Mana Zilnica

Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână, și viața mea este ca o nimica înaintea Ta. Da, orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ține.
Psalmul 39.5

Suntem trecători

Într-o localitate, un bătrân a ajuns la vârsta de o sută de ani. Primarul, dirijorul asociației corale și președinții altor instituții publice s-au sfătuit cum ar putea să-i sărbătorească ziua de naștere. Sărbătoritul a fost întrebat ce i-ar plăcea să audă în discurs și ce melodii ar prefera să i se cânte. Bătrânul a spus: „Puteți să spuneți și să cântați ce doriți; singura condiție este să nu aud niciun cuvânt despre moarte”.

Atitudinea acestui bătrân este caracteristică multor oameni. În mod conștient, oamenii dau la o parte gândul morții. Adevărata înțelepciune constă în recunoașterea faptului că odată viața noastră se va sfârși. Din această perspectivă trebuie să judecăm ce este într-adevăr important și valoros în viață.

Fuga de gândul morții este în fond fuga din fața lui Dumnezeu, căruia va trebui să-i dăm socoteală de atitudinea noastră față de El. Să nu fugim de Dumnezeu! Dimpotrivă, Dumnezeu ne dă posibilitatea să alergăm în brațele Sale atotputernice și salvatoare pentru a scăpa de moartea veșnică. Dumnezeu ne oferă viața veșnică, și această viață o putem obține prin credința în Fiul Său, Mântuitorul nostru.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ SPORESTI EFICIENTA PASTORULUI TĂU (5)

„El a dat pe unii… în vederea lucrării de slujire…” (Efeseni 4:11-12)

Astăzi vom vorbi despre alte două modalități prin care poți susține și îmbunătăți eficiența pastorului tău:

1) Nu-i trasa limitări prin ceea ce s-a întâmplat în trecut. Umbra trecutului unui pastor poate bloca planul lui Dumnezeu pentru biserică. Nu spune: „Pe vremuri, când era pastorul X, nu făceam așa.” Asta oprește creșterea bisericii și obstrucționează eficiența pastorului. Dumnezeu e mereu în mișcare și ne cere să ținem pasul cu El. Nu aștepta ca pastorul să facă lucrurile exact ca predecesorii săi. Apreciază ceea ce a făcut Dumnezeu în trecut, dar înțelege că binecuvântările Sale – asemenea milei Sale – „se înnoiesc în fiecare dimineață”! Mana culeasă ieri nu mai este bună astăzi; Dumnezeu îi va dărui pastorului tău mană proaspătă și viziune proaspătă pentru a duce biserica înainte, pe alte culmi spirituale. Datoria pastorului este să îndrume – a ta este să urmezi.

2) Pastorul tău nu poate face totul singur. Dumnezeu are în vedere și pe alții din biserică pentru lucrarea de slujire. Pavel scrie: „Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, şi mădularele n-au toate aceeaşi slujbă, tot aşa, şi noi, care suntem mulţi, alcătuim un singur trup în Hristos; dar, fiecare în parte, suntem mădulare unii altora. Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat: cine are darul proorociei, să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui”… (Romani 12:4-6) Cine este responsabil pentru creșterea bisericii? Tu! Dacă nu știi locul care ți se potrivește, întreabă-l pe Dumnezeu și pe pastorul tău, și vei primi călăuzire. Până nu-ți cunoști locul, ești un mădular nefolositor al bisericii. Așa că, pune-ți darurile în negoț, contribuie la viziunea pe care Dumnezeu i-a dat-o pastorului tău și Dumnezeu va fi onorat, iar tu vei fi binecuvântat.

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 6:1-18; 7:1

Multă răbdare, iată ce-l caracterizează pe slujitorul lui Dumnezeu (adică pe fiecare credincios; v. 4; cap. 12:12). Mai bine decât prin toate cuvântările lui, Pavel demonstra valoarea evangheliei prin felul în care suporta încercările. El suferea pentru ceva care merita.

Ce om ciudat este creştinul! El are, întrun fel, două feţe. În ochii lumii, el apare în josnicie, ispititor, necunoscut, întristat, sărac, neavând nimic. Însă ce devine el înaintea lui Dumnezeu? Autentic, bine cunoscut, viu, mereu bucuros, având toate lucrurile (v. 810)! Aceasta este adevărata lui faţă.

Îndemnurile care urmează pot părea înguste şi severe. Ele însă vin din inima largă a apostolului (v. 11). Cuvântul despărţire nu ne place şi totuşi, cine spune sfinţenie, spune separare pentru Dumnezeu (Levitic 20:26). A o împlini pe una (cap. 7:1) echivalează în mod obligatoriu cu a o practica pe cealaltă. Separarea de lume, iar versetele 14 şi 15 nu se aplică numai unui asemenea proiect de căsătorie nepotrivită! Separarea de lumea religioasă (v. 1618), aceasta oferă compensaţii incomparabile: experienţa prezenţei Domnului Isus în mijlocul alor Săi; relaţii binecuvântate cu Dumnezeu Tatăl nostru; despărţirea de rău sub toate formele lui (cap. 7:1).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

20 dec. 2017

20 Decembrie 2017

Domnul a jurat și nu-I va părea rău: „Tu ești preot pentru totdeauna, după rânduiala lui Melhisedec”.
Psalmul 110.4

David, care a scris acest psalm, și orice israelit care l-a citit au fost, fără îndoială, nedumeriți cu privire la semnificația lui. Israel era bine familiarizat cu cerințele Legii, anume că doar cei din familia lui Aaron puteau fi preoți. Core, în Numeri 16, deși era levit, a suferit o cumplită judecată din partea lui Dumnezeu, din cauză că a încercat să-i ia locul lui Aaron, ca preot.

Dar cine a fost Melhisedec? Avem puține detalii despre el, oferite în Geneza 14.18-20, cu mult înainte ca Israel să existe ca națiune. El este numit împărat al Salemului și preot al Dumnezeului Preaînalt. Melhisedec l-a întâmpinat pe Avram, când acesta se întorcea de la biruința asupra celor patru împărați, și l-a binecuvântat, iar Avram i-a dat zeciuială din pradă. Evrei 7 îl denumește împărat al dreptății și împărat al păcii, „fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții”.

Ce învățăm de aici? Învățăm faptul că Scriptura nu oferă niciun amănunt despre nașterea, moartea sau genealogia lui, iar Dumnezeu a folosit acest lucru pentru a-L simboliza pe Domnul Isus, care este Fiul veșnic al lui Dumnezeu. Astfel, Hristos nu a fost din linia lui Aaron, a cărui preoție se încheia odată cu moartea sa, la fel cu a tuturor succesorilor săi.

Melhisedec însă a fost preot înainte să fi fost Aaron preot. El Îl simbolizează pe Domnul Isus, care are un drept deplin la preoție, datorită a ceea ce este El în Sine Însuși. De fapt, El este și Împărat, ceea ce niciun preot după rânduiala lui Aaron nu putea fi. Domnul Isus, fiind Fiul veșnic al lui Dumnezeu, rămâne preot pentru totdeauna. El a murit o dată, însă acum a înviat și nu mai moare niciodată. Preoția Lui melhisedehică a început deci odată cu învierea Sa, iar El continuă să mijlocească pentru toți cei credincioși, nu doar pentru Israel. Slăvit să fie Dumnezeu pentru un astfel de Mijlocitor!

L M Grant

Ajutorul celor nenorociți

Isus a întins mâna, S-a atins de el și i-a zis: „Da, voiesc, fii curățit!”. Îndată l-a lăsat lepra.
Luca 5.13

Într-o cetate în care Se afla Isus, un lepros a venit la El, s-a aruncat cu fața la pământ și L-a rugat: „Doamne, dacă vrei, poți să mă cureți”. Isus S-a apropiat de el și îndată acel om a fost curățit. Acel om a văzut în Isus puterea divină, care singură putea să-l vindece. Lepra simbolizează păcatul de care nu poți fi curățit decât prin sângele Mântuitorului. Acel om știa că Isus are puterea de a vindeca lepra, dar se îndoia de voința Domnului.

O astfel de situație este de înțeles într-o lume caracterizată de egoism și nepăsare. Într-o astfel de lume poți să te îndoiești totdeauna de bunăvoința celor care ar putea să vină în ajutorul celor nenorociți. Leprosul încă nu-L cunoștea bine pe singurul Om care Se deosebea totalmente de toți ceilalți oameni. Nu-L cunoștea pe Acela care, mișcat de milă față de creatura Sa, binevoise să vină din cer pentru a o ajuta. El era Omul compătimitor, dar în același timp Dumnezeu Creatorul împlinind în favoarea poporului Său ceea ce era scris în Psalmul 103: „El îți iartă toate fărădelegile tale, El îți vindecă toate bolile tale; El îți izbăvește viața din groapă”. Slaba credință a leprosului a primit răspunsul de har din gura Domnului: „Da, voiesc, fii curățit!”. Și așa a fost.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ SPORESTI EFICIENTA PASTORULUI TĂU (4)

„Faceţi ucenici din toate neamurile…” (Matei 28:19)

Nu fi ostil conducerii bisericii în problema bugetului… pentru că bugetul unei biserici vorbește despre inima acelei biserici, și trebuie să reflecte în egală măsură valorile și prioritățile lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Faceţi ucenici din toate neamurile… și învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit.” (Matei 28:19-20).

Responsabilitatea noastră este dublă: să-i evanghelizăm pe păcătoși, și să-i echipăm pe sfinți. Multe biserici îi leagă pe pastori de mâini prin zgârcenie, și astfel nu-și împlinesc marele mandat. E lăudabil să fii înțelept în chivernisirea banilor, dar bisericile mânate de teamă adună economii „pentru aici și acum” și nu fac investiții pentru veșnicie. Lucrul acesta nu numai că afectează lucrarea, dar în același timp descurajează dărnicia.

Când oamenii știu că există bani într-un cont bancar, ei sunt îndreptățiți să spună: „De ce să dăruiesc eu din resursele mele limitate?” Bisericile concentrate pe misiune nu se tem să cheltuiască banii pe misiune, și drept rezultat Dumnezeu mișcă inimile oamenilor să dăruiască cu generozitate.

Îți aduci aminte de cei trei ispravnici din Matei 25 care au avut responsabilitatea de a administra banii stăpânului lor? Doi dintre ei au pus banii în negoț și au câștigat apreciere prin dublarea investiției. Al treilea ispravnic, temător, a ascuns banii, dând înapoi doar suma primită. Prin urmare, stăpânul a zis: „Luați-i dar talantul și dați-l celui ce are zece talanți. Pentru că celui ce are, i se va da, și va avea de prisos; dar de la cel ce n-are, se va lua și ce are! Iar pe robul acela netrebnic, aruncați-l în întunericul de afară! Acolo va fi plânsul și scrâșnirea dinților” (Matei 25:28-30).

Datoria bisericii nu este să strângă fonduri, ci să meargă prin credință, lăsându-i pe slujitorii lui Dumnezeu să-și facă lucrarea nestânjeniți și să își pună încrederea în Dumnezeu în orice vreme.

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 5:11-21

Pavel dorea cu înflăcărare gloria cerească (v. 2), dar în aşteptarea ei se străduia cu aceeaşi înflăcărare să fie plăcut Domnului (v. 9). Neavând nimic de ascuns nici lui Dumnezeu, nici oamenilor (v. 11), el nu mai trăia pentru sine însuşi; trup şi suflet, el era robul lui Hristos mort şi înviat pentru el (v. 15). Iar Domnul îl chemase ca pe fiecare răscumpărat la o slujbă foarte înaltă: aceea de ambasador al Dumnezeului suveran pentru a oferi lumii împăcarea din partea Sa. Pentru a se achita de această misiune şi pentru a-i convinge pe oameni, două mari motive făceau presiune asupra apostolului: grozăvia judecăţii el cunoştea cât trebuie să ne temem de Domnul (v. 11) şi dragostea lui Hristos pentru suflete, dragoste fără de care predicatorul cel mai elocvent n-ar fi altceva decât o aramă sunătoare (v. 14; 1 Corinteni 13:1).

Şi în ce mai constă mesajul împăcării? Hristos, singurul Om fără păcat, a fost identificat pe cruce cu păcatul însuşi, pentru a face ispăşire. Astfel, Dumnezeu a anulat, în har, păcatul care ne despărţea de El (v. 21). Cele vechi s-au dus (v. 17). Dumnezeu nu le mai repară (sau nu le mai cârpeşte). Aceasta n-ar fi demn de El. Lui Îi place să facă toate lucrurile noi.

Dacă este cineva în Hristos, este o creaţie nouă (v. 17).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

19 dec. 2017

19 Decembrie 2017

Să ieșim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui.
Evrei 13.13

În zilele rele, Dumnezeu așteaptă întotdeauna să găsească inimi sincere și credincioase, pregătite să facă voia Sa cu orice preț. Prin urmare, apostolul Pavel îi spune lui Timotei: „Cele ce ai auzit de la mine înaintea multor martori încredințează la oameni de încredere, care să fie capabili să-i învețe și pe alții” (2 Timotei 2.2). Dacă eu însumi nu stăpânesc adevărul, nu-i pot învăța pe alții, iar dacă am gustat din binecuvântarea și din bucuria de a ieși la Domnul Isus, afară din tabără, purtând ocara Lui, atunci voi putea să-i stimulez și pe alții să o apuce pe același drum.

Nu vom avea pentru totdeauna privilegiul de a suferi pentru Domnul și împreună cu El. Poziția afară din tabără, suferind lepădarea lui Hristos, este ceea ce corespunde aici pe pământ cu partea noastră cerească împreună cu El. „Nu avem aici o cetate statornică, ci o căutăm pe cea viitoare” (Evrei 13.14). Nu ne așteptăm să rămânem aici. Dar ce așteptăm? Așteptăm venirea Domnului, pentru a ne lua la Sine. Aceasta este fericita și imediata nădejde a Adunării!

Să vedem cum stau lucrurile în afara taberei, așa cum le vede Dumnezeu: „Prin El deci să-I aducem neîncetat jertfă de laudă lui Dumnezeu, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui” (versetul 15). Aici este vorba de închinare. Preoția sfântă de care vorbește Petru (1 Petru 2.5) este exercitată, iar Dumnezeu Își primește primul partea. Să ne amintim ce le-a spus El preoților în vechime: „Să luați seama să-Mi aduceți la timpul hotărât darul Meu, pâinea Mea, pentru jertfele Mele prin foc, de mireasmă plăcută Mie” (Numeri 28.2). Nu vom ști niciodată ce înseamnă cu adevărat închinarea, până nu suntem – duh, suflet și trup – afară din tabără.

W T P Wolston

Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?
Matei 16.26

Logica unui negru

Pe vremea când în America de Nord mai domnea sclavia, un fermier și-a cumpărat un nou sclav. Fermierul nu era creștin, dar sclavul Îl cunoștea pe Hristos ca pe Mântuitorul său personal. Într-o zi, fermierul zise:

— Am auzit că tu te rogi și vorbești cu alții despre Dumnezeu și despre sufletul lor. Fii bucuros că o duci bine. De ce trebuie să te îngrijești de sufletul tău?

— Stăpâne, zise negrul, nu trebuie oare să mă îngrijesc de partea mea cea mai bună, de comoara mea cea mai mare?

— Ei, îl întrerupse stăpânul, sufletul tău nu este o comoară așa de mare nici pentru tine, nici pentru mine, nici pentru oricare altul din lume.

— Adevărat, zise negrul, dar sufletul meu are o mare valoare pentru Mântuitorul. Eu am două mâini – dacă o mână este tăiată, o am pe cealaltă. Am doi ochi – dacă unul îl pierd, pot vedea cu celălalt. Dar, stăpâne, eu am numai un suflet. Dacă-l pierd, atunci totul este pierdut. Atunci nu mai am nimic. De aceea trebuie să îngrijesc de sufletul meu.

Iată cât de prețioasă este pentru fiecare om, siguranța că sufletul său este salvat pentru veșnicie! Să ne însușim și noi logica negrului cu privire la sufletul nostru!

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ SPORESTI EFICIENTA PASTORULUI TĂU (3)

„Prezbiterii… să fie învredniciţi de îndoită cinste.” (1 Timotei 5:17)

Când vine vorba de pastorul tău:

1) Trebuie să te rogi pentru el. Nimic nu dă mai multă putere lucrării pastorului decât rugăciunea celor din adunarea lui. Pavel a recunoscut că eficiența lucrării sale a depins de rugăciunile oamenilor: „Faceţi… prin Duhul tot felul de rugăciuni şi cereri… şi pentru mine… ca să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei.” (Efeseni 6:18-19) Satan îi țintește pe pastorii care predică adevărul. Lucrul care îl înspăimântă cel mai tare pe diavol este Cuvântul lui Dumnezeu: „Noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12). Deseori, când pastorii predică, lupta spirituală este atât de intensă încât, la sfârșit, ei sunt epuizați. Când te rogi „în duhul” pentru pastorul tău, el primește putere, iar eficiența lui în evanghelizarea celor pierduți și ajutarea celor mântuiți să ajungă la maturitate spirituală – crește (vezi 1 Corinteni 1:21).

2) Trebuie să-l respecți. Într-o vreme în care biserica a devenit ceva „obișnuit”, e ușor să-ți pierzi respectul pentru liderii lui Dumnezeu. Evreii au făcut acest lucru… și nu uita ce-au pățit: „În mânia Lui Domnul i-a împrăştiat şi nu-Şi mai îndreaptă privirile spre ei! Vrăjmaşul n-a căutat la faţa preoţilor, nici n-a avut milă de cei bătrâni.” (Plângerile lui Ieremia 4:16) Standardele lui Dumnezeu nu s-au schimbat: „Prezbiterii să fie învredniciţi de îndoită cinste”. Când respecți pastorul și prezbiterii bisericii, ești un model de sfințenie în lucrarea lui Dumnezeu pentru generația prezentă și pentru cea viitoare.

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 4:16-18; 5:1-10

Cu câtă grijă ne ocupăm pentru a întreţine şi a face să prospere omul nostru cel din afară (v. 16)! De-ar fi la fel de bine îngrijit şi omul nostru dinăuntru! Ceea ce înnoia inima apostolului era acea greutate eternă de glorie (v. 17) care nu se putea compara cu încercările prin care trecea. Umblând prin credinţă, nu prin vedere (v. 7), privirile sufletului său erau aţintite asupra lucrurilor care nu se văd, dar care sunt veşnice, din care gustase deja, prin arvuna Duhului (v. 5). De aceea el nu se lăsa (cap. 4:1-16).

Ce teamă, ce înflăcărare ar trebui să stârnească neîncetat în noi gândul cu privire la scaunul de judecată al lui Hristos! Noi nu ne vom înfăţişa acolo ca acuzaţi, mântuirea noastră fiind sigură. Ca într-un film însă, viaţa noastră întreagă se va derula acolo, dezvăluind tot ce noi vom fi făcut, fie bine, fie rău, şi acestea ne vor aduce fie câştig, fie pierdere. În acelaşi timp, Domnul va arăta acolo cum harul Său a ştiut să scoată strălucire chiar şi din păcatele noastre. Un artist care a terminat restaurarea unui portret deteriorat îşi scoate în evidenţă munca punând alături fotografia tabloului iniţial. Fiind adesea puţin sensibili faţă de păcat, apreciem de asemenea prea puţin harul care ne iartă şi care ne suportă. Scaunul de judecată al lui Hristos însă ne va face în final să realizăm toată imensitatea harului.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 dec. 2017

18 Decembrie 2017

Mulțumesc Dumnezeului meu pentru toată amintirea mea despre voi, … fiind încredințat chiar de aceasta, că Cel care a început în voi o lucrare bună o va sfârși până în ziua lui Isus Hristos.
Filipeni 1.3,6

Apostolul Pavel era în închisoare și nu mai putea să-i viziteze pe sfinții din Filipi. Dorea însă, scriind această epistolă, să-i încurajeze, căci avea mult pe inimă creșterea lor spirituală și înaintarea lor către „premiul chemării de sus a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3.14). De asemenea, dorea ca ei să știe că Dumnezeu era Cel care lucra în ei și că avea să-Și continue lucrarea până în ziua lui Hristos (Filipeni 1.6). Expresia „ziua lui Hristos” este folosită de șase ori în Noul Testament și doar de către apostolul Pavel (1 Corinteni 1.8; 5.5; 2 Corinteni 1.14; Filipeni 1.6,10; 2.16). Ce semnifică această expresie?

Biblia vorbește des despre „ziua Domnului”, atât în Vechiul Testament, cât și în Noul, însă ea nu este aceeași cu „ziua lui Hristos”. „Ziua Domnului” începe odată cu arătarea lui Hristos și desemnează perioada de domnie a lui Hristos, în Mileniu. Biblia vorbește și despre „ziua lui Dumnezeu” (2 Petru 3.12), însă nici aceasta nu este aceeași cu „ziua lui Hristos”, ci face referire la starea eternă, care vine după Mileniu. „Ziua lui Hristos” are de-a face cu Adunarea, nu cu Israel, nici cu națiunile. Ea începe odată cu răpirea și are în vedere scaunul de judecată a lui Hristos și răsplătirile. Această zi se suprapune cu Mileniul (cu „ziua Domnului”), însă are un caracter cu totul diferit. Ea are de-a face cu harul lui Hristos și cu perfecțiunea și cu binecuvântarea noastră în glorie.

Oricare ar fi dificultățile și încercările prin care trecem, să ne aducem aminte de aceste cuvinte: „[Dumnezeu] vă va și întări până la sfârșit, ca să fiți de neînvinuit în ziua Domnului nostru Isus Hristos” (1 Corinteni 1.8). În acea zi, El va împărți cu noi rezultatele biruinței Sale!

B Reynolds

Doamne, auzi-mi glasul dimineața! Dimineața eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine și aștept.
Psalmul 5.3

Muncă și rugăciune

Un om în vârstă ducea pe un tânăr într-o luntre. Una din vâsle purta inscripția „rugăciune” și cealaltă „muncă”. Tânărul zise pe un ton batjocoritor: „Bunicule, cine muncește, nu are nevoie de rugăciune”. Bătrânul nu zise nimic, lăsă însă din mână vâsla pe care era scris „rugăciune” și vâsli numai cu cealaltă. Vâsli și vâsli, dar luntrea nu înainta, ci se învârtea pe loc. Tânărul își dădu seama că alături de „muncă” lipsea „rugăciunea”.

Te-ai rugat vreodată? Nu este vorba de a rosti o rugăciune învățată pe de rost, ci de a te adresa personal și direct Creatorului tău, Acela care te cunoaște bine și Se interesează de tine, pentru a-i cere ajutorul într-o problemă deosebită sau o problemă presantă. Dar mai mult, creștinul adevărat știe că poate să-i vorbească lui Dumnezeu și despre micile sale greutăți zilnice, dar și să-i mulțumească.

Căutați ajutorul și harul lui Dumnezeu rugându-vă, fiind siguri totodată că El vă ascultă fără condiție! Vorbiți-i despre nevoile voastre, spuneți-i toate îndoielile voastre! Nu așteptați ziua de mâine, începeți să vă rugați acum! Îmbinați munca cu rugăciunea! Avem un Dumnezeu atotputernic, care face lucruri foarte mari, dar totuși nicio problemă nu este prea mică pentru El și nici nu-L vom obosi cu micile noastre probleme.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ SPORESTI EFICIENTA PASTORULUI TĂU (2)

„Propovăduieşte Cuvântul, stăruieşte asupra lui… mustră… ceartă… îndeamnă…” (2 Timotei 4:2)

Încercăm să identificăm și alte modalități prin care îți poți ajuta pastorul să fie mai eficient:

1) Înțelege că responsabilitatea pastorului tău este aceea de a te ilumina, nu de a te distra. Pavel spune: „Domnul pedepseşte pe cine iubește…” (Evrei 12:6). Pastorul tău este instrumentul lui Dumnezeu pentru creșterea ta spirituală, nu pentru amuzamentul tău. Când nu-ți place predica, poate motivul este că „pune degetul pe rană.” Nu disprețui mesagerul, ci reanalizează mesajul în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Ia modelul creștinilor din Bereea care „au primit Cuvântul cu toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.” (Faptele Apostolilor 17:11)

2) Vorbește cu pastorul tău, și nu vorbi despre el. Dacă ai o problemă, ai obligația biblică de a vorbi prima dată cu Domnul, apoi personal cu pastorul tău – și întotdeauna cu dragoste și blândețe (vezi Matei 18:15; Efeseni 4:15). Nu uita: pastorii sunt făcuți din același material ca tine. Și ei uită, și ei au zile libere, și ei greșesc și sunt câteodată insensibili. Adevăratul pastor va primi adevărul când este spus în dragoste. El va lua în considerare îngrijorările tale, va recunoaște când a greșit și va căuta să crească în urma acestei situații. Pe de altă parte, când vorbești despre pastorul tău, poți crea ceartă în biserică. Asemenea drojdiei, „puţin aluat dospeşte toată plămădeala” (1 Corinteni 5:6). În concluzie, să nu ignorăm cuvintele lui Dumnezeu: „Nu vă atingeţi de unşii Mei” (1 Cronici 16:22), vorbindu-i pe la spate… și să nu dăm crezare celor care o fac!

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 4:1-15

Dacă este bine orientată spre o sursă de lumină, o oglindă poate lumina un ungher întunecos. Astfel, contemplând gloria Domnului (cap. 3:18), Pavel reflecta în jurul lui în mod fidel fiecare rază pe care o primea. Ce anume strălucea asupra lui făcându-l atât de vizibil oamenilor?

Gloria lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos (v. 6).

Această cunoştinţă a lui Hristos în glorie, ce comoară era ea pentru Pavel! Apostolul nu era decât vasul în care se afla comoara: un sărman vas de lut, fragil şi fără valoare în sine. Pentru că, dacă instrumentul lui Dumnezeu s-ar fi remarcat prin strălucite calităţi omeneşti, atunci ar fi atras atenţia asupra lui, în detrimentul comorii pe care trebuia s-o prezinte! Bijutierii ştiu bine că un scrin prea luxos ar tinde să eclipseze giuvaerul care este conţinut acolo. Ei îşi expun cele mai frumoase bijuterii pe o simplă catifea neagră. Tot aşa, vasul, Pavel, era în necaz, în strâmtorare, persecutat, trântit jos astfel încât comoara, viaţa lui Isus în el, să fie manifestată din plin (v. 10). Încercările unui credincios contribuie la a-i îndepărta toate strălucirile personale, astfel încât să se arate cu atât mai mult strălucirea în care el nu are alt rol decât acela de picior al lămpii (sau al sfeşnicului).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

17 dec. 2017

17 Decembrie 2017

A Celui care șade pe tron și a Mielului fie binecuvântarea și onoarea și gloria și puterea, în vecii vecilor!
Apocalipsa 5.13

Atât Tatăl, cât și Fiul au fost direct implicați în lucrarea de ispășire de la cruce și în lucrarea de mântuire a sufletelor noastre. Prin urmare, atât Tatăl, cât și Fiul sunt vrednici de lauda și de mulțumirea noastră la masa Domnului. Domnul nostru Isus este vrednic de cea mai înaltă și mai deplină onoare. Când Toma I s-a adresat numindu-L „Domnul meu și Dumnezeul meu”, El a acceptat această închinare (Ioan 20.28). În epistole, Tatăl și Fiul sunt puși într-o legătură care este imposibil de conceput, dacă Isus n-ar fi Dumnezeu. Însă Domnul nostru Isus S-a dat pe Sine Însuși pentru noi și a suferit pentru păcatele noastre. Inima niciunui credincios adevărat nu poate rămâne insensibilă la acest lucru.

În același timp, trebuie să avem grijă să nu-L excludem pe Tatăl din închinarea noastră. Trebuie să ne închinăm și Tatălui și Fiului acum, așa cum o vom face în cer. Tatăl „L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor” (1 Ioan 4.14) și „nu L-a cruțat pe Însuși Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți” (Romani 8.32) și „ne-a strămutat în împărăția Fiului dragostei Sale” (Coloseni 1.13). Ca închinători adevărați, ne închinăm Tatălui în duh și în adevăr (Ioan 4.23). Ce dragoste infinită este cuprinsă în numele Tatălui!

Duhul lui Dumnezeu ne va face capabili să lăudăm aceste două Persoane, să nu le separăm și să nu instituim reguli potrivite gândirii și voinței omenești, ci mai degrabă să înălțăm și să lăudăm, cu o sfântă libertate, atât pe Tatăl, cât și pe Fiul.

R Beacon

Schimbarea stării noastre

El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile.
Filipeni 3.21

Multiple și mărețe sunt lucrările Domnului! Dacă s-ar scrie toate aceste lucrări în amănunțime, ar trebui multe volume. O lucrare viitoare, pe care o va face Domnul, va fi schimbarea stării noastre smerite. Cititorul care și-a pus încrederea în Mântuitorul trebuie să știe și să se bucure că Hristos va reveni din cer ca Domn și Mântuitor. El va salva nu numai trupurile noastre, ci ne va elibera și de sistemul pământesc în care ne găsim. Domnul Isus ne va elibera din starea smerită în care ne găsim în aceste trupuri muritoare și ne va duce în locul în care totul reflectă gloria Persoanei Sale. Acolo, inima noastră nu se va mai îngrijora. În cer nu mai sunt dușmani ai credinței în Mântuitorul. Acolo, totul este desăvârșit.

Lumea, în necredința ei, nu poate înțelege aceste adevăruri. Stăpânitorul acestei lumi – diavolul – le-a orbit ochii oamenilor, ca să creadă o minciună. Însă Mântuitorul îi mai cheamă la El și acum. Ușa harului mai este deschisă. Fiecare poate fi beneficiarul lucrării Mântuitorului pentru timpul de acum și pentru veșnicie. Cititorule, este în joc soarta ta veșnică. De aceea vino acum la Cel care te cheamă la viață; mâine poate fi un veșnic prea târziu!

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ SPORESTI EFICIENTA PASTORULUI TĂU (1)

„Prezbiterii care cârmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste.” (1 Timotei 5:17)

Atitudinea și faptele tale îți afectează pastorul și biserica din care faci parte. Când îți binecuvântezi pastorul, binecuvântezi biserica; și când ești un obstacol în calea pastorului, ești un obstacol în calea bisericii. În următoarele zile ne vom uita la câteva modalități prin care poți spori eficiența pastorului tău. A-i oferi un salariu decent ar fi o modalitate. În Vechiul Testament o dată, iar în Noul Testament de două ori, Dumnezeu ne face responsabili de generozitatea arătată față de pastorul nostru. Vechea zicală: „Doamne, să-l ții smerit, iar noi îl vom ține sărac!” nu e motiv de glumă și este împotriva învățăturii Scripturii.

Numeroși pastori sunt constrânși să trăiască din venituri insuficiente, fapt care le produce stres și îngrijorare în ceea ce privește nevoile financiare ale familiei. Dumnezeu a stabilit legea compensației pentru cei care se îngrijesc de nevoile noastre trupești și sufletești, când a spus: „Să nu legi gura boului care treieră grâul.” (1 Corinteni 9:9-10). Puterea și capacitatea unui bou de a-și îndeplini sarcina eficient depindea de posibilitatea lui de a mânca suficient din grânele pe care le secera. „Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? Sau vorbeşte El înadins pentru noi?” – se (și ne) întreabă Pavel… care aplică același principiu când vine vorba de răsplătirea celor care se îngrijesc de sufletele noastre: „Presbiterii care cârmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului când treieră bucate”; şi: „Vrednic este lucrătorul de plata lui” (1 Timotei 5:17-18).

Ori de câte ori este posibil lucrul acesta, eliberează-l pe pastor de grija financiară. Lasă-l să se concentreze asupra potențialului tău și al bisericii din care faci parte, precum și asupra Împărăției Sale din comunitatea ta!

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 3:1-18

Oamenii judecau doctrina predicată de Pavel după umblarea corintenilor. Corintenii erau pentru apostol o scrisoare de recomandare vie sau, mai curând, cea a lui Hristos, al Cărui Nume fusese scris pe inimile lor. Toţi creştinii sunt scrisori ale lui Hristos, pe care Dumnezeu le adresează celor care nu citesc Biblia, pentru a le pune înaintea ochilor o evanghelie vie. Din nefericire, aceste scrisori sunt deseori pătate sau indescifrabile, în loc să poată fi cunoscute şi citite de toţi (v. 2).

Să veghem deci ca peste feţele noastre să nu se aştearnă niciun văl care să împiedice să se vadă strălucirea noastră creştină: văl al grijilor, al egoismului, al mondenităţii

Mai înainte de aceasta trebuie să nu fie însă niciun văl peste inimile noastre (v. 15: de exemplu, o conştiinţă rea), pentru a putea intercepta razele pe care avem să le primim de la Cel care este dragoste şi lumină. Ascundeţi un arbust sub o prelată sau sub un paravan şi el va rămâne plăpând. Expuneţi-l la soare şi la ploaie şi va creşte de la un anotimp la altul pentru a aduce roadele aşteptate.

Aşa este şi cu sufletele noastre: ţinute în prezenţa lui Hristos, ele trec, datorită Lui, printro transformare treptată (dar inconştientă), din progres în progres, până ajung să se asemene perfecţiunii morale a Celui pe care noi Îl contemplăm în Cuvântul Său (v. 18).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

16 dec. 2017

16 Decembrie 2017

Casa ta și împărăția ta vor fi întărite pentru totdeauna înaintea ta; tronul tău va fi neclintit pentru totdeauna.
2 Samuel 7.16

Oricâte promisiuni ale lui Dumnezeu ar fi, în El este da-ul și în El Amin-ul.
2 Corinteni 1.20

Un lucru de mare ajutor în studiul nostru este să înțelegem că în 1 și 2 Samuel și, de asemenea, în 1 și 2 Împărați se pune accentul pe responsabilitatea omului (și, prin urmare, pe consecințele eșuării lui în a se achita de ea), iar în 1 și 2 Cronici sunt accentuate planurile neschimbătoare ale harului suveran al lui Dumnezeu cu privire la poporul Său.

Prin urmare, este cu totul remarcabil să găsim, în cartea 2 Samuel, acest capitol minunat, care scoate în evidență harul lui Dumnezeu. Am văzut deja în 1 Samuel 25 ce fel de om era David – pentru că fusese insultat, era gata să-l distrugă pe Nabal împreună cu toți bărbații din casa lui. Am văzut, de asemenea, că, de frica lui Saul, a fugit în două rânduri la filisteni. Știm totodată și păcatele grave comise de el, care ne sunt relatate în 2 Samuel.

Ne putem deci întreba cum un Dumnezeu sfânt și credincios a putut să-i facă lui David astfel de promisiuni necondiționate. Găsim răspunsul în versetul citat din 2 Corinteni. Toate promisiunile lui Dumnezeu sunt „da” și „amin” în Fiul Său binecuvântat. El este punctul central al tuturor planurilor de har ale lui Dumnezeu. Hristos este Cel avut în vedere în acest capitol din 2 Samuel. El este „un cui într-un loc tare și va fi ca un tron de glorie pentru casa tatălui său. Și pe el se va rezema toată gloria casei tatălui său” (Isaia 22.23,24).

Principiul este același în ce privește binecuvântările noastre ca și creștini și promisiunile făcute nouă. În noi înșine, nu suntem cu nimic mai buni decât David. Totuși, Tatăl și Dumnezeul nostru ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în Hristos – nu pentru ceea ce suntem sau am făcut noi, ci pentru ceea ce este și a făcut Hristos. Să ne sprijinim mai mult pe harul minunat al lui Dumnezeu, dat nouă datorită Fiului Său!

K Quartell

… să dăm la o parte … păcatul care ne înfășoară așa de lesne …
Evrei 12.1

Otrava dulce

Un băiețaș de vreo 4 ani, foarte curios, a vrut, ca cei mai mulți copii de seama lui, să controleze și să încerce totul. Într-o zi, mama nu era acasă. Ionuț se plictisi în dormitorul părinților și căută ceva de joacă. Își aduse un scaun în fața dulapului și se urcă pe el, să vadă dacă nu găsește acolo ceva frumos. Acolo se afla o punguliță mică și albă de hârtie. Ce o fi oare în ea? Să privească doar. El o desfăcu și văzu o pudră albă în ea. Ionuț gustă și o găsi bună. Mai luă încă o dată și încă o dată, iar restul îl aruncă repede în dulap. Ceva mai târziu, mama veni acasă. Ea văzu imediat că ceva nu este în ordine cu Ionuț și plângând el recunoscu că are dureri de burtă. „Ce ai mâncat?”, întrebă mama. El povesti cu sughițuri că a gustat din zahărul acela din dulap. „O, băiatule, aceea este otravă.” Numaidecât a fost chemat medicul și, prin intervenția lui neîntârziată, a putut salva viața copilului. Niciodată, Ionuț nu a uitat că ceva care este dulce poate fi otravă.

Așa este și cu păcatul. Multe lucruri care se arată dulci sunt rele. Și ce este rău, ce este păcat are ca urmare moartea. Există cărți care sunt atât de interesante de citit, dar pot conține otravă dulce. Sunt lucruri care ai dori să le faci, care le numești bune și totuși sunt otravă dulce – păcat. Urmarea din aceasta este moartea, moartea veșnică. „Dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6.23).

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ÎȘI VA RESPECTA CUVÂNTUL

„Da, Eu am spus, şi Eu voi împlini.” (Isaia 46:11)

Prietenii își pot încălca promisiunile, dar nu și Dumnezeu! El Și-a pus în joc reputația, promițându-ți că va îndeplini fiecare cuvânt pe care l-a rostit (Psalmul 138:2). Dacă Dumnezeu a zis, va face! Dar există o premisă: dacă El a stabilit o condiție, trebuie s-o îndeplinești pentru a avea parte de promisiunea Sa. După confruntarea cu proorocii lui Baal pe muntele Carmel, Ilie i-a spus regelui Ahab: „Suie-te de mănâncă şi bea; căci se aude vuiet de ploaie.” (1 Împărați 18:41) Ahab a mâncat și a băut, dar Ilie s-a suit pe munte și a căzut cu fața la pământ înaintea lui Dumnezeu, deoarece nu plouase de trei ani și jumătate. Ilie a îndeplinit condiția pusă de Dumnezeu, iar ploaia de care aveau nevoie disperată a venit. Deseori invocăm promisiunile lui Dumnezeu fără să verificăm care sunt condițiile. Cu toate acestea, condițiile puse de El sunt parte integrantă în multe din promisiunile Sale – și El așteaptă ca noi să le împlinim.

Dumnezeu va îndeplini la rândul Său ce a promis, dacă urmezi pașii simpli pe care i-a făcut Ilie:

1) Crede promisiunea.

2) Îndeplinește condiția.

3) Roagă-te constant, cu credința că Dumnezeu Își va ține cuvântul.

4) Ai răbdare. Ilie și-a trimis servitorul de șapte ori să vadă dacă apar semnele ploii, fără a pune la îndoială promisiunea lui Dumnezeu. Și a șaptea oară, ploaia a venit!

Întrebare: Ești împlinitor al condițiilor care însoțesc promisiunea pe care o invoci? Fă-ți partea, și vei vedea că Dumnezeu Își va onora Cuvântul față de tine: „Da, Eu am spus, şi Eu voi împlini; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui” – spune Domnul Dumnezeu.

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 2:1-17

Apostolul a întârziat să vină la Corint tocmai pentru ca prima lui epistolă să aibă timp să-şi facă efectul. Graţie lui Dumnezeu, lucrarea aşteptată se înfăptuise în conştiinţe, atât în adunare, cât şi în omul care trebuise să fie exclus. Dar în prezent corintenii erau pândiţi de un alt pericol: cel de a uita să arate har faţă de vinovatul pocăit. De la o indulgenţă condamnabilă, ei trecuseră la o asprime lipsită de dragoste. Satan este oricând gata să ne împingă de la o extremă la cealaltă. Mijloacele sale sunt variate pentru a-şi atinge ţelurile neschimbate: de a nimici mărturia legată de Hristos şi de a-i ţine pe oameni sub stăpânirea lui. El face uz chiar de glume despre el însuşi atât de obişnuite în lume pentru a-i face pe oameni să uite de urzelile lui de temut. Să fim deci în gardă împotriva oricărei nesocotinţe legate de diavol şi de puterea lui.

Apostolul, în neliniştea lui pentru corinteni, părăsise un frumos câmp de lucru, pentru a veni în întâmpinarea lui Tit care-i aducea veşti de la ei. Dar Pavel este consolat, gândindu-se că pretutindeni pe unde merge, răspândeşte o mireasmă a lui Hristos (v. 15). Acest parfum este el perceptibil pentru toţi cei care ne cunosc? Dar, mai presus de orice, pentru Dumnezeu?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

15 dec. 2017

15 Decembrie 2017

După captivitatea babiloniană – Dedicarea zidului

La dedicarea zidului Ierusalimului au căutat pe leviți prin toate locurile lor, ca să-i aducă la Ierusalim, ca să facă dedicarea cu bucurie și cu mulțumiri și cu cântări, cu chimvale, lire și harfe … Au adus jertfe mari în ziua aceea și s-au bucurat, pentru că Dumnezeu îi făcuse să se bucure cu mare bucurie. Chiar și femeile și copiii s-au bucurat. Și bucuria Ierusalimului se auzea până departe.
Neemia 12.27,43

Odată ce zidul a fost terminat, s-a stabilit ca unul din zece oameni din popor să locuiască la Ierusalim, căci acolo era templul lui Dumnezeu, care era acum protejat de zidul de despărțire. Poporul i-a binecuvântat pe cei care au ales de bunăvoie să locuiască acolo. Mulți aveau responsabilități în legătură cu închinarea de la templu. Este o binecuvântare deosebită să trăiești aproape de locul de închinare.

A fost ținută o sărbătoare specială pentru dedicarea zidului Ierusalimului. Îndurările Domnului se înnoiesc în fiecare dimineață; mare este credincioșia Lui! Sunt însă lucruri pe care El le face și pentru noi, îndurări speciale pe care ni le oferă, pentru a ne bucura de ele. Ce minunat este să putem recunoaște bunătatea Lui împreună cu alții din poporul Său! Să folosim și noi astfel de ocazii pentru a-I aduce mulțumiri!

La această sărbătoare de dedicare a zidului, Neemia a stabilit două mari cete care să aducă mulțumiri. Preoții și leviții s-au curățit și au curățit și poporul, porțile și zidurile. Cetele au mers în direcții opuse pe zid, cântând din gură și din instrumentele muzicale ale lui David, omul lui Dumnezeu. Ezra conducea o ceată, iar Neemia mergea în spatele celeilalte, după care toți s-au întâlnit la casa lui Dumnezeu. Cântăreții cântau tare, iar bucuria Ierusalimului putea fi auzită de departe. Bărbații, femeile și copiii se bucurau cu toții împreună. În ziua aceea au fost aduse multe jertfe. Dumnezeu i-a făcut să se bucure cu o mare bucurie, iar rezultatul a fost că cei din popor au dat fiecare după cum au putut, astfel că nevoile slujitorilor Săi au fost împlinite.

E P Vedder, Jr

Izbăvirea și mântuirea

… El este Dumnezeul cel Viu … El izbăvește și mântuiește … El a izbăvit pe Daniel din ghearele leilor!
Daniel 6.26-27

Viața fără Dumnezeu este un șir nesfârșit de răutate și invidie față de alții. Așa s-au petrecut lucrurile în viața dușmanilor lui Daniel și a prietenilor săi. Păcatul înseamnă nebunie, neascultare, iar păcătosul este înșelat, robit de pofte, plin de răutate și de invidie, vrednic de a fi urât și urându-i pe ceilalți. În mijlocul acelui tablou deprimant al stării de păcat a omului, auzim vorbindu-se despre Dumnezeul cel viu care izbăvește și mântuiește. Bunătatea lui Dumnezeu și dragostea Lui față de oameni s-a arătat atunci ca și acum. Tocmai ca o manifestare a acestor atribute – izbăvire și mântuire – Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, ca să moară pentru o lume de păcătoși răzvrătiți. Prezența Mântuitorului în viața creștinului este ceva măreț, ceva care cunosc numai copiii lui Dumnezeu. Dumnezeu vede întristarea, aude strigătele și cunoaște durerile răscumpăraților Săi. De aceea poate să-i izbăvească și să-i salveze.

Să reținem cu tărie: în toate încercările noastre, Domnul este cu noi. O asemenea promisiune dumnezeiască este asemenea unei stânci în mijlocul valurilor. Domnul nostru nu va permite niciodată să fim încercați peste puteri. Chiar dacă ar trebui să mergem prin ape sau prin foc, Domnul este cu noi. Da, Domnul izbăvește și mântuiește.

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎMPĂRTĂSESTE-TI FRĂMÂNTĂRILE!

„Mărturisiţi-vă unii altora păcatele…” (Iacov 5:16)

Persoanele cu diverse dependențe doar atunci când chiar nu mai pot sunt dispuse să îmbrățișeze un program de recuperare și să respecte îndrumările unui mentor care să-i ajute, trăgându-i la răspundere. Unde își au originea principiile sfătuirii și tragerii la răspundere? În Scriptură! Biblia spune: „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi”. Problema ta nu a făcut decât să se agraveze în toți acești ani în care ai ascuns-o? Dacă e așa, un pas important spre rezolvare este să ai pe cineva în viața ta care înțelege, care dorește să te vadă liber, care îți va sta alături, care se identifică cu frământarea ta și care știe să păstreze discreția mărturisirii pe care i-ai făcut-o. Trebuie să fie o persoană în care ai încredere și pe care o respecți. Altfel, nu o vei lua în serios. Trebuie să cădeți la învoială că veți lucra împreună până când are loc o schimbare de durată. Asta înseamnă să găsești pe cineva care nu va fi șocat de problema ta și „nu te va face de rușine” indiferent ce s-ar întâmpla. Cei zdrobiți devin experți în recuperare, așa că, găsește pe cineva care a câștigat deja lupta pe care o duci tu acum. Asigură-te că îți împărtășește credința și valorile.

De ce trebuie să-ți mărturisești frământările altcuiva? Pentru că secretele pe care le avem ne împovărează și ne macină sufletele! Domnul Isus a zis: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:19-20)

Când îți deschizi inima față de cineva și ceri ajutorul în rugăciune, faci un pas important spre o viață mai bună.

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 1:12-24

Pavel nu obişnuia să spună da atunci când gândea nu (v. 17). Corintenii puteau să aibă încredere în el; nu avea gânduri ascunse şi făcuse dovada aceleiaşi sincerităţi prin faptele sale şi prin hotărârile vieţii de zi cu zi, că le vestise o evanghelie nefalsificată (vezi cap. 2:17 şi 4:2b). Cât de important este acest lucru! Dacă un copil al lui Dumnezeu are lipsuri în raport cu adevărul, atunci el îi expune pe cei care-l observă la a pune deopotrivă la îndoială şi Cuvântul căruia el îi este un martor atât de puţin sigur. Pavel arăta o cinste ireproşabilă atât în relaţiile cu lumea, cât şi cu creştinii (v. 12). Nu era el oare mesager al Celui care este Amin. Martorul credincios şi adevărat, Garantul că toate promisiunile lui Dumnezeu ser vor împlini(v. 20; Apocalipsa 3:14)?

Versetele 21 şi 22 ne amintesc trei aspecte ale darului Duhului Sfânt: prin El, Dumnezeu ne-a uns, adică ne-a consacrat pentru El şi ne-a făcut capabili să pătrundem în gândurile Sale; ne-a pecetluit, adică ne-a desemnat ca aparţinându-I Lui, şi ne-a dat arvuna bunurilor noastre cereşti, dându-ne deopotrivă o primă dovadă a realităţii lor şi oferindu-ne posibilitatea să gustăm din ele chiar în prezent în inimile noastre.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 dec. 2017

14 Decembrie 2017

Dar voi, preaiubiților, zidindu-vă pe credința voastră preasfântă, rugându-vă prin Duhul Sfânt, păstrați-vă în dragostea lui Dumnezeu, așteptând îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viață eternă.
Iuda 20,21

Știm cu toții că o stare de lucruri trebuie menținută; altfel, lăsată în voia ei, se va deteriora până la punctul de a se distruge. Dacă nu faci periodic curățenie într-o casă, ea va deveni de nelocuit. Dacă nu întreții o mașină, curând se va defecta.

La fel stau lucrurile și în sfera spirituală. Trăim într-un veac rău (Galateni 1.4) și putem fi afectați de el într-un mod negativ. Noul Testament ne dă multe atenționări cu privire la menținerea unei anumite stări de lucruri. Bineînțeles, știm că Dumnezeu este Cel care menține totul, însă avem și noi propriile noastre responsabilități. Știm că Domnul ne spală picioarele, însă noi avem responsabilitatea de a nu umbla, în mod voit sau din neglijență, prin locuri întinate.

Deci ce putem face pentru a ne menține într-o stare potrivită? Sunt multe de spus aici, însă putem porni de la versetul nostru de astăzi: „Zidindu-vă pe credința voastră preasfântă”. Trebuie deci să citim Cuvântul lui Dumnezeu, să ascultăm de el și să-l punem în practică. Trebuie să ne rugăm prin Duhul Sfânt, fierbinte, nu doar să repetăm o listă de cereri. Trebuie să facem toate acestea atât individual, cât și colectiv, împreună cu cei ai Domnului. Trebuie, de asemenea, să savurăm în mod real, cu toată inima, dragostea lui Dumnezeu și să dorim din tot sufletul revenirea Domnului, pentru a ne lua cu El în ceruri. Toate acestea necesită efort și hotărâre a inimii, însă rezultatele vor fi spre bucuria și binecuvântarea noastră.

A Blok

Adăpost, sprijin și ajutor

Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi.
Psalmul 46.1

O misionară din India zăcea pe pat cuprinsă de febra malariei. Pe măsură ce boala înainta reducându-i treptat puterile, un sentiment de depresie a făcut-o să cadă în disperare. Se simțea așa de copleșită, încât a cerut lui Dumnezeu să o ia la El. Dar într-o zi, în timp ce era învăluită în această carapace a disperării, sunetele unei melodii din altă parte a casei au făcut-o atentă. Un grup de tineri indieni cântau: „M-am hotărât să-L urmez pe Isus / Și înapoi, și înapoi, eu nu voi da”. Cântarea i-a străpuns inima și a început să se roage. Imediat, rugăciunea ei s-a transformat în mulțumire. Dumnezeu a făcut ca descurajarea ei să dispară. Nu mult după aceea a dispărut și depresia. Mulți ani a continuat să slujească în lucrarea misionară.

Te poți regăsi într-o experiență ca aceasta? Ai cunoscut și tu o descurajare, în urma căreia ai fost gata să renunți, să te dai învins? Ai simțit o asemenea greutate a depresiei, încât să întrebi ca și împăratul David: „Pentru ce te mâhnești, suflete, și gemi înăuntrul meu?” (Psalmul 42.11). Adu-ți aminte că David a găsit rezolvarea mâhnirii sale la Dumnezeu, care este un sprijin și ajutor în nevoi! Încrede-te în Domnul și vei găsi adăpost pentru sufletul tău!

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCEARCĂ SĂ FII MAI RĂBDĂTOR!

„Să fiţi răbdători cu toţi.” (1 Tesaloniceni 5:14)

Ați auzit probabil povestea cu persoana care se ruga: „Doamne, dă-mi răbdare… și dă-mi-o acum!” Nu e însă la fel de amuzant atunci când atitudinea aceasta reflectă modul tău de viață. Dacă te deranjează să aștepți, nerăbdarea te poate răni. Singura persoană care poate face ca lucrurile să se întâmple așa cum dorește este Dumnezeu. Chiar și așa, El este plin de bunătate și ne respectă voința, așteptând până când ne ajustăm la voința Lui.

Întrucât noi nu suntem Dumnezeu, să ne gândim ce deplasată e supărarea noastră – pe vânzătoarea de la magazin, pe casiera de la bancă sau pe șoferul lent care conduce cu viteza melcului. Domnul Isus a zis: „Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.” (Luca 21:19) Aici, cuvântul suflet se referă la emoții. Cu alte cuvinte, Domnul ne spune: „Controlează-ți emoțiile și dă dovadă de o atitudine asemănătoare cu a lui Hristos!”

Capacitatea ta de a face față întârzierilor, dezamăgirilor și schimbărilor de situație va determina nivelul tău de bucurie și de pace. Când îți dai seama că nu poți controla ceea ce se petrece în jurul tău, ia hotărârea să controlezi ceea ce se petrece în lăuntrul tău.

Biruința asupra nerăbdării implică trei lucruri:

1) Recunoașterea faptului că ai o problemă. Câtă vreme găsești scuze și îți justifici atitudinea, nu vei crește.

2) Angajamentul că-l vei lăsa pe Duhul Sfânt să producă în tine roada răbdării. Răbdarea nu vine în urma hotărârilor luate la Anul Nou sau până numeri la zece; e „rodul” Duhului care crește prin cooperarea ta (vezi Galateni 5:22).

3) Decizia de a trăi în prezent! Nu mai trebuie să te preocupi de ceea ce-o să se întâmple în viitor, trăiește în prezent!

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 1:1-11

Cea dintâi epistolă a sa, Pavel nu o scrisese corintenilor ca un cenzor sau ca un judecător aspru. El însuşi fusese umilit şi tulburat de ştirile primite despre această adunare. Mai mult chiar, ele îi parveniseră întrun moment în care el trecea printr-un necaz foarte mare în această cetate a Efesului, în Asia, unde avea mulţi potrivnici (v. 8; 1 Corinteni 16:9). Dar chiar şi o asemenea sumă de suferinţe poate fi un subiect de recunoştinţă, pentru că ea antrenează o dublă şi preţioasă consecinţă.

Întâi îl face pe cel credincios să-şi piardă total încrederea în sine (v. 9).

În al doilea rând, ea îl face să pătrundă în profunzimea mângâierilor Domnului. Belşugul suferinţelor ia revelat astfel iubitului apostol belşugul mângâierilor (v. 5). O mângâiere este întotdeauna personală, însă ea îi permite aceluia care a făcut această experienţă să pătrundă, la rândul său, în durerile altora şi să arate o adevărată simpatie. Creştinul care a trecut prin încercare cu sprijinul Domnului este în măsură să se adreseze celor necăjiţi şi să le îndrepte privirile spre Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri (v. 3).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 dec. 2017

13 Decembrie 2017

Căsătoria și „roada Duhului”

Roada Duhului este … blândețe, înfrânare.
Galateni 5.22,23

Blândețea – această trăsătură ne ajută să renunțăm la drepturile noastre și la dorința de a ne răzbuna (Numeri 12.11; 1 Samuel 25.32-35). Dacă suntem blânzi, vom face tot ce ne va sta în putere pentru a rezolva problemele cauzate de purtarea soțului sau a soției noastre.

Cel care este blând va fi gata întotdeauna să mărturisească dacă a greșit, iar acest lucru este de o importanță crucială pentru o căsnicie solidă. În momente de slăbiciune spunem sau facem lucruri neînțelepte, greșite sau ofensatoare față de partenerul nostru. Deseori însă, în loc să mărturisim greșeala noastră, ne îndreptățim, ne certăm sau, și mai rău, nu mai vorbim deloc.

Lucru de care avem nevoie în astfel de împrejurări este mărturisirea sinceră, adică recunoașterea păcatului pe care l-am comis. Să remarcăm că afirmații de genul: «Îmi pare rău dacă am spus sau dacă am făcut ceva care te-a deranjat» nu reprezintă o mărturisire reală, fiindcă în felul acesta nu facem altceva decât să dăm vina pe celălalt că se supără prea ușor.

Înfrânarea – limba este mădularul cel mai greu de ținut în frâu. Rănile făcute de ea sunt mai grave și mai dureroase decât cele fizice – răni foarte profunde și greu de vindecat. O cauză frecventă a divorțurilor sunt insultele proferate de soți, unul împotriva celuilalt – „Un cuvânt aspru stârnește mânia” (Proverbe 15.1). Fie ca Duhul Sfânt să-i ajute pe toți soții și pe toate soțiile să-și controleze limbajul și să-l folosească pentru zidire, nu pentru dărâmare!

P L Canner

… Ce seamănă omul, aceea va și secera.
Galateni 6.7

Ce semănăm?

Considerat de către istorici una din cele mai importante personalități ale istoriei universale, comparat cu Alexandru cel Mare și Iulius Cezar, Hannibal s-a născut la Cartagina. Era fiul lui Hamilcar Barca, comandantul armatei cartagineze în primul război împotriva Romei. Tradiția istorică susține că Hannibal, copil fiind, a fost pus de tatăl său să jure ură veșnică Romei, de aceea, mai târziu, întreaga sa energie a fost dedicată înfrângerii acesteia. Dar ceea ce Hannibal a semănat, a cules. De teama captivității romane s-a sinucis.

„Ce seamănă omul, aceea va și secera” este un adevăr biblic care trebuie să pună multe semne de întrebare părinților. Un profesor a relatat despre o discuție între mame cu privire la educația și influența din exterior a copiilor. Deodată, o mamă tânără a exclamat: „Ce puțin timp avem să ne educăm copiii!”. Celelalte mame au izbucnit în râs auzind o astfel de exclamație alarmantă. Profesorul însă a spus: „Aș dori să cred că toate mamele sunt conștiente cât de puțin timp au pentru educația copiilor lor”. Profesorul avea dreptate. Vă mai amintiți când băiatul vostru a folosit acasă expresii de care v-ați speriat? De unde le avea? Strada și în unele cazuri familia își au un cuvânt de spus în acest sens. Am întâlnit părinți care erau mândri să-și audă copilul înjurând. Mai târziu se vor mira ce răi s-au făcut copiii.

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂ DOVADĂ DE BUNĂTATE!

„Un răspuns blând potoleşte mânia” (Proverbe 15:1)

Dacă ești o persoană organizată, atentă cu modul în care îți petreci timpul și pusă pe treabă, înseamnă că ești pe punctul să fii deranjat de incompetența altora și de slaba lor productivitate. Poți ajunge până acolo că îi jignești prin vorbele tale și să nu ajungi la rezultatul pe care l-ai sperat. În Proverbe capitolul 31 putem citi descrierea făcută de Solomon femeii înțelepte: „Ea deschide gura cu înțelepciune și învățături plăcute îi sunt pe limbă.” (v. 26). Unul din principiile de căpătâi ale acestei femei este că vorbește frumos cu alții și despre alții. Când te gândești puțin, îți dai seama că nu există nicio justificare pentru duritatea și lipsa de blândețe în vorbirea cu alții. Cu siguranță că, dacă ești creștin, nu trebuie să existe așa ceva! Nu a fost Dumnezeu bun cu tine? Arată și tu aceeași bunătate față de ceilalți.

Vechiul proverb: „Ciomegele și pietrele mă pot răni, dar nu și cuvintele”, nu este adevărat. Cuvintele dure pot avea impact asupra unui om toată viața lui. Mulți așa-numiți „renegați ai societății” au fost victime ale abuzului verbal într-o anumită perioadă din viața lor. Au avut de suferit din partea părinților, a profesorilor, a soților și a altor persoane care s-au luptat cu problemele lor emoționale. Dacă descoperi că ai tendința de a vorbi urât cu oamenii, roagă-te pentru ajutorul lui Dumnezeu. Oricât te-ar costa, chiar dacă e nevoie și de consilierea unui pastor sau psiholog, plătește prețul. Biblia spune: „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un viteaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi” (Proverbe 16:32). Ia astăzi hotărârea de a te stăpâni; călăuzește-ți viața după principiul bunătății, și fă din el o valoare a vieții tale!

Volumul IV de Jean Koechlin

1 Corinteni 16:10-24

Aceste versete cuprind: ultimele recomandări ale apostolului, câteva ştiri pe care le aduce, precum şi saluturile pe care le adresează iubiţilor lui corinteni. Printre aceştia, el se bucură să recunoască fraţi devotaţi şi demni de respect: Ştefana, Fortunat, Ahaic, pe care îi citează ca exemple (comp. cu 1 Timotei 3:13).

Acestor credincioşi din Corint, care nu se preocupau decât cu efectele exterioare şi spectaculoase ale creştinismului, Pavel lea subliniat succesiv ce motive trebuia să-i determine pe ei să acţioneze:

Faceţi toate pentru gloria lui Dumnezeu (cap. 10:31);

Toate să fie făcute spre zidire (cap. 14:26);

Toate să se facă aşa cum se cuvine şi cu ordine (cap. 14:40);

Iar aici: Toate faptele voastre să se facă în dragoste (v. 14).

Cu acest cuvânt, dragoste, încheie Pavel o epistolă de altfel atât de severă (comp. cu 2 Corinteni 7:8). Fără să ţină cont de partidele care existau la Corint, el afirmă: Dragostea mea este cu voi toţi, în Hristos Isus (v. 24). Totuşi, fiind date aceste ultime condiţii, dacă ar mai fi fost acolo unii care nu-L iubeau pe Domnul, aceia se excludeau singuri de la acest salut, iar venirea Sa lua pentru ei un caracter solemn. Maranata! Domnul vine! Să putem să-L aşteptăm cu bucurie!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

12 dec. 2017

12 Decembrie 2017

Căsătoria și „roada Duhului”

Roada Duhului este … bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie.
Galateni 5.22

Bucuria și pacea – dacă atât soțul, cât și soția experimentează bucuria Domnului (Neemia 8.10) și pacea lui Hristos (Coloseni 3.15), se vor simți confortabil unul în prezența celuilalt și le va veni ușor să-și împărtășească cele mai intime gânduri și simțăminte, fără teama de a fi respinși, criticați sau disprețuiți.

Sfatul meu pentru un soț și o soție este să petreacă timp citind Biblia împreună și să se roage împreună. O astfel de practică aduce vindecare, pace și armonie în cuplu.

Îndelunga-răbdare – aceasta înseamnă să te adaptezi cu îngăduință la obiceiurile și la particularitățile celuilalt, fără să încerci să-l schimbi după propriul tău fel de a fi. Pentru așa ceva este nevoie să ne rugăm pentru celălalt, mai degrabă decât să-i ținem predici.

Bunătatea și facerea de bine – aceste două trăsături sunt ingredientele zilnice fără de care nicio căsnicie nu poate dura.

Credincioșia – dacă umblăm prin credință, ne vom încrede în Domnul pentru orice aspect al vieții zilnice. Dacă ne raportăm la El în ce privește orice decizie, căutând să cunoaștem voia Sa perfectă, vom evita să ne impunem punctul de vedere și ne vom preocupa cu a afla ce dorește El să facem. Multe conflicte conjugale vor fi evitate în felul acesta.

P L Canner

… cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.
Evrei 11.6

În cine ne încredem?

Un bărbat aștepta în fața cabinetului unui medic pentru a fi consultat. Când a fost chemat, toți pacienții au rămas uimiți, pentru că a dat întâietate altuia. Întrebat asupra motivului acestui gest, răspunse: „Eu am citit astăzi horoscopul; pentru mine se găsește un bun tratament numai la ora 11. Încă nu este chiar ora 11 și mai aștept ca să intru la medic”.

Acel bărbat credea ceva, dar credința lui era una înșelătoare, care se afla pe o temelie instabilă. O astfel de așa-zisă credință nu poate ajuta. Credința unui creștin adevărat este cu totul altfel. El este sigur pe ceea ce crede, pentru că Dumnezeu i-a vorbit prin Cuvântul Său, Biblia. Un astfel de creștin poate spune cu o încredere neclintită: „Eu cred într-un Dumnezeu care este Stăpân peste cer și pământ. El este Domnul vieții mele. El m-a întâlnit în Isus Hristos. Prin credința în Mântuitorul, Dumnezeu a devenit Tatăl meu în care mă încred. Eu cred în lucrarea pe care a făcut-o Hristos pe crucea de la Golgota pentru iertarea păcatelor mele. Pe ce se bazează credința mea? Pe Cuvântul lui Dumnezeu care este ca o ancoră a sufletului meu în orice vreme”.

Poate spune și cititorul astfel de cuvinte despre sine?

coordonatori Bob & Debby Gass

RUGĂCIUNEA UNEI SOACRE

„Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii” (Romani 12:16)

O femeie care urma să devină soacră i-a scris ziaristei Abigail Van Buren: „Fiul meu se va căsători în vara aceasta cu iubita lui. E o fată minunată, familia noastră o prețuiește deja ca pe un membru al ei. Îmi aduc aminte de o rugăciune pe care ați publicat-o; o încurajare pe care o femeie și-o adresa ei însăși atunci când se apropia de statutul de soacră…” Și pentru că orice mărturie este o încurajare de la Dumnezeu, iată rugăciunea: „Doamne, ajută-mă să mă bucur când fiul meu își va alege soția. Dacă va aduce acasă o fată căpoasă, ajută-mă să o iubesc la fel de mult. Când el va spune: „Mamă, vreau să mă însor”, te rog să mă ferești să spun: „Nu este alegerea cea mai bună!” Ajută-mă să trec prin pregătirile de nuntă fără să mă amestec. Alungă din mintea mea gândul că dacă fiul meu ar mai fi așteptat, ar fi putut alege mai bine. Când voi deveni bunică, adu-mi aminte că nu vor dori sfaturi despre creșterea copiilor mai mult decât am dorit eu. Dacă mă vei ajuta la acestea, poate copiii mei se vor bucura când îi voi vizita, și nu o să ajung să scriu încă o scrisoare prin care să mă plâng că mă neglijează!”

Un pastor spunea: „Numai pentru că cineva nu face lucrurile așa cum le fac eu, nu înseamnă că greșește. Suntem doar diferiți. E nevoie de maturitate ca să te înțelegi cu cineva care e diferit, și e nevoie de răbdare ca să nu începi o ceartă sau să te simți ofensat. Indiferent cât de extraordinar e cineva, când stai cu acea persoană mai mult timp vor exista momente în care te vei simți ofensat.”

Pavel spune: „Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.” E nevoie de smerenie pentru a-ți urma propriul sfat și pentru a rezista tentației de a da sfaturi pe care copiii tăi adulți nu ți le cer!