Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “septembrie 1, 2019”

2 Septembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Doamne, Dumnezeul oștirilor, cine este ca Tine, puternic, Doamne? Și credincioșia Ta Te înconjoară. Tu stăpânești mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potolești.

Psalmul 89.8,9


Aceste cuvinte din Psalmul 89 sunt în chip minunat ilustrate în Marcu 4.39, unde Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, a vorbit din corabia bătută de valuri și a zis: „Liniște! Taci!”. Îndată valurile s-au liniștit și s-a făcut o liniște mare. Ce putere uimitoare!

În profețiile Cuvântului lui Dumnezeu, marea este o imagine a națiunilor din această lume, în continua lor agitație și neliniște, așa cum ne este confirmat de către Apocalipsa 17.15. Când vor fi aceste valuri și talazuri potolite? Doar atunci când Domnul Isus, în harul și în puterea Lui suverană, Își va institui autoritatea și va domni. El va supune națiunile, iar rezultatul va fi o pace durabilă și minunată.

Din alt punct de vedere, credinciosul se poate găsi în împrejurări foarte asemănătoare cu o mare agitată. Sunt momente în care pare că vom fi înghițiți de tulburarea și de neliniștea care ne înconjoară. La fel ca ucenicii în corabie, putem striga către Domnul Isus și putem auzi și noi cuvintele Lui, care vor calma mai întâi inimile noastre, chiar dacă împrejurările vor rămâne la fel. Vom găsi însă adăpost în brațele Lui.

Apele agitate încontinuu sunt de asemenea o imagine a naturii păcătoase din cel credincios. Deși suntem mântuiți prin harul lui Dumnezeu, suntem adesea tulburați de activitatea cărnii din noi, care niciodată nu-și găsește pacea. Domnul Isus este singurul răspuns la această problemă. Privind la El prin credință și fiind dependenți de El, vom găsi odihnă și liniște. Acea bucurie profundă găsită în prezența Lui alungă neliniștea și agitația inimii.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cuvintele înțelepților, ascultate în liniște, sunt mai de preț decât strigătele … Înțelepciunea este mai de preț.

Eclesiastul 9.17,18


Picături de înțelepciune

Primul pas către biruință este să știi cine-ți este dușmanul.

Cel ce iubește trăiește într-o lume de prieteni, cel ce urăște trăiește într-o lume de dușmani.

Cel mai dificil moment al ateului este atunci când este mulțumit, dar nu are cui să-i mulțumească.

Omul se împiedică uneori de adevăr, dar cel mai adesea el se ridică și își continuă drumul.

A fi curajos nu înseamnă a te arunca înainte cu orice risc, ci a fi hotărât întotdeauna de a sta de partea adevărului.

Cel ce dăruiește nu trebuie să-și mai aducă aminte, iar cel care primește nu trebuie să uite.

Nu pune semnul întrebării, când Dumnezeu pune punct.

Dificultățile vieții sunt, deseori, trepte nevăzute spre cer, dar puțini oameni reușesc să vadă adevăratul lor sens.

Ca să ajungi mare, nu este suficient să fii puternic, trebuie să știi și cum să-ți folosești această putere.

Eșecul nu înseamnă că Dumnezeu te-a abandonat, ci că El are o idee mai bună pentru tine. Aceasta nu înseamnă că trebuie să renunți, ci trebuie să încerci din nou cu mai multă credință.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNTOARCE-TE LA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU! – Fundația SEER

„Nu-Mi voi călca legământul și nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele Mele.” (Psalmul 89:34)


 

Experții în medicină afirmă că pe parcursul vieții, nici unul dintre noi nu este scutit de depresie, într-o formă sau alta. O bună parte din omenire se trezește în fiecare dimineață într-un nor de tristețe. Poate și tu ești una dintre aceste persoane. Într-o carte pentru copii intitulată „Alexander and the Terrible, Horrible, No Good, Very Bad Day” (n.tr. Alexander și ziua teribilă, oribilă, îngrozitoare, și bună de nimic), Alexander adoarme cu gumă de mestecat în gură și se trezește dimineața cu ea în păr. Din cutia de cereale de la micul dejun lipsește jucăria din interior, iar la școală nu reușește s-o impresioneze deloc pe învățătoare, în ciuda strădaniilor sale. Se hotărăște de mai multe ori să se mute în Australia. Din păcate, nici remediile geografice nu ajută! De multe ori, nu rezolvi problema, ci doar îi schimbi locul.

Așadar, ce-i de făcut? Întoarce-te la singura sursă de putere, de speranță și de încurajare care nu se epuizează: Cuvântul viu al lui Dumnezeu. „Nu-Mi voi călca legământul și nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele Mele.” Dacă te simți fără putere astăzi, iată câteva versete pe care te poți baza: „a trimis Cuvântul Său și i-a tămăduit, și i-a scăpat de groapă” (Psalmul 107:20). „O, dacă n-aș fi încredințat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!” (Psalmul 27:13). „Te chem în ziua necazului meu, căci m-asculți.” (Psalmul 86:7). „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă” (Isaia 59:1). „Voi spune lucrările Tale cele puternice, Doamne Dumnezeule!” (Psalmul 71:16). Iată cum te încurajează azi Scriptura!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 20:14-29


O privire rapidă asupra hărţii arată că, pentru a ajunge din pustiu la câmpia Iordanului, ocolind Marea Moartă, trebuia traversat Seirul, ţara lui Edom. Amintindu-şi de relaţia cu acest popor (Esau, strămoşul lui Edom, era fratele lui Iacov), Israel cere permisiunea să treacă. Edom însă răspunde cu un refuz tăios, însoţit de ameninţări. Câtă duritate! „Necazul care a dat peste” fratele său pe cale (v. 14) îl lasă insensibil. Egoismul, teama de a nu fi deranjat, trece înaintea oricăror alte sentimente. Edom şi regele său reprezintă lumea cu-al ei prinţ, care ar vrea  să-i împiedice pe copiii lui Dumnezeu să ajungă în căminul lor ceresc.

Este frumoasă cererea lui Israel! Mărturiseşte despre starea sa anterioare şi despre ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei. Anunţă apoi că nu au nevoie de nimic; vor trece numai „cu picioarele” (v. 19), fără a se îndatora faţă de nimeni. Nici câmpurile, nici viile (pentru noi, afacerile vieţii şi bucuriile lumii), nici fântânile Edomului. De vreme ce a fost regăsită stânca, nimic din toate acestea nu poate nici atrage, nici abate poporul aflat în drum spre patrie.

Aşa cum îl anunţase Domnul în v. 12, Aaron moare înainte de intrarea în Canaan şi fiul său, Eleazar, îi succedă.

1 Septembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus deci, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care-l iubea stând alături, i-a spus mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!”. Apoi i-a spus ucenicului: „Iată mama ta!”. Și, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă. După aceasta, Isus, știind că acum toate s-au sfârșit, ca să se împlinească Scriptura, a spus: „Mi-e sete”.

Ioan 19.26-28


Doar Ioan menționează această scenă, în care apar el și mama Domnului Isus. Dragostea îl atrăsese la cruce, pe când ceilalți ucenici fugiseră. Ce tristețe umplea inimile celor care Îl priveau suferind acolo! Domnul însă nu Se gândea la Sine, nici la suferințele Sale. În acele momente atât de dureroase, El S-a îngrijit de mama Sa și a rostit cuvinte mângâietoare pentru inima ei plină de tristețe. Treci și tu prin încercări și suferințe, și te simți singur? Nu uita: Domnului Îi pasă de tine! Dragostea care L-a făcut să meargă la cruce umple și acum inima Lui față de tine și este gata să te ajute în orice lucru.

„Mi-e sete!” După ce stătuse pe cruce vreme de șase ceasuri, în căldura arzătoare a zilei, Domnul Isus vorbește pentru prima dată de suferințele Sale fizice. Aici sunt împlinite cuvintele profetice din Psalmul 22: „Mi se usucă puterea ca lutul și mi se lipește limba de cerul gurii” (versetul 15). Niciun înger nu a venit ca să-L întărească. Nimeni nu I-a arătat compasiune în ceasul celei mai adânci nevoi. Tot ceea ce oamenii i-au oferit a fost oțetul.

Acest strigăt, „Mi-e sete!”, are și o semnificație cu mult mai profundă, fiindcă El a venit să sufere pe cruce din dragoste pentru mine și pentru tine. Setea Lui pentru mântuirea noastră L-a condus să Se dea pe Sine pentru noi. Acest Isus este același cu Cel care ședea la fântâna Sihar, obosit de călătorie, și care i-a cerut femeii samaritene să-I dea să bea. Apoi El i-a oferit femeii apă vie, pentru a-i potoli setea spirituală. Să-L lăsăm pe El întotdeauna să ne împlinească cele mai adânci nevoi ale inimii!

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă îmi vei cerceta inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic, căci ce-mi iese din gură, aceea și gândesc.

Psalmul 17.3


Gândire și vorbire

Psalmul 17 este o rugăciune a lui David către Dumnezeu pentru a fi scăpat de oamenii răi. Mai presus de David putem să-L vedem pe Mântuitorul Isus Hristos în umblarea Sa sfântă pe pământ. Buzele Domnului Isus Hristos n-au rostit niciodată cuvinte viclene. „Căci ce-Mi iese din gură, aceea și gândesc”, putea să spună în orice împrejurare Mântuitorul nostru. În inima Mântuitorului nu era nicio urmă de voință proprie, nicio urmă de neascultare față de Tatăl Său. Apostolul Petru a remarcat acest mare adevăr cu privire la Domnul Isus Hristos și a scris: „El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug”.

Cu toate că Mântuitorul umbla în mijlocul oamenilor răi, El n-a cunoscut niciun păcat și în El nu era niciun păcat. Acest Om Sfânt putea să moară pentru păcătoși, să-i răscumpere și să accepte să fie făcut păcat pentru ei. Ce Domn și Mântuitor măreț! O, adâncul dragostei Mântuitorului! Cine poate descrie dragostea Lui la adevărata ei valoare? Domnul Isus este Unic în întreg universul. Numai Domnul Isus Hristos putea spune cuvintele: „Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine Prințul lumii acesteia și el n-are nimic în Mine” (Ioan 14.30). În inima Domnului nu era nimic de care s-ar fi putut lega Satan, ca să-L abată de la calea ascultării de Tatăl ceresc. Întotdeauna, orice acțiune a Domnului Isus Hristos a fost spre glorificarea lui Dumnezeu.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUNOAȘTE-ȚI SCOPUL VIEȚII – Fundația SEER

„Am fost zidiți… pentru faptele bune…” (Efeseni 2:10)


 

În Sfânta Scriptură citim: „am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” Înainte de a te hotărî ce carieră ai vrea să urmezi sau cărei cauze ai vrea să-ți dedici viața, caută călăuzirea lui Dumnezeu. Nimic nu este mai important ca a cunoaște voia lui Dumnezeu. Fără această cunoaștere, e posibil să-ți petreci întreaga viață făcând lucruri greșite. Și chiar dacă vei fi bine plătit, vei simți un gol în sufletul tău și vei experimenta lipsa împlinirii sufletești.

Psihiatrul austriac Viktor Frankl, care a supraviețuit lagărelor de concentrare naziste, a spus: „Fiecare își are propria vocație sau misiune în viață… o însărcinare concretă care se cere împlinită. În această privință, omul nu poate fi înlocuit… sarcina fiecăruia dintre noi este la fel de unică precum este oportunitatea specifică de a o împlini.” Dumnezeu ne-a creat pentru un scop anume. Responsabilitatea (și bucuria) noastră este să-l identificăm.

Iată patru întrebări pe care trebuie să ni le punem dacă vrem să ne identificăm scopul în viață:

1) Ce caut eu oare? Toți avem o dorință puternică în inimă, ceva ce se adresează celor mai profunde gânduri, dorințe și sentimente ale noastre; ceva ce face să ni se înfierbânte sufletul.

2) De ce am fost creat? Gândește-te la buchetul unic de daruri, relații și resurse avute la îndemână, gândește-te la istoria ta personală și la oportunitățile din jurul tău. Toate acestea sunt semnale care indică direcția.

3) Cred eu în potențialul meu? Un expert în leadership spunea: „Nimeni nu poate acționa în mod consecvent într-o manieră incompatibilă cu felul în care se vede el însuși!”

4) Când ar trebui să încep? Iar răspunsul cel mai bun și cel mai simplu la această întrebare este: „chiar acum!”?


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 20:1-13


„Nu era apă!” Murmurele se reaprind. Poporul se îmbulzeşte şi se ceartă ca la Meriba (Exod 17). N-au făcut ei nici un progres de la începutul călătoriei prin deşert, în ciuda bogatelor experienţe ale dragostei lui Dumnezeu? „Şi de ce … şi de ce …” (v. 4 şi 5) nu e apă? Totuşi stânca este întotdeauna acolo. DOMNUL este obligat să-i amintească aceasta chiar şi lui Moise. Dar numai repetarea acestor „de ce-uri” nu poate face să curgă apă. Trebuie să i se vorbească stâncii.

Nu găsiţi că este o minunată imagine a rugăciunii? Dumnezeu ne poate da tot ce ne este necesar, fără să aştepte vreodată să ducem lipsă. Dar doreşte să-I cerem tocmai pentru a ne aminti că depindem de El.

Moise face aici o gravă greşeală. În loc să vorbească stâncii, cum îi spusese DOMNUL, o loveşte cu nerăbdare şi bruscheţe. Gest aparent lipsit de importanţă, dar în realitate grav prin semnificaţie! După cum stânca lovită o dată la Horeb (Exod 17.6) nu mai trebuia lovită din nou, tot astfel Hristos a primit odată pentru totdeauna cupa judecăţii divine. De atunci încoace El nu mai trebuie să sufere şi să moară. Lucrarea Lui este suficientă pentru a le da din belşug alor Săi apa cea vie în tot drumul prin pustiu. Cu condiţia să-I vorbim.

Facem noi aceasta?

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: