Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “ianuarie 4, 2019”

5 Ianuarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Matei 11.29

În Scriptură, jugul este un simbol al supunerii față de voia altuia. Domnul, ca Om desăvârșit, de la începutul și până la sfârșitul drumului Său pe pământ, a fost supus voii Tatălui. El a putut spune: „Am coborât din cer nu ca să fac voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 6.38). Și, de asemenea: „Eu fac întotdeauna cele plăcute Lui” (Ioan 8.29).

Oricât de dureroase ar fi împrejurările noastre, suntem îndemnați să luăm jugul Domnului, supunându-ne oricărui lucru pe care Tatăl îl îngăduie. Mai mult, Domnul spune: „Învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima”. El a fost blând și smerit nu doar în purtare, ci și în inimă. A avea un comportament corect înaintea oamenilor este oarecum ușor, însă o stare de inimă potrivită, pe care doar Domnul o poate vedea, nu poate fi dobândită decât prin supunerea adevărată față de voia Tatălui. Noi nu suntem blânzi și smeriți din punct de vedere natural, ci, din contră, dorim întotdeauna să ne afirmăm pe noi înșine și să ne subliniem importanța. Pentru corectarea acestor tendințe ale cărnii, Domnul ne invită la Sine și ne spune: „Învățați de la Mine”.

Pe măsură ce Îl contemplăm pe Domnul și admirăm minunatele Lui trăsături morale, suntem schimbați în chipul Său, devenind astfel asemănători cu Cel pe care-L admirăm. Faptul că Îi semănăm atât de puțin arată limpede cât de puțin Îl avem înaintea sufletelor noastre și cât de puțin învățăm de la El. Luând jugul Lui și învățând de la El, vom găsi odihnă pentru sufletele noastre. Preocuparea cu împrejurările noastre nu ne va aduce odihnă. Trebuie să învățăm să ne supunem lucrurilor pe care Tatăl le îngăduie și să împrumutăm din duhul minunat al lui Hristos, în toată blândețea și smerenia Lui. Atunci ne vom bucura de acea odihnă care a fost întotdeauna partea Domnului în această lume plină de tulburare.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau prigonire … sau primejdie, sau sabie? Romani 8.35

Nicidecum retragere

Într-o relatare despre Napoleon se spune că într-un moment în care acesta era înconjurat de armatele dușmane, a poruncit toboșarului său să bată „retragerea”. Toboșarul însă n-a dat niciun răspuns. Atunci Napoleon a repetat ordinul. Din nou nu s-a auzit niciun sunet. Napoleon s-a dus la el și i-a strigat: „Bate retragerea!”. Toboșarul a răspuns: „Sire, nu m-ați învățat niciodată să bat așa ceva”. Aceste cuvinte l-au impresionat pe Napoleon atât de mult, încât a pornit din nou la luptă și a câștigat una dintre cele mai mari victorii ale lui.

Mii de glasuri străine de spiritul Bibliei și de credința adevărată îți strigă să bați în retragere. Adevărul este însă altul: merită să umbli pe calea credinței, chiar dacă pare grea! Ce privilegiu s-a oferit lumii întregi, să umble pe o astfel de cale care este Însuși Mântuitorul! El Și-a dat viața la cruce pentru mântuirea noastră. Domnul Isus Hristos a devenit Calea pentru fiecare persoană care L-a primit ca Mântuitor al ei personal. Și nu numai atât! Mântuitorul este Păstorul cel bun, care merge înaintea noastră și ne conduce prin văi și pe munți, peste prăpăstii, prin zile senine și prin zile grele. Ce har măreț să poți călca pe astfel de urme sfinte! Având înaintea noastră un astfel de Mântuitor și Păstor, nu avem nicidecum dreptul să batem în retragere.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SPARGE VASUL TĂU DE ALABASTRU (2)

„Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei” (Marcu 14:5)

Este posibil ca vasul de alabastru cu mir mirositor să fi reprezentat toată economia de-o viață a acestei femei. Valoarea este evidentă și prin faptul că autorii celor două evanghelii găsesc că merită să ne ofere o estimare în scris: trei sute de dinari echivalentul unui salariu pe un an întreg. Dar să analizăm această situație în detaliu. Pentru majoritatea dintre noi, vasul de alabastru cu mir mirositor înseamnă bani. E averea noastră pusă deoparte. Sunt bani albi pentru zile negre. E fondul nostru de pensie. Întrebare: Ești dispus să dăruiești totul?

Nu vrem să sugerăm că nu trebuie să-ți plătești facturile sau să nu-ți faci planuri de viitor sau să nu te îngrijești de familie. Însă dacă Dumnezeu te-ar atenționa că trebuie să dăruiești totul, ai fi dispus să-ți spargi vasul de alabastru și să torni tot mirul la picioarele lui Isus? Pe parcursul vieții sale, John Wesley a dăruit aproximativ 30.000 de lire. Ajustat la inflație, asta înseamnă peste 1.350.000 de lire în banii de astăzi.

Wesley a făcut un legământ cu Dumnezeu în 1731 de a-și limita cheltuielile la 28 de lire pe an. În primul an el a câștigat doar treizeci de lire, așa că a dăruit doar două lire. În anul următor, venitul i s-a dublat și pentru că a reușit să se descurce cu cele 28 de lire, a dat 32 de lire. El nu a avut niciodată în posesie mai mult de o sută de lire pentru că se temea să strângă comori pământești. Credea că binecuvântarea lui Dumnezeu trebuie să ducă la un standard de dărnicie mai ridicat, nu la un standard de viață mai ridicat. Chiar și atunci când venitul său s-a ridicat la mii de lire, el a dus o viață simplă și a dăruit toți banii pe care îi avea în plus. A murit cu câțiva bănuți în buzunar, dar cu o comoară adunată în ceruri.

Gândește-te la toate acestea!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 3:1-13

Fericirea omului în Eden va fi de scurtă durată. Deghizat în şarpe, diavolul pătrunde în grădină şi câştigă încrederea femeii, strecurându-i în acelaşi timp în inimă neîncrederea faţă de Dumnezeu. «Dumnezeu nu te iubeşte – şopteşte el – de vreme ce te lipseşte de un asemenea avantaj. Nu numai că nu veţi muri», ci „veţi fi ca Dumnezeu” (v.5). Mincinosul seamănă astfel mândria şi invidia în sărmana inimă omenească (citiţi în antiteză Filipeni 2.6).

„Pofta, după ce a zămislit, naşte păcatul” (Iacov 1.14, 15). Omul a fost înşelat: cunoaşterea binelui şi răului nu i-a dat nici o putere ca să facă binele şi nici nu l-a ajutat să se ferească de rău. Primul său efect a fost că l-a făcut conştient de goliciunea sa: stare firească de care el se ruşinează. Şorţul din frunze de smochin pe care şi l-a făcut nu este altceva decât o imagine a eforturilor umanităţii de a-şi ascunde mizeria morală. Dar „totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de-a face” (Evrei 4.13). „Unde eşti?” (v. 9). „Ai mâncat din pom?” (v. 11). „Ce ai făcut?” (v. 13) – întrebări la fel de teribile, care nu admit eschivări sau scuze.

4 Ianuarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu; și oricine Îl iubește pe Cel care a născut îl iubește și pe cel născut din El.
1 Ioan 5.1

Învățătura despre nașterea din nou este esențială pentru creștinism. Acest subiect produce confuzie pentru mintea omenească, însă credința recunoaște că omul vechi nu poate fi compatibil cu dreptatea lui Dumnezeu. Este nevoie de o transformare completă, prin actul nașterii din nou, care este clar prezentat nu doar aici, de către Ioan, ci și în alte părți ale Noului Testament, de către Petru, Iacov și de către Domnul Însuși.

În 1 Ioan 5 avem trei rezultate ale nașterii din nou. În versetul 1, cei credincioși sunt aduși într-o familie nouă. Dacă Îl iubim pe Dumnezeu, care ne-a dat o viață nouă, îi vom iubi și pe cei care au aceeași viață. Creștinismul nu este un club, cu membri care au aceleași pasiuni și interese, ci este o unitate vie, caracterizată de dragoste și care se ridică deasupra oricăror distincții omenești.

Un al doilea rezultat este că „oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea” (versetul 4). Vedem deci că suntem implicați într-un conflict. N-ar mai fi nevoie să biruim lumea, dacă am face parte din ea. Prin urmare, nașterea din nou nu numai că ne așază în conflict cu lumea, ci ne și oferă biruință asupra ei. Principiile lumii, care fac apel la simțurile noastre naturale, sunt biruite prin credința în Isus, Fiul lui Dumnezeu (versetul 5).

Al treilea rezultat îl găsim în versetul 18: „Știm că oricine a fost născut din Dumnezeu nu păcătuiește, ci acela care a fost născut din Dumnezeu se păzește el însuși, și cel rău nu-l atinge”. Prin nașterea din nou am fost aduși într-o poziție nouă de loialitate. Deși natura divină nu poate fi ispitită de păcat, totuși noi suntem încă în trup și avem nevoie să fim veghetori. Aceasta implică o atenție sporită cu privire la gândurile, la cuvintele și la acțiunile noastre, pentru a nu oferi vreun prilej vrăjmașului. Chiar dacă întreaga lume reprezintă domeniul diavolului, noi suntem din Dumnezeu și suntem în Cel Adevărat (versetele 19 și 20).
S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Aduceți-vă aminte de conducătorii voștri care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu … urmați-le credința.
Evrei 13.7

Să ne amintim.

Istoria vieții lui Simon Petru este deosebit de instructivă. Fiecare creștin poate să recunoască în ea principalele trăsături ale istoriei vieții sale, de la primii pași, pe care i-a făcut de la cunoașterea Domnului Isus, până la starea atât de rar atinsă sau menținută, în care Duhul Sfânt acționează fără piedici și desfășoară în noi puterea Sa. Între aceste două limite se derulează întreaga lucrare a harului dumnezeiesc, care ne face să pătrundem în cunoașterea Domnului Isus Hristos și a privilegiilor creștine.

De asemenea, pe parcursul acestor comentarii, ne confruntăm cu zdrobirea eului, care este atât de necesară, pentru ca cel credincios, după ce a pierdut orice încredere în sine, să poată în final înțelege privilegiile sale și să-L urmeze pe Domnul Isus pe drumul pe care îl trasează El.

Istoria lui Petru se împarte în două părți, pe care le găsim bine conturate în Scriptură. Prima parte ne este prezentată în Evanghelii, iar pe cea de-a doua o găsim în Faptele Apostolilor și în Epistole. Din viața lui Petru nu au lipsit slăbiciunile, dar, pe de altă parte, vedem Duhul Sfânt la lucru și puterea divină care l-a susținut, ca martor al Domnului Isus, în mijlocul greutăților și al luptelor.

Suntem îndemnați să ne amintim de astfel de credincioși, să privim cu luare-aminte la sfârșitul felului lor de viețuire și să le urmăm credința; iar aceste exemple să fie, în final, o puternică susținere a credinței noastre. Aceasta fiind tematica unor comentarii săptămânale, dorim binecuvântarea Domnului pentru fiecare cititor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SPARGE VASUL TĂU DE ALABASTRU (1)

„O femeie păcătoasă din cetate … a adus un vas de alabastru cu mir mirositor” (Luca 7:37)

   Biblia spune: „O femeie păcătoasă din cetate…a adus un vas de alabastru cu mir mirositor. Și stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea…şi le ungea cu mir.” (v. 37-38). Acest mir era nard pur, nardul fiind o plantă perenă care se recolta din Himalaia. Jumătate de litru a fost folosit! Iar vasul însuși, făcut din pietre prețioase translucide era, probabil, un suvenir de familie. E posibil să fi fost chiar zestrea ei. Simplu spus, era averea ei cea mai de preț. Ce ironic, și cu toate acestea ce nimerit, a fost faptul că uleiul folosit în profesia ei de prostituată a devenit mărturia profesiei ei de credință, când a turnat și ultima picătură din el pe picioarele Domnului Isus. Faptul că a spart vasul a fost modul prin care ea a dorit să arate că o rupe cu trecutul (vezi Marcu 14:3). Gata cu mirosul dulce de parfum pus peste duhoarea păcatului.
Gata cu rușinea. Ea a ieșit din umbra întunecoasă a păcatului și a pășit în lumină. Există un moment în care trebuie să nu mai ascunzi nimic față de Dumnezeu. Un moment în care trebuie să-ți dezvălui secretele, zbaterile și păcatele. Un moment în care trebuie să te lași cu totul în seama harului lui Dumnezeu.

De ce ne purtăm de parcă păcatul ne descalifică de la harul lui Dumnezeu? Acesta este singurul lucru care ne califică! Toate celelalte sunt niște încercări de autojustificare pentru câștigarea harului lui Dumnezeu. Nu se poate să te încrezi în harul lui Dumnezeu 99%. E totul sau nimic. Când încercăm să ne mântuim singuri, pierdem mântuirea care vine numai prin Isus Hristos, prin har și prin credință (vezi Efeseni 2:8-9).

http://

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 2:15-25

Dumnezeu a aşezat omul în centrul minunatei Sale creaţii pentru a exercita funcţia de administrator. Un singur lucru i-a interzis: să mănânce din fructul pomului cunoştinţei binelui şi răului. Aceasta i-a pus la încercare ascultarea legată de poziţia sa de făptură responsabilă. Omul, spre deosebire de animale, nu este supus impulsurilor iraţionale.

El a fost creat liber, dar în acelaşi timp ascultător faţă de Creatorul lui. Suntem martorii primului act înfăptuit de Adam în calitate de administrator: acela de a da nume tuturor făpturilor vii. Acestea au fost create cu scopul de a-i sluji omului, dar oricât ar fi de inteligente, ele nu depăşesc gradul de inteligenţă al lui Adam şi nici nu au o afectivitate care se manifestă ca o nevoie imperioasă. Astfel, singurătatea nu era bună pentru om; el avea nevoie de cineva căruia să-i împărtăşească gândurile, cu care să se bucure de darurile divine şi cu care să mulţumească împreună Aceluia care le-a oferit aceste daruri. Iubirea lui Dumnezeu înţelege această nevoie şi îi răspunde, dându-i un însoţitor, un ajutor inteligent, înzestrat cu afecţiuni ca şi ale lui.

În această imagine distingem taina Bisericii, mireasa lui Hristos care a fost cufundat în somnul morţii, mireasă pe care o primeşte de acum din mâna lui Dumnezeu pentru ca s-o hrănească şi s-o îngrijească cu drag (Ef. 5.29). „Taina aceasta este mare”, exclamă apostolul: „pentru că suntem … din carnea Sa şi din oasele Sale”.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: