Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “ianuarie, 2019”

20 Ianuarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus deci, fiind obosit de călătorie, S-a așezat astfel lângă izvor.
Ioan 4.6

Obosit, înfometat și însetat, Isus a șezut lângă izvor. El, a Cărui putere ține planetele pe orbitele lor și a Cărui mână satură după dorință nevoia oricărei ființe, S-a așezat astfel la izvor, singur și așteptând. Da, așteptând, fiindcă la acel ceas venea o păcătoasă singuratică în acel loc, obosită, înfometată și însetată și ea, însă într-un alt sens, și era voia Tatălui Său ca El s-o întâlnească și s-o binecuvânteze acolo. Era singur, fiindcă îi trimisese pe ucenici să cumpere de mâncare, împiedicându-i astfel să fie martori, cu prezența lor lipsită de orice simpatie pentru o astfel de femeie, la convorbirea minunată care urma să aibă loc. Așa a lucrat El, în harul și în dragostea Sa față de ei.

El urma să Se descopere ca fiind Hristosul care venise în lume la acea păcătoasă singuratică, în acea zi. El era Domnul gloriei, infinit în sfințenia Lui; locuința Lui eternă era sânul Tatălui, însă venise aici și locuia printre noi ca să-L aducă pe Dumnezeu aproape de noi, care eram atât de departe de El. Lumea în care venise era plină de putreziciune morală și de mândrie dezgustătoare, iar El a văzut bine toată această stare și a simțit-o cu o sensibilitate sfântă, proprie naturii Sale. Venind pe pământ, El Și-a schimbat împrejurările, însă nu și natura. A rămas la fel de sfânt pe când umbla pe străzile gălăgioase și murdare ale lui Israel ca și atunci când ședea pe tronul Său glorios și întocmea lumile; și, din pricina acestei sfințenii a Lui care nu s-a schimbat niciodată, a fost El Omul durerilor, într-o lume plină de păcat.

Este imposibil să înțelegem sau să ilustrăm ceea ce a însemnat pentru El să vină, din mijlocul luminii pure, într-o lume a păcatului. Dragostea divină a fost aceea care L-a făcut să vină, o dragoste care trece dincolo de orice gând și de orice exprimare omenească; doar ea L-a adus aici pentru a-Și da viața ca răscumpărare pentru mulți. Iar acest lucru stârnește nu doar admirația, ci adorarea celor care au fost răscumpărați printr-un asemenea har.

J. T. Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

După câteva zile, El a intrat iar în Capernaum … Și Isus, văzându-le credința, a zis celui paralizat: „Copile, păcatele îți sunt iertate”. Marcu 2.1,5

Puterea și bunătatea Domnului

Încredințați de puterea și bunătatea Mântuitorului, niște oameni au adus la Isus un om paralizat. Neputând să se apropie din cauza mulțimii, ei au coborât patul bolnavului printr-o deschizătură făcută în acoperișul casei. Văzându-le credința, Domnul Isus i-a zis celui paralizat: „Păcatele îți sunt iertate”. Împotrivitorii Domnului, care nu cunoșteau Cine este și ce poate face El, au pus imediat întrebarea: „Cine poate să ierte păcatele, decât numai Dumnezeu?”. Ei nu știau, sau nu doreau să știe, că Isus Hristos este Dumnezeu arătat în trup și, de asemenea, că El poate să ierte păcatele.

Cine apelează cu credință la Mântuitorul găsește întotdeauna un răspuns la nevoile create de păcat. Trebuie numai să ai cunoștință despre propriile tale nevoi și să crezi în puterea și în bunătatea Domnului, care a părăsit slava cerească pentru a le izbăvi pe creaturile Sale de urmările păcatului.

Răspunsul Domnului ne face să înțelegem că toate relele sunt urmarea păcatului. Păcatul îl robește pe om. Gândirea firii omului se împotrivește lui Dumnezeu și Cuvântului Său. Izvorul răului este în fiecare dintre noi, căci este scris: „Toți au păcătuit”. Dar ce har minunat că Mântuitorul a adus vindecarea acolo unde s-a aflat răul, pentru ca omul, neputincios în a se izbăvi, să obțină, prin credință, o completă vindecare de boala păcatului, care face cele mai multe victime! Mântuitorul nostru nu S-a mărginit numai să-Și desfășoare puterea și bunătatea în folosul poporului, ci El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IUBEȘTE-ȚI BISERICA (3)

„Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut” (2 Corinteni 4:7)

Creștinii nu sunt perfecți! Iată de ce:

1) Pentru că suntem oameni. Deși cunoaște pe deplin cel mai înalt potențial al nostru și înclinațiile noastre cele mai de jos, Dumnezeu ne  iubește necondiționat. Biblia spune: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru  ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu şi nu de la noi.” Și încă ceva: de  fiecare dată când dai de o comoară, dai și de un vas pământesc. Vasul pământesc e doar un  vas de lut și când se sparge – e un vas spart! Lucrul acesta nu trebuie să te descurajeze; ar  trebui să-ți dea speranță și să te facă să spui: Dacă Dumnezeu poate folosi acel vechi vas  crăpat, El mă poate folosi și pe mine!”

2) Pentru că suntem goi din punct de vedere spiritual.  Există o zicală care spune așa: „Când cheltuielile depășesc venitul, cheltuielile de întreținere  îți aduc falimentul.” Li se întâmplă și acelora dintre noi care se cred puternici. În Vechiul  Testament, citim că David a rămas în cetate când trebuia să fie la război, împreună cu tot  Israelul. În loc să se roage pentru reușita în luptă a lui Ioab el se plimba pe acoperișul casei  și a văzut o femeie foarte frumoasă… Urmarea și consecințele acestui fapt au fost grave.  (Vezi 2 Samuel capitolele 11 și 12). Așadar, fii atent la viața ta spirituală și n-o lăsa să se  golească.

3) Pentru că am adormit din punct de vedere spiritual. În timp ce Samson dormea,  Dalila i-a tăiat părul în care stătea puterea lui și l-a dat în mâinile dușmanilor săi. În timp ce  slujitorii dormeau dușmanul a semănat neghină în lanul de grâu și recolta a fost compromisă.  Două lucruri la care trebuie să fii cu băgare de seamă sunt următoarele – păcatul și  neprihănirea. „Veniţi-vă în fire, cum se cuvine, şi nu păcătuiţi!” (1 Corinteni 15:34).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 12:9-20 13:1-4

Avraam a venit în ţara Canaan cu Lot, nepotul său. Aici apare însă foametea şi, fără a aştepta de această dată instrucţiuni divine, patriarhul coboară în Egipt. Să luăm aminte la ce duce lipsa de dependenţă: îşi reneagă soţia şi, prin această minciună, se pune într-o situaţie critică. Din această tristă pagină a istoriei lui învăţăm de ce este capabil cel mai credincios om atunci când părăseşte locul în care l-a aşezat Dumnezeu. El poate ajunge până acolo încât să nege relaţia lui cu Domnul. Petru a trăit şi el această dureroasă experienţă. Căutând tovărăşia vrăjmaşilor Stăpânului său, el a pierdut tot curajul de a-I mărturisi Numele (Matei 26.69 …).

Nu cumva şi noi, răscumpăraţii Domnului, ne ruşinăm uneori să spunem că-I aparţinem Lui? (comparaţi cu 2 Timotei 2.12,13).

Atitudinea sa echivocă, dezastruoasă pentru omul lui Dumnezeu, este ea oare cât de puţin profitabilă pentru lume? Nicidecum! Prezenţa Saraiei în palatul lui Faraon aduce doar urgii asupra lui şi asupra poporului său. După ce lumea i-a strigat: „pleacă!” (v. 19) cu totul altfel decât îi poruncise Domnul în v. 1, Avraam se întoarce în Canaan în locul de unde plecase. El regăseşte altarul, cu alte cuvinte, relaţia cu Dumnezeu, de care nu se putuse bucura în timpul şederii sale în Egipt.

19 Ianuarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Iată Robul Meu pe care-L sprijin, Alesul Meu în care sufletul Meu își găsește plăcerea. Am pus Duhul Meu peste El.

Isaia 42.1

 

Iată Robul Meu (2)

 

În Isaia 40–48, Dumnezeu i S-a adresat lui Israel în vederea idolatriei lor. Din vremea în care trăiau în Egipt, apoi în peregrinarea prin pustie și chiar aflați în țara promisă, idolatria fusese întotdeauna în inimile și în căile lor, după cum a mărturisit cu solemnitate Ștefan, înaintea mai-marilor lui Israel (Fapte 7). Necredincioșia lor și părăsirea Dumnezeului adevărat și viu, prin slujirea la idoli, au stat într-un contrast total cu viața Slujitorului adevărat al Său, care a fost complet diferită. Israel L-a înlocuit pe Dumnezeu cu idolii și s-a lăsat dus departe de El.

Când Domnul Isus a venit, El a luat locul lui Israel ca Slujitor și a împlinit planurile lui Dumnezeu cu privire la poporul Său. Slujind lui Dumnezeu cu o dragoste adevărată pentru El, Domnul Isus a fost, așa cum am spus, adevăratul Israel: „Robul Meu, Israel, în care mă voi glorifica” (Isaia 49.3). Poporul pământesc al lui Dumnezeu, Israel, fusese o viță adusă din Egipt (Psalmul 80.8) pentru a aduce rod pentru Dumnezeu, însă eșuase total în aceasta (Isaia 5.1,2). Apoi a venit Mesia, luând locul lui Israel, pentru a fi adevăratul Slujitor și adevărata Viță (Ioan 15.1-5).

În cele patru profeții ale sale bine cunoscute cu privire la acest Slujitor credincios și uimitor, Isaia folosește cuvântul „Slujitor” de șapte ori (42.1; 49.3,5,6; 50.10; 52.13; 53.11). Comentând asupra expresiei „Slujitorul Meu” în Isaia 52.13, Targum-ul aramaic a parafrazat textul biblic și a adăugat cuvântul „Mesia”, însă nu a mai făcut așa și în Isaia 53.11, deși acest verset vorbește și el în mod evident despre Mesia. Este clar că toate cele șapte referințe vorbesc despre Isus, Mesia. Alte pasaje din Isaia care folosesc cuvântul „slujitor” vorbesc despre Israel aflat în ruină sau, câteodată, despre o rămășiță din mijlocul lui. Mesia cel binecuvântat I-a slujit lui Dumnezeu cu cel mai adânc devotament, după care S-a dat pe Sine Însuși ca Jertfă supremă, lucru pe care nimeni nu l-a putut și nu-l va putea face vreodată.

A. E. Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Mulțumiți pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus pentru voi.

1 Tesaloniceni 5.18

 

Mulțumiți lui Dumnezeu

 

Ca și creștini, experimentăm zilnic grija Dumnezeului nostru mare. De aceea, avem în fiecare zi motiv să-I mulțumim din inimă pentru multe lucruri. Pentru că uităm repede, versetul de astăzi ne îndeamnă să-I mulțumim lui Dumnezeu.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru ajutorul Său! „Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi” (Psalmul 46.1). Greutățile noastre nu-L pun în derută pe Dumnezeul Atotputernic. El poate aduce rezolvare acolo unde nouă ni se pare totul fără ieșire.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru puterea Sa! Adesea am văzut cum s-a adeverit promisiunea Sa: „Puterea ta să țină cât zilele tale!” (Deuteronom 33.25). El ne dă provizie de putere doar atât cât avem nevoie.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru prezența Sa! Nu suntem niciodată singuri. Domnul Isus a promis: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28.20). Aceasta este valabil pentru zilele frumoase, dar și pentru cele grele.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru harul Său! Experiența lui David este și experiența noastră: „Da, fericirea și îndurarea [sau harul] mă vor însoți în toate zilele vieții mele” (Psalmul 23.6). Harul lui Dumnezeu ne stă în orice timp la dispoziție. Să ne folosim de el cu recunoștință!

Să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru darul Său nespus de mare! (2 Corinteni 9.15). Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său pentru noi la moarte, ca noi să putem deveni copiii Lui iubiți prin credința în Isus Hristos.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

 

coordonatori Bob & Debby Gass

 

IUBEȘTE-ȚI BISERICA (2)

 

„Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.”  (Faptele Apostolilor 27:31)

 

 

Fiecare biserică are probleme – și oameni care cauzează probleme. Mereu a fost așa. Să  ne gândim la biserica din Corint. Unii membri s-au îmbătat în timpul împărtășaniei, iar alții nu  voiau să participe decât dacă vorbea predicatorul lor preferat. Unul dintre ei a avut chiar o  aventură cu mama sa vitregă (vezi 1 Corinteni 5:1). Duminica dimineața, lângă tine se așează niște oameni foarte păcătoși și disfuncționali. Dar Dumnezeu lucrează în continuare cu fiecare dintre noi, pentru că El vede valoarea potențială pe care o avem pentru Împărăția Sa.

După ce a scris despre clevetitori, despre cârtitori, despre necurați și despre lacomi, Iuda își încheie scurta lui carte cu aceste cuvinte: „Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale” (v. 24). Noe nu a sărit afară din corabie din același motiv pentru care tu nu trebuie să pleci din biserică – nu ai o alternativă mai bună.

Pavel și alți 275 de oameni se aflau într-o furtună și credeau că nu vor supraviețui, dar Pavel le-a zis: „Dacă oamenii aceştia nu vor rămâne în corabie, nu puteţi fi scăpaţi.” Asta înseamnă că e întotdeauna greșit să pleci dintr-o biserică? Nu, dar asigură-te că ai motive biblice și nu motive egoiste.

Tu spui: „Dar predicile pastorului  sunt prea lungi.” Odată Pavel a predicat atât de mult, încât un tânăr aflat la fereastra de la al  treilea etaj a adormit, a căzut de la etaj și a murit. Ce a făcut atunci Pavel? Și-a pus mâinile  peste el, l-a înviat și l-a dus înapoi dându-i posibilitatea acestui flăcău să asculte până la  sfârșitul predicii! (vezi Faptele Apostolilor 20:9-11).

Deci, dacă biserica ta are probleme, nu  pleca; stai acolo și roagă-te. Așa se schimbă lucrurile.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

2019 de Jean Koechlin

 

Geneza 11:27-32 12:1-8

 

 

În acele timpuri de după potop, idolatria a cunoscut un avânt înfricoşător (citiţi Iosua 24.2). Dumnezeu lasă de a­ceastă dată răul să-şi urme­ze cursul, dar cheamă un om să se des­partă de rău. „Prin credinţă, Avraam, când a fost chemat, a ascultat ca să iasă … şi a ieşit, neştiind unde merge“ (Evrei 11.8).
«Avraam pleca cu ochii închişi, dar Dumnezeu îl conducea de mână» (J. G. B.) – (Fapte 7.2). Poruncile lui Dumne­zeu, însoţite de înşeptite promisiuni (v. 2, 3), îi sunt sufi­ciente pentru a-l face să por­nească. Ascultarea este împotriva pornirilor noastre naturale, chiar şi atunci când ştim de ce ni se cere un anumit lucru. Dar a asculta fără a înţelege şi a porni la drum fără a-ţi cunoaş­te des­tinaţia cere credinţă, cu alte cuvinte, o depli­nă în­credere în Cel care a poruncit. Avraam este în Scriptură modelul cre­dinţei. Această credinţă este caracterizată de o abandonare a lucrurilor văzute pentru un ţel nevăzut
(2 Corinteni 4.18). Spre deosebire de cei care construiesc cetăţi pe pă­mân­t (Cain, cei de la Babel  …), Avraam îşi înalţă privirea spre cetatea cerească „al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu“ (Evrei 11.10). Şi această speranţă face din el un străin pe pământ. De acum încolo el nu va avea decât cortul său şi altarul său (v. 8), care mărturisesc dublul caracter, de călător şi de închină­tor, care defineşte omul credin­ţei în toate timpu­rile.

18 Ianuarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Fiți deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii preaiubiți, și umblați în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă. Efeseni 5.1,2


Importanța umblării noastre creștine se verifică în fiecare sferă a vieții noastre, din momentul în care suntem născuți din nou, până vom ajunge în prezența Domnului.

Cuvântul „umblare” este menționat de șapte ori în Efeseni. În textul nostru de astăzi, îndemnul este de a umbla în dragoste, iar Hristos este așezat înaintea noastră ca Exemplu suprem. A urma exemplul Său nu ne face să fim copii ai lui Dumnezeu preaiubiți, căci suntem așa, prin harul suveran al Său, prin lucrarea lui Hristos, care ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi. Jertfa Sa glorioasă S-a ridicat ca un parfum de bună mireasmă către Dumnezeu, iar biruința Lui măreață va fi celebrată pentru întreaga veșnicie.

A fost un timp când noi umblam potrivit veacului lumii acesteia (Efeseni 2.2). Îi mulțumim lui Dumnezeu că acel timp a trecut. El a făcut ceva cu totul nou din aceste vase, odinioară nefolositoare și moarte în fărădelegi și în păcate. Nu o remodelare a ceea ce este vechi, ci o creație cu totul nouă. El ne-a adus la viață în Hristos Isus, făcându-ne astfel capabili să umblăm în acele fapte bune pe care El le-a pregătit mai dinainte (Efeseni 2.10). Privind deci la măreția lui Dumnezeu, la bogățiile îndurării Sale și la plinătatea dragostei cu care ne iubește, am avea vreun motiv să ne lăudăm cu altceva în afară de crucea lui Hristos?

Pentru a fi consecvenți cu chemarea pe care o avem, umblarea noastră trebuie să corespundă cu poziția minunată în care harul ne-a așezat (Efeseni 4.1). Apostolul ne reamintește că umblarea noastră este de acum una diferită, una care nu mai este guvernată de deșertăciunea gândurilor, ci de o acceptare practică a faptului că Isus Hristos este Domn și că deține controlul asupra vieții noastre (Efeseni 4.17). Trebuie să umblăm în această lume întunecată ca niște copii ai luminii (Efeseni 5.8), cu înțelepciune spirituală, ținându-ne inimile și gândurile preocupate cu Hristos (Efeseni 5.15).

J. Redekop

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

După ce a ieșit din sinagogă, a intrat în casa lui Simon. Soacra lui Simon suferea cu febră mare; și L-au rugat pentru ea.
Luca 4.38


În casa lui Simon Petru

Modul în care Petru a intrat în relație cu Domnul este demn de remarcat. Soacra lui Simon era prinsă de o febră puternică, ceea ce o făcea incapabilă de orice activitate. Domnul Isus a vindecat-o și a făcut-o potrivită pentru slujire. Așa se întâmplă în multe situații când un suflet se întâlnește pentru prima dată cu Hristos; inima intră în contact cu Domnul prin binecuvântări pe care ea le răspândește apoi față de alții. La momentul potrivit, când Mântuitorul Se descoperă inimii noastre, vom observa că El nu ne este cu totul străin. Domnul folosește această cunoștință pregătitoare, pentru a scurta lucrarea prin care conștiința noastră să fie deschisă la sentimentul față de păcat, dar și inima noastră față de harul Său.

În Evanghelia după Luca citim că Simon Petru L-a cunoscut pe Domnul Isus, pentru că L-a văzut la lucru în casa lui. În Evanghelia după Ioan, de exemplu, Petru L-a cunoscut, pentru că Învățătorul i-a fost prezentat de fratele său, Andrei, care deja găsise în El pe Hristosul.

În ce privește activitatea sa, fiul lui Iona era pescar; el avea uneltele necesare pentru pescuit: o barcă și plase. Petru s-a folosit de acestea pentru a obține ceea ce dorea și a lucrat toată noaptea în acest scop, dar fără niciun rezultat. Tot așa, și omul firesc se folosește de capacitățile și de mijloacele puse la dispoziția sa, pentru a ajunge la ceva care să-l umple și să-i satisfacă inima, dar în zadar. Munca nu-i aduce nimic care să răspundă la profundele nevoi ale sufletului său.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IUBEȘTE-ȚI BISERICA (1)

„A iubit … Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25)


Înainte de a aduce critici la adresa bisericii, adu-ți aminte că „Hristos a iubit Biserica și  s-a dat pe Sine pentru ea.” El nu a abandonat Biserica, așa că nu o abandona nici tu! Și nu  mai vorbi atâta despre lucrurile care nu-ți plac. Dacă biserica ta ar fi perfectă, te-ai afla în locul  nepotrivit! Noe nu a plutit pe vaporul Queen Mary; el a navigat pe o corabie plină cu animale.  

Poți să-ți imaginezi zgomotul, învălmășeala și zdruncinăturile violente ale unei corăbii pe o  furtună atât de mare că a putut distruge lumea?

Dar mirosul? Toate acele animale și o singură  conductă de evacuare! Iată, însă, cel mai important lucru – toți de pe corabie au fost salvați,  în timp ce toți cei din afara ei au pierit.

Se spune că un aristocrat se lăuda cu spița lui de neam și cu strămoșii lui cu sânge pur. Iritat, unul dintre cei ce-l ascultau a remarcat: „Te  pomenești că unul din strămoșii tăi se afla la bordul corabiei lui Noe!” „Nu”, a răspuns el,  „familia mea avea propria corabie!”

Poate zâmbești, dar există o singură ambarcațiune care  îți poate garanta ajungerea sigură în portul ceresc și aceasta este corabia mântuirii. Oare  miros urăt, uneori, situațiile și problemele din biserică? Desigur. Domnul Isus a adus una din  cele mai dure dojeni la adresa lui Petru, ucenicul care a fost menit să devină lider al bisericii:  „Înapoia Mea, Satano: tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine! Căci gândurile tale nu sunt  gândurile lui Dumnezeu, ci gânduri de ale oamenilor.” (Matei 16:23). Lucrul extraordinar este  că atunci când ai greșit, același har care l-a restaurat pe Petru te va restaura și pe tine.  

Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: iubește-ți biserica!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 11:1-26


Vedem aici întemeierea Babelului (sau Babilonul) care, în întreaga Scriptură, reprezintă lumea cu mândria şi cu lăcomia ei. De asemenea putem vedea pretenţiile la unitate ce vor caracteriza Babilonul religios, falsa biserică din Apocalipsa 17 şi 18. Oamenii vor să se împotrivească lui Dumnezeu unindu-şi forţele, lucrând la gloria lor proprie. „Să ne facem un nume …” (în contrast cu Ps. 148.13). Dar să privim răspunsul lui Dumnezeu dat cu altă ocazie la ridicola sfidare a oamenilor strânşi împotriva Lui: „Cel care locuieşte în ceruri va râde; Domnul Îşi va bate joc de ei” (Psalmul 2.4; citiţi şi Isaia 8.9). Domnul încurcă limba oamenilor la Babel şi îi împrăştie (v. 7, 8).

În contrast cu aceasta, Noul Testament ne prezintă „Adunarea Dumnezeului celui viu” întemeiată de Hristos şi întocmită prin Duhul Sfânt (1 Timotei 3.15; Matei 16.18). La Cincizecime, apostolilor le-a fost dat darul vorbirii în limbi, pentru a face auzite, prin har, tuturor naţiunilor odinioară risipite, „lucrurile minunate ale lui Dumnezeu” (Fapte 2.11). În Apocalipsa 5, mulţimea celor răscumpăraţi care înconjoară tronul Mielului este alcătuită din oameni „din orice seminţie şi limbă şi popor şi naţiune” (Apocalipsa 5.9).

Versetele de la 10 la 26 descriu linia lui Sem, pe care o regăsim în genealogia Domnului Isus (Luca 3.36).

17 Ianuarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Toți iudeii s-au întors din toate locurile unde fuseseră împrăștiați și au venit în țara lui Iuda, la Ghedalia, la Mițpa, și au strâns vin și foarte multe fructe de vară.
Ieremia 40.12


Ultimele zile, așa cum le prezintă cartea Ieremia (3)

Am văzut în meditațiile noastre că și în zilele de faliment ale mărturiei poporului Său, Dumnezeu a pregătit întotdeauna o persoană în jurul căreia să se strângă cei ai Săi. Pentru noi, această persoană este Domnul Isus Hristos. Am privit deja la binecuvântările care rămâneau pentru cei sărmani din țară, care căutau să se conformeze gândurilor lui Dumnezeu pentru acel timp. În această meditație dorim să privim la alte detalii cu privire la cei adunați în jurul lui Ghedalia – cel care fusese desemnat guvernator al țării.

Mai întâi vedem că ei au venit în țara lui Iuda. Iuda înseamnă „laudă”. Astăzi noi suntem o preoție sfântă și putem aduce jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos (1 Petru 2.5). Tatăl nostru caută închinători și dorește ca toți oamenii să-L onoreze pe Fiul Său așa cum Îl onorează pe El Însuși (Ioan 4.23; 5.23).

Vedem apoi cum ei s-au strâns la Ghedalia, la Mițpa, care înseamnă „turn de veghere”. Astăzi s-a auzit deja strigătul: „Iată Mirele; ieșiți-I în întâmpinare!” (Matei 25.6). Suntem zi de zi în turnul de veghere? Îl așteptăm noi pe Domnul astăzi?

Este de asemenea încurajator să citim că cei sărmani din țară care au rămas cu Ghedalia au avut o recoltă foarte bogată de struguri și de fructe de vară. Viile și câmpurile care le fuseseră încredințate nu stătuseră necultivate. Deși împrejurările lor erau dificile, Domnul le-a binecuvântat recolta foarte mult.

Cum stau lucrurile cu noi? Decât să fim descurajați din cauza dificultăților, mai degrabă să fim sârguincioși în ceea ce Domnul ne-a încredințat și să așteptăm binecuvântare din partea Lui: „Binecuvântarea Domnului îmbogățește și El nu adaugă nicio durere la ea” (Proverbe 10.22).

K. Quartell

 

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Dragostea este îndelung-răbdătoare, este plină de bunătate; … nu se poartă necuviincios … nu se aprinde de mânie, nu se gândește la rău.
1 Corinteni 13.4,5


Sfatul unei mame (3)

„În clipa următoare, tata m-a luat în brațele lui puternice și m-a strâns tare la piept cu dragostea sa părintească. Apoi mi-a vorbit cu atâta dragoste, atât de prietenos: «Nu-ți face griji, draga mea copilă, știu că s-a întâmplat un necaz. Data viitoare să iei lampa cea mică atunci când te duci în pivniță». Ce revelație de sentimente am trăit în acea clipă! Eram atât de copleșită de sentimente de dragoste și de recunoștință, încât am început să plâng; era ca și când ar fi început să mi se frângă inima. Nicio pedeapsă nu m-ar fi lovit nici măcar pe jumătate cât aceste cuvinte ale tatălui meu. Nimic nu ar putea alunga această întâmplare din amintirea mea.

Câtă iubire simt astăzi pentru tatăl meu, da, astăzi, când fetița mea a răsturnat sosul și mi-a readus totul atât de viu în amintire! Mă întreb dacă mă va iubi și ea, douăzeci de ani mai târziu, tot așa de mult, pentru că prin exemplul tatălui meu am primit puterea să o strâng la piept pe micuța mea fetiță și să-i spun că știu că nu a făcut-o intenționat. O va ajuta oare și pe fetița mea, când va fi și ea mamă, așa cum m-a ajutat și pe mine astăzi? Mame, conduceți cu sceptrul iubirii materne! Acesta este cel mai scurt drum spre inima copiilor voștri! Dragostea iartă totul, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, nu se gândește la rău! Iubirea se va revărsa din belșug peste fiii și fiicele voastre. Să nu uitați cât de mult ne-a iubit Dumnezeu și cât de mult ne-a iertat El!”

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

E TIMPUL SĂ MERGI MAI DEPARTE!

„Să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos, şi să mergem spre cele desăvârşite”  (Evrei 6:1)


Ceea ce a dat roade în trecut nu mai funcționează în prezent? Poate e un loc de muncă  la care nu mai ai ce să faci sau o relație pe care trebuie s-o reexaminezi sau o metodă pe  care trebuie s-o schimbi. Indiferent despre ce este vorba, nu te instala prea bine ca să nu mai  poți renunța și mergi mai departe atunci când e cazul. Crabul pustnic caută o cochilie de melc  goală, care i se potrivește și trăiește acolo până ce aceasta nu-l mai încape. În acel moment,  el trebuie să gonească pe fundul oceanului și să găsească una mai mare – proces care se  repetă întreaga lui viață. Așadar, iată o întrebare pentru tine: Te agăți de ceva care nu ți se  mai potrivește și asta numai pentru că e ușor și familiar? David a spus: „scoate-mă la loc larg,  când sunt la strâmtoare! Ai milă, de mine, ascultă-mi rugăciunea!” (Psalmul 4:1).

Trebuie să  fii dispus să părăsești zona ta de confort și să te confrunți cu puțină „strâmtoare.” Asta te face  să crești. Răbdarea și perseverența sunt calități admirabile, dar ele nu funcționează în situația  care a devenit prea dificilă pentru tine. În loc să rămâi și să te străduiești mai tare, în anumite  momente din viață trebuie să te oprești și să te întrebi: „Situația aceasta este bună pentru  mine?”

Dacă nu ești sigur, cere-i lui Dumnezeu „o inimă pricepută, … să deosebească binele  de rău!” (1 Împărați 3:9). Când îți va spune ce să faci – fă – chiar dacă la început n-o să te  simți în largul tău. Când Dumnezeu spune că a sosit vremea să mergi mai departe, înseamnă  că undeva există o altă „scoică” creată ca să ți se potrivească și mai bine.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 9:20-29 10:1-20


Nici cele mai minunate experienţe cu privire la puterea şi dragostea lui Dumnezeu nu pot face omul mai bun decât este (8.21). Pus să guverneze pământul, Noe face dovada că nu se poate stăpâni pe sine însuşi. Ham, care „îşi bate joc de tatăl său” (Proverbe 30.17) şi se bucură de păcat, aşa cum face lumea astăzi, atrage blestemul asupra descendenţilor săi, canaaniţii. Vom vedea că multe naţiuni descinzând din Ham şi menţionate în acest capitol vor deveni vrăjmaşe poporului lui Dumnezeu, cum ar fi: Babilonul (Şinear), Egiptul (Miţraim), Ninive, filistenii şi canaaniţii a căror ţară va fi dată lui Israel. Sem şi Iafet şi-au onorat tatăl şi vor prospera pe pământ (Efeseni 6.2, 3).

Capitolul 10 ne arată originea naţiunilor lumii (citiţi Deuteronom 32.8). Pentru a înţelege fondul lucrurilor trebuie să mergem la originea lor. Babel (Babilon) şi Asur (Asiria) au ca punct de plecare regatul lui Nimrod. Numele acestui om înseamnă «rebel» şi acest lucru este confirmat prin faptele lui. Începând cu el, omul pradă pământul şi ucigând – atât din plăcere cât şi pentru a-şi arăta puterea – animalele pe care Dumnezeu i le-a dat ca hrană (9.3), face să domnească pe pământ teama şi suferinţa.

16 Ianuarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Onorează pe văduvele care sunt cu adevărat văduve. Dar, dacă vreo văduvă are copii sau urmași, ei să învețe întâi să fie evlavioși față de propria casă și să-i răsplătească pe părinți, pentru că aceasta este plăcut înaintea lui Dumnezeu … Iar dacă cineva nu îngrijește de ai săi și mai ales de cei ai casei, a tăgăduit credința și este mai rău decât un necredincios. 1 Timotei 5.3,4,8


Dumnezeu Se îngrijește cu adevărat de văduve, lucru pe care-l vedem de-a lungul Scripturii. Aici, în 1 Timotei, El dă instrucțiuni cu privire la felul în care cei ai Săi trebuie să împărtășească aceeași grijă și să devină instrumente ale binecuvântării, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor văduvelor.

La fel ca în absolut toate celelalte aspecte, Domnul Isus este marele nostru Exemplu și în această privință. În Ioan 19.25-27 vedem că, atunci când suferea pe cruce, El a încredințat-o pe mama Sa în grija ucenicului Ioan. Ce privilegiu pentru acest ucenic care, în mod repetat, face referire la sine însuși ca la ucenicul pe care Isus îl iubea! Din chiar acel ceas, Ioan a luat-o pe Maria în casa lui. Mai devreme, în Ioan 7.1-9, el a arătat că frații Domnului nu credeau în El. Însă, în Fapte 1.14, după învierea și înălțarea Sa, ne bucurăm să-i vedem, împreună cu Maria, stăruind în rugăciuni și cereri împreună cu ucenicii.

Dorința lui Dumnezeu pentru credincioși astăzi este ca ei să-și asume responsabilitatea cu privire la nevoile văduvelor. Așa cum știm, guvernele multor țări sprijină într-un fel sau altul astfel de categorii defavorizate, precum văduvele sau orfanii, însă Dumnezeu dorește ca cei ai Săi să-și arate dragostea față de astfel de persoane.

E. P. Vedder, Jr.

 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze și, când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.
Proverbe 22.6

Sfatul unei mame (2)


„Eu îmi dădeam mare importanță la pregătirea mesei de seară, sau cel puțin așa îmi închipuiam. În râvna mea de a face treabă, am luat lampa cu petrol pentru a aduce ceva din pivniță. Voiam s-o pun pe pervaz, dar, vai! Pe pervaz nu a fost suficient loc și lampa a căzut jos pe ciment. Nu voi uita niciodată șocul prin care am trecut. Am rămas ca paralizată. Îmi era teamă să ies din pivniță, dar și să rămân acolo. Și, spre marea mea spaimă, am auzit vocea tatălui din bucătărie. Mereu și mereu ne-a avertizat să fim atenți cu lampa, iar acum iat-o jos, spartă în zeci de cioburi. Vocea tatălui m-a chemat sus. Îmi dădeam seama că merit bătaia și nici nu așteptam altceva. Astfel, am urcat încet scara întunecoasă. La intrarea în bucătărie, am dat de tatăl meu, care avea o față atât de întunecată, încât m-am temut. Nu era nevoie să spun ce s-a petrecut. El a auzit când s-a spart lampa și de altfel putea să citească și pe fața mea această întâmplare nefericită. Frații și surorile mele așteptau să vadă ce va urma. Și ei stăteau înspăimântați, pentru că această lampă fusese obiectul multor avertizări. Eu însămi eram așa de speriată, încât nu am putut spune nici măcar un cuvânt. Când m-am uitat din nou la fața tatălui meu, am văzut dintr-o dată toată mânia dispărută din ochii lui. Dragostea părintească își spunea cuvântul. Cred că el a descoperit în ochii mei ceea ce eu am descoperit astăzi în privirile copilei mele.”

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII PLIN DE COMPASIUNE CHIAR ACUM!

„Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele” (Matei 9:36)


     Noua Concordanță exhaustivă a lui Strong definește „compasiunea” drept „a fi mișcat  până în stomac” (stomacul era considerat lăcașul dragostei și al milei). Acest cuvânt are o  rădăcină comună cu splanchnologia, studiul părților viscerale ale corpului. Compasiunea,  deci, este reacția din lăuntrul nostru – o lovitură în măruntaie, dacă vreți. Poate de aceea  mutăm canalul televizorului când vedem știri despre copii care mor de foame în tabere de  refugiați și când auzim că 1,7 miliarde de oameni trăiesc cu mai puțin de un dolar pe zi și se  culcă flămânzi în fiecare seară. E prea mult pentru noi – mai ales când percepem nevoia ca  fiind atât de copleșitoare încât nu am putea s-o împlinim. Dar dacă am putea totuși? Dacă am  putea face ca viața să fie mai bună pentru o persoană care suferă?

„Atunci Petru i-a zis:  „Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoală-te şi  umblă!” L-a apucat de mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi  gleznele” (Faptele Apostolilor 3:6-7). Dacă Petru ar fi zis: „Argint și aur n-am, așa că îmi văd  de treabă și merg mai departe?” Dar el nu a făcut așa și prin urmare, un olog care stătea la  cerșit de treizeci și opt de ani s-a ridicat și a pășit într-o viață nouă. Tu spui: „Dar eu nu am o  astfel de putere!” Nu, dar Dumnezeu are! Și când vezi nevoia cuiva și îți întinzi mână ca s-o  împlinești – Dumnezeu Își va elibera puterea! Compasiunea ta e cea care declanșează totul.  

Așadar, astăzi dă dovadă de compasiune.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 9:1-19


Pământul a fost măturat de consecinţele păcatului. Însă rădăcina răului este mereu acolo, în inima omului, pe care toate apele potopului nu o pot curăţi.
Dumnezeu îl binecuvântează pe patriarh şi familia lui şi le încredinţează guvernarea pământului. Cum vor răspunde descendenţii lui Noe la această bunătate divină? În acelaşi fel în care a făcut Cain în cap. 4: vărsând sânge! Dumnezeu o spune: violenţa va reapărea. Da, sângele Fiului lui Dumnezeu Însuşi va fi vărsat şi doar acesta va putea spăla inima omenească.

Pământul este încredinţat omului, care de atunci îl stăpâneşte cu asprime. Sub jugul său „toată creaţia suspină împreună şi este în dureri de naştere până acum” (Romani 8.22).

Ca semn al legământului Său, Dumnezeu dă curcubeul în nor. Apariţia sa la momentul unei averse este şi astăzi un semn al harului, o amintire a promisiunii din v. 15. În sens spiritual, tot aşa este şi pentru creştin. În toate furtunile de aici, de jos, el are privilegiul să-şi înalţe ochii credinţei spre un Dumnezeu credincios promisiunilor Sale. Prezenţa lui Hristos la dreapta Sa (Evrei 9.12; 10.12) vorbeşte mai bine decât curcubeul, ea fiind o necurmată aducere-aminte că orice copil al lui Dumnezeu a scăpat de o judecată mult mai grozavă decât potopul.

15 Ianuarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și Iov a răspuns Domnului și a zis: „Iată, eu nu sunt nimic; ce să-Ți răspund? Îmi voi pune mâna la gură! Am vorbit o dată și nu voi mai răspunde; da, de două ori, dar nu voi continua”. Iov 40.3-5


Iov a fost adus să-și recunoască nimicnicia înaintea lui Dumnezeu, să se smerească, însă, de asemenea, să se încreadă în Dumnezeu; căci o privire asupra noastră înșine ne-ar conduce la disperare, dacă inima nu s-ar rezema cu încredere pe Dumnezeu.

Acest lucru este de o mare importanță în ce privește umblarea noastră practică. Să luăm, de exemplu, principiul separării, fără de care nu poate exista sfințenie adevărată. Însă care ar fi valoarea separării, dacă ea n-ar izvorî din comuniunea cu Dumnezeu? Să fim siguri că este un mare pericol ca cineva să insiste asupra separării, fără să se bazeze pe puterea divină. Despărțită de acel izvor de har și de motivație, separarea devine nu numai fără substanță, ci chiar dezgustătoare. Cei conduși doar de un principiu uscat nu sunt altceva decât farisei și ei nu pot să dea o mărturie adevărată despre Hristos, „Cel Sfânt, Cel Adevărat” (Apocalipsa 3.7). Astfel că este foarte important să avem nu doar manifestarea exterioară, ci și rădăcina, singura care ne poate oferi seva divină și adevărata substanță.

În cazul lui Iov avem ambele lucruri manifestate: starea sa naturală decăzută și încrederea sa în Dumnezeu; de fapt, tocmai această încredere, putem fi siguri, l-a făcut să-și simtă starea. Harul lui Dumnezeu este puterea pentru aceasta. Ultimul lucru pe care un om l-ar face este să gândească rău despre sine însuși.

W. Kelly

 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Și voi, taților, nu provocați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în disciplina și în învățătura Domnului.
Efeseni 6.4

Sfatul unei mame (1)


Cu mulți ani în urmă, un ziar englezesc relata o întâmplare plină de învățăminte atât pentru mame, cât și pentru tați. Ce se întâmplase? Mama unor copii jucăuși așezase cu grijă masa pentru primirea unor oaspeți de seamă, când, deodată, fetița ei a răsturnat, peste fața de masă sclipitor de albă, castronul cu un sos gras. Să o lăsăm pe mamă să-și depene amintirile:

„Ce puteam să fac? Părea prea mult pentru nervii mei, obosiți de efortul depus pentru ca lucrurile să se desfășoare bine. Eram gata să-l alung de la masă pe acest stângaci copil al meu, când un îndemn bun m-a reținut s-o fac. Am văzut expresia de pe fața micuței – adânc mâhnită, înspăimântată – o privire vrednică de milă, cum nu o mai văzusem vreodată. Instantaneu mi-a venit în minte un tablou petrecut mai demult, care persista în fața ochilor mei. Chipul copilei mele dezvăluia acum sentimente pe care eu însămi le trăisem cu 20 de ani în urmă. În mintea mea m-am revăzut o fetiță mică, neastâmpărată, de vreo 8 ani, în fericita casă părintească. Era într-o după-amiază furtunoasă. Tocmai apăruseră lămpile cu petrol, și tatăl meu cumpărase una. În fața ferestrei de la bucătărie se îngrămădise multă zăpadă, așa încât lampa trebuia să ardă chiar dacă afară nu era încă întuneric. Mama zăcea bolnavă la etaj. Pentru a nu fi deranjată de gălăgia noastră, noi, copiii, stăteam în bucătărie”.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RUGĂCIUNI DE TIP S.O.S.

„Dumnezeu este … un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi. De aceea nu ne  temem” (Psalmul 46:1-2)


Într-o zi, o femeie mergea cu mașina pe un drum de țară când a văzut că se apropie o  tornadă, așa că s-a ascuns în spatele mașinii și a privit cum tornada a demolat o casă din  apropiere. Alergând spre ceea ce acum era o gaură în pământ, a văzut un bărbat stând  ghemuit, cu ochii închiși. „Ați pățit ceva? Mai e cineva cu dumneavoastră?” a întrebat ea. „Nu,  a răspuns el, numai eu și Dumnezeu, cu care am o conversație urgentă!”

Nimic nu stimulează  mai mult rugăciunea decât o nevoie urgentă; într-o criză, chiar și necredincioșii se vor ruga.  Există anumite probleme în viață pe care pur și simplu nu le putem rezolva singuri, de aceea  psalmistul a scris: „Te chem, în ziua necazului meu, căci m-asculţi” (Psalmul 86:7). Uneori,  rugăciunile noastre sunt doar strigăte după ajutor și sunt îndreptate numai spre urechile lui Dumnezeu. Când nu mai ai nici o variantă, credința ta se dezvoltă rapid și urgențele devin oportunități de a experimenta harul și puterea lui Dumnezeu într-un mod mai măreț. Așadar, dacă astăzi te găsești într-o situație disperată, iată o rugăciune la care Dumnezeu va răspunde: „Tată, simt că mă găsesc într-o situație imposibilă din care nu mai am scăpare.  Vreau să simt prezența Ta și încurajarea Duhului Sfânt care să-mi aducă aminte că la Tine, toate lucrurile sunt cu putință pentru cei ce cred. Trimite răspunsul Tău din ceruri pentru  situația mea pământească. Unde mă aflu eu acum, lucrurile par fără speranță. Dar Tu ești Dumnezeul care a creat pământul din nimic, Tu ai despărțit Marea Roșie așa încât copiii Tăi s-o poată trece nevătămați. Tu le-ai redat vederea orbilor, i-ai făcut pe ologi să umble și pe surzi să audă. Astăzi îți mulțumesc că ești Dumnezeul meu și că „nu lipsești niciodată în  vreme de nevoi.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 8:6-11


Fără mijloc de propulsie şi fără cârmă, corabia pe care o conduce Dumnezeu cu mână sigură atinge uscatul pe muntele Ararat. Aparent Noe ar putea ieşi. Dar el aşteaptă şi mai trec multe zile. Intrat în corabie la porunca lui Dumnezeu, el nu va ieşi de acolo decât la porunca lui Dumnezeu. Porumbelul care nu se poate aşeza nicăieri şi care se întoarce în corabie este un simbol al Duhului lui Dumnezeu care nu-Şi găseşte locul într-o lume condamnată. Dar când va apărea Isus, Duhul Se va putea în sfârşit aşeza peste El în chipul curat al unui porumbel (Matei 3.16). Şi astăzi este la fel pentru credinciosul care are Duhul Sfânt: el nu găseşte în lume nici o hrană spirituală, nimic care să-i satisfacă inima. Dimpotrivă, omul firesc este în largul lui în lume, un simbol în acest sens fiind corbul, pasăre necurată potrivit cu Levitic 11.15, care se hrăneşte cu carne stricată.

Noe iese în sfârşit din corabie, la porunca Domnului. Primul lucru pe care îl face este să ofere o jertfă. Dumnezeu are primul drept asupra acestui pământ curăţit de stricăciunea lui şi spre El se înalţă un miros plăcut.
N-am cunoscut şi noi adesea în viaţa noastră izbăviri, fie ele mari sau mici? Să nu uităm niciodată să aducem mulţumiri! Şi mai ales pentru „o mântuire aşa de mare” (Evrei 2.3)!

14 Ianuarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Orice faceți, lucrați din suflet, ca pentru Domnul și nu ca pentru oameni, știind că de la Domnul veți primi răsplata moștenirii; slujiți Domnului Hristos!
Coloseni 3.23,24


Când este vorba de a sluji în adunare, cei credincioși rareori se oferă voluntari pentru lucrări care se desfășoară în anonimat. Toți preferă o poziție de conducere. Dumnezeu însă dorește să avem o inimă de slujitor, motivată să trăiască o viață care să-L glorifice pe El, nu pe noi înșine.

Mulți dintre credincioși cred că a-L sluji pe Domnul înseamnă o viață de splendoare strălucită, care iese în evidență și care este văzută de toți. Dacă suntem preocupați de lucrarea pe care noi o facem sau de felul în care o facem, ne vom lupta adesea cu simțământul lipsei noastre de însemnătate sau de competență. Încurajarea Domnului pentru fiecare dintre noi este aceasta: în marea Sa dragoste, El ne așază exact acolo unde dorește să-L slujim, iar noi trebuie să dăm totul pentru orice lucrare pe care El ne-o încredințează, fie că ne văd mulți oameni, fie că nu ne vede niciunul. Indiferent de lucrarea pe care El ne-o încredințează, noi Îl slujim pe Hristos, iar El nu este preocupat de recunoașterea pe care noi o primim aici din partea oamenilor. El dorește ascultarea noastră și ca noi să facem tot ceea ce putem. Acest lucru este adevărat nu doar pentru cei ce slujesc în mod public prin Cuvânt, ci pentru toți cei credincioși.

Există multe motive pentru care Domnul ne cheamă să slujim. În primul rând, El ne scapă astfel de mândrie și de egoism, făcând să ne concentrăm atenția doar asupra Lui. În al doilea rând, putem proclama dragostea lui Hristos prin grija pe care o avem unii pentru alții. În al treilea rând, Dumnezeu ne pune inimile la încercare și le curățește cu ajutorul lucrării. Cum este definit în lume cuvântul „succes”? Un răspuns obișnuit este: atingerea țelurilor pe care cineva și le-a propus. Definiția pe care Scriptura o dă este însă diferită. Domnul dorește să descoperim planul Său, să ascultăm de El și să devenim ceea ce El intenționează să fim. Cu alte cuvinte, pentru a avea succes în sensul biblic, Domnul stabilește scopurile pentru viața noastră.

T. Hadley, Sr.

 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Tu stăpânești mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potolești. Ale Tale sunt cerurile, al Tău este și pământul. Tu ai întemeiat lumea.
Psalmul 89.9,11

Tăria Domnului


Un tânăr a plecat cu tatăl său la pescuit în largul mării. Dar curând a început să se lase ceața. Vântul s-a întețit, iar la orizont s-au strâns nori negri, amenințători. Timp de aproape patru ore s-au luptat cu furia mării. Valurile îi duceau spre stânci. Însă tatăl cunoștea bine marea – fiul nu avea de ce să se teamă. Era pe deplin convins că tatăl îl va duce acasă în siguranță. Privirea fiului nu era îndreptată spre furtună, ci spre tatăl său. Iată o lecție de viață la acest început de an!

Când treci prin furtunile vieții, îndreaptă-ți privirea spre ceva stabil! Suntem îndemnați, prin Cuvântul lui Dumnezeu, să privim la Căpetenia și Desăvârșitorul credinței noastre, adică la Isus. Dumnezeu ne îndeamnă prin profetul Isaia: „Priviți la Mine și veți fi mântuiți, toate marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, și nu altul” (Isaia 45.22). Când privim în jur, necazul sporește; când însă privim la Dumnezeu, necazul dispare. Viața este plină de probleme și de provocări. Când privim la Dumnezeu, necazurile noastre se transformă în ocazii în care El poate interveni. Noi nu ne punem încrederea în tăria noastră, ci în tăria Domnului. Pune-ți astăzi încrederea în Mântuitorul Isus Hristos și vei vedea că, indiferent de împrejurările în care te afli, El te va duce în siguranță pe calea vieții!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VIAȚA E AȘA CUM ȚI-O FACI

„Cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.” (Proverbe 15:15)


Se spune că un bătrân înțelept stătea în fiecare zi împreună cu nepoata sa pe un balansoar, la intrarea în stația de combustibil, salutând turiștii care treceau prin micul lor oraș. Într-o zi, un bărbat înalt, care părea a fi turist, a început să se uite în jur, ca și cum se interesa să găsească o zonă în care să trăiască. „Ce fel de oraș e ăsta până la urmă?” a întrebat el.  Bătrânul a răspuns: „Ei bine, din ce fel de oraș proveniți?” Bărbatul a răspuns: „Dintr-un oraș în care oamenii se critică unii pe alții. E un loc foarte neplăcut pentru a-ți duce viața.” Bătrânul  a spus: „Știți, și orașul acesta este la fel.”

Mai târziu, o familie aflată în trecere s-a oprit să  alimenteze mașina. Tatăl a coborât și l-a întrebat pe bătrân: „E plăcut să locuiești în acest oraș?” „Dar orașul din care veniți cum este?” a răspuns el. Bărbatul a zis: „În orașul din care vin eu toate lumea se cunoaște și sunt întotdeauna gata să-ți dea o mână de ajutor. Îmi pare rău că trebuie să părăsesc acest oraș!” Bătrânul a zâmbit și a spus: „Știți ceva, cam tot așa  este și orășelul nostru.”

După ce a plecat această familie, nepoata bătrânului s-a uitat în sus și a zis: „Bunicule, cum se face că primului bărbat i-ai spus că orașul nostru este un loc îngrozitor, iar când a întrebat acea familie, le-ai spus că este un loc minunat de trăit”. Bătrânul s-a uitat în ochii ei mari, albaștri și i-a zis: „Draga mea, indiferent unde te duci, porți cu tine atitudinea ta – și asta face ca locul să fie îngrozitor sau minunat.”

Da, viața e așa cum o faci! Acesta este motivul pentru care Biblia spune: „Cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 7:16-24; 8:1-5


Îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu a luat sfârşit. Valurile judecăţii Sale se revarsă peste pământ. Cu excepţia corăbiei care se construise, nimic nu lăsa să prevadă judecata. Totul părea să meargă foarte bine. Lumea îşi continua mersul cu veselie. Mâncau şi beau, se însurau şi se măritau. „N-au ştiut nimic – spune Domnul Isus – până a venit potopul şi i-a luat pe toţi” (vezi Matei 24.37-39). O soartă pe cât de neaşteptată pe atât de groaznică îi loveşte pe cei care au rămas surzi la invitaţia harului lui Dumnezeu. Şi această istorisire consemnată în Cuvântul lui Dumnezeu şi amintită chiar de Domnul Isus constituie cel mai serios avertisment de a ne împăca cu Dumnezeu. Fiecare este astăzi invitat să-şi ocupe locul în corabie, cu alte cuvinte, să-şi găsească în Hristos adăpost faţă de mânia lui Dumnezeu. Iar dacă avem în El acest loc absolut sigur, să nu uităm niciodată că El a trecut în locul nostru prin apele teribile ale judecăţii lui Dumnezeu. „Toate valurile Tale şi talazurile Tale au trecut peste mine” (Psalmul 42.7).

În mijlocul acestui prăpăd fără seamăn, Noe şi familia lui se bucură de o pace deplină. Fie că apele se învolburează sau se retrag, corabia nu va naufragia … cu atât mai mult credinciosul care rămâne în Hristos se va afla la loc sigur în ziua judecăţii.

 

13 Ianuarie 2019

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Fiind deci seară, în ziua aceea, cea dintâi a săptămânii, și ușile fiind închise acolo unde erau ucenicii, de frica iudeilor, Isus a venit și a stat în mijloc, și le-a spus: „Pace vouă!”. Și, spunând aceasta, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Ucenicii deci s-au bucurat, văzându-L pe Domnul. Isus deci le-a spus din nou: „Pace vouă!”.
Ioan 20.19-21


În prima zi a săptămânii, ziua învierii, ucenicii erau adunați împreună când Domnul a apărut în mijlocul lor – căci nici ușile și nici încuietorile nu există pentru trupul glorificat al Celui înviat! Domnul le-a spus: „Pace vouă!”. Iar pentru a le demonstra de ce acum puteau avea pace, pace cu Dumnezeu, El le-a arătat mâinile Sale străpunse de cuie și coasta Sa străpunsă de suliță. Aceasta este temelia păcii cu Dumnezeu: „Făcând pace prin sângele crucii Lui” (Coloseni 1.20).

Pace cu Dumnezeu! În Geneza 6.3, Dumnezeu spune că Duhul Său nu Se va lupta la nesfârșit cu omul. Câtă vreme există ceva în om care se împotrivește sfințeniei și dreptății lui Dumnezeu, de fapt care se împotrivește la tot ceea ce vine de la Dumnezeu, nu poate exista pace cu Dumnezeu. Însă acum, Omul Hristos Isus nu numai că a purtat păcatele tuturor celor care cred în El, ci, de asemenea, L-a glorificat nespus pe Dumnezeu la cruce. Dragostea și harul lui Dumnezeu, dreptatea și sfințenia Lui, toate atributele Sale au fost în mod glorios revelate prin lucrarea Domnului Isus.

Toți cei care cred în El sunt văzuți ca fiind una cu El – sunt uniți cu Omul glorificat în cer. Iar plăcerea pe care Dumnezeu o are în Fiul, pe baza lucrării Lui de la cruce, este aceeași plăcere pe care El o are și în cei care sunt uniți cu El. Avem pace cu Dumnezeu!

H. L. Heijkoop

 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Dar voi”, le-a zis El [Isus], „cine ziceți că sunt?”. Și Simon Petru, răspunzând, a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”. Și Isus, răspunzând, i-a zis: „Ferice de tine, Simon, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea și sângele ți-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri”.
Matei 16.15-17


Cine este Isus Hristos pentru tine? (2)

Petru nu a avut de la sine această cunoaștere, că Isus este Fiul lui Dumnezeu. El nu a ajuns la această concluzie prin cercetări filosofice. Niciun dialog cu alți oameni nu l-a adus la această părere. Nu, Dumnezeu Însuși a lucrat această convingere în inima ucenicului.

„Oh”, ar putea cineva gândi, „deci totul depinde de Dumnezeu. Atunci pot aștepta liniștit, până când Îi face plăcere să lucreze și în mine această cunoaștere. Până atunci țin la părerea mea despre Isus”.

Dar să ne gândim: cunoașterea lui Petru a avut loc mai înainte. Petru a auzit de la fratele său, Andrei, despre Isus. Cu Andrei a mers apoi la Isus și L-a cunoscut personal. Petru nu s-a închis dușmănos, încăpățânat sau indiferent față de acțiunea lui Dumnezeu. Din contră: El a vrut să-L cunoască pe Isus și astfel Dumnezeu i-a arătat cine este cu adevărat Hristos. De aceea Domnul spune aici: „Ferice de tine, Simon”.

Unde Îl găsesc astăzi pe Isus? – Isus Hristos nu mai este aici pe pământ. Atunci cum putem să-L cunoaștem astăzi? Cum putem să ajungem astăzi la credința în El și să fim mântuiți? – Avem Sfânta Scriptură, Biblia. Cine vrea să-L cunoască cu adevărat pe Isus Hristos poate să facă aceasta prin citirea Bibliei. El Însuși a spus: „Scripturile … mărturisesc despre Mine” (Ioan 5.39).

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I AJUȚI PE OAMENI (4)

„Când a văzut pe Petru şi pe Ioan … le-a cerut milostenie” (Faptele Apostolilor 3:3)


Petru și Ioan l-au lăsat pe ologul de la Templu să le întrerupă planurile și poate să-i facă  să întârzie la „ora de rugăciune” – fapt care ridică o întrebare importantă. Este posibil să fii atât de ocupat cu activități religioase încât să nu-ți faci timp pentru cei ce suferă? Egoismul este unul din păcatele cele mai ușor de comis, întrucât atunci când ești ocupat, nu îți dai seama că îl comiți. Pavel îl descrie pe Domnul Isus ca pe „Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Galateni 2:20). Poate părea contrar înțelegerii obișnuite, dar Domnul Isus ne-a învățat că suntem mai binecuvântați când dăruim decât când primim. Dărnicia ne dă energie; nu e un lucru întotdeauna ușor, mai ales în situații stresante.

Vorbitoarea motivațională Trudy Metzger, care a avut parte de o copilărie nefericită, a devenit o persoană darnică la maturitate. Cu toate acestea, i se pare încă greu să-și păstreze mentalitatea de om darnic când are de-a face cu persoane din trecutul ei. Ea recunoaște că intră în defensivă și că încearcă să controleze situația dacă se simte vulnerabilă. Când se întâmplă lucrul acesta, ea trece de la postura de om darnic la cea de om care primește. Ea scrie: „În timp ce dărnicia necesită energie, trebuie să spun că situațiile în care primesc mă lasă cu lăuntrul complet gol și neîmplinit. Când ești darnic, primești viață – e ca și cum ai uda o plantă care crește – dar când primești e ca și cum ai absoarbe apa și nutrienții din sol, lăsând și planta și solul secătuite și nefolositoare.”

Când ești darnic, ai de câștigat. Practicând  dărnicia de orice fel, oamenii sunt ajutați iar tu ești împlinit și plin de bucurie.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 7:1-16


Ascultarea lui Noe s-a manifestat nu numai prin faptul că a construit corabia, ci şi prin faptul că a făcut-o în toate detaliile cum îi poruncise Dumnezeu (6.22). Acum ascultă intrând în ea când i se porunceşte (v. 5). Siguranţa noastră vine din ascultarea de Dumnezeu. Noe, om evlavios, experimentează ad litteram Psalmul 32.6.

Versetul 16 ne aminteşte că o altă uşă, cea a harului, este încă deschisă astăzi, dar pentru cât timp? „Uşa a fost închisă” declară solemn Matei 25.10. Cititorule, de care parte a acestei uşi te vei afla? Înăuntru, cu Isus şi ai Săi? Sau afară, cu toţi cei care vor bate zadarnic şi cărora Domnul va trebui să le răspundă: „Nu vă cunosc”    (Luca 13.27)? Să remarcăm că Însuşi Domnul a închis uşa în urma lui Noe, a familiei lui şi a tuturor animalelor. Noe nu mai putea să deschidă uşa, chiar dacă ar fi vrut aceasta din proprie iniţiativă. Acum, pentru că Dumnezeu a oferit un mijloc de salvare, punându-i pe ai Săi la adăpost, închizând uşa corăbiei, poate să deschidă stăvilarele cerurilor.

Din punct de vedere profetic, Noe şi familia sa reprezintă rămăşiţa lui Israel. După răpirea Bisericii, reprezentată de răpirea lui Enoh, rămăşiţa va trece cu bine şi nevătămată prin necazul cel mare de la sfârşit şi va fi introdusă în noua lume a mileniului.

12 Ianuarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și a venit deodată un sunet din cer, ca vuietul unui suflu puternic, și a umplut toată casa unde ședeau. Și li s-au arătat limbi împărțite, ca de foc, și s-au așezat peste fiecare dintre ei. Fapte 2.2,3


În Fapte 2, Duhul Sfânt, ca vuietul unui suflu puternic, a umplut casa în care se aflau ucenicii și niște limbi împărțite, ca de foc, s-au așezat peste toți cei de acolo. Astfel a fost formată Adunarea, care este o Casă vie, iar Domnul i-a dat darurile Sale, simbolizate de acele limbi împărțite, ca de foc.

Imediat Duhul a început să vorbească prin vasele pe care tocmai le umpluse. El a vorbit despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu; nu despre ceea ce i se cerea omului să facă, ci despre ceea ce Dumnezeu făcuse deja pentru om. Slujirea, moartea, învierea și glorificarea Mântuitorului se numără printre „lucrările minunate ale lui Dumnezeu”, pe care Duhul, prin vasele Sale, le aducea în har înaintea celor păcătoși.

Uneori avem tendința de a-L privi pe Domnul doar ca pe Cel care a fost aici un Străin ceresc și care a fost lepădat și disprețuit. Cu siguranță, acest aspect este adevărat. Este bine și sănătos pentru suflet să aibă o imagine clară a Domnului în felul acesta. Însă dacă doar așa Îl privim pe Domnul, vom tinde să devenim legaliști și să avem un duh de robie și de frică. Trebuie să cultivăm în sufletele noastre dorința de a-L cunoaște pe Hristos în harul pe care El îl revarsă peste noi acum, în dragostea pe care El ne-a demonstrat-o, în siguranța eternă pe care sângele Său ne-o oferă și în lumina binecuvântării strălucite pe care El ne-a pregătit-o.

J. G. Bellett

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.
1 Ioan 3.8

În supermarket

Oricine cumpără într-un supermarket știe că la ieșire trece pe la casa de marcat. Acolo trebuie să plătească pentru tot ceea ce se află în căruciorul de cumpărături.

Lumea în care trăim se aseamănă unui supermarket, în care pot fi satisfăcute toate dorințele egoiste ale omului. Proprietarul acestui „magazin” este diavolul, căci el este prințul acestei lumi. Oferta lui este vastă. Fiecare găsește acolo ceea ce este pe placul său. Lângă raionul „distracții și plăceri” se află raionul „bani, avere, aviditate”. Într-un colț se oferă „misticism și spiritism”.

Apoi vine casa de marcat. Acolo nu există posibilitatea de „schimb”. Nu se acceptă reclamații. Prețul este ridicat. Nervii sunt încordați, corpul, ruinat, conștiința, apăsată de reproșuri și de gânduri de sinucidere. Diavolul îi împinge pe oameni la moarte!

În această stare lipsită de speranță, doar Unul poate veni în ajutor. Este Fiul lui Dumnezeu care a venit pe pământ pentru a nimici lucrările diavolului. El îl poate elibera pe om din sclavia lui Satan și îi poate lua povara păcatelor.

Vreți să-i plătiți diavolului prețul atât de ridicat al unei vieți ruinate? Sau, dimpotrivă, sunteți gata să credeți în Fiul lui Dumnezeu care dorește să vă dea iertare, libertate și viață veșnică?

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I AJUȚI PE OAMENI (3)

„El se uita la ei cu luare aminte, şi aştepta să capete ceva de la ei.”  (Faptele Apostolilor 3:5)


     Nu poți ajuta pe cineva decât atunci când este pregătit. Pentru asta trebuie să faci diferența dintre cei ce caută soluții și cei ce caută doar simpatie. Înainte ca ologul de la  Templu să primească vindecare, „el se uita la ei cu luare aminte, şi aştepta să capete ceva  de la ei.”

Să observăm două cuvinte importante:

1) „Luare aminte.” Ai avut parte de atenția  celeilalte persoane? Aude ea cu adevărat ceea ce spui sau este orbită atât de tare de  împrejurări și de emoție încât nu vede nici o cale de scăpare, chiar dacă i le spui clar?  

2) „Aștepta.” Cel mai eficient lucru pe care îl poți face pentru a ajuta pe cineva este să-i zidești  credința, iar asta necesită răbdare.

Un lider scrie deschis despre problema pe care o avea cu  lipsa răbdării când lucra cu ceilalți: „La începutul carierei mele, doream să fac lucrurile cât mai  repede posibil și să merg mai departe, la următorul lucru. Dacă cineva nu dorea să se miște cu viteza mea, treceam pe lângă el. Însă acest stil de lidership mi-a ținut pe loc abilitatea de a avea relații cu oamenii, iar cele pe care le aveam au avut de suferit. Vestea bună e că m-am mișcat repede. Vestea mai puțin bună e că deseori mă mișcam singur. Poate fi obositor să te miști cu viteza altcuiva. Firește, e nevoie de energie să ții pasul cu cineva care se mișcă  mai repede decât tine. Dar nu e la fel de obositor să te miști într-un ritm mai lent decât  dorești? Găsesc că este foarte frustrant. Răbdarea mea este pusă la încercare. Cu toate  acestea, dacă doresc să mă conectez cu oamenii, trebuie să fiu dispus să încetinesc și să  merg în ritmul celeilalte persoane.”

Așadar, pentru a-i ajuta pe oameni, trebuie să fii și tu  dispus să faci la fel.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 6:13-22


Deşi Noe este numit om „drept”, „fără pată” faţă de cei din vremea lui (v. 9), nu meritul lui, ci numai harul îl va cruţa (v. 8). Sosise momentul ca Dumnezeu să-i facă cunoscut intenţiile Sale şi să-i dea instrucţiunile Sale.

Este uşor să te faci ascultat şi înţeles de cineva care merge pe aceeaşi cale cu tine. La aceste înştiinţări, Noe răspunde prin credinţă: „Prin credinţă, Noe, după ce a fost divin înştiinţat, … a pregătit o arcă pentru salvarea casei lui” (Evrei 11.7). El nu are nimic altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu pentru a arăta că va veni judecata. Dar acesta îi este suficient. El construieşte corabia şi prin ea condamnă lumea. Fiecare lovitură de ciocan le reaminteşte contemporanilor săi că judecata se apropie. Şi în tot timpul construcţiei, răbdarea lui Dumnezeu aşteaptă (1 Petru 3.20). Dar oare câţi profită de aceasta? În afară de familia patriarhului, s-ar părea că nimeni! Avertismentele stăruitoare ale acestui „vestitor al dreptăţii” sunt întâmpinate cu indiferenţă şi cu batjocură. Şi astăzi sunt numeroşi batjocoritorii care nu cred nici în revenirea Domnului, nici în judecată (2 Petru 2.5; 3.3-6). Ei ignoră în mod voit ceea ce spune Biblia despre potop şi consideră această relatare drept o legendă.

11 Ianuarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Socotesc că toate sunt pierdere, datorită valorii nespus de mari a cunoștinței lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care am pierdut toate și le socotesc ca fiind gunoi, ca să-L câștig pe Hristos.
Filipeni 3.8

Să remarcăm că Pavel încă socotea toate ca fiind gunoi; nu era ceva care fusese adevărat doar la momentul convertirii lui. Vedem adesea că, atunci când cineva se întoarce la Dumnezeu, Hristos este totul pentru el; lumea este socotită ca o deșertăciune, ca un nimic. Însă, pe măsură ce respectivul înaintează în viața de credință, deși Hristos îi este încă prețios, totuși el adesea nu mai continuă să socotească toate ca o pierdere și ca un gunoi. Pavel însă spune: „eu socotesc”, nu: „am socotit”. Hristos trebuie să ocupe mereu același loc pe care l-a ocupat atunci când am fost mântuiți.

Bineînțeles, dacă un om nu-L are pe Hristos, nu este creștin, însă ceea ce vreau să spun este că, deși cineva este credincios cu adevărat și deși umblă într-un fel ireproșabil, este totuși posibil ca Hristos Însuși să nu aibă un ecou în inima lui. Hristos este acolo ca temelie, în vârf de asemenea este o umblare creștină corectă, însă la mijloc pot fi o mie de lucruri cu care Hristos să nu aibă nimic de-a face. Inima merge înainte fără vreo referință la Hristos, până ajunge să fie plină de lucrurile din lume.

Pavel ne spune care este secretul puterii umblării lui. El dorea să-L câștige pe Hristos și părea un sacrificiu cumplit să renunțe la toate lucrurile pentru El. Însă este la fel ca atunci când un copilaș are o jucărie. Dacă încerci să i-o iei, va ține și mai strâns de ea; dacă îi așezi înainte ceva mai atrăgător, îi va da drumul jucăriei imediat. Vom avea ispite, de bună seamă, însă nouăzeci la sută dintre ele n-ar exista dacă Hristos ar avea în inima noastră locul care I se cuvine. Lucrurile din lume nu ne-ar mai atrage dacă „valoarea nespus de mare a cunoștinței lui Hristos Isus” și-ar avea locul cuvenit în inimă. Un astfel de conflict ar dispărea imediat.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și l-a adus la Isus. Isus l-a privit și i-a zis: „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa” (care în traducere înseamnă Petru).
Ioan 1.42

Un nume nou

Dreptul de a da un nume aparține unei persoane superioare, care poate recunoaște locul și poziția în care se găsește persoana care îl poartă. Simon a fost întotdeauna gata să ia cuvântul și era printre ucenici primul care vorbea. Dar, atunci când a fost adus la Domnul Isus, nu el a avut primul cuvânt de spus. Învățătorul ceresc, Isus Hristos, l-a făcut pe Simon, fiul lui Iona, să înțeleagă faptul că îi cunoștea numele și descendența, și apoi Domnul i-a dat un nume nou. Prin faptul că Domnul i-a dat un nume, care înseamnă „piatră”, Hristos a făcut mai mult decât atât: l-a adăugat pe ucenic acelei Case care era înaintea privirii Domnului și despre care Simon nu știa nimic în momentul acela.

Simon nu a avut nimic de spus, după cât ne este relatat. Era de mare importanță atunci, ca și acum, ce gândea și ce spunea Domnul. Este suficient să citim în 1 Petru 2, ca să vedem că Petru a înțeles bine ce a spus Domnul; Petru ne relatează și nouă despre aceasta. Prin faptul că a venit la Isus Hristos, Piatra vie, Petru însuși a devenit o piatră vie în Casa lui Dumnezeu, care se construiește și în timpurile noastre. Și, așa cum ne arată Petru în acel capitol, ceea ce a fost adevărat cu privire la el este adevărat și pentru noi; și noi venim, fiecare la timpul lui, la această Piatră vie. Chiar în vremea aceea a devenit clar că Isus Hristos era Meșterul Casei lui Dumnezeu, adevăr pe care Simon Petru și ceilalți ucenici urmau să-l înțeleagă.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I AJUȚI PE OAMENI (2)

„Ce am, îţi dau” (Faptele Apostolilor 3:6)

Să luăm aminte la două aspecte ale cestei povestiri.

Primul aspect: Este important să  știi ce ai și ce nu ai. „Argint şi aur, n-am; dar ce am, îţi dau.” Trebuie să fii plin de Duhul lui  Dumnezeu și să te simți încrezător în chemarea ta. Pavel scrie: „Deoarece avem felurite  daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura  credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se  ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii, să se ţină de îmbărbătare. Cine dă, să dea cu  inimă largă. Cine cârmuieşte, să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie, s-o facă cu  bucurie. Dragostea să fie fără prefăcătorie” (Romani 12:6-9).

Al doilea aspect: Învață să  recunoști diferența dintre ceea ce doresc oamenii și ceea ce le lipsește cu adevărat. Uneori  au nevoie să fie întăriți; alteori au nevoie să fie solicitați. Uneori au nevoie de mângâiere, nu  de mustrare; alteori au nevoie de mustrare, nu de mângâiere. Acest olog nu a avut nevoie de  o mână de ajutor – ci de o mână care să-l ridice. Exact asta i-a dat Petru. „L-a apucat de  mâna dreaptă, şi l-a ridicat în sus. Îndată i s-au întărit tălpile şi gleznele” (Faptele Apostolilor  3:7).

Așadar, pentru a-i ajuta pe oameni, trebuie să-i iubești, să îți dai seama ce le lipsește,  să știi ce ai de oferit și să ai o relație cu ei.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 5:21-32

Acest capitol cuprinde o stranie şi totodată o notabilă excepţie de la legea morţii. Enoh trăieşte 65 de ani, apoi umblă cu Dumnezeu timp de 300 de ani, după care Dumnezeu îl ia. Nu se dau nici un fel de detalii despre umblarea lui cu Dumnezeu, nici despre răpirea lui care este, pe scurt, ultimul pas al acestei umblări. Dar ce minunat rezumat al unei vieţi!

Ştim noi oare ce înseamnă a umbla cu Dumnezeu măcar o singură zi dintr-un an? Prin umblarea credinţei, Enoh are un loc pe lista martorilor străluciţi din cap. 11 al cărţii Evrei (v. 5). Numele lui înseamnă „învăţat” şi, asemeni lor, învăţat de Dumnezeu, el Îl contemplă, prin credinţă, dincolo de lucrurile prezente, pe Domnul care vine să domnească „cu zecile de mii de sfinţi” (Iuda 14). Această viziune îl menţine separat de cei care vor fi judecaţi.

Curând, ca şi Enoh, toţi credincioşii găsiţi în viaţă vor fi luaţi de pe pământ fără să treacă prin moarte, când, potrivit promisiunii Sale, Domnul Isus va veni pentru ai Săi (1 Tesaloniceni 4.17). A învăţat oare fiecare dintre cititorii noştri acest adevăr, fericit pentru toţi cei pregătiţi, dar solemn pentru cei care nu sunt pregătiţi?

Să notăm că Dumnezeu nu trimite judecata Sa în lume înainte să fi dat promisiunea binecuvântării: Noe semnifică „mângâiere şi odihnă”.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: