Mana Zilnica

Mana Zilnica

17 Decembrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

A Celui care șade pe tron și a Mielului fie binecuvântarea și onoarea și gloria și puterea, în vecii vecilor!
Apocalipsa 5.13

Atât Tatăl, cât și Fiul au fost direct implicați în lucrarea de ispășire de la cruce și în lucrarea de mântuire a sufletelor noastre. Prin urmare, atât Tatăl, cât și Fiul sunt vrednici de lauda și de mulțumirea noastră la masa Domnului. Domnul nostru Isus este vrednic de cea mai înaltă și mai deplină onoare. Când Toma I s-a adresat numindu-L „Domnul meu și Dumnezeul meu”, El a acceptat această închinare (Ioan 20.28). În epistole, Tatăl și Fiul sunt puși într-o legătură care este imposibil de conceput, dacă Isus n-ar fi Dumnezeu. Însă Domnul nostru Isus S-a dat pe Sine Însuși pentru noi și a suferit pentru păcatele noastre. Inima niciunui credincios adevărat nu poate rămâne insensibilă la acest lucru.

În același timp, trebuie să avem grijă să nu-L excludem pe Tatăl din închinarea noastră. Trebuie să ne închinăm și Tatălui și Fiului acum, așa cum o vom face în cer. Tatăl „L-a trimis pe Fiul ca Mântuitor” (1 Ioan 4.14) și „nu L-a cruțat pe Însuși Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți” (Romani 8.32) și „ne-a strămutat în împărăția Fiului dragostei Sale” (Coloseni 1.13). Ca închinători adevărați, ne închinăm Tatălui în duh și în adevăr (Ioan 4.23). Ce dragoste infinită este cuprinsă în numele Tatălui!

Duhul lui Dumnezeu ne va face capabili să lăudăm aceste două Persoane, să nu le separăm și să nu instituim reguli potrivite gândirii și voinței omenești, ci mai degrabă să înălțăm și să lăudăm, cu o sfântă libertate, atât pe Tatăl, cât și pe Fiul.

R Beacon

SĂMÂNȚA BUNĂ

El va schimba trupul stării noastre smerite și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile.
Filipeni 3.21

Schimbarea stării noastre

Multiple și mărețe sunt lucrările Domnului! Dacă s-ar scrie toate aceste lucrări în amănunțime, ar trebui multe volume. O lucrare viitoare, pe care o va face Domnul, va fi schimbarea stării noastre smerite. Cititorul care și-a pus încrederea în Mântuitorul trebuie să știe și să se bucure că Hristos va reveni din cer ca Domn și Mântuitor. El va salva nu numai trupurile noastre, ci ne va elibera și de sistemul pământesc în care ne găsim. Domnul Isus ne va elibera din starea smerită în care ne găsim în aceste trupuri muritoare și ne va duce în locul în care totul reflectă gloria Persoanei Sale. Acolo, inima noastră nu se va mai îngrijora. În cer nu mai sunt dușmani ai credinței în Mântuitorul. Acolo, totul este desăvârșit.

Lumea, în necredința ei, nu poate înțelege aceste adevăruri. Stăpânitorul acestei lumi – diavolul – le-a orbit ochii oamenilor, ca să creadă o minciună. Însă Mântuitorul îi mai cheamă la El și acum. Ușa harului mai este deschisă. Fiecare poate fi beneficiarul lucrării Mântuitorului pentru timpul de acum și pentru veșnicie. Cititorule, este în joc soarta ta veșnică. De aceea vino acum la Cel care te cheamă la viață; mâine poate fi un veșnic prea târziu!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ SPORESTI EFICIENTA PASTORULUI TĂU (1)

„Prezbiterii care cârmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste.” (1 Timotei 5:17)

     Atitudinea și faptele tale îți afectează pastorul și biserica din care faci parte. Când îți binecuvântezi pastorul, binecuvântezi biserica; și când ești un obstacol în calea pastorului, ești un obstacol în calea bisericii. În următoarele zile ne vom uita la câteva modalități prin care poți spori eficiența pastorului tău. A-i oferi un salariu decent ar fi o modalitate.  În Vechiul Testament o dată, iar în Noul Testament de două ori, Dumnezeu ne face responsabili de generozitatea arătată față de pastorul nostru. Vechea zicală: „Doamne, să-l ții smerit, iar noi îl vom ține  sărac!” nu e motiv de glumă și este împotriva învățăturii Scripturii.

Numeroși pastori sunt constrânși să trăiască din venituri insuficiente, fapt care le produce stres și îngrijorare în ceea ce privește nevoile financiare ale familiei. Dumnezeu a stabilit legea compensației pentru cei care se îngrijesc de nevoile noastre trupești și sufletești, când a spus: „Să nu legi gura boului care treieră grâul.” (1 Corinteni 9:9-10). Puterea și capacitatea unui bou de a-și îndeplini sarcina eficient depindea de posibilitatea lui de a mânca suficient din grânele pe care le secera. „Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici? Sau vorbeşte El înadins pentru noi?” – se (și ne) întreabă Pavel… care aplică același principiu când vine vorba de răsplătirea celor care se îngrijesc de sufletele noastre: „Presbiterii care cârmuiesc bine, să fie învredniciţi de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea şi cu învăţătura pe care o dau altora. Căci Scriptura zice: „Să nu legi gura boului când treieră bucate”; şi: „Vrednic este lucrătorul de plata lui” (1 Timotei 5:17-18).

Ori de câte ori este posibil lucrul acesta, eliberează-l pe pastor de grija financiară. Lasă-l să se concentreze asupra potențialului tău și al bisericii din care faci parte, precum și asupra Împărăției Sale din comunitatea ta!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 3:1-18

Oamenii judecau doctrina predicată de Pavel după umblarea corintenilor. Corintenii erau pentru apostol o scrisoare de recomandare vie sau, mai curând, cea a lui Hristos, al Cărui Nume fusese scris pe inimile lor. Toţi creştinii sunt scrisori ale lui Hristos, pe care Dumnezeu le adresează celor care nu citesc Biblia, pentru a le pune înaintea ochilor o evanghelie vie. Din nefericire, aceste scrisori sunt deseori pătate sau indescifrabile, în loc să poată fi cunoscute şi citite de toţi (v. 2).

Să veghem deci ca peste feţele noastre să nu se aştearnă niciun văl care să împiedice să se vadă strălucirea noastră creştină: văl al grijilor, al egoismului, al mondenităţii

Mai înainte de aceasta trebuie să nu fie însă niciun văl peste inimile noastre (v. 15: de exemplu, o conştiinţă rea), pentru a putea intercepta razele pe care avem să le primim de la Cel care este dragoste şi lumină. Ascundeţi un arbust sub o prelată sau sub un paravan şi el va rămâne plăpând. Expuneţi-l la soare şi la ploaie şi va creşte de la un anotimp la altul pentru a aduce roadele aşteptate.

Aşa este şi cu sufletele noastre: ţinute în prezenţa lui Hristos, ele trec, datorită Lui, printro transformare treptată (dar inconştientă), din progres în progres, până ajung să se asemene perfecţiunii morale a Celui pe care noi Îl contemplăm în Cuvântul Său (v. 18).


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: