Mana Zilnica

Mana Zilnica

1 Septembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus deci, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care-l iubea stând alături, i-a spus mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!”. Apoi i-a spus ucenicului: „Iată mama ta!”. Și, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă. După aceasta, Isus, știind că acum toate s-au sfârșit, ca să se împlinească Scriptura, a spus: „Mi-e sete”.

Ioan 19.26-28


Doar Ioan menționează această scenă, în care apar el și mama Domnului Isus. Dragostea îl atrăsese la cruce, pe când ceilalți ucenici fugiseră. Ce tristețe umplea inimile celor care Îl priveau suferind acolo! Domnul însă nu Se gândea la Sine, nici la suferințele Sale. În acele momente atât de dureroase, El S-a îngrijit de mama Sa și a rostit cuvinte mângâietoare pentru inima ei plină de tristețe. Treci și tu prin încercări și suferințe, și te simți singur? Nu uita: Domnului Îi pasă de tine! Dragostea care L-a făcut să meargă la cruce umple și acum inima Lui față de tine și este gata să te ajute în orice lucru.

„Mi-e sete!” După ce stătuse pe cruce vreme de șase ceasuri, în căldura arzătoare a zilei, Domnul Isus vorbește pentru prima dată de suferințele Sale fizice. Aici sunt împlinite cuvintele profetice din Psalmul 22: „Mi se usucă puterea ca lutul și mi se lipește limba de cerul gurii” (versetul 15). Niciun înger nu a venit ca să-L întărească. Nimeni nu I-a arătat compasiune în ceasul celei mai adânci nevoi. Tot ceea ce oamenii i-au oferit a fost oțetul.

Acest strigăt, „Mi-e sete!”, are și o semnificație cu mult mai profundă, fiindcă El a venit să sufere pe cruce din dragoste pentru mine și pentru tine. Setea Lui pentru mântuirea noastră L-a condus să Se dea pe Sine pentru noi. Acest Isus este același cu Cel care ședea la fântâna Sihar, obosit de călătorie, și care i-a cerut femeii samaritene să-I dea să bea. Apoi El i-a oferit femeii apă vie, pentru a-i potoli setea spirituală. Să-L lăsăm pe El întotdeauna să ne împlinească cele mai adânci nevoi ale inimii!

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă îmi vei cerceta inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic, căci ce-mi iese din gură, aceea și gândesc.

Psalmul 17.3


Gândire și vorbire

Psalmul 17 este o rugăciune a lui David către Dumnezeu pentru a fi scăpat de oamenii răi. Mai presus de David putem să-L vedem pe Mântuitorul Isus Hristos în umblarea Sa sfântă pe pământ. Buzele Domnului Isus Hristos n-au rostit niciodată cuvinte viclene. „Căci ce-Mi iese din gură, aceea și gândesc”, putea să spună în orice împrejurare Mântuitorul nostru. În inima Mântuitorului nu era nicio urmă de voință proprie, nicio urmă de neascultare față de Tatăl Său. Apostolul Petru a remarcat acest mare adevăr cu privire la Domnul Isus Hristos și a scris: „El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug”.

Cu toate că Mântuitorul umbla în mijlocul oamenilor răi, El n-a cunoscut niciun păcat și în El nu era niciun păcat. Acest Om Sfânt putea să moară pentru păcătoși, să-i răscumpere și să accepte să fie făcut păcat pentru ei. Ce Domn și Mântuitor măreț! O, adâncul dragostei Mântuitorului! Cine poate descrie dragostea Lui la adevărata ei valoare? Domnul Isus este Unic în întreg universul. Numai Domnul Isus Hristos putea spune cuvintele: „Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine Prințul lumii acesteia și el n-are nimic în Mine” (Ioan 14.30). În inima Domnului nu era nimic de care s-ar fi putut lega Satan, ca să-L abată de la calea ascultării de Tatăl ceresc. Întotdeauna, orice acțiune a Domnului Isus Hristos a fost spre glorificarea lui Dumnezeu.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUNOAȘTE-ȚI SCOPUL VIEȚII – Fundația SEER

„Am fost zidiți… pentru faptele bune…” (Efeseni 2:10)


 

În Sfânta Scriptură citim: „am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” Înainte de a te hotărî ce carieră ai vrea să urmezi sau cărei cauze ai vrea să-ți dedici viața, caută călăuzirea lui Dumnezeu. Nimic nu este mai important ca a cunoaște voia lui Dumnezeu. Fără această cunoaștere, e posibil să-ți petreci întreaga viață făcând lucruri greșite. Și chiar dacă vei fi bine plătit, vei simți un gol în sufletul tău și vei experimenta lipsa împlinirii sufletești.

Psihiatrul austriac Viktor Frankl, care a supraviețuit lagărelor de concentrare naziste, a spus: „Fiecare își are propria vocație sau misiune în viață… o însărcinare concretă care se cere împlinită. În această privință, omul nu poate fi înlocuit… sarcina fiecăruia dintre noi este la fel de unică precum este oportunitatea specifică de a o împlini.” Dumnezeu ne-a creat pentru un scop anume. Responsabilitatea (și bucuria) noastră este să-l identificăm.

Iată patru întrebări pe care trebuie să ni le punem dacă vrem să ne identificăm scopul în viață:

1) Ce caut eu oare? Toți avem o dorință puternică în inimă, ceva ce se adresează celor mai profunde gânduri, dorințe și sentimente ale noastre; ceva ce face să ni se înfierbânte sufletul.

2) De ce am fost creat? Gândește-te la buchetul unic de daruri, relații și resurse avute la îndemână, gândește-te la istoria ta personală și la oportunitățile din jurul tău. Toate acestea sunt semnale care indică direcția.

3) Cred eu în potențialul meu? Un expert în leadership spunea: „Nimeni nu poate acționa în mod consecvent într-o manieră incompatibilă cu felul în care se vede el însuși!”

4) Când ar trebui să încep? Iar răspunsul cel mai bun și cel mai simplu la această întrebare este: „chiar acum!”?


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 20:1-13


„Nu era apă!” Murmurele se reaprind. Poporul se îmbulzeşte şi se ceartă ca la Meriba (Exod 17). N-au făcut ei nici un progres de la începutul călătoriei prin deşert, în ciuda bogatelor experienţe ale dragostei lui Dumnezeu? „Şi de ce … şi de ce …” (v. 4 şi 5) nu e apă? Totuşi stânca este întotdeauna acolo. DOMNUL este obligat să-i amintească aceasta chiar şi lui Moise. Dar numai repetarea acestor „de ce-uri” nu poate face să curgă apă. Trebuie să i se vorbească stâncii.

Nu găsiţi că este o minunată imagine a rugăciunii? Dumnezeu ne poate da tot ce ne este necesar, fără să aştepte vreodată să ducem lipsă. Dar doreşte să-I cerem tocmai pentru a ne aminti că depindem de El.

Moise face aici o gravă greşeală. În loc să vorbească stâncii, cum îi spusese DOMNUL, o loveşte cu nerăbdare şi bruscheţe. Gest aparent lipsit de importanţă, dar în realitate grav prin semnificaţie! După cum stânca lovită o dată la Horeb (Exod 17.6) nu mai trebuia lovită din nou, tot astfel Hristos a primit odată pentru totdeauna cupa judecăţii divine. De atunci încoace El nu mai trebuie să sufere şi să moară. Lucrarea Lui este suficientă pentru a le da din belşug alor Săi apa cea vie în tot drumul prin pustiu. Cu condiţia să-I vorbim.

Facem noi aceasta?

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: