5 Decembrie 2021
Femeia I-a zis: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez și nici să nu mai vin aici să scot”. Isus i-a spus: „Mergi, cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici”.
Ioan 4.15,16
Domnul folosește aici singura cale prin care întunericul din mințile noastre poate fi împrăștiat. El vorbește conștiinței și câștigă inima. Înțelegerea lucrurilor de natură divină vine pe calea conștiinței, nu a intelectului.
Și cât de minunată este această cale pe care El o folosește! Stătea singur, lângă fântână, în compania unei femei păcătoase, pentru a o face să se cunoască pe ea însăși și să-L cunoască pe El. Urma să-i aducă la lumină întreaga viață de păcat, pentru a-i câștiga astfel inima, însă face acest lucru fără să mai fie nimeni în preajmă. Astfel, El pune degetul pe partea întunecată a vieții ei și îi atinge conștiința prin cuvintele: „Du-te, cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici”.
Câtă semnificație este în cuvintele „du-te” și „vino”! „Du-te, cheamă-l pe bărbatul tău” vorbește despre păcatul din viața ei; „vino aici” vorbește despre harul care era în inima Domnului. „Du-te” pare să spună: «Păcatele tale te-au așezat la o distanță infinită de Mine»; „vino” pare să spună: «Dragostea Mea te aduce înapoi la Mine». O, scump Mântuitor, cine altul decât Tine cunoaște în întregime răul din noi și totuși Tu ne inviți să venim la Tine! Unde, într-adevăr, putem găsi un prieten ca Isus? Unde există altul în univers care să cunoască tot ceea ce am făcut și totuși să ne iubească și să ne cheme la el? Ce minunat este revelată dragostea divină în acest pasaj!
H. Smith
Până se coboară ziua și până fug umbrele, voi veni la tine, munte de mir, și la tine, deal de tămâie.
Cântarea Cântărilor 4.6
Munte de mir și deal de tămâie
Tot ce a împlinit și a rostit Domnul Isus pe acest pământ a fost spre bucuria și plăcerea Tatălui Său. Dumnezeu a deschis cerul și a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit desfătarea” (Matei 3.17). Oamenii L-au disprețuit pe Domnul Isus, dar pentru Dumnezeu nu era ceva mai prețios și mai plăcut decât viața Fiului Său.
Tămâia are un miros plăcut. Ea vorbește despre dăruirea Domnului Isus. El Și-a dedicat întreaga viață lui Dumnezeu, de la începutul căii Sale până la sfârșitul ei pe cruce. Dumnezeu S-a bucurat de această dăruire deplină.
Mirul are de asemenea un miros deosebit de frumos și de aromat, dar gustul este amar. Pentru Domnul Isus, suferințele au fost grele, amare; din ele însă s-a înălțat un miros plăcut spre Dumnezeu. Oamenii indiferenți din acea vreme n-au observat nimic din aceste adevăruri, dar, cu ochii credinței, noi putem întrezări astăzi ceva din acestea.
Să privim împreună cu Tatăl la lucrarea de mântuire de pe cruce! În acele ore, suferințele Domnului Isus au atins apogeul; în același timp, spre Dumnezeu se înălța un miros plăcut. La cruce, Dumnezeu a fost proslăvit într-un mod desăvârșit. Locul celor mai mari batjocuri, al celor mai mari umilințe și al celor mai groaznice dureri este deopotrivă „munte de mir” și „deal de tămâie”.
Citirea Bibliei: Ezechiel 26.1-21 · Psalmul 128.1-6
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
UITĂ ȘI MERGI MAI DEPARTE! – Fundația S.E.E.R. România
„Uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă…” (Filipeni 3:13-14).
Fiecare dintre noi are „un trecut”, iar acesta este marcat de suferințele provocate de alții, sau plin de greșeli care ne-au adus numai necazuri, și întunecat de atâtea lucruri de care ne este atât de rușine, încât nu am îndrăzni să discutăm deschis despre ele! Ce-i de făcut? Mă tem că sunt doar două lucruri pe care le putem face cu privire la trecutul nostru: să-l păstrăm mereu în mintea noastră, sau să-l dăm uitării și să mergem mai departe. Dacă ai nevoie de iertare, cere-o de la Dumnezeu, primește-o prin credință, învață din greșeli… și încearcă să faci mai bine data viitoare! Apostolul Pavel a scris: „Fac un singur lucru (este unica mea aspirație) uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti (suprem și sacru) a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:13-14). Să reținem cuvintele „unica mea aspirație.” Înainte ca Pavel să-L întâlnească pe Hristos, el se ocupa cu persecutarea și întemnițarea creștinilor, cu executarea lor și cu închiderea bisericilor. Și pe deasupra, mai era și plătit pentru asta!
Poate că această relatare despre Pavel te va face să te simți puțin mai bine când te gândești la trecutul tău. În ciuda tuturor acestor lucruri, apostolul Pavel a avut o singură aspirație: „aruncându-mă spre ce este înainte.” Când păcatul te face să aluneci ori să cazi, nu trebuie să-ți intensifici greșeala, făcând din ea obsesie și scăldându-te în vinovăție! De ce? Deoarece Dumnezeu ți-a pus la dispoziție iertarea! Deci, fie că ai păcătuit acum douăzeci și cinci de ani sau acum douăzeci și cinci de minute, tu poți să Îi ceri lui Dumnezeu iertare, s-o primești, să lași păcatul în urma ta – și să mergi mai departe. Trebuie să lași în urmă greșelile de ieri, pentru a putea beneficia de binecuvântările de astăzi. Când înveți să faci asta, te vei bucura de viața pe care ți-a pregătit-o Dumnezeu!
de Jean Koechlin
Marcu 6:30-44
Apostolii care se reîntorc aproape de Domnul sunt foarte preocupaţi cu ceea ce au făcut şi grăbiţi să Îi istorisească, dar Învăţătorul ştie că acum ei au nevoie de puţină odihnă şi de aceea le pregăteşte un moment „deoparte” cu El. Noi, care invocăm adesea cu atâta uşurătate nevoia de a ne destinde, să privim la câteva din condiţiile în care ucenicii gustă această odihnă:
1) urmează după o lucrare pentru Domnul;
2) nu poate fi vorba decât de puţină odihnă, pentru că pământul nici n-ar fi în stare să ofere una durabilă (vezi Mica 2.10);
3) este luată departe de lume, şi nu în distracţiile pe care aceasta le poate oferi;
4) odihna este un prilej de bucurie doar alături de Domnul.
Odihnă de scurtă durată, într–adevăr, pentru că deja mulţimile se strâng! Domnul Isus le va hrăni sufletele, apoi trupurile (Matei 4.4); dar, mai întâi, Îşi pune ucenicii la încercare. Aceştia veneau să-I istorisească tot ceea împliniseră. Ei bine, era momentul de a–şi dovedi capacitatea lor, în loc să–i trimită pe aceşti oameni. „Daţi–le voi să mănânce” (v. 37), le spune Domnul, pentru a–i face să realizeze că orice putere vine de la El. În acelaşi timp, El îi asociază, prin har, gestului Său de bunătate. Înţelepciune, putere, dragoste: încă o dată vedem strălucind împreună aceste caractere ale Robului desăvârşit.
Mana Zilnica 