Mana Zilnica

Mana Zilnica

31 Mai 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic … Tu îmi întinzi o masă înaintea vrăjmașilor mei; mi-ai uns capul cu untdelemn, paharul meu este plin de dă pe deasupra.
Iar Dumnezeul păcii, care L-a adus înapoi dintre morți prin sângele legământului etern pe Domnul nostru Isus, Păstorul cel mare al oilor, să vă desăvârșească în orice lucrare bună, ca să faceți voia Lui.
Psalmul 23.1,5; Evrei 13.20,21


Domnul Isus – Păstorul (2)

Psalmul 23 este doar pentru cei care pot cu adevărat spune: „Domnul este Păstorul meu”. El ni-L prezintă pe Păstorul cel mare, a Cărui moarte pe cruce a adus viața și pacea în această lume a morții și a întunericului. Acum El șade la dreapta lui Dumnezeu în cer. David, psalmistul plăcut al lui Israel, vorbește în mod anticipat despre bucuria Păstorului, care privește și pe pământ și vede oile Sale cele multe, luate dintre iudei și dintre națiuni, fiind rod al biruinței Sale. El Își iubește oile, iar Tatăl le iubește de asemenea. Pentru ele, El „a suferit crucea, disprețuind rușinea” (Evrei 12.2).

De pe tronul pe care este acum așezat, Păstorul cel mare, căruia I-a fost dată toată autoritatea, păzește, călăuzește și hrănește oile Sale. Ele Îl urmează, fiindcă Îi cunosc glasul și au deplină încredere în El. Cu multă îndrăzneală, ele pot spune: „Domnul este ajutorul meu și nu mă voi teme: ce-mi va face omul?” (Evrei 13.6).

Păstorul păzește oile de pericolele din afară și, de asemenea, Se îngrijește de starea lor spirituală. El Se asigură că au hrana potrivită, conducându-le în pășunile verzi ale Cuvântului. Odată săturate, ele se odihnesc și meditează la Păstorul minunat, a Cărui dragoste nu se schimbă niciodată. Dacă rătăcesc de la cale, El le restabilește. Toiagul și nuiaua Sa aduc mângâiere, călăuzire și îndreptare. Când ne gândim la tot ceea ce Păstorul cel mare ne oferă, cu siguranță că paharul nostru este plin și dă pe deasupra de laudă și recunoștință.

J. Redekop

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Însă, înainte de sărbătoarea Paștilor, Isus, știind că I-a sosit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl și, fiindcă iubea pe ai Săi, … i-a iubit până la capăt.
Ioan 13.1


Iubiți până la capăt

Scena cinei i-a descoperit lui Petru un nou aspect din caracterul Domnului Isus și al lucrării Sale, anume preoția Sa cu privire la comuniune. Pe muntele schimbării la față, ucenicul fusese deja introdus în chiar locul comuniunii și Îl auzise pe Tatăl exprimându-Și plăcerea pe care o avea în Fiul Său. Dar Petru urma să învețe ceea ce îi era necesar pentru a avea această comuniune, pentru a o menține sau pentru a reintra în ea dacă ar fi pierdut-o. Noi putem, ca și Petru, să ne bucurăm într-o oarecare măsură de relația noastră cu Dumnezeu, fără să avem o comuniune reală cu El. Comuniunea înseamnă a avea un gând comun cu Tatăl și cu Fiul. Domnul Isus exprima acest adevăr atunci când îi spunea lui Petru: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine”.

Avem noi, fără nicio rezervă, parte cu Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos în aprecierile Sale, în gândurile și în afecțiunile Sale? Avem noi, împreună cu Dumnezeu, aceeași judecată față de om, față de lume și față de păcat, aceeași gândire despre lucrarea Domnului Isus și despre valoarea sângelui Său? Avem noi afecțiuni similare cu cele pe care le are Fiul pentru Tatăl și cu cele pe care le are Tatăl pentru Fiul? Avem noi o bucurie comună cu Dumnezeu despre perfecțiunea lui Isus Hristos, o gândire comună cu Fiul despre Tatăl ceresc, pentru a-L glorifica, pentru a-I face bucurie, pentru a face voia Sa, pentru a ne încrede în El, pentru a ne bucura deplin de prezența Sa? Iată câteva întrebări al căror răspuns arată care este starea noastră față de Mântuitorul!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ÎȚI CONDUCE PAȘII – Fundația SEER

„Domnul întăreşte paşii omului…” (Psalmul 37:23)


Misiunea lui Ilie a fost să stea pe Muntele Carmel, să cheme foc din cer și să scape poporul de idolatrie. Însă el nu putea să-și împlinească chemarea decât pas cu pas. Așa lucrează Dumnezeu. Mai întâi, Dumnezeu l-a trimis la un izvor la Cherit (care înseamnă „legământ”). În anumite momente din călătoria ta spirituală, trebuie să descoperi că Dumnezeu este un Dumnezeu care face legăminte și un Dumnezeu care le respectă. El a secat în mod miraculos râul Iordan, a făcut să țâșnească apă din stâncă și a umplut un năvod gol cu pești – dovedind că atunci când face o promisiune, El o respectă. Când Dumnezeu l-a trimis pe Ilie la Cherit, El i-a zis: „am poruncit corbilor să te hrănească acolo.” (1 Împărați 17:4).

Dacă Ilie ar fi mers altundeva, Dumnezeu nu i-ar fi împlinit nevoile. De ce? Pentru că un legământ are două părți; când tu îți faci partea, Dumnezeu și-o face pe a Lui.

Apoi Dumnezeu l-a trimis pe Ilie la Sarepta, spunându-i: „Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.” (v. 9). Să ne gândim puțin: Dacă Dumnezeu a folosit o pasăre carnivoră și o văduvă săracă să-l hrănească pe Ilie, nu crezi că poate face așa ceva și pentru tine? Biblia spune: „Domnul întăreşte paşii omului.”

Așadar, iată întrebarea: Dacă crezi cu adevărat acest verset, de ce te plângi, de ce te îngrijorezi și de ce încerci să înțelegi totul, în loc să te încrezi în El? „Sarepta” înseamnă „locul topitoriei”, un loc unde se rafinează metalul. Dacă treci printr-o încercare de foc, bucură-te: Dumnezeu separă aurul de impuritățile din caracterul tău. Când ai trecut testul de la Cherit și Sarepta, vei fi gata pentru binecuvântarea de pe Muntele Carmel!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 35:1-19


Cortul era pe cale să fie construit. Cu această ocazie sunt enumerate pentru a doua oară diversele materiale folosite, pentru a ne aduce aminte că una este a cunoaşte şi alata este a face. În acest timp, înainte de începerea lucrului, este din nou pusă problema sabatului (v. 1-3). Înainte de a întreprinde o lucrare, oricare ar fi aceasta, este necesar să fi petrecut timp în prezenţa Domnului, să fi stat «jos» înaintea Lui, odihnindu-ne sufletul şi duhul în sentimentul dependenţei noastre. La picioarele Domnului Isus a învăţat Maria să slujească cu înţelepciune (Luca 10.39). Şi tot acolo a cunoscut momentul potrivit de a-şi aduce mirul (comp. cu v.8) pentru a-l răspândi pe picioarele Învăţătorului.

Remarcăm numărul variat de obiecte pe care trebuia să le aducă israeliţii, de la aur şi pietre preţioase, până la cârligele cortului şi frânghiile care susţineau edificiul (pentru a susţine adevărul). În această lungă listă, fiecare putea găsi ceva de adus. Şi voi, dragi prieteni care-L cunoaşteţi pe Domnul, puteţi contribui la zidirea Adunării. O slujbă făcută în mod discret, bucuria de a „face milostenie” (Romani 12.8) şi rugăciunile zilnice pentru mărturia creştină sunt la îndemâna oricui. Şi sunt plăcute Domnului.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: