1 Octombrie 2022
De aceea și Dumnezeu L-a înălțat foarte sus.
Filipeni 2.9
Citind asemenea cuvinte, nu putem decât să ne minunăm. Căci, întreb, ce putea să-L mai înalțe pe El? Până să-Și înceapă drumul de suferințe și de slavă, El era în Sine Însuși infinit de înălțat și de binecuvântat. Nimic nu-L putea înălța mai mult din punct de vedere personal, fiind, așa cum era, „Fiul”. Slava Lui era de natură dumnezeiască. Era infinită și inexprimabilă. Nicio altă onoare nu-I putea vreodată mări gloria personală. Totuși Îl vedem parcurgând un drum care Îl conduce către mai multă cinste și slavă.
Neobișnuită taină și de o neasemuită frumusețe! Și – încă și mai neobișnuită și mai frumoasă, ca să zicem așa – aceste noi glorii dobândite sunt, într-un anumit sens, cele mai dragi Lui. Scriptura ne dă voie să vorbim astfel, așa cum ne permite să vorbim despre feluritele aspecte ale harului Său, pe care inima omenească n-ar fi fost în stare niciodată să le conceapă de la ea însăși. Cu toate acestea – dacă vom compara lucrurile divine cu cele din sfera omului, așa cum procedează Duhul Sfânt când dorește să ne dea învățătură – ceea ce voi spune este cunoscut printre oameni. Dacă un om de rang înalt dintre noi, un prinț, un fiu de împărat, pornește și-și dobândește anumite demnități, acestea, deși nu-l pot înălța personal, vor fi pentru el cele mai dragi distincții și vor forma, în ochii celorlalți, cele mai alese detalii ale istoriei lui. Un astfel de lucru este în mod instinctiv priceput printre noi. La fel stau lucrurile cu Fiul lui Dumnezeu. Potrivit cu planurile veșnice, El a plecat să dea o bătălie, iar onorurile pe care le-a dobândit, biruințele pe care le-a câștigat, sau pe care încă trebuie să le câștige, vor constitui bucuria Lui pentru veșnicie.
J. G. Bellett
Nu stau împreună cu oamenii mincinoși și nu merg împreună cu cei vicleni. Urăsc adunarea făcătorilor de rele și nu stau împreună cu cei răi.
Psalmul 26.4,5
Nu te du pe calea celor răi
Toamna, gospodarii adună roadele și le aranjează în lădițe care ajung în cămări sau pivnițe întunecoase și răcoroase. Cu toate că fructele și legumele depozitate sunt sănătoase și verificate cu multă atenție, se întâmplă ca peste un anumit timp ei să descopere un fruct putred. Dacă acesta rămâne în contact cu celelalte bune, atunci și acelea vor fi afectate, la început doar puțin, dar cu timpul se vor strica în întregime.
Și noi venim în contact cu multe persoane viciate, care au o vorbire murdară, un comportament urât. Dacă nu ne îndepărtăm de acești oameni, s-ar putea să preluăm de la ei, mai devreme sau mai târziu, aceleași vorbe, aceleași comportamente. Prin natura noastră suntem înclinați să urmăm răul; ne vine foarte greu să spunem Nu dacă zi de zi venim în contact cu acel rău, cum ar fi fumatul, băutura, drogurile și multe alte lucruri rele, precum bârfa, invidia, mânia, ura…
Să ne îndreptăm spre Dumnezeu în rugăciune și să-I spunem problema noastră, iar El ne va deschide mintea să facem ceea ce trebuie făcut: să ne îndepărtăm de rău și să căutăm tovărășia oamenilor plăcuți Lui! În Biblie citim că „prieteniile rele strică obiceiurile bune”.
Începe de astăzi să te îndepărtezi de ceea ce vezi și știi că este rău!
Citirea Bibliei: Isaia 31.1-32.20 · Evrei 2.5-10
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ROAGĂ-TE PENTRU DISCERNĂMÂNT! (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Dă… robului Tău o inimă pricepută… să deosebească binele de rău!” (1 Împărați 3:9)
„La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon noaptea, şi Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ţi dau.” Solomon a răspuns: „Dă, dar, robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău!”… Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului.” (vezi 1 Împărați 3:5, 9-10) Și Dumnezeu nu doar că i-a dat ce a cerut, ci a adăugat: „Mai mult, îţi voi da şi ce n-ai cerut: bogăţii şi slavă, aşa încât în tot timpul vieţii tale nu va fi nici un împărat ca tine.” (1 Împărați 3:13)
Discernământul l-a făcut pe Solomon să fie unul dintre cei mai mari împărați din toate timpurile. Probabil ai auzit expresia: „Fă după cum te îndeamnă cugetul!” Robert Heller, consultant pe probleme de management, adaugă următorul sfat: „Nu ignora instinctul, dar să nu crezi niciodată că doar el este suficient!” Discernământul nu se bazează doar pe intuiție, sau numai pe intelect ori experiență. Autorul cărții Proverbelor a scris: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbele 3:5-6)
Există două feluri de discernământ: discernământul natural și discernământul spiritual. Primul te poate dezamăgi, al doilea – niciodată. Când discernământul natural nu te poate ajuta să mai faci vreun pas, discernământul spiritual te ajută să mergi înainte cu credință și încredere. Cum îți vei da seama de diferență? Apostolul Iacov ne-a lăsat scris: „Înţelepciunea care vine de sus este, întâi curată, apoi pașnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică.” (Iacov 3:17) Îți poți imagina cum ar fi să duci o astfel de viață? Dar cu ajutorul lui Dumnezeu este posibil!
de Jean Koechlin
Faptele Ap. 20:1-16
Manifestarea ostilă de la Efes îl conduce pe Pavel la a părăsi această cetate (comp. cu Matei 10.23). După ce s–a dus în Grecia, trecând prin Macedonia, se întoarce pe acelaşi drum şi ajunge la Troa. Istorisirea care urmează (v. 7‑12) confirmă că cina se celebra, ca şi astăzi, în ziua întâi a săptămânii. Suntem şocaţi de somnul lui Eutih din timpul predicării apostolului. Dar oare nu ne vorbeşte Pavel şi nouă atunci când citim epistolele lui? Câtă atenţie acordăm noi acestora? Accidentul grav care se produce ne arată, din punct de vedere moral, unde poate conduce indiferenţa faţă de Cuvânt: la cădere şi la o stare de moarte. Harul lui Dumnezeu însă face aici o minune care oferă mângâiere.
Privind această scenă, ne putem gândi prin analogie la istoria Bisericii responsabile. Somnul ei, căderea ei şi moartea ei aparentă sunt rezultatul neglijării învăţăturii apostolilor. Totuşi, Domnul a îngăduit o trezire, urmată de hrănire şi de mângâierea alor Săi, în aşteptarea zorilor marii plecări (v. 11).
Pavel părăseşte Troa, mergând „pe jos”. Se alătură prietenilor săi la Asos, de unde reia calea mării spre Ierusalim.
Mana Zilnica 