Mana Zilnica

Înainte de a Mă chema, le voi răspunde; în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi asculta.

Isaia 65.24

Cabina telefonică

Într-o grădină dintr-un orășel de pescari din Japonia, de pe coasta Pacificului, un bărbat pe nume Itaru Sasaki a așezat o cabină telefonică albă. Deși este pe un teren privat, prin cabina telefonică s-au perindat mulți oameni, deoarece din 11 martie 2011, când un val uriaș a luat cu el în moarte mii de japonezi, acest loc a devenit o „capelă de plângere”, un loc în care se încearcă să se învingă tristețea. Se presupune că peste zece mii de oameni îndoliați au venit cu inimile frânte la acest loc de pelerinaj. Însă telefonul din această cabină telefonică nu este conectat! Totuși, cei îndoliați caută acolo legătură cu lumea de dincolo, contact cu preaiubiții lor. În limbaj popular, această cabină telefonică este numită „telefonul vântului”.

Oare rostim în vânt rugăciunile noastre? Versetul de astăzi ne spune că și acele monologuri din cabina telefonică din Otsuchi ajung la urechea lui Dumnezeu. El ne interzice contactul cu cei morți; în schimb, ne îndeamnă să luăm legătura cu El și ne spune: „Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi scăpa, iar tu Mă vei preamări!” (Psalmul 50.15). Când Maria Magdalena a mers la mormântul lui Isus, s-a simțit singură în tristețea ei. Dar deodată a văzut că Isus era acolo! El i-a șters lacrimile și i-a auzit rugăciunea. De atunci s-a creat o legătură strânsă cu Dumnezeu, pentru că Isus i-a spus Mariei: „Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru” (Matei 20.17).

Când ne adresăm lui Isus în rugăciune, se formează legătura directă cu Tatăl din cer. El ne ascultă rugăciunile și ne răspunde potrivit înțelepciunii Sale desăvârșite. „În orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4.6,7).

Citirea Bibliei: Ezechiel 33.1-33 · Psalmul 135.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

CONCENTREAZĂ-TE ASUPRA SOLUȚIEI, ȘI NU ASUPRA PROBLEMEI! – Fundația S.E.E.R. România

„În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră”. (Isaia 30:15)

Când apar probleme în relațiile tale, vei fi obligat să devii analist, negociator, diplomat și pacifist. Iar capacitatea de a fi un bun comunicator este esențială! Nimic nu este mai frustrant decât să fii înțeles greșit sau interpretat greșit. Dar nu întotdeauna discuția constituie răspunsul! Uneori, dimpotrivă, ea potențează problema! Greșeala noastră este adesea că facem prea multă tevatură pe marginea problemei; cu alte cuvinte, vorbim despre ea – când ar trebui să tăcem și să ne concentrăm asupra soluției.

Ascultă-mă puțin: Dumnezeu te-a înzestrat cu darurile de care ai nevoie pentru a schimba situația. Nu doar vorbi, ci treci la fapte! Dacă folosim greșit cuvintele sau vorbim necugetat, sau la mânie – asta ne poate îndepărta de soluția… pe care altfel am vedea-o! Apostolul Iacov ne învață despre imensa putere distructivă a cuvintelor noastre: „Limba, este un mic mădular, şi se făleşte cu lucruri mari. Iată, un foc mic ce pădure mare aprinde!” (Iacov 3:5). Fie și doar tonul vocii noastre poate ațâța o conversație și o poate transforma într-o vâlvătaie. Nu fi tu persoana care scoate flăcări pe gură. Îmblânzește-ți limba! Preia controlul situației, când lucrurile degenerează, și adu lumină și viață! Conversațiile noastre trebuie să fie cu har și cu gust (vezi Coloseni 4:6). Vorbește pozitiv, deoarece Dumnezeu este încă pe tron, și El are un plan! De multe ori, un răspuns potrivit vine în urma tăcerii, și după o reflectare atentă… Alteori, e mai bine doar să taci. Când ești nesigur sau neliniștit, probabil vei vorbi în exces. Când ești mânios, vei agrava situația. Iar când ești prea agresiv, vei pierde în loc să câștigi. Biblia spune: „În linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.” Așa să ne ajute Dumnezeu!

de Jean Koechlin

Marcu 9:11-13

Potrivit promisiunii din v. 1, trei dintre ucenici sunt acum primiţi să contemple mai dinainte „Împărăţia lui Dumnezeu venită în putere”. Această Împărăţie este reprezentată de Însuşi Împăratul ei, în care ucenicii Îl recunosc pe Isus, Învăţătorul lor, înveşmântat cu măreţie şi cu glorie strălucitoare. Cel care obişnuia să-Şi acopere şi să-Şi ascundă această glorie (Psalmul 104.1) sub umilul „chip de rob” (Filipeni 2.7) o descoperă pentru o clipă înaintea privirilor alor Săi, orbiţi şi uluiţi. Atunci un glas străbate norii: este glasul care răsună deopotrivă şi pentru noi: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit: de El să ascultaţi!” (v. 7). Cu cât mai multă măreţie şi demnitate are o persoană, cu atât mai importante sunt cuvintele sale. Şi cum Cel pe care suntem invitaţi să-L ascultăm nu este altul decât Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu, cu cât mai multă atenţie trebuie să acordăm noi învăţăturii Sale! (Evrei 12.25; citiţi împreună cu Evrei 1.1,2 şi 2.1).

Oricât de bine ar fi fost pe munte (v. 5), ei trebuie să coboare de acolo, iar Domnul îi face pe cei trei ucenici să înţeleagă că ceea ce au văzut îşi va găsi împlinirea mai târziu. Nici Ioan (reprezentat prin Ilie), nici Însuşi Domnul nu au fost primiţi, pentru că mai întâi El trebuia să treacă pe la cruce şi să sufere mult înainte să intre în gloria Sa.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

10 dec. 2021

10 Decembrie 2021

Încă puțin și lumea nu Mă va mai vedea; dar voi Mă veți vedea; pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi.

Ioan 14.19

Domnul folosește câteodată imaginea celor mai stabile lucruri din lumea materială, precum munții, de exemplu (Psalmul 125.2), pentru a ilustra credincioșia și dragostea Sa neschimbătoare față de cei ai Săi. Aici însă, El folosește un argument derivat din propria Sa natură eternă, spunând: „Pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi”.

Ne putem încrede și sprijini pe aceste cuvinte ale lui Isus – Mântuitorul nostru trăiește, iar aceasta ne garantează că și noi vom trăi etern. Viața Lui este tot ceea ce există între noi și pierzarea eternă, însă, având promisiunea Lui, cât de solidă este siguranța noastră! Viața noastră este ascunsă acum cu „Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3.3) și cunoaștem astfel binecuvântarea unei legături vii cu Mântuitorul nostru dătător de viață. De aceea putem spune cu o încredere plină de bucurie, la fel ca Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2.20). Isus trăiește! Acestea sunt cele mai fericite cuvinte pe care un suflet le poate auzi în această lume. Cât de mult trebuie să se fi bucurat Iov, cu mii de ani în urmă, când a spus: „Știu că Răscumpărătorul meu e viu” (Iov 19.25).

Romani 8 începe cu asigurarea că „Acum nu mai este nicio condamnare pentru cei în Hristos Isus” și se încheie cu o altă asigurare, anume că „nimeni nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru”! De ce nu ne poate despărți nimic și nimeni de dragostea lui Dumnezeu? Fiindcă viața celui credincios este încorporată în cea a minunatului său Domn, Capul și Garantul său. Astfel, înainte ca viața spirituală a celui credincios să poată fi distrusă, atotputernicia ar trebui să devină slăbiciune, iar ceea ce este neschimbător să devină schimbător. Ne putem sprijini deci cu totul pe promisiunea făcută nouă: „Eu le dau viață eternă și nicidecum nu vor pieri” (Ioan 10.28).

J. R. MacDuff

Dar știm că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemați potrivit planului Său.

Romani 8.28

Un mort viu? (2)

Socrul meu, care este de câteva luni într-o stare vegetativă, reușește să deschidă ochii, dar nu știm dacă vede sau dacă aude ceva. Nici medicii nu pot spune cât mai percepe el din ceea ce se petrece în jurul său. Starea unui astfel de bolnav ar putea părea vrednică de milă.

El este de mulți ani un copil al lui Dumnezeu. După ce L-a primit pe Domnul Isus în viața sa, el le-a istorisit neobosit și altora despre credința sa, le-a vorbit despre Salvatorul său, Domnul Isus. Unii dintre vechii lui cunoscuți, care nu cred în Dumnezeu, după ce l-au vizitat, au spus cu cinism: „Ce s-a ales de toată predica lui de zeci de ani despre Isus?! De ce îl lasă acum Dumnezeu în această stare?”

Aceste voci îmi aduc aminte de batjocoritorii de la crucea Domnului Isus: „S-a încrezut în Dumnezeu; să-L scape acum, dacă-L vrea pe El!” (Matei 27.43). Dar, de fapt, starea celor care batjocoresc este cea vrednică de milă. Ei sunt niște morți vii și așa vor rămâne veșnic. Socrul meu, în schimb, pare să fie mort, dar are chiar de acum viața veșnică!

Ca și copii ai lui Dumnezeu, avem promisiunea fermă că tot ce vine asupra noastră este folosit de Dumnezeu spre bine. Chiar și atunci când nu înțelegem cum lucrează Dumnezeu, să stăm liniștiți și să fim siguri că El ne iubește și conduce toate după planul Său.

Dacă un singur om este motivat să vină la credința în Fiul lui Dumnezeu auzind sau citind sau văzând cazul socrului meu, suferințele sale nu au fost în zadar. Toate sunt spre bine!

Citirea Bibliei: Ezechiel 32.1-32 · Psalmul 133; 134

coordonatori Bob & Debby Gass

FII FLEXIBIL! – Fundația S.E.E.R. România

„Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:4)

Când vorbim despre adevăr, nu există compromis: trebuie să fim fermi! Însă când vorbim despre relații, trebuie să învățăm să fim flexibili. Dacă simți mereu nevoia „să ai dreptate”, și să dovedești că alții „au greșit”, nu te vei bucura de relații stabile și de durată. Un autor scria: „Relațiile noastre vor fi durabile nu pentru că nu vom greși niciodată. Ele vor rezista dacă, atunci când am greșit, vom găsi voința nestrămutată de a corecta greșeala și determinarea plină de bunăvoință de a suporta tot ce e necesar pentru a supraviețui împreună. Familiile noastre nu sunt niciodată perfecte, dar asta nu înseamnă că nu putem găsi o cale de a ieși la liman din mările tumultoase, spre țărmurile dragostei și ale vieții. Fiindcă venim din medii cu tradiții diferite și cu idei conflictuale, aducem cu noi bagaje și așteptări nerealiste în relațiile noastre, fie că suntem conștienți de lucrul acesta, fie că nu!” Așadar, ce avem de făcut? Autorul continuă: „Întreține în tine o dorință de schimbare și acceptarea faptului că vor fi necesare multe retușuri în problemele cu care vă veți confrunta împreună. Fă din această atitudine actul vostru constitutiv după care veți funcționa ca familie. Fiți mereu dispuși să vă revizuiți și recalibrați relația, pentru a vă asigura că deciziile luate într-o etapă trecută a vieții se potrivesc cu creșterea și maturitatea voastră din prezent.” Știți care este cea mai mare problemă a relațiilor noastre? Egoismul! Vrem ca lucrurile să se facă așa cum credem sau spunem noi. Dar nu așa ne învață Biblia! Dimpotrivă, cum citeam la început: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora!” Când trăiești cu acest fel de gândire, te vei bucura de relații bogate și rodnice.

de Jean Koechlin

Marcu 8:22-38

La Betsaida, cetate despre care Domnul are de subliniat în special că era marcată de necredinţă (Matei 11.21), El împlineşte încă o minune, de data aceasta în favoarea unui orb. Pentru vindecarea lui este nevoie să intervină de două ori în acelaşi fel, progresiv, în care venim şi noi, uneori, în lumina lui Dumnezeu (Psalmul 138.8; Filipeni 1.6).

Isus îi întreabă pe ucenici despre părerile care sunt în legătură cu El, după care le adresează lor întrebarea fundamentală: „Dar voi, cine ziceţi că sunt Eu?” (v. 28). Oricare ar fi părerile altor oameni cu privire la Domnul Isus, eu trebuie să am despre El o părere personală, iar aceasta doar ca punct de plecare pe calea pe care El mă invită să-L urmez, calea lepădării de mine însumi şi a crucii unde eu sunt răstignit (mort) împreună cu El. Unele persoane aflate în încercare vorbesc despre crucea pe care trebuie s-o poarte sau despre „calvarul” pe care trebuie să-l accepte cu resemnare, însă nu aceasta este ceea ce vrea Domnul să ne spună aici. El cere fiecărui credincios să ia de bunăvoie povara de dispreţ şi de suferinţă pe care lumea nu se reţine să i-o arunce cât timp el se arată că este credincios (Galateni 6.14). Domnul Isus accentuează cuvintele: „Pentru Mine”, deoarece ele conţin marele secret care-i permite creştinului să accepte să fie mort şi faţă de lume şi faţă de sine însuşi (v. 35; Romani 8.36).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 dec. 2021

9 Decembrie 2021

De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de soția sa și vor fi un singur trup.

Geneza 2.24

Motivația care trebuie să-i atragă pe doi tineri credincioși spre a face un astfel de pas trebuie să fie dragostea adevărată, pe care Domnul o sădește în mod divin și profund, unul față de celălalt. Acest lucru, cuplat cu înțelegerea voii lui Dumnezeu, trebuie să reprezinte singurul motiv pentru căsătorie. Adesea motivele curtării sunt constituite de bunăstare, de rang, de avantaje lumești sau de frumusețea feței. Dar acestea nu pot produce nici dragoste reală, nici bucuria și pacea unei familii și nici adevărata fericire.

Dragostea este legătura desăvârșirii, este legătura care nu se rupe niciodată (Coloseni 3.14; 1 Corinteni 13.8). Dragostea adevărată este aceea care își are sursa în Dumnezeu și care este reînnoită prin hrănirea din Cuvântul lui Dumnezeu și cu apele liniștite ale prezenței Sale. Aceasta va rămâne în picioare și atunci când stresul sau tensiunea valurilor și talazurilor, care sunt inerente unui cămin, se vor ridica și vor testa trăinicia vieții de căsătorie.

Obiectivul final al oricărei perechi de îndrăgostiți trebuie să fie întemeierea unui cămin, instituție care este rânduită în mod divin pentru om și pentru națiune, și trăirea în el pentru gloria lui Dumnezeu. Ce este mai binecuvântat decât a întemeia un cămin sub călăuzirea Domnului și pentru El, un loc în care El este invitat să trăiască cu noi? Această atmosferă este, într-adevăr, ca „zilele cerurilor deasupra pământului”. Să ne ajute Domnul ca aceasta să fie partea fiecăruia!

R.K. Campbell

Pe voi, care erați morți în greșelile voastre și în firea voastră păcătoasă necircumcisă, El v-a adus la viață împreună cu Sine, iertându-ne toate greșelile.

Coloseni 2.13

Un mort viu? (1)

După ce a avut un sever accident vascular cerebral, socrul meu a rămas într-o așa-numită „stare vegetativă”. De fapt, este într-o stare de „minimă conștientizare”, după cum spun medicii. Pentru copiii noștri este foarte greu să-și vadă bunicul în această stare. Ei își doresc mult ca el să le povestească ceva, să râdă cu ei, iar ei să-i arate micile lor descoperiri. Fiica cea mai mică mi-a zis: „Îmi doresc tare mult ca bunicul să fie iarăși viu. Când bunicul nu era mort, totul era mult mai frumos!”. Am vrut să-i spun că bunicul nu este mort, că el încă trăiește, dar mi-am dat seama că, pentru fiica mea, să fii viu, să ai viață, înseamnă să ai o relație vie cu cineva, să poți comunica cu cineva, să-i arăți că îl iubești.

Și în Biblie se vorbește despre oameni care sunt încă în viață în trupurile lor, dar care, de fapt, sunt morți din punct de vedere spiritual. Biblia îi numește „morți în greșelile și în păcatele lor” (Efeseni 2.1). Ei nu au nicio relație cu Dumnezeu. Păcatul face imposibilă relația omului cu Dumnezeu. Ce este, de fapt, păcatul? Este răul pe care îl facem și binele pe care nu-l facem. Drept urmare, suntem niște oameni morți, dar care trăim.

Dumnezeu dorește să schimbe această stare și să ne ierte toată vina. Dumnezeu dorește foarte mult ca noi să devenim oameni vii și să intrăm în legătură cu El. El a făcut tot ce este necesar. Fiul Său drept și sfânt, Isus Hristos, a plătit pentru vina noastră. Cine acceptă lucrarea Domnului Isus și se întoarce la Dumnezeu și mărturisește vina sa este adus la viață de Însuși Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Ezechiel 30.1-31.18 · Psalmul 132.1-18

coordonatori Bob & Debby Gass

ASALTUL IDEILOR (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Sfaturile în inima omului sunt ca nişte ape adânci, dar omul priceput ştie să scoată din ele” (Proverbele 20:5).

Thomas J. Watson, fondatorul și președintele companiei IBM, a spus: „Lasă-ți ideile să se confrunte cu opoziție și controverse. Vorbește deschis și teme-te nu atât de eticheta „excentric”, cât de stigmatul conformismului. De fiecare dată când am evoluat în compania noastră, a fost pentru că cineva a fost dispus să-și asume riscul, să intre „în gura lupului” și să încerce ceva nou.” Mulți dintre noi avem idei care par bune, dar care nu duc niciodată nicăieri. La un moment dat, trebuie să-ți reduci drastic lista de idei, la cea care ți se pare cea mai bună. Nu e ușor, dar e necesar!

Începe cu ideile care evident nu au cum să funcționeze din motive de buget, resurse ori sincronizare… Apoi, dă la o parte ideile care par bune, dar care nu-ți rezolvă problema! Până la urmă, sincronizarea înseamnă totul – așa că și unele idei extraordinare pot fi inutile, dacă au venit prea devreme! Așadar, fă-ți un „dosar cu idei” și extrage din ele de-a lungul timpului… Dar trebuie să fii atent la un beculeț roșu: când cercul tău de sfătuitori te ajută să generezi idei bune, și totuși ei nu te văd punându-le în practică, își vor pierde entuziasmul și interesul, și te vei trezi c-ai rămas singur.

Biblia spune: „credinţa fără fapte este moartă” (Iacov 2:26). Așa că, dedică-te unei vieți pline de creativitate, de gândire originală… și de fapte! Dacă faci mereu ceea ce ai făcut dintotdeauna, vei primi… ceea ce ai primit dintotdeauna! Reclama clasică la computerele Apple o spune cel mai bine: „Gândește diferit!” Nu te lua prea în serios! Dacă o idee nu merge, nu te da bătut. Șterge-o de pe listă și treci la următoarea. La un moment dat, poate vei descoperi că ideea ta bună este de fapt o idee de la Dumnezeu. Și când se întâmplă lucrul acesta, atunci totul se schimbă!

de Jean Koechlin

Marcu 8:1-21

Când facem un bine, putem fi conduşi de motive mai mult sau mai puţin mărturisite, cum ar fi, de exemplu, căutarea consideraţiei (cum făceau şi fariseii) sau încercarea de a ne împăca conştiinţa împlinind o îndatorire socială. Şi cât de multe lucrări nu au astfel de motive chiar în creştinătate…!

Domnul Isus era însufleţit neîncetat de mila pentru aceste mulţimi, pe care pentru a doua oară le hrăneşte printr–o lucrare de putere (v. 2; cap. 6.34). Contactele noastre zilnice cu lumea, poftele ei, murdăria ei, toate acestea tind să ne împietrească. Obişnuiţi să vedem în jurul nostru mizeria materială, morală şi, mai presus de toate, spirituală, nu mai suferim atât de mult pentru aceasta. Domnul Isus însă păstra o inimă divin de sensibilă: în cap. 7.34, „privind spre cer”, suspină (sau oftează) văzând starea surdo‑mutului; în v. 12 din acest capitol, necredinţa fariseilor Îl face să suspine adânc, iar în cap. 6.52 şi 7.18 vedem cum Îl întristează duritatea inimii propriilor Săi ucenici. Cele două minuni la care participaseră nu fuseseră suficiente să le dea ucenicilor încredere în Învăţătorul lor…! (comp. cu Ioan 14.8-9). Cât de mult a suferit Domnul în timpul vieţii Sale, atât din milă sau din compasiune, cât şi din cauza necredinţei, a nerecunoştinţei oamenilor… uneori chiar a celor dintre ai Săi!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 dec. 2021

8 Decembrie 2021

Spre lauda gloriei harului Său, în care ne-a făcut plăcuți în Cel Preaiubit.

Efeseni 1.6

Hristos L-a slăvit în mod desăvârșit pe Dumnezeu prin lucrarea Sa de la cruce și acum, potrivit perfecțiunii acestei lucrări, El S-a înfățișat în prezența lui Dumnezeu pentru noi. Aceasta înseamnă mai mult decât îndepărtarea păcatelor noastre; înseamnă proslăvirea lui Dumnezeu în natura Sa sfântă și glorioasă. Iar noi suntem înaintea lui Dumnezeu potrivit cu ceea ce este Hristos. Acceptarea noastră este în întregime bazată pe lucrarea lui Hristos și este o acceptare în El Însuși. Omul care știe că a înviat împreună cu Hristos și că este în prezența lui Dumnezeu potrivit lucrării pe care a făcut-o Omul Hristos Isus pentru a-L slăvi pe Dumnezeu știe că este acceptat în Cel Preaiubit.

Este un lucru binecuvântat să știm că, prin lucrarea Sa pe cruce, El a înlăturat orice stătea între noi și dreptatea lui Dumnezeu. În felul acesta nu trebuie să mai fie nici măcar o umbră de îndoială în inimile noastre cu privire la locul pe care ni l-a dat înaintea Lui. Am fost vinovați, iar acum suntem îndreptățiți; am fost murdari, iar acum suntem curățiți; am greșit, iar acum suntem iertați. El vrea să ne bucurăm de toate acestea, de aceea dorește să înlăture orice teamă cu privire la judecată. El ni L-a dăruit pe singurul Său Fiu. Dragostea Lui ne-a așezat în Hristos, în cel mai bun loc care poate fi conceput și, în acest sens, nu mai putem avea vreo altă năzuință. Pe pământ însă suntem puși la probă pentru a învăța credincioșia și harul Său.

El nu numai că ne-a purtat păcatele, dar L-a slăvit pe Dumnezeu prin această lucrare. Omul merge în slava lui Dumnezeu deoarece Omul Hristos (El a fost mai mult decât om, desigur) L-a slăvit deplin pe Dumnezeu. Noi suntem iubiți așa cum Hristos Însuși este iubit. Lumea va cunoaște acest lucru abia atunci când El va veni; noi însă îl cunoaștem de pe acum. Este necesar să înțelegem bine poziția în care este așezat Hristos! Suntem noi conștienți că Tatăl ne iubește așa cum Îl iubește pe Isus?

J. N. Darby

Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit tu și casa ta!

Fapte 16.31

Crede și vei fi mântuit

La întrebarea: „Ești mântuit?”, cei mai mulți oameni – și, în mod regretabil, mulți creștini – răspund: „Nimeni nu poate ști dacă este mântuit; vom afla doar când Dumnezeu va judeca oamenii”. Dacă un om păcătos, care s-a pocăit cu toată inima, dă mărturie despre harul lui Dumnezeu și susține că este sigur de mântuirea lui prin Hristos Isus, oamenii religioși consideră o astfel de afirmație ca fiind înfumurare și aroganță.

Să nu ne luăm după părerile oamenilor, ci să ascultăm ce spune Cuvântul lui Dumnezeu! „Căci cu inima ta crezi și ești îndreptățit și prin mărturisirea cu gura ajungi la mântuire … Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Romani 10.10,13).

Când temnicerul din Filipi a întrebat: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”, apostolul Pavel i-a dat răspunsul lui Dumnezeu: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit” (Fapte 16.31). Citim mai departe în aceeași carte: „Toți prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El primește, prin Numele Lui, iertarea păcatelor” (Fapte 10.43). Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos spune: „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24). Dacă cel care crede în Fiul lui Dumnezeu spune smerit, dar cu hotărâre: „Știu că Mântuitorul meu trăiește”, aceasta nu înseamnă că este arogant. Un astfel de om poate să afirme că este mântuit prin harul lui Dumnezeu, pentru că „sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat” (1 Ioan 1.7).

Să nu-L facem mincinos pe Dumnezeu, căci El nu poate minți!

Citirea Bibliei: Ezechiel 29.1-21 · Psalmul 131.1-3

coordonatori Bob & Debby Gass

ASALTUL IDEILOR (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Căci prin măsuri chibzuite câştigi bătălia, şi prin marele număr al sfetnicilor ai biruinţa.” (Proverbele 24:6)

Cu alte cuvinte, înțeleptul Solomon a spus: „Planificarea strategică reprezintă cheia biruinței; iar pentru a câștiga, ai nevoie de mulți consilieri înțelepți.” Dacă ești înconjurat de oameni înțelepți și experimentați care sunt dispuși să te ajute, întâlnește-te cu ei periodic și lasă-te asaltat de ideile lor. Asigură-te că toate persoanele implicate știu că nu există limite, îngrădiri și nici măcar constrângeri în ceea ce privește bugetul. Scopul este ca toate cărțile să fie puse pe masă. Nu știi niciodată care este următoarea ta idee măreață, așa că nu te limita la ceea ce crezi că e posibil sau convenabil în momentul de față. Fă-ți o listă cu ideile sugerate și numerotează-le. Asta te va ajuta atunci când le vei relua, și în același timp vei ști cam câte idei au fost generate.

O altă sugestie ar fi să atârni panouri pe pereți și să-i rogi pe ceilalți să-și scrie ori să-și deseneze ideile la întâmplare. Astfel, oamenii își pun rotițele în funcțiune, pompând idei și generând progres. Dar ai grijă ca acesta să fie un forum unde critica să nu fie permisă. Ține minte: dacă cineva vine cu o idee și tu o numești stupidă sau nefolositoare, probabil va fi ultima idee pe care o vei obține de la acea persoană! Și cine știe, poate că acea idee chiar era una în stare să rezolve problema, să deschidă uși, ori să-ți ofere o strategie pentru viitor… Și încă un sfat: limitează sesiunea de brainstorming la aproximativ o oră.

Cineastul Alfred Hitchcock a spus odată o vorbă care a devenit celebră: „Lungimea unui film trebuie să fie direct proporțională cu anduranța vezicii umane!” E mai bine să organizezi sesiuni mai scurte, să respecți timpul, răbdarea și nevoile participanților, să le mulțumești pentru idei, apoi să reflectați la ceea ce ați discutat, și să vă mai întâlniți și altă dată… Un anunț important la final: ai acceptul de a folosi aceste gânduri în oricare dintre domeniile în care vei activa astăzi!

de Jean Koechlin

Marcu 7:17-37

Domnul, care cunoaşte atât de bine inima omului, îi pune în gardă pe ucenici cu privire la lucrurile care pot ieşi din ea. Această inimă firească este deopotrivă şi a noastră, dar, binecuvântat fie Dumnezeu, există un remediu pentru această stare (Psalmul 51.10).

După constatarea pe care tocmai urmează să o facă, ne putem închipui ce bucurie I–a adus Domnului Isus întâlnirea cu femeia siro-feniciană. Severitatea cu care El Se poartă la început faţă de ea va pune în evidenţă nu numai o credinţă mare, pe care nimic nu o descurajează, ci şi o umilinţă autentică, pentru că, spre deosebire de fariseii cei orgolioşi, această femeie nu face caz de niciun titlu, de niciun merit; ea îşi ia adevăratul loc înaintea lui Dumnezeu şi acceptă judecata îndreptată spre condiţia ei (Isaia 57.15).

Un surdo–mut este cel căruia Isus urmează să-i redea simţurile, după ce, mai întâi, îl ia „deoparte din mulţime”. Cine ar fi avut dreptul să se amestece în acest interviu al Mântuitorului cu cel de care El Se ocupa? Pentru convertirea unui păcătos este întotdeauna nevoie de un contact direct, personal şi intim cu Domnul (vezi şi cap. 8.23)

Lectura noastră se încheie cu mărturia mulţimilor despre Isus: „Toate le face bine” (v. 37). Fiecare credincios, privind în urmă, ar trebui să poată confirma în acelaşi fel, ca bilanţ propriu: Da, Doamne, Tu toate lucrurile le faci bine!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 dec. 2021

6 Decembrie 2021

S-a depărtat gloria din Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat!

Și filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu și l-au adus în casa lui Dagon.

1 Samuel 4.22; 1 Samuel 5.2

Afirmația că a fost luat chivotul lui Dumnezeu apare de cinci ori în 1 Samuel (4.11,17,19,22 și 5.1). Această repetare arată cât de serioasă era chestiunea. Chivotul este o imagine a lui Hristos. Lemnul de salcâm și aurul curat, din care era făcut chivotul, sunt o imagine a umanității și a divinității lui Hristos. Capacul ispășirii, făcut din aur curat, care acoperea chivotul, ne vorbește despre Hristos, care a fost făcut ispășire pentru noi. Heruvimii, făcuți de asemenea din aur curat, erau păzitorii sfințeniei lui Dumnezeu, astfel ca nimic întinat să nu se apropie de El.

Prezența chivotului în Israel vorbea despre prezența Domnului în mijlocul lor. Prin urmare, luarea chivotului nu era o pierdere de ordin economic, ci, așa cum a spus soția lui Fineas, era pierderea gloriei din mijlocul lui Israel. Cu sute de ani înainte, Moise Îi spusese Domnului că prezența Sa era cea care îi distingea pe israeliți de toate popoarele de pe fața pământului (Exod 33.16). La sfârșitul călătoriei prin pustie, Moise a reamintit poporului acest lucru, anume că apropierea de Domnul era ceea ce îi distingea dintre celelalte popoare (Deuteronom 4.7). Există o lecție importantă pentru noi aici. Fie în ce privește viața individuală, fie în ce privește strângerea laolaltă, prezența Domnului este cea care face toată diferența.

A.M.Behman

El a făcut orice lucru frumos la timpul lui; a pus în inima lor și veșnicia, încât omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.

Eclesiastul 3.11

Fiecare călătorie începe cu primul pas

În fiecare an plec două săptămâni în concediu. Nu-mi prea place să fac bagajele, dar când ieșim din casă știu că atunci pot lăsa totul în urma mea pentru câteva zile și începe o perioadă specială de timp. Această perioadă începe cu primul pas: stabilirea țelului călătoriei.

De fapt, întreaga noastră viață este o călătorie. Totul începe cu primul țipăt la naștere, urmează perioada de nou-născut și de copilaș, apoi înscrierea la școală, timpul de studiu, alegerea meseriei, eventual căsătoria, întemeierea unei familii…

Dar cândva va apărea întrebarea: Care este ținta vieții? Cum atingem ținta prezentată în versetul de astăzi? Care este, de fapt, scopul primordial al vieții? Biblia ne spune că Dumnezeu a pus acest gând al veșniciei în inima fiecărei ființe omenești. Cândva, călătoria pământească se va sfârși. Ținta noastră este dincolo de moarte. Dar, ca să ajungem la ținta corectă, trebuie să pășim pe calea corectă într-acolo. Această cale este Isus Hristos: „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14.6).

V-ați întrebat vreodată unde vă veți petrece veșnicia? Dumnezeu vă iubește și dorește să fiți împreună cu El în gloria Sa. Doriți și dumneavoastră acest lucru? Dumnezeu vă arată cum puteți ajunge la El. Trebuie să vă întoarceți la El și să acceptați iertarea pe care v-o oferă prin Isus. Ca să ajungem la Dumnezeu, este posibilă o singură cale: Isus Hristos! Doar El ne poate duce în siguranță la ținta cerească.

Citirea Bibliei: Ezechiel 27.1-36 · Psalmul 129.1-8

coordonatori Bob & Debby Gass

DUPĂ DURERE VINE BUCURIA! – Fundația S.E.E.R. România

„Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia”. (Psalmul 30:5).

Durerea este o componentă inevitabilă a vieții și a creșterii, o componentă utilă și eficientă! Oprește-te puțin, să ne gândim la câteva dintre beneficiile ei:

1) Te anunță că există ceva dăunător în corpul tău, care trebuie îndepărtat, rezolvat.

2) Te obligă să devii conștient de o boală pe care nu știai că o ai, una care s-ar putea să-ți răpească multe – chiar și viața.

3) Te face să-ți rearanjezi prioritățile, programul zilnic… și să cauți ajutor.

4) Te face să fii dispus să te supui unui tratament care s-ar putea să nu-ți placă, cu speranța că te va face sănătos. Înțelegi ideea? Oricât ar părea de ciudat, cu cât te temi mai tare de durere și i te împotrivești mai mult, cu atât efectul pe care îl are asupra ta devine mai puternic. „De ce ți-e frică, nu scapi!” (se spune), și cu cât te împotrivești mai tare durerii, cu atât ea devine mai puternică. Când femeia însărcinată intră în travaliu, sfatul pe care îl primește de obicei de la echipa medicală este acela de a se „relaxa.” Ei știu că, cu cât ea se luptă mai mult cu durerea, cu atât aceasta se intensifică, și în consecință procesul nașterii devine mai anevoios.

Așadar, când experimentezi durerea, nu te lupta cu ea! Învață să conviețuiești cu ea, las-o să-și atingă scopul! Biblia ne spune: „să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic” (Iacov 1:2-4). Așadar, cuvântul de astăzi pentru tine este acesta: rabdă acest anotimp al durerii… și nu uita că, după plâns, Dumnezeu ți-a promis bucurie. Iar El – e credincios!

de Jean Koechlin

Marcu 6:45-56

La cea dintâi traversare a lacului (cap. 4.35‑41), Domnul Se afla cu ucenicii Săi, chiar dacă dormea în corabie. Aici, credinţa celor doisprezece este supusă la o probă şi mai grea, deoarece Învăţătorul nu Se mai află cu ei. El a urcat pe munte să Se roage, în timp ce aceştia, singuri în noapte, luptă cu vântul şi cu valurile. Ei L-au pierdut pe Isus din vedere, însă El, detaliu remarcabil, îi vede pe marea agitată (v. 48). Şi El vine la ei spre sfârşitul nopţii (citiţi Iov 9.8). Cât de puţin sunt ei pregătiţi să-L întâmpine! Atunci, printr-un cuvânt, El Se face recunoscut şi îi încurajează: „Îndrăzniţi; Eu sunt; nu vă temeţi” (v. 50; Isaia 43.2). Câţi credincioşi, trecând prin încercare, ajunşi la capătul puterilor şi pierzându-şi curajul, n-au putut auzi astfel vocea cunoscută a Domnului, aducându–le aminte de prezenţa şi de dragostea Sa!

Acostând în ţinutul Ghenezaretului, Domnul Isus este întâmpinat de nerăbdarea de a face multe minuni. Câtă deosebire faţă de începutul capitolului (v. 5‑6)! „A–L recunoaşte pe Isus precum au făcut aceşti oameni (chiar după o perioadă în care El le–a fost necunoscut) şi a-L primi este suficient pentru a fi beneficiarii unor comori infinite ale harului Său, întotdeauna la dispoziţia credinţei” (S.P.).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

05 dec. 2021

5 Decembrie 2021

Femeia I-a zis: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez și nici să nu mai vin aici să scot”. Isus i-a spus: „Mergi, cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici”.

Ioan 4.15,16

Domnul folosește aici singura cale prin care întunericul din mințile noastre poate fi împrăștiat. El vorbește conștiinței și câștigă inima. Înțelegerea lucrurilor de natură divină vine pe calea conștiinței, nu a intelectului.

Și cât de minunată este această cale pe care El o folosește! Stătea singur, lângă fântână, în compania unei femei păcătoase, pentru a o face să se cunoască pe ea însăși și să-L cunoască pe El. Urma să-i aducă la lumină întreaga viață de păcat, pentru a-i câștiga astfel inima, însă face acest lucru fără să mai fie nimeni în preajmă. Astfel, El pune degetul pe partea întunecată a vieții ei și îi atinge conștiința prin cuvintele: „Du-te, cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici”.

Câtă semnificație este în cuvintele „du-te” și „vino”! „Du-te, cheamă-l pe bărbatul tău” vorbește despre păcatul din viața ei; „vino aici” vorbește despre harul care era în inima Domnului. „Du-te” pare să spună: «Păcatele tale te-au așezat la o distanță infinită de Mine»; „vino” pare să spună: «Dragostea Mea te aduce înapoi la Mine». O, scump Mântuitor, cine altul decât Tine cunoaște în întregime răul din noi și totuși Tu ne inviți să venim la Tine! Unde, într-adevăr, putem găsi un prieten ca Isus? Unde există altul în univers care să cunoască tot ceea ce am făcut și totuși să ne iubească și să ne cheme la el? Ce minunat este revelată dragostea divină în acest pasaj!

H. Smith

Până se coboară ziua și până fug umbrele, voi veni la tine, munte de mir, și la tine, deal de tămâie.

Cântarea Cântărilor 4.6

Munte de mir și deal de tămâie

Tot ce a împlinit și a rostit Domnul Isus pe acest pământ a fost spre bucuria și plăcerea Tatălui Său. Dumnezeu a deschis cerul și a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit desfătarea” (Matei 3.17). Oamenii L-au disprețuit pe Domnul Isus, dar pentru Dumnezeu nu era ceva mai prețios și mai plăcut decât viața Fiului Său.

Tămâia are un miros plăcut. Ea vorbește despre dăruirea Domnului Isus. El Și-a dedicat întreaga viață lui Dumnezeu, de la începutul căii Sale până la sfârșitul ei pe cruce. Dumnezeu S-a bucurat de această dăruire deplină.

Mirul are de asemenea un miros deosebit de frumos și de aromat, dar gustul este amar. Pentru Domnul Isus, suferințele au fost grele, amare; din ele însă s-a înălțat un miros plăcut spre Dumnezeu. Oamenii indiferenți din acea vreme n-au observat nimic din aceste adevăruri, dar, cu ochii credinței, noi putem întrezări astăzi ceva din acestea.

Să privim împreună cu Tatăl la lucrarea de mântuire de pe cruce! În acele ore, suferințele Domnului Isus au atins apogeul; în același timp, spre Dumnezeu se înălța un miros plăcut. La cruce, Dumnezeu a fost proslăvit într-un mod desăvârșit. Locul celor mai mari batjocuri, al celor mai mari umilințe și al celor mai groaznice dureri este deopotrivă „munte de mir” și „deal de tămâie”.

Citirea Bibliei: Ezechiel 26.1-21 · Psalmul 128.1-6

coordonatori Bob & Debby Gass

UITĂ ȘI MERGI MAI DEPARTE! – Fundația S.E.E.R. România

„Uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă…” (Filipeni 3:13-14).

Fiecare dintre noi are „un trecut”, iar acesta este marcat de suferințele provocate de alții, sau plin de greșeli care ne-au adus numai necazuri, și întunecat de atâtea lucruri de care ne este atât de rușine, încât nu am îndrăzni să discutăm deschis despre ele! Ce-i de făcut? Mă tem că sunt doar două lucruri pe care le putem face cu privire la trecutul nostru: să-l păstrăm mereu în mintea noastră, sau să-l dăm uitării și să mergem mai departe. Dacă ai nevoie de iertare, cere-o de la Dumnezeu, primește-o prin credință, învață din greșeli… și încearcă să faci mai bine data viitoare! Apostolul Pavel a scris: „Fac un singur lucru (este unica mea aspirație) uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti (suprem și sacru) a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:13-14). Să reținem cuvintele „unica mea aspirație.” Înainte ca Pavel să-L întâlnească pe Hristos, el se ocupa cu persecutarea și întemnițarea creștinilor, cu executarea lor și cu închiderea bisericilor. Și pe deasupra, mai era și plătit pentru asta!

Poate că această relatare despre Pavel te va face să te simți puțin mai bine când te gândești la trecutul tău. În ciuda tuturor acestor lucruri, apostolul Pavel a avut o singură aspirație: „aruncându-mă spre ce este înainte.” Când păcatul te face să aluneci ori să cazi, nu trebuie să-ți intensifici greșeala, făcând din ea obsesie și scăldându-te în vinovăție! De ce? Deoarece Dumnezeu ți-a pus la dispoziție iertarea! Deci, fie că ai păcătuit acum douăzeci și cinci de ani sau acum douăzeci și cinci de minute, tu poți să Îi ceri lui Dumnezeu iertare, s-o primești, să lași păcatul în urma ta – și să mergi mai departe. Trebuie să lași în urmă greșelile de ieri, pentru a putea beneficia de binecuvântările de astăzi. Când înveți să faci asta, te vei bucura de viața pe care ți-a pregătit-o Dumnezeu!

de Jean Koechlin

Marcu 6:30-44

Apostolii care se reîntorc aproape de Domnul sunt foarte preocupaţi cu ceea ce au făcut şi grăbiţi să Îi istorisească, dar Învăţătorul ştie că acum ei au nevoie de puţină odihnă şi de aceea le pregăteşte un moment „deoparte” cu El. Noi, care invocăm adesea cu atâta uşurătate nevoia de a ne destinde, să privim la câteva din condiţiile în care ucenicii gustă această odihnă:

1) urmează după o lucrare pentru Domnul;

2) nu poate fi vorba decât de puţină odihnă, pentru că pământul nici n-ar fi în stare să ofere una durabilă (vezi Mica 2.10);

3) este luată departe de lume, şi nu în distracţiile pe care aceasta le poate oferi;

4) odihna este un prilej de bucurie doar alături de Domnul.

Odihnă de scurtă durată, într–adevăr, pentru că deja mulţimile se strâng! Domnul Isus le va hrăni sufletele, apoi trupurile (Matei 4.4); dar, mai întâi, Îşi pune ucenicii la încercare. Aceştia veneau să-I istorisească tot ceea împliniseră. Ei bine, era momentul de a–şi dovedi capacitatea lor, în loc să–i trimită pe aceşti oameni. „Daţi–le voi să mănânce” (v. 37), le spune Domnul, pentru a–i face să realizeze că orice putere vine de la El. În acelaşi timp, El îi asociază, prin har, gestului Său de bunătate. Înţelepciune, putere, dragoste: încă o dată vedem strălucind împreună aceste caractere ale Robului desăvârşit.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 dec. 2021

3 Decembrie 2021

Și Domnul a binecuvântat mai mult sfârșitul lui Iov decât începutul lui … Și a avut șapte fii și trei fiice. Și a pus numele celei dintâi Iemima, și numele celei de-a doua, Cheția, și numele celei de-a treia, Cheren-Hapuc. Și în toată țara nu se găseau femei așa de frumoase ca fiicele lui Iov; și tatăl lor le-a dat moștenire printre frații lor. Și Iov a trăit după aceasta o sută patruzeci de ani și a văzut pe fiii săi și pe fiii fiilor săi, patru generații.

Iov 42.12-16

Copiii lui Iov (2) – Ținte ale lui Satan

Când citim în cartea Iov vedem cât de puțin înțelegem din căile și din scopurile lui Dumnezeu. Adesea, la fel ca prietenii lui, credem că știm, ne certăm și acuzăm. Sau, la fel ca Iov, ne plângem cu privire la încercările noastre și ne apărăm de falsele acuzații. Prietenii lui Iov au fost greșiți, iar Iov însuși, în prezența lui Dumnezeu, a fost vindecat de îndreptățirea de sine. Atunci când a demonstrat acest lucru, prin faptul că s-a rugat pentru prietenii săi care îl trataseră așa de rău, Domnul l-a răsplătit, dându-i de două ori mai mult decât avusese înainte.

În ce privește copiii, Domnul i-a dat încă zece copii, lucru care arată că primii zece, deși muriseră, erau cu Dumnezeu – mântuiți, nu pierduți. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață în mod constant acest lucru: copiii sunt o binecuvântare, o moștenire de la Domnul (Psalmul 127.3). Iov a trăit după aceea suficient de mult ca să-i vadă pe urmașii săi până la a patra generație.

Este interesant să citim comentariile lui Dumnezeu cu privire la frumusețea fetelor lui Iov și să vedem cum Iov le-a dat o moștenire printre frații lor, fără îndoială în mod contrar obiceiurilor din acele vremuri. În timp ce respectăm faptul că Dumnezeu a desemnat roluri diferite bărbaților și femeilor în sfera naturală și în cea a Adunării Sale, știm că ei sunt deopotrivă iubiți și scumpi înaintea Lui.

E. P. Vedder, Jr.

Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.

Ieremia 29.11

Gânduri de pace, nu de nenorocire

La cină, unul dintre nepoții mei mi-a spus: „Mama nu mă iubește”. Oare cum a ajuns nepotul meu la o asemenea idee ciudată și totuși exprimată cu atâta convingere? Atunci l-am întrebat: „De unde ți-ai dat seama că mama nu te iubește?”. El mi-a spus: „Nu face ceea ce vreau eu”. Deoarece mama nu făcea ceea ce dorea copilul, micuțul a tras concluzia greșită că mama nu-l iubește!

Acest gând m-a preocupat mult. Oare nu gândim noi la fel? Dumnezeu nu face ceea ce doresc oamenii. Nu le împlinește rugăciunile așa cum pretind ei. Concluzia lor este: „Dumnezeu nu ne iubește”. Astfel se îndepărtează de Dumnezeu și se retrag dezamăgiți în cochilia lor. „Dacă Dumnezeu ne-ar iubi, atunci ne-ar ajuta”, spun ei în timp ce stau departe de Dumnezeu, singuri cu problemele lor.

Dar oare mama nu-și iubea copilul? Nu cumva era exact invers? Tocmai pentru că își iubea copilul, ea nu îi dădea ceea ce el dorea. Ea avea ceva mai bun pentru el.

Dumnezeu are lucruri mai bune pentru noi: „Gânduri de pace, și nu de nenorocire”. Viețile noastre nu Îi sunt indiferente. El gândește mai departe decât gândim noi și are pregătite pentru noi lucruri mai bune decât sperăm noi să obținem: are cele mai bune lucruri pentru noi. El dorește să ne binecuvânteze. Dumnezeu este dragoste și ne întâmpină mereu cu bunătate, cu îndurare, cu milă și cu har.

Și pentru astăzi, El are gânduri de pace pentru noi.

Citirea Bibliei: Ezechiel 23.36-24.14 · Psalmul 126.1-6

coordonatori Bob & Debby Gass

BANCNOTE ȘI DIAMANTE – Fundația S.E.E.R. România

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu”. (Efeseni 2:8)

Pentru a înțelege cum te vede Dumnezeu, încearcă să te gândești la următoarele două lucruri:

1) O bancnotă (de 100 lei, să zicem). Ce o face să fie mai valoroasă decât orice altă bucată de hârtie de aceeași mărime? Autoritatea, bunăvoința și determinarea guvernului care și-a pus semnătura pe ea. Poți mototoli acea bancnotă, o poți călca în picioare, o poți chiar rupe în două și să o lipești la loc, dar valoarea ei rămâne aceeași.

2) Un diamant. Dacă acoperi un diamant cu noroi, tot un diamant rămâne, chiar dacă unul murdar… El nu și-a pierdut valoarea! Bineînțeles, pentru a scoate în evidență aspectul său de diamant, trebuie să-l cureți de noroi și să-i redai luciul original.

Ce-am vrut să spun prin aceste două ilustrații? Faptul că valoarea ta de copil răscumpărat al lui Dumnezeu nu se schimbă și nu se diminuează în ochii Săi, când te murdărești, când ești călcat în picioare, sau zdrobit de viață și de circumstanțele ei. De ce? Deoarece adevărata ta valoare este determinată nu de meritele sau eforturile tale personale, ci de prețul pe care L-a plătit Domnul Isus pe cruce pentru tine! Acolo a avut loc marele schimb. Toate păcatele tale de când te-ai născut și până vei muri au fost luate asupra Sa. Și când L-ai acceptat ca Mântuitor personal, toată neprihănirea Sa a fost transferată asupra ta. Nu trebuie să te străduiești, ori să te lupți s-o obții – este un „dar.” „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” Așadar, mulțumește-I lui Dumnezeu pentru valoarea ta în Hristos!

de Jean Koechlin

Marcu 6:1-13

Pentru locuitorii Nazaretului, Isus era „tâmplarul”. Timp de treizeci de ani, El Îşi ascunsese gloria sub condiţia smerită a unui meşteşugar de provincie; o asemenea înjosire este de neconceput pentru omul firesc, obişnuit să judece după aparenţe.

Dacă era dificil pentru mărturia Domnului să fie primită „în patria Lui şi între rudele Lui şi în casa Lui” (v. 4), cu cât mai greu este pentru mărturia noastră să fie primită în locul unde suntem cunoscuţi … cu toate defectele şi cu tot trecutul nostru trist! Dar tot în acelaşi loc, şi roadele unei vieţi noi vor fi cu atât mai evidente şi vor constitui cea mai puternică vorbire (Filipeni 2.15).

Aleşi în cap. 3.13‑19, cei doisprezece sunt acum trimişi să predice pocăinţa. Domnul îi îndeamnă să nu ia nimic pentru drum. Viaţa lor trebuie să fie o viaţă de credinţă. Clipă de clipă, ei vor primi ceea ce le va fi necesar atât pentru slujbă, cât şi pentru nevoile lor personale. Strângerea de provizii i-ar fi privat de bogate experienţe şi i–ar fi făcut să piardă din vedere legătura care–i unea cu Învăţătorul absent. În ce priveşte sandalele, aici acestea sunt obligatorii: ele sugerează ceea ce Efeseni 6.15 numeşte „pregătirea Evangheliei păcii”. Orice credincios trebuie să–şi aranjeze („orneze”) mersul în aşa fel încât să confirme mesajul de har al cărui purtător este (comp. cu Romani 10.15).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 dec. 2021

1 Comment

2 Decembrie 2021

Iov trimitea și-i sfințea; și se scula dis-de-dimineață și înălța arderi-de-tot după numărul lor … Așa făcea Iov în toate zilele … A venit altul și a zis: „Fiii tăi și fiicele tale mâncau și beau vin în casa fratelui lor cel întâi-născut și, iată, a venit un vânt mare de dincolo de pustie și a izbit cele patru colțuri ale casei și ea a căzut peste tineri și ei au murit; și numai eu singur am scăpat, ca să-ți dau de știre”.

Iov 1.5,18,19

Copiii lui Iov (1) – Ținte ale lui Satan

Dumnezeu ne spune suficient de mult despre Iov ca să înțelegem că viețile noastre prezintă un interes nu numai pentru prietenii și pentru rudele noastre, ci și pentru Dumnezeu și pentru Satan. Dumnezeu ne cunoaște, ne iubește, ne protejează și, câteodată, îngăduie să trecem prin mari încercări. De cealaltă parte, Satan Îl urăște pe Dumnezeu, ne urăște pe noi și pe copiii noștri și dorește să-i folosească pe copiii noștri pentru a ne întoarce împotriva lui Dumnezeu.

Dumnezeu îi dăduse lui Iov șapte fii și trei fete, care erau în relații bune unii cu alții și dădeau ospețe cu rândul în casele lor. După aceste ospețe, Iov aducea jertfe pentru ei toți, ca nu cumva vreunul dintre ei să fi păcătuit la astfel de ospețe. Iov nu cunoștea nimic despre binecuvântările minunate pe care noi le avem în Hristos, însă putea aduce jertfe pentru copiii săi. Noi, cei credincioși, trebuie să ne rugăm fierbinte pentru copiii noștri. Satan dorește să-i ducă în rătăcire, chiar să-i distrugă și, prin aceasta, să ne rănească pe noi.

Dumnezeu poate îngădui încercări adânci și suferințe, fie prin intermediul comportamentului copiilor noștri, fie prin ceea ce li se întâmplă. Iov și-a pierdut întreaga avere într-o singură zi. Ultima veste care i-a fost adusă a fost că toți cei zece copii ai săi muriseră în același timp. În felul acesta l-a atacat Satan pe Iov, însă n-a reușit să-l întoarcă împotriva lui Dumnezeu. Iubit părinte credincios, Dumnezeu să îți dea un har asemănător la vremea încercării!

E. P. Vedder, Jr.

Și prin faptul că El Însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor care sunt ispitiți.

Evrei 2.18

Specialiștii au și ei „migrene”

Conform unui studiu realizat în America, 70% dintre specialiștii care tratează durerile de cap suferă ei înșiși de migrene acute, iar 14% chiar de migrene cronice. Acest procent este mare. Putem deci afirma că specialiștii suferă ei înșiși de aceeași boală de care încearcă să-i vindece pe pacienții lor.

Ceva asemănător întâlnim și în alte domenii. Terapeuții în domeniul stresului au ei înșiși stres. Psihologii au aceleași probleme ca pacienții lor. Pedagogii au probleme cu proprii lor copii. Conducătorii religioși sunt ei înșiși în căutare după adevăr.

Noi tânjim după ajutorul dat de cineva care ne poate înțelege problema, pentru că cine nu a avut niciodată o migrenă nu-și poate închipui cât de mari sunt aceste dureri de cap și cât de mult bulversează ele întregul corp. Când însă observăm că cel care dorește să ne ajute nu a găsit pentru el însuși o soluție de durată și împărtășește aceeași soartă, atunci suntem puși pe gânduri.

Versetul de astăzi ne aduce multă mângâiere: Isus Hristos este atât cel mai apropiat și mai îndurător Prieten, care înțelege problema noastră, cât și cel mai bun și mai mare Ajutor, care cunoaște și stă deasupra tuturor problemelor noastre. El a trăit ca Om pe acest pământ și cunoaște durerile, dezamăgirile, oboseala. Dar El este Dumnezeu și are toată puterea în cer și pe pământ. El ne înțelege și ne ajută! Numai Isus Hristos, Omul desăvârșit, care este totodată Dumnezeu, poate să-i salveze pe cei care vin la El.

Veniți la Isus! Aduceți-I Lui durerea și problemele care vă macină. La El veți găsi alinare și rezolvare!

Citirea Bibliei: Ezechiel 23.1-35 · Psalmul 125.1-5

coordonatori Bob & Debby Gass

STABILEȘTE-ȚI LIMITE SĂNĂTOASE! – Fundația S.E.E.R. România

„Omul care nu este stăpân pe sine, este ca o cetate surpată şi fără ziduri”. (Proverbele 25:28)

Am găsit scrise undeva următoarele: „Marele zid chinezesc a fost ridicat în secolul al III-lea î.Hr. cu scopul de a proteja localnicii de atacurile popoarelor nomade venite din nord. De-a lungul secolelor care au urmat, și în special în timpul dinastiei Ming (1368-1644), Marele Zid a fost reparat și extins, ca în final să măsoare mai mult de 21000 de kilometri în lungime.” Dar și înainte ca această impresionantă construcție să fi fost gândită și realizată, știm din Biblie (și din istorie) că diverse grupuri de oameni, neamuri și popoare de-a lungul vremii au folosit zidurile pentru a se apăra, sau pentru a trasa granițe în jurul lor, delimitând teritoriile care le aparțineau. Pentru a fi eficiente, aceste ziduri trebuiau să fie întreținute în mod regulat. Cea mai mică breșă putea face ca dușmanul să obțină un avantaj hotărâtor.

Putem extrage și noi o învățătură importantă de aici. În calitate de creștini, noi avem un zid în sistemul nostru de apărare care trebuie întreținut și apărat în orice vreme – zidul stăpânirii de sine. Biblia spune: „Omul care nu este stăpân pe sine, este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” Eșecul în a-ți păstra stăpânirea de sine echivalează cu a deschide porțile cetății și a invita vrăjmașii să dea năvală! John Wilbur Chapman, unul dintre cei mai mari predicatori ai istoriei, a instituit „regula mea pentru trăirea creștină”, o regulă pe care și noi ar trebui s-o implementăm. Iată cum a formulat-o Chapman: „Regula care îmi guvernează viața este următoarea: Tot ceea ce îmi încețoșează viziunea mea despre Hristos, sau îmi răpește apetitul pentru studiul biblic, sau pune o piedică în viața mea de rugăciune și face ca lucrarea creștină să fie anevoiasă – este un lucru rău pentru mine; deci, dacă spun că sunt creștin, trebuie să mă îndepărtez de astfel de lucruri.” Așadar, granițele tale au fost cumva călcate, sau sunt în paragină? Dacă da, fă ceva în această privință, astăzi!

de Jean Koechlin

Marcu 5:21-43

Un fruntaş al sinagogii, pe nume Iair, L–a chemat pe Domnul Isus să–i vindece fiica. Însă în timp ce Învăţătorul Se află pe drum, o femeie, căreia niciun medic nu–i putuse da ajutor, urmează să-şi recapete în taină puterea.

Drag prieten care ai căutat poate în diverse locuri un remediu pentru mizeria ta morală, Isus trece încă şi astăzi pe lângă tine. Procedează şi tu precum această femeie: apucă marginea hainei Lui! (comp. cu cap. 6.56).

Femeia ştie că este salvată, de asemenea şi Domnul ştie, dar este nevoie ca toţi să audă şi de aceea Domnul Isus vrea s-o determine să–şi învingă timiditatea, să se facă cunoscută, mărturisind public „tot adevărul”. În felul acesta, ea va primi, ca răspuns la credinţa ei, un cuvânt de har infinit mai minunat decât simpla vindecare: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace” (v. 34).

În tot acest timp, casa lui Iair răsuna de vaiete şi de strigăte de disperare (dar nu dintr-o profundă sinceritate – vezi v. 40). Cu un cuvânt, Isus îl mângâie însă pe bietul tată (v. 36), îndreptând spre Dumnezeu gândurile acestui om… şi totodată pe ale noastre: „Nu te teme; crede numai”. Apoi, printr-un alt cuvânt, atât de mişcător încât Duhul ni l-a transmis în însăşi limba folosită de Mântuitorul (ebr. „Talita cumi”), El învie fetiţa.

Publicat în Romanian devotionals

01 dec. 2021

1 Decembrie 2021

Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi, și Cel din urmă, și Cel viu; și am fost mort și, iată, sunt viu în vecii vecilor; și am cheile morții și ale Locuinței morților.

Apocalipsa 1.17,18

Descrierea oferită în versetele 13-17 din Apocalipsa 1 vorbește în întregime despre judecată. Ioan stătuse odinioară la pieptul lui Isus. Acum însă, același piept este încins cu un brâu de aur. Nu este de mirare deci că, în prezența acestui Fiu al Omului, gata de a exercita judecata și învestit cu toată autoritatea și gloria Dumnezeirii, Ioan a căzut la picioarele Lui ca mort. Gloria judiciară a Domnului a fost prezentată în viziunea din versetele 12-17; acum, în versetul 18, avem gloria Sa declarată prin propriile Sale cuvinte, iar aceasta într-un fel întreit.

În primul rând, gloria Dumnezeirii. El este „Cel dintâi și Cel din urmă, și Cel viu”. Comparați cu versetul 8, unde Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, Se proclamă a fi „Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul”. Nimeni altul decât Dumnezeu nu poate fi „Cel dintâi” sau „Începutul”, și, fiind o Persoană în unitatea Dumnezeirii, Isus este Dumnezeu.

În al doilea rând, gloria răscumpărării, a morții și a învierii. El „a fost” mort, însă acum este „viu în vecii vecilor”. Cel care este arătat a fi Judecătorul universal a gustat El Însuși judecata morții, iar acum a înviat și trăiește în puterea vieții de înviere.

În al treilea rând, gloria stăpânirii. Moartea și Locuința morților sunt marii vrăjmași ai omenirii păcătoase, simboluri ale blestemului sub care păcatul i-a adus pe oameni. Având cheile lor, El este pe deplin stăpân peste ele.

În felul acesta, Domnul Isus Se prezintă în dumnezeirea Sa; în starea Sa de înviere, în urma împlinirii răscumpărării; și ca Stăpân absolut peste vechii vrăjmași ai omului. Ce încurajatoare trebuie să fi fost aceste lucruri pentru Ioan! Și cât de încurajatoare trebuie să fie ele și pentru noi!

F. B. Hole

Voi fiți deci desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârșit.

Matei 5.48

Sfaturi bune

Trezește-te în fiecare dimineață devreme, ca să ai timp să citești Cuvântul lui Dumnezeu și să te rogi.

Tot ceea ce faci să arate că ești un ucenic al lui Isus. Trăiește după voia Sa și spre onoarea Lui. Nu uita că Dumnezeu vede pașii tăi și cunoaște intențiile tale.

Gândește-te că mulți te observă: fără să-ți dai seama, vei fi pentru ei fie un ajutor, fie o piedică.

Dă-ți tot interesul să câștigi suflete pentru Hristos. Gândește-te, de asemenea, la multele nevoi care sunt în mijlocul celor credincioși și ia aminte la cum te va îndruma Dumnezeu cu privire la ei.

Fă vizite, scrie scrisori, trimite mesaje: mărturisește despre Domnul Isus, îndreaptă privirile întotdeauna spre Hristos.

Fii smerit în cuvânt și în faptă. Să ai o față senină chiar și când primești un răspuns dur. Rămâi liniștit și în greutăți. Pune-L pe Dumnezeu alături de tine în aceste situații și atunci vei reuși.

Păstrează credința! Dumnezeu Își va ține promisiunile. Nu te descuraja! Lasă ca inima ta să fie umplută cu dragostea lui Dumnezeu.

„Faceți toate fără murmure și fără îndoieli, ca să fiți fără vină și curați, copii ai lui Dumnezeu, neîntinați în mijlocul unei generații strâmbe și sucite, în care străluciți ca niște lumini în lume, ținând sus Cuvântul vieții” (Filipeni 2.14-16).

„Și orice faceți cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus, mulțumind prin El lui Dumnezeu Tatăl” (Coloseni 3.17).

Citirea Bibliei: Ezechiel 22.1-31 · Psalmul 124.1-8

coordonatori Bob & Debby Gass

ISTORIA LUI MICKEY MANTLE – Fundația S.E.E.R. România

„Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”. (2 Corinteni 5:17)

Probabil că n-ați auzit de Mickey Mantle; este una dintre legendele istoriei baseballului: a jucat în peste 2400 de partide pentru echipa New York Yankees, între 1951 și 1968, multiplu câștigător și recordman privind punctele înscrise, de 3 ori cel mai bun jucător american, de 20 de ori în echipa celor mai buni jucători, prezent în Muzeul celebrităților Ligii Americane de Baseball din 1974. Lumea l-a iubit. A fost celebru, a fost bogat… dar cu toate acestea, nu s-a simțit pe deplin împlinit – așa că a apelat la alcool. Într-un interviu acordat revistei „Sports Illustrated”, el a descris lunga sa luptă cu alcoolul și multiplele probleme familiale pe care le-a cauzat aceasta. Reporterul l-a întrebat la un moment dat: „Cum îți merge acum, Mickey?” El a răspuns: „Nu am mai băut de opt luni. Încerc să-mi refac viața… dar tot am senzația că-mi lipsește ceva!”

Simți și tu același lucru? Nu cumva lucrurile pe care le-ai realizat sau pe care le-ai dobândit nu te mulțumesc?

Mickey Mantle a descoperit în cele din urmă cum să umple golul din sufletul său. Spre sfârșitul vieții sale a găsit ceea ce de fapt căuta dintotdeauna – pacea și mântuirea. Un alt fost jucător celebru de baseball, Bobby Richardson, l-a condus la Hristos. La înmormântarea lui Mantle (1995), Richardson a povestit cum l-a ajutat pe Mantle să-L primească pe Domnul Isus ca Mântuitorul său personal. Pe patul de moarte, Mickey Mantle a spus: „Cred în jertfa lui Hristos pentru mine și această credință mă va duce în cer!” Dați-mi voie să spun că a fost cel mai important punct înscris de Mantle vreodată! Și ceea ce a făcut Hristos pentru Mickey Mantle, poate face și pentru tine, dacă vrei să crezi că acela care este „în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi!”