10 Septembrie 2019
Fă-mi întâi mie din ea o mică turtă și adu-mi-o; și după aceea fă și pentru tine și pentru fiul tău.
1 Împărați 17.13
Ilie solicită drepturile divine asupra resurselor văduvei și, așa cum știm, rezultatul unui răspuns adevărat și neîntârziat la aceste drepturi va fi o recoltă bogată de binecuvântare pentru suflet. Acest lucru a constituit o încercare pentru credința văduvei; ea a fost chemată să acționeze cu energia încrederii în promisiunea divină: „Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: «Făina din vas nu se va termina și untdelemnul din urcior nu se va sfârși»”.
Nu stau așa lucrurile cu orice credincios? Fără îndoială că da! Trebuie să acționăm prin credință, iar promisiunea lui Dumnezeu trebuie să constituie întotdeauna marele principiu care să anime sufletul nostru. N-ar mai fi fost loc pentru exerciții de credință pentru văduvă, dacă ea ar fi avut cămara plină de făină. Dar atunci când făina era doar foarte puțină, i s-a spus să facă din ea o turtă mai întâi pentru un străin – la așa ceva doar credința putea răspunde afirmativ.
Domnul procedează adesea față de cei ai Săi așa cum a procedat față de ucenici în împrejurarea cu hrănirea mulțimilor: „Dar spunea aceasta ca să-l încerce, pentru că El știa ce avea de gând să facă” (Ioan 6.6). Domnul ne spune adesea să facem un pas care implică o încercare considerabilă, iar prin chiar faptul că îl facem ajungem nu doar să înțelegem motivul pentru el, ci și să primim putere pentru a merge înainte. De fapt, toate poruncile divine care ne cer să acționăm sunt întemeiate pe principiul conținut în porunca dată fiilor lui Israel în vechime: „Vorbește fiilor lui Israel să meargă înainte”. Unde trebuiau ei să meargă? Prin mare! Ciudată cale! Totuși, în spatele acestei porunci dificile vedem harul care dădea putința de a o împlini (Exod 14.15,16). Credința dă putere omului, atunci când este chemat, să pornească înainte fără să știe încotro merge.
C. H. Mackintosh
Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul și El i-a scăpat din necazurile lor. I-a scos din întuneric și din umbra morții.
Psalmul 107.13,14
De la răzvrătire la credință (2)
Ceasul morții sosise pentru toți. Doi dintre copii stăteau agățați de mama lor, unul era ținut în brațe de misionar, iar ceilalți doi erau ținuți de o slujnică. Astfel, așteptau ca adâncul apelor să-i înghită pentru totdeauna. Moartea bătea în scândurile vaporului cu lovituri cumplite. Atunci misionarul, împreună cu copiii și cu slujnica acestora, căzând pe genunchi, s-au rugat cu stăruință: „Doamne Isuse, în zilele smereniei Tale, Tu i-ai ajutat pe ucenicii Tăi într-un necaz asemănător. Tu ești mereu Același. Ajută-ne și pe noi! Iar dacă nu vrei să ne asculți în aceasta, primește-i, Te rugăm, pe toți aceștia, mântuiește-le sufletele. Doamne Isuse, scapă-ne, Tu!”.
Așa s-au rugat Celui care are toată puterea în cer și pe pământ. Minunea s-a produs. Dintr-o dată, vântul și-a schimbat direcția, aruncând astfel vaporul pe partea cealaltă, încât spărtura era ridicată sus, deasupra apei, iar apa nu mai pătrundea înăuntru. Apoi, cu multă trudă, au scos apa din vapor și au reparat spărtura. La urmă, necredinciosul căpitan al vaporului a zis, precum odinioară vrăjitorii Egiptului: „Acesta este degetul lui Dumnezeu!”.
Nu știm dacă toți oamenii aceia care au văzut minunea salvării dumnezeiești au trecut de la răzvrătire la credință, dar noi o putem face chiar acum. Din firea noastră suntem niște răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu, care avem nevoie de salvarea Lui. Să nu așteptăm până în momentul când ne vom afla în fața morții!
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
BIRUIND URIAȘII (2) – Fundația SEER
„Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari.” (Luca 16:10)
Să remarcăm:
1) Cei ce-au venit de hac uriașilor nu au fost întotdeauna biruitori de uriași. David a fost un simplu păstor și cântăreț, și un fiu neglijat. Credincioșia a fost avantajul lui. Încrederea în talantul său, responsabilitatea față de turma tatălui său și credincioșia față de Dumnezeu l-au mobilizat. Pentru faptul că a fost credincios în lucrurile mici, mai târziu a devenit stăpân peste lucruri mari. Credincioșia este o trăsătură obișnuită pentru cei ce au parte de realizări spirituale ieșite din comun. Matei a început ca vameș; Petru ca pescar; Elisei ca fermier; Domnul Isus ca tâmplar. Te-ai gândit vreodată că Domnul Isus a petrecut mai mulți ani ca tâmplar, decât ca predicator? El a fost credincios în lucrurile mici. Dumnezeu nu a chemat niciodată o persoană inactivă sau neproductivă. Fiecare aspirant a demarat o acțiune înainte de a deveni victorios asupra uriașilor. Cei ce biruie uriașii nu sunt de la început așa, dar ei încep!
2) Cei ce biruie uriașii știu că răsplata este întotdeauna mai mare decât riscul! Viața răsplătește riscul și acțiunea, dar Satan îți va șopti la ureche cuvinte care să-ți inspire teamă și neliniște, pentru a micșora răsplata și pentru a mări riscul. Cu toate acestea, adevărul rămâne: „Dumnezeu… răsplătește pe cei ce-l caută” (vezi Evrei 11:6). Trebuie să crezi că promisiunea este mai mare decât problema, că obiectivul este mai mare decât obiecțiile, că Dumnezeu este mai mare decât uriașul cu care te confrunți. Convingerea că „Dumnezeu este mai mare” reprezintă esența unei credințe care rezistă și triumfă în fața fricii. Frica este arma cu care Satan te paralizează; credința este arma cu care Dumnezeu te mobilizează. Așa că fii dependent de Dumnezeu, confruntă-ți uriașul și alătură-te armatei victorioase a lui Dumnezeu!<
2019 de Jean Koechlin
Numeri 24:14-25
Această ultimă profeţie a ghicitorului Balaam începe de fapt cu o prezicere despre el însuşi. Cât de iresponsabil este acest om! Potrivit propriilor sale declaraţii, el aude cuvintele lui Dumnezeu; cunoaşte ştiinţa Celui Preaînalt; vede viziunea Celui Atotputernic! … Mulţi aşa-zişi creştini vor spune: „Doamne, Doamne, nu în Numele Tău am profeţit …?” (Matei 7.22, 23). Dar vor avea soarta lui Balaam, deoarece cunoaşterea adevărurilor scripturistice nu a avut nici un efect asupra conştiinţei lor. A avea „ochii deschişi” (v.16) pentru a-L vedea pe Isus, „dar nu acum” şi „nu de aproape” (v. 17), ce viitor tragic! Este partea bogatului din parabolă să contemple din chinuri fericirea celor aleşi (Luca 16). „Orice ochi Îl va vedea” (Apocalipsa 1.7), dar nu toţi în aceleaşi condiţii. Când şi cum Îl veţi vedea voi pe Domnul?
În faţa omului „care cade” (v.16) se derulează întreaga panoramă profetică. „O Stea” (v.17) strălucitoare îl luminează: Hristos, Împăratul gloriei. Apariţia Lui va corespunde judecării naţiunilor învecinate lui Israel: în primul rând a lui Moab însuşi. Domnul Isus este această splendidă Stea de dimineaţă, anunţând zorii zilei (Apocalipsa 2.28; 22.16 sf). Încă nevăzut de lume, El a răsărit deja în inimile celor răscumpăraţi (2 Petru 1.19 sf).
Mana Zilnica 