Mana Zilnica

25 Iulie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a fost așa: când s-a întărit împărăția lui Roboam, și el a ajuns puternic, a părăsit legea Domnului, și tot Israelul odată cu el.

2 Cronici 12.1

Lecții din viața lui Roboam (3) – Păzirea Cuvântului lui Dumnezeu

Iov a pus următoarele două întrebări: „De unde vine deci înțelepciunea? Și unde este locul priceperii?”. Psalmistul, de asemenea, a întrebat: „De unde îmi va veni ajutorul?” (Iov 28.20; Psalmul 121.1). Se pare că Roboam nu s-a gândit că răspunsul la aceste întrebări se găsea în Domnul. Probabil, el s-a gândit că puterea sa și întărirea împărăției sale se datorau lui însuși și înțelepciunii sale și, poate, unui mic ajutor din partea celor din jurul său. Rezultatul a fost că el a părăsit legea Domnului și, de vreme ce el era împăratul, tot Israelul l-a urmat pe această cale.

Este nu numai trist, ci și foarte grav să vedem credincioși care părăsesc Cuvântul lui Dumnezeu sau parte din el. Așa ceva înseamnă același lucru cu a-L părăsi pe Dumnezeu. „Voi M-ați părăsit” (2 Cronici 12.5). Din cauza aceasta, „Șișac, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva Ierusalimului și a luat vistieriile casei Domnului și vistieriile casei împăratului: a luat tot” (versetul 9). Nu numai că au pierdut toate vistieriile, dar au ajuns și robi ai lui Șișac (versetul 8). Acesta era felul în care ei trebuiau să învețe diferența dintre a-I sluji Domnului și a sluji împărățiilor națiunilor.

Roboam a pierdut toate bogățiile din cauză că a părăsit legea Domnului. A părăsi Cuvântul lui Dumnezeu, chiar și în parte, înseamnă a ne pierde bogățiile. Fie că este vorba de adevăruri prețioase cu privire la mântuirea sau la poziția noastră binecuvântată în Hristos, fie că este vorba de învățătura cu privire la lucrurile prezente sau viitoare, aceste bogății sunt pierdute. Dacă ne vom întoarce către noi înșine pentru a compensa această pierdere, nu vom face decât să devenim și mai săraci (Apocalipsa 3.17). Singurul mod în care ne putem păzi binecuvântările bogate este să păzim Cuvântul. Domnul a spus cu mare bucurie adunării din Filadelfia: „Ai păzit Cuvântul Meu” (Apocalipsa 3.8). Facă El să-I fim și noi plăcuți în același fel!

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Omul nu este stăpân pe suflarea lui ca s-o poată reține și n-are nicio putere peste ziua morții.

Eclesiastul 8.8

Producția supersonicelor în declin

Pe 24 iulie 2000 s-a încheiat primul contract preliminar de cumpărare a unui Airbus A380, cel mai mare avion civil fabricat în serie. Semnarea contractului a fost elogiată într-un ziar regional din sudul Franței, sediul firmei Airbus fiind în Toulouse. Același ziar scria a doua zi un alt articol triumfal despre „campionul” ceva mai bătrân, Concorde, și încheia cu mândrie: „Concorde va zbura și în anul 2020”.

Dar, în seara zilei de 25 iulie 2000, la decolarea de pe aeroportul Paris s-a întâmplat tragicul accident care a făcut 113 victime și care a fost începutul sfârșitului avionului Concorde…

Între timp, cererea de avioane A380 a scăzut și ea, iar Airbus a anunțat că avea să oprească în anul 2021 producția lui. Airbus A380, Concorde sau chiar și naveta spațială americană Columbia au demonstrat într-un mod impresionant progresele tehnicii. Lumea ia cunoștință cu mândrie de astfel de succese mărețe. Dacă mai târziu însă, din cauza unor eșecuri tehnice sau umane, se ajunge la declin, atunci suntem cuprinși de un sentiment de adâncă nesiguranță și simțim o neputință înfricoșătoare.

Și Eclesiastul vorbește în versetul de astăzi despre lucruri pe care nu le putem opri, despre evenimente în fața cărora suntem neputincioși. El ne arată neputința omului de a controla hotarele vieții sale. De aceea, omul trebuie să se îndrepte spre Dumnezeu și să se încreadă în mâna Lui!

Citirea Bibliei: Iov 3.1-26 · Fapte 5.33-42

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CE FACE DUMNEZEU CU EGOCENTRISMUL NOSTRU? – Fundația S.E.E.R. România

„Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” (Galateni 5:24)

Se estimează că un om obișnuit rostește aproximativ 9 milioane de cuvinte pe an, și mai bine de jumătate dintre acestea sunt „eu, mie, al meu, pe mine”! Dar a-L urma pe Hristos înseamnă a muri față de sine, iar eul nostru nu renunță fără luptă. De aceea, apostolul Pavel a scris: „Cei ce sunt ai lui Hristos Isus şi-au răstignit firea pământească împreună cu patimile şi poftele ei.” Interesul propriu nu se retrage pur și simplu și moare, el trebuie ucis. Vorbim aici despre o luptă zilnică, pentru că noi avem tendința să ne agățăm zdravăn, cu aviditate de propriile noastre interese. Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să vă fie rob” (Matei 20:27). În acele vremuri, robul era considerat cel mai de jos dintre slujitorii unei case. Asta înseamnă că ai fost chemat să-ți sacrifici propriile interese, pentru a-i sluji pe ceilalți. Și dacă trebuie, Dumnezeu îți va lăsa un semn ca să-ți aduci aminte ce a trebuit să facă pentru a ajunge la acele domenii în care ai fost încăpățânat și egoist.

De exemplu, după întâlnirea sa cu Dumnezeu, patriarhul Iacov s-a ales cu un șchiopătat care i-a adus aminte mereu să fie supus și dependent față de Dumnezeu. Iar marele apostol Pavel scria: „ca să nu mă umflu de mândrie din pricina strălucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf” (2 Corinteni 12:7). Care este țepușul tău? Un obicei cu care te lupți? O teamă care te urmărește? O relație dificilă? Un deficit financiar? O suferință fizică? Te-ntrebi: de ce Dumnezeu nu-l înlătură, pur și simplu? Pentru că Dumnezeu consideră că orice te face să depinzi mai mult de El, și mai puțin de tine însuți, este un plus și nu un minus!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 9:17-34

Orbul vindecat constituie pentru farisei un martor supărător al puterii lui Isus. Ei caută deci să smulgă întâi de la el sau de la părinţii lui un cuvânt care să le permită să conteste această minune; iar când le este imposibil să o mai nege, încearcă să-L denigreze pe Cel care a înfăptuit-o şi să arunce dispreţ asupra Lui (cap. 8.49). „Noi ştim că Omul acesta este păcătos” (v. 24), afirmă ei, deşi, cu puţin înainte, Domnul le pusese întrebarea: „Cine dintre voi Mă dovedeşte de păcat?” (cap. 8.46).

Este o mare diferenţă între orbul vindecat şi părinţii lui. Aceştia ţineau mai puţin la adevăr decât la poziţia lor religioasă. A-L recunoaşte pe Isus ca fiind Hristosul şi a avea parte de aceeaşi respingere ca şi El este mai mult decât pot ei suporta. Se tem de ruşine şi de dispreţ şi cât de mulţi le seamănă astăzi! Fiul lor, din contră, nu se jenează de părerile semenilor. De aceea, fariseii nu ajung să-i clatine umila lui încredere în Cel care l-a vindecat. El trecuse din întuneric la lumină; aceasta nu era pentru el o teorie sau o doctrină; era un fapt, o certitudine. „Eu una ştiu ~ spune el simplu ~ că, fiind orb, acum văd” (v. 25). Putem spune şi noi împreună cu el aceste cuvinte?