii – simbolul puterii morții – la tot ceea ce suntem ca oameni naturali, astfel ca nimic din noi înșine, din ceea ce suntem de la natură, să nu fie manifestat, ci doar ceea ce este din Hristos. Oricine – cel puțin cei care cunosc cu adevărat caracterul corupt și incurabil al cărnii – înțelege că firea păcătoasă nu trebuie lăsată să se manifeste în niciun fel. De exemplu, dacă ne enervăm, dacă ne pierdem cumpătul, vedem cu claritate că am greșit făcând astfel și suntem gata să ne judecăm înaintea lui Dumnezeu pentru aceasta. Însă nu oricine înțelege că întreaga fire păcătoasă trebuie supusă crucii, nu doar formele ei evident rele. Și totuși, dacă doar viața lui Isus trebuie manifestată, este clar că nimic din ceea ce sunt eu nu trebuie să se vadă, altfel prezentarea lui Hristos va fi confuză și întunecată.
E. Dennett
Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuși niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până și perii de pe cap, toți vă sunt numărați.
Matei 10.29,30
Vrăbiile
După cină, o mică vrabie cenușie a intrat pe ușă în casă. Imediat familia a pornit la o adevărată vânătoare de urmărire. De fiecare dată când cineva ajungea în apropierea ei, intrusa dădea din aripi mai departe și căuta deznădăjduită o ieșire. Nervoasă, pasărea a zburat prin întreaga casă și ne-a ținut întruna în alertă. Înainte să putem să o însoțim în libertate prin ușa deschisă, am văzut cum micuțul ei piept bătea puternic.
Uneori suntem ca această mică pasăre – agitați și fricoși. Ne temem de tot ceea ce ar putea să vină asupra noastră. Pentru că nu vedem nicio cale de ieșire, dăm din aripi neliniștiți încoace și încolo. Atunci ne mângâie siguranța: pe niciuna dintre aceste mici păsări nu le atinge nicio nenorocire, fără ca Dumnezeu să permită.
„Ochii Domnului sunt în orice loc, văzând răul și binele” (Proverbe 15.3). Nimic și nimeni nu scapă atenției Lui – nici tu, nici eu! Împrejurarea poate să fie foarte neînsemnată – Dumnezeu o vede!
Dar mai mult: El ne ajută! Vedem mereu cum Dumnezeu intervine nemijlocit într-o situație periculoasă, spre binele nostru, înainte ca noi să putem rosti o rugăciune. Mulți consideră așa ceva ca fiind întâmplare. Eu nu, pentru că recunosc în aceasta că Dumnezeu este interesat de mine.
Ochii lui Dumnezeu sunt îndreptați spre vrăbii – cu cât mai mult spre copiii Lui!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎN SITUAȚII DIFICILE – Fundația SEER
„N-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă.” (Geneza 40:15)
Iosif a trăit o viață exemplară. El a adus mari beneficii financiare stăpânului său, a rezistat avansurilor venite din partea soției stăpânului său și I-a rămas credincios lui Dumnezeu. Care i-a fost, dar, răsplata? Condamnarea la închisoare, fără drept de recurs și șansă de eliberare! De când calea neprihănirii duce în prăpastie? De când a intrat diavolul în lume. Și câtă vreme Satan „dă târcoale ca un leu care răcnește” (1 Petru 5:8), el va crea haos în poporul lui Dumnezeu. Va arunca în închisoare predicatori, cum a făcut și cu apostolul Pavel. Va exila pastori pe insule pustii, cum i s-a întâmplat și apostolului Ioan. Îi va lovi cu boli pe prietenii Domnului Isus, cum a făcut și cu Lazăr. Dar strategiile sale se întorc mereu împotriva lui!
Pavel a scris Epistolele din închisoare. Ioan, care a fost exilat, a văzut raiul. Mormântul lui Lazăr a devenit o scenă unde Hristos a înfăptuit una din cele mai mari minuni. Închisoarea în care l-au pus pe Iosif a devenit rampa de lansare spre palatul pe care i l-a destinat Dumnezeu.
Uitându-se în urmă, el a putut spune: „Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume să scape viața unui popor în mare număr.” (Geneza 50:20). Așadar, caută planurile lui Dumnezeu în întorsăturile vieții și vei începe să le vezi ca pe niște rampe de lansare spre binecuvântare. „Mânia aprinsă a Domnului nu se va potoli până ce va împlini și va înfăptui gândurile inimii Lui” (Ieremia 30:24). Dumnezeu va folosi împrejurările în care te găsești astăzi ca să te întărească, să te atragă mai aproape de El și să-Și împlinească voia în viața ta.<
2019 de Jean Koechlin
Numeri 22:1-21
Îi părăsim acum pe israeliţi pentru a vedea ce se întâmpla în acest timp cu duşmanii lor. Plin de groază, Moab, cu regele său Balac, l-a văzut pe Israel suindu-se din pustiu, umplând ţara, aşezându-se în dreptul său. Tremură pentru recoltele sale şi dispreţuieşte această mulţime care putea „mânca tot, … cum linge boul iarba verde a câmpului” (v.4). Când poate sta liniştit Moab? Atunci când mana, Pâinea vieţii, este apreciată de poporul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că posesiunile lumii nu-l fac invidios.
Pentru a-l înfrânge pe Israel, Balac recurge la mijloace supranaturale. Îl cheamă în ajutor pe ghicitorul Balaam, căruia îi cunoaşte reputaţia. Balaam personifică în întreaga Scriptură un cler coruptibil, uşor de tocmit pe preţ de argint (Deuteronom 23.4; Iuda 11). Balaam era împărţit între dorinţa sa de a primi bogăţiile şi onorurile promise de trimişii lui Balac şi sentimentul că nu putea trece peste voia Dumnezeului suveran de care se temea. Cercetat de Domnul în timpul nopţii, Balaam desluşeşte această declaraţie categorică, fără drept de apel: „Să nu mergi cu ei; şi să nu blestemi poporul … ei sunt binecuvântaţi!” (v. 13). În speranţa că-L va convinge pe Domnul să-Şi revoce hotărârea, profetul necredincios uită că Dumnezeu nu Se schimbă (comp. cu 23.19), astfel încât, de îndată ce soseşte cea de-a doua delegaţie, îi este permis să meargă acolo unde-l atrăgea inima lui lacomă.
Mana Zilnica 