Mana Zilnica

22 Octombrie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Perii albi sunt o cunună de glorie; ea se găsește pe calea dreptății.

Proverbe 16.31

Întâlnim în Scriptură mai mulți oameni bătrâni care și-au încheiat viața fiind în diferite stări de credincioșie. Moise „era de o sută douăzeci de ani când a murit; ochiul său nu se întunecase, nici puterea lui nu-l părăsise” (Deuteronom 34.7).

Caleb, datorită credincioșiei sale în mărturia despre Canaan, a rămas în viață în timpul întregii călătorii prin pustie. Apoi, după șapte ani, când cea mai mare parte a țării a fost cucerită, el și-a cerut partea pe care Dumnezeu i-o promisese: „Acum, iată, astăzi sunt de optzeci și cinci de ani. Sunt încă tot așa de tare astăzi ca și în ziua în care m-a trimis Moise: cum era puterea mea atunci, așa este puterea mea acum, pentru război, și pentru a ieși și pentru a intra. Și acum, dă-mi muntele acesta, despre care a vorbit Domnul în ziua aceea; pentru că ai auzit în ziua aceea că acolo sunt anachimii și cetăți mari și întărite. Dacă este așa, că Domnul va fi cu mine, atunci îi voi alunga, după cum a spus Domnul” (Iosua 14.10-12).

Iacov, când era aproape de sfârșitul vieții, a avut acuitatea spirituală de a-l binecuvânta pe fiul mai mic al lui Iosif, nu pe cel întâi-născut, deși ochii îi erau întunecați, iar Iosif îl așezase la dreapta sa pe fiul său mai în vârstă (Geneza 48). În contrast, Isaac, când s-a hotărât să-l binecuvânteze pe Esau, întâiul său născut, a dorit ca mai întâi să se bucure de plăcerile lumii – de o mâncare făcută de mâna acestuia. Ochii săi era întunecați, nu putea vedea bine și a fost înșelat de Iacov (Geneza 27).

Eli – bătrân, gras și de asemenea cu privirea întunecată – a fost părtaș la nelegiuirea fiilor săi, fiindcă avea profit din acțiunile lor ticăloase (1 Samuel 2.29; 4.18).

Solomon, împăratul cel înțelept, când a îmbătrânit, a fost dus în rătăcire de soțiile sale străine, iar inima sa n-a fost dreaptă înaintea lui Dumnezeu (1 Împărați 11.4).

Putem învăța multe lucruri din aceste exemple oferite în Scriptură, ca și din exemplul oamenilor evlavioși pe care Dumnezeu i-a așezat în viețile noastre. Cât de important este să avem astfel de bătrâni evlavioși, care să rămână credincioși până la capăt! Trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru unii ca aceștia! Ce provocare este aceasta pentru noi toți! Viața creștină nu este un sprint de o sută de metri, ci un maraton!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ilie s-a suit pe vârful Carmelului și, plecându-se la pământ, și-a așezat fața între genunchi.

1 Împărați 18.42

Să urmăm exemplul lui Ilie!

Ilie a dorit să fie singur cu Dumnezeu și de aceea s-a urcat pe vârful muntelui. – Rugăciunile noastre sunt puternice când ne retragem în cămăruța noastră și ne rugăm în liniște (Matei 6.6).

Ilie s-a plecat înaintea Domnului. – Înaintea lui Dumnezeu suntem creaturi neajutorate. Avraam s-a rugat conștient fiind de faptul că era praf și cenușă (Geneza 18.27).

Ilie s-a rugat în deplină armonie cu voia lui Dumnezeu să vină ploaia peste țară. Dumnezeu îi spusese lui Solomon că va da iarăși ploaie, dacă israeliții se vor întoarce de la păcatele lor și se vor îndrepta în rugăciune spre Dumnezeu (1 Împărați 8.35,36; 9.3). – Și noi ne putem baza pe promisiunile Bibliei atunci când ne rugăm.

Ilie a spus că se aude vuietul unei ploi (1 Împărați 18.41), deși nu o vedea încă. – Să credem ce ne spune Dumnezeu prin Biblie, chiar dacă încă nu vedem nimic din ceea ce ne spune El.

„Suie-te și uită-te înspre mare”, i-a spus Ilie slujitorului său (1 Împărați 18.43). – După rugăciune putem să privim cu încredere spre răspunsul lui Dumnezeu.

Ilie l-a trimis de șapte ori pe slujitorul său, până când acela a descoperit un mic nor. – Pavel ne cere: „Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri” (Coloseni 4.2).

Citirea Bibliei: Isaia 49.1-13 · Evrei 11.1-7

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNTOARCE-TE ȘI ÎNDREAPTĂ LUCRURILE! – Fundația S.E.E.R. România

„Nu vom ascunde… ci vom vesti neamului de oameni care va veni… minunile pe care le-a făcut.” (Psalmul 78:4)

Moștenirea, bună sau rea, este ceea ce se transmite de la o persoană la alta. Cred că Dumnezeu a fost cu tine de-a lungul vieții, ți-a vindecat rănile și ai putut merge mai departe… dar, ce lași în urma ta? Vorbele dure pe care le-ai rostit poate că au avut la bază ceea ce se întâmpla în viața ta, în acel moment, dar acum vezi lucrurile mai clar. Este extraordinar când treci de la resentimentul față de ceilalți la iertarea lor – dar nu cumva ai lăsat în urma ta și răni nevindecate?

Apostolul Iacov scrie: „Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie; căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu.” (Iacov 1:19-20) Vorbele tale pot provoca răni de durată, și lucrul acesta ar trebui să te îngrijoreze…

Autorul epistolei către Evrei a scris: „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.” (Evrei 12:15)

Ai plantat cumva semințe care au dat naștere unui lăstar de amărăciune, în inima cuiva? Dacă așa stau lucrurile, trebuie „să-i despăgubești” pe acei oameni, cerându-ți iertare, căutând împăcare, încercând să repari lucrurile cu aceia pe care i-ai lăsat frământându-se pentru o situație față de care tu ești acum indiferent. E umilitor, dar trebuie s-o faci, căci nu vei fi liniștit înaintea lui Dumnezeu până când nu te împaci cu aceia pe care El îi iubește. Domnul Isus a zis: „dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta… du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.” (Matei 5:23-24)

Dr. Dale Turner scrie: „Cea mai înaltă formă a respectului de sine este atunci când îți recunoști erorile și greșelile, și faci ceva în privința lor. Greșeala este numai o eroare de judecată, dar a adera la ea atunci când este descoperită dovedește slăbiciune de caracter.” Așadar, întoarce-te și îndreaptă lucrurile!

Cuvantul Lui Dumnezeu pentru Astazi – 22.10.2022

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Romani 3:1-18

Cine are dreptate? Dumnezeu, care condamnă? Sau acuzatul, care se apără?

„Dumnezeu să fie adevărat şi orice om, mincinos” strigă apostolul (v. 4). Cuvântul lui Dumnezeu nu este desfiinţat pe motiv că nu a fost crezut de iudei, depozitarii lui (v. 3; Evrei 4.2). Cu cea mai mare inconsecvenţă, iudeii se mândreau că posedă legea (cap. 2.17), deşi ea dă mărturie împotriva lor. Este ca un criminal care, în timp ce-şi susţine nevinovăţia, aduce el însuşi poliţiei documentul convingător stabilind vinovăţia lui. Astfel Duhul lui Dumnezeu, asemeni unui procuror într-un tribunal, dă citire înaintea acuzatului iudeu unei serii întregi de versete de necombătut scoase din propriile sale Scripturi (v. 10‑18).

Un alt argument ar putea fi însă adus de către acuzat: Nu neg nedreptatea mea, însă ea scoate în relief dreptatea lui Dumnezeu (v. 5) ~ cu alte cuvinte, nedreptatea mea Îl slujeşte pe El. Ce înspăimântătoare rea–credinţă! Dacă ar fi aşa, atunci Dumnezeu ar trebui să renunţe la a mai judeca lumea (v. 6) şi ar trebui să–i fie recunoscător lumii pentru răutatea ei care, prin contrast, accentuează sfinţenia Sa. El însă ar înceta atunci să mai fie drept şi S–ar tăgădui pe Sine Însuşi (2 Timotei 2.13). Înainte de verdictul final, Dumnezeu îndepărtează şi ultimele raţionamente în dosul cărora creatura Sa caută întotdeauna să se ascundă.