25 Octombrie 2022
Am auzit glasul Tău în grădină și m-am temut, pentru că sunt gol; și m-am ascuns.
Dar cât despre fricoși și necredincioși, … partea lor este în iazul care arde cu foc și pucioasă, care este a doua moarte.
Geneza 3.10; Apocalipsa 21.8
Frica este dușmanul credinței. Peste tot în Scriptură vedem acest lucru. Când păcatul a intrat în lume prin neascultare, frica a intrat odată cu el. În consecință, Adam și Eva s-au ascuns atunci când au auzit glasul lui Dumnezeu. Vinovăția, rușinea și frica – cele trei mari efecte ale păcatului – vor conlucra întotdeauna pentru a ne ține departe de Dumnezeu, chiar și atunci când suntem chemați să ne apropiem de El. În scena din Apocalipsa, unde este prezentată judecata finală, îi vedem pe păcătoșii care au fost robiți de frică și care au rămas în necredință și departe de Dumnezeu toată viața lor, deși întregul mesaj al Bibliei ne transmite că Dumnezeu nu este departe de fiecare dintre noi.
Pe noi, cei credincioși, frica nu ne mai poate duce în iad, însă ne poate ține departe de Domnul. Apostolul Petru s-a temut că anumiți credincioși ar crede că s-a asociat cu alți credincioși, iar rezultatul a fost o tăgăduire practică a adevărului că toți cei credincioși sunt una în Hristos (Galateni 2.12). Timotei s-a temut de dificultățile slujirii și a devenit mai puțin activ în lucrarea sa pentru Domnul, de aceea a trebuit să i se reamintească să înflăcăreze darul pe care îl avea de la Dumnezeu și să slujească într-un duh de putere, de dragoste și de chibzuință (2 Timotei 1.6,7). Frica este întotdeauna vrăjmașul credinței.
Prin urmare, credința este antidotul pentru frică. Noul Testament pune accentul pe acest lucru încă de la început. „Nu te teme!” au fost cuvintele rostite către Maria și către Iosif, atunci când a fost vestită venirea Mântuitorului. Iar când El a venit, păstorii le-au auzit și ei. Când ne încredem în Dumnezeul puterii, care Își ține promisiunile, credința ia locul fricii, după cum Domnul Isus Însuși a spus: „Nu te teme, crede numai!” (Luca 8.50).
S. Campbell
El vindecă pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile.
Psalmul 147.3
Inimi rănite
În peretele unei celule de închisoare a fost sculptată o inimă frântă, ținută în două mâini. Această imagine impresionantă exprimă o nevoie imensă, dar în același timp arată ajutorul și siguranța.
Inima a fost întotdeauna considerată sursa vitalității, sediul afecțiunii și centrul ființei noastre. Aici se formează gândurile și sentimentele noastre și tot aici luăm deciziile.
În zilele noastre sunt multe inimi frânte, disperate, rănite și amărâte. Unele inimi sunt obosite, speriate, singure și tulburate! Cum este inima ta?
Ceea ce oamenii din jur nu văd, Domnul Isus cunoaște. El îți cunoaște nevoia, frica, lacrimile și vrea să te ajute. Mila și compasiunea Lui sunt reale. Oamenii te pot dezamăgi, El însă nu te dezamăgește niciodată! Încredințează-ți viața în mâna Lui! El te iubește!
Așa cum în acea sculptură mâinile țineau acea inimă frântă, la fel Domnul Isus ține, cu putere divină, inima ta rănită și descurajată în mâinile Sale. Aceste mâini au fost străpunse de cuiele crucii pentru tine și nu te lasă niciodată.
Chiar și atunci când nu vezi nicio cale de ieșire din marea ta dificultate, bazează-te plin de încredere pe Domnul! El te ține cu tărie și te duce cu siguranță la țintă.
Citirea Bibliei: Isaia 51.1-11 · Evrei 11.32-40
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FII BLÂND! (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Primiţi bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă…” (Romani 14:1)
Vorbim și azi despre blândețe; în al doilea rând, dovedești blândețe când ești binevoitor, și nu critic, atunci când cineva te supără sau te dezamăgește. Și să știi că Dumnezeu așteaptă asta de la tine! Biblia spune: „Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţei. Şi ia seama la tine însuţi, ca să nu fii ispitit şi tu.” (Galateni 6:1)
S-ar putea să spui: „Ispitit, în ce fel?” Ispitit să devii critic, sau „mai sfânt decât sfinții”… Este o reacție greșită, pentru că Biblia ne spune să primim „bine pe cel slab în credinţă, şi nu vă apucaţi la vorbă…” În loc să-i critici greșelile, ești chemat să-l ajuți să-și întărească credința. Practic, te expui atacurilor lui Satan, în propriile tale domenii de slăbiciune, când începi să emiți judecăți referitoare la cineva.
Care este reacția ta față de oameni, atunci când viața lor s-a dat peste cap? Spui cuvinte precum: „Ți-am spus eu!”, „Am știut că se va întâmpla așa!”, „Așa-ți trebuie!” sau „Cum ai putut fi așa nesăbuit?!”? Domnul Isus nu a făcut așa ceva! Reacția Lui față de femeia prinsă în adulter a fost plină de compasiune și sensibilitate. A apărat-o în public și i-a restaurat viața privată. A fost binevoitor, nu critic. De ce trebuie să te străduiești să nu fi critic? Pentru că acesta este modul în care S-a purtat Hristos cu tine! „Primiţi-vă unii pe alţii, cum v-a primit şi pe voi Hristos, spre slava lui Dumnezeu.” (Romani 15:7) Dumnezeu îți suportă multe, nu-i așa? Păi, așa cum El îți suportă lipsa ta de consistență și slăbiciunile tale, și tu poți învăța să rabzi greșelile altora. Ori de câte ori ești ispitit să judeci pe cineva, oprește-te și adu-ți aminte cât de mult te-a iertat Dumnezeu. Cu cât recunoști mai mult harul lui Dumnezeu față de tine, cu atât mai plin de har vei fi față de alții!
de Jean Koechlin
Romani 4:13-25
Dacă Dumnezeu este puternic să împlinească ce a promis (v. 21), omul, de partea lui, este total neputincios să împlinească propriile sale obligaţii. De aceea, promisiunile făcute lui Avraam (şi creştinului) nu conţin nicio condiţie ~ este suficient să crezi. Toate înfăţişările exterioare păreau să contrazică ceea ce Dumnezeu îl asigurase pe Avraam. Acesta însă „nu s-a îndoit, fiind deplin convins” (v. 20,21). De unde îi venea lui această credinţă neclătinabilă? Din aceea că Îl cunoştea pe Cel care îi făcuse promisiunile şi Lui Îi acorda o încredere deplină. Semnătura cuiva pe care–l respectăm are mai multă valoare pentru noi decât cea a unui necunoscut şi ea garantează angajamentele sale.
Credinţa crede promisiunile, deoarece ea Îl crede pe Dumnezeul care le-a făcut (v. 17 şi 3; comp. cu 2 Timotei 1.12). Ea îşi însuşeşte marile adevăruri afirmate prin Cuvântul Său: moartea Domnului Isus pentru ispăşirea păcatelor noastre şi învierea Lui pentru îndreptăţirea noastră (v. 25). Drag prieten, ajuns aici cu lectura, poţi spune oare împreună cu toţi cei credincioşi: „Am această credinţa care aduce mântuirea. Pentru păcatele mele a fost dat Isus; pentru îndreptăţirea mea L–a înviat Dumnezeu”?
Mana Zilnica 