Mana Zilnica

” …Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide.”
Luca 11.9

Despre rugăciune

Rugăciunea este o vorbire cu Dumnezeu. Este surprinzător că noi, niște oameni nesemnificativi pe micuța planetă Pământ, putem vorbi cu Dumnezeul cel atotputernic! Rugăciunea este înainte de toate o vorbire a inimii cu Dumnezeu. Așa cum discuțiile pe care le purtăm între noi și interlocutorul nostru nu rămân fără efect, tot așa și discuția cu Dumnezeu. Primul și foarte însemnatul efect este că rugăciunea ne schimbă.

Despre ce se poate vorbi prin rugăciune cu Dumnezeu? Putem să-i spunem totul liber și deschis. El nu ne pune nicio interdicție. Nu există teme pe care să nu le putem aminti înaintea Lui. Atât de bun este Dumnezeu!

Şi cum stau lucrurile cu ascultarea rugăciunilor noastre? Vorbirea noastră cu Dumnezeu constă din rugăminți și dorințe. Noi dorim să primim ceva de la El; dorim ca El să schimbe viața noastră și a altora înspre bine. Aici trebuie să fim pregătiți să primim răspunsuri foarte diferite.

Indiferent ce răspuns dă Dumnezeu, totdeauna răspunsul își are originea în dragostea Lui. Poate este de acord cu ceea ce îi prezentăm noi, se poate chiar să ne dea mai mult „decât cerem sau gândim noi”. Dar poate să fie și ca El să spună un Nu, pentru că ceea ce am cerut de la El ne poate fi spre rău nouă sau altora. Dumnezeu știe ce este bine pentru noi și El ne vrea numai binele. Câteodată ne ascultă rugăciunea într-un mod cu totul diferit decât ne-am imaginat noi. Dar ceva este sigur: Dumnezeu aude și mă înțelege. El nu mă trece cu vederea niciodată!

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNTĂREȘTE-ȚI CREDINȚA (1)

„Pentru că prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie” (Evrei 11:2)

Biblia spune: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Pentru că prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.” (v. 1-2). Eroii credinței enumerați în Evrei capitolul unsprezece erau departe de a fi perfecți.

Noe L-a crezut pe Dumnezeu, a construit arca și și-a salvat familia, dar când a coborât din arcă, s-a îmbătat.

Avraam a fost cunoscut drept „prietenul lui Dumnezeu” și cu toate acestea, el a mințit pentru a-și salva propria piele și a ajuns să pună în pericol siguranța soției sale. Când Dumnezeu i-a spus Sarei că va da naștere unui copil la vârsta de nouăzeci de ani, ea a râs – și probabil și tu ai fi făcut la fel.

Dar Iosif? El a fost rob și a ajuns să fie al doilea ca rang la cârma Egiptului.

Apoi o avem pe prostituata Rahav; noi nu am lăsa-o să cânte în corul bisericii și cu toate acestea Dumnezeu a inclus-o pe lista titanilor credinței.

Dar Iacov, care și-a înșelat fratele și l-a dezamăgit pe socrul său în domeniul afacerilor pentru a se îmbogăți? Tu ai face afaceri cu el?

Apoi regele David, al cărui comportament afemeiat l-a dus la crimă și la păcat.

Chiar și Ghedeon și Samuel, doi giganți spirituali, au crescut copii care s-au abătut de la cale din punct de vedere spiritual.

Fiecare dintre aceștia a fost la fel de uman precum suntem și noi. Au șovăit, au orbecăit și au avut momentele lor de eșec. Singura justificare a faimei lor este că au crezut în Dumnezeu, iar El le-a onorat credința – și El va face la fel pentru tine de fiecare dată când îți pui încrederea în El.

Volumul V de Jean Koechlin

Apocalipsa 6.1-17

Dacă uneori suntem uimiţi de severitatea judecăţilor lui Dumnezeu, aceasta este pentru că nu ştim să ne suim prin credinţă în cer. Aşteptând să glorificăm sfinţenia desăvârşită a lui Dumnezeu (cap. 4.8), contemplând în Mielul înjunghiat dragostea divină şi, în acelaşi timp, dispreţul omului răzvrătit faţă de această dragoste, putem înţelege cât de dreaptă, de meritată şi de necesară este judecata. Şi putem verifica astfel că nimic nu este făcut la întâmplare. Dumnezeu are sub control tot ceea ce se petrece pe pământ. Căile Lui în judecată sunt nu numai descrise anticipat în această carte simbolică (cap. 5.1), ci şi desfăşurate exact la momentul hotărât, când Mielul rupe pecetea. Deschiderea primelor patru peceţi este însoţită de apariţia a tot atâţia cavaleri. Ei reprezintă, respectiv, cucerirea teritorială, războiul civil, foametea şi calamităţile ucigătoare care se vor succeda pe pământ (comp. v. 8 cu Ezechiel 14.21). După ruperea celei de-a cincea peceţi apar o mulţime de martiri, care-L imploră pe Dumnezeul suveran să le facă dreptate. Iar ruperea celei de-a şasea peceţi este ca un răspuns la strigătul lor, sugerând o revoluţie cumplită; toate autorităţile sunt răsturnate.

Cât de străin sună alăturarea acestor cuvinte: „mânia Mielului” (v. 16; Psalmul 2.12)!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

10 dec. 2018

10 Decembrie 2018

Dar eu nu consider viața mea scumpă pentru mine, numai să-mi sfârșesc alergarea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, de a mărturisi evanghelia harului lui Dumnezeu. Fapte 20.24

Apostolul Pavel era la o răscruce în slujirea sa pentru Domnul. Călătorea spre Ierusalim, iar Dumnezeu îl înștiințase cu claritate că acolo îl așteptau lanțurile și închisoarea. Ce-am fi făcut noi în locul lui? Ar fi fost ușor să alegem un alt drum. Pavel nu căuta prigoana cu tot dinadinsul, iar cartea Fapte descrie câteva ocazii când, la vederea pericolului, el părăsise cetatea în care se afla sau evitase anumite situații.

Pentru Pavel însă, drumul ducea acum la Ierusalim, atras fiind de o putere mai mare decât teama de consecințe. El dorea să-și încheie alergarea și să-și împlinească lucrarea pe care o primise de la Domnul Isus. Aceasta înseamnă că el știa că exista un traseu marcat pentru el. În 1 Corinteni 9.24 vedem cum el descrie acel parcurs care conduce la o cunună care nu se poate veșteji. Un astfel de parcurs implică multă răbdare și efort, însă Pavel dorea să-l încheie – nu doar să ajungă la sfârșitul vieții sale, ci să treacă linia de sosire într-un fel care să-L onoreze pe Dumnezeu. A rătăci de la traseu, a devia de la slujirea pe care Dumnezeu i-o încredințase, însemna să abandoneze cursa și să disprețuiască premiul ei.

Prin urmare, este minunat să citim ceea ce Pavel a scris cam cu zece ani mai târziu. După ce a suferit temnița, o încercare de a fi asasinat, un naufragiu pe mare, o perioadă de detenție în Roma și după ce fusese pentru un timp eliberat, iar apoi din nou întemnițat, acum fiind sigur că-l aștepta moartea de martir, el poate spune: „Mi-am sfârșit alergarea” (2 Timotei 4.7). Unii își pot declara consacrarea în slujba Domnului la un moment dat, iar mai târziu să-și urmeze propria voință. Pavel însă, la fel ca Stăpânul său mai înainte (Ioan 17.4; 19.30), a putut să privească la parcursul său și să-l declare încheiat.

S Campbell

” …făcând pace prin sângele crucii Lui.”
Coloseni 1.20

Crucea

Cu ocazia vizitei mele în Australia am putut să observ într-o noapte senină crucea sudului. Această constelație a emisferei sudice se recunoaște deosebit de bine.

Deja în secolul al XV-lea, marinarii se orientau după această cruce pentru a găsi drumul pe mări. Cu toate că este relativ mică, se vede cel mai mult timp al anului. În acea noapte, crucea sudului a luminat așa de strălucitor, încât chiar eu am putut să o recunosc între toate celelalte stele.

Biblia ne relatează și ea despre o cruce – despre crucea Domnului Isus. Ea ne dă orientare pe calea înapoi spre Dumnezeu. Vestea ei este simplă și pe înțeles: Isus Hristos a murit la crucea de la Golgota, pentru ca oamenii pierduți să poată fi mântuiți și să găsească drumul spre inima de Tată a lui Dumnezeu. Așa citim în Cuvântul lui Dumnezeu: „Hristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3.18).

De aceea Fiul lui Dumnezeu ne invită: „Eu sunt Ușa.

Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit” (Ioan 10.9).

În afară de aceasta, El ne spune: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14.6).

Crucea lui Isus Hristos ne arată calea spre Dumnezeu. Am privit prin credință la această cruce?

coordonatori Bob & Debby Gass

NU-I UITA PE CEI CARE TE-AU AJUTAT!

„Căci mi-aţi trimis în Tesalonic, odată, şi chiar de două ori, ceva pentru nevoile mele” (Filipeni 4:16)

Charles Swindoll ne spune povestea copacului darnic: „Când băiatul era mic, obișnuia să se legene de crengile copacului, să mănânce mere din el și să doarmă la umbra lui. Dar pe măsură ce creștea, petrecea tot mai puțin timp cu copacul. „Haide să ne jucăm”, spunea copacul, dar tânărul era preocupat doar de bani. „Atunci ia-mi toate merele și vinde-le, i-a zis copacul. Tânărul așa a făcut și copacul a fost fericit. Bărbatul nu s-a reîntors o lungă perioadă de timp, dar copacul a zâmbit când într-o zi a venit la el. „Haide să ne jucăm!” Dar bărbatul, înaintat în vârstă și sătul de toate, a vrut să scape de toate. „Taie-mă! Ia-mi trunchiul, fă din el o barcă și apoi poți merge departe”, i-a zis copacul. Omul așa a făcut și copacul a fost fericit. Au trecut multe anotimpuri – și copacul a așteptat. În cele din urmă, omul s-a întors, prea bătrân ca să se mai joace, să mai alerge după avuții sau să mai străbată mările. „Mai am aici un ciot destul de trainic. Vino să te așezi și să-ți tragi sufletul”, a spus copacul. Omul așa a făcut și copacul a fost fericit.”

Swindoll continuă: „M-am uitat îndelung la foc, privind în urmă la viața mea, regăsindu-mă în această poveste a copacului și a băiatului. M-am identificat cu amândoi – și m-a durut. Câți copaci darnici au existat în viața mea? Câți oameni s-au dăruit pe ei înșiși pentru ca eu să pot crește, să-mi pot împlini idealurile și să pot găsi împlinire și mulțumire? Îți mulțumesc, Doamne, pentru fiecare.

În acea noapte m-am rugat, am plâns, am zâmbit, am fost fericit că Domnul m-a ajutat să fiu un om smerit și am fost mulțumitor că am putut reflecta la acest lucru. Pavel și-a adus aminte de cei care l-au ajutat – la fel trebuie să faci și tu.

Volumul V de Jean Koechlin

Apocalipsa 5.1-14

O întrebare ţine universul în suspensie: „Cine este vrednic să deschidă cartea şi să-i rupă peceţile?” (v. 2).

Altfel spus, cine va exercita judecata?

Numai Unul poate s-o facă: Acela care este fără păcat (comp. cu Ioan 8.7), învingând prin însăşi perfecţiunea Sa pe Satan şi lumea. Hristos este „Leul din seminţia lui Iuda” (v. 5), desemnat deja în Geneza 49.9, dar imediat după aceea El este văzut ca un Miel care pare înjunghiat. Pentru a triumfa asupra lui Satan şi a umple cerul de o mulţime de făpturi fericite şi recunoscătoare, a fost nevoie de crucea lui Isus. Şi sacrificiul Său este amintit inimilor tuturor sfinţilor în modul cel mai emoţionant.

În acest cer, unde totul vorbeşte despre putere şi despre măreţie, amintirea permanentă a umilinţei scumpului nostru Mântuitor este cel mai izbitor contrast. Smerenia Lui, blândeţea Lui, dependenţa Lui, răbdarea Lui, toate aceste perfecţiuni morale pe care le-a manifestat aici Isus nu vor înceta niciodată să fie vizibile, dându-ne pentru veşnicie măsura dragostei Lui.

Atunci, cântării celei noi intonate de sfinţii glorificaţi îi va răspunde ecoul universal al tuturor sferelor creaţiei.

Vrednic este Mielul

să primească puterea şi bogăţii

şi înţelepciune şi tărie şi onoare

şi glorie şi binecuvântare!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 dec. 2018

9 Decembrie 2018

Ocara mi-a frânt inima și sunt copleșit; și am așteptat compătimire, dar degeaba, și mângâietori, dar n-am găsit niciunul.
Psalmul 69.20

Toți cei care mă văd își bat joc de mine, își deschid gura, dau din cap: „Se încrede în Domnul, să-l scape, să-l salveze, pentru că Își găsește plăcerea în el!”.
Psalmul 22.7,8

Satan s-a împotrivit Domnului cu toată ura și puterea sa. După nașterea Lui, Satan a încercat să-L omoare. La începutul slujirii Sale publice, Satan L-a ispitit, după care și-a continuat atacurile atunci când Domnul era pe cruce. Vrăjmașii Lui au spus: „S-a încrezut în Dumnezeu; să-L elibereze acum, dacă Îl vrea pe El”. Domnul însă Și-a menținut încrederea în Dumnezeu. Domnul a fost lepădat de conducătorii religioși, de aceia care ar fi trebuit să fie primii care să-L recunoască și să-L primească. Ei însă au fost cei care au complotat împotriva Lui și L-au respins. Ei au fost cei care L-au batjocorit: „Pe alții i-a mântuit; pe Sine Însuși nu Se poate mântui”. Oamenii din popor, cei pe care îi slujise într-un mod atât de minunat, treceau, își clătinau capetele și spunea: „Tu, care dărâmi templul și îl zidești în trei zile, mântuiește-Te pe Tine Însuți!”. Cei puși în cârmuire L-au lepădat și ei. Pilat, Irod și soldații, cu toții L-au batjocorit. Soldații I-au pus o coroană de spini pe cap, au îngenuncheat înaintea Lui și au spus: „Dacă ești Împăratul iudeilor, mântuiește-Te pe Tine Însuți!”. Cei care erau răstigniți împreună cu El I-au zis: „Dacă ești Tu Hristosul, mântuiește-Te pe Tine Însuți și mântuiește-ne și pe noi!”. În timpul vieții, El nu a avut un loc unde să-Și plece capul, apoi a fost răstignit între cer și pământ. Omul nu L-a vrut. Mai mult însă, Dumnezeu Însuși L-a părăsit acolo – „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Prin toate acestea însă, Domnul Isus Și-a menținut încrederea deplină în Dumnezeu. Să nu ne pierdem nici noi încrederea în Dumnezeu, chiar și atunci când alții ne părăsesc sau ne dezamăgesc, fiindcă Dumnezeu este întotdeauna cu noi!

A Blok

„Uitați-vă dar cu luare-aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare față de Sine…”
Evrei 12.3

Marea împotrivire

Când privirea credinței noastre se apleacă asupra scrierilor sfinte, găsește la tot pasul Persoana măreață a Domnului Isus Hristos. Încă de la venirea Sa pe pământ, oamenii necredincioși L-au întâmpinat cu o mare împotrivire. Fiul lui Dumnezeu a venit să salveze creatura Sa, dar nu a fost primit. El a avut parte doar de împotrivire, dispreț, insulte, acuzații, scuipări, lovituri de bici, iar în final a fost pus pe cruce! Oamenii și conducătorii lor i-au întors rău pentru bine. Această primire îngrozitoare a fost o insultă nu numai pentru Domnul și Mântuitorul nostru, dar și pentru Dumnezeu care L-a trimis. În pilda din Marcu 12, proprietarul viei spunea: „Vor primi cu cinste pe fiul meu.”

Din nefericire însă, nu a fost așa. Domnul Isus a fost urât, respins, crucificat. Dar cu toată această împotrivire a oamenilor față de Sine, Mântuitorul nu S-a temut de mânia oamenilor, nici nu a căutat bunăvoința mulțimii. Domnul nu S-a ferit să spună adevărul din pricina vorbirii de rău. Iată pentru ce toate cuvintele și lucrările Domnului au purtat pecetea înălțimii șia tăriei Sale sfinte!

Pe acest adorabil Mântuitor să-L privim în lucrarea Sa de ascultare, de cinstire a Tatălui ceresc, de mântuire a oamenilor pierduți în păcat și fărădelege! Domnul Isus Hristos este Unic în toată lucrarea Sa și Lui i se cuvine toată lauda și închinarea noastră.

coordonatori Bob & Debby Gass

UNDE LOCUIEȘTI TU ÎN PREZENT?

„Iar a Celui ce … poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, … să fie
slava … în vecii vecilor!” (Efeseni 3:20-21)

Călătoria poporului Israel din Egipt înspre Țara promisă ilustrează trei locuri în care poți alege să trăiești:

1) Locul unde nu-i îndeajuns sau suficient. Ca robi ai Egiptului, ei au fost obligați să depindă întru totul de faraon. Atunci când trebuie să depinzi de oricine, dar nu de Dumnezeu, nu ești cu adevărat liber. Până nu înțelegi că Dumnezeu este Cel care îți poartă de grijă, vei trăi cu mentalitatea că nu ai destul. Ilie se afla pe malul unui râu în toiul foametei și corbii i-au adus carne în fiecare zi. Apoi, într-o zi, corbii nu au mai venit, iar râulețul a secat. De ce? Dumnezeu a secat un izvor temporar pentru a-l readuce pe Ilie la adevăratul izvor. Să pricepem un lucru: indiferent care este persoana sau lucrul pe care Dumnezeu îl folosește Dumnezeu este sursa ta. El este numit „Iehova Jireh”, care înseamnă „Domnul va purta de grijă.”

2) Locul suficienței. În pustie, Israelul avea mană suficientă pentru o singură zi. Nu e distractiv să te zbați pentru supraviețuire. Dar apreciem lucrul pentru care ne zbatem și învățăm să ne încredem mai mult în Dumnezeu. În plus, după ce treci prin astfel de perioade, în noi se formează tenacitatea de a merge înainte spre lucruri mai bune.

3) Locul abundenței Planul lui Dumnezeu pentru Israel a fost „o ţară … unde nu vei duce lipsă de nimic.” (Deuteronom 8:9). Și scopul Său pentru tine este să duci o viață din abundență în toate domeniile ei (2 Corinteni 9:8). Oare lucrul acesta se întâmplă pentru a agonisi? Nu, ci pentru a-i binecuvânta pe alții și a-ți duce la îndeplinire misiunea vieții. Așa că ia în considerare acest verset: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava.” Amin?

Volumul V de Jean Koechlin

Apocalipsa 4.1-11

Aici începe cea de-a treia parte a cărţii, anunţată în capitolul 1.19. Bineînţeles, toate detaliile viziunii sunt de înţeles într-un sens simbolic. În mod sigur, în cer nu vom vedea niciun tron material; acesta este, simplu, marca guvernării imperiale. Totuşi, interpretarea acestor simboluri nu este nicidecum lăsată în seama imaginaţiei noastre; ne este dată chiar în Biblie, în alte pasaje.

Pentru a contempla aceste lucruri care „trebuie să aibă loc” curând (după ce Biserica va fi răpită), apostolul este invitat să se suie în cer. Şi creştinul trebuie întotdeauna să privească evenimentele de pe pământ dintr-o poziţie cerească, pentru a le vedea în adevărata lor perspectivă, avându-L pe Hristos în centru.

Potrivit promisiunii făcute Filadelfiei, răscumpăraţii Domnului vor fi feriţi de ceasul încercării. Atunci când încercarea vine peste lume (cap. 6), pe răscumpăraţi îi vedem deja strânşi în glorie. Ei sunt reprezentaţi prin cei douăzeci şi patru de bătrâni care se prosternează aruncându-şi cununile înaintea tronului. Ei Îl celebrează pe Dumnezeul Creator, iar în capitolul 5 îl vor adora pe Dumnezeul Răscumpărător.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 dec. 2018

8 Decembrie 2018

De trei ori pe an, toată partea bărbătească a ta să se înfățișeze înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege: la sărbătoarea Azimelor și la sărbătoarea Săptămânilor și la sărbătoarea Corturilor; și ei să nu se înfățișeze înaintea Domnului cu mâna goală: fiecare potrivit darului mâinii sale, după binecuvântarea Domnului Dumnezeului tău, pe care ți-o va da.
Deuteronom 16.16,17

Fiecare să dea după cum s-a hotărât în inimă, nu cu părere de rău sau de nevoie, pentru că „Dumnezeu îl iubește pe acela care dă bucuros”.
2 Corinteni 9.7

Dăruirea noastră pentru Domnul este intim legată de închinarea noastră și aduce multă binecuvântare. Avraam, în Geneza 14.20, i-a dat zeciuială din prada de război lui Melhisedec, un simbol al Domnului Isus. Israeliții trebuiau să dea zeciuială din bunurile lor pentru sprijinul leviților și al celor săraci. Pe lângă această cerință, Dumnezeu aștepta ca ei să-I dăruiască în timpul sărbătorilor din belșugul cu care El îi binecuvântase.

Cum să nu dorim noi să-I dăruim lui Dumnezeu din ceea ce El ne-a dat din abundență? El L-a dat pe singurul Său Fiu să moară pentru noi! Acum, cu credincioșie, ne oferă resursele necesare în fiecare zi. El ne dă toate lucrurile din belșug ca să ne bucurăm de ele. Cu siguranță, singurul răspuns potrivit din partea noastră este să-I mulțumim, să ne închinăm Lui, să-L lăudăm și să-I dăruim, la rândul nostru, din ceea ce El ne dăruiește cu o mână atât de largă. „Nu uitați de binefacere și de dărnicie, pentru că astfel de jertfe Îi plac lui Dumnezeu” (Evrei 13.16).

Într-adevăr, El consideră ceea ce Îi dăruim ca „un parfum de bună mireasmă, o jertfă primită, plăcută lui Dumnezeu” (Filipeni 4.18). Domnul Isus Însuși a spus: „Este mai ferice să dai decât să primești” (Fapte 20.35). Iar ceea ce Îi dăruim Domnului nu este pierdut, ci este o investiție sigură. „Și Dumnezeu poate să facă să prisosească orice har către voi, pentru ca, având întotdeauna toată îndestularea în orice, să prisosiți în orice lucrare bună” (2 Corinteni 9.8).

E P Vedder, Jr

„El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea. Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile…”
Coloseni 1.15,16

Pocăința unui ofițer

Tot citind am descoperit un gând nou: Isus Hristos este în final totuși Dumnezeu! Nu știam ce să cred și cum să mă lămuresc. Atunci m-am întrebat: „Oare n-ar trebui să te rogi?” La gândul acesta, ceva a răspuns în mine: „Dar eu nici măcar nu cred în vreun Dumnezeu, cum pot să mă rog?” Am spus în sinea mea: „Totuși, pot să încerc. Nu mă vede nimeni care să poată să râdă de mine!” Şi m-am rugat: „O, Dumnezeule, dacă ești acolo sus, atunci arată-mi adevărul!” Aceasta a fost prima mea rugăciune. Apoi am citit mai departe în Evanghelia după Ioan; Dumnezeu mi-a ascultat rugăciunea și m-a luminat prin razele dragostei Sale la citirea Cuvântului Său. Trebuia să spun întruna: „Niciun om nu poate gândi, simți, vorbi și proceda astfel.” În lumina Mântuitorului am văzut lumina și mărturisirea a venit din inima mea:

„Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești Împăratul lui Israel, Tu ești Mielul lui Dumnezeu, care a purtat pe cruce și păcatele mele.” Eram nespus de fericit; deoarece Isus era Dumnezeu, El a plătit și astfel Şi-a răscumpărat din belșug creația prin sângele Lui și în același timp și pe mine; și păcatele mele au fost plătite pe Golgota. Am mulțumit, am iubit, am lăudat și eram fericit în dragostea Domnului și Mântuitorului meu, răscumpărat din teama și groaza morții. Numai aceasta regret, că am găsit așa de târziu singurul lucru vrednic de dorit pe pământ și că nu i-am slujit cu și mai multă credincioșie de când Îl cunosc pe acest Salvator.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ FACI FAȚĂ ATACURILOR DE PANICĂ

„Nu te teme nici de spaimă năpraznică” (Proverbe 3:25)

În Biblie, atacurile de panică sunt denumite „spaimă năprasnică.” Nu poți respira, palmele îți transpiră, pieptul ți se umflă și te simți slăbit. Dacă ai experimentat vreodată un atac de panică, vei recunoaște aceste simptome. Doctorii estimează că în lumea noastră contaminată de stres, cam o treime dintre noi experimentează cel puțin un atac de panică pe an.

Dacă te numeri printre ei, iată câteva lucruri pe care le poți face pentru a te ajuta singur:

1) Respiră adânc. Panica te face să respiri în reprize scurte și superficiale, în timp ce respirația adâncă te ajută să te calmezi și să te relaxezi. Așadar, când începi să te simți copleșit, oprește te și rostește numele lui Isus. Încearcă; funcționează!

2) Vorbește cu tine însuți. Spune: „Harul Meu îţi este de ajuns” (vezi 2 Corinteni 12:9). Dacă răspunzi cu și mai multă panică, vei ajunge să ai un necaz dublu. Poate la început ți se va părea dificil să îți permiți să simți panica fără să reacționezi, dar lucrul acesta te va ajuta să rupi cercul și să preiei controlul asupra gândirii tale.

3) Fă lucruri care să te calmeze. Poate este ultimul lucru pe care l-ai face, pentru că atacurile de panică te fac să ai fără să vrei gânduri care îți alimentează teama. Așadar, stai o clipă și rostește o rugăciune, spune un verset, ascultă muzică inspirațională sau vorbește cu un prieten.

Dacă atacurile tale de panică continuă, nu este o rușine să primești ajutor profesional. La urma urmelor, Dumnezeu este cel care dă doctorilor competența și abilitatea de a interveni. Iată un verset pe care ar trebui să-l scrii și pe care să-l ai la îndemână: „Când te vei culca, vei fi fără teamă, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce. Nu te teme nici de spaimă năprasnică … căci Domnul va fi nădejdea ta, şi El îţi va păzi piciorul de cădere.” (Proverbe 3:24-26).

Volumul V de Jean Koechlin

Apocalipsa 3.14-22

Un ultim stadiu caracterizează creştinătatea. Trăsăturile sale pot fi recunoscute astăzi: mulţumirea de sine, lipsă de ardoare, indiferenţă, pretenţii religioase de a poseda tot, de a cunoaşte tot (Deuteronom 8.17; Osea 12.9). „N-am nevoie de nimic” (v. 17): este ceea ce par a spune şi creştinii care neglijează rugăciunea. În Laodiceea lipsesc trei lucruri esenţiale: aurul – dreptatea adevărată, după gândul lui Dumnezeu; veşmintele albe – mărturia practică decurgând din cea dinainte; alifie pentru ochi (v. 18) – discernământul pe care-l dă Duhul Sfânt.

Nu este însă prea târziu pentru cel care are urechi de auzit! Domnul dă succesiv: un sfat ca fiecare să se grăbească să cumpere de la El tot ce-i lipseşte (comp. cu Matei 25.3); o încurajare – cei iubiţi de Hristos sunt mustraţi şi pedepsiţi; un îndemn – să fie cu râvnă, să se pocăiască; şi o promisiune de nepreţuit, cea din versetul 20. Pe aceia care Îl vor primi în inima lor, Isus, la rândul Lui, îi va primi în cer, pe tronul Său (v. 21).

Dragi prieteni, acesta este sfârşitul istoriei Bisericii pe pământ. Oricât de mare ar fi însă căderea, prezenţa Domnului încă mai poate fi experimentată. Ea face inima să ardă de o bucurie inexprimabilă, cum au încercat-o doi dintre ucenici într-o seară de neuitat, atunci când Isus intrase să rămână cu ei (Luca 24.29).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 dec. 2018

7 Decembrie 2018

Fraților, chiar dacă va fi căzut un om în vreo greșeală, voi, cei spirituali, îndreptați pe unul ca acesta cu duhul blândeții, fiind atent la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu.
Galateni 6.1

Apostolul le spune fraților care doresc să se implice în lucrarea de restabilire a celor căzuți că trebuie să acționeze cu duhul blândeții. Fără blândețe nu se poate face o lucrare de restabilire. Un duh aspru și legalist nu va putea restabili pe nimeni, ci doar îi va îndepărta și mai mult pe cei căzuți. Din nefericire, am auzit pe mulți creștini căzuți care au strigat cu lacrimi: „M-au îndepărtat!”. Câtă nevoie avem de frați care să aibă un adevărat duh de păstorire!

Necesitatea unui duh de blândețe este importantă și din punctul de vedere exprimat apoi de apostol: „Fiind atent la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu”. Remarcați aici schimbarea de la plural la singular! Sunt pândit mereu de pericolul de a uita că sunt la fel de predispus căderii ca și fratele meu. Prin urmare, este nevoie să fiu atent la mine însumi. Mai bine să nu merg la un frate căzut, decât să fac acest lucru cu un alt fel de duh decât cel al blândeții, iar apoi să fiu eu însumi pus la încercare în același fel.

Sunt adunări care cred că cei care au fost dați afară de la masa Domnului sunt prin aceasta mărturii cu privire la puritatea și la sfințenia adunării. Nu, lucrurile nu stau așa! Ei pot fi mărturii cu privire la lipsa de spiritualitate a celor din adunare și trebuie restabiliți și aduși înapoi. Ne aducem aminte ce le-a scris Pavel corintenilor. Mai întâi le-a cerut să-l dea afară pe cel care căzuse în păcat (1 Corinteni 5.13). Ei au ascultat, iar cel căzut, după aceea, s-a pocăit și era în pericol de a fi doborât de întristare. Prin urmare, apostolul s-a grăbit să le scrie să-l primească înapoi (2 Corinteni 2.7). Avem nevoie de inimi pline de dragoste pentru oile rătăcite ale lui Hristos!

G C Willis

„Da, El este stânca și ajutorul meu, turnul meu de scăpare: nicidecumeste stânca puterii mele…”
Psalmul 62.6,7

Pocăința unui ofițer

Un fost ofițer rus a povestit: Am fost un adevărat tăgăduitor al lui Dumnezeu. Preotul meu mi-a spus să mă rog. Am răspuns: „Cum pot să mă rog, domnule preot, când eu nici măcar nu cred în vreun Dumnezeu!”

„Da, dar un alt sfat nu am să vă dau!” „Atunci este inutil că am vorbit cu dumneavoastră despre aceste lucruri!” Când am ajuns acasă seara târziu, am găsit pe masa mea un pachet cu cărți pe care mi le-a trimis librarul din oraș. Printre cărți am găsit una care trata filozofic, dar necreștinește întrebarea: De ce trăim? Răspunsul era: Pentru a practica dragostea. Aceasta a fost și părerea celor mai nobili bărbați din toate timpurile, ca Socrate și chiar Isus. În carte se spunea că acesta ar fi fost doar un om, în orice caz unul foarte nobil. Aceasta mi-a plăcut, am citit toată noaptea din carte. Acolo era mult vorba despre nobilul Isus, care a fost și a gândit și a vorbit atât de plin de dragoste și a suferit liniștit nedreptatea. Şi am citit și am tot citit cu interes crescând.

În acea noapte L-am îndrăgit pe Isus, așa cum un contemporan al Domnului trebuie să se fi simțit atras de El, dar care n-a știut nici el că Acela era Dumnezeu din veșnicie și Domnul slavei. Doream să știu mai mult despre acest Isus. Astfel am început să citesc Evangheliile. Când am citit despre cuvintele și faptele, despre umblarea acestui Isus, atunci Mântuitorul Isus a crescut în ochii mei; a crescut tot mai mult, mi s-a părut supraomenesc în dragostea Lui, în putere și în adevăr.

coordonatori Bob & Debby Gass

ȘAPTE SECUNDE (3)

„Eu sunt Păstorul cel Bun” (Ioan 10:11)

Nu vei avea parte de o a doua șansă în ceea ce privește impresia pe care o lași la început. Poate mesajul tău este minunat și foarte util pentru ascultătorul tău, dar privirea de pe chipul tău îi poate respinge pe oameni înainte de a-ți deschide gura. Ai observat cât de multe persoane au amintiri neplăcute ale faptului că au crescut în biserică? Ei își amintesc de oameni încruntați, duri și ciudați care condamnau lumea în ansamblul ei. Ce deserviciu i-au făcut lui Dumnezeu! Odată, o fetiță a văzut un catâr privind peste gard la ei în curte.

Mângâindu-l pe cap, i-a spus: „Este în regulă, te înțeleg, mătușa mea este și ea religioasă!” Domnul Isus a spus: „Eu sunt Păstorul cel Bun.” Cuvântul „bun” vine de la cuvântul grecesc kelos, care înseamnă „care cucerește” (atrăgător, plăcut, angajat). Atitudinea Domnului Isus i-a câștigat pe oameni de fiecare dată!

Ceea ce spunem noi explică 7% din ceea ce cred oamenii. Modul în care o spunem explică 38%. Ceea ce văd ceilalți explică 55%. În mod uimitor, peste 90% din indiciile nonverbale pe care le emitem nu au nimic de-a face cu ceea ce spunem de fapt! Așadar, dacă ești de părere că mijlocul de comunicare se reduce doar la cuvinte, pierzi ideea esențială și este posibil să stabilești greu relații cu ceilalți. Un membru al cabinetului l-a rugat odată pe Abraham Lincoln să-i ofere un loc de muncă unui prieten de-al său. După ce l-a chemat la interviu, Lincoln l-a refuzat. Întrebat de ce, el a răspuns: „Pentru că nu mi-a plăcut privirea din ochii lui.” Membrul de la Casa Albă a protestat: „Nu e corect! Nimeni nu este responsabil pentru privirea din ochii săi.” Lincoln a răspuns: „Aici greșești. Toate persoanele peste patruzeci de ani sunt responsabile pentru privirea din ochii lor.”

Așadar, fii atent la ceea ce transmiți oamenilor prin expresia de pe chipul tău.

Volumul V de Jean Koechlin

Apocalipsa 3.1-13

Secolele au trecut. Din mijlocul Tiatirei, Dumnezeu trezeşte reforma, o puternică mişcare animată de Duhul Lui. Apoi declinul îşi face din nou lucrarea. Moartea spirituală invadează Biserica din Sardes. „Aminteşte-ţi, pocăieşte-te!” este ea îndemnată (v. 3; comp. cu cap. 2.5,16; 3.19). Cine este aici învingătorul? Cel care nu şi-a murdărit veşmintele. Cunoaştem noi acest fel de victorie pentru a rămâne curaţi? Învingătorul din Sardes va fi îmbrăcat în veşminte albe şi, spre deosebire de biserica lui, căreia îi mergea „numele că trăieşte”, numele său nu va fi niciodată şters din cartea vieţii.

Filadelfia (dragoste frăţească) este fiica „Trezirii” din secolul anterior (secolul 19). Ea este caracterizată de:

1. Puţină putere! Domnul însă ţine deschisă pentru ea uşa evangheliei.

2. Credinţă în Cuvântul Lui! El va fi credincios promisiunii „Eu vin curând”.

3. Ataşament pentru Numele Lui! Numele Lui cel nou va fi partea ei.

Dispreţul lumii? El va răspunde la aceasta prin aprobarea Sa publică: „Vor cunoaşte că Eu te-am iubit” (v. 9).

Noi suntem moştenitorii responsabili de mărturia Filadelfiei. Fie ca Domnul să ne ajute să manifestăm trăsăturile ei şi să nu pierdem cununa! Pentru că El va dovedi mai multă bucurie să dea această recompensă, decât învingătorul să o primească.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 dec. 2018

6 Decembrie 2018

Eu, Domnul, Te-am chemat în dreptate și-Ți voi sprijini mâna și Te voi păstra și Te voi da ca legământ al poporului, ca lumină a națiunilor.
Isaia 42.6

Pentru că Eu, Domnul Dumnezeul tău, îți voi ține mâna dreaptă, zicându-ți: „Nu te teme, Eu te voi ajuta”.
Isaia 41.13

În Isaia 42.1-7, Iahve vorbește Slujitorului Său, Domnului nostru Isus Hristos. În mijlocul acestor versete avem această afirmație remarcabilă: „Îți voi sprijini mâna”. Pentru a se ține de mână, două persoane trebuie să umble împreună. Aceasta ne aduce aminte de ceea ce se spune în Geneza 22.6: „Mergeau amândoi împreună”. Avem acolo o imagine a Tatălui și a Fiului – ce comuniune minunată a fost între Tatăl și Fiul Său, Domnul Isus Hristos, atunci când El a umblat aici pe acest pământ!

În Isaia 41.13 Îl vedem pe Iahve adresându-Se poporului Său. În mijlocul unei lumi pline de pericole, de încercări și de ispite, El le spune celor ai Săi că le va ține mâna dreaptă. Israel, ca națiune, a respins această ofertă, însă ea este încă valabilă pentru tine și pentru mine. Suntem gata să renunțăm la voința noastră pentru cea a Lui? Dacă El ne va ține de mână, nu vom putea umbla pe căile noastre, urmându-ne propria voință. Trebuie să umblăm împreună cu El. Să privim la exemplul perfect al Domnului Isus: „Am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 6.38). Dar ce minunate binecuvântări primim atunci când El ne ține de mână! „Nu te teme!”, ne spune El. Calea este plină de pericole și de încercări, însă nu trebuie să ne temem, dacă El ne ține de mână. El ne spune de asemenea că ne va ajuta. Cât de des simțim nevoia după înțelepciune și putere în împrejurările prin care trecem! Tatăl nostru este gata să ne ajute și să ne călăuzească în toate lucrurile pe care le avem de întâmpinat.

K Quartell

„Cine are o minte înțeleaptă își arată înțelepciunea când vorbește și mereu se văd învățături noi pe buzele lui.”
Proverbe 16.23

Sfaturi

Iubește-ți munca, oricât ar fi de simplă, căci ea este un bun sigur într-o lume nesigură.

Iartă repede! Iertarea înseamnă să nu insistăm pentru dreptatea noastră.

Ferește-te de drumurile ușoare! Ele duc totdeauna în jos.

Dacă vrei să cunoști caracterul cuiva, uită-te la felul în care tratează pe cei de la care nu poate câștiga ceva.

Nu critica Biblia, ci las-o pe ea să te judece.

Când alții te vorbesc de rău, trăiește frumos ca nimeni să nu-i creadă.

Nu fi numai bun, ci fii bun pentru ceva. Cel cu adevărat bun face binele fără să aștepte nimic în schimb.

Începe ziua cu un zâmbet. Pentru semenii tăio față veselă în fiecare zi este o nouă rază de soare.

Mergi mai departe atunci când toți așteaptă să renunți. Sfaturile sunt niște oglinzi necesare, în care ne putem vedea pe noi înșine.

coordonatori Bob & Debby Gass

ȘAPTE SECUNDE (2)

„Cine dintre voi este înţelept … să-şi arate … faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii!” (Iacov 3:13)

În primele șapte secunde, oamenii hotărăsc deseori dacă vor sau nu să audă ce ai de spus. Poate nu e corect – dar asta este realitatea. În cartea sa: „Cum să vorbim ca ceilalți să ne asculte”, experta în comunicare Sonya Hamlin spune că atunci când vorbim de auz și văz, simțul cel mai important și mai puternic este văzul. Ea scrie „Noi ne aducem aminte 85 până la 90% din ceea ce vedem, dar sub 15% din ce auzim. Nenumărați oameni au ratat oportunități de vânzare, au fost catastrofali la interviuri de angajare sau au fost refuzați ca parteneri ai unei întâlniri pentru că înfățișarea lor nu s-a potrivit cu așteptările cuiva.

Dacă ești înțelept, îți vei întreba familia și prietenii dacă ești predispus să afișezi semne nonverbale care atrag atenția și care mută concentrarea ascultătorului de pe ceea ce încerci să comunici.”

Un pastor spune: „Nu mi-am dat seama niciodată de cât de multe greșeli nonverbale făceam până când m-am văzut într-o înregistrare video. Acum mi-am format obiceiul de a mă urmări pe înregistrare pentru a determina nu numai ce am spus, ci și modul în care am spus-o. Banda video nu minte.” Marii actori pot povesti ceva fără să rostească vreun cuvânt, doar prin folosirea expresiilor faciale. Și, fie că ești sau nu conștient, tu redai un mesaj prin expresia de pe chipul tău.

Chiar și cei care se laudă că-și pot păstra o figură inexpresivă și că au abilitatea de-a nu-i lăsa pe ceilalți să știe ce gândesc cu adevărat, redau un mesaj nerostit al detașării. Lucrul acesta face ca legătura cu ceilalți să fie aproape imposibilă. Dacă chipul tău vorbește – și așa este de fapt – asigură-te că vei comunica ceea ce trebuie.

Volumul V de Jean Koechlin

Apocalipsa 2.11-29

În perioada Smirna, zece mari persecuţii colective nu reuşesc să pună capăt credinţei creştine. Dimpotrivă, „sângele martirilor a devenit sămânţa Bisericii”. Atunci Satan dă curs unei alte tactici.

Urmează Pergam (v. 13). Ceea ce n-a putut face violenţa va face favoarea autorităţilor. Sub domnia împăratului Constantin, în anul 312, adoptarea creştinismului ca religie de stat, eveniment pe care mulţi l-au considerat ca un mare succes al adevărului, a favorizat delăsarea, mondenitatea (alunecarea spre lumesc) şi introducerea învăţăturilor străine (v. 14, 15).

În Tiatira însă, biserică care ţine până la sfârşit, răul mai înaintează un pas. Sunt întunecimile evului mediu, comparat aici cu domnia sinistră a lui Ahab, pe care soţia lui, Izabela l-a împins să facă rău (1 Împăraţi 21.25). Biserica încetase să mai fie străină pe pământ. A vrut să domnească. Şi cunoaştem rolul politic pe care a dorit mereu să-l joace. Ei bine, dominaţia pe care această Biserică din Tiatira a căutat-o cu atâta aroganţă le este promisă acelora pe care ea i-a asuprit, i-a torturat, i-a ars pe ruguri, dar care sunt adevăraţii biruitori. Ei vor domni împreună cu Acela care vine ca Steaua de dimineaţă.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 dec. 2018

5 Decembrie 2018

Cum a fost în zilele lui Noe, tot astfel va fi și în zilele Fiului Omului.
Luca 17.26

Dacă aceste cuvinte ar fi doar păreri ale oamenilor, am putea să nu le luăm în seamă, însă, de vreme ce sunt cuvintele Fiului lui Dumnezeu, ele se vor împlini până la ultima literă. Să cercetăm deci cu atenție cum stăteau lucrurile în zilele lui Noe. Probabil că oamenii de atunci credeau că acele zile erau zile de un minunat progres, însă „pământul era plin de violență” (Geneza 6.11). Cum stau lucrurile astăzi? Peste tot auzim de fapte repetate de violență.

Dumnezeu i-a făcut cunoscut lui Noe intenția Sa de a distruge omul de pe fața pământului. Totuși, lumea mergea înainte cu ziditul, comerțul, plăcerile și păcatele ei – oamenii nu voiau să-L creadă pe Dumnezeu. La corabie se lucra zi de zi – o mărturie cu privire la judecata care avea să vină. Cu siguranță că nu exista nicio indicație despre venirea unui potop. De fapt, rațiunea omenească ar fi spus că acest lucru era imposibil. Cum, să distrugă Dumnezeu această lume frumoasă, care fusese întocmită nu demult? Mulți dintre înțelepții veacului poate că au spus: «Noe, ești complet greșit! Mai bine ai renunța la construcția acelei corăbii și la predicarea unor astfel de lucruri atât de ciudate. Mai bine trăiește-ți viața și nu mai fi atât de îngust! Tu crezi că toți sunt greșiți, în afară de tine?».

Potopul însă a venit și i-a nimicit pe toți. Orice suflet care nu s-a aflat în corabie cu Noe a pierit. Nu a mai fost nicio speranță pentru nimeni. Da, și așa va fi în zilele Fiului Omului. Cuvintele Sale se vor împlini cu siguranță. Va fi exact așa cum a fost deja, iar lumea va fi luată prin surprindere, exact ca în zilele lui Noe. Ești gata să-L întâlnești pe Domnul? Ești înăuntru cu Hristos, sau afară?

C Stanley

Aveți nevoie urgentă de Isus Hristos!

” …Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii.”
2 Corinteni 6.2

Şi dumneavoastră veți fi veșnic pierdut, dacă nu vă întoarceți la Dumnezeu și nu primiți iertarea păcatelor dumneavoastră prin Domnul Isus Hristos. EL a suferit și a murit și pentru dumneavoastră la crucea de la Golgota, pentru a vă împăca cu Dumnezeul sfânt și drept. Isus Hristos „a fost dat din pricina fărădelegilor noastre și a înviat din pricină că am fost socotiți neprihăniți” (Romani 4.25).

Nu așteptați mult timp! Aplecați-vă acum înaintea Lui și recunoașteți păcatele și greșelile dumneavoastră. EL vă va ierta și veți deveni foarte fericit. Urmați-L!

„Pocăiți-vă dar și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare” (Faptele Apostolilor 3.19).

„Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine și pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară” (Ioan 6.37).

Cuvântul lui Dumnezeu apelează astăzi foarte insistent către dumneavoastră:

” …Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2).

Acum mai aveți încă posibilitatea să vă întoarceți la Dumnezeu, de aceea faceți acest lucru imediat. Nu veți regreta niciodată! Vă rugăm ascultați: Isus Hristos, singurul Salvator adevărat, vă cheamă. La dumneavoastră se referă! „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28).

coordonatori Bob & Debby Gass

ȘAPTE SECUNDE (1)

„Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor” (Matei 5:16)

Domnul Isus a spus: „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” Când stai în întuneric, prima dată vezi lumina și apoi vezi purtătorul luminii, nu-i așa? Vechea zicală: „Prima impresie contează cel mai mult” este adevărată. Un expert în probleme de comunicare spune: „Avem la dispoziție doar șapte secunde pentru a lăsa o impresie corectă. De când ne facem apariția, emitem semnale verbale și nonverbale care determină modul în care ne văd ceilalți.

În afaceri, aceste șapte secunde cruciale pot hotărî dacă vom câștiga noul contract sau dacă vom finaliza negocierea cu succes. Te simți încrezător? Te simți în largul tău? Ești sincer? Te bucuri că te afli acolo? În acele prime șapte secunde, noi bombardăm audiența cu „indicii” subtile. Și fie că își dau seama, fie că nu, oamenii reacționează imediat la mimica, gesturile, postura și energia noastră. Ei reacționează la vocea noastră – la tonul ei și la înălțimea ei. Audiența, fie că este formată dintr-o persoană sau dintr-o sută, sesizează instinctiv motivele și atitudinile.”

Fie că ții prelegeri, vinzi produse, iei interviuri sau mergi la întâlnire, înfățișarea ta, atitudinea ta și felul în care îți faci apariția pot determina modul în care ești perceput. Oamenii pot spune multe în șapte secunde. Ei pot lua hotărârea să nu dorească să audă nimic din ce ai tu de spus sau pot fi uimiți de cât de atrași se simt de tine.

Henry Ward Beecher a spus: „Există persoane atât de luminoase, atât de geniale, atât de blânde și atât de plăcute încât simți în mod instinctiv că doar prezența lor îți produce plăcere iar apariția lor luminează parcă toată încăperea.”

Deci, fii o asemenea persoană!

Volumul V de Jean Koechlin

Apocalipsa 2.1-11

Aceste scrisori către cele şapte adunări din Asia descriu, în tot atâtea tablouri succesive, istoria creştinătăţii responsabile. Domnul Se prezintă fiecăreia dintre aceste biserici, face un inventar exact a ceea ce găseşte şi a ceea ce nu găseşte, dă îndemnuri şi promite răsplătirea Sa celui care învinge.

La Efes, aparent totul mergea cât se poate de bine (v. 2, 3). Domnul însă priveşte la inimă (Ieremia 2.2). Din nefericire, nu vede acolo răspunsul la propria Sa dragoste; El a încetat să mai ocupe acolo primul loc. Ori, dacă un râu este „tăiat” de la izvorul său, oamenii situaţi pe malurile râului la vărsare nu vor remarca imediat. Cât timp apa se scurge, malurile rămân tot verzi; şi, pentru câtva timp, se va putea vedea acolo aceeaşi animaţie.

Dragi prieteni, să ne întrebăm ce este nu cu zelul nostru, ci cu afecţiunile noastre faţă de Hristos. Pentru a frâna acest declin, Domnul cel credincios va recurge la un remediu ciudat: încercarea. Lasă frâu liber puterii lui Satan.

După Efes (binevoitor) urmează Smirna, care semnifică „amărăciune”. Aceasta a fost perioada martirilor sub cruzii împăraţi romani (în secolele 2 şi 3), când, în arene, înaintea fiarelor sălbatice, creştinii „Smirnei” au avut ocazia să-şi arate dragostea pentru Mântuitorul lor printr-o credincioşie până la moarte.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 dec. 2018

4 Decembrie 2018

Ochiul nu poate spune mâinii: „Nu am nevoie de tine”; sau, din nou, capul, picioarelor: „Nu am nevoie de voi”. Ba mai mult, mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt necesare.
1 Corinteni 12.21,22

Toate mădularele Trupului au nevoie unele de altele. Vedem acest lucru la trupul nostru omenesc. Dacă suferim pierderea – chiar și doar pentru un timp – a celui mai neînsemnat dintre mădularele noastre, ce disconfort și ce suferință este pentru întregul trup! La fel, Duhul lui Dumnezeu dorește să simțim nevoia după fiecare mădular al Trupului lui Hristos. Acest simțământ ar trebui să guverneze atitudinea noastră față de toți credincioșii. Nu putem fi independenți unii de alții, iar starea Adunării astăzi nu este altceva decât consecința neglijării acestui aspect. Binele nostru – binele tuturor, de fapt – stă în a recunoaște nevoia pe care o avem unii de alții, nu în a fi de acord să ne separăm de dragul de a nu ne tulbura reciproc atunci când avem idei diferite. Ceea ce a unit Dumnezeu – putem folosi acest verset și în cazul Trupului lui Hristos – omul să nu despartă! Nu putem fi îndeajuns de mulțumitori pentru faptul că unitatea Trupului nu poate fi distrusă, deși, din punct de vedere exterior, există atâta divizare. Totuși nu trebuie niciodată să uităm de responsabilitatea noastră și cu siguranță că am avea mai multă putere în mărturia noastră către sufletele care nu cunosc acest adevăr binecuvântat, dacă l-am aborda într-un duh potrivit, conștienți de faptul că fiecare credincios în parte este necesar pentru gloria Capului, pentru menținerea unității Trupului pe pământ și pentru binecuvântarea tuturor celorlalte mădulare. Așa cum se întâmplă cu membrii unei familii, care sunt întristați din cauză că unii dintre ei lipsesc din casă și care nu pot fi fericiți până când aceștia nu se întorc, tot așa ar trebui să ne simțim și noi, atunci când ne gândim la mulțimea de credincioși care rătăcesc încoace și încolo, fără să țină seama de responsabilitatea pe care o au față de celelalte mădulare din Trupul lui Hristos.

Fie ca acest adevăr să apese pe inimile tuturor sfinților cu o putere care să-i despartă de tot ceea ce se opune voii Domnului, aducându-i pe toți împreună pe terenul unității Trupului lui Hristos!

E Dennett

Aveți nevoie urgentă de Isus Hristos!

Oricine n-a fost găsit scris în Cartea vieții a fost aruncat în iazul de foc.”
Apocalipsa 20.15

Năzuiți după pace, bucurie și fericire. Dar rămâneți gol, nu găsiți împăcare adevărată. Neliniștea și teama nu vă duc spre o țintă.

Anunțurile despre spargeri, războaie, crize și catastrofe răspândesc tot mereu groaza. Frica permanentă de necunoscut, de ziua de mâine nu poate fi înlăturată.

Sfârșitul perioadei noastre de timp stă înaintea noastră. Domnul Isus Hristos va veni curând pentru a duce acasă, în patria cerească, pe toți oamenii care cred în EL și s-au lăsat salvați de El.

„Şi după ce Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce și vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiți și voi” (Ioan 14.3).

Veți fi și dumneavoastră acolo?

Noi trăim astăzi încă în timpul de har! Dar în curând vine ziua judecății pentru toți care L-au refuzat pe Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Aceștia vor primi osânda și vor fi în depărtare veșnică de Dumnezeu.

„Oricine n-a fost găsit scris în Cartea vieții a fost aruncat în iazul de foc” (Apocalipsa 20.15).

„Dar cât despre fricoși, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinători la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în iazul care arde cu foc și cu pucioasă, adică moartea a doua” (Apocalipsa 21.8).

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ FACI FAȚĂ DEPRESIEI

„Cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele” (Ieremia 15:16)

Chiar și oamenii din vremurile biblice sau confruntat cu depresia.

Ilie a spus: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul” (1 Împărați 19:4).

Iov a spus: „M-am dezgustat de viaţă” (Iov 10:1).

David a scris: „Îmi este mâhnit sufletul în mine” (Psalmul 42:6).

Când ai depresie clinică trebuie să cauți ajutor de specialitate. Însă depresia despre care vorbim noi aici, este aceea când motivația ta este secătuită, când dorința ta de a-L urma pe Dumnezeu a dispărut, când ai devenit acru în conversații, când ești orb față de binecuvântare, când ai un entuziasm forțat și când ești în ceață în ceea ce privește viitorul.

Iată câteva cauze posibile:

1) Păcatul. Păcatul este ca o piatră care ți-a intrat în pantof; nu ai liniște până n-o scoți afară. Nici o vacanță, nici o schimbare a locului de muncă sau a relațiilor și nici un doctor nu îl poate vindeca. Doar sângele Domnului Isus îl poate curăța (vezi 1 Ioan 1:7).

2) Lăcomia. Obsesia regelui Ahab de a pune mâna pe via lui Nabot l-a făcut nefericit și i-a afectat întreaga familie. (vezi 1 Împărați 21:4).

3) Comparațiile. Compararea ta constantă cu ceilalți te va deprima (vezi 2 Corinteni 10:12).

4) Vorbirea negativistă. „Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii” (Proverbe 18:21).

5) Oboseala. Domnul Isus și-a chemat ucenicii la o parte ca să se odihnească. De ce? Pentru că El a știut că atunci când se instalează oboseala, credința te părăsește (vezi Marcu 6:31).

6) Neiertarea. Când refuzi să ierți pe cineva, e ca și cum ai avea o pată pe cuget.

Așadar, care este remediul contra depresiei? Rugăciunea și citirea Scripturii. Ieremia, atunci când s-a luptat cu depresia, a scris: „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele.”

Volumul V de Jean Koechlin

Apocalipsa 1.12-20

Fiul Omului, care aici apare în atributele dreptăţii sfinte şi neînduplecate, să fie oare Isus cel umil din evanghelii, Mântuitorul nostru blând şi bun? Odinioară Ioan s-a plecat la pieptul Lui cu încredere (Ioan 13.25). Aici cade la picioarele Sale ca mort. Ce contrast!

Nu trebuie să uităm de această latură a gloriei lui Hristos: Tatăl I-a dat toată judecata Fiului (Ioan 5.22); şi această judecată trebuie să se exercite în viitor asupra celor care nu vor fi crezut (cap. 19 şi 20). Însă de acum, cât timp Biserica este pe pământ, El ia cunoştinţă de starea fiecăreia dintre adunările Lui de pe pământ (cele şapte sfeşnice de aur care trebuie să strălucească în absenţa Lui). Da, Domnul poate ierta totul. El a murit şi a înviat pentru a ne da iertarea şi viaţa (v. 18). Însă El nu poate trece nimic cu vederea. Ochii Lui sunt ca o flacără de foc; nimic nu-I scapă (cap. 2.18; 19.12).

Versetul 19 ne oferă planul general al cărţii:

1. lucrurile pe care le-ai văzut această apariţie solemnă a Domnului în glorie (cap. 1.12);

2. lucrurile care sunt istoria actuală a Bisericii în responsabilitate (capitolele 2 şi 3);

3. lucrurile care vor fi după acestea evenimentele profetice care se vor împlini după răpirea Bisericii (capitolele 4-22).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 dec. 2018

3 Decembrie 2018

Am luptat lupta cea bună.
2 Timotei 4.7

Pământul este plin de lupte și probabil că niciunele n-au fost mai înverșunate decât cele duse pe arena „Bisericii”. Ce tragică risipire a energiei, când frații au scos sabia împotriva altor frați, pentru chestiuni adesea nesemnificative, spre bucuria și folosul vrăjmașului lor comun!

Nu trebuie să credem însă că nu ar exista nimic vrednic pentru care să luptăm. Există o luptă pe care Scriptura o numește „lupta cea bună”. Apostolul a luptat o luptă bună, întrucât conflictele în care a fost implicat au fost pentru Dumnezeu și pentru adevărul Său, nu de natură egoistă; iar în această luptă el a folosit arme spirituale, nu carnale (2 Corinteni 10.3-6).

Pavel nu numai că a luptat o luptă bună, ci și-a dus și alergarea la bun sfârșit și a păzit credința. Fiindcă a păzit credința, el a putut-o înmâna intactă celor care aveau să-i urmeze. Credința creștină este marea țintă a atacurilor vrăjmașului. El ne atacă cu scopul de a produce pagubă credinței care ne-a fost dată o dată pentru totdeauna. Ștafeta credinței fusese în mâinile apostolului, iar el alergase partea sa din marea cursă și acum era gata să o înmâneze altuia, având siguranța că, în ziua arătării lui Hristos, avea să-i fie dăruită cununa dreptății – iar aceasta nu numai lui, ci și tuturor celor care, ca și el, și-au alergat partea de cursă având ochii ațintiți asupra liniei de sosire. Răsplata credincioșiei va fi văzută la arătarea lui Hristos, iar acel moment va fi iubit de cei care caută cu stăruință să-I fie plăcuți.

F B Hole

„Nu te teme când se îmbogățește cineva și când i se înmulțesc vistieriile casei, căci nu i-a nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se coboară după el.” Psalmul 49.16,17

Regretul lui Mazarin

Jules Mazarin a fost un cardinal, diplomat și politician italian; a ocupat și funcția de prim-ministru al Franței din anul 1642 până la moartea sa. Mazarin era un colecționar de artă și bijuterii, în special de diamante. Biblioteca lui Mazarin a stat la originea „Bibliotecii Mazarine” din Paris. Tinerețea lui Mazarin este puțin cunoscută datorită originilor sale modeste. Se spune că în ajunul morții sale, a cerut unui genealogist să-i inventeze un trecut glorios. Au fost studiate mai multe ipoteze, dar cardinalul a murit înainte de finalizarea cercetărilor. Cu puțin timp înainte de moartea lui Mazarin, nobilul Brenne l-a văzut pe acesta târându-se încă o dată prin galeria sa de artă. El murmura mereu: „Toate acestea trebuie să le părăsesc! Cât de mult m-a costat să le obțin! Cum aș putea să le părăsesc fără regret? Acolo unde voi merge, nu voi mai vedea nimic din acestea!”

Fie că este vorba de bogăție, fie că este vorba de onoare și putere, tot ceea ce ține de acest pământ va trebui și noi să părăsim cândva. De aceea Isus Hristos ne atenționează: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile și rugina și unde le sapă și le fură hoții; ci strângeți-vă comori în cer… Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6.19-21).

Întrebarea hotărâtoare este: De ce este legată inima noastră? Care este conținutul și ținta vieții noastre?

coordonatori Bob & Debby Gass

IMPORTANȚA AUTODISCIPLINEI

„Ca să deosebiţi lucrurile alese” (Filipeni 1:10)

Pentru a atinge un nivel mai ridicat de autodisciplină, ar trebui să faci următoarele lucruri:

1) Începe fiecare zi făcând mai întâi lucrurile dificile. Și când ți se distrage atenția, silește-te să te aduni și să le termini. De exemplu, fă-ți patul, strânge-ți hainele și spală vasele; nu face lucruri în plus pentru alții. Și nu începe mai multe proiecte în același timp; sentimentul că trebuie să termini ce ai început te va ajuta să crești în ceea ce privește autorespectul și autodisciplina.

2) Ia hotărârea de a fi punctual. Lipsa punctualității este un obicei greu de învins. Pentru a scăpa de el trebuie să fii dispus să-i pui denumirea corectă – un comportament nechibzuit și egoist.

3) Planifică-ți lucrurile dinainte. Lucrurile îți iau mai mult decât crezi, așa că nu aștepta până în ultima clipă și apoi să te grăbești neștiind pe ce să pui mâna. „Viața cu pistolul la tâmplă” îți poate da ulcere, pe când atunci când ai timp în plus, ești sănătos și ai pace în inimă.

4) Acceptă mustrarea celor dragi, fără să te superi și fără să te răzbuni. Până nu ești dispus să accepți mustrarea, nu vei fi calificat să-i mustri pe alții. Biblia spune: „înţelepciunea este cu cel ce ascultă sfaturile” (Proverbe 13:10), așa că dacă ești înțelept, vei accepta părerea celor dragi și vei căuta sfaturile lor.

Gandhi a spus cândva: „Există o limită a autoîngăduinței, dar nu există nici o limită a autoînfrânării.”

Roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să-ți înfrânezi gândurile, sentimentele, dorințele și manierele nepotrivite. Identifică domeniile din viața ta care sunt greu de gestionat, nu-ți mai găsi scuze, recunoaște adevărul chiar dacă doare și stabilește-ți câteva ținte pe care le poți atinge.

Cu alte cuvinte, învață „să deosebești lucrurile alese.”

Volumul V de Jean Koechlin

Apocalipsa 1.1-11

Apocalipsa este o carte dificilă. Şi totuşi, câte motive avem să nu neglijăm lectura ei!

1. Este „descoperirea lui Isus Hristos”, a scumpului nostru Mântuitor.

2. Această descoperire este făcută de El robilor Săi, printre care este fericit să se numere şi Ioan evanghelistul, exilat în insula Patmos.

3. Ne vorbeşte nu despre un viitor vag şi îndepărtat, ci despre lucruri care trebuie să aibă loc „în curând”.

4. De asemenea, să nu uităm că lectura serioasă a unei părţi din Scriptură este îndeajuns pentru a aduce binecuvântare sufletului nostru (v. 3), pentru că ea este Cuvântul lui Dumnezeu. Nu ni se cere să-l înţelegem complet, ci să-l păzim (Luca 11.28).

De vreme ce este vorba despre gloriile lui Isus, adorarea izbucneşte spontan.

„A Aceluia care ne iubeşte şi ne-a spălat” (v. 5). Să remarcăm timpurile verbelor: El ne iubeşte (prezent), dragostea Lui este mereu prezentă şi neschimbată. Dar ne-a spălat (trecut), este o lucrare împlinită, încheiată, desăvârşită. Să mai remarcăm şi ordinea acestor verbe: pentru că ne iubeşte, Hristos ne-a spălat de păcatele noastre. Din contră, trebuia să fim spălaţi, pentru a fi făcuţi de acum „o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeul nostru” (v. 6; cap. 5.10; 20.6b). Ceea ce a făcut din noi depăşeşte ce a făcut pentru noi.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 dec. 2018

2 Decembrie 2018

Mergi la frații Mei și spune-le: „Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru”.
Ioan 20.17

În ziua întâi a săptămânii, foarte devreme, Maria Magdalena a mers la mormântul în care Domnul Isus fusese pus în vinerea precedentă. Maria, împreună cu alte femei, merseseră, sâmbătă seara, să cumpere miresme pentru a le aduce a doua zi de dimineață la mormânt (Marcu 16.1,2). Ce surpriză să vadă că piatra de la intrarea mormântului fusese dată la o parte! Maria a alergat la Petru și la Ioan și le-a spus: „L-au luat pe Domnul din mormânt” (Ioan 20.2). Cei doi ucenici au alergat la mormânt, însă apoi s-au întors acasă. Maria totuși a rămas să vadă unde ar fi putut fi trupul Domnului, fiindcă nu înțelegea că El înviase. Însă, în acea dimineață, ea avea să fie prima persoană care s-a întâlnit cu Domnul înviat.

Înainte de această întâlnire, pe când le vorbea îngerilor despre El, ea L-a numit: „Domnul meu” (Ioan 20.13). Cu o săptămână în urmă, cu mult devotament și inteligență spirituală, Maria din Betania unsese trupul Domnului în vederea înmormântării Lui (Matei 26.12). Acum, Maria din Magdala venise să ungă trupul Domnului ei îngropat. Ce uimită a fost să-L descopere ca fiind Domnul ei înviat (Ioan 20.16). Perseverența și dragostea ei, deși nu însoțite de aceeași înțelegere spirituală ca a celeilalte Marii, au fost cu siguranță răsplătite.

Astăzi, Hristos ne face din cer cunoscut numele Tatălui, potrivit cu ceea ce El i-a spus Mariei în ziua învierii (versetul 17) – „Îți voi cânta laudele în mijlocul Adunării” (Evrei 2.12). Domnul nostru înviat și înălțat la cer conduce cântarea.

A E Bouter

„Eu sunt Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul.”
Apocalipsa 22.13

Isus Hristos

Evanghelia după Ioan începe după cum urmează: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.” Câteva versete mai departe se spune: „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi.” Acest Cuvânt este Fiul veșnic al lui Dumnezeu, care a devenit Om în urmă cu circa 2.000 ani, fără să înceteze să fie Dumnezeu. El a devenit Om ca noi, totuși fără păcat. El a trăit aici, a murit la cruce, a înviat după trei zile și S-a întors în cer.

La sfârșitul Bibliei, El vorbește despre Sine ca Acela care este veșnic și numește trei titluri pe care le are:

Eu sunt Alfa și Omega (prima și ultima literă a alfabetului grecesc). El este izvorul și conținutul oricărei descoperiri dumnezeiești, pe care le găsim în Biblie, Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Ca și Cuvânt, El este Unul care în Persoana Lui este descoperirea deplină a lui Dumnezeu.

Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă. El este Dumnezeul veșnic, care a fost înainte ca să fie chemat ceva în ființă. El este și Acela care are în orice privință ultimul cuvânt. La acest caracter se face deja aluzie în Isaia 44.6: „Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă, și afară de Mine, nu este alt Dumnezeu.”

Eu sunt Începutul și Sfârșitul. El este Creatorul, care a creat totul, dar care va desface de asemenea tot ce a lăsat să se înființeze, pentru a introduce un cer nou și un pământ nou.

coordonatori Bob & Debby Gass

CARE ÎȚI SUNT DARURILE?

„Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei,
să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui.” (Romani 12:6)

Pavel scrie: „Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa, şi noi, … suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui.” (v. 4-6). Dr John Maxwell ne recomandă să lucrăm acolo unde suntem cei mai buni 80% din timp, unde învățăm 15% din timp și unde suntem cei mai slabi 5% din timp. Așadar, care sunt darurile tale? Pentru a afla răspunsul la această întrebare, trebuie:

1) Să ai sentimentul siguranței. Dacă lași ca neliniștile tale să-ți fure ce ai mai bun în tine, vei deveni o persoană inflexibilă și reticentă față de schimbări. Și dacă nu te schimbi, nu crești.

2) Să ajungi să te cunoști. Stai și analizează-ți darurile, cere părerile altora și primește-le, dar fii totodată cinstit cu privire la ceea ce nu cunoști despre tine.

3) Să ai încredere în liderii tăi. Dacă nu poți avea încredere în cel pe care îl urmezi, atunci ar trebui să cauți pe cineva care îți inspiră încredere sau în caz contrar, alătură-te unei alte echipe.

4) Să vezi întregul tablou. Locul tău în orice echipă are rost numai în contextul întregului tablou. Dacă singurul tău motiv de a-ți găsi o nișă este câștigul propriu, această motivație greșită îți va fura exact bucuria, împlinirea și succesul pe care ți-l dorești.

5) Să contezi pe experiența pe care ai acumulat-o. Singurul mod în care poți să știi dacă ți-ai descoperit locul potrivit este să încerci lucruri noi, să-ți asumi riscuri, să înveți din greșelile și din succesele tale și să descoperi lucrul pentru care te-a înzestrat Dumnezeu.