24 Octombrie 2022
Faceți toate fără murmure și fără îndoieli, ca să fiți fără cusur și curați, copii ai lui Dumnezeu fără vină în mijlocul unei generații strâmbe și pervertite, în care străluciți ca niște luminători în lume, ținând sus Cuvântul vieții.
Filipeni 2.14-16
Murmurul și cârtirea sunt lucruri străine de adevăratul caracter al unui slujitor. El trebuie să accepte cu o ascultare necondiționată voia stăpânului său, fiindcă stăpânul, și nu slujitorul, este cel care stabilește ceea ce trebuie făcut. Noi, copiii lui Dumnezeu, trăim în mijlocul unei generații strâmbe și pervertite, însă trebuie să strălucim ca niște luminători în această lume. Efectul vieților noastre asupra altora este de o mare importanță și nimic nu strică mai mult mărturia noastră ca un duh de plângere și de murmur. În pasajul citat mai sus, murmurele și îndoielile sunt puse în contrast cu a fi fără cusur și curați.
Toți cei credincioși sunt fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus, însă aici suntem îndemnați să acționăm potrivit cu acest lucru, adică să le arătăm celor din jurul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu fără vină. Trebuie să prezentăm așa cum trebuie caracterul Aceluia ai Cărui fii suntem. Acest lucru devine și mai important atunci când privim la caracterul strâmb și pervers al generației în mijlocul căreia trăim. Acesta este exact locul în care trebuie să strălucim ca niște luminători în lume. Așa cum știm, lumina este într-un contrast total cu întunericul care o înconjoară.
În afară de a lumina, cel credincios trebuie să fie pregătit de conflict cu vrăjmașul. A ține strâns cuvântul vieții este un privilegiu nobil, în total acord cu demnitatea de a fi copii ai lui Dumnezeu. Nu este vorba doar de a ne împotrivi răului, ci de a-l birui prin bine, prin prezentarea cuvântului pur al vieții. Doar acesta va produce rezultate pentru Dumnezeu. Să fim pe deplin umpluți cu acest Cuvânt viu și prețios al lui Dumnezeu, fiindcă doar așa Îl vom putea reprezenta cu credincioșie pe Domnul nostru într-o lume cu totul contrară Lui!
L. M. Grant
În zilele acelea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoț, a venit la el și i-a zis: Așa vorbește Domnul: „Pune-ți casa în rânduială, căci vei muri și nu vei mai trăi”.
2 Împărați 20.1
Ce se va întâmpla atunci?
Un bărbat tânăr, bolnav, era internat de mult timp într-un spital. Deoarece nu avea dureri mari, spera că se va însănătoși în curând și nu voia să audă nimic despre moarte. Acest lucru era dureros pentru asistenta medicală, care știa ce o să urmeze și Îi ceruse în rugăciune Mântuitorului să-i îndrepte gândurile bărbatului spre veșnicie. Într-o zi l-a vizitat fiica lui cea mică. Bolnavul a vorbit cu fetița lui despre diferite lucruri și despre ce vor face când va veni acasă. Au discutat totul în amănunțime, de exemplu ce prăjituri să facă mama și dacă Azorel, câinele, va avea voie să vină când va ieși din spital, ca să-l însoțească.
Deodată fetița a întrebat: „Tată, dar dacă nu mai vii acasă, ce se va întâmpla atunci?”. Tatăl n-a știut ce să răspundă la o astfel de întrebare și a tăcut ascunzându-și durerea. Dar întrebarea fetiței nu l-a lăsat în pace și, după câteva zile, asistenta medicală l-a auzit repetând cuvintele: „Ce se va întâmpla atunci?”. Mântuitorul crucificat și înviat a fost răspunsul la întrebarea serioasă: „Ce se va întâmpla atunci?”. Peste trei săptămâni, bolnavul a murit. Înainte de aceasta, a răspuns cu hotărâre la întrebarea înfricoșătoare: „Astăzi voi fi la Domnul și Mântuitorul meu în Paradis”. A fost un răspuns corect, un răspuns al încrederii, al credinței în Mântuitorul Isus Hristos.
Citirea Bibliei: Isaia 50.1-11 · Evrei 11.17-31
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FII BLÂND! (1) – Fundația S.E.E.R. România
„Blândețea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii…” (Filipeni 4:5)
Cuvântul grecesc folosit pentru blândețe înseamnă „putere stăpânită”, și este ilustrat printr-un armăsar sălbatic îmblânzit. Nu înseamnă să fii slab sau bleg. Singurii oameni din Biblie care au fost numiți blânzi – Moise și Isus – au fost amândoi puternici. Blândețea înseamnă „stăpânirea reacțiilor”, înseamnă să alegi modul în care reacționezi față de oameni, și nu să reacționezi pur și simplu…
În următoarele câteva zile, vom învăța ce înseamnă să fii blând. În primul rând, când cineva te slujește, fii grijuliu, nu exigent. Apostolul Pavel scrie: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:4) Cum îi tratezi pe cei care te servesc la restaurant, pe funcționarii administrativi, pe angajați, pe funcționarii bancari, pe polițiști și pe alții care te slujesc? Ești nepoliticos și dificil? Ești rece și impersonal, ca și cum ei n-ar fi decât „rotițe din sistem”? Te-ai gândit că poate și ei au o zi dificilă, sau te gândești numai la tine? Primul mod prin care îți dezvolți blândețea este să încerci să-i înțelegi pe oamenii care te slujesc.
Primul loc în care trebuie să fii blând este acasă. Biblia le spune soțiilor (1 Petru 3:4) să se împodobească cu „un duh blând”. Apostolul Petru vrea să spună că blândețea poate fi mai atrăgătoare decât orice piesă de îmbrăcăminte sau bijuterie, pe care ai alege s-o porți. Iar soților, același Petru le transmite: „Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre…” (1 Petru 3:7) Dacă ești insensibil și arogant, va trebui să depui efort suplimentar. Sfânta Scriptură spune că trebuie să fii înțelegător, și să nu ai pretenții față de cei ce te slujesc și față de cei cu care locuiești. Deci, fii blând!
de Jean Koechlin
Romani 4:1-12
Când o scară este prea scurtă pentru a ajunge la un obiect aflat la înălţime, un om suit pe ultima treaptă nu mai poate pune mâna cu uşurinţă pe cele care sunt dedesubtul lui. „Nu este deosebire”, am citit în capitolul 3.22; nici iudeul, nici grecul (iudeul cu nimic în plus faţă de grec) nu ajung la gloria lui Dumnezeu. Nimeni nu poate ajunge acolo pe scara propriei dreptăţi; ea se va dovedi întotdeauna prea scurtă. O dovadă în acest sens este că nici Avraam (v. 3) şi nici David (v. 6), cei care într-un mod incontestabil au fost cel mai sus pe scara faptelor, nu s-au folosit de ea pentru a fi îndreptăţiţi înaintea lui Dumnezeu. Iar dacă ei nu au făcut–o, cine ar putea pretinde asta? Pentru a demonstra mai bine că mântuirea prin har nu are nimic comun cu pretenţiile fireşti şi cu lăudăroşia poporului iudeu (cap. 3.27), versetele 9 şi 10 ne amintesc că patriarhul Avraam a primit îndreptăţirea prin credinţă înainte de a primi semnul circumciziei (Geneza 15.6; 17.24). În momentul când Dumnezeu l–a socotit drept, el încă mai era ca păgânii.
Pentru a fi mântuit, trebuie mai întâi să recunoşti că eşti vinovat, cu alte cuvinte, să te declari de acord cu sentinţa divină din capitolul precedent. Cel neevlavios (sau nelegiuit), şi numai el, este îndreptăţit de Dumnezeu (v. 5; comp. cu Matei 9.12).
Mana Zilnica 