Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “decembrie 29, 2018”

29 Decembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Aruncă-ți pâinea pe ape, pentru că după multe zile o vei găsi. Împarte la șapte și chiar la opt, pentru că nu știi ce rău va veni peste pământ. Dacă norii sunt plini de ploaie, se golesc pe pământ; și dacă un copac cade spre sud sau spre nord, în locul unde cade copacul, acolo va rămâne.
Eclesiastul 11.1-3

Dacă aruncăm în mod literal pâine pe apă, ne putem aștepta s-o găsim din nou? Cu siguranță că nu! Ar părea la fel de inutil să aruncăm pâinea vieții, evanghelia harului lui Dumnezeu, în lumea aceasta, care este ca o mare agitată. Totuși, o astfel de acțiune este departe de a fi inutilă. În 1 Corinteni 15.58 citim: „De aceea, frații mei preaiubiți, fiți tari, neclintiți, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului, știind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul”. Dacă oferim cu credincioșie evanghelia sufletelor, chiar dacă nu vedem rezultate prea curând, trebuie să știm că vor fi rezultate, fiindcă El a promis: „Tot așa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea: nu se va întoarce la Mine fără rod” (Isaia 55.11).

Prin urmare, „împarte la șapte și chiar la opt”. Șapte este un număr deplin, iar opt semnifică o măsură care dă pe dinafară. Acest lucru ne spune că trebuie să prisosim în lucrarea Domnului, nu doar dintr-un simțământ al datoriei, ci cu o bunăvoință a dragostei. Dacă inimile noastre sunt pline de Hristos, nu putem decât să oferim binecuvântare celorlalți, împărtășindu-le dragostea Lui și minunatul Său plan de mântuire.

În pasajul citat se mai spune: „Dacă un copac cade spre sud sau spre nord, în locul unde cade copacul, acolo va rămâne”. Toți oamenii vor fi loviți până la urmă de moarte, de aceea au nevoie de evanghelie înainte de acest moment solemn. Ei vor cădea într-o direcție sau alta, iar sfârșitul este fie raiul, fie iadul. „Cunoscând deci frica de Domnul, îi înduplecăm pe oameni” (2 Corinteni 5.11).

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Frica de Domnul este școala înțelepciunii și smerenia merge înaintea slavei.”
Proverbe 15.33

Ce am savurat?

Cu prilejul unei festivități, mai mulți colegi de școală s-au întâlnit la colegul lor care era profesor. Ca de obicei în astfel de ocazii, discuțiile au alunecat pe panta nemulțumirii față de viață. Profesorul i-a întrebat dacă doresc o cafea. Cum cei prezenți erau mulți, profesorul a adunat tot felul de cești care le avea prin casă și i-a servit pe fiecare. Când toți aveau în mâinile lor câte o ceașcă, profesorul le-a zis:

„Dacă observați bine, fiecare din voi ați pus cafeaua în ceștile cele mai prețioase aflate pe masă. Este normal să vreți ce este mai bun în viață, dar tocmai aici este sursa problemelor și a stresului pe care îl aveți zi de zi. Nu contează ce fel de ceașcă ați ales, cafeaua fiecăruia are același gust. Ceașca nu adaugă nicio calitate cafelei.”

Probabil, asemenea acelor oameni, am fost și noi ispitiți să alegem lucruri care par frumoase la exterior pe tot parcursul anului care se încheie foarte curând. Banii, casele, mașinile, poziția în societate… sunt asemenea ceștilor: doar ne ajută să trăim, dar nu sunt viața. Cei mai fericiți oameni nu sunt cei care au cele mai mari bogății. Cei mai fericiți oameni sunt cei care știu să se bucure de ceea ce au prin grija lui Dumnezeu. Respectul față de Dumnezeu face  parte  din  marea  școală  a  înțelepciunii.  În  această școală, fiecare poate savura bunătatea lui Dumnezeu arătată în creația Sa, dar mai ales în lucrarea Fiului Său.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FĂ DIN RUGĂCIUNE O PRIORITATE

„Noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.”
(Faptele Apostolilor 6:4)

În cartea sa: „Disciplinele unui om evlavios”, pastorul și autorul R. Kent Hughes spune: „Jay Sidlow Baxter a împărtășit odată o pagină din propriul său jurnal unui grup de pastori care aveau întrebări despre disciplina rugăciunii. El a început să povestească cum a intrat în lucrare hotărât să fie un adevărat om al rugăciunii. Cu toate acestea, la scurt timp după aceea, responsabilitățile tot mai mari, îndatoririle administrative și subterfugiile subtile ale vieții pastorale au început să elimine rugăciunea. În plus de asta, a început să se obișnuiască cu starea aceasta, căutându-și mereu scuze. Apoi, într-o dimineață, totul s-a agravat când s-a apropiat de biroul său de lucru și s-a uitat la ceas. Glasul Duhului îl chema să se roage. În același timp, o voce suavă îi spunea să fie practic, să răspundă la scrisori și să recunoască faptul că el nu este „genul de om spiritual” – că numai câțiva pot fi așa. „Acea ultimă remarcă, spune Baxter „m-a rănit ca lama unui pumnal. Nu puteam suporta gândul că este adevărat.” El a fost îngrozit de capacitatea sa de-a raționaliza foarte mult chiar fundamentul vitalității și puterii sale ministeriale.”

Să înțelegem un lucru: Minutele investite în rugăciune îți vor aduce o răsplată mai mare decât orele petrecute într-o activitate fără oprire. Apostolii Noului Testament au înțeles lucrul acesta. Pe măsură ce biserica a crescut și oamenii au devenit mai ocupați, ei au luat o hotărâre care le-a schimbat viața: „Noi vom stărui necurmat în rugăciune şi în propovăduirea Cuvântului.” Drept urmare, biserica a crescut tot mai mult.

Așadar, fă din rugăciune o prioritate!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Apocalipsa 21.9-27

După ce a întredeschis perdeaua din faţa stării veşnice (v. 1-8), Duhul face un pas în urmă, revenind la perioada domniei lui Hristos. Ne prezintă o cetate care nu este nicidecum Roma sau Babilonul, ci Ierusalimul sfânt, Mireasa, soţia Mielului. Toată această descriere este simbolică. Simţurile noastre de acum nu pot percepe, nici minţile noastre nu pot concepe cele care aparţin noii creaţii (1 Corinteni 13.12). De exemplu, cum să-i explici unui orb din naştere ce sunt culorile? Dumnezeu ia lucrurile cele mai frumoase şi mai rare de pe pământ: aurul, pietrele preţioase, pentru a ne face o idee despre ceea ce ne este pregătit în cer. Lumina ei şi zidurile de iaspis (v. 11, 18) ne spun despre manifestarea gloriilor lui Hristos în şi prin Biserică (cap. 4.3). Aceasta este iluminată de lumina care străluceşte în lampă: gloria lui Dumnezeu „concentrată” în Miel (v. 23). La rândul ei, cetatea sfântă răspândeşte această lumină divină spre folosul pământului milenial (v. 24). Este ceea ce sugerează Ioan 17.22: Eu le-am dat gloria pe care Mi-ai dat-o Tu. Eu în ei şi Tu în Mine; ca lumea să cunoască.

Şi cum ar putea intra vreun lucru întinat în locul unde locuieşte Domnul? (v. 27; citiţi 2 Corinteni 7.1).

28 Decembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

M-am luptat lupta cea bună, am terminat alergarea, am păzit credința.
2 Timotei 4.7

Pavel ajunsese la sfârșitul unei vieți lungi de sacrificiu pentru Domnul; el purta în trupul său semnele suferințelor sale. Într-un limbaj metaforic, menit să ofere inspirație, el îl prezintă pe creștin ca ostaș, ca atlet și ca agricultor, el însuși fiind un model și un exemplu al fiecărei categorii.

Ostașul: „M-am luptat lupta cea bună”. Pavel suferise multe privațiuni; nu se încurcase cu treburile vieții, ca să placă Celui care îl înrolase ca ostaș; purtase armura lui Dumnezeu în lupta „împotriva stăpânirilor, împotriva autorităților, împotriva stăpânitorilor lumii întunericului acestuia, împotriva puterilor spirituale ale răutății în cele cerești” (Efeseni 6.10-18). El luptase cu curaj, iar acum urma să-și primească decorația, însă nu înainte de a-l îndemna pe Timotei și pe noi să luptăm lupta cea bună a credinței.

Atletul: „Mi-am sfârșit alergarea”. Lungimea cursei olimpice era de șase sute de picioare grecești, aproximativ o optime de milă romană. Ea este o imagine a întregii curse creștine. Punctul de plecare este crucea, iar punctul de sosire este de a-L câștiga pe Hristos. Cursa creștină trebuie alergată cu răbdare și cu disciplină. „Astfel alergați, ca să câștigați!”, ne îndeamnă Pavel (1 Corinteni 9.24-27).

Agricultorul: „Am păzit credința”. Credința însumează toate lucrurile care vorbesc despre Hristos. Cum păzise Pavel credința? Nu învelind-o într-un ștergar și îngropând-o în pământ, ci folosind-o pentru zidirea sfinților. El a predicat-o fără teamă și fără să-i fie rușine. „Nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu”, le-a spus el bătrânilor din Efes. Pavel nu și-a considerat viața scumpă pentru sine, ci a dorit să-și încheie alergarea și slujba pe care o primise de la Domnul (Fapte 20.24).

R A Barnett


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privește viața și evlavia, prin cunoașterea Celui ce ne-a chemat prin slava și puterea Lui.”
2 Petru 1.3

Cadoul preţios

Credința în lucrarea de salvare a Mântuitorului nostru este un dar prețios, un har al lui Dumnezeu, cea mai mare bogăție sufletească. Pe întreg parcursul acestui an, în fiecare meditație zilnică, am putut observa acest mare adevăr. Cine a venit ca un păcătos la Mântuitorul și a recunoscut în fața Lui vinovăția, primește acest cadou prețios: credința mântuitoare. „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8.32).

Cât de prețioși suntem pentru Dumnezeu! Cât de mare a fost prețul plătit pe care Mântuitorul l-a dat! Acum, Dumnezeu dorește să dăruiască credinciosului, împreună cu Fiul Său, totul! Dumnezeu îmbracă pe cel care a crezut în Fiul Său cu haina dreptății veșnice. Dumnezeu a dăruit celui care și-a pus încrederea în El, toate cele privitoare la viață și evlavie prin cunoașterea Celui ce l-a chemat la slavă și putere. Apoi, credinciosul devine părtaș naturii divine prin lucrarea Mântuitorului. Aceasta nu se referă numai la iertarea păcatelor. Credinciosului i-a fost dăruită chiar viața Domnului Isus. Viața nouă este potrivită cerului. Pentru ca viața Mântuitorului să se vadă în mod practic în credincios, puterea dumnezeiască i-a dăruit totul pentru o umblare în credincioșie și evlavie. Un adevărat creștin va arăta că este ascultător Domnului său în umblarea sa de zi cu zi.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂ-I LUI DUMNEZEU CE AI TU MAI BUN!

„Vreau s-o cumpăr de la tine pe preţ din argint, şi nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, care să nu mă coste nimic” (2 Samuel 24:24)


În loc să creadă că Dumnezeu îi va da victoria asupra dușmanilor săi, David a hotărât din proprie inițiativă să-și numere soldații din armată pentru a vedea cât este de puternic. Dumnezeu a considerat lucrul acesta drept o insultă și poporul Israel a fost lovit de o ciumă care a șters de pe fața pământului șapte mii de oameni. Pentru a opri ciuma, David a fost înștiințat să facă următorul lucru: „Suie-te şi înalţă un altar Domnului în aria lui Aravna, Iebusitul.” (v. 18). Când Aravna și-a dat seama ce se întâmplă, i-a oferit lui David aria și boii fără plată. „Dar împăratul i-a zis lui Aravna: „Nu! vreau s-o cumpăr de la tine pe preţ din argint, şi nu voi aduce Domnului, Dumnezeului meu, arderi de tot, care să nu mă coste nimic.” Şi David a cumpărat aria şi boii cu cinzeci de sicli din argint. David a zidit acolo un altar Domnului, şi a adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Atunci Domnul a fost potolit faţă de ţară, şi a încetat urgia deasupra lui Israel.” (v. 24-25).

Cuvântul anglo-saxon pentru închinare este „worthship”,însemnând actul de atribuire al meritului sau a valorii unei persoane sau unui obiect. Care este ideea? Când vine vorba să-L slujim pe Dumnezeu, se poate, dar să nu ne coste! Dumnezeu știe că nu putem da toți aceeași sumă, însă ceea ce ne cere El nu este o dărnicie egală, ci sacrificiu egal!

Biblia spune: „Cinsteşte pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău” (Proverbe 3:9). Așadar, fie că te închini, fie că slujești sau dăruiești, asigură-te că-I dai lui Dumnezeu ce ai tu mai bun.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Apocalipsa 21.1-8

Pagina este întoarsă. Istoria primei creaţii a luat sfârşit. Începe veşnicia gloriei, în care Dumnezeu va fi „înconjurat de făpturi binecuvântate, aduse în stare să-L cunoască şi să-L înţeleagă în bucuria propriei fericiri, când timpul nu va mai fi” (J.N.D). Atunci marea (simbol al încurcăturii şi al separării popoarelor) va înceta să existe. Toţi răscumpăraţii vor fi ajuns în port, adică în cer. Dumnezeu însă nu ne descoperă câtuşi de puţin ce vom găsi acolo; ne spune mai degrabă, pentru mângâierea noastră, ce nu vom găsi deloc acolo: În această lume nouă, moartea va fi desfiinţată (1 Corinteni 15.26,54); nu va mai fi noapte, nici blestem (v. 25; cap 22.3,5); nici doliu, nici strigăt de durere, toate aceste consecinţe ale păcatului vor fi luat sfârşit, pentru că locuinţa lui Dumnezeu va fi pentru totdeauna cu oamenii (v. 4).

Şi cei care vor fi rămas afară? Partea lor va fi moartea a doua, întuneric, plânsetele remuşcărilor într-o eternă depărtare de faţa Dumnezeului sfânt. Acolo vor fi necredincioşii, dar de asemenea fricoşii: cei care niciodată nu vor fi vrut să se hotărască din toată inima pentru Hristos. Şi deopotrivă mincinoşii şi ipocriţii. Prietene, îngăduiţi-ne pentru ultima oară să vă punem această întrebare: Unde vei fi în eternitate?

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: