Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “decembrie, 2017”

31 Decembrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și Domnul a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește fiilor lui Israel și poruncește-le să-și facă ciucuri la colțurile hainelor, în generațiile lor, și peste ciucurele fiecărui colț să pună un șnur albastru”.
Numeri 15.37,38

Fiilor lui Israel li s-a poruncit să-și pună un șnur albastru la marginea veșmintelor, astfel încât să-și amintească de poruncile Domnului și să nu caute după inima lor și după ochii lor (versetele 39 și 40). Ce mărturie constantă trebuie să fi fost acel șnur albastru! Purtându-l mereu cu ei, oriunde mergeau, cât de mult trebuie să fi vorbit el ochilor lor! Putem învăța și noi o lecție importantă din acest fapt.

Noi nu suntem chemați să purtăm un șnur albastru, însă trebuie să ne amintim mereu de ceea ce suntem și de Cel căruia Îi slujim, pentru ca astfel să ne menținem adevăratul caracter și să nu îngăduim niciodată vreo legătură nepotrivită.

Avem mare nevoie să trăim astfel în aceste zile de lâncezire spirituală, de asociere cu lumea și de conformare cu duhul veacului prezent. Ni se repetă mereu că vremurile s-au schimbat, că Biblia și creștinii trebuie să se adapteze acestor vremuri noi. Avem nevoie mai mult ca oricând ca Biblia să ne guverneze și doar ea. Șnurul albastru ne prezintă în mod simbolic adevărul despre umblarea cerească a creștinului. Albastrul simbolizează ceea ce este ceresc.

Creștinii aparțin cerului și trebuie să manifeste o umblare cerească. La fel cum Dumnezeu i-a scos pe israeliți din Egipt, și noi trebuie să ne amintim că nu suntem din lume, așa cum Hristos nu este din lume. De două ori El Îi menționează Tatălui despre acest lucru în rugăciunea Sa din Ioan 17. Dacă purtăm mereu cu noi ceea ce șnurul albastru simbolizează – adică chemarea și caracterul nostru ceresc – trebuie să fim foarte atenți unde mergem și în ce fel de legături intrăm. O astfel de atitudine ne va conduce către sfințenie.

A J Pollock

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.
Ioan 17.4

Domnul a sfârșit lucrarea

Cu ajutorul lui Dumnezeu am parcurs în fiecare duminică o parte din lucrările Domnului și Mântuitorului nostru așa cum au fost descrise în Sfânta Scriptură. „Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărțile care s-ar fi scris” (Ioan 21.25). Trebuie să fim bine încredințați că tot ce s-a scris în Biblie este suficient, ca noi să credem în Fiul lui Dumnezeu și crezând în El să avem viața veșnică.

În lucrările Domnului nu se strecurase nicio umbră de îndoială, nicio pată. În lucrările Domnului și Mântuitorul nostru, Dumnezeu a găsit o deplină satisfacție. În lucrările Domnului stă siguranța fiecărui om care crede în El. Dar prin viața desăvârșită a Domnului nu puteam fi salvați din păcat și moarte. El Și-a dat viața de bunăvoie pe cruce pentru păcatele tuturor celor ce cred în El. Lucrarea de pe cruce a Mântuitorului ne aduce odihna sufletească pentru totdeauna. Iar când credința prețuiește lucrarea Mântuitorului, atunci sufletul se bucură de odihnă, de însăși odihna lui Dumnezeu.

Cititorilor! Să ne ațintim privirea credinței noastre spre Mântuitorul care este unicul nostru Salvator! Chiar acum putem fi beneficiarii lucrării Sale!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ANUL NOU (1)

„Încununezi anul cu bunătăţile Tale, şi paşii Tăi varsă belşugul.” (Psalmul 65:11)

     Iată ce am găsit scris de un învățător: „La fel ca toți ceilalți oameni, ai luat și tu hotărâri cu prilejul Anului nou propunându-ți să slăbești, să faci sport, să mănânci mai sănătos, să duci o viață mai bună…

Știai însă că dorința de a avea o viață mai bună de la fiecare început de an își are originea în inima lui Dumnezeu? David a zis: „Încununezi anul cu bunătăţile Tale, şi paşii Tăi varsă belşugul.”

În vremurile Bibliei, „belșugul” era considerat un semn al bunăstării materiale. Moise a trimis douăsprezece iscoade în Țara Promisă pentru a vedea dacă era bună sau rea… Vestea pe care au adus-o ei a fost că în țară „curge lapte și miere” (vezi Numeri 13:26-27). Țara era atât de roditoare, că a fost nevoie de doi oameni ca să care un ciorchine de struguri!

Așadar, ce îți lipsește pentru ca și tu să experimentezi binecuvântarea lui Dumnezeu în anul care vine? Să remarcăm cuvintele: „încununezi”, „bunătăţi”, „belşug”. La fel cum o coroană încununează capul, în același fel poți să fii și tu înconjurat de bunătățile lui Dumnezeu în anul care vine. Ce trebuie să faci pentru a experimenta acest lucru? Trebuie să umbli pe „căile” Lui tot anul, deoarece numai pe căile Sale se „revarsă belșugul.” Nu te poți aștepta să ai parte de succesul pe care îl oferă Dumnezeu, dacă nu ești dispus să umbli în părtășie cu El în fiecare zi.

Ezechiel exprimă în cuvintele sale același gând: „Le voi face, pe ele şi împrejurimile dealului Meu, o pricină de binecuvântare; le voi trimite ploaie la vreme, şi aceasta va fi o ploaie binecuvântată.” (Ezechiel 34:26) Locurile din preajma lui Dumnezeu vor fi udate cu binecuvântări și bunătate; așa că, străduiește-te să stai aproape de Dumnezeu în fiecare zi a anului care vine!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 13:1-13

Prima Epistolă către Corinteni avea ca subiect Adunarea. Cea de-a doua ne-a vorbit de lucrarea sau de slujba creştinului. Am găsit aici sentimentele, implorările, greutăţile, durerile morale şi fizice ale slujitorului Domnului. Pavel era doar o slabă unealtă, dar el nu-şi dorea pe pământ o parte mai bună decât cea a Stăpânului său. Ori Hristos fusese pe pământ în înjosire, răstignit în slăbiciune; dar acum este viu, înviat prin puterea lui Dumnezeu (v. 4).

Sfârşind epistola, Pavel Îi adresează lui Dumnezeu o ultimă rugăciune pentru scumpii lui corinteni. Ea se rezumă întrun singur cuvânt: desăvârşirea lor (v. 9b). În acelaşi timp însă îi îndeamnă pe ei: desăvârşiţi-vă! (v. 11) pentru că a cere ajutorul Domnului nu înseamnă a renunţa la a căuta cu râvnă să înaintezi în umblarea şi în slujirea creştină!

Bucuraţivă le spune el din nou fiţi încurajaţi, gândiţi la fel, fiţi în pace (v. 11)! Fiecare dintre noi, dragi copii ai lui Dumnezeu, să ia pentru el însuşi aceste îndemnuri şi să se bucure de promisiunea dată împreună cu ele. Harul Domnului Isus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi comuniunea Sfântului Duh fie cu voi toţi! (v. 13).


30 Decembrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi veseli în Dumnezeul salvării mele. Dumnezeu, Domnul este tăria mea; și El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor și mă va face să umblu pe înălțimile mele.
Habacuc 3.18,19

Cât de încurajator este să urmărim felul în care acest om temător de Dumnezeu este condus de la starea de întristare a sufletului, cauzată de falimentul poporului (Habacuc 1.2), la cea de a veghea pentru a auzi cuvintele Domnului (Habacuc 2.1)! Iar apoi, după ce înțelege gândul Domnului, să-l vedem pe genunchi, în rugăciune (Habacuc 3.1), totul având ca rezultat faptul că de acum umblă pe înălțimi, cu bucurie în inimă și cu laude pe buze (Habacuc 3.19).

Trăim în vremuri grele, în zilele din urmă, când Biserica a falimentat în responsabilitatea ei de a fi un martor credincios pentru Hristos și când judecata începe de la casa lui Dumnezeu; vremuri când lumea, care a falimentat în responsabilitatea de a guverna, este plină de violență și de stricăciune, secerând roadele amare a ceea ce a semănat. În astfel de zile, când sfârșitul tuturor lucrurilor este aproape, este cu siguranță folositor să învățăm lecțiile lui Habacuc, să fim treji, să veghem și să ne rugăm (1 Petru 4.7).

Ca și profetul din vechime, în toate necazurile prin care am trece, fie în mijlocul poporului lui Dumnezeu, fie în mijlocul lumii, avem o resursă stabilă: „Domnul este în templul Său cel sfânt” (Habacuc 2.20). Hristos rămâne Același, ieri, azi și în veci. Ne putem vărsa inimile înaintea Lui; putem urmări mâna Sa la lucru; Îi putem aduce la cunoștință în rugăciune toate nevoile noastre; ne putem înălța deasupra tuturor furtunilor și ne putem bucura în Dumnezeul mântuirii noastre. Să învățăm deci să ne plecăm în mărturisire, să veghem pentru a înțelege gândul Domnului, să ne rugăm cu stăruință, să ne înălțăm deasupra împrejurărilor și să aducem laude!

H Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Oprește-te acum”, a zis iarăși Samuel, „și-ți voi face cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu”.
1 Samuel 9.27

Oprește-te!

Sfârșitul fiecărui an este un timp al sărbătorilor pentru mulți oameni. Sfârșitul de an este un timp în care merită să faci o pauză și să lași, ca Cuvântul lui Dumnezeu să lumineze asupra lucrurilor trecătoare. Observăm cu toții ce repede a trecut și acest an. Dintre valorile încredințate nouă de către Dumnezeu, timpul este suprema valoare. Dacă-l neglijăm sau îl pierdem, el nu mai poate fi recuperat. O bogăție pierdută sau o sănătate pierdută se poate probabil cu mare greutate recupera, dar timpul pierdut nu mai poate fi recâștigat.

Ce putem însă să spunem de o viață pierdută într-un timp de har ca acesta în care ne găsim? Timpul harului ne-a fost dăruit de Dumnezeu, ca să ne ocupăm cu mântuirea sufletului. De aceea rugăm pe orice cititor să se oprească chiar acum și să asculte Cuvântul lui Dumnezeu prin Mântuitorul care spune: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați”. Prin multele meditații, în acest an ai auzit chemarea Mântuitorului la viața veșnică și poate ai amânat la gândul că mai este timp. În aceste ultime ore ale acestui an, te rugăm fierbinte în Numele lui Hristos, oprește-te o clipă din alergarea ta și împacă-te cu Dumnezeu!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DĂRUIESTE DRAGOSTEA TA

„Să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu” (1 Ioan 4:7)

     Într-o seară, înainte ca Mary Martin, marele star de musicaluri de pe Broadway să urce pe scenă în Pacificul de Sud, a primit un bilețel. Era de la Oscar Hammerstein. I-l scrisese de pe patul de moarte: „Dragă Mary, clopoțelul nu e clopoțel până nu-l faci să sune. Cântecul nu e cântec până nu-l cânți. Dragostea din inima ta nu e pusă acolo ca să stea degeaba. Dragostea nu e dragoste până nu o dăruiești.” După ieșirea ei de pe scenă, în seara aceea mai mulți oameni s-au năpustit în culise, exclamând: „Mary, ce s-a întâmplat pe scenă? Nu am mai auzit niciodată un asemenea musical! Ai cântat cu atâta putere cum nu ai mai cântat niciodată!” Clipind din ochii înlăcrimați, Mary le-a citit bilețelul de la Hammerstein și a adăugat: „În această seară, mi-am dăruit dragostea!” Cel mai sărac om din lume are ce să dăruiască, dacă are dragoste în suflet. Darurile iubirii pot lua multe forme: un zâmbet, o îmbrățișare, un bilețel de mulțumire, o mână de ajutor sau simpla prezență în vremuri grele… Dragostea e singurul dar care se potrivește totdeauna, care poate fi oferit oricând și care este mereu la modă.

Domnul Isus a zis: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:35).

Pavel a scris: „Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii şi faţă de toţi.” (1 Tesaloniceni 3.12) Iar Ioan scrie (1 Ioan 4:7): „Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu.”

Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este următorul: Dăruiește-ți dragostea!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 12:11-21

Ce durere pentru apostol să examineze presupunerile făcute cu privire la el, motivaţiile interesate şi vicleniile de care era învinuit (v. 14-16; cap. 7:2-3; comp. cu Fapte 20:33), cu toate că, într-o purtare ireproşabilă, el nu încetase, împreună cu tovarăşii lui de lucru, să calce pe aceleaşi urme: cele ale lui Hristos (v. 18)! Dacă el răspunde pe larg acestor calomnii, nu o face pentru a se justifica, ci pentru că are în vedere zidirea preaiubiţilor lui corinteni (v. 19; 1 Corinteni 14:26b).

Într-adevăr, a nu recunoaşte slujba apostolului revenea la a respinge şi autoritatea Cuvântului divin pe care el îl vestea. Câţi aşa-zişi creştini nu resping astăzi o asemenea parte din Cuvântul inspirat şi mai ales din epistolele lui Pavel! Versetele 20 şi 21 ne arată la ce păcate conduce această neglijenţă şi acest dispreţ.

„Astfel, în acest capitol găsim starea cea mai glorioasă la care poate fi ridicat un creştin şi condiţia cea mai nenorocită în care el poate cădea.

Ce contrast între această înălţare în al treilea cer şi această josnică stricăciune a cărnii!

Şi creştinul este capabil de amândouă!

Ce lecţie şi ce avertisment pentru fiecare sfânt!” (J.N.D.).


29 Decembrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Itai a răspuns împăratului și a zis: „Viu este Domnul și viu este domnul meu, împăratul, că, în locul unde va fi domnul meu, împăratul, fie spre moarte, fie spre viață, acolo va fi și robul tău”.
2 Samuel 15.21

Un bărbat numit Itai

Devotamentul lui Itai față de David strălucește ca o făclie într-o noapte întunecoasă. Domnia lui David asupra lui Israel părea să se sfârșească, după ce Absalom furase inimile oamenilor din popor. Până și sfătuitorul său de încredere, Ahitofel, se dăduse de partea uzurpatorului.

Toată această situație face ca devotamentul lui Itai să fie atât de uimitor. David fusese lepădat de poporul său. Itai provenea din Gat, cetatea vrăjmașilor lui David, și nu-l cunoștea pe acesta decât de puțin timp.

Totuși, Itai n-a vrut cu niciun chip să-l părăsească pe David. Exprimarea devotamentului său față de David ne amintește de cuvintele apostolului Pavel, în Filipeni 1.21. Itai n-a pregetat în fața prețului ce trebuia plătit și al pericolului. Nu-i păsa de ce ar fi putut crede alții. Inima lui era alipită de David și socotea o mare onoare să-l urmeze în exil pe împăratul lepădat al lui Israel.

Devotamentul lui Itai a fost atât de molipsitor, încât șase sute de oameni l-au urmat din Gat. Acești oameni, împreună cu familiile lor, au fost alături de el, punându-și viețile în joc pentru David. În curând, Itai avea să fie pus peste o treime din oastea lui David, pentru bătălia decisivă împotriva armatei lui Absalom.

Oamenii lui David au câștigat acea bătălie, dar nu despre aceasta vreau să vorbesc, ci despre devotamentul simplu al lui Itai, care l-a făcut să-și pună viața la picioarele lui David, în ciuda oricărui obstacol. Facă Domnul să existe tot mai mulți bărbați și femei de felul acesta în oștirea lui Hristos astăzi!

G W Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.
Efeseni 5.20

Mulțumim, o, Tatăl nostru,

Pentru Fiul Tău iubit.

Mulțumim că-n orice vreme

Minunat ne-ai ocrotit.

Pentru primăveri senine,

Ca și pentru toamne reci,

Pentru lacrimi, Ție, Doamne,

Îți aducem slavă-n veci.

Mulțumim pentru răspunsul

Rugăciunilor ce-l dai.

Mulțumim că ajutorul

Gata pentru noi Îl ai.

Pentru greu și pentru bine,

Pentru sfinte mângâieri,

Mulțumim pentru iubirea

Mai bogată azi ca ieri.

Mulțumim pentru toți spinii,

Mulțumim și pentru flori,

Pentru case și cămine,

Pentru soarele din nori,

Pentru bucurii nespuse,

Pentru pace Te slăvim,

Pentru tainica nădejde

Doamne mare-Ți mulțumim!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PLĂTESTE PRETUL!

„Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor” (Neemia 6:3)

     De obicei, biruința vine în urma unei lupte; dacă ar veni mai ușor, toți ar experimenta-o. Când vorbim despre reușită, nu există scurtături, reduceri de preț sau „oferte speciale.” Valoarea oricărui lucru este dată de prețul pe care ești dispus să-l plătești. Când prețuiești ceva cu adevărat, nu-l expui riscurilor, pentru că îți aduci aminte cât te-a costat.

Care este teama ta astăzi? Eșecul?

Preocuparea ta ar trebui să fie exact opusul – regretul că nu ai încercat. Î

ți este teamă să nu fii criticat? Fii conștient că, pe măsură ce urci pe scara succesului, unii oameni te vor invidia; se întâmplă așa indiferent dacă ești arogant sau nu. Toți ne dorim să fim plăcuți, dar la un moment dat în viață trebuie să te întrebi: „Cât sunt eu dispus să pierd pentru a fi plăcut de alții și acceptat?” Neemia, cel care a construit zidurile Ierusalimului, a spus: „Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor.” De fiecare dată când te iei după opinia oamenilor și nu după voia lui Dumnezeu, „cobori.” Nu face asta! Rămâi sus pe zid! Continuă să pui cărămizi – sau orice altceva te-a chemat Dumnezeu să faci.

Avansarea aduce cu sine deseori izolare și critică, iar Dumnezeu s-ar putea să te pregătească chiar în acest moment pentru un nou nivel de binecuvântare, expunându-te la ambele. Le poți face față? Nu toată lumea poate! Dar dacă ești genul de persoană care nu poate sta pe bancă, uitându-se la ceilalți care se implică, ridică-te! Dumnezeu va răsplăti fiecare pas al credinței și fiecare sacrificiu pe care îl faci.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 12:1-10

Un om în Hristos (v. 2) este acela pentru care carnea şi-a pierdut drepturile (Romani 8:1-2); este o creaţie nouă (cap. 5:17). Poziţia sa înaintea lui Dumnezeu este cea a lui Hristos Însuşi şi el o ocupă deja, prin credinţă, în cer. El, Pavel, s-a aflat acolo realmente, răpit într-un moment de neuitat. Şi ce a putut vedea el în paradis? Pe Hristos înviat şi glorios. Ce a putut auzi el acolo? Limbajul cerului, care nu poate fi tradus în limbile omeneşti (v. 4). Ce favoare cu adevărat extraordinară! Însă această experienţă unică prezenta apoi un pericol cert pentru apostol. Pentru a-l păzi să nu se îngâmfe, i-a fost dat un ţepuş în carne (v. 7): poate o infirmitate jenantă, tinzând să-i aducă dispreţ în predicările sale (cap. 10:1-10; Galateni 4:14). Doamne, debaraseazămă de asta Îl imploră apostolul slujba mea va avea de suferit

Harul Meu îţi este de ajuns (v. 9) este răspunsul Domnului. Contrar aparenţelor, ţepuşul era un efect tocmai al acestui har. Nu servea el în Pavel la a-i înăbuşi carnea, acest însoţitor supărător în lucrarea sa? Într-adevăr, ce preţioase sunt pentru creştin infirmităţile şi încercările! Ele contribuie la slăbirea omului, pentru a permite puterii lui Dumnezeu să se manifeste (v. 9-10; cap. 4:7).


28 Decembrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Va fi unit cu Tine tronul răutății, care face din asuprire o lege?
Psalmul 94.20

În acest psalm, Duhul Sfânt descrie timpul când „taina fărădelegii” va fi revelată pe deplin și când „omul păcatului” se va așeza pe scaunul de domnie (2 Tesaloniceni 2.3-8). Antihristul va persecuta rămășița credincioasă a lui Israel, însă aceasta își va pune nădejdea în intervenția lui Iahve (Psalmul 94.4-9,21-23). Cei evlavioși întreabă în acest psalm: „Va fi unit cu Tine tronul răutății?”. Dacă răspunsul este „nu”, înseamnă că zilele lui Antihrist sunt numărate și că Iahve va veni în ajutorul lor și va judeca „tronul răutății”.

După eliberarea lor, „judecata se va întoarce la dreptate” (versetul 15). Aceasta înseamnă că va veni un timp când judecata nu va mai fi pervertită. Separarea judecății de dreptate a fost perfect evidențiată de procesul Domnului Isus. Pilat știa că era drept să-L elibereze, însă L-a condamnat la moarte. Astfel, Pilat a despărțit judecata de dreptate. Acest lucru se întâmplă și astăzi, când corectitudinea politică dă la o parte discernământul moral și dreptatea.

Există o altă trăsătură a acelui timp. Rămășița spune despre tronul răutății că va face din asuprire o lege. Aceasta înseamnă că autoritățile civile vor face ca asuprirea și nelegiuirea să fie autorizate prin lege. Persecuția iudeilor credincioși va fi stipulată prin lege. Multe guverne astăzi legiferează nelegiuirea prin schimbarea temeliei instituției căsătoriei, făcând ca perversiunea morală să fie acceptată prin lege. Ceea ce noi putem face este să mărturisim adevărul și să așteptăm timpul când judecata se va întoarce la dreptate.

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

… fiecare din voi să arate aceeași râvnă … călcați pe urmele celor ce, prin credință … moștenesc făgăduințele.
Evrei 6.11-12

Exemplele celor patru tineri

Dumnezeu a găsit cu cale, în infinita Sa înțelepciune, să ne dăruiască exemplul lui Daniel și al celor trei tovarăși ai săi. După ce am parcurs momente din viața de credință a celor patru tineri, putem afirma că ei au umblat în smerenie înaintea Domnului, practicând în liniște voia Lui. Toți cei patru tineri au fost oameni ai credinței, și nu orice fel de credință, ci credința în Dumnezeu. O astfel de credință are întotdeauna o cale; calea poate fi îngustă, dar ea este plină de pace și fericire. Calea credinței aduce cu sine încercare în rugăciune, în despărțirea de tot ceea ce Dumnezeu este despărțit prin natura Sa, de tot ceea ce S-a despărțit Domnul Isus.

Credința activă și vie Îl găsește oriunde pe Dumnezeu și atunci nu se mai simte focul. Să-i mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat exemplul lui Daniel și al tovarășilor săi! Modestia și fidelitatea au strălucit în viața lui Daniel și a tovarășilor săi de suferințe. Cei patru tineri nu au ieșit din lume; ei și-au îndeplinit datoriile, le-au rezolvat cu cea mai mare grijă, dar inima lor era la Dumnezeul cerurilor, care i-a binecuvântat în lucrarea lor.

Frica de Domnul este începutul înțelepciunii și toți care o practică vor putea deveni mărturii vii despre lucrarea harului lui Dumnezeu. Să păstrăm vie, în inimile noastre, amintirea acestor tineri și să călcăm pe astfel de urme ale înaintașilor noștri!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ TRECI PESTE DURERE

„I s-a făcut milă…” (Matei 9:36)

De multe ori, cea mai bună metodă de a trece peste durere și pierdere este folosirea amintirilor ca factor motivator, și apoi comunicarea cu alte persoane care suferă. „Dar sunt ocupat”, spui tu. Domnul Isus nu a fost niciodată prea ocupat pentru a arăta compasiune față de cei aflați în suferință.

După ce David, fiul lui Ray și al lui Judy Williamson, a murit în condiții tragice, Ray a zis: „Obișnuiam să-mi pun întrebarea dacă să merg sau nu la capelă, atunci când cineva trecea printr-o tragedie… pentru că întotdeauna mă simțeam ciudat și nu știam ce să spun. Dar nu-mi voi mai pune niciodată această problemă! Mă voi duce de fiecare dată. Nu ceea ce spui contează, ci faptul că ești prezent.”

Când doi adolescenți au murit într-un accident de mașină, părinții lor au decis să aibă un priveghi comun. Peste o mie de persoane au participat, unii așteptând chiar și trei ore ca să consoleze familiile îndurerate. Când un bărbat care a stat singur la rând a ajuns, el a spus: „Nu i-am cunoscut pe copiii voștri și nici pe voi nu v-am întâlnit niciodată. Dar am venit în seara aceasta aici pentru că și eu am avut un fiu care a murit acum doi ani. Știu prin ce treceți. Vreau să știți doar că sunt alături de voi, dacă doriți să vorbiți cu cineva.” După care le-a pus un bilețel cu numărul de telefon în mână și a plecat.

Gândește-te puțin. Un străin și-a dat trei ore din timpul său unor oameni pe care nu-i cunoștea pentru că a dorit să-i ajute să treacă prin această experiență tragică din viețile lor.

Să înțelegem un lucru: Când ne arătăm compasiunea față de alții, ne asemănăm mai mult cu Domnul Isus… și noi înșine suntem vindecați!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 11:16-33

Aceste atacuri împotriva slujbei lui Pavel oferă Duhului Sfânt o ocazie de a ne da o idee mai clară despre muncile şi suferinţele apostolului. Într-adevăr, el era slujitorul lui Hristos şi putea enumera încercările: o lungă listă de suferinţe îndurate pentru Evanghelie.

Versetele 23-28,31,32 ne învaţă în ce consta ceea ce apostolul numea în capitolul 4:17 necazul (său) uşor de o clipă! Care era însă resursa divină care îl susţinea să suporte cele de afară (v. 28)? O greutate eternă de glorie era preocuparea neîncetată din gândurile sale: Hristos glorificat, răsplata sa eternă. Să reţinem acest secret: cu cât ne vom ocupa mai mult de Domnul, cu atât ne va rămâne mai puţin timp pentru a ne gândi la micile noastre greutăţi şi ce sunt greutăţile noastre, pe lângă necazurile marelui apostol?

Într-adevăr, cu cât dragostea Lui eternă va cântări mai mult în balanţa inimilor noastre, cu atât mai puţină importanţă vor avea împrejurările de moment şi cu atât de sigur nu ne vor mai copleşi. Este totodată un lucru care nu ne va apăsa niciodată prea mult: preocuparea (sau grija) pentru toate Adunările (v. 28). Ea se manifestă în primul rând prin rugăciuni. Domnul să ne dea dragoste pentru Biserica Lui scumpă şi pentru fiecare mădular al ei!


27 Decembrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Viu este Domnul și viu este domnul meu, împăratul, că în locul unde va fi domnul meu, împăratul, fie spre moarte, fie spre viață, acolo va fi și robul tău.
2 Samuel 15.21

Un bărbat numit Itai

Aceste cuvinte au fost rostite de un bărbat numit Itai. Exista un mic motiv natural pentru acest mare devotament al său față de împăratul David. Itai era din Gat, o cetate aflată în vrăjmășie cu Israel. Goliat, uriașul omorât de David cu ani în urmă, fusese din Gat. Acum, David nu mai era un om important; el fugea din Ierusalim din cauza răscoalei conduse de fiul său, Absalom.

David nu mai era popular. Absalom, dimpotrivă, câștiga tot mai mult simpatia poporului. Itai îl cunoscuse pe David de puțin timp, nu era prietenul lui de-o viață. El venise de curând împreună cu cei șase sute de oameni ai săi și îi jurase credincioșie lui David.

David, la rândul său, nu îl obligă să rămână cu el; dimpotrivă, îl avertizează cu privire la pericolul la care se expunea și îl asigură că n-ar fi fost un motiv de supărare pentru el dacă Itai ar fi plecat. Însă răspunsul lui Itai a fost: „În locul unde va fi domnul meu, împăratul, fie spre moarte, fie spre viață, acolo va fi și robul tău”.

Există și astăzi oameni cu adevărat devotați Domnului Isus Hristos. Ei știu că, odinioară, au fost străini de Dumnezeu prin faptele lor nelegiuite, dar că acum au fost împăcați cu El prin moartea Domnului Isus pe cruce. Ei recunosc că Hristos nu este popular și că a-L urma înseamnă întotdeauna să fie lepădați, disprețuiți și persecutați. Ei nu Îi slujesc din obligație, ci din dragoste, fiindcă Domnul Isus le-a câștigat încrederea, devotamentul și loialitatea. Versetul după care ei se ghidează este: „Pentru mine a trăi este Hristos, iar a muri, un câștig” (Filipeni 1.21). Ne aflăm și noi printre unii ca aceștia?

G W Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

Puii de leu duc lipsă și li-i foame, dar cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de niciun bine.
Psalmul 34.10

Nu vom duce lipsă

Un om bătrân cu frică de Dumnezeu a fost invitat cândva la curtea regelui.

— Invidiez un om ca tine, care se mulțumește cu atât de puțin, zise regele.

— Eu invidiez pe maiestatea voastră care se mulțumește cu mult mai puțin decât mine, zise bătrânul.

— Cum poți spune așa ceva, când toată țara este a mea?

— Maiestate, râurile și munții, tot ce se vede este al meu, fiindcă eu slujesc unui Stăpân care este suveran peste o lume întreagă.

Înțeleptul Solomon, în înțelepciunea primită de la Dumnezeu, îl descrie pe om îndreptându-se spre lucrurile pământului. El a ajuns la următoarea concluzie: „… deșertăciune a deșertăciunilor! Totul este deșertăciune”. Pentru a găsi adevărata fericire a inimilor noastre, trebuie să o căutăm la Izvorul fericirii. Fiul lui Dumnezeu – Mântuitorul celor ce cred în El – a luat păcatele, sursa tuturor relelor, asupra Sa. Acum, noi nu avem altceva de făcut decât să acceptăm prin credință valoarea acestei jertfe. Astfel vom avea pace cu Dumnezeu, ne vom bucura în nădejdea gloriei Sale și vom fi fericiți. Cunoscând pe Dumnezeu ca Tatăl nostru și pe Fiul Său ca Mântuitorul, nu vom duce lipsă de niciun bine.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CE DAR MINUNAT NI S-A DAT!

„Veţi găsi un prunc… culcat într-o iesle.” (Luca 2:12)

     La un Crăciun, pe când se afla în Londra, Philip Yancey s-a dus să asculte oratoriul „Mesia” de Handel. El spune: „Mi-am petrecut dimineața uitându-mă la ceea ce a mai rămas din gloria Angliei: bijuteriile coroanei, un sceptru din aur, trăsura poleită cu aur a primarului… probabil astfel de imagini au umplut gândurile contemporanilor lui Isaia care au auzit promisiunea: „Atunci se va descoperi slava Domnului” (Isaia 40:5). Cu siguranță, iudeii s-au gândit la zilele de glorie ale lui Solomon când „argintul şi aurul erau tot atât de obişnuite… ca pietrele” (2 Cronici 1:15). Cu toate acestea, Mesia a purtat cununa smereniei. Dumnezeul care ar fi putut folosi armate și imperii ca pe niște pioni, pe tabla de șah, a venit ca un prunc ce a depins de un cuplu de evrei săraci ca să-I ofere adăpost, hrană și dragoste. În Londra mi-am făcut o idee despre cum  călătoresc conducătorii prin lume: cu gărzi de corp, fanfare, haine strălucitoare și bijuterii scânteietoare. Un șef de stat a vizitat recent Statele Unite cu un bagaj de 2000 kg, câte două toalete pentru fiecare ocazie, o coafeză personală și o armată de oameni cu diferite sarcini. Vizita lui Dumnezeu pe pământ a avut loc într-un grajd de animale, fără însoțitori și fără un loc unde să fie așezat Regele de curând născut, în afară de o iesle. Cerul s-a luminat de îngeri, dar cu toate acestea, cine a văzut spectacolul? Niște oameni analfabeți care aveau grijă de turmele altora, niște ciobani care nu aveau nici măcar nume.”

Cele întâmplate la Nașterea Domnului l-au inspirat pe un preot care a vizitat Betleemul în 1865 să aștearnă pe hârtie următoarele cuvinte: „Tăcut și liniștit, din cer a coborât Darul neprețuit. Dumnezeu ne-a dat în dar, binecuvântări și har. Inima care-L primește, de păcat se curățește. Sufletul ce se smerește prin Isus se mântuiește!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 11:1-15

Falşi apostoli căutau să ia locul lui Pavel în inima corintenilor. Astfel, Pavel se vede nevoit să vorbească despre sine însuşi şi numeşte aceasta nebunia sa. Nu o face însă pentru a profita de pe urma afecţiunii credincioşilor (cap. 12:15). El era gelos pentru Hristos şi revendică cu înfocare dragostea lor pentru singurul Mire al Bisericii.

Corintenii riscau să fie gata să-şi deschidă urechile la o evanghelie diferită (v. 4). Ei erau mai puţin spirituali decât efesenii, care i-au pus la încercare pe cei care îşi zic ei înşişi apostoli şi nu sunt şi i-au găsit mincinoşi (Apocalipsa 2:2). Mulţi creştini sunt pândiţi de acelaşi pericol ca şi corintenii, pentru că, de fapt, ei găsesc creştinismul autentic prea exigent. În schimb, o evanghelie care-l înalţă pe om şi care acordă un loc cărnii va fi suportat.

Dincolo de aceşti lucrători mincinoşi, apostolul îl demască pe stăpânul lor, Satan. Odinioară heruvim strălucitor (Ezechiel 28:12), acesta ştie încă să îmbrace această înfăţişare pentru a-i atrage pe oameni cu viclenia lui, aşa cum a amăgit-o pe Eva (v. 3,14). El este mult mai periculos atunci când se prezintă ca un şarpe subtil decât atunci când ne atacă frontal, precum leul răcnind din 1 Petru 5:8. Îi vom dejuca şireteniile rămânând alipiţi de Cuvântul Domnului.


26 Decembrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

În noaptea următoare, Domnul a stat lângă el și a spus: „Îndrăznește, Pavele!”.
Fapte 23.11

Domnul a stat lângă mine și m-a întărit.
2 Timotei 4.17

Primul verset citat marchează începutul perioadei de prizonierat a lui Pavel, iar al doilea, sfârșitul ei. Se pare că această perioadă a durat cam zece ani, incluzând un scurt timp de libertate, însă este important să vedem că Domnul Isus a stat lângă Pavel de la început și până la sfârșit, potrivit promisiunii Sale: „Nicidecum nu te voi lăsa și cu niciun chip nu te voi părăsi”.

În repetate rânduri, frații l-au avertizat pe Pavel, prin Duhul Sfânt, să nu se ducă la Ierusalim, însă el era gata nu doar să fie întemnițat, ci să și moară acolo pentru numele Domnului Isus (Fapte 21.13). La doar o săptămână după ce a ajuns la Ierusalim, iudeii au fost aproape să-l linșeze, iar garnizoana romană, după ce l-a salvat, l-a pus în lanțuri (Fapte 22.27-30). Deși Pavel se pusese singur într-o astfel de situație, Domnul nu l-a mustrat, ci l-a încurajat.

Motivele lui Pavel fuseseră curate, iar Domnul Isus a văzut o reflexie a propriei Sale iubiri în inima slujitorului Său: „Am mare întristare și necurmată durere în inima mea, pentru că aș fi dorit să fiu eu însumi anatema de la Hristos, pentru frații mei, rudele mele după carne” (Romani 9.2,3). Ca și Moise (Exod 32.32), el dorea binele poporului pământesc al lui Dumnezeu mai mult decât propriul bine.

Totuși, Pavel, ca și Stăpânul său, avea să plângă în zadar pentru Ierusalim (Matei 23.37). Porțile templului s-au închis (Fapte 21.30), însă Domnul, în harul Său suveran, a deschis larg porțile binecuvântării. Pavel dă mărturie la Roma și, de asemenea, pune pe hârtie taina lui Hristos și a Adunării. Da, Dumnezeul nostru „poate să facă nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi” (Efeseni 3.20).

S Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te!”.
Luca 12.19

Suflete, ai multe…

Iată cuvintele bogatului care nu s-a gândit cu adevărat la sufletul său! Astfel de cuvinte sunt caracteristice multor oameni. Ei gândesc că, dacă au ce mânca și ce bea, sunt oameni fericiți. Dar gândirea bogatului și a celor ce seamănă cu el este total greșită, căci oferă sufletului hrana care este pentru trup. Este adevărat că omul, când are ce mânca și ce bea, se înveselește o clipă. Dar sufletului îi trebuie o hrană sufletească, și nu una trupească. Este important pentru suflet să ne întrebăm, dacă are o comoară pentru veșnicie și dacă este ocrotit la adăpostul sigur al lui Dumnezeu.

În astfel de întrebări importante, bunurile pământești nu pot da nicio speranță pentru viitor. Planurile omului bogat au fost mari, dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?”. Acel om bogat putea fi apreciat și lăudat de semenii săi, dar cu toate acestea făcea o mare greșeală: nu se gândea la veșnicie. El nu a venit în fața lui Dumnezeu cu păcatele sale pentru a-și pune viața în ordine. Bogățiile acestei lumi au putut să-l conducă cel mult până la mormânt, dar păcatele sale l-au urmat în fața Judecătorului suprem. Să nu urmăm pilda acestui om bogat!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

„Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi… iertaţi-vă unul pe altul.” (Coloseni 3:13)

     Pentru mulți dintre noi, sarbatorile nu aduc bucurie, ci depresie. În unele cazuri, lucrul acesta se întâmplă pentru că familiile sunt fracturate de divorț, iar amintirile sunt dureroase. În cartea lor: „Niciuna din aceste boli”, S.I. McMillen și David Stern au zugrăvit răul pe care ni-l facem singuri atunci când nu ne place de cineva sau când refuzăm să iertăm o persoană. Scriu ei la un moment dat: „În clipa în care încep să urăsc pe cineva, devin sclavul acelei persoane. Îmi controlează gândurile. Îmi controlează sentimentele. Îmi controlează până și visele. Hormonii de stres circulă constant în fluxul sanguin și îmi epuizează trupul. Și cei pe care îi am eu mă hăituiesc asemenea unor dulăi, oriunde merg.”

Când familia ta se strânge laolalta, poate vine și o persoană de care nu-ți place și pe care nu ai iertat-o. Într-o astfel de ocazie, adu-ți aminte că Domnul Isus a venit în lume pentru a-i iubi pe cei răi și pentru a-i ierta pe cei ce nu merită. Cuvântul „har” înseamnă și „o favoare necâștigată, nemeritată.” Hristos va face ca mânia să fugă din inima ta, dacă Îl lași. Dacă nu ești nerăbdător să te întâlnești cu o persoană anume din familia ta la acest Crăciun, înalță această rugăciune: „Doamne, mărturisesc faptul că nu îmi place să fiu în preajma acelei persoane și că mă indispune prezența ei… Ajută-mă să iert și să dau dovadă de har. Lasă ca dragostea Domnului Isus să curgă prin mine la acest Crăciun. În numele lui Hristos mă rog. Amin.” Tu spui: „Nu merită să fie iertat(ă).”

Da, dar nici tu nu ai meritat dragostea și iertarea lui Dumnezeu. Domnul Isus a zis: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc… Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.” (Luca 6:27-28, 31).


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 10:1-18

Pavel nu se putuse hotărî să vină la corinteni cu nuiaua, ca să pedepsească el însuşi răul (cap. 10:2; 1 Corinteni 4:21). Preferase să le scrie şi să aştepte efectul scrisorii. Unii însă profitaseră de această răbdare a apostolului şi de absenţa lui, pentru a-i deprecia slujba. Smerenia, blândeţea şi bunătatea creştină a lui Pavel erau pretexte pentru a-l dispreţui (v. 1). Pentru că omul natural nu admiră decât ceea ce izbeşte privirea şi judecă după înfăţişare (v. 7)! Ori armele unui ostaş al lui Isus Hristos nu sunt fireşti (carnale). Efeseni 6:10 le enumeră.

Să ne amintim cum Ghedeon, Samson, Ionatan, David, Ezechia pentru a nu-i cita decât pe aceştia, au câştigat cele mai mari victorii. Şi atunci nu vom mai fi încântaţi de calităţi omeneşti, cum ar fi elocvenţa sau farmecul personal. Să urmăm Cuvântul şi niciodată pe acela care-l prezintă, oricât de dotat ar fi el, chiar dacă Domnul ne-a făcut bine prin intermediul lui!

Oamenii se compară cu ei înşişi şi se mândresc, arătând prin aceasta că nu sunt pricepuţi (v. 12). Noi, credincioşii, avem pentru umblare şi pentru slujire un singur model perfect: Isus! Contemplându-L, vom fi păziţi mereu în umilinţă!


25 Decembrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

În zilele acelea am mai văzut că iudeii luaseră de soții femei asdodite, amonite și moabite. Și jumătate din fiii lor vorbeau limba asdodiană și nu știau să vorbească limba iudaică, ci vorbeau după limba unui popor sau a altuia. Și i-am mustrat … Nu prin acestea a păcătuit Solomon, împăratul lui Israel? … Femeile străine l-au făcut chiar și pe el să păcătuiască … Adu-Ți aminte de mine, Dumnezeul meu, spre bine!
Neemia 13.23-26,31

După captivitatea babiloniană – Câțiva ani mai târziu

După doisprezece ani de slujire ca guvernator, Neemia s-a întors la împărat. Mai târziu, i s-a îngăduit să revină la Ierusalim, unde a găsit o stare de lucruri tristă. Eliașib, marele preot, pregătise o cameră în curtea templului pentru Tobia, amonitul. Peste măsură de întristat, Neemia a aruncat lucrurile lui Tobia din acea cameră, a curățit-o și a adus înapoi în ea uneltele și darurile pentru casa lui Dumnezeu.

Leviților și cântăreților nu le fuseseră date părțile de hrană cuvenite, așa că se întorseseră în cetățile lor. Neemia i-a certat pe conducători fiindcă neglijaseră casa lui Dumnezeu; apoi a stabilit oameni plini de credincioșie peste darurile pentru slujba Domnului, pentru a distribui zeciuielile cuvenite fraților lor. Cât de necesară este și astăzi o astfel de lucrare!

Poporul călca porunca Domnului cu privire la sabat. Oameni din Tir aduceau pește și tot felul de mărfuri pentru a le vinde în sabat. Neemia a dat porunci clare pentru a corecta această abatere. De asemenea, El a fost foarte dur cu iudeii care se căsătoriseră cu femei dintre națiunile din jur, amintindu-le de Solomon, care păcătuise în același fel. Jumătate din copiii născuți din astfel de uniuni nu cunoșteau limba ebraică, ci doar pe cea a mamelor lor. Acesta este un mare pericol și astăzi, deoarece copiii credincioșilor căsătoriți cu necredincioși au tendința naturală de a urma căile părintelui nemântuit, fiindcă Dumnezeu spune că inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea.

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar îngerul le-a zis: „Nu vă temeți: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul”.
Luca 2.10

„Veselia Crăciunului”

Un om bogat a cerut unui pictor să-i facă un tablou care să poarte titlul: „Veselia Crăciunului”. Pictorul era un om cu credință în Dumnezeu. El a pictat o casă într-o pădure. Umbrele nopții dădeau tabloului un aspect mohorât, trist. Omul bogat, în trecere pe la atelierul pictorului, s-a uitat la tabloul neterminat și a exclamat:

— Oh, domnule, schimbă-i titlul; scrie pe el „Tabloul tristeții” sau scrie pe el „Niciun pic de veselie”. Mi se pare că nu este ceea ce mi-am dorit eu.

— Luați loc și așteptați câteva minute, îi răspunse pictorul.

Apoi luă o pensulă și pictă fiecare fereastră cu galben. Tabloul părea complet diferit, dând impresia unei fermecătoare nopți. Ușa casei parcă spunea trecătorilor: „Bine ați venit!”, iar întreg tabloul merita cu prisosință numele „Veselia Crăciunului”.

Acel tablou mohorât este viața noastră fără Hristos. Atunci însă când lumina Domnului strălucește în noi, tabloul vieții noastre este atât de diferit, exprimând pacea și bucuria cerului. Vestea bună a mântuirii prin credința în Hristos aduce o mare bucurie în suflete.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DE CE A VENIT DOMNUL ISUS

„Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani.” (Geneza 5:22)

     Viața este o călătorie cu început și sfârșit precis delimitate. Dacă ești înțelept, vei face ceea ce a făcut Enoh timp de 300 de ani – el a umblat cu Dumnezeu. Îți poți imagina cât de bine L-ai cunoaște pe Dumnezeu după ce ai petrece atâția ani cu El? Umblarea cu Dumnezeu nu e deloc neinteresantă sau plictisitoare.

Psalmistul spune: „Îmi vei arăta cărarea vieţii; înaintea Feţei Tale sunt bucurii nespuse…” (Psalmul 16:11). Dumnezeu te-a creat pentru Sine Însuși, și numai când descoperi scopul Său pentru viața ta vei putea găsi bucuria și pacea. Dacă ai lua un pește din ocean și l-ai pune pe plajă, ai vedea cum i se usucă solzii în timp ce încearcă să respire. Se simte bine peștele? Nu. Dacă l-ai acoperi cu un munte de bani s-ar simți bine? Nu. Un iPad, o carte bună sau o băutură răcoritoare l-ar face să se simtă bine? Nu. Dar o garderobă nouă? Nu. Un singur lucru l-ar face să se simtă bine: să-l arunci înapoi în apă. Acel pește nu va fi niciodată fericit pe plajă pentru că nu a fost creat să stea pe nisip. El a fost creat să înoate în ocean… așa cum tu ai fost creat să fii în părtășie cu Dumnezeu! Te vei simți mereu ca un pește pe uscat – fără să cunoști pacea și bucuria – dacă nu dorești sau nu accepți să-L întâlnești pe Isus.

Vestea bună e că printr-o rugăciune te poți apropia de El. După ce Îl inviți în inima ta, nu te vei mai simți niciodată gol. Știi de ce a venit Domnul Isus pe pământ? Pentru oameni! El ne spune: „ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.” (Ioan 17:13) Așadar, lasă bucuria să se vadă, în timp ce-L sărbătorești pe Emanuel!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 9:1-15

Pentru a nu trăi regrete zadarnice în ziua secerişului, să semănăm neîngrădit acum, în timpul semănatului (v. 6; Luca 6:38; Deuteronom 15:10). Ceea ce Dumnezeu ne pune pe inimă, să facem, şi să facem cu bucurie. Pentru că lucrurile pe care le păstrăm pentru noi nu ne vor îmbogăţi şi ceea ce dăm nu ne va secătui niciodată (Proverbe 28:27)! Harul lui Dumnezeu ne va umple întotdeauna în toate lucrurile, însă nu cu tot ce ne-ar plăcea nouă, ci având toată îndestularea (v. 8).

Versetele 11-14 ne amintesc că generozitatea dezinteresată îi face pe cei ajutaţi să aducă mulţumiri lui Dumnezeu şi să se roage pentru cei care au dăruit. Pornind de la o întrebare pe care am putea-o considera de mică importanţă privind binefacerea, apostolul ştie să ne îndrepte gândurile spre subiectele cele mai glorioase: smerenia Domnului (cap. 8:9) şi darul de nepreţuit al lui Dumnezeu (v. 15). Să căutăm ca în detaliile mărunte ale vieţii noastre de zi cu zi să aplicăm adevărurile fericite ale credinţei! Astfel, o simplă masă, o întrunire de familie, un cadou făcut sau primit cu afecţiune sunt ocazii pentru a-I mulţumi lui Dumnezeu şi pentru a gândi la Darul prin excelenţă pe care Dumnezeul dragostei l-a făcut lumii trimiţându-L pe Fiul Său (v. 15; Ioan 3:16).


24 Decembrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea, în zilele împăratului Irod, iată, niște magi de la răsărit au venit la Ierusalim … Dar Irod, împăratul, auzind, s-a tulburat, și tot Ierusalimul împreună cu el.
Matei 2.1,3

Astfel a venit Emanuel, nu doar într-un mod separat de orice putere a oamenilor, ci și în afara oricărei locuințe a lor, într-o iesle (Luca 2.12). Două lucruri solemne au fost astfel scoase clar în evidență: 1. Oamenii nu au contribuit cu absolut nimic la venirea marelui Răscumpărător, singurul în care poate fi găsită odihnă pentru oameni și glorie pentru Dumnezeu; 2. Oamenii nu L-au vrut atunci când a venit.

Da, Fiul fecioarei, Cel născut într-un staul, era Emanuel – Dumnezeu este cu noi. Era Dumnezeu arătat în trup, văzut de îngeri (1 Timotei 3.16), iar Dumnezeu a rostit porunca: „Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine” (Evrei 1.6).

Îngerii I s-au închinat, însă oamenii au fost indiferenți. Doar puțini, precum magii din Răsăritul îndepărtat sau păstorii simpli de pe câmpurile de lângă Betleem, au fost mișcați de acest eveniment important. Necredința oarbă a majorității nu a putut recunoaște semnul pe care Dumnezeu îl dăduse; Emanuel nu era pentru ei decât „fiul tâmplarului” și se considerau la fel de buni sau chiar mai buni decât El.

„El era în lume și lumea prin El a fost făcută și lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1.10,11).

Dumnezeu a văzut disprețul cu care Fiul Său a fost tratat și a vorbit astfel: „Voi vesti hotărârea: «Domnul Mi-a zis: ‹Tu ești Fiul Meu; Eu astăzi Te-am născut. Cere-Mi și-Ți voi da națiunile de moștenire și marginile pământului în stăpânire›»” (Psalmul 2.7,8). Domnul însă nu a cerut stăpânirea, ci a locuit printre oameni plin de har și de adevăr, căci venise să împace lumea cu Dumnezeu.

J T Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când au văzut ei steaua, n-au mai putut de bucurie. Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ și i s-au închinat …
Matei 2.10-11

Magii și Pruncul

Avem toată convingerea că mâna lui Dumnezeu i-a condus pe acești magi. Dumnezeu i-a condus direct la casa unde Maria se afla cu Pruncul. Magii au dat mai întâi mărturie împăratului Irod despre nașterea adevăratului Împărat al lui Israel. Aceasta ar fi fost o bună ocazie pentru Irod să-L fi întâmpinat cum se cuvine. Însă el era plin de dorința de a se slăvi pe sine.

Magii „au văzut Pruncul cu Maria”, nu pe „Maria cu Pruncul”. Pentru ei, Maria nu reprezenta subiectul credinței, ci Pruncul. El le-a atras nu doar atenția și interesul, ci și închinarea. Pruncul Isus reprezenta pentru ei mai mult decât un împărat. El era Dumnezeul cel Viu manifestat în trup. Din acest motiv, când și-au deschis comorile, nu i-au dat daruri Mariei, dar au avut trei daruri remarcabile pentru Prunc. Cât de clară este călăuzirea lui Dumnezeu! Aurul vorbește de gloria divinității Lui. Tămâia simbolizează mireasma umanității Sale, o umanitate unică în perfecțiunea ei. Smirna semnifică agonia amară și durerea acestui Împărat, care a trebuit să moară pe cruce. Să ne închinăm și noi în fața Celui care a binevoit să vină în lumea noastră, să facă lucrările prin care Tatăl ceresc a fost glorificat!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ZÂMBESTE SI PORNESTE O REACTIE ÎN LANT

„Le zâmbeam, și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.” (Iov 29:24)

     Dacă ai impresia că nu ai motive să zâmbești, gândește-te la aceste cuvinte venite din partea cuiva care a experimentat moartea tuturor copiilor săi, pierderea întregii lui averi și care era acum acoperit cu bube din cap până în picioare. „Le zâmbeam şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea. Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mângâietor lângă nişte întristaţi.” (Iov 29:24-25).

Aceasta e puterea zâmbetului!

La un Crăciun, un mare magazin a afișat următorul mesaj: „Valoarea unui zâmbet: nu costă nimic, dar creează multe. Îi îmbogățește pe cei care îl primesc, fără a-l sărăci pe cel care-l oferă. Se întâmplă într-o clipită și uneori amintirea lui ține toată viața. Nimeni nu este atât de bogat încât să se descurce fără el și nimeni nu este atât de sărac încât să nu se îmbogățească de pe urma lui. El aduce fericire în familie, buna credință în afaceri și este semnul prieteniei. E odihnă pentru cei îngrijorați, lumină pentru cei descurajați, rază de soare pentru cei triști și cel mai bun antidot natural împotriva necazului.

Cu toate acestea zâmbetul nu poate fi cumpărat, cerșit, împrumutat sau furat, căci nu aduce niciun beneficiu decât atunci când este dăruit. Și dacă în graba ultimelor cumpărături de Crăciun unii dintre vânzătorii noștri sunt prea obosiți să vă zâmbească, vă rugăm frumos să le oferiți chiar dumneavoastră un zâmbet. Căci nimeni nu are mai mare nevoie de zâmbete decât cel căruia nu i-a mai rămas niciunul de oferit!”

Așadar, îți propun să pornești o reacție în lanț la acest Crăciun! Afișează-ți un zâmbet pe față… și-ai să vezi ce se întâmplă!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 8:9-24

Dar ce era dragostea macedonenilor faţă de exemplul suprem al Domnului nostru Isus Hristos? Ei nu-şi aleseseră singuri sărăcia lor lucie (v. 2). El însă, Moştenitorul tuturor lucrurilor (Evrei 1:2), cu condescendenţă S-a dezbrăcat de toate gloriile Lui cereşti şi S-a născut într-un staul pentru a fi pe pământ Cel sărac, Cel care n-avea niciun loc unde să-Şi plece capul (v. 9; Psalmul 40:17; 41:1; Luca 9:58). Pentru ce? Ca să ne îmbogăţească prin aceleaşi glorii şi să ne facă moştenitori împreună cu El. Ce minunată taină a harului!

Corintenii nu şi-au dus până la capăt intenţia fericită de a ajuta adunările şi, de aceea, apostolul le-a scris că a voi era bine, dar cu mult mai bine era să şi facă. Adesea intenţiile noastre cele mai bune rămân doar intenţii: această Biblie de oferit, acest bolnav de vizitat, acest mic serviciu care s-a ivit Dumnezeu a pregătit pentru noi fapte bune (Efeseni 2:10), dar noi avem nevoie de El atât pentru a voi, cât şi pentru a face (v. 11-12). El este Cel care le produce în noi şi pe una şi pe alta, după buna Sa plăcere (Filipeni 2:13), însă decalajul dintre mişcarea inimii şi cea a mâinii vine din neglijenţa noastră.

Pavel avea grijă să se păzească nu numai de orice înşelăciune, ci şi de orice aparenţă de rău înaintea oamenilor.


23 Decembrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se numește Hristos.
Matei 1.16

Maria a spus: „Iată roaba Domnului; fie-mi după cuvântul tău!”.
Luca 1.38

Cuvintele „din care” (Matei 1.16) se referă la Maria, nu la Iosif. În vechime, Eva a crezut că primul ei născut, Cain, era Sămânța promisă în Geneza 3.15. Ea chiar a spus: „Am dobândit un om: Domnul” (Geneza 4.1, traducere literală). În curând și-a dat seama că nu era Sămânța promisă de Dumnezeu și și-a mărturisit greșeala prin numele pe care l-a dat celui de-al doilea fiu al ei, Abel, care înseamnă „vanitate”, „deșertăciune”.

Când a venit timpul hotărât de Dumnezeu, după aproape patru mii de ani, Mesia a fost născut din fecioară (Isaia 7.14), împlinindu-se astfel profeția cu privire la Sămânța femeii. Maria a fost cea mai privilegiată dintre toate femeile, fiindcă a devenit mama lui Mesia. Ea este, în multe feluri, un exemplu și o încurajare pentru toți cei credincioși – bărbați, femei, tineri și copii. Nu trebuie nicidecum s-o idolatrizăm, nici să facem din ea ceea ce nu este. Totuși, Maria rămâne un minunat exemplu cu privire la un instrument supus și smerit, pregătit pentru folosul Stăpânului. Maria era logodită cu Iosif și, „înainte de a fi ei împreună, s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt” (Matei 1.18).

Pe când Iosif se gândea să o lase în ascuns, îngerul lui Dumnezeu i-a apărut într-un vis, spunând: „Nu te teme să iei pe Maria, soția ta, pentru că ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt” (Matei 1.20). Cuvântul lui Dumnezeu accentuează faptul că Maria a fost fecioară până L-a născut pe Isus. Supunerea ei, ascultarea lui Iosif și harul lui Dumnezeu au fost la lucru atunci când „Cuvântul a devenit trup” (Ioan 1.14). Lăudat să fie Dumnezeu!

A E Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iată Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el cu Mine.
Apocalipsa 3.20

Primire

Țarul Rusiei, Petru cel Mare (1682-1725), era un om care își iubea poporul și de aceea i-a făcut mult bine. Ca să cunoască necazurile poporului, se spune că avea obiceiul să se îmbrace în haine de țăran și să meargă prin sate. Într-o zi a vizitat satele din jurul Moscovei întrebând pe la case, dacă nu poate fi primit peste noapte. Oamenii însă l-au refuzat. Târziu în noapte a ajuns la o căsuță de țărani și a bătut la ușă. Țăranul a fost prietenos și l-a servit cu o ciorbă bună, apoi l-a invitat să doarmă în casa lui. Oaspetele a plecat de dimineață spre treburile lui. După-masa a venit o caleașcă împărătească având tot felul de daruri și s-a oprit la casa țăranului. Astfel, sărmanul țăran deveni bogat. Pentru că îl primise pe țar, a fost răsplătit.

Această istorioară ne amintește de Fiul lui Dumnezeu. Mântuitorul S-a făcut sărac, S-a smerit, a murit de bunăvoie pe cruce pentru păcatele noastre, a înviat și a devenit Salvatorul tuturor celor care Îl primesc în „căsuța” inimii lor. Domnul bate la orice ușă, iar cine deschide, este răsplătit cu comorile cerului. Această filă de calendar este o bătaie la ușa inimii tale, cititorule! Deschide chiar acum! Orice amânare poate fi un veșnic „prea târziu”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RELATII (2)

„Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.” (Geneza 2:22)

     Adam a trăit într-un mediu perfect și a avut o datorie perfectă – una pe care Dumnezeu i-a dat-o. Mai bine de-atât părea că nu se poate! Cu toate acestea, el s-a simțit singur; ceva lipsea din viața lui.

Biblia spune: „Dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească. Atunci… Domnul Dumnezeu a făcut o femeie…” (Geneza 2:20-22)

Dumnezeu a recunoscut nevoia lui Adam de a avea companie și i-a împlinit-o.

Totuși, acesta e momentul în care unii dintre noi, simțind singurătate, frustrare sau urmând sfaturi greșite, vrem s-o luăm înaintea lui Dumnezeu. Acesta s-ar putea să fie motivul pentru care unul din cele nouă daruri duhovnicești enumerate în 1 Corinteni 12 este „deosebirea duhurilor”.

Când intră cineva în viața ta, acea persoană nu vine numai cu înfățișarea, talentele și atuurile financiare, ci aduce cu ea duhul ei. Dacă ai stat în preajma cuiva cu un duh de manipulare, cu un duh de răzbunare, cu un duh de ură sau cu un duh negativ, atunci știi de ce acest dar special (al deosebirii duhurilor) are o însemnătate atât de mare. Așa că fii un juriu dur, care nu se lasă convins prea ușor; unul care pretinde dovezi concrete înainte de a da un verdict. Și nu uita că e mai bine să prelungești procesul deliberării și să te asiguri că decizia pe care o iei este corectă, decât să tragi concluzii pripite și să sfârșești având inima frântă.

Poate ai impresia că nu ești înțelept și experimentat când trebuie să iei astfel de hotărâri, dar ascultă un lucru; nu cantitatea cunoștințelor te înarmează cu cele necesare pentru a lua decizii bune, ci cantitatea întrebărilor pe care le pui.

Prima persoană pe care trebuie s-o întrebi este Dumnezeu, iar momentul în care trebuie să-L întrebi este înainte, și nu după ce te-ai căsătorit!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 7:13-16; 8:1-8

Ascultarea corintenilor a trezit bucuria şi dragostea lui Tit şi, tot în dublă măsură, l-a bucurat şi înviorat pe Pavel însuşi (cap. 7:13-15). Dar ei erau încă departe de a arăta zelul sfinţilor din Macedonia (cap. 8), al acelora care nu se limitaseră la a da numai o parte din avutul şi din timpul lor, ci care se dăduseră pe ei înşişi în totalitate.

Ei n-au aşteptat, precum unii, sfârşitul vieţii, pentru a-I oferi lui Dumnezeu doar rămăşiţele puterii lor; ei s-au dat mai întâi

Ei n-au început prin a-i sluji pe sfinţi, ci mai întâi s-au dat Domnului. Şi această primă dăruire le-a atras după sine pe toate celelalte.

Ei aparţineau şi apostolilor, pentru că aceştia erau slujitori ai Domnului.

Era acest lucru dureros pentru macedoneni? Dimpotrivă! Bucuria lor peste măsură de mare putea însoţi o mare încercare de necaz, iar sărăcia lor lucie s-a schimbat în bogăţia dărniciei (v. 2).

Ceea ce noi numim o povară, ei numeau un har (v. 4). Dumnezeu să ne ajute la aceeaşi consacrare cu bucurie înaintea Domnului nostru, Căruia avem privilegiul de a-I sluji prin slujirea alor Săi!


22 Decembrie 2017

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Ne-am întors și am plecat în pustie, pe calea spre Marea Roșie, cum îmi spusese Domnul; și am ocolit Muntele Seir multe zile.
Deuteronom 2.1

Este minunat să vedem cum Moise spune: „Ne-am întors”, punându-se astfel în legătură cu poporul. El, Iosua și Caleb au trebuit să se întoarcă din nou în pustie, în compania unui popor necredincios. Omenește vorbind, acest lucru pare dureros, însă putem fi siguri că a fost un lucru bun și profitabil. Există întotdeauna o binecuvântare profundă în supunerea față de voia lui Dumnezeu, chiar dacă nu putem întotdeauna să o înțelegem.

Nu citim nici măcar despre un singur cuvânt de nemulțumire din partea acestor slujitori binecuvântați ai lui Dumnezeu, pentru faptul că au fost nevoiți să se întoarcă în pustie pentru patruzeci de ani, deși erau gata să intre în țară. Nu, ci, în mod simplu, ei s-au întors împreună cu poporul. Și bine au făcut, ținând cont că Domnul Însuși S-a întors și El împreună cu poporul, în pustie. Cum ar fi putut ei să se plângă, când vedeau prezența Dumnezeului lui Israel îndreptându-se către pustie? Cu siguranță, harul și îndurarea răbdătoare a lui Dumnezeu i-a învățat să accepte, din toată inima, o călătorie prelungită în pustie și să aștepte fericitul moment al intrării în țara promisă.

Este un lucru important să ne supunem întotdeauna cu smerenie sub mâna lui Dumnezeu. Cu siguranță că vom fi foarte binecuvântați în urma acestei atitudini. Ea înseamnă să luăm cu adevărat jugul lui Hristos asupra noastră, lucru care, așa cum El Însuși ne asigură, este adevăratul secret al odihnei. „Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine; căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” Ce este acest jug? Este supunerea absolută față de voia Tatălui! Vedem această supunere în mod perfect în viața Domnului nostru Isus Hristos. El a putut spune: „Da, Tată, pentru că așa a fost plăcut înaintea Ta”. Iată cel mai important lucru pentru Domnul Isus, lucru care decidea orice chestiune – „așa a fost plăcut înaintea Ta”!

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

M-am rugat Domnului Dumnezeului meu și i-am făcut următoarea mărturisire … Ascultă, dar, acum … rugăciunea și cererile robului Tău …
Daniel 9.4, 17

Rugăciunea de mijlocire

În capitolul 9 al cărții profetului Daniel găsim unul din cele mai interesante pasaje din întreaga Biblie, în care ne este prezentat modelul adevăratei rugăciuni. Rugăciunea de mijlocire este o lucrare făcută pentru alții. Rolul de mediator în rugăciune a fost predominant în Vechiul Testament, în multe cazuri. Hristos este descris în Noul Testament și ca Mijlocitorul suprem. Domnul Isus a înlăturat prăpastia dintre noi și Dumnezeu când a murit pe cruce. Datorită mijlocirii Domnului Isus, noi putem acum mijloci în rugăciune pentru alți creștini sau pentru cei nemântuiți.

Rugăciunea din Daniel 9 are toate elementele unei rugăciuni de mijlocire. Ea este caracterizată de perseverență și lepădare de sine, este identificată în mod altruist cu poporul lui Dumnezeu, întărită prin mărturisire dependentă de Dumnezeu și are ca scop gloria lui Dumnezeu. La fel ca Daniel, creștinii trebuie să vină la Dumnezeu ca mijlocitori pentru alții cu o inimă frântă și cu o atitudine de pocăință, recunoscându-și propria nevrednicie, și cu un sentiment de lepădare de sine. Dumnezeu îi cheamă pe toți creștinii să fie mijlocitori. Este dorința lui Dumnezeu, ca fiecare creștin credincios să fie activ în rugăciunea de mijlocire. Ce privilegiu minunat și înălțător avem în faptul că putem veni cu îndrăzneală înaintea tronului lui Dumnezeu cu rugăciunile și cererile noastre!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RELATII (1)

„Am să-i fac un ajutor potrivit pentru el” (Geneza 2:18)

     Adam a trăit într-o lume perfectă, dar cu toate acestea, el era incomplet. Așa că Dumnezeu i-a creat „un ajutor potrivit”. Întrucât Dumnezeu te-a creat cu această nevoie de a avea un soț sau o soție, El poate să-ți prezinte persoana potrivită. Însă trebuie să vrei să-L consulți, să-i urmezi sfatul și să aștepți timpul ales de El. Și asta nu e întotdeauna simplu!

Unii dintre noi consideră că este mai ușor să fii nefericit decât să fii singur. Mânați de dorințe neîmplinite, luăm decizii pripite care ajung să ne rănească. E imposibil să iei o decizie bună când ești motivat de teama de a fi singur sau de a fi respins. Nu e nimic greșit să simți nevoia de a fi dorit de altcineva sau de a-ți împărți viața cu cineva. Nu lăsa pe nimeni să te convingă că nevoia ta de a iubi și de a fi iubit este o slăbiciune.

Dumnezeu a creat omul să se înmulțească, și e nevoie de doi pentru asta. Suntem incompleți unul fără celălalt. Un consilier de renume scria: „Noi trebuie să fim dispuși să ne deschidem, să ne lăsăm iubiți, să ne îngăduim și să avem nevoi. Astăzi este la modă să te comporți ca și cum nu ai nevoie de nimeni. Dar Dumnezeu spune altceva! De vreme ce El i-a făcut pe unii oameni să se întâlnească conform Scripturii, lucrul acesta îți dă dreptul să te rogi și să crezi că va face la fel și pentru tine.”

Așadar roagă-te și crede că Dumnezeu are o persoană „potrivită” pentru tine; cineva care ți se potrivește acolo unde ești și care ți se potrivește oriunde ai merge. Când găsești persoana pregătită de Dumnezeu pentru tine, vei descoperi în tine calități și daruri despre care nici nu știai că există!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV de Jean Koechlin

2 Corinteni 7:2-12

Dragostea lui Hristos îl lega pe Pavel de corintenii săi (5:14). Această dragoste era tot atât de adevărată cât era de mare când le scrisese prima sa epistolă. În prezent, inima este în largul ei; el poate lăsa să vorbească liber afecţiunile sale. Aceia care ne avertizează şi ne mustră cel mai sever sunt adesea cei care ne iubesc cel mai mult. Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe carei iubesc (Apocalipsa 3:19) avea să spună Domnul unei Biserici falimentare.

Adunarea judecase răul din mijlocul ei, arătând astfel curăţie şi dreptate (v. 11): dacă tolerase un păcat îngrozitor, o făcuse din ignoranţă şi din neglijenţă. Corintenii au trebuit să se smerească pentru starea în care erau (stare care permisese apariţia acelui rău în mijlocul lor) şi să sufere o întristare după voia lui Dumnezeu.

Versetul 10 ne arată că simplul regret, ruşinea, remuşcarea nu sunt pocăinţa. Pocăinţa înseamnă a judeca vina noastră aşa cum o judecă Dumnezeu, înseamnă a recunoaşte răul şi a-l părăsi, indiferent dacă este vorba de fapte comise înainte sau după întoarcerea noastră la Dumnezeu (Proverbe 28:13).

Pocăinţa este primul rod al credinţei. Şi, la rândul ei, produce roade vrednice de pocăinţă, aşa cum le spunea Ioan Botezătorul celor care veneau să fie botezaţi (Luca 3:8).


Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: