Mana Zilnica

Nimeni să nu vă răpească premiul, făcându-și voia lui …, umflat de o mândrie deșartă prin gândurile firii păcătoase.

Coloseni 2.18

Strategia regelui brazilian

Când regele brazilian Pedro a dorit să construiască primul spital public, nimeni nu a răspuns apelului făcut pentru a dona bani. Atunci regele a recurs la următoarea strategie: a făcut un anunț provocator. În anunț se spunea: „Cine va da un milion de pesos va primi titlul de duce, cine va da jumătate de milion de pesos va primi titlul de conte, iar cine va da o sută de mii de pesos va primi titlul de baron”. În câteva zile s-au strâns banii pentru realizarea proiectului. La dezvelirea plăcii de la darea în funcțiune a spitalului, oamenii au putut citi următoarele cuvinte: „Acest spital a fost ridicat pentru cei suferinzi prin mândria omenească”.

Și în zilele noastre se găsesc astfel de oameni umflați de o mândrie deșartă, trecătoare ca și slava lumii. Mândria îi trece pe oameni pe cel din urmă loc. Cel mândru se folosește de aproapele său ca de un ecran pe care să-și proiecteze propria imagine, propria sa personalitate. Mândria este caracterizată prin spiritul de independență față de Dumnezeu. Acesta a fost păcatul lui Adam și al soției sale. Acesta este păcatul care barează calea omului spre mântuirea sufletului său. Oricine vrea să fie mântuit trebuie să se smerească în fața Mântuitorului și să accepte calea dumnezeiască de salvare: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU ȘI MERGI PRIN CREDINȚĂ (2) – Fundația SEER

„Să nu te uiți înapoi…” (Geneza 19:17)

Odată, în Indiile Occidentale, cinci nave, dintre care una britanică, erau ancorate în port, când s-a dezlănțuit o furtună năprasnică. Căpitanul britanic a ridicat imediat ancora și a pus vasul în mișcare, navigând în întâmpinarea ei. După două zile, zdruncinat, dar încă teafăr, s-a întors în port și a descoperit că vapoarele care nu ridicaseră ancora de teama furtunii fuseseră toate aruncate pe uscat și distruse. Generic vorbind, în calitate de lider, cea mai bună metodă de a avansa este să înfrunți provocările cu fruntea sus, și „să nu te uiți înapoi.”

Autorul Jon Gordon subliniază cinci aspecte importante:

1) Cine ești poate determina o schimbare. Oamenii urmează mai întâi de toate liderul și apoi viziunea lui.

2) Totul se reduce la relații. Un pastor a spus: „Regulile fără relații duc la răzvrătire.” Poți implementa toate regulile din lume, dar dacă nu dezvolți o relație cu cei pe care îi conduci, ei se vor revolta.

3) Nu e important numai ce faci tu, ci și ce îi inspiri, îi încurajezi și îi împuternicești pe ceilalți să facă. Tu aduci la lumină tot ce e mai bun în oameni prin faptul că le împărtășești ce e mai bun din tine.

4) Fii un lider optimist, entuziast și cu energie pozitivă. Ferește-te de negativism și învață-i pe oameni să se concentreze asupra soluțiilor, nu asupra nemulțumirilor.

5) Recunoaște că nu ai toate răspunsurile, și formează o echipă de oameni care fie au răspunsurile, fie le vor găsi.

6) Acceptă faptul că succesul este un proces, nu o destinație. John Wooden, legendarul antrenor de baschet, a recunoscut că victoria este vlăstarul leadershipului, al muncii în echipă, al concentrării, al dedicării și al implementării lucrurilor elementare. Deci, înfruntă provocările și (cum i-a spus îngerul lui Lot) „nu te uita înapoi!”

2019 de Jean Koechlin

Numeri 9:15-23, 10:1-10

Israel nu era în măsură să hotărască etapele călătoriei prin pustiu. Fiecare plecare şi fiecare oprire avea loc „după porunca Domnului”. Se ridica norul? Atunci ei trebuia să plece chiar dacă abia se aşezaseră într-un loc plăcut. Rămânea norul deasupra cortului? Ei trebuia să aşeze tabăra şi să nu meargă mai departe. Conducerea divină era astfel indispensabilă pentru a aşeza tabăra sau pentru a o ridica, pentru noapte ca şi pentru zi. Frumoasă imagine a dependenţei continue care i se potriveşte credinciosului Domnului şi pe care El Însuşi a ilustrat-o perfect. În ciuda mesajului pe care l-a primit de la surorile lui Lazăr şi a dragostei pe care o purta către membrii acestei familii, Isus nu Se întoarce în Betania decât două zile mai târziu, atunci când cunoaşte voia Tatălui Său (Ioan 11).

Îndată ce se descoperea voinţa Domnului, trâmbiţele de argint ale preoţilor dădeau semnalul pentru diversele mişcări ale poporului. Ele sunau strângerea (v. 3, 4), înaintarea (v. 5, 6), mersul la război (v. 9) sau sărbătorile solemne (v. 10). Aceste trâmbiţe ne vorbesc despre mărturia lui Dumnezeu dată atât în adunarea sfinţilor, cât şi, respectiv, în mersul lor, în conflictele lor sau în închinarea lor. În mijlocul unei lumi ostile, „nu te ruşina de mărturia Domnului nostru” (2 Timotei 1.8)!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

11 aug. 2019

11 August 2019

Avraam și-a ridicat ochii și s-a uitat și iată, înapoi, un berbec prins cu coarnele într-un desiș. Și Avraam a mers și a luat berbecul și l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.

Geneza 22.13

Să remarcăm acest cuvânt prețios: „înapoi”. Ne putem întreba de ce „înapoi” și nu „înainte”. Bineînțeles, dacă berbecul ar fi fost înaintea altarului zidit de Avraam, ar fi putut să fie observat de el înainte de a-l aduce jertfă pe fiul său, Isaac. Binecuvântarea vine doar în urma ascultării prin credință. Avraam „și-a ridicat ochii și s-a uitat”. Pentru a vedea berbecul, Avraam a trebuit să-și ridice ochii și să se uite.

La fel și noi, pentru a-L privi pe Mielul lui Dumnezeu, trebuie să ne ridicăm ochii prin credință și să nu ne mai uităm la noi înșine și nici la ceea ce ține de acest pământ. Direcția în care berbecul a fost găsit de Avraam ne aduce aminte de ceea ce ne spune Scriptura: „Sângele prețios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată; El a fost cunoscut dinainte, într-adevăr, mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat la sfârșitul timpurilor pentru voi” (1 Petru 1.19,20). Cât de „înapoi” a mers totul! Dumnezeu L-a iubit pe Fiul Său „înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17.24). La fel, Dumnezeu ne-a ales în El înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1.4).

Atunci când suntem strânși în ziua Domnului pentru a frânge pâinea, privim și noi cu reverență „înapoi”, la cruce, și chiar mai înainte de ea, la ceea ce era înainte de întemeierea lumii și ne minunăm de căile uimitoare ale lui Dumnezeu. În același timp, privim în sus și Îl vedem pe Mielul ceresc, aflat în glorie acum, Centrul închinării întregului univers, pentru toată veșnicia.

F. S. W.

Voi vesti Numele Tău fraților mei și Te voi lăuda în mijlocul adunării.

Psalmul 22.22

Ce este astăzi cel mai important?

Poate te gândești: Astăzi am o zi liberă! Ce aș putea să fac? La această întrebare aș spune: Astăzi este Duminică,, ziua care Îi aparține Domnului! Nu ar fi mai bine să te întrebi ce este mai important pentru Domnul Isus?

În Psalmul 22, Domnul Isus vorbește profetic despre moartea Sa la cruce. El vorbește despre cele trei ore de întuneric și exprimă necazul Său interior adânc: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Pentru ce stai departe de mântuirea Mea, de cuvintele geamătului Meu? Strig ziua, Dumnezeul Meu, și nu-Mi răspunzi; strig și noaptea, și tot n-am odihnă”. Imediat după acest strigăt, spune: „Totuși Tu ești Cel sfânt, Tu, care locuiești în mijlocul laudelor lui Israel”. Chiar în timpul suferințelor Sale a fost important pentru El ca lauda spre onoarea lui Dumnezeu să nu amuțească.

De aceea, primul Său gând după suferințele Sale și după învierea Sa a fost: „Voi vesti Numele Tău fraților Mei și Te voi lăuda în mijlocul adunării”. Răscumpărații știu cine este Dumnezeu și ce a făcut El pentru ei. De aceea, ei pot să-L laude și să-L adore.

Dacă atunci, ca și astăzi, lauda la adresa lui Dumnezeu a însemnat așa de mult pentru Domnul Isus, aceasta ar trebui să fie importantă pentru tine și pentru mine! Dorești ca El să intoneze astăzi în inima ta o cântare de laudă? Atunci acordează-ți corzile inimii, pentru ca ele să nu dea vreun ton greșit, și participă cu bucurie la lauda celor răscumpărați.

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU ȘI MERGI PRIN CREDINȚĂ (1) – Fundația SEER

„Intră în bucuria stăpânului tău.” (Matei 25:21)

Nicole Unice, responsabilă cu lucrarea cu și pentru femeile din Biserica Speranța, spunea: „Există idei care știu că vor fi folositoare și cu toate acestea ezit să le împărtășesc sau să visez prea departe. Dacă nu funcționează? Sau dacă nu vor fi pe placul oamenilor? Dacă superiorii mei le vor critica? Într-o zi am mâzgălit pe unul din pereții biroului meu: Și ce dacă nu va funcționa?

Întrebare: Ce ai tânjit să faci și nu ai încercat, pentru că ți-a fost teamă să nu dai greș? Care sunt programele pe care le mai ții în viață, chiar dacă nu servesc nimănui? Ce tehnologie eviți? Cărei lecții te sustragi pentru că te simți bătrân și ruginit?

Dacă nu vezi nimic la orizont ce ar putea da greș, ai dat deja greș ca lider. Dacă nu mergi în direcția inovației și a creativității, vei atrage în permanență aceleași persoane. Când începi să îndeplinești „sarcinile pe care ți le-a dat Dumnezeu” va trebui să lărgești granițele și să încerci lucruri care s-ar putea să eșueze.”

John Mason scrie: „Nu-ți fie teamă de eșec. Cine nu greșește nu crește. Când oamenii de succes încetează să mai crească și să învețe este pentru că devin din ce în ce mai puțin dispuși să își asume riscul eșecului. Eșecul este o amânare, nu o înfrângere. O ocolire temporară, nu o stradă înfundată. Cu toții facem greșeli – mai ales cei care fac ceva.

Cum spune Pavel: „Dumnezeu… ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15:57), iar eșecul este deseori primul pas spre biruință. Dacă nu ești dispus să-ți asumi riscul, nu vei avea șansa de a reuși!” Roagă-te azi pentru curajul de a păși prin credință, și asumă-ți riscul!

2019 de Jean Koechlin

Numeri 9:1-14

Se scursese un an de la ieşirea din Egipt. Şi Domnul îi comunică lui Moise instrucţiunile Sale pentru sărbătorirea acestei mari aniversări. Creştinătatea sărbătoreşte an după an naşterea şi moartea Mântuitorului. Dar după aceea cei mai mulţi nici nu-şi mai amintesc de ele până la anul următor. Spre deosebire de aceştia, credincioşii Domnului au privilegiul de a-şi aminti împreună de suferinţele şi moartea Lui în ziua dintâi a fiecărei săptămâni, luând parte la Cina pe care El a instituit-o.

În Israel, harul se îngrijea şi de cei care din punct de vedere al legii ceremoniale erau necuraţi sau se aflau în călătorie. Domnul cunoaşte în ce împrejurări se află ai Săi şi răspunde cu îndurare, dar nu schimbă nimic din propria Sa măsură. Chiar în luna a doua, sărbătoarea trebuia celebrată după toate rânduielile Paştelui (v. 12). Aşa cum mărturisirea greşelilor era necesară aici (v. 7), tot aşa Cuvântul îi invită pe credincioşi să se judece pe sine şi să se cerceteze înainte de a lua parte la Cina Domnului (1 Corinteni 11.28). Astăzi, participarea nu mai este deloc aşa cum era în zilele Paştelui, o obligaţie a cărei nerespectare atrăgea pedeapsa (v. 13). Oare, pentru aceasta, dorinţa Domnului are mai puţină putere asupra inimilor răscumpăraţilor Săi? Sub pretext că nu este o obligaţie, este absentarea mai puţin gravă când Domnul a spus dând paharul alor Săi: „Beţi toţi din el”? (Matei 26.27).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

10 aug. 2019

10 August 2019

Pentru că vine stăpânitorul lumii și el nu are nimic în Mine.

Ioan 14.30

Satan deține puterea răului în lume, iar lumea este privită în Scriptură ca fiind un sistem organizat al cărui cap, conducător și dumnezeu este Satan. Nu mai este nevoie să precizăm că această putere nu este absolută și că deci ea nu poate împiedica lucrarea lui Dumnezeu în providența Sa, sau împlinirea de către El a scopurilor Sale de cârmuire. Puterea lui este în prezent ținută în frâu de prezența Duhului Sfânt, iar atunci când această prezență nu va mai fi pe pământ, nelegiuirea stăpânirii sale peste lume va fi pentru un timp lăsată liberă, iar el va dispune de stăpânirea acestei lumi, dând fiarei „puterea lui, scaunul lui de domnie și o mare autoritate” (Apocalipsa 13.2). Această stare de lucruri nu va dura decât puțin timp și se va sfârși cu captivitatea lui. Însă până atunci, oricât de controlată ar fi stăpânirea lui Satan, Scriptura îl recunoaște ca fiind, în fapt, dumnezeul și prințul acestei lumi, adevărata putere instigatoare din inimile oamenilor, cel de ale cărui instrucțiuni oamenii ascultă în ce privește organizarea și conducerea acestei lumi.

Dumnezeu îngăduie deocamdată ca tronul împărăției lumii, care I se cuvine Fiului Său, să fie uzurpat de Satan. Nu este acest lucru de ajuns pentru a avertiza pe fiecare credincios de a nu lua parte la treburile lumii și de a nu căuta aprobarea și suportul ei? Cu ce Se împotrivește Dumnezeu puterii lui Satan? În mod simplu, cu prezența Duhului Său ca martor pentru Hristos. Cred oare creștinii că ei știu mai bine aceste lucruri? Își închipuie ei că, procedând altfel, pot schimba caracterul lumii sau vor putea s-o izbăvească de sub stăpânirea lui Satan, unde Dumnezeu a lăsat-o? Este mai înțelept – mai cuviincios – să nu încerci să faci ceea ce Dumnezeu nu vrea să facă, ceea ce cuvântul Său ne spune că nu este sortit decât eșecului, ci mai degrabă să umbli în părtășie cu El, ținându-te departe de lume și de lucrurile ei, umblând în puterea Duhului, prezentându-L pe Hristos, singurul în care se găsește izbăvire de lume și de judecata ei, strângând un popor afară din lume, în jurul Aceluia pe care Dumnezeu L-a așezat la dreapta Sa în slavă, și care, la timpul Său, va purta sceptrul acestei lumi cu dreptate, iar ea va fi binecuvântată cu adevărat!

T. B. Baines

Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate aceeași râvnă, o deplină siguranță a nădejdii până la sfârșit, așa încât să nu vă leneviți.

Evrei 6.11,12

Credință și rugăciune

Dumnezeu a binevoit ca, în timpul unei lucrări de înviorare a Bisericii, un bărbat de naționalitate germană din jurul Brașovului să vină la mântuirea adusă în dar de Mântuitorul pentru cei care cred în El. Datorită faptului că într-o noapte, pe când era grav bolnav, un credincios evreu a vegheat lângă patul lui, Dumnezeu i-a pus pe inimă aducerea evreilor la Mântuitorul. Din pricina vârstei înaintate și a bolii, nu putea să meargă în căutarea lor, așa că se ruga zilnic lui Dumnezeu să-i trimită pe cineva din poporul evreu la el. Și cum Dumnezeu ascultă rugăciunile credincioșilor Săi, în primăvara anului 1937, când Richard Wurmbrand a ajuns în satul acela pentru a se reface, fiind bolnav și slăbit, a fost ajutat de acel credincios pe nume Wölfkes. Acesta i-a dat o Biblie și i-a vorbit despre Domnul Isus ca împlinire a tuturor profețiilor mesianice. Dumnezeu a lucrat în inima evreului Richard Wurmbrand, care a devenit un creștin devotat și care apoi Și-a urmat Mântuitorul.

Credința și rugăciunile acelui credincios simplu au fost ascultate. Un evreu ateu a devenit un creștin credincios și o mărturie puternică despre harul lui Dumnezeu. Credința acestui creștin, care în simplitatea lui s-a rugat lui Dumnezeu pentru întoarcerea unui evreu, să rămână un exemplu de urmat! Rugăciunea credinței este o realitate vie, puternic ancorată în harul lui Dumnezeu. O astfel de încredere în Dumnezeu te face fericit și bucuros pe calea vieții de credință.

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMELE TĂU ESTE SCRIS ÎN CARTE? – Fundația SEER

„Nimic întinat… ci numai cei scriși în cartea vieții Mielului.” (Apocalipsa 21:27)

Într-o noapte de aprilie a anului 1912, Titanicul, cel mai mare vapor de pasageri din lume și considerat de mulți „imposibil de scufundat”, a lovit un iceberg și a naufragiat în apele înghețate ale Atlanticului. În urma dezastrului, imaginea din fața biroului White Star Line din Liverpool a fost una de neliniște și durere, întrucât prietenii și rudele celor aflați la bordul vasului au luat cu asalt clădirea.

Pe ambele laturi ale intrării principale erau lipite afișe. Pe o parte scria: „SE ȘTIE CĂ AU FOST SALVAȚI” (și urmau liste), iar pe cealaltă: „SE ȘTIE CĂ AU DISPĂRUT” (și urmau liste) Din când în când ieșea un oficial al companiei cu o foaie pe care era trecut numele încă unui pasager. Când ridica hârtia, o tăcere mormântală se lăsa peste mulțimea de oameni, căci cei dragi ai celor dispăruți așteptau să vadă pe ce parte va fi scris numele. În ziua în care a fost răstignit Domnul Isus, Dumnezeu S-a uitat din cer și a scris „SE ȘTIE CĂ A FOST SALVAT” pe cruce. Apoi a început să scrie nume în „Cartea vieții Mielului”… Și mesajul crucii nu s-a schimbat!

Nu trebuie să fii cărturar ca să înțelegi lucrul acesta. De fapt, majoritatea celor care vin la Hristos nu cunosc prea multe din Biblie. Tot ce știu este că au nevoie de un Salvator și că Dumnezeu îi iubește. Tot ce-ți trebuie, pentru a primi viața veșnică, este să te pocăiești de păcat și să te încrezi în Domnul Isus. În clipa în care faci asta, Dumnezeu îți scrie numele în „cartea vieții Mielului” și devii membru al familiei Sale, cu loc garantat în ceruri. Lucrul acesta ți se poate întâmpla chiar astăzi, dacă vrei. Mă rog pentru tine, așa să-ți ajute Dumnezeu!

2019 de Jean Koechlin

Numeri 8:15-26

Înainte de a fi prezentaţi ca un dar legănat, leviţii erau curăţiţi şi se aduceau jertfe pentru ei. Trebuia să se radă cu briciul peste tot trupul (v. 7) şi să-şi spele hainele. Am văzut deja aceste simboluri legate de consacrarea preoţilor şi curăţirea leproşilor. Ele nu reprezintă nicidecum convertirea, ci lucrarea pe care o face Duhul Sfânt prin mijlocirea Cuvântului pentru ca cei credincioşi să fie păstraţi curaţi. Briciul este un simbol al judecăţii pe care o avem de purtat peste tot ceea ce vine din carne. La un slujitor, mai ales mândria creşte repede, dacă briciul n-ar fi acolo pentru a-i supraveghea apariţia. Pe de altă parte, când venim să ne spălăm, nu ne place să îmbrăcăm din nou haine murdare. Şi pentru a sluji Domnului ne trebuie nu numai o conştiinţă curată, ci şi o mărturie practică ireproşabilă.

Numai „după aceea” levitul îşi putea face datoria (v. 22). Lecţie însemnată! Nu are importanţă care anume, orice îndeletnicire cere o ucenicie, o perioadă de pregătire. Cu atât mai mult slujirea pentru Domnul. Înainte de a începe în grabă o lucrare pentru Hristos, să-L lăsăm să realizeze ceea ce, în harul Lui, doreşte să împlinească în noi.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 aug. 2019

9 August 2019

În anul morții împăratului Ozia L-am văzut pe Domnul șezând pe un tron, înalt și ridicat; și poalele Lui umpleau templul. Serafimii stăteau deasupra Lui; fiecare avea șase aripi: cu două își acopereau fața și cu două își acopereau picioarele și cu două zburau. Și unul striga către altul și zicea: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor; tot pământul este plin de gloria Lui”.

Isaia 6.1-3

Această minunată viziune a gloriei lui Dumnezeu a avut un efect profund asupra lui Isaia. În mod profetic, ea vorbește despre manifestarea Domnului în Împărăția milenială viitoare, când oamenii vor vedea pământul acoperit de cunoștința gloriei lui Dumnezeu. Chiar și serafimii își acopereau fața cu două dintre aripile lor. Picioarele le erau de asemenea acoperite în prezența Dumnezeului de trei ori sfânt. În această întreită desemnare a gloriei Sale este implicat faptul că Dumnezeu este o unitate și o trinitate în același timp – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

În fața unei astfel de viziuni, Isaia a zis: „Vai de mine! pentru că sunt pierdut; pentru că sunt un om cu buze necurate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate; pentru că ochii mei L-au văzut pe Împăratul, Domnul oștirilor!” (versetul 5). În capitolul precedent, Isaia fusese călăuzit de Duhul lui Dumnezeu să rostească „vai-uri” cu privire la șase clase diferite de oameni, însă acum, aflat în chiar prezența gloriei lui Dumnezeu, nu poate face altceva decât să-și recunoască păcătoșenia profundă, care merita și ea din plin un „vai”.

Din fericire, există un remediu pentru omul păcătos care are credință în Dumnezeul cel viu! Unul dintre serafimi a zburat către Isaia având un cărbune luat de pe altar, cu care i-a atins buzele profetului. Jertfele erau oferite pe altar, imagini ale jertfei mărețe a lui Hristos la Calvar. Astfel, păcatul lui Isaia a fost curățit, iar buzele sale au fost făcute capabile să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Fie ca și noi să avem astfel de buze, gata să vorbească pentru Domnul nostru!

L. M. Grant

În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraților … și a zis: „Fraților, trebuia să se împlinească Scriptura … despre Iuda, care a fost călăuza celor care au prins pe Isus”.

Fapte 1.15,16

Împlinirea Scripturii

În zilele care s-au scurs între înălțarea Domnului și coborârea Duhului Sfânt, Petru s-a ridicat în mijlocul ucenicilor adunați în număr de aproape 120 și le-a arătat că ceea ce se întâmplase lui Iuda însemna împlinirea Scripturilor, după cum vestise Duhul Sfânt prin gura lui David. El le-a reamintit că banii aduși înapoi de Iuda căpeteniilor iudeilor, când el L-a văzut pe Isus osândit, au servit la cumpărarea ogorului în care vânzătorul își luase viața. Cu autoritatea scrierilor din Psalmi, Petru a spus: „Trebuie deci ca, dintre bărbații care ne-au însoțit în tot timpul în care a trăit Domnul Isus între noi, cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când El a fost înălțat de la noi, unul dintre ei să fie martor împreună cu noi al învierii Lui” (versetele 21 și 22). Vedem din nou importanța învierii în mărturia pe care apostolii o aveau de dat despre Domnul Isus. Să remarcăm de asemenea în această predică a lui Petru că și Cuvântul scris i-a călăuzit pe ucenici. Cât de diferit era Petru față de altă dată! Domnul a deschis mintea ucenicilor, pentru ca ei să înțeleagă Scripturile, astfel că nu aveau nevoie de o altă călăuzire pentru a-l înlocui pe Iuda.

Astăzi, descoperirea lui Dumnezeu, absolut completă, conține tot ceea ce este necesar credinciosului pentru a-l călăuzi în mersul său și a-l învăța în toate privințele. Orice învățătură care nu este în acord cu Scripturile sau care provine din alt izvor, așa-zise descoperiri ale Duhului sau ale duhurilor, este falsă.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUI II APARȚII? – Fundația SEER

„„Cine sunt eu, ca să mă duc…” (Exodul 3:11)

2019 de Jean Koechlin

Numeri 7:89, 8:1-14

Versetul 89 dezvăluie care era secretul lui „Moise, omul lui Dumnezeu” (Psalmul 90): rugăciunea! Să-l privim pe Moise sub povara responsabilităţilor care-l copleşesc, hărţuit de murmurele poporului, cum se retrăgea în întunericul şi în liniştea sanctuarului pentru a vorbi cu Dumnezeul său. El asculta „vocea” şi imediat Îi „vorbea”. Să ne gândim la Domnul Isus care, cu mult înaintea zorilor sau când venea seara, după oboseala zilei, Se retrăgea într-un loc singuratic ca să Se roage (Marcu 1.35; 6.46).

De ce oare se aminteşte din nou de sfeşnic acum, la începutul cap. 8, după enumerarea darurilor practice din cap. 7 şi înainte de prezentarea sfinţirii leviţilor din versetele următoare? Oare nu pentru a arăta că lumina probează şi apreciază atât darul cât şi persoana; nu numai slujba, ci şi pe cel care o împlineşte? Dumnezeu cunoaşte valoarea închinării noastre, despre care vorbeşte acest ritual al consacrării. Şi remarcăm că leviţii erau prezentaţi de către Aaron ca „dar legănat„, pentru a permite acestei lumini divine succesive să strălucească în totalitate asupra lor, fără ca vreunul să rămână în întuneric. Dacă ar fi avut o cât de mică pată pe veşminte, aceasta ar fi fost imediat observată. Cât de important este să stăm mereu înaintea lui Dumnezeu pentru a-I sluji! (exemplu: 1 Regi 17.1).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 aug. 2019

8 August 2019

Voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Coloseni 3.3

Noi trecem prin aceleași etape prin care Hristos a trecut. El a murit față de această scenă și nu mai are niciun loc în ea; El este, în ce privește lumea aceasta, un om mort. De aceea și noi ne începem viața creștină luându-ne locul în moarte. Suntem îngropați cu Hristos în botez (Coloseni 2.12), iar Dumnezeu ne socotește morți. De aici izvorăște responsabilitatea noastră de a umbla conform acestui adevăr, de a da morții mădularele noastre care sunt pe pământ (Coloseni 3.5).

Scriptura ne învață că Dumnezeu ne-a asociat atât de complet cu Hristos, încât ne socotește împreună cu El morți față de păcat (Romani 6); morți față de lege (Romani 7) și morți față de lume (Galateni 6). Prin urmare, credința acceptă această socotire ca adevărată. Prin moartea și învierea lui Hristos, noi am fost scoși din această scenă și introduși într-un loc nou – iar acest lucru s-a făcut atât de complet, încât se poate spune despre noi că „nu mai sunteți în firea păcătoasă, ci în Duhul, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi” (Romani 8.9). Viața noastră deci nu este aici – nici nu poate fi, căci suntem morți – ci este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Ce binecuvântare ar fi dacă am accepta consecințele depline ale acestui adevăr! Ce câștig imens am avea dacă ne-am începe viața creștină acceptând moartea asupra a tot ceea ce suntem de la natură și asupra a tot ceea ce este în jurul nostru! Cum am fi ridicați deasupra împrejurărilor noastre, doar dacă am privi dincolo de ceea ce se vede, către locul unde Se află Hristos, amintindu-ne că viața noastră este acolo, că El Însuși este viața noastră! Ce putere ne-ar oferi acest lucru asupra poftei cărnii, poftei ochilor și lăudăroșiei vieții! Ce mărturie am putea da astfel cu privire la drepturile unui Hristos odinioară lepădat, dar acum glorificat!

E. Dennett

Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, care ați slujit.

Evrei 6.10

Dumnezeu face schimbarea (2)

Între timp, împăratul Chinei decretase că oricine va tipări cărți creștine ar putea plăti cu viața. În ciuda primejdiei, la 25 noiembrie 1819, Morrison încheia traducerea întregii Biblii în limba chineză. Împăratul nu a știut sau nu a vrut să știe că Dumnezeu face schimbarea. Până în anul 1836 s-au tipărit circa 2.000 de ediții complete ale Bibliei, 10.000 de exemplare ale Scripturilor grecești și 31.000 de copii ale unor porțiuni din Biblia în limba chineză. Respectul pentru Cuvântul lui Dumnezeu a împlinit ceva aproape cu neputință de realizat. Misionarul care a tradus Biblia în limba chineză a spus la sfârșitul vieții: „Chiar și atunci când eu nu voi mai fi în lumea aceasta, Dumnezeu va continua să vorbească poporului chinez”. Să mai menționăm faptul că, atunci când Robert Morrison a lucrat ca misionar în China, abia după șapte ani a avut bucuria să vadă prima persoană care L-a primit pe Mântuitorul. Aceasta însă nu l-a descurajat. Credința lui a fost puternic ancorată în harul și în atotputernicia lui Dumnezeu, căruia I-a slujit în acel teritoriu întunecat al necredinței.

Întotdeauna Dumnezeu răsplătește credincioșia depusă într-o astfel de lucrare, prin care lumina evangheliei ajunge la oamenii care au nevoie de salvare din starea de păcat și de moarte. Exemplul acestui misionar să-i încurajeze pe toți cei care vestesc evanghelia și să nu uităm că Dumnezeu face schimbarea!

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-L ÎNȚELEGEM PE TATĂL CERESC (2) – Fundația SEER

„Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.” (Psalm 103:13)

2019 de Jean Koechlin

Numeri 7:1-17 … 84-88

Acest lung capitol se ocupă cu darurile celor douăsprezece căpetenii. Primele: cele şase care acoperite şi cei doisprezece boi, destinate leviţilor, spun despre ajutorul practic pe care-l putem da slujitorilor Domnului pentru a le uşura lucrarea: ospitalitate, mijloace de transport etc. În mai multe rânduri, de exemplu în epistole, se pune problema de a-i conduce pe servitorii lui Dumnezeu (Romani 15.24; 1 Cor. 16.6, 11; 3 Ioan 6).

Aceste daruri făcute leviţilor, „fiecăruia după slujba sa” (v. 5), ne asigură că Domnul Se îngrijeşte întotdeauna de cele necesare pentru ca ai Săi să-şi îndeplinească misiunile încredinţate. Apoi vin jertfele pentru dedicarea altarului. A-i servi pe fraţi, a-i ajuta în lucrurile materiale nu este totul. Aceste farfurii, cupe (farfurii adânci) şi ceşti, pline până sus cu un conţinut care vorbeşte despre perfecţiunile şi excelenţa parfumului lui Hristos, corespund cu închinarea adevăraţilor adoratori. Variatele jertfe, de asemenea formând o parte a acesteia, evocă aspectele diferenţiate ale lucrării de la cruce. Dar de ce alocă Domnul atâta loc acestor jertfe, cât timp toate puteau fi cuprinse într-un singur paragraf? Să ne însuşim acest adevăr: El pune mare preţ pe ce aduce fiecare şi nu omite nimic din ceea ce este făcut pentru El.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 aug. 2019

7 August 2019

Oricine îi este rob aceluia de care este învins.

2 Petru 2.19

Domnia lui Satan, atunci când totul este adormit sub puterea lui și merge în direcția dorită de el, este oarecum suportabilă în comparație cu momentul în care Dumnezeu începe să lucreze. Atunci oamenii preferă starea precedentă de moarte și întuneric, decât să fie supuși presiunii vrăjmașului. Lanțurile, care înainte nu zornăiau și nu erau simțite, sunt acum grele, iar zornăitul lor se aude. Ce multe și felurite sunt lanțurile cu care Satan își leagă victimele! Iar cele mai rele dintre ele sunt acelea care nu fac zgomot, care nu sunt simțite și auzite.

Lanțul lui Cain a fost invidia. El n-a putut suporta ca Abel să fie acceptat de Dumnezeu fără să facă niciun efort, în vreme ce el, care se trudise așa de mult, să fie respins. Lanțul lui Balaam a fost „plata nedreptății”, care i-a legat fedeleș sufletul. Ar fi fost bucuros să aibă parte de „moartea celor îndreptățiți” (Numeri 23.10), dar n-a voit nicidecum să rupă legăturile care-l robeau, și pe care le iubea atât de mult, pentru ca astfel să aibă parte și de viața celor îndreptățiți; prin urmare, a fost pierdut.

În cazul lui Irod, pofta a fost cea care i-a înlănțuit sufletul. Pentru un timp a părut să fie un om schimbat, însă lanțul care-i lega sufletul, cu o putere care nu se făcea auzită, a fost prea puternic. Așa că, pentru a face pe placul unei fete, l-a decapitat pe Ioan. Ce lucru cutremurător!

Putem menționa și alte cazuri asemănătoare din Scriptură. Iuda a iubit banii; lăcomia a fost lanțul lui secret, care i-a mâncat inima ca un cancer. Nimeni n-a văzut acest lanț decât ochiul Domnului. „Fiul pierzării” a fost încătușat tot mai mult, până când „s-a dus la locul lui”. În cazul tânărului bogat, averile sale îl țineau rob fără ca el să fie conștient, până când Domnul a pus degetul pe lanțul său. După aceea tânărul „a plecat mâhnit de tot, căci avea multe avuții” (Marcu 10.22).

F. G. Patterson

Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte și adevărate sunt căile Tale!

Apocalipsa 15.3

Dumnezeu face schimbarea (1)

Când englezul Robert Morrison (1782-1834) călătorea spre China, ca misionar, căpitanul navei s-a declarat foarte sceptic cu privire la viziunea lui și adesea îl lua peste picior. Când pentru Morrison sosise clipa să părăsească nava, căpitanul i-a strigat: „Bănuiesc că ai impresia că vei schimba ceva în China…”. Morrison i-a răspuns: „Nu, domnule, eu cred că Dumnezeu va face schimbarea!”.

Când ești împreună-lucrător cu Dumnezeu, potențialul pentru succes în lucrarea Sa este nelimitat. Pătruns de dorința de a traduce și a publica întreaga Biblie în limba chineză, misionarul Robert Morrison a trecut peste împotrivirea familiei și a prietenilor săi și astfel s-a îmbarcat în anul 1807 spre China. Nu i-a fost deloc ușor să-și atingă țelul. De fapt, „proiectul era aproape cu neputință de realizat”, spuneau unii mai neîncrezători în reușită. Ei nu experimentaseră adevărul că Dumnezeu face schimbarea. Dar, cu siguranță, misionarul era convins că Dumnezeu este Acela care dăruiește și voința, și înfăptuirea. La sosire, Morrison a aflat că în China oamenii care îi învățau pe străini limba lor erau pedepsiți cu moartea. Astfel, pentru a se proteja pe el și pe cei dispuși să-l învețe limba chineză, Morrison n-a ieșit un timp din casă. Într-o biografie se spune că, după doi ani de studiu, el putea vorbi, citi și scrie în chineza mandarin, precum și în alte dialecte.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-L ÎNȚELEGEM PE TATĂL CERESC (1) – Fundația SEER

„Ei n-au înțeles că le vorbea despre Tatăl.” (Ioan 8:27)

Pe vremea Domnului Isus, era greu să înțelegi conceptul de Dumnezeu-Tatăl. Domn, rege, judecător, acestea erau ușor de înțeles – dar nu Tată! Vechiul Testament vorbește rareori despre Dumnezeu ca Tată, în timp ce Noul Testament menționează lucrul acesta de multe ori. Până nu a venit Domnul Isus și nu L-a descoperit pe Tatăl, El a fost ca o taină. „Nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl, afară de Fiul și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” (Matei 11:27). Și printre noi sunt mulți care nu înțeleg bine că El este Tată și că avem binecuvântări din belșug în El. „Tată”, numele atotcuprinzător al lui Dumnezeu, încorporează tot ce am putea avea nevoie vreodată, prin faptul că El dezvăluie ceea ce simte pentru fiecare dintre noi. Numele acesta exemplifică toate trăsăturile celui mai bun tată pe care ni-l putem imagina.

Gândește-te ce ar face un tată iubitor și atotputernic pentru un copil aflat în nevoie. Tatăl tău ceresc dorește să le facă pe toate acestea pentru tine… și chiar mai mult de-atât! Când Îl recunoști pe Dumnezeu ca fiind Tatăl tău, fricile tale dispar și începi să înțelegi că nevoile tale vor fi împlinite în adevăratul sens al cuvântului. Domnul Isus a zis: „Nu te teme… pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția” (Luca 12:32). Dumnezeu este bucuros să-ți ofere resursele Împărăției Sale! De ce? Pentru că te iubește la fel de mult cât Îl iubește pe Isus, Fiul Său… care S-a rugat ca tu să fii încredințat că Tatăl tău ceresc te iubește cum L-a iubit pe Domnul Isus (cf. Ioan 17:23). În calitate de copil al Său răscumpărat, cf. Efeseni 2:19, ai toate beneficiile pe care le au cei care sunt membri ai „casei lui Dumnezeu”!

2019 de Jean Koechlin

Numeri 6:13-27

Scriptura menţionează mai mulţi nazirei: Samson, Samuel, Amasia (2 Cronici 17.16), Ioan
Botezătorul. Dar Nazireu prin excelenţă a fost Isus. Pus deoparte pentru Dumnezeu înainte de naştere, ocupându-Se la vârsta de doisprezece ani de treburile Tatălui Său, consacrarea Sa pentru Dumnezeu a fost totală până la moarte de cruce. Deşi a venit în lume, El nu a fost din lume şi a rămas străin faţă de sărbătorile şi bucuriile ei (Ioan 7.8; 17.14). Niciodată n-a permis ca împrejurările Sale familiale să-I împiedice slujba (Luca 8.20-21). Dependenţa Sa a fost continuă (Ioan 5.19). Ce model este pentru noi acest scump Mântuitor, prin calea Lui de dăruire totală! O cale dificilă, dar la capătul căreia Îl aştepta acea bucurie al cărei simbol este rodul viţei, bucurie pe care o va împărtăşi cu cei care au luat parte la ruşinea Lui aici pe pământ (v. 20 sf.; Evrei 12.2; Matei 26.29; 25.21).

La împlinirea zilelor consacrării sale (v.13), nazireul oferea toate jertfele. Dacă ne-am luat locul aici, jos, alături de Nazireul desăvârşit, atunci în sfârşit putem fi introduşi în diversele aspecte ale lucrării Sale la cruce.

Versetele 22-27 încununează acest capitol pentru a ne arăta că punerea deoparte pentru Domnul este calea sigură a binecuvântării.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 aug. 2019

6 August 2019

Sionul a zis: „Domnul m-a părăsit și Domnul m-a uitat!”. Poate o femeie să-și uite copilul pe care-l alăptează, ca să n-aibă milă de fiul pântecelui ei? Chiar dacă aceasta ar putea uita, totuși Eu nu te voi uita.

Isaia 49.14,15

Timpul în care Isaia a trăit a fost unul foarte tulbure. Poporul Israel Îi întorsese spatele Dumnezeului viu și slujea idolilor. Isaia avertizase poporul cu privire la răzvrătirea și la nelegiuirea care domneau în mijlocul lui. Mulțimea jertfelor lor devenise o urâciune înaintea Domnului. Prin urmare, Dumnezeu, în căile Sale guvernamentale, i-a ridicat pe caldeeni pentru a invada țara, iar ei au cucerit-o și au luat mulți captivi. Poporul era descurajat și pierduse orice speranță de restabilire. Ei se gândeau că Dumnezeu îi uitase, însă Dumnezeu nu-i uită niciodată pe ai Săi. În repetate rânduri El îi îndeamnă să se întoarcă la El. Găsim aceste cuvinte în Isaia 55.7: „Să-și părăsească cel rău calea sa și omul nedrept gândurile sale și să se întoarcă la Domnul – și El va avea milă de el – și la Dumnezeul nostru, pentru că El nu obosește iertând”.

Este smeritor să ne dăm seama că Dumnezeu nu lucrează cu noi potrivit cu ceea ce merităm. Dacă ar proceda așa, situația noastră ar fi disperată. În harul Său, El este întotdeauna gata să ne atragă către Sine. Petru este un bun exemplu în această privință. După ce el s-a lepădat de Domnul cu jurăminte, citim că „Domnul S-a întors și a privit la Petru” (Luca 22.61). Dragostea și compasiunea din acea privire trebuie să-i fi zdrobit inima lui Petru, așa încât el a ieșit și a plâns cu amar. În Ioan 21 găsim felul cum Petru a fost restabilit și cum Domnul înviat i-a încredințat oile și mieii turmei Sale. Domnul ar fi putut să renunțe la Petru, însă, în loc de aceasta, El l-a atras la Sine cu dragostea Sa, astfel încât Petru a răspuns: „Doamne, Tu toate le știi; știi că Te iubesc”. Atunci cuvântul Domnului către Petru a fost: „Urmează-Mă!”.

Domnul nostru nu uită. Umblăm noi cu El? Suntem mulțumiți să rămânem în dragostea Lui, așa cum El a rămas în cea a Tatălui?

J. Redekop

Atunci El [Dumnezeu] deschide urechile oamenilor și le întipărește învățăturile Lui, ca să abată pe om de la rău și să-l ferească de mândrie.

Iov 33.16,17

Ajutoarele bătrânelului (2)

Apa s-a ridicat tot mai mult și curând bătrânelul a trebuit să se urce pe acoperiș. Ploaia torențială continua. În timp ce se ruga, a auzit zgomotul unui elicopter. O scară a fost coborâtă din elicopter pentru el. Dar bătrânelul a strigat: „Pleacă! Mă faci să cad de pe acoperiș! Dumnezeu mă va salva! Du-te și salvează pe altcineva!”. Elicopterul a plecat, lăsându-l pe om pe acoperiș. Apa creștea mereu. Bătrânelul a strigat: „Doamne, m-am rugat cu atâta ardoare, ca să oprești ploaia și să mă salvezi de inundație. Nu înțeleg de ce mă lași să mă înec”. O voce a spus bătrânelului: „Rugăciunile ți-au fost ascultate. Ți s-a trimis o mașină de teren, o barcă și un elicopter. De ce le-ai respins pe toate?”.

Bătrânelul s-a trezit din vis și a înțeles învățătura. Adesea, și noi ne asemănăm cu el. Dumnezeu răspunde întotdeauna la rugăciunile celor care se încred în El, dar nu așa cum doresc ei. Dumnezeu vede lucrurile în totalitatea lor și cunoaște sfârșitul înainte de orice început. Putem să ne bizuim pe dragostea Sa divină, care este la lucru prin diferite împrejurări de care nici nu ne dăm seama.

Să ne bizuim pe ajutorul dat de Dumnezeu! Când toate se prăbușesc în jurul tău, când totul devine întunecat și fără perspectivă, continuă să speri că totul va sfârși bine, dacă L-ai acceptat pe Mântuitorul care a spus celor care se încred în El: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13.5).

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU TE POATE SĂDI IARĂȘI – Fundația SEER

„Ești o grădină închisă…” (Cântarea Cântărilor 4:12)

Pomul unui gospodar a dat rod bogat mulți ani la rând, și a devenit o reală sursă de venit pentru el, așa că omul nostru și-a canalizat toate eforturile spre profit și nu a băgat de seamă că pomul era pe moarte. Apoi, s-a trezit într-o zi că pomul s-a uscat, pentru că rădăcina se uscase. A fost atât de preocupat de roade, încât a neglijat rădăcina. Dar tu? Te concentrezi pe cifre și rezultate? Sau pe scop, oameni, caracter, maturitate și pe rădăcina biruinței tale? Hrănește rădăcina și vei avea mereu parte de rod!

Un autor scria: „Asemenea cu ale unei plante obligate să stea în același ghiveci, și rădăcinile noastre sunt îngrădite și răsucite. Cu timpul, nu mai avem cum să fim hrăniți pe deplin… pentru că nu putem crește dincolo de limitele mediului în care ne aflăm. Potrivit cuvintelor din Cântarea cântărilor, devenim ca o „grădină închisă… o fântână pecetluită.” Dar Dumnezeu se uită la omul dinlăuntru, cel care are potențialul să devină tot ce El l-a creat să fie. El vede floarea ce stă să înflorească în grădina închisă, prospețimea izvorului lăuntric și susurul fântânii cu apă. El știe că ești inhibat și închis, și dorește să te elibereze.

Anumite încercări din viață, cum ar fi moartea cuiva drag sau divorțul, necesită o replantare obligatorie, adică șansa de a-ți forma rădăcini mai adânci și de a-ți atinge potențialul într-un nou ambient. Cere-i lui Dumnezeu să te sădească din nou, să te scoată cu blândețe, să te elibereze de robie și să-ți găsească locul perfect în care să crești. Lasă-L să-ți hrănească rădăcinile, ca ele să se extindă în pământul fertil al libertății regăsite.”

2019 de Jean Koechlin

Numeri 6:1-12

În afară de leviţi, orice israelit din altă seminţie, bărbat sau femeie, putea fi consacrat Domnului prin jurământul de nazireu (promisiune specială de despărţire). Dar, spre deosebire de fiii lui Levi, această consacrare era individuală şi voluntară. Nazireul nu era obligat să facă această promisiune, dar, odată ce devenea nazireu, libertatea sa înceta; viaţa sa publică şi particulară trebuia să se subordoneze unor reguli severe. La fel ca într-o armată, angajatul voluntar se supune la aceeaşi disciplină ca şi recrutul de clasă mobilizat. Condiţiile impuse nazireului erau în număr de trei:
1. Să nu consume nici un produs din vie – simbol al bucuriilor lumii.
2. Să-şi lase părul să crească – simbol al punerii deoparte pentru Hristos ce trebuia să-l caracterizeze în mod natural pe ucenicul lui Hristos.
3. Să evite contactul cu moartea, plată şi dovadă a păcatului.
În principiu, fiecare copil al lui Dumnezeu are aceste trei caracteristici: mort faţă de lume, faţă de sine şi faţă de păcat (Gal. 6.14; 5.24; 2.17-20). Dar pentru a avea forţa de a se menţine în această poziţie dificilă şi contrară firii, trebuia ca nazireatul său, această punere deoparte pentru Hristos, să rezulte dintr-o decizie luată cu bucurie şi din toată inima.
Vers. 9-12 amintesc cât de uşor se poate pierde caracterul de nazireu din cauza nevegherii şi cât de greu poate fi el recăpătat.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 aug. 2019

5 August 2019

Adevărat, adevărat vă spun, dacă nu veți mânca deci carnea Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu aveți viață în voi înșivă.

Ioan 6.53

Domnul Isus i-a hrănit pe cei cinci mii de bărbați, care Îl urmau fiindcă văzuseră semnele pe care El le făcea asupra celor bolnavi (versetul 2). În ziua următoare L-au găsit la Capernaum, unde dădea învățătură în sinagogă (versetul 59). Totul părea bine, însă Domnul le cunoștea inimile: „Adevărat, adevărat vă spun: Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat” (versetul 26).

Faptul că-i hrănise cu cinci pâini și cu doi pești era în el însuși un semn (vedeți Psalmul 132.15), însă ei au ignorat acest lucru și I-au spus despre minunea cu mana din zilele lui Moise: „Ce semn faci Tu deci, ca să vedem și să credem în Tine?”. Domnul le-a răspuns cu o răbdare perfectă: „Adevărat, adevărat vă spun, … Tatăl Meu vă dă pâinea din cer, cea adevărată” (versetele 30-32). Mana era darul lui Dumnezeu și o imagine a Domnului Însuși. Când ei I-au spus: „Doamne, dă-ne întotdeauna această pâine” (versetul 34), El le-o oferă din abundență: „Adevărat, adevărat vă spun: Cine crede în Mine are viață eternă. Eu sunt pâinea vieții” (vedeți versetele 35-48).

Da, Cel viu a trebuit să moară pe cruce pentru ca ei să aibă viața. Pentru a patra și ultima oară, El spune: „Adevărat, adevărat” în Capernaum, insistând asupra credinței în moartea Sa ca mod de a primi viața pentru totdeauna. Bineînțeles, odată ce avem viața, trebuie să continuăm să ne hrănim cu El. De la versetul 54 încolo, El folosește expresiile „a mânca trupul Lui” și „a bea sângele Lui” cu un sens continuu.

S. Attwood

El [Dumnezeu] vorbește prin visuri, prin viziuni de noapte, când oamenii sunt cufundați într-un somn adânc.

Iov 33.15

Ajutoarele bătrânelului (1)

Dintr-o dată a început să plouă. A plouat așa de mult, încât apele au ieșit din matcă. Toată lumea a fost evacuată, cu excepția unui singur om care refuza să plece din casă. Apele însă creșteau mereu și nu erau semne că ploaia se va opri curând.

„Eu am credință că Dumnezeu mă va scăpa”, spunea bătrânelul celor care îl rugau să plece cu ei în alte locuri, unde apa nu putea ajunge. Omul credea în puterea rugăciunii și se încredea în Dumnezeu, ca să fie salvat. Apa creștea din zi în zi. Drumurile au fost acoperite de apă, așa încât nicio mașină nu putea trece pe acolo. Totuși, o mașină mare de teren a oprit la casa bătrânelului și șoferul i-a strigat: „Grăbește-te și vino cu mine! Te voi duce la un loc sigur! Nu mai ai mult timp!”. Dar bătrânelul nu voia să-și lase casa. În următoarele ore, apa s-a ridicat așa de mult, încât a inundat casa. Ploaia continua. Bătrânelul a urcat pe masă și a continuat să se roage ca Dumnezeu să-l salveze. Imediat a venit un om cu o barcă și a strigat prin fereastră: „Domnule, vino cu mine! Am să te duc la un loc sigur!”. Bătrânelul însă nu a acceptat oferta.

Cât de împotrivitoare este inima omului! Cel care are credința adevărată, biblică, renunță la propriile lui păreri. Dacă ai cea mai mică fărâmă de încredere în tine însuți, atunci nu ai deloc credință. Și lucrul acesta a fost văzut la acest bătrânel, a cărui așa-zisă credință a fost numai o mândrie personală.

coordonatori Bob & Debby Gass

CARE ESTE TEMELIA VIEȚII TALE? – Fundația SEER

„De ce-Mi ziceți: „Doamne, Doamne!” și nu faceți ce spun Eu?” (Luca 6:46)

Domnul Isus a spus o pildă despre doi oameni care și-au construit o casă. Cel înțelept și-a așezat casa pe o stâncă solidă; nebunul și-a construit-o pe nisip. Când furtuna a lovit ambele case, numai casa celui înțelept a rămas în picioare. Domnul Isus nu a dorit să compare înțelepciunea cu nebunia, deoarece toți putem fi înțelepți uneori și nebuni alteori. Și nici nu a spus că a supraviețuit casa celui credincios, în timp ce casa care a fost distrusă aparținea unui necredincios, deși această idee este implicită. Domnul Isus a dorit să compare cele două temelii (vezi Matei 7:24-27).

Așadar, care este temelia vieții tale? Când lucrurile se înrăutățesc, când ești pus cu fața la zid, când viața ta atârnă de un fir de ață, când ți-ai epuizat ultima fărâmă de putere – ce anume te ajută să supraviețuiești? Cu siguranță nu înțelepciunea sau biserica de care aparții. Credincioșii adevărați caută să rămână la suprafață în mijlocul furtunilor vieții: o relație abuzivă, un colaps financiar, un partener necredincios, o pierdere ireversibilă, boala unui copil, handicapul psihologic și fizic etc.

Iată ce a dorit Domnul Isus să ne învețe prin această pildă: Când vin furtunile vieții, singura cale prin care poți supraviețui este să faci ceea ce-ți spune El! Întrucât Dumnezeu Își onorează întotdeauna Cuvântul, ascultarea ta te aliniază la Cuvântul Său, la voia Sa și la puterea Lui de a acționa în locul tău.

Când umbli în ascultare, Dumnezeu te va ajuta să treci prin furtună, indiferent cât de puternică este!

2019 de Jean Koechlin

Numeri 5:1-17 .. 27-31

Tabăra lui Israel trebuia ferită de orice necurăţie şi aceasta pentru un motiv primordial: Domnul locuia acolo (v. 3). Acelaşi motiv îl invocă apostolul pentru a-l invita pe fiecare copil al lui Dumnezeu să se ferească de orice întinare: trupul său este „templu al Duhului Sfânt” (1 Corinteni 6.19). Omul atins de lepră (păcatul) sau de „o scurgere” (incapacitatea de a controla manifestările cărnii) trebuia scos din tabără până la vindecare.

Începând cu v. 11 este prezentat testul geloziei, care ne sugerează fiecăruia să ne examinăm cu atenţie şi în mod regulat afecţiunile. A rămas Hristos subiectul afecţiunii noastre? Dacă iubim lumea, Cuvântul ne aplică teribila calificare de „adulteri„. Chiar dacă pe dinafară totul pare în ordine, noi am devenit vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, L-am trădat pe Domnul (Iacov 4.4; 1 Corinteni 10.22). Da, să stăm înaintea Lui, ca această femeie suspectă înaintea preotului, şi să lăsăm Cuvântul (apa sfântă) să ne pătrundă conştiinţele şi să descopere simţămintele noastre cele mai tainice. „Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă şi cunoaşte-mi gândurile! Şi vezi dacă este în mine o cale a întristării şi condu-mă pe calea eternă” (Ps.139.23-24).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 aug. 2019

4 August 2019

Suntem și moștenitori: moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Hristos, dacă, într-adevăr, suferim împreună cu El, ca să fim și glorificați împreună cu El.

Romani 8.17

Dacă suntem aruncați în închisoare pe nedrept, exilați sau omorâți ca martiri, aceasta înseamnă să suferim pentru Hristos. Dar mai există un fel de suferință a creștinului – suferința împreună cu Hristos. De exemplu, să presupunem că o prințesă a Angliei s-ar întoarce cu adevărat la Dumnezeu, luând în întregime poziția de creștin. Care va fi soarta unei asemenea prințese? Întotdeauna va suferi. De ce? Fiindcă tot ceea ce o înconjoară ar fi împotriva a ceea ce aparține sufletului și poziției ei, din pricina lumii în cel mai măreț și mai rafinat aspect al ei.

Care este locul creștinului? El nu este din lume. Care este distanța dintre el și lume? Aceeași ca între Hristos și ea. Ce a avut Hristos de-a face cu lumea? Când anume a contribuit El măcar cu o iotă la ceea ce lumii îi place și la ceea ce ea prețuiește? Hristos S-a dovedit a fi cel mai nefolositor dintre oameni pentru lume. Niciodată n-a ținut vreo cuvântare despre știință, n-a contribuit cu nimic la învățătura și la literatura ei. Nu S-a amestecat deloc în politică și nici măcar n-a acceptat să fie judecător al unei pricini, atunci când I s-a cerut să o facă, chiar într-un mod neoficial.

Prin urmare, n-a existat niciodată vreun om mai complet separat de această lume, în timp ce trecea prin ea. Iată partea creștinului! De aceea, cu cât ocupi un loc mai înalt în această lume, cu atât este mai dificil să rămâi credincios. Și aceasta înseamnă să suferi cu Hristos. Sunt unii oameni care trec fără dificultate prin viață. Așa ceva nu este de admirat. E ca un fel de anestezic pe care ei îl folosesc ca să le facă viața confortabilă, uitând cu totul că noi nu aparținem stării de lucruri de aici de jos.

W. Kelly

Și iată, s-a auzit un glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc desfătarea”.

Matei 3.17

De la iesle la cruce

Privind în urmă la calea minunată pe care a străbătut-o Domnul și Mântuitorul nostru de la iesle la cruce prin această lume, Îl vedem pe Domnul Isus Hristos un Om printre oameni, Cel în a cărui umblare Dumnezeu Și-a găsit toată desfătarea. Mântuitorul a putut spune: „Cel care M-a trimis este cu Mine; El nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut” (Ioan 8.29). Într-o lume de oameni păcătoși, cine altul în afară de Domnul Isus Hristos, care este în același timp o Persoană dumnezeiască și Om desăvârșit, ar fi putut să rostească aceste cuvinte? Credința își găsește desfătarea în a recunoaște slava unică a Domnului Isus și în a vedea în Mântuitorul „Cuvântul” care „a devenit trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr”, care are o „slavă ca a unicului Fiu din partea Tatălui” (Ioan 1.14).

Urmărind drumul Domnului pe acest pământ, Îl putem vedea pe singurul Om care a umblat după voia lui Dumnezeu. Să ne gândim la acest Mântuitor care, timp de treizeci și trei de ani, cât a durat umblarea Sa pe acest pământ, nu a făcut nici măcar un singur lucru ca să-Și slujească Lui Însuși, să Se cruțe pe Sine sau să Se înalțe înaintea oamenilor, ci în fiecare clipă a vieții Sale a fost, a făcut, a spus, a gândit și a simțit exact ceea ce a vrut Dumnezeu. De aceea, cu ajutorul lui Dumnezeu și prin călăuzirea Duhului Sfânt, să ne ocupăm mai mult cu a-L cunoaște pe acest adorabil Mântuitor!

coordonatori Bob & Debby Gass

NU DA VINA PE ALȚII (2) – Fundația SEER

„Fiecare își va purta sarcina lui însuși.” (Galateni 6:5)

Sally administra o companie mică de marketing, iar când au apărut problemele, ea a căutat automat un țap ispășitor. La ședințele pe tema vânzărilor îi ocăra și îi critica pe colegii ei, numindu-și tiradele drept „discuții constructive.” Când angajații au început să-și dea demisia în număr mare, iar veniturile companiei s-au diminuat, Sally a dat vina pe economia în stagnare, personalul ineficient și condițiile proaste de lucru. În cele din urmă, șeful ei s-a săturat și a concediat-o. Învinovățirea altora fusese până atunci metoda prin care supraviețuise Sally. Nu s-a gândit niciodată că ea a contribuit la problemă.

Învinovățirea altora îți subminează abilitatea și capacitatea de a-ți „purta sarcina ta însuți.” Un expert scrie: „În loc să devii mai puternic, devii mai slab. Oamenii au impresia că dacă recunosc faptul că fac parte din problemă înseamnă că au greșit oarecum. În realitate e valabil exact opusul. E nevoie de putere ca să fii de acord că toți cei implicați au avut o vină. Un alt efect secundar al învinovățirii altora este neprihănirea proprie. În mintea ta ești nevinovat, și net mai bun decât alții. Crezi că ești puternic și că ceilalți sunt slabi. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr; Biblia spune: „Mândria merge înaintea pieirii, și trufia merge înainte căderii.” (Proverbele 16:18). Când dai vina pe alții, îți pierzi abilitatea de a vedea realitatea și ești șocat când pierzi o relație sau un loc de muncă, lucru care nu ai fi crezut niciodată că se va întâmpla. Când încetezi să mai dai vina pe alții, îți dezvolți compasiunea și îți dai seama că greșelile sunt firești și inevitabile. Ele sunt doar niște greșeli și pot fi corectate. Asta nu înseamnă că e ceva greșit la tine sau la ceilalți.” Așadar: „fiecare să își poarte sarcina lui însuși.”

2019 de Jean Koechlin

Numeri 4:34-49

Prima numărătoare a leviţilor din cap. 3 îi cuprinde pe toţi cei de sex masculin în vârstă de peste o lună. Al doilea recensământ îi socoteşte numai pe cei între treizeci şi cincizeci de ani. Domnul doreşte să-I oferim cei mai buni ani din viaţă. Nu se pune problema vârstei fizice, ci a maturităţii spirituale, rod al experienţei acumulate puţin câte puţin. Unui tânăr care va fi fost credincios „în foarte puţin”, la timpul potrivit, Domnul îi va putea încredinţa „mult” (Luca 16.10).

Sunt recunoscuţi opt mii cinci sute optzeci (8580) de leviţi cu vârsta potrivită pentru slujbă. În ce priveşte dimensiunile şi greutatea cortului, nimeni nu era supraîncărcat; ei se puteau înlocui unul pe altul. Atunci de ce Domnul este obligat să declare cu tristeţe că, pentru marele Său seceriş, dispune de puţini lucrători (Matei 9.37)? Vai! pentru că mulţi „nu şi-au pus umărul la lucrarea Domnului” (Neemia 3.5). Ce expresie umilitoare, care ar trebui să fie grăitoare pentru oricare dintre noi!
Leviţii „au fost număraţi … fiecare pentru slujba sa şi pentru lucrarea sa” (v. 49). Cuvintele „de purtat”, „lucrarea” (v. 28, 49) ne amintesc că acela care slujeşte Domnului şi poporului Său nu o poate face fără să simtă greutatea responsabilităţii spirituale sau fără să-l apese grija (2 Corinteni 11.28 nota k).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 aug. 2019

3 August 2019

Și a fost așa: după câteva zile, pârâul a secat … Și cuvântul Domnului a fost către el, zicând: „Ridică-te și du-te la Sarepta Sidonului și locuiește acolo, pentru că, iată, am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească”.

1 Împărați 17.7-9

Deși era singur și liniștit la pârâul Cherit, Ilie nu era lipsit de exercițiile adânci de suflet care decurg dintr-o viață trăită prin credință. Este adevărat că, în ascultare de porunca divină, corbii îi aduceau mâncare în fiecare zi, iar pârâul curgea neîntrerupt, însă Ilie ar fi putut uita că nuiaua judecății lovea țara.

Credința lui Ilie trebuia deci pusă în continuare la încercare. Copilul lui Dumnezeu trebuie să treacă prin școala lui Hristos, iar după ce, prin har, trece un test, este chemat să facă față altuia. Prin urmare era necesar ca sufletul profetului să fie pus la test, pentru a se vedea dacă era dependent de Cherit sau de Domnul. În consecință, „după câteva zile, pârâul a secat„.

Suntem întotdeauna, din cauza slăbiciunii cărnii, în pericolul de a ne sprijini credința pe împrejurări, iar când acestea sunt favorabile, credem că, de asemenea, credința noastră este puternică; și viceversa. Credința însă nu privește niciodată la împrejurări, ci privește direct la Dumnezeu și se preocupă doar cu El și cu promisiunile Lui. Așa au stat lucrurile cu Ilie. Conta mai puțin pentru el dacă pârâul continua să curgă sau nu, fiindcă Dumnezeu era izvorul lui, un izvor inepuizabil. Nicio secetă nu-L poate afecta pe Dumnezeu. Credința lui Ilie trebuia să se bazeze în continuare pe aceeași temelie sigură – „Am poruncit”. Ce binecuvântare conțin aceste cuvinte! Împrejurările se schimbă, lucrurile omenești eșuează, pâraiele seacă, însă Dumnezeu și Cuvântul Său rămân mereu: ieri, astăzi și pentru totdeauna.

C. H. Mackintosh

Dobândește înțelepciune, dobândește pricepere; nu uita cuvintele gurii mele și nu te abate de la ele. N-o părăsi, și ea te va păzi.

Proverbe 4.5,6

Stropi de înțelepciune

Nimeni nu este atât de mare, încât să nu poată da o mână de ajutor celorlalți! Doar oamenii nesiguri sunt trufași, sperând că imaginea pe care o promovează va fi acceptată de ceilalți.

Oamenii cu inimă largă și credință în Dumnezeu caută soluții, și nu laude; iubesc oamenii, și nu mulțumirile lor.

Prietenii se sfătuiesc reciproc și se ajută reciproc. Prietenii dăruiesc, se îngrijorează pentru celălalt și sunt întotdeauna gata să dea o mână de ajutor.

Lumea poate da naștere la necazuri în vreme de pace, însă Dumnezeu poate crea pace în necaz.

Dacă vrei să faci lucruri mari, trebuie să rămâi mic.

Ușor este să condamni pe cineva, dar greu este să te condamni singur.

Dacă nu pornești la drum, cu siguranță nu vei ajunge la țintă.

Cine încalcă o promisiune o va încălca și pe a doua.

Nu judeca în grabă, căci vei regreta repede!

Remediul nedreptăților suferite este uitarea.

coordonatori Bob & Debby Gass

NU DA VINA PE ALȚII (1) – Fundația SEER

„Fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși…” (Romani 14:12)

Ai văzut vreodată un aruncător de flăcări, măcar în vreun film? Acest lansator de foc este menit să-i distrugă pe oameni. Ei bine, acuzatorii fac exact același lucru. Când viața nu merge așa cum vor ei, în loc să-și asume responsabilitatea pentru deciziile și faptele lor, dau vina pe alții. Și de țapi ispășitori nu ducem lipsă! De exemplu: „Afacerea mea ar fi avut succes dacă banca mi-ar fi dat un împrumut mai mare. Am vrut să fac parte din echipa de slujire, dar soțul meu nu a agreat ideea” etc. Însă când vorbim despre învinovățirea altcuiva, Scriptura este foarte clară: „Fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu.”

Problema cu învinovățirea altora este că te împiedică să ai o atitudine constructivă și să mergi mai departe în viață. Așa cum psihologul Brenda Shoshanna remarca: „Fiecare persoană pe care dai vina se ține cu dinții de o părticică din puterea ta personală și din stima ta de sine. Asumarea responsabilității pentru ceea ce se întâmplă în viața ta este unul dintre lucrurile cele mai motivatoare pe care le poți face. Ai la îndemână noi alegeri. Mânia ta e tot mai mică. Vezi oamenii și evenimentele cu alți ochi.” Nu uita: responsabilitatea poate fi înțeleasă ca abilitatea de a da un răspuns sau iscusința de a răspunde și nu de a reacționa. Fără îndoială – te poți simți intimidat la gândul că trebuie să-ți iei viața în mâini, dar vei fi uimit de bucuria și libertatea pe care ți-o aduce. Vei face greșeli pe drum? Firește! Te vei împiedica oare și vei cădea? Desigur! Dar nimic nu se compară cu sentimentul umblării prin credință și cu noul pas pe care îl poți face cu ajutorul lui Dumnezeu.