26 Octombrie 2022
Și Asa a scos argint și aur din vistieriile casei Domnului și ale casei împăratului și a trimis la Ben-Hadad, împăratul Siriei, care locuia în Damasc, zicând: „Există o alianță între mine și tine”.
2 Cronici 16.2,3
Lecții din viața lui Asa (5) – Căderea de după o mare biruință
Vrăjmașului nu-i place să vadă că poporul lui Dumnezeu se bucură de pace și de prosperitate. El s-a folosit de Zerah etiopianul, iar după ce a eșuat, s-a folosit de Baeșa, împăratul lui Israel. Asa l-a biruit pe Zerah în anul al cincisprezecelea al domniei lui, care era cel de-al treizeci și cincilea an al împărăției lui Iuda, după diviziune (2 Cronici 15.10,19). Cu această ocazie, mulți din Israel au plecat în Iuda. Pentru a pune capăt acestor plecări, în anul următor, Baeșa s-a suit împotriva lui Iuda. Era în anul al treizeci și șaselea al împărăției lui Iuda, al șaisprezecelea al domniei lui Asa și aproximativ al șaisprezecelea din cei douăzeci și patru ai domniei lui Baeșa în Israel (2 Cronici 16.1). Prin urmare, aceste evenimente au avut loc la doar un an după ce Asa și tot poporul juraseră să-L caute pe Domnul cu toată inima lor. Din nefericire, Asa a căutat ajutor la Ben-Hadad, împăratul Siriei, și, procedând așa, și-a pierdut toate bogățiile. Aceasta este o lecție pentru noi. Când creștinul caută ajutor de la om, și nu de la Dumnezeu, el își pierde toate adevăratele bogății. O altă lecție pe care o desprindem de aici este: „Cel care gândește că stă în picioare să fie atent să nu cadă” (1 Corinteni 10.12). După măreața sa victorie, când căutase ajutorul Domnului pentru izbăvire, Asa a eșuat și a apelat la ajutorul omului.
Hanani, văzătorul, l-a mustrat pe Asa cu privire la această greșeală. Nu fusese el eliberat atunci când se sprijinise pe Domnul Dumnezeul său? „Ai lucrat nebunește în privința aceasta și de acum înainte vei avea războaie” (2 Cronici 16.9). Asa n-a fost îndeajuns de smerit pentru a-și recunoaște greșeala, ci s-a mâniat pe Hanani și l-a aruncat în temniță. De asemenea, i-a asuprit pe unii din popor, care probabil i-au spus și ei că greșise.
Asa a avut la dispoziție douăzeci și patru de ani pentru a se gândi la ceea ce făcuse, însă nu vedem la el o schimbare a inimii. Fiind bolnav de picioare, el i-a căutat pe doctori, și nu pe Domnul. Aceștia nu i-au fost de vreun ajutor și el a murit. După ce am dobândit o mare biruință, suntem cel mai mult expuși pericolului de a cădea. Să-L căutăm pe Domnul necontenit, în special atunci când ne simțim siguri pe noi înșine!
A. Leclerc
Toate lucrurile sunt într-o neîncetată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind.
Eclesiastul 1.8
Totul în mișcare
De câteva săptămâni lucrez într-un birou nou dintr-o clădire așezată chiar lângă o autostradă, lângă o linie ferată intens circulată și lângă un aeroport. Chiar și atunci când sunt foarte preocupat cu munca mea și nu mă uit deloc pe fereastră, cu colțul ochiului percep forfota traficului auto, feroviar și aerian. Ceva se mișcă mereu!
Omul este mereu în mișcare, parcă ceva îl împinge de la spate și astfel aleargă de la un weekend la altul, de la o petrecere la alta, de la un eveniment la altul. Dacă încearcă să stea în liniște, tocmai atunci radioul îi prezintă cele mai bune evenimente din weekend-ul următor în regiunea sa. De asemenea, sportul îi oferă întotdeauna ceva nou: când se termină sezonul de Liga 1, începe următorul mare eveniment – campionatul mondial de fotbal…
Cât de important este ca oamenii să-și ia timp să se gândească la lucrul cel mai important, care este veșnicia, când toată forfota se va sfârși! Domnul Isus ne spune: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28). Creștinii credincioși au întotdeauna nevoie de acest loc de odihnă în care să stea împreună cu Domnul Isus pentru a primi putere. Domnul Isus le-a spus ucenicilor: „Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin” (Marcu 6.31).
Citirea Bibliei: Isaia 51.12-23 · Evrei 12.1-11
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
FII BLÂND! (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră ațâță mânia.” (Proverbele 15:1)
Reflectăm în aceste zile la blândețe; în al treilea rând, dovedește blândețe atunci când cineva te contrazice, dar fără să amuțești neapărat. Nu vei putea să fii pe placul tuturor. Mereu vei întâlni persoane cărora le place să se certe și să se contrazică. Așa că unii vor comenta tot ce spui. Cum vei reacționa? Unul dintre testele maturității spirituale este modul în care te porți cu cei care nu sunt de acord cu tine. Unii simt nevoia să demoleze pe oricine îi contrazice. Dacă provoci o astfel de persoană sau îi oferi un contra-argument, o nemulțumire sau o critică, ea va răspunde cu un atac direct. Și atunci, ce-i de făcut?
Ai trei variante:
1) Te poți retrage plin de teamă. Mulți aleg această cale, pentru că nu și-au dezvoltat abilitatea de a reacționa cu blândețe. Deci, dacă ești o persoană care caută pacea cu orice preț, lucrul acesta va avea un cost pe care trebuie să-l plătești în cele mai importante relații din viața ta.
2) Poți reacționa cu furie. Mânia este adesea un indicator al faptului că te simți nesigur și amenințat de dezaprobarea cuiva. Este un semnal de avertizare care îți spune că ești pe cale să pierzi ceva, cel mai adesea stima de sine. Când devii mânios, de multe ori ajungi să fii sarcastic și să ataci stima de sine a celuilalt.
3) Poți reacționa cu blândețe. „Un răspuns blând potoleşte mânia, dar o vorbă aspră ațâță mânia.” Vorbim deci despre un răspuns care necesită un echilibru fin între păstrarea propriei opinii și respectarea dreptului celuilalt la opinie. E nevoie să fii blând, dar fără să renunți la principiile tale. Uneori trebuie să-ți aperi convingerile, alteori însă va trebui să acționezi conform răspunsului la această întrebare: „Ce e mai important pentru mine: relația noastră sau ideea pe care încerc s-o dovedesc?!”
Așadar, reacționează cu blândețe întotdeauna!
de Jean Koechlin
Romani 5:1-11
Odată achitat, îndreptăţit, cel credincios lasă să strălucească bucuria lui (v. 1). Pacea cu Dumnezeu este de acum partea sa cea mai preţioasă. Este împăcat cu Judecătorul suprem tocmai prin fapta care ar fi trebuit să atragă asupra lui mânia pentru totdeauna: „moartea Fiului Său” (v. 10)! Într–adevăr, iubirea lui Dumnezeu nu se poate compara cu niciuna alta. Este „propria Lui dragoste” (v. 8), ea găsindu–şi toate motivaţiile în Sine Însuşi. El a iubit sărmane fiinţe, care nu aveau nimic vrednic de iubit, mai înainte ca acestea să fi făcut un cât de mic pas către El, pe când erau încă fără putere, nelegiuite (sau neevlavioase: v. 6), păcătoase (v. 8) şi vrăjmaşe (v. 10; 1 Ioan 4.10,19). Şi această dragoste este acum turnată în inimile noastre (v. 5).
În faţa lumii care se făleşte cu avantaje prezente şi trecătoare, cel credincios, departe de a fi ruşinat („speranţa nu înşală”: v. 5), se poate folosi de acest drept al său, de viitorul lui extraordinar: gloria lui Dumnezeu (v. 2). În plus, el este capabil să găsească bucuria în necazurile prezente. Pentru că acestea produc roade preţioase (v. 3,4) care dau speranţei sale cu atât mai multă viaţă şi înflăcărare! „Şi nu numai atât” (v. 11): noi avem dreptul să ne lăudăm în aceste daruri, însă înainte de toate în Acela care ni le dă: în Dumnezeu Însuşi, devenit Dumnezeul nostru prin Domnul nostru Isus Hristos.
Mana Zilnica 