Mana Zilnica

Mana Zilnica

12 Decembrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Roada Duhului este … bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie.
Galateni 5.22

Căsătoria și „roada Duhului”

Bucuria și pacea – dacă atât soțul, cât și soția experimentează bucuria Domnului (Neemia 8.10) și pacea lui Hristos (Coloseni 3.15), se vor simți confortabil unul în prezența celuilalt și le va veni ușor să-și împărtășească cele mai intime gânduri și simțăminte, fără teama de a fi respinși, criticați sau disprețuiți.

Sfatul meu pentru un soț și o soție este să petreacă timp citind Biblia împreună și să se roage împreună. O astfel de practică aduce vindecare, pace și armonie în cuplu.

Îndelunga-răbdare – aceasta înseamnă să te adaptezi cu îngăduință la obiceiurile și la particularitățile celuilalt, fără să încerci să-l schimbi după propriul tău fel de a fi. Pentru așa ceva este nevoie să ne rugăm pentru celălalt, mai degrabă decât să-i ținem predici.

Bunătatea și facerea de bine – aceste două trăsături sunt ingredientele zilnice fără de care nicio căsnicie nu poate dura.

Credincioșia – dacă umblăm prin credință, ne vom încrede în Domnul pentru orice aspect al vieții zilnice. Dacă ne raportăm la El în ce privește orice decizie, căutând să cunoaștem voia Sa perfectă, vom evita să ne impunem punctul de vedere și ne vom preocupa cu a afla ce dorește El să facem. Multe conflicte conjugale vor fi evitate în felul acesta.

P L Canner

SĂMÂNȚA BUNĂ

… cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.
Evrei 11.6

În cine ne încredem?

Un bărbat aștepta în fața cabinetului unui medic pentru a fi consultat. Când a fost chemat, toți pacienții au rămas uimiți, pentru că a dat întâietate altuia. Întrebat asupra motivului acestui gest, răspunse: „Eu am citit astăzi horoscopul; pentru mine se găsește un bun tratament numai la ora 11. Încă nu este chiar ora 11 și mai aștept ca să intru la medic”.

Acel bărbat credea ceva, dar credința lui era una înșelătoare, care se afla pe o temelie instabilă. O astfel de așa-zisă credință nu poate ajuta. Credința unui creștin adevărat este cu totul altfel. El este sigur pe ceea ce crede, pentru că Dumnezeu i-a vorbit prin Cuvântul Său, Biblia. Un astfel de creștin poate spune cu o încredere neclintită: „Eu cred într-un Dumnezeu care este Stăpân peste cer și pământ. El este Domnul vieții mele. El m-a întâlnit în Isus Hristos. Prin credința în Mântuitorul, Dumnezeu a devenit Tatăl meu în care mă încred. Eu cred în lucrarea pe care a făcut-o Hristos pe crucea de la Golgota pentru iertarea păcatelor mele. Pe ce se bazează credința mea? Pe Cuvântul lui Dumnezeu care este ca o ancoră a sufletului meu în orice vreme”.

Poate spune și cititorul astfel de cuvinte despre sine?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RUGĂCIUNEA UNEI SOACRE

„Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii” (Romani 12:16)

     O femeie care urma să devină soacră i-a scris ziaristei Abigail Van Buren: „Fiul meu se va căsători în vara aceasta cu iubita lui. E o fată minunată, familia noastră o prețuiește deja ca pe un membru al ei. Îmi aduc aminte de o rugăciune pe care ați publicat-o; o încurajare pe care o femeie și-o adresa ei însăși atunci când se apropia de statutul de soacră…” Și pentru că orice mărturie este o încurajare de la Dumnezeu, iată rugăciunea: „Doamne, ajută-mă să mă bucur când fiul meu își va alege soția. Dacă va aduce acasă o fată căpoasă, ajută-mă să o iubesc la fel de mult. Când el va spune: „Mamă, vreau să mă însor”, te rog să mă ferești să spun: „Nu este alegerea cea mai bună!” Ajută-mă să trec prin pregătirile de nuntă fără să mă amestec. Alungă din mintea mea gândul că dacă fiul meu ar mai fi așteptat, ar fi putut alege mai bine. Când voi deveni bunică, adu-mi aminte că nu vor dori sfaturi despre creșterea copiilor mai mult decât am dorit eu. Dacă mă vei ajuta la acestea, poate copiii mei se vor bucura când îi voi vizita, și nu o să ajung să scriu încă o scrisoare prin care să mă plâng că mă neglijează!”

Un pastor spunea: „Numai pentru că cineva nu face lucrurile așa cum le fac eu, nu înseamnă că greșește. Suntem doar diferiți. E nevoie de maturitate ca să te înțelegi cu cineva care e diferit, și e nevoie de răbdare ca să nu începi o ceartă sau să te simți ofensat. Indiferent cât de extraordinar e cineva, când stai cu acea persoană mai mult timp vor exista momente în care te vei simți ofensat.”

Pavel spune: „Aveţi aceleaşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămâneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.” E nevoie de smerenie pentru a-ți urma propriul sfat și pentru a rezista tentației de a da sfaturi pe care copiii tăi adulți nu ți le cer!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

1 Corinteni 15:51-58; 16:1-9

Această magistrală expunere a doctrinei învierii ar fi incompletă fără cea din urmă revelaţie, că nu toţi credincioşii vor trece prin somnul morţii. Cei vii nu vor fi nicidecum uitaţi când Isus va reveni. Într-o clipeală de ochi (v. 52) va avea loc extraordinara transformare care va face pe fiecare potrivit pentru prezenţa lui Dumnezeu. Aşa cum, în parabolă, invitaţii la nunta împărătească trebuia să-şi schimbe zdrenţele cu veşminte glorioase (Matei 22), cei morţi şi cei vii vor îmbrăca trupuri de neputrezire şi în nemurire. Atunci victoria lui Hristos asupra morţii, căreia El i-a făcut dovada prin propria Lui înviere, îşi va avea împlinirea grandioasă în ai Săi.

Ei bine, ca orice adevăr, şi această taină trebuie să aibă o consecinţă practică în viaţa fiecărui răscumpărat. Speranţa noastră este sigură (Evrei 6:19); să fim şi noi neclintiţi, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului. Munca noastră nu va fi niciodată în zadar, dacă este făcută în Domnul (v. 58 care răspunde la v. 32). Chiar dacă niciun rod nu e vizibil pe pământ, ea are roade fără număr în înviere.

Capitolul 16 aduce un exemplu de slujbă creştină: colecta din prima zi a săptămânii. Ea are o mare importanţă pentru inima apostolului şi pentru cea a Domnului.


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: